14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

PJustin-cu-mirul
Cea mai grozavă şi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai. Una din cele mai cenuşii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maşini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre nişte autocare noi, maşini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis şi nu se vedea nimic. Lumea se obişnuise… Eh, maşini poloneze!… Dar acolo erau numai şi numai deţinuţi politici. Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deţinuţii de transportat şi dimineaţa cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maşini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conţin.
Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraşului se auzeau împuşcături pe care ei le mascau, zicând: „armata face manevre”. Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în Iaşi, în sfârşit, în diferite oraşe. Ce era cu împuşcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde şi ruşii au fost dezarmaţi şi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra Neamţ, pe dealul Balaurului şi acolo aduceau cu maşinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau şi le aruncau în gropile comune. Dimineaţa era totul nivelat, cu iarbă şi flori şi nu se ştia ce e acolo. În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile.
În noaptea dinspre 15 mai 1948 beciurile securităţii erau pline. Nu mai încăpeau arestaţii nici în beciuri, nici în poduri. N-aveau nici miliţieni de serviciu şi atunci au dresat câini. Au băgat deţinuţi în podurile securităţii şi la fiecare doi, trei deţinuţi era câte un câine lup. Într-adevăr, dacă mişcai erai sfâşiat de animalul acesta. Aşa spuneau şi caralii: „Dacă mişcaţi, riscaţi să vă rupă mâna, să vă spargă capul, să vă-nghită cu tot cu oase”.
Şi am stat 48 de ore nemişcat cu faţa în jos în podul securităţii din oraşul Roman. După 48 de ore am coborât la anchetă. Ancheta era făcută de un evreu al securităţii, Davidovici Solomon, foarte inteligent care a colaborat cu Doina Constantin. El era informatorul Securităţii şi juca şi rol de activist în FDC. Aşa că ziua umbla prin internate, prin şcoli, pe la ţară şi racola tinerii în Mişcarea Legionară. Era foarte apreciat şi căutat pentru că fusese arestat de Antonescu. Dar lumea nu şi-a dat seama cum de e liber de vreme ce fusese condamnat la 15 ani! Securitatea pusese mâna pe el: „Te eliberăm, dar ne faci serviciile”. A făcut serviciile Securităţii câţiva ani de zile şi apoi a fost găsit pe străzile oraşului Cluj mort, cu faţa în jos, în uniformă de securist. Ăştia l-au eliminat pentru că ştia prea multe.
Aşa s-a început prigoana în acea noapte de 14-15 mai 1948. Au fost peste 10.000 de tineri arestaţi, anchetaţi, condamnaţi în lunile august, septembrie şi în octombrie repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea.
Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Şi mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faţa puşcăriei Aiudului. Eram legaţi la ochi şi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi şi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: „Intră aici, banditule!” Şi asta era scânteia şi celula mea.
Şi am mai avut o prevestire la ieşirea din puşcărie. Le-am zis camarazilor mei: „Măi, băieţi nu murim. Fiţi atenţi, rezistăm şi mergem înainte. Lupta se duce mai departe”. Şi într-adevăr aşa a fost.

Ancheta de la Suceava
La Suceava era o anchetă foarte riguroasă decât la Iaşi şi Galaţi. Cum să bată ei oamenii în timpul nopţii când se auzea în piaţă, pentru că era târgul aproape? Şi atunci au făcut un podium în mijlocul pieţei, au pus vreo două tabere de ţigani să cânte, să bată tobele încât răcnetele şi ţipetele nu se mai auzeau. În camere era plin de sânge pentru că tinerii erau mereu chinuiţi.dsc_0037
Prin august-septembrie au venit şi procesele. Şi era acelaşi tribunal, erau aceiaşi judecători care au dat condamnări şi pe vremea lui Antonescu în 1940. Credeau că aşa se pot reabilita în faţa comuniştilor. Când au început condamnările, curgeau anii: 15, 20, 25, ici colo un cinci, şapte ani. Veneau caralii printre noi şi întrebau: „Ce condamnare ai?” „Şapte ani”. „A, trăieşte şi cocoşul şapte ani cu boabe de la vecinul”.
Aşa că s-au terminat procesele şi a urmat repartiţia pe la puşcării. După ce au evacuat puşcăria, i-au arestat şi pe domnii care ne-au condamnat şi au mers cu noi până la Ploieşti unde i-au despărţit de noi. Iată cum merge lumea asta în nebunia ei că nu mai ştii în ce să crezi şi cum să crezi! De aceea, creştinul adevărat care are o convingere despre viaţa lui, care trăieşte frumos în Dumnezeu, în frica de Dumnezeu, are respect şi faţă de aproapele.

Extras din revista Atitudini, Nr. 33

 

icoana-aiud_original_mica

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

7 thoughts on “14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

  1. Iacoboaie Radu says:

    Hristos a înviat! Începând cu noaptea de 14-15 mai 1948 peste 10 000 de legionari din toată țara au fost arestați, torturați, chinuiți în fel și chip… Și asta în timp ce evreii sărbătoreau înființarea statului Israel, cu ajutorul SUA și Marii Britanii…

  2. Iacoboaie Radu says:

    COMENTARIU PE CARE L-AM ANEXAT ARTICOLULUI ,,SUB ASEDIUL MASONERIEI…”, POSTAT ASTĂZI PE SITE-UL NATIUNEA:
    Hristos a înviat! Tocmai zilele acestea are loc un congres mondial al masonilor, a acestor slujitori ai diavolului. Ei sunt exact opusul preoților ortodocși și pe care desigur masonii îi urăsc de moarte (sectanții la fel).
    Dar știu românii oare cine sunt ei cu adevărat și ce urmăresc?

    MASONII ROMÂNI SUNT CEI MAI MARI TRĂDĂTORI AI NEAMULUI ROMÂNESC! DE CE? CHIAR VREȚI SĂ ȘTIȚI DE CE ȘI PE SCURT?

    PENTRU CĂ EI AU FALIMENTAT INDUSTRIA ROMÂNIEI (forțând milioane de români să lucreze în străinătate pentru a supraviețui, și încă, ca slugi, pe bani puțini acolo și în muncile cele mai grele);
    PENTRU CĂ EI SUNT ECUMENIȘTI ȘI VOR SĂ NE UNEASCĂ CU TOȚI ERETICII DE PE PĂMÂNT (la ei nu contează la cine te închini, doar să fie o ființă supremă; spune asta masonul comunist Olimpian Ungherea…);
    PENTRU CĂ EI SUNT FOARTE HOTĂRÂȚI SĂ NE INTRODUCĂ CIPURILE DE URMĂRIRE CA (pentru ei nu suntem oameni, iar mai târziu, să ne introducă în corp biocipurile ca la animale!);
    PENTRU CĂ EI SUNT CEI CARE NE-AU FORȚAT ÎN MOD ,,DISCRET” SĂ INTRĂM ÎN NATO ȘI UE (ca să ne pierdem toată independența economică, politică și culturală), SĂ NE PIERDEM SUVERANITATEA ȚĂRII TOTAL ÎN VIITORUL STAT FEDERATIV (STATELE UNITE ALE EUROPEI)!;

    PENTRU CĂ EI SUNT CEI CARE NE BAGĂ PE GÂT FORȚAT ACUM HOMOSEXUALITATEA (legalizarea păcatului, mai apoi a prostituției și pornografiei, pedofiliei), DAR ȘI PLANNINGUL FAMILIAL (contracepția etc.);
    PENTRU EI CĂ NE IMPUN REGIONALIZAREA, ÎNSTRĂINAREA PĂMÂNTURILOR ȘI A RESURSELOR NATURALE ALE ȚĂRII ȘI MULTE, MULTE ALTELE (ne-ar trebui pagini întregi să le enumerăm pe toate)…

    Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne întărească în credință și să salveze acest popor drept măritor creștin de toți dușmanii lui, de dușmanii ortodoxiei. Doamne ajută!

  3. Iacoboaie Radu says:

    Aș dori să propun celor interesați de adevăr vizionarea numai a trei filme scurte EXCEPȚIONALE (veți vedea) care se găsesc pe internet (Youtube):
            
            1. Dezvăluiri zguduitoare despre U.E. ale unui preot mărturisitor ORTODOX;
        
            2. Noua Ordine Mondială – DECLARAȚII CUTREMURĂTOARE. DE CE CRIZA;
        
            3. Duhovnici Români despre Ecumenism (Ioan Casian)
            
         În primul veți vedea și auzi o femeie posedată care încearcă în câteva rânduri să-l oprească din predică pe preotul curajos mărturisitor, tocmai când spune lucruri mai importante…
         De ce nu avem și noi asemenea preoți plini de curaj și luminați de Duhul Sfânt care să predice adevărul PÂNĂ LA CAPĂT INDIFERENT DE CONSECINȚE? Până la urmă, viața noastră este în mâinile Domnului și suntem datori cu o moarte. Pe un creștin îl definește cel mai bine atitudinea din fața morții. ATUNCI ESTE MOMENTUL ADEVĂRULUI, DACĂ ESTE CU HRISTOS SAU NU.
        O spun și mă repet. Nu trebuie să luăm buletinele electronice! Noi trebuie să facem voia lui Dumnezeu, ceea ce este bine plăcut înaintea Lui. Și Dumnezeu ne va întări și ne va da soluții. Doamne ajută!

  4. Iacoboaie Radu says:

    OFF TOPIC
    Dacă doriți și dispuneți de puțin timp, v-aș ruga să accesați PIAȚA UNIVERSITĂȚII – ROMÂNIA (1990), un film documentar EXCEPȚIONAL. Merită văzut și studiat.

    Noi, românii, oare ne cinstim martirii din decembrie 1989 și pe cei care au protestat împotriva comunismului în PIAȚA UNIVERSITĂȚII (53 de zile în ,,zona liberă de comunism”)?
    Tineri studenți, intelectuali și muncitori au fost uciși cu zecile în perioada 13-15 iunie 1990 sub bastoanele polițiștilor și securiștilor, sub ciomegele minerilor chemați și aduși de masonul filosovietic și KGB-ist Ion Iliescu.
    Trupe de securitate și miliție au arestat înainte de zorii dimineții de 13 iunie circa 267 de persoane folosind violența.
    Liderul studenților bucureșteni Marian Munteanu și alții au fost anchetați și torturați săptămâni întregi. Pe 13 iulie s-a organizat un mare protest pentru eliberarea lor. Sute de răniți grav și mii de răniți…
    Sediile partidelor din opoziție și ale unor asociații precum 21 decembrie 1989, devastate… Societatea românească scindată la extrem și incitată la ură…
    Întunecarea imaginii României pe plan extern, după ce câștigase multă simpatie după așa-zisa revoluție, care a fost transformată doar într-o schimbare de regim (revoluție anticeaușistă, deși poporul român voise una anticomunistă)…

    Dacă sunteți din București sau împrejurimile acestuia, mergeți măcar o dată și aprindeți o lumânare la mormintele lor din cimitirul Străulești II. Pe multe cruci scrie: ,,NEIDENTIFICAT”…

    AU LUPTAT ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI PENTRU RESPECTAREA PROCLAMAȚIEI DE LA TIMIȘOARA.
    AU LUPTAT PENTRU LIBERTATE ȘI DEMNITATEA POPORULUI ROMÂN!
    AU CÂNTAT CÂNTECE NOI ANTICOMUNISTE. AU PROTESTAT PAȘNIC. AU FOST NUMIȚI GOLANI DE CĂTRE ILIESCU. LA FEL CUM CEAUȘESCU I-A NUMIT HULIGANI PE REVOLUȚIONARII DIN TIMIȘOARA…
    AU ÎNĂȚAT RUGĂCIUNI (vedeți la un moment dat pe părintele Galeriu spunând la microfon Tatăl nostru)…
    AU STRIGAT DE NENUMĂRATE ORI ,,JOS COMUNISMUL!”

  5. Bacosca Antoanela Iustina says:

    PE DEALUL BALAURULUI, IN MAXIM O SAPTAMANA VOI RIDICA O TROITA IN CINSTEA MARTIRILOR DIN BOSANCEA. MAI AVEM UN PIC SI TERMINAM LUCRAREA, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU. AS DORI ,DACA SE POATE, SA IAU LEGATURA CU RUDELE CELOR UCISI PE DEALUL BALAURULUI, PENTRU CA DANSII SA STIE CA LA PIATRA NEAMT VA EXISTA O TROITA INCHINATA LOR SI MARTIRILOR ROMANI.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura