Părintele Justin Pârvu, un posibil răspuns pentru întrunirea Sinodului Panortodox din Creta: „O poezie nici ortodoxă, nici catolică: …e un fel de păpușărie”. Editorial Revista Atitudini

Sfântul Justin Popovici spune: Ecumenismul e numele de obște pentru toate pseudo-creștinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creștinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obște este acela de „panerezie” (erezia universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însușiri ale Dumnezeului-Om  Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime și pun în locul Lui pe omul european. În această privință nu e nicio deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, a căror nume este „legiune”. Așa vorbește, iată, Sf. Justin Popovici.

Acum, să vedem ce spune părintele Stăniloae: „Eu nu prea sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul unor gândiri străine care relativizează credința adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniți. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica Romano-catolică și Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori este improprie”.

Și acum să vedem noi, mărturie ortodoxă privind erezia ecumenistă în canoanele Sfinților Părinți, începând cu Sfinții Apostoli. Canonul 10 al Sfinților Apostoli: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli: „Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”. Canonul 46 al Sfinților Apostoli: „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”. Canonul 64 al Sfinților Apostoli: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească”. Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343): „Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres”.

De asemenea Sfântul Nectarie de la Eghina (†1920) spune: „Despărțirea bisericilor a avut loc sub Fotie, după ce Biserica Constantinopolului depășise pericolul de a fi exclusă din unica Biserică sobornicească și apostolească, iar Biserica Romană, sau mai bine zis papală, nu mai propovăduia dogmele Sfinților Apostoli, ci ale papilor (…). Cei care nu s-au renăscut prin lucrarea dumnezeiescului har în singura una, sfânta, soborniceasca și apostoleasca Biserică, în nicio altă biserică, nici văzută nici nevăzută, nu o vor face. Atâta timp cât ereziile principale ale despărțirii rămân aceleași, unirea este imposibilă”.

Ne-ați citat câteva păreri ale Părinților Bisericii și ale unor teologi contemporani, în ceea ce privește rugăciunea cu ceilalți și faptul că ei nu ar fi de acord. Dar cum vedeți dialogul cu cei de alte confesiuni?

Ce să vă spun? Eram tânăr ca și dumneavoastră pe când se întruneau „bisericile” noastre. Și se discutau, în sfârșit, o serie întreagă de lucruri. Și mi-am pus eu o întrebare după ani și ani, până la adânci bătrâneți, de ce nu s-a ajuns la niciun rezultat, absolut câtuși de puțin? Nu s-a întâmplat nicio aliniere măcar a unora dintre bisericile acestea protestante cu una din concepțiile noastre creștin-ortodoxe. Deci, toate aceste conferințe, discuții, întâlniri, publicații, totul în sfârșit, e o zădărnicie și nu au alt scop decât a se specula unii pe alții fără să cedeze, să renunțe, să intre într-un făgaș apostolic sau sobornicesc, așa după cum suntem noi, rădăcina ortodoxă. Este inutil a discuta, pentru că ei nu discută ca să ne cunoască pe noi. Nu discută, nu-i interesează să poată avea, nu-i așa, un corp sănătos împreună cu noi. Nu. Este mai mult o tergiversare și, am putea spune chiar o piedică, o frânare a bunului sens în ceea ce privește Ortodoxia. Personal m-am luat numai după faptul acesta, că nu au renunțat la nimic și nici nu renunță și nici măcar nu au avut curiozitatea să intre într-o aliniere măcar. Și nu văd o renunțare și nici măcar o tendință a lor de revenire, cu toate intențiile noastre bune și oarecum cu înțelegere din partea noastră ca să ne facem cunoscuți. Dar n-ai cui.

 Și ce credeți că ar trebui făcut pentru a se apropia într-adevăr de o credință adevărată în Hristos?

Noi nu trebuie să facem altceva decât să ne rugăm. Să invocăm puterea Harului sfânt, pentru că unitatea Bisericii nu este o lucrare omenească. Este o lucrarea a harului lui Dumnezeu și numai El a întemeiat-o și El o poate și vindeca. Dar numai dacă ar avea pentru cine să mai facă o vindecare a Bisericii, că oamenii și reprezentanții noștri la ora actuală nu știu în ce măsură mai sunt vrednici.

 Păi, marea majoritate spun că de aceea se fac rugăciunile acestea pentru unitatea creștinilor, că trebuie să ne rugăm.

Ei, să ne rugăm. Asta e rugăciune? Ne înșirăm acolo 3-4 ortodocși, un catolic și acolo „Doamne…” o ectenie, „Doamne…” altă ectenie și cu asta basta? Nu. Trebuie să postim, trebuie să facem privegheri, trebuie să facem, în sfârșit, o asceză ortodoxă a călugărilor, a credincioșilor, de oameni cu dreaptă și bună intenție, ca apoi să iasă ceva. Așa poezie de asta, nici ortodoxă, nici catolică: …e un fel de păpușărie. Harul lui Dumnezeu, dacă lucrează și mustește în viața noastră, atunci se face și o unire. Și de abia atunci putem să facem noi un punct unic, ca să ne putem mișca spre acest adevăr.

(Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu rostit telefonic în cadrul unei conferințe despre ecumenism, transcris de pe https://www.youtube.com/watch?v=xPqwh8ziOPw.)