CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. (Partea I: Biserica, Trup al lui Hristos)

Subiectele care țin de Biserică – mai ales cel referitor la ce este Biserica – fac parte dintre subiectele cele mai serioase care trebuie să îi preocupe pe creștini, și mai cu seamă pe clerici. Pentru că, dacă nu avem o imagine clară despre ce anume exact este Biserica, atunci nici nu cunoaștem, nici nu putem defini care este scopul omului și care este scopul Bisericii. Aceasta înseamnă că atât antropologia, cât și hristologia au consecințe în eclesiologie.

Biserica nu este un spațiu al simplei filantropii și al evenimentelor sociale, nu este un spațiu unde sunt satisfăcute sentimentele oamenilor, ci este un spațiu binecuvântat în care se integrează cineva prin Taina Botezului și a Mirungerii. În acest spațiu se descoperă omului harismele Sfântului Duh, omul este hrănit prin Taina dumnezeieștii Euharistii, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, este un spațiu al îndumnezeirii, adică al împărtășirii de harul necreat al lui Dumnezeu, ca sfințire și îndumnezeire.

Acest subiect va fi analizat în cele ce urmează într-un mod cât mai succint posibil.

1. Biserica – Trup al lui Hristos

Hristos, învățând despre relația lui cu Apostolii și creștinii, a spus că Biserica este Împărăție a lui Dumnezeu, nuntă duhovnicească, relație dintre Mire și Mireasă etc. Învățătura teologică potrivit căreia Biserica este Trup al lui Hristos, Hristos este Capul Bisericii, iar creștinii care se unesc cu Hristos sunt mădulare ale Trupului Său, este învățătura Apostolului Pavel și a constituit de atunci încolo un punct central în învățătura Părinților și a învățătorilor despre Biserică.

Apostolul Pavel în Epistolele sale se referă la acest subiect important.

În Epistola sa către Efeseni scrie că Tatăl pe Acesta  [Hristos] L-a dat Cap Bisericii. ”Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1: 22-23).

În Epistola sa către Coloseni scrie că Dumnezeu-Cuvântul este chip al Dumnezeului celui nevăzut prin care toate s-au zidit și, la urma urmei, El este Capul Bisericii: ”Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura, pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. (Coloseni 1: 15-20).

De asemenea, în epistolele Apostolului Pavel de multe ori se scrie că creștinii sunt mădulare ale Trupului lui Hristos. În Întâia sa Epistolă către Corinteni scrie: ”Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!” (I Corinteni 6: 15). ”Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte” (I Corinteni 12: 27).

Învățătura că Biserica este Trupul proslăvit al lui Hristos nu este o descoperire intelectuală a Apostolului Pavel, ci este rod al experienței pe care s-a învrednicit să o aibă el însuși. Hristos i s-a arătat acestuia înainte de [sosirea în] Damasc și l-a întrebat de ce Îl prigonește (Fapte 9: 4). L-a văzut pe Hristos în Lumină, în slava dumnezeirii Sale și astfel a înțeles empiric că Hristos este Capul Bisericii și creștinii care se integrează în Biserică prin Botez și Mirungere și se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos sunt mădulare ale slăvitului Său Trup.

Experiența Apostolului Pavel este identică cu experiența pe care au avut-o cei trei Ucenici pe Muntele Taborului, când au văzut fața lui Hristos strălucind ca soarele și veșmintele lui albe ca lumina. Desigur, există și o diferență importantă, pentru că Ucenicii pe Muntele Tabor, înainte de Cincizecime, înainte de a deveni membri ai Trupului lui Hristos, au văzut slava lui Hristos prin îndumnezeirea lor, așa cum se întâmpla și Prorocilor, dar Trupul lui Hristos în acel moment era în afara lor. Dimpotrivă, după ziua Cincizecimii, aceiași Ucenicii vedeau Lumina necreată a lui Dumnezeu-Omul Hristos, dar erau membri ai Trupului Lui, adică Hristos nu era în afara lor, ci înlăuntrul lor, ei trăiau în Hristos, erau uniți cu El.

Acest lucru se vede și din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, care potrivit mărturisii comune, este cel mai important ermineut al învățăturii Apostolului Pavel. Într-o omilie a sa, tâlcuind pasajele respective ale Apostolului Pavel spune: ”Pliroma lui Hristos, [este] Biserica. Căci pliroma [este] trupul capului, și capul [este] plinirea trupului”. Continuă să spună că atunci se plinește capul, atunci devine desăvârșit trupul, când toți împreună suntem uniți și lipiți unii cu alții[1]. În altă omilie a sa face comparație între crearea Evei din coasta lui Adam și crearea Bisericii din coasta lui Hristos: ”Biserica din coasta lui Hristos a fost alcătuită”. Și explică: ”Și așa cum, adormind Adam, a fost alcătuită femeia, la fel, murind Hristos, Biserica a fost plăsmuită întru totul din coasta lui”[2].

Acest lucru se vede și din învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog, care avea mari experiențe ale vederii lui Dumnezeu și în realitate, prin toate câte spunea și scria, exprima învățătura Apostolului Pavel, având aceeași experiență cu el.

Sfântul Simeon Noul Teolog, într-o omilie a sa scrie:

”Pentru că mădulare ale lui Hristos, ale Celui ce este Dumnezeu peste toate, sunt considerați cu adevărat Sfinții toți”. De aceea, sfinții ”întru El trebuie să fie lipiți și uniți cu trupul Lui, ca El să fie capul în aceștia, iar Sfinții din veac și până în ultima zi să fie mădulare ale Lui, ca să devină cei mulți un trup al lui Hristos, care [să devină] cu adevărat un trup”[3]. În continuare dezvoltă prin mulți că ”Sfinții toți, fiind mădulare ale lui Hristos, devin un Trup al Lui, dar și intenționează încă să devină”[4]. Hristos, prin întruparea Sa S-a făcut rudă cu noi după trup și ne-a făcut ”părtași dumnezeirii Lui”[5].

În unele dintre poemele sale vedem consemnată experiența faptului că în timpul vederii Luminii, [Simeon Noul Teolog] vedea mădularele trupului său ca mădulare ale Trupului lui Hristos. Nu Îl distingea, desigur, pe Hristos de celelalte Persoane al Sfintei Treimi, însă vedea mădularele sale ca mădulare ale Trupului lui Hristos celui înviat, care străluceau în timpul vederii lui Dumnezeu și după aceasta. Într-un poem al său îi mulțumește lui Hristos pentru felul cum l-a învrednicit să devină mădular al Trupului Lui prin dumnezeiasca Împărtășanie, din lăuntrul vederii lui Dumnezeu. Scrie:

”Cum m-ai învrednicit să devin mădular al Tău,

eu, necuratul, risipitorul și desfrânatul?

Cum m-ai îmbrăcat în veșmânt preastrălucit,

din care fulgeră strălucirea nemuririi

și toate mădularele mele le face lumină?

Căci Trupul Tău, cel neprihănit și dumnezeiesc,

strălucește tot de focul dumnezeirii Tale

cu care este plămădit și amestecat în chip de negrăit,

deci, această [Lumină] mi-ai dăruit-o și mie, Dumnezeul meu.

Căci, odată ce acest înveliș murdar și stricăcios

s-a unit cu Preaneprihănitul Tău Trup

și s-a amestecat cu Sângele Tău,

știu că m-am unit și cu dumnezeirea Ta

și am devenit Preacuratul Tău Trup,

mădular luminos și străveziu și strălucitor”[6].

Învățătura că Biserica este Trupul lui Hristos reiese clar și din însăși slujba Botezului și a Mirungerii. În slujba catehezei, catehumenul care urmează a se boteza este chemat să se lepede de diavol și de îngerii lui, să se unească cu Hristos și să creadă în El. Botezul este numit taină introductivă, pentru că ne introduce în viața bisericească și devenim mădulare ale Trupului lui Hristos și prin Mirungere sunt unse toate mădularele și în continuare avem posibilitatea să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Dar și sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice au o structură bisericească, de vreme ce țintesc la unitatea Bisericii și la introducerea și rămânerea omului în aceasta, la unirea cu Hristos și la premisele cuvenite pentru a se împărtăși cineva cu Preacuratele Taine.

[1] Ἰω. Χρυσοστόμου, Ἔργα, vol. 20, ΕΠΕ, pp. 476-478.

[2] Ibidem, vol. 27, p. 168.

[3] SC 122, p. 224.

[4] Ibidem, p. 226.

[5] Ibidem, p. 228.

[6] SC 156, pp. 176-178.

(Traducere de Tatiana Petrache, pentru Revista Atitudini).