Aspazia Oțel Petrescu: Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată.

Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată. Interviu cu Doamna Aspazia Oțel Petrescu 

„Ne-au condamnat pentru că nu i-am iubit și nici nu o să-i iubim”

Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre mărturisitorii noștri care au pătimit în închisorile comuniste.

Sunt foarte mulți dintre mărturisitorii care s-au sfințit în închisori pe care nu-i știm și pe care îi știe numai bunul Dumnezeu. Sunt așa-zișii mistici care nu au spus niciun cuvânt după ce au ieșit din închisoare. Însuși bădia Traian Trifan care era considerat unul dintre cei mai desăvârșiți trăitori – că mistic asta înseamnă: să-ți trăiești credința – nu a semnat cartea lui. A spus Robul numărul cutare… și și-a scris numărul lui de întemnițat. Deci sunt foarte mulți de care știe numai bunul Dumnezeu și El știe de ce îi ține ascunși, pe aceștia. Pe unii i-a ridicat în slava sfințeniei, pe alții nu, i-a lăsat în anonimat. Îmi închipui că din momentul în care a apărut primul martirizat în cer, cred că a fost mare bucurie, pentru că Dumnezeu i-a luat diavolului toții osândiții la îndobitocire și i-a făcut sfinți. Și aceasta este lucrarea Domnului, este singurul care poate dintr-un foarte mare rău – că mai mare rău decât a-ți pierde mântuirea sufletului și filiațiunea cu Tatăl ceresc, nu există – deci acest rău ticluit așa de viclean de diavolul a fost transformat în slavă dumnezeiască. El este singurul care poate transforma orice rău în bine. În momentul în care simți influența celui rău, din momentul acela trebuie să te consideri nefericit pentru că este duhul răului care este stricător de suflet și tu, om de rând, nu ai putere să reziști la așa ceva. Trebuie imediat să te așezi în genunchi, să bați o metanie, să faci Sf. Cruce, să-L invoci pe Domnul Iisus să te apere de duhul acesta.

Îmi amintesc, de pildă, cum anchetatorul cu care am avut de furcă aici în Roman, după eliberare – făcuse soțul meu o greșeală și era să intrăm amândoi la închisoare, exact cum scrie la carte – a condus ancheta destul de inteligent și totuși n-a călcat adevărul. Pentru că pe ei nu îi interesa adevărul, ei nu judecau adevărul. Se zice că atunci când intri la tribunal, tribunalul spune ce e drept și ce e nedrept din acuzația care ți se aduce. Judecata lor era cu totul altfel. Ei știau că tu ai dovedit că nu îi iubești și că trebuie să te pedepsească pentru faptul că nu îi iubești. Dar asta nu era într-un Cod penal, adică: te pedepsesc pentru că nu îți plac ochii mei. Și atunci făceau un scenariu: încălcai legea într-un fel în care voiau ei, se legau de un amănunt care putea să fie interpretat așa și te băteau până când recunoșteai că ai făcut ceea ce ziceau ei că ai făcut. Dar datorită acestui anchetator de care vă ziceam, am scăpat de închisoare că mai căpătam și atunci vreo 5 ani, după „Codul” lor penal. Pe noi ne-au băgat în Codul penal fără ca să avem o greșeală penală sau să fi încălcat cu ceva legea. Ne-au condamnat pentru că nu i-am iubit și nici nu o să-i iubim.

 Vremea cernerii

Cum credeți că vor arăta vremurile de pe urmă?

Eu cred că părintele Cleopa avea dreptate când spunea că al treilea „vai” va fi cu potopul de foc. Deci va fi o cernere cum au mai fost și după care civilizații întregi s-au prăbușit, pe care bunul Dumnezeu le-a considerat un eșec și pe care, pur și simplu, le-a pierdut. Deci a sosit momentul când Dumnezeu va face o nouă cernere și noi știm după prorociile Sf. Evanghelist Ioan din Apocalipsă, că în această cernere jumătate din oameni vor pieri, vor fi exterminați de îngerii nimicitori, pe care i-am întâlnit pentru prima dată, pomeniți ca atare, de psalmistul David în Psalmul 77. Părintele Cleopa spune că mijlocul material prin care omenirea va fi purificată, va fi potopul de foc. Deci vrând-nevrând, războiul al treilea mondial va fi un război atomic, nu va fi unul biologic așa cum îl vor ăștia. Ei plănuiesc un război biologic, adică vor trimite tot felul de microbi, tot felul de bacterii, de semințe ale răului ca să nimicească oamenii. Dar războiul acesta nu poate fi controlat pentru că este destul ca Dumnezeu să trimită o pală de vânt și toate bacteriile acelea să plece exact la cei care le-au trimis. Diavolul care Îl sfidează pe bunul Dumnezeu, se teme de lucrul acesta și știe că nu-L poate birui. Și de unde cunoaștem că el știe aceasta? Tot din timpul propovăduirii Mântuitorului în Gadara. Acolo diavolii Îi cer să fie trimiși oriunde, numai să nu fie pedepsiți cu pieirea lor. Și întreabă: «Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu?». Deci ei știu Cine este și cu toate acestea Îl înfruntă. Și care este argumentul? Că n-a venit încă vremea. Și aveau dreptate. Nici acum nu a venit vremea. El se grăbește, dar eu cred că graba asta a lui este în favoarea noastră, a celor care sperăm să avem un locușor în rai, din îndurarea lui Dumnezeu și din marea cernere să ne cruțe, să ne țină la Sine și să nu ne lase din brațele Lui.

Vremea pe care a hotărât-o Dumnezeu se va împlini când va rămâne doar un singur drept pe pământ sau în zona care va trebui purificată, pentru că au fost cerneri totale și au fost cerneri parțiale. De pildă, cea mai cutremurătoare cernere parțială a fost Sodoma și Gomora și știm cât de înfricoșătoare a fost. Singura care a scăpat de o astfel de cernere a fost Ninive, dar ce a făcut Ninive nu e în stare să facă nicio populație. Și în Sodoma și Gomora, au venit profeții, dar au fost luați în râs, au fost batjocoriți, pe când profetul Iona care s-a dus în Ninive, nu a fost izgonit pentru că conducătorul cetății Ninive era un om drept care nu judeca strâmb, nu făcea nedreptăți și îl respecta pe Iona, ca de altfel toată cetatea. El stătuse trei zile în burta chitului și a ieșit de acolo nevătămat, ceea ce era o minune pentru că se știe că în momentul în care chitul înghite prada, o și dizolvă imediat. Are sucuri gastrice atât de puternice încât lichefiază imediat orice victimă pe care a înghițit-o. Ori, pe Iona nu l-a prefăcut în aliment comestibil. El a stat viu acolo și după trei zile a ieșit, prevestind șederea de trei zile a Mântuitorului în iad, după cum spun Sfinții Părinți. Deci Iona a fost crezut și conducătorul cetății i-a zis: „Bine, eu cred că așa se va întâmpla, dar ce facem ca să ne salvăm? E vreo posibilitate, că noi știm că Dumnezeu nu schimbă nimic din planurile Lui și că nimic din ceea ce a profețit nu se va întâmpla? Și Iona a spus: „Da, așa este, dar există un mijloc prin care Ninive poate fi salvată, deși e foarte greu. Trebuie ținut post trei zile cu pâine și cu apă și greul este că toți trebuie să-l țină. Unul singur dacă nu-l ține face zadarnică strădania celorlalți. Deci dacă ninivitenii se așază la pământ, le pare rău pentru ce au făcut, își cer iertare și cum era ritualul ebraic pe atunci, își pun cenușa pocăinței în cap și postesc trei zile cu pâine și cu apă, Dumnezeu i-ar putea izbăvi, cum știe El”. Și Ninive a fost salvată. Din câte cunosc eu, este singura împrejurare în care se vede clar că Dumnezeu schimbă planul pe care îl face dintru început pe un preț mare al omului. La niniviteni a fost unitatea în asceza pe care și-au impus-o toți ca ispășire.

Dumnezeu este Cel care îi va veni de hac diavolului și în vremurile noastre. Erezia cea mai mare a tuturor veacurilor, bunul Dumnezeu o va stinge. Și nu o va stinge cu ușurință. Dumnezeu poate totul, dar este atât de împiedicat de noi, făptura Lui. Nu i-am dat noi puterea nemaipomenită pe care o are diavolul acum? El are atâta energie negativă adunată, încât în câteva secunde toată Terra poate fi făcută țăndări. Deci diavolul este o putere, o forță și Dumnezeu trebuie să-l învingă cu armele Lui pure, curate, cu iubire, nu cu toate vicleniile pe care le folosește „nenumitul” acesta. Nu e simplu, dar Domnul Iisus a considerat că ne-a cerut puțin, că ne-a cerut permanenta rugăciune și permanentul post și ne confirmă lucrul ăsta în Ghetsimani unde Mântuitorul experimentează întreaga tragedie a omului. Și spune: v-am cerut să vă rugați și n-ați fost în stare să faceți nici lucrul acesta. Deci le reproșează celor mai iubiți Apostoli ai Lui pe care i-a rugat să stea și să se roage cu El și ei au adormit – i-a adormit diavolul pentru că n-au avut putere să-i reziste – și a zis în continuare: «Privegheați și vă rugați căci duhul este tare, dar trupul este neputincios». Am învățat în închisoare să țin strict la cuvântul Mântuitorului, la ce a spus El. În temniță nu am avut alt mijloc de cunoaștere decât din aducere aminte din ce a spus Mântuitorul și după asta ne-am condus așa cât am putut și a fost bine. Pentru mine este important acum să Îl rog pe bunul Dumnezeu să mă țină în afară de orice primejdie care vine către sufletul meu. Eu habar nu am ce e cu mine. Sunt un împiedicat și un întunecat și asta văd la tot pasul. Deci eu spun, așa cum se ruga Sf. Petru Damaschinul: „Doamne, eu nu știu ce-mi trebuie, consideră-mă un lucru al Tău, fă cu mine ce vrei, numai ține-mă în brațele Tale și mă mântuiește”.

Și mai știm clar din istoriile vii ale creștinătății că Duhul Sfânt nu stă alături de duhul satanic. Acolo unde se infiltrează duhul satanic, Duhul Sfânt pleacă plângând cu lacrimi mari, cu suspine mari. Și într-adevăr din punctul acesta de vedere, iadul așa se definește: spațiul din care pleacă dumnezeirea, spațiul golit de Duhul Sfânt. Când va veni clipa sfârșitului, vor fi semne. Maica Domnului, Portărița spune că atunci când va pleca Duhul Sfânt din Muntele Athos, „așa cum am venit, așa voi pleca”. Nu pot hotărî eu, om de rând, când va fi momentul acela. Voi ști aceasta atunci când Dumnezeu mă va lua și mă va izbi acolo unde trebuie să fiu. Pentru aceasta trebuie să mă rog, să postesc și să priveghez tot timpul. Și cuvântul Domnului nu se poate să nu vină. Nu S-a urcat El pe cruce și nu ne-a arătat în zadar că nu vom urca niciodată pe Tabor, dacă nu urcăm Golgota întâi? Nu a făcut toate lucrurile acestea ca să ofere o lume purificată, curățită, penetrată de Duhul Sfânt, să o ofere „nenumitului”. El va interveni. Părerea mea este că trebuie să avem răbdare și încredere. Nu trebuie să intrăm în panică și să ne speriem, ca cei care strigă: „Doamne, ce-o fi, ce facem și cum facem că ne pierdem, că pierim?”. Trebuie să știm că Mântuitorul a urcat Golgota ca noi să nu fim așa. El ne-a arătat că trebuie să te ferești din calea răului, nu să te duci în întâmpinarea lui ca chiorul. Mai știm că ce este dincolo de înțelepciune, este vânare de vânt, a spus-o Eclesiastul prin Duhul Sfânt înaintea Mântuitorului.

 

Ce credeți despre părerea multor ortodocși din zilele noastre care susțin că nu mai contează Canoanele Sfinților Părinți pentru că iubirea le biruie pe toate?

Iisus a spus clar: «Eu sunt ușa. Cine intră prin Mine, acela va avea viață veșnică». Cum se închide această ușă, e o chestiune de dogmă și nu mă pronunț eu că nu am nicio cădere. Eu știu că cel mai bine este să-mi păzesc intrarea pe ușă. Nu i-a spus așa soția lui Iov? „Dumnezeu este foarte milostiv, știe exact ce vrea acesta de la tine, deci spune-i tu ce vrea diavolul ca să te lase în pace și tu, după aceea, te așezi în genunchi, te rogi de iertare, că iubirea le biruie pe toate” și Iov a spus: „Nu pot să fac lucrul acesta. Chiar dacă vreau, nu pot”. „Păi, de ce nu poți?”. „Pentru că ăsta îmi cere să spun că nu Dumnezeu m-a creat pe mine, că nu sunt fiul Lui. Eu nu pot să spun că Tatăl veșnic nu este Tatăl meu. Chiar dacă spun, nu este adevărat. Eu sunt fiul lui Dumnezeu prin creațiune”. Și nu a spus și a făcut bine. Și în Sfintele Sinoade, se spune clar că prea marea încredere în îndurarea lui Dumnezeu este păcat de moarte împotriva Duhului Sfânt. Deci iubirea divină nu le iartă pe toate. Sunt lucruri de neiertat. Orice păcat, oricât de nenorocit ar fi, poate fi iertat de bunul Dumnezeu, dar El spune clar ce nu poate ierta. Am văzut, de pildă, că poate să ierte o crimă, dar dacă omul se leapădă de Dumnezeu, asta nu poate fi iertat. Deci e greșit să spunem că iubirea le biruie pe toate, pentru că există hotar și pentru aceste „toate”. Într-adevăr îndurarea lui Dumnezeu este nemăsurată. De pildă, sunt oameni care luptă cu o patimă din aceasta care nu se iartă, o viață întreagă și nu reușesc să o biruiască. Se spovedesc, dar degeaba. Nu reușesc să-și biruie patima. Și totuși omul acela este mântuit. De ce? Pentru că n-a părăsit lupta. El n-a putut să fie biruitor, dar n-a părăsit lupta și a luptat până în ultima clipă a vieții lui. Și Dumnezeu a binecuvântat râvna, strădania lui. Biruința, adică mântuirea, ți-o dă doar bunul Dumnezeu, ca dovadă că a mers așa de departe cu această îngăduire, încât pe tine, neputincios, ticălos care vii cu un bagaj întreg de păcate, te iartă, te mântuiește și te primește în sânurile Sale, dacă la balanță, ai înclinat spre faptele bune. Deci, El găsește toate mijloacele ca să-ți sporească biruința, atunci când nu o poți câștiga tu, deplin. Dar lepădarea de divinitate, nu se iartă. Ce faptă bună ar putea să contrabalanseze o asemenea rătăcire când nu ești în stare să mergi pe calea vieții, nu ești în stare să fii un fiu bun, ascultător? Dar să nu recunoști paternitatea Celui care ți-a dat viața, care ți-a dat acest dar, asta nu se iartă. Cum să te ierte Dumnezeu că tu Îl negi pe El?

 

„Cred, Doamne, cred nestrămutat, dar ajută necredinței mele”

Cine credeți că poartă răspunderea ereziilor care au dezbinat Biserica începând cu Marea Schismă?

Cei care vor răspunde pentru erezia catolică sunt ierarhii care au condus Biserica în erezie, pe baza faptului că Mântuitorul n-a zis: «Vai de cel ce se smintește», ci a spus: «Vai, de cel prin care vine sminteala». Iisus a spus clar: «După faptele voastre vă voi judeca», n-a zis „după teologii”. Și a mai spus un lucru înfricoșător de care noi nu ținem seama, mai ales eu nu pot nici măcar o zi dintr-un an, nu pot să-mi asigur virtutea neosândirii, a nejudecării. Eu, în fiecare zi, trebuie să judec ceva. Mă căznesc de ani și ani să trăiesc o zi fără să judec pentru că ar fi salvarea mea și pentru că Dumnezeu este veșnic. La El nu există ieri și azi, trecut și viitor. La El toată vremea este veșnicie, este „acum”. Deci Învierea Lui este „acum” și „aici”, „oricând” și „oriunde”. Nu cunoaște timp și spațiu. Și mi-am zis că dacă într-o frântură din veșnicie reușesc să-mi însușesc această virtute, a neosândirii, eu sunt salvată de acest păcat. Ei, nu am reușit o viață întreagă de om.

Poate nu e judecată, ci doar analiza și constatarea unor fapte…

E judecată, pentru că nici faptele bune nu ai dreptul să le judeci, pentru că nu știi: tu le judeci de bune, dar poate nu sunt bune, pe altele le judeci de rele, dar poate nu sunt rele. Asta nu e treaba ta. Tu vezi-ți bârna din ochiul tău și nu paiul din ochiul aproapelui. Mai cred că este foarte greșit când se spune că pentru păcătoși nu te rogi. Nu e adevărat. Mântuitorul a spus: «N-am venit pentru cei sănătoși și cei drepți, am venit pentru cei bolnavi». Deci acolo ne recomandă El faptele noastre de iubire, acolo e nevoie de ele.

Dacă îi tot spui cuiva unde greșește și el nu se îndreaptă, poți să nu îl judeci și să mai ai răbdare cu el?

Poți să nu mai ai răbdare cu el. Dar când răbdarea ți se termină, îi spui așa: am făcut tot ce am putut, tot ce am știut eu pentru tine. De azi înainte îmi ești străin. Poți să-ți pierzi răbdarea, dar îi spui omului să nu mai aștepte de la tine mila pe care o aveai. În același timp tu recunoști că nu ai nicio putere asupra lui, că nu poți să-i faci binele pe care ai vrea să i-l faci. Și atunci te retragi și faci abstracție de prezența lui ca să nu-l judeci.

Din punct de vedere ortodox, care este legătura între faptele bune și dreapta credință?

Nu poți să faci fapte bune fără dreapta credință. În fapta bună, intră neapărat și darul acesta mare al credinței, al încrederii totale în pronia cerească. Părintele Galeriu spunea: „Totul este proniator”, deci totul ține de pronia cerească. În momentul în care mie îmi lipsește ceva, nu am decât să-l cer de la bunul Dumnezeu și mi se dă. Dacă nici nu cer și mai și resping, atunci ce pretenție mai pot avea? Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată. Există Adevăr, dar Adevărul este îmbrăcat într-o formă. Nu există un adevăr gol. Deci dacă eu greșesc conținutul și forma e greșită. Nu vă uitați la forme, mergeți direct la esență, că esența ia forma care este proprie lui! Așa că trebuie să fiu foarte atentă, exact la cuvântul Domnului. Mântuitorul a zis să căutăm să descifrăm întotdeauna Adevărul, că toate celelalte ni se vor adăuga nouă. A spus mai mult decât atât: când ești nedumerit și nu înțelegi anumite lucruri sau nu știi să-ți rezolvi problemele, El spune: „Pune-ți toate grijile în brațele Tatălui meu și toate celelalte vi se vor da cu supramăsură pentru că Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie”. Încrederea asta cu care spui: „Doamne, Tu știi, Tu poți să faci pentru mine ceea ce este bine”, această predare totală în mâinile Tatălui ceresc, este mai salvatoare decât orice dogmă. Știu asta din propria trăire. N-aveam de unde să știu eu, dogme în închisoare, dar predarea permanentă în mâinile Mântuitorului nostru este salvatoare. Deci nu vă puneți întrebarea: „Ce și cum și dacă e bine așa sau altfel?”, ci spuneți doar atât: „Doamne, Tu știi, ia-mă în brațele Tale și fă ce vrei cu mine că nu-Ți voi sta împotrivă, numai nu mă lăsa din brațele Tale și mântuiește-mă”. Esențial este ce trăiește inima ta, ce pui tu acolo. Iisus acolo vrea să vină pentru că dragostea, credința țin de inimă, pe când dogma ține de minte. Iar Apostolul Pavel spune clar: dintre toate, dragostea este cea mai mare. Și mai spune Mântuitorul un lucru la care noi facem apel de foarte puține ori: «Tot ce veți cere Tatălui meu în numele meu, va fi vouă». Vă dați seama ce dar mare ne face Iisus? E bine să ne rugăm așa: „Părinte, în numele Fiului Tău, ascultă cererea mea”. Și nu pot să vă spun cum ascultă. Deci avem ce face, fără să ne chinuim să învățăm Canoanele celor șapte Sinoade. Canonul meu de care eu ascult este: „Doamne, ține-mă în brațele Tale și nu mă lăsa să cad” și „Cred, Doamne, cred nestrămutat, dar ajută necredinței mele”, adică: „Șterge tot ce este necredință din partea mea că este cu carul”.

(Articol preluat din Revista Atitudini, Revista Atitudini, Nr. 51; Interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, mai 2017)

 

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

One thought on “Aspazia Oțel Petrescu: Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată.

  1. Cecilia Spearpoint says:

    Un om care nu si-a biruit patima înseamnā cā nu s-a rugat cum trebuie, sau nu a avut un duhovnic bun sā îl îndrume. Nu poate sti doamnna Otel-Predescu, cu toatā întelepciunea ei, daca acel om a fost sau nu mântuit, din moment CE nu si- a biruit patima. Înseamna ca nu s-a spovedit cum trebuie, nu a iubit pe Domnul Dumnezeu mai mult ca pe patima lui. De mântuire numai Dumneze stie. „Nebānuite sunt cāile Domnului!”Sf.Maria Egipteanca a stat pests 40 de ani in pustiu si s-a cāit de pacatele ei, pânā Dumnezeu s-a milostivit. Acum, LA nivelul zilelor noastre, rāmâne de vazut, LA cite comoditāti renuntām din viata noastrā, pentru a avea inima bunā sā îl putem întâlni pe Dumnezeu! Sus inimile! Dar cine ascultā cu adevārat?! Doamna Otel mai greseste când spune. cā nu este adevar gol. Adevarul este unul singur, nu este in adevar facut din forme can in puzzle, doamna se cam incurca in propria ei filosofie paralela cu Biblia crestina. Adevarul doare, se striga si se acceptā, altfel nu este mantuire. Adevarul acceptat de fiecare este calea catre Dumnezeu . Nu umblati dupa filosofie goala cu forms si. esente ., este parte de ipocrizia sociala a omului, este duh lumesc. Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurikor..Duhul Sfant insufla Adevarul. Restul este. desertaciune. Tot respectul fata de maicutele de la Paltin. Maica Domnului este cu voi. Doamne-ajutā!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura