Pr. Dr. Mihai Valică: Sfinţii Trei Mari Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan – modele de luptă, de atitudine şi de sfinţenie

Vasile, Grigorie şi Ioan
Predică ţinută la Mănăstirea Petru Vodă – Paltin, de Duminica lui Zaheu şi a Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, 30 ianuarie, 2011.

Iubiţi credincioşi, ne aflăm în Duminica a 32-a după Rusalii. Şi cei care aţi fost de dimineaţă la Sfânta Liturghie am ascultat cu toţii Evanghelia de la Luca, capitolul 19, versetul 1 până la 10. Numită şi Evanghelia sau Duminica lui Zaheu Vameşul.

Iisus Hristos trece prin Ierihon şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai marele vameşilor şi era bogat, căuta să vadă cine este Iisus. Dar nu putea de mulţime pentru că era mic de statură. Atunci el aleargă înainte, se suie într-un dud pentru că pe acolo avea să treacă Iisus. Iar Iisus, când îl vede, priveşte în sus şi îi spune: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta”. Şi atunci el s-a coborât degrabă şi l-a primit cu bucurie. Însă văzând aceasta toţi murmurau şi ziceau: „Că a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Atunci Zaheu a zis „Doamne, iată eu jumătate din averea mea o dau săracilor. Şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit”. Iisus când a auzit aceste cuvinte i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia. Pentru că şi acesta este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”.

Soluţia creştină la ieşirea din criză

Iubiţi credincioşi, această Evanghelie este extrem de importantă pentru viaţa noastră de zi cu zi. Este extrem de actuală. De ce? Pentru că vom vedea că se adresează nouă şi societăţii noastre şi dacă s-ar aplica comportamentul şi atitudinea lui Zaheu atunci desigur nu va exista niciun fel de criză, nici morală, nici spirituală, nici economică. În primul rând să vedem cum, care este acţiunea sau atitudinea lui Iisus Hristos. Desigur că îl ştia că este vameş şi cunoaştem ce făceau vameşii în vremea romanilor, că luau taxe mai mult decât trebuia, de mai multe ori pe an şi uneori doar pentru ei. Şi erau urâţi de popor pentru că le făcea viaţa foarte grea. Hristos trece peste această prejudecată, de altfel îndreptăţită, şi se adresează, se autoinvită; este un lucru extrem de important şi de interesant. Hristos nu-i spune: „Aş vrea să vin astăzi la tine. Mă primeşti?” ci chiar îi porunceşte: „Dă-te jos … căci astăzi trebuie să rămân”. Nu-i spune că „Aş vrea” – „trebuie să rămân în casa ta”. La aceste cuvinte, desigur, Zaheu se grăbeşte foarte repede şi Îl primeşte. Deci vedem atitudinea şi a lui Zaheu. Putea să spună ca şi sutaşul: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele. Dacă vrei, Te pot altfel ajuta”. Dar nu, Zaheu s-a grăbit şi L-a primit cu multă bucurie.

Însă vedem o altă atitudine. A cui? A mulţimii. Mulţimea a început să cârtească, să murmure şi să spună: „Cum e posibil să meargă în casa unui asemenea om”? … Şi vedem că mulţimea a început să murmure. Dar Zaheu atunci ia o atitudine: „Doamne, dau jumătate din averea mea. Şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit”. Desigur, la auzul acestor cuvinte Domnul nostru Iisus Hristos se bucură. Şi rosteşte o sentinţă,  o dezlegare, o iertare: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.

Iată vestea cea bună, iubiţi credincioşi că Dumnezeu mântuieşte întreaga casă atunci când se pocăieşte un singur om din ea. Sau în cazul de faţă a lui Zaheu vameşul. … În casă se pot mântui împreună dar se şi pot osândi împreună. Şi iată, iubiţi credincioşi, spuneam că este actuală această Evanghelie. De ce este actuală? Pentru că iată soluţia ieşirii din criză:

În primul rând toţi cei care au furat, politrucii care au devalidat ţara şi au dus-o în haos şi în ruină, iată soluţia hristică – să dea înapoi jumate din ce-au furat la săraci şi dacă au nedreptăţit cu ceva pe cineva să dea împătrit. Iubiţi credincioşi, dacă s-ar aplica această decizie dumnezeiască şi mântuitoare a lui Zaheu, nu am mai avea nevoie nici de Banca Mondială, nici de FMI-işti sau alte organisme internaţionale care nu fac altceva decât să ne sărăcească şi mai mult, în acelaşi timp să ne fure viitorul copiilor şi să ne facă viaţa un chin. Şi aceasta, iubiţi credincioşi, nu este doar o vorbă. Pentru că Evanghelia, dacă nu are o concreteţe în zilele noastre, dacă nu se aplică la viaţa noastră de zi cu zi în orice timp ar fi, înseamnă că rămâne o poveste, rămâne un basm, rămâne o frumoasă istorie. Ori revedem că Evanghelia şi toate pildele şi momentele din viaţa lui Hristos sunt benefice şi sunt o soluţie până în ziua de astăzi.

Ei, dacă cei care conduc ar cugeta la această Evanghelie, am toată convingerea că noi nu mai avem nevoie de niciun împrumut de nicăieri. Vă imaginaţi, iubiţi credincioşi, cât s-a furat în 20 de ani! Ceva incredibil. Şi dacă facem un simplu calcul, dacă din cât s-a furat s-ar da jumătate la săraci, imaginaţi-vă că în România nu ar exista o problemă socială; dar nici financiară şi desigur nici economică. Şi apoi dacă am asculta ce spunea şi Legea lui Moise: „Atunci când faci o nedreptate să dai de 4 ori înapoi”… – ei, dacă ne gândim aşa, iubiţi credincioşi, soluţia o avem: soluţia este Hristos.

Însă din păcate această variantă hristică nu este luată în seamă, din păcate aceasta este pentru ceilalţi, nu pentru cei care îşi adună averi peste averi prin nedreptăţi şi alte lucruri care fac viaţa din ce în ce mai grea.

Iubiţi credincioşi, aş comenta puţin doar aspectul în care vedem că Zaheu, fiind mic de statură, se urcă într-un dud. Sfinţii Părinţi spun că „omul cel care mereu se îngrijeşte de averile materiale devine din ce în ce mai mic. Nu poate să Îl privească pe Dumnezeu”. Însă, totuşi Dumnezeu pune la îndemână natura. Şi el se urcă în acel dud ca să îşi mărească statura. Să îşi mărească nimicnicia sau micimea sa şi atunci Îl vede pe Hristos, Cel care de fapt îl cunoştea, îi cunoştea şi inima. Şi atunci Sfinţii Părinţi spun că omul poate să folosească natura în sensul de a-L cunoaşte pe Hristos. Şi tot Sfânta Tradiţie ne spune că Zaheu toată viaţa lui a îngrijit acel dud cu multă pasiune, şi multă dragoste chiar. Cei care aţi fost în Ierihon, aţi văzut că se păstrează până astăzi acest dud. Şi îl întrebau consătenii: „De ce te îngrijeşti cu atâta râvnă pentru un copac?” Şi le spune: „Pentru că acel dud m-a ajutat să Îl cunosc pe Hristos”.

Iubiţi credincioşi, noi L-am cunoscut pe Hristos prin Biserică. Ar trebui să ne îngrijim de Biserică şi de frumoasa Mireasă a lui Hristos care este Biserica aşa cum Zaheu s-a îngrijit de acel dud, întrucât prin Biserica lui Hristos ne-am botezat, am primit Taina Mirungerii, a Euharistiei, şi celelalte Sfinte Taine. Deci Zaheu poate fi un model de redresare economică, morală, dar şi spirituală atunci când îngrijim pe cea prin care L-am cunoscut pe Hristos, adică Biserica Lui.

 Viaţa mărturisitoare a celor Trei Mari Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan

Iubiţi credincioşi, având în vedere că astăzi ne aflăm şi în marea sărbătoare a cinstirii celor Trei Mari Ierarhi, voi vorbi mai departe, foarte pe scurt, despre aceşti trei mari corifei, această Treime Sfântă de Arhierei, aşa cum atât de frumos s-a citit la acatist. Voi face în primul rând o sinteză. E greu, este foarte greu să vorbeşti despre aceşti trei mari sfinţi sau să-i sintetizezi în câteva fraze. Însă voi încerca în cele ce urmează să arăt punctele comune, să fac în primul rând o mică descriere a secolului IV şi actualitatea lor pentru vremurile noastre.

Sfântul Vasile cel Mare, braţul care lucrează

Sf. Vasile s-a născut la anul 330 în Cezareea Capadociei din părinţi creştini, Vasile şi Emilia şi bunica Macrina; toţi erau foarte credincioşi. El este unul din cei nouă copii dintre care au ajuns sfinţi şase.

Sf. Vasile este în primul rând un model de convieţuire şi de trăire în Hristos şi de lucrare în mod efectiv. Este arhiereul care a luptat şi împotriva lui Valens şi Iulian Apostatul, cel cu care fusese la Atena coleg. Dar a luptat şi împotriva imoralităţii, a luxului şi a lăcomiei celor bogaţi. De aceea când a văzut în ce hal a ajuns societatea din cauza lăcomiei şi a cametei – este cel care combate camăta enorm de mult şi consideră pe cămătari criminali – spune: „Cel care va lua bani cu camătă, acela este un ucigaş”. Şi îl oprea de la împărtăşanie mulţi ani.

Sfântul Vasile s-a îngrijit în primul rând de cei săraci. Pentru că el vedea în fiecare sărac chipul lui Hristos. Îl cunoştea şi Îl vedea pe Dumnezeu. Şi atunci organizează acele frumoase vasiliade. Ne amintim din viaţa sfântului că el este cel care a făcut spitalele, întemeietorul de spitale. A studiat şi medicina, dar cunoştea desigur şi toată ştiinţa vremii. Însă era de o modestie extraordinară. Era cel care spunea să se trateze oamenii în primul rând cu plante, este cel care dă reţete de tratament prin plante, deci pentru medicină naturistă aş spune astăzi.

Şi este cel care era de o dreptate desăvârşită.

Ne amintim un episod mai rar scris în cărţile noastre în care se istoriseşte despre fratele lui, Grigorie de Nyssa, care era episcop la Nyssa, fiind marele filosof, desigur era creştin dar era atras foarte mult de filosofie. Şi-n cele din urmă încreştinează filosofia şi scoate o aşa învăţătură frumoasă numită Antropologia Creştină. Este cel mai mare antropolog creştin, cunoscut vreodată în istorie. Era un foarte bun teolog însă ca administrator era mai slab. Sfântul Vasile avea toate calităţile şi darurile. Şi se istoriseşte că l-a numit Episcop de Nyssa, Sfântul Vasile fiind Arhiepiscop şi în cele din urmă Sfântul Grigorie de Nyssa nu reuşeşte să facă faţă solicitărilor administrative şi chiar falimentează la un moment dat Episcopia. În ce sens? Pentru că nu ştia să o administreze. Ce face Sfântul Vasile? Îl penalizează şi-i spune: „Eşti tu fratele meu dar tu trebuie să pui acum din banul tău, din averea ta acum”. Ne spune viaţa şi istoricii povestesc că erau atât de bogaţi încât plăteau impozite în trei provincii, cum ar veni astăzi trei judeţe. „Din partea ta de avere sau de muncă pui şi recuperezi înapoi dauna pe care ai făcut-o prin neglijenţă”. Pentru că el se ocupa mai mult de partea filosofică dar şi teologică, dar nu aşa de practică ci mai mult desigur la cele spirituale. De aici deducem că Sfântul Vasile nu-l iartă, chiar dacă era frate.

Ei, această atitudine, iubiţi credincioşi dacă s-ar răsfrânge la nivel de ţară, cei care au devalizat ministere, au devalizat ţara, dacă ar fi fost pedepsiţi să pună din banul lor, din munca lor… Dar nu îi trage nimeni la răspundere. Şi am amintit acest episod din viaţa Sfântului Vasile tocmai spre a arăta că Biserica oferă modele clare. Biserica este cea care arată în mod concret care sunt mijloacele sau atitudinea celor care îşi asumă responsabilitatea conducerii. … Cine conduce şi duce la ruină să plătească! Acesta este mesajul care îl transmite astăzi Sfântul Vasile cel Mare, care l-a arătat în mod practic prin atitudinea care a avut-o faţă de fratele lui – Sfântul Grigorie de Nyssa. Că a ajuns şi el sfânt. Şi apoi după doi ani învaţă toată tehnica aceasta a conducerii şi îl repune în funcţia de Episcop de Nyssa.

Iubiţi credincioşi, Sfântul Vasile este cel care prin credinţa sa, prin viaţa sa deosebită, scrie frumoasa slujbă a Sfintei Liturghii, o sintetizează. Pentru că este mult spus că Sfânta Liturghie a făcut-o el, sau Sf. Ioan Gură de Aur. Dacă am crede aşa şi am spune aşa, ar însemna că trei secole sau mai mult, n-a existat Sfânta Liturghie. Or noi ştim că la început exista Sfânta Liturghie de la Sfinţii Apostoli. Sfântul Vasile doar a sintetizat-o, i-a dat o formă cât mai teologică şi mai ales după Sinodul de la Niceea; a fost cel care a desăvârşit ceea ce a primit de la Sfinţii Apostoli. … Sf. Vasile, având darul de la Dumnezeu de a scoate şi demoni prin post şi prin moliftele lui, e cel care a alcătuit şi reguli monahale, e cel care i-a pus pe călugări să şi muncească. Le-a spus: „Nu se poate să se roage cineva fără să muncească”. … Şi când munceşti să te rogi în taină, să rosteşti rugăciunea inimii sau a minţii şi să faci desigur fapta cea bună.

Sf. Vasile este cel care a înfruntat puterea vremii şi pe Iulian Apostatul dar şi pe Valens Arianul, împăratul care încerca de dragul unităţii imperiului să treacă la credinţa, la rătăcirea ariană. Şi s-a opus desigur. Cunoaştem atitudinea lui foarte fermă, ceea ce i-a mirat pe toţi, pe mai marii şi puternicii acelui timp. Iubiţi credincioşi, dacă ar fi să îl caracterizăm printr-o singură frază, – ce reprezintă Sfântul Vasile în contextul zilei de astăzi sau în raport cu Sf. Grigorie sau Sf. Ioan Gură de Aur? Toţi Sfinţii Părinţi îl definesc ca fiind braţul care munceşte. Reţineţi: braţul care lucrează, braţul care mereu este activ, dinamic.

Moare la anul 379, după unii de o boală de ficat în urma unei lungi suferinţe, doar la vârsta de 49 de ani. A avut pe cel mai bun prieten posibil, pe Sfântul Grigorie Teologul sau de Nazianz.

Sfântul Grigorie cel Mare, Capul care cugetă cele dumnezeieşti

Sf. Grigorie de Nazianz era un om deosebit, din familie de aristocraţi. O familie deosebit de bogată, însă toată nobleţea acestei familii consta în faptul că erau creştini. Ne istoriseşte viaţa sfântului că la Atena, în special când s-a dus la studii, l-a avut coleg pe Sfântul Vasile; de acolo a învăţat toată ştiinţa vremii respective, însă nu l-a mulţumit. Şi atunci a început să se roage. Şi Dumnezeu i-a dat darul de a vedea Lumina Taborică. Este un lucru extrem de important acest lucru, adică lumina care au văzut-o cei trei apostoli pe Tabor. El menţionează în aşa zisele poeme autobiografice că nu ştiinţa lui, nu suma cunoştinţelor lui a dat cea mai frumoasă teologie despre Sfânta Treime ci efectiv tot ceea ce a văzut în lumină.

Teologul Sfintei Treimi şi luptător împotriva gnosticismului

Este teologul Sfintei Treimi. Cel care aduce Treimea în Roma cea nouă adică în Constantinopol, şi repeta de fiecare dată: „Nu eu am scris aceasta, ci Dumnezeu mi-a revelat şi mi-a arătat în lumină!”. Iată, Teologul Luminii este numit acest Grigorie, un om de o fineţe deosebită. Se naşte tot în anul 330 la Arianz şi după ce urmează şi îşi însuşeşte întreaga cultură, nu se mulţumeşte cu ea, chiar o refuză ca nu cumva să fie atins de gnoză; gnoza fiind cunoaşterea doar prin cercetare si prin raţiune. Şi ştim că toată hristologia Sinodului I Ecumenic este o hristologie antignostică, împotriva cunoaşterii doar prin raţionamente filozofice sau de altă natură, ci doar pe bază de revelaţie. Şi iată că Sf. Grigorie de Nazianz scoate învăţătura cea mai frumoasă despre Sfânta Treime prin revelaţie. De aceea este extrem de important să înţelegem un lucru – noi,  când învăţăm la teologie sau la seminar, să citim şi să ne uităm în primul rând ce au spus Sfinţii care au trăit în lumina cea adevărată. „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc. Am aflat credinţa cea adevărată, Nedespărţitei Sfintei Treimi să ne închinăm”. Aceste cuvinte îi aparţin Sfântului Grigorie de Nazianz, cel care spune că tot ce a scris a scris în lumina Sfintei Treimi.

Fiind un om de o sensibilitate deosebită, este cel care este chemat de un grup de credincioşi, puţini, din Constantinopol, în anul 379 să le fie arhiepiscop. De ce? Pentru că din păcate din 39 de episcopi care erau la vremea aceea, mai erau ortodocşi doar 3. Şi atunci Sf. Grigorie a spus: „Da, accept să vin, cu toate că ştiu că va fi foarte greu”, … pentru că împăratul Valens obliga pe episcopi să treacă la arianism. Ştiţi că Valens a fost chiar la Constanţa, la Tomis, când era episcop Bretanion, şi i-a cerut să treacă la arianism. Iar episcopul, strămoşul nostru de la Dunăre, s-a opus şi a refuzat. Ne bucurăm că acest Bretanion, episcop de Tomis, a fost ucenicul Sf. Grigorie de Nazianz şi mai târziu desigur şi ucenicul Sf. Ioan Gură de Aur.

Iubiţi credincioşi, aţi auzit şi la Acatist, doar o singura biserică mai era ortodoxă din întreg Constantinopolul, una singura – Biserica Sf. Anastasia şi unii istorici spun ca mai era încă una – Sf. Irina. Cu toate acestea, a fost ales să conducă Arhiepiscopia, în speranţa că în cele din urmă va media şi va aduce un compromis între erezia ariană şi învăţătura creştină. Iubiţi credincioşi, aici se petrece un lucru extraordinar. Ce se întâmplă? Acceptă, nu avea nici măcar unde să doarmă, dormea la o verișoara de-a lui, cu toate că existau destule camere episcopale. Din 379 până în 381, predică efectiv dreapta credinţă, credinţa pe care a primit-o prin lumina lui Hristos. În momentul în care episcopii au văzut că el de fapt combate arianismul şi-i atacă direct şi le spune că sunt eretici, în acel moment a început, iubiţi credincioşi, calvarul. În acel moment colegii lui au început să-l urască, sa-i însceneze fel şi fel de situaţii, astfel încât în noaptea de înviere, arienii au intrat cu bâte, cu pietre şi aruncau în el, numai să îl omoare. Şi asta deoarece nu a căzut la compromis cu ereticul. Cât de importantă este această atitudine! De ce? Pentru că şi astăzi ne îndeamnă unii împăraţi şi unii ideologi şi unii formatori de opinii mondialiste să fim în pace şi înţelegere cu toţi, să ne rugăm împreună. Dar iată care a fost atitudinea Sf. Grigorie de Nazianz! A spus: Nu! Nu are nicio părtăşie lumina cu întunericul. Şi cu toate că ei credeau că dacă l-au ales ca şi arhiepiscop, le este dator, Sfântul a fost ferm şi a  spus: Nu! Înapoi la dreapta credință de la Sinodul I Ecumenic, credinţa niceeană. Această atitudine arată caracterul lui. Dar fiind un teolog desăvârşit şi un poet totodată, el este şi cel care şi-a scris viaţa în versuri de la 381 până la 390 – sunt poemele autobiografice; sunt de o frumuseţe extraordinară; sunt singurele poeme autobiografice din întreaga lume antică, şi care se păstrează până astăzi. De aceea Sf. Grigorie de Nazianz a fost, după Sfânta Scriptură, cel mai copiat prin manuscrise, în timpul Bizanţului.

Ales fiind preşedinte la Sinodul II Ecumenic, la 381, de la Constantinopol (amintim că se răspândea atunci erezia lui Macedonie despre Sfântul Duh, având în vedere ura acestor episcopi şi toate zvonurile care le scorneau asupra lui, el se întristează, şi chiar părăseşte lucrările Sf. Sinod, după ce ţine întâi o Sf. Liturghie, la care era de faţă şi Împăratul Teodosie şi le spune o cuvântare atât de frumoasă, în care le mulțumește că în doi ani şi jumătate, când a venit a găsit o singură biserică ortodoxă, iar când a plecat a mai lăsat doar o singură comunitate ariană. E primul episcop care îşi face apologia în Biserică, în faţa Împăratului şi a credincioşilor, cărora le spunea: „Toată coroana mea sunteţi voi, credincioşilor, care aţi venit la biserică, aţi întărit biserica şi aţi transformat noua Romă într-o Ortodoxie, şi nu într-o erezie. Şi atunci i-a spus Împăratului, atunci fiind şi foarte bolnav că de abia mai putea să stea în picioare: „Împărate, nu cer altceva decât o singură favoare: să mă laşi să stau deoparte de invidia colegilor mei”. Mai toţi episcopii îl invidiau pentru că vorbea dumnezeieşte, era cel care efectiv era iubit de Dumnezeu şi simţeau credincioșii că vorbește din harul lui Dumnezeu şi din Lumina lui Hristos. Simţea că invidia colegilor lui este de nesuportat. Moare la anul 390, după ce scrie învăţătura despre Sfânta Treime, încă 5 cuvântări teologice, de unde şi i se trage numele de Teologul, pentru că profunzimea lor este atât de mare încât nimeni nu îl poate egala, deoarece originea lor este dumnezeiască.

Iubiţi credincioşi, dacă ar fi să îl caracterizăm printr-un singur cuvânt sau propoziţie, ar fi cam aşa – Capul care cugetă, dar nu din ale raţiunii, ci din ale lui Dumnezeu…

Sfântul Ioan Gură de Aur, Gura care binevesteşte

Sf. Ioan Gură de Aur se naşte la anul 347 şi moare în anul 407. Trăieşte tot 60 de ani ca şi Sf. Grigorie şi aş putea aminti câteva lucruri din viaţa acestuia. Era preot la Antiohia şi unde ajunge desigur să aibă o mare influenţă. El ajunge şi retor. (Retorii erau cei care cunoşteau foarte bine legea). Şi intervenea de fiecare dată la împărat sau la administraţia locală sau fiscală în momentul în care vedea că cresc foarte mult taxele şi impozitele. Ne amintim ce-i zice Sf. Vasile când scrie o scrisoare unui lucrător financiar să nu mai pună aşa taxe mari pe un biet preot care era sărac că de-abia mai trăia. Dar ca să descurajeze pe tineri să se facă preoţi să devină creştini, FISC-ul la vremea respectivă, fiind desigur păgâni, punea taxe enorm de mari pe preoţi şi în special pe episcopi, ca să îi desfiinţeze economic. Dar vedem că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Sf. Ioan Gură de Aur când în Antiohia s-au răsculat cetăţenii că nu mai puteau suporta taxele şi birurile aşa cum se întâmplă la noi astăzi. Au crescut aşa de mari că nu mai ştii ce să mai faci, până şi taxă pe ploaie au pus. Tot ce mişcă numai taxă şi iar taxă. Dar vedeţi vreunul din conducerea Bisericii noastre care să vină să spună: „Staţi fraţilor! Nu mai daţi în poporul ăsta! Nu-l mai chinuiţi, nu-l mai jecmăniţi, că l-aţi umilit total! L-aţi şi depopulat, l-aţi şi devalizat şi l-aţi şi umilit! Ce mai vreţi? Păi, noi vedem că se adună de fiecare dată cu puterea. Ba cu unirea, ba cu nu mai ştiu cine şi stă acolo o întreagă delegaţie de preoţi în frunte cu ierarhii, stă alături de cel care te exploatează. E grav. Bat şi din palme la urmă că ce frumos au vorbit.

Ei, iubiţi credincioşi, s-au schimbat vremurile atât de greu şi atât este un contrast aşa de izbitor dacă vedem cum a fost comportamentul celor Trei Ierarhi şi care este comportamentul şi slugărnicia altora care ne conduc astăzi. Eu o spun cu durere mare, iubiţi credincioşi, dar ne întrebăm: Oare ei nu pot învăţa nimic din ceea ce astăzi aceşti ierarhi ne arată? A fost acel moment trist de la Iaşi şi de la Buzău când pe scenă era şi împăratul şi mitropolitul şi toţi strigau: „Hoţii!” împotriva lor. Unde credeţi că trebuia să fie locul Bisericii? În mulţime! În mijlocul celor obijduiţi, celor necăjiţi, să strige: „Hoţilor, lăsaţi-ne în pace!”, exact cum a făcut Sfântul Ioan Gură de Aur la Antiohia. S-a dus, s-au revoltat  oamenii atunci, au spart tot ce era demnitate împărătească, statui, semne, le-a dărâmat şi normal că a trimis armata şi i-a arestat. Peste 1000 de tineri, în special. A venit Sfântul Ioan împreună cu monahii, monahiile, călugării şi preoţii care erau şi au spus: „Pe noi să ne omorâţi şi să ne executaţi! Nu pe ei!” Şi a ţinut 21 de zile la rând în fiecare seară, câte o predică, o cuvântare împotriva lăcomiei, a nedreptăţilor, a hoţiei şi spunea: „Pe noi omorâţi-ne, pe ei lăsaţi-i în pace”. Şi atunci împăratul a înţeles şi i-au lăsat în viaţă.

Iată, iubiţi credincioşi, o atitudine practică, demnă, concretă. Nu doar venim la biserică şi spunem – ce frumos a învăţat Sfântul Vasile, Sfântul Ioan, îi lăudăm, facem cruce, citim acatistul, plecăm, luăm anafură şi acasă. Ei, nu chiar aşa iubiţi credincioşi! Concret ce să facem? Ce învăţăm noi din viaţa acestora? Cum se manifestă şi ce atitudine au cei care conduc Biserica? Cum s-au comportat ei şi cum se comportă astăzi ai noştri? Aceasta e problema Bisericii noastre, iubiţi credincioşi. Că dacă batem din palme la cei care ne asupresc, dacă stăm lângă cel care semnează legea imoralităţii… Câte legi imorale se dau! Ar trebui să spună ierarhii: „Nu te supăra, domnule preşedinte, dumneata ai semnat atâtea legi rele şi imorale. N-am ce căuta lângă dumneata! Aşa au făcut şi ierarhii, Sfântul Ioan şi desigur Sfântul Grigorie, Sfântul Vasile au înfruntat puterea la vremea respectivă. Şi au spus: „Nu! Singura lege la noi este Hristos şi Biserica şi legea cea dumnezeiască”.

Iubiţi credincioşi, această atitudine desigur i-a atras multă ură. De aceea poate şi sunt cinstiţi împreună, dar sunt convins că această treime sfântă de ierarhie reprezintă un model de luptă, pentru că noi suntem într-o permanentă luptă, dar reprezintă şi o forţă de mijlocire la Dumnezeu pentru cei care doresc să lupte împotriva nedreptăţilor de tot felul.

Şi ne amintim iarăşi un lucru extrem de important când Sf. Ioan Gură de Aur la 398 ajunge patriarh în Constantinopol şi arhiepiscop. Şi este cel care a luptat în primul rând împotriva imoralităţii, apoi a lăcomiei, şi a clerului dar şi a celorlalţi. Pentru că atunci clerului nu îi păsa decât cum să o ducă mai bine. Ce spune împăratul? Împăratul e arian. „A! Toţi trecem cu Arie!” Ce mai face împăratul? „Păi cam aşa!” Bun! Toţi treceau cu ei. Sf. Ioan Gură de Aur spunea: „Nu!”. Şi desigur pedepsea şi pe episcopi dar şi pe preoţi, pe cei care încercau să trăiască lumeşte şi nu dumnezeieşte cum se cuvine unor preoţi, şi având o atitudine foarte critică, de multe ori chiar cu un iz de ironie. Ceea ce îi deranja mai mult.

Ne amintim momentul în care în Constantinopol era împărăteasa Eudoxia, căreia i s-a făcut un bust. Că erau şi atunci mulţi linguşitori. Un bust de aur. Şi era mare sărbătoare să dezvelească acel bust. Şi l-au făcut chiar în faţa bisericii unde slujea. N-a putut să mai facă Liturghia. S-a aşezat la amvon şi a spus: „Iată, Irodiada stă afară! Şi caută capul lui Ioan să îl ia! Şi când au auzit spionii împărăteşti că critică pe împărăteasă, normal, căutau să îl omoare. Însă, un lucru extrem de important: Sfântul Ioan a păstrat cu sfinţenie aşa zisul azil bisericesc. Ce era azilul? Ce este azilul politic, era şi azilul bisericesc. Cine intra în Biserică, chiar dacă era urmărit pentru orişice faptă, nu avea voie să fie arestat, nici bătut, nici scos din Biserică. Şi ne amintim că toţi căutau să desfiinţeze această lege. …

 Trădat de episcopi şi proprii lui fraţi

Vreau să spun un lucru – că s-au luptat, iubiţi credincioşi, împotriva cui? Împotriva nedreptăţilor dar din păcate şi împotriva colegilor lui. Şi spune aşa la un moment dat: „Am luptat împotriva nedreptăţii împăratului Teodosie (e vorba de Teodosie I cel Mare); apoi împotriva lui Arcadie, împotriva lui Valens mai înainte, dar şi împotriva lui Eudoxia”. Şi zice: „Pe toţi împăraţii, pe toţi cei care au fost nedrepţi, i-am biruit. Însă nu am putut birui pe colegii mei”. Erau episcopii care s-au unit atât de mult împotriva lui încât l-au dat pe mâna împăratului spunând că a făcut şi a dres, şi este condamnat la anul 403 la Stejar. După un cutremur l-au adus înapoi, şi în cele din urmă, pentru a doua oară, este exilat, trimis tocmai la Cucuz în Armenia şi epuizat total. Pe jos îl duceau! Celălalt mergea cu trăsura şi calul, iar pe el l-au dus pe jos încât îl epuizau. Iată bătaie de joc! Şi atunci Sf. Ioan Gură de Aur, ajungând la al doilea exil spre Comana, la data de 14 septembrie, anul 407, moare în Biserica Sfântului Vasilisc, cel care îi apare cu o noapte înainte şi îi spune: „Frate Ioane, mâine vei fi aici!”. Şi îi arată desigur în cer.

Iubiţi credincioşi, însă înainte de a muri, atât la 403 cât şi la 407, scrie multe scrisori. Unii spun că 273, alţii au găsit 370 şi ceva, în fine. Însă, cei care aveţi răbdare să citiţi scrisorile, veţi vedea cât de frumos vorbeşte, dar şi ce tristeţe mare avea în inima lui. Spunea aşa: „Am biruit nedreptatea, hula, sărăcia, am biruit pe împăraţi. Dar însă m-au biruit colegii mei!”. Însă l-au biruit colegii lui care erau episcopi ca şi el. Acest lucru l-a mâhnit atât de tare încât spunea: „De nimic nu mă tem altceva, decât de episcopi. Cu excepţia câtorva”. Ce vrea să spună, iubiţi credincioşi? E o problemă! Aceste lucruri nu le veţi găsi în cărţile noastre, pentru că există desigur o cenzură la multe niveluri. Dar însă vreau să-i cunoaştem, nu ca să-i criticăm ci să-şi aducă aminte cei care conduc că pot să greşească, şi poţi să faci o persecuţie în cadrul tagmei tale. De aceea când greşesc ai noştri, fie că-s ierarhi, că-s patriarhi, că-s preoţi, ce-or fi, le spunem în dragoste: „Vedeţi că aici nu e corect!”. Pentru că în momentul în care tăcem şi ei greşesc, noi ca şi preoţi, sau dumneavoastră ca şi credincioşi, sunteţi vinovaţi de cum ajunge un stareţ, un mitropolit sau un patriarh. Suntem vinovaţi dacă tăcem. De aceea Sf. Vasile cel Mare spune: „Când nu te mai ceartă şi nu te mai critică nimeni, fie că eşti preot sau mitropolit, înseamnă că te-a părăsit Duhul Sfânt”. Dar când vezi că te ceartă, când vezi că se nemulţumesc cei care îi ai sub conducere, înseamnă că încă Duhul Sfânt lucrează în tine, şi mai poartă grijă de tine să te îndrepţi.

Iubiţi credincioşi, ne amintim că cei Trei Mari Ierarhi, luptători, modele de luptă, modele de atitudine şi de sfinţenie, sunt cei care noi îi putem urma în mod desăvârşit şi în acelaşi timp ne putem şi ruga la ei să mijlocească. Acum ne amintim că simbolul creştinilor în primele veacuri era peştele, care în limba greacă înseamnă ihtis – Iisus Hristos Dumnezeu Mântuitorul. Şi o imagine extrem de frumoasă a Sfântului Vasile care zice: „Cel care vrea să fie peşte în sensul hristic, să meargă totdeauna contra curentului. Doar peştii morţi sunt duşi de val”.

Iubiţi credincioşi, avem de ales astăzi: ori să fim peşti vii şi să mergem contra curentului, mondialist, satanist, ecumenic, ori să ne lăsăm duşi morţi de val, şi unde? Desigur spre tărâmul morţii! Să nu fie! Să rugăm astăzi pe cei Trei Mari Sfinţi şi Arhierei să ne dea putere să fim peşti vii şi să mergem mereu contra curentului, care încearcă să pună într-un sistem satanist lumea şi credinţa şi Biserica noastră, amin!

(Material prelat din Revista Atitudini Nr. 15)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

One thought on “Pr. Dr. Mihai Valică: Sfinţii Trei Mari Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan – modele de luptă, de atitudine şi de sfinţenie

  1. Pingback: De ce sunt Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți împreună - ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura