Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor

Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimțirii noastre

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 30 martie 2012

 

– Părinte, cum vă explicați faptul că încă mai sunt azi duhovnici, preoți care susțin că nu cunosc problema cipurilor şi ca atare nu găsesc răspunsul potrivit pentru ucenicii lor? Sub pretextul că nu e treaba lor să cerceteze ce conțin aceste cipuri dau un răspuns evaziv celor ce îi întreabă cum să procedeze cu aceste acte biometrice.

– Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viața noastră? E preotul. Preoții, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. În ce constă această răspundere? În propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viață: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața” „spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din seminar, apoi în facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoți? Cum să conştientizeze ei că asistăm la o satanizare a lumii prin implantarea acestor cipuri? Şi, în afară de asta, sunt şi oameni, Dumnezeu să ne ierte, interesați. Le place să fie audiați de public în conferințe şi din slavă deşartă tac şi fac pe plac mulțimii. Nu vedeți că ei (conducătorii) vin cu o melodie aşa de plăcută pentru noi, creştinii, încât să primim cipul ca pe o mare realizare utilă umanității?
Au început de la animale „cipuri în urechi, le-au pus pecețile acestea, nişte clame agățate de urechea animalului. M-am gândit îndată: dacă cipul acesta e aşezat la vaca asta care dă laptele din care mâine se hrănesc copiii de toate vârstele, bătrânii, oamenii, nu cumva drăcovenia asta are efect şi asupra hranei, a circulației sângelui, prin laptele, pe care apoi îl mănâncă omul? Apoi au evoluat cu cipul la om şi au zis că trebuie să aibă copilul mic cip ca nu cumva să fie furat „Aşa că îi pui cip acolo şi îl găseşti îndată. Şi astfel, ani la rândul, obişnuiesc poporul cu aceste cipuri care au, chipurile, efecte benefice. Ei bine, toate drăcoveniile acestea au cu totul un alt scop. În niciun caz unul bun. Pentru că noi am trăit de atâtea amar de veacuri pe aici şi n-am avut nevoie de cipuri. A trebuit să apară aceşti tovarăşi gentili care au grijă să nu ne pierdem şi să ne ofere ei această pază. De ce păzesc populația prin cipuri şi nu vin să vadă unde sunt tinerii noştri care au plecat de la casele lor din țară şi s-au dus argați în Occident? Unde sunt aceşti tovarăşi care să poarte de grijă de nenorociții copii care sunt aruncați pe străzile oraşului şi stau în tuneluri şi sub poduri şi dorm acolo, săracii, fără adăpost? Iar ca să înfiezi un copil din acesta amărât, e atâta lege şi atâtea rânduieli încât trebuie să faci un proces de trei, patru ani să-l poți avea în brațele tale.
Dar nu cipurile vin în ajutorul nostru. Acolo vine satana să ajute, pentru că omul acesta devine o cifră, un număr. A transferat cifra aceasta în satanizarea lui. I-l pui pe frunte, i-l pui pe mână, i-l pui unde vrei şi unde nu vrei. Oare de asta are nevoie țara noastră? Noi avem de format caractere, avem de făcut educație spirituală pentru a realiza omul liniştii, omul păcii, al dragostei, al unității, omul bunătății, pentru a avea o societate sănătoasă bazată pe jertfă şi dăruirea creştină. Cu cipurile nu realizăm nimic decât să ne îmbolnăvim şi noi. Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îți stăpânească ființa, ca spirit, ca suflet. Te perverteşte încât nu mai gândeşti. E ca şi cum cineva te-ar pune la curent electric, te aşezi pe scaun şi te aruncă de vreo trei, patru ori în sus şi în jos şi în felul acesta devii un om care ți-ai pierdut şi memorie şi cap; nu mai ai nimic.
În 1949 -1950 era o metodă venită din Răsărit, folosită la anchetele care se făceau în puşcării, căl punea pe scaunul electric pe deținut şi acolo te trezeai că începeai fără să vrei să declari pe placul lor. Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comunişti. Acesta este scopul cipului: desființarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.

– Sunt unii care încă vă mai acuză că ați fi zis că acest cip este pecetea finală şi urmează să vină Apocalipsa.

– Aceştia sunt doar nişte agitatori şi dezbinatori. Cine are bunăvoință să înțeleagă ce am spus eu, va înțelege. Scopul acestui cip este implantarea, ce va aduce cu ea şi pecetea Fiarei. Dar numai Dumnezeu ştie când va fi aceasta.

– Părinte, vorbeam dată trecută despre exploatările de la Roşia Montană prin care ni se fură aurul de către nişte firme străine. Acum, prin aceleaşi metode vor să ne fure şi cuprul şi, mai rău decât atât, au în proiect exploatarea de gaz de şist, o operațiune foarte periculoasă pentru populație, prin fracționare hidraulică. Sunt dovezi din Statele Unite şi din alte părți ale lumii cum exploatarea acestui gaz contaminează pânza freatică, otrăvind apa pe care o bem. Cum ne putem opune acestor proiecte?

– Cine au fost toți cei care au exploatat adâncurile pământului şi bogățiile noastre naționale până acum? Tot străinii. Străinii luau veniturile, iar țăranul nostru stătea şi trudea în adâncimea pământului. În 1949 -1950, am intrat într-o zonă minieră. Eram vreo 800 de deținuți politici şi am văzut oamenii aceia slabi, cu ochii duşi în fundul capului, cu obrajii teşiți. La un moment dat, în mină acolo, ce am observat noi? Aruncai, de pildă, un chibrit. Nu prea aveam noi voie să purtăm chibrituri pentru că reprezentam un pericol pentru ei. Dar aşa din întâmplare mai găseam pe la atelierele noastre câte un chibrit, pe ici pe acolo, şi aruncam bățul aprins în şanț, în apa care curgea, pentru că în pământ erau foarte multe izvoare. Sunt pungi de apă înăuntru şi când ai pătruns un izvor din acesta cu perforatorul, inundă tot, de ia şi carnea de pe tine; aşa forță puternică are. Apa aceea este foarte sărată. Cum te-a atins o picătură din apa aceasta, parcă îți perfora corpul şi făcea gropițe în tot corpul. Ei bine, când am aprins noi chibritul, apa aceea s-a aprins şi te uitai cum arde apa. Exact cum ai pune într-un pahar cu apă nişte spirt, păi apa asta arde ca şi spirtul. Când ai aruncat-o, moleculele ei merg una după alta şi iau foc. Era vorba despre acest gaz de şist, pe care vor să îl exploateze ei acum, pentru că nu mai au ce fura de la suprafață, fură din adâncurile pământului. Însă aceste zone au şi un efect foarte negativ pentru că îți infectează aerul, atmosfera.

– Şi aceste exploatări nu vor afecta şi pânza freatică?

– Da, bineînțeles, acest gaz intră prin izvoare, prin toate firele de fântâni, de instalații de apă potabilă. Cum vă spuneam nouă ne afecta şi pielea. Pentru că era o apă foarte concentrată în sare şi de aceea când cădea pe piele făcea o băşicuță care se spărgea şi devenea ca un fel de lepră. Nu există niciun soi de epurare pentru astfel de apă infestată. Vă dați seama dacă o mai şi consumi! Apar bolile psihice şi o transformare a sistemului nervos. Noi, după ce ieşeam din mină, ne îmbrăcam cu cămaşa noastră obişnuită. După trei, patru ore căutai să dai cămaşa jos şi se lua cu tot cu piele, cu acele băşicuțe. Rămâneai ca bolnav de lepră. Ne culcam înapoi, ne odihneam şi dimineața era ca o pojghiță pe toată pielea; îmbrăcam cămaşa din nou, intram în mină, eram pe jumătate carne vie şi începea o altă rafală de otrăvire din sărurile acelea. Şi iată cum ajunge omul otrăvit. Spun aceasta din experiență trăită, simțită pe organismul meu, nu poveşti.

– Dar vedeți, părinte, contrastul… Sfinția voastră şi toți care ați trăit în generația aceasta nu v-ați îmbolnăvit şi ați rezistat până la adânci bătrâneți cu nişte organisme foarte viguroase.

Pe sfinția voastră nu v-a afectat această otravă. Pe când noi imediat ne îmbolnăvim şi avem organismul foarte slăbit. Care este de fapt diferența?

– Diferența este că noi am apucat nişte copilării sănătoase şi am mâncat foarte natural. Eu dacă aş fi mâncat nişte prăjiturele din astea în coşulețe, atâtea chimicale şi E-uri, nu trăiam nici zece zile în mină. Dar am avut vigoare trupească datorită bietei mele mame, Dumnezeu să o odihnească, care ne-a dat tot ce a fost mai bun: hrană curată, sănătoasă şi bineplăcută.

– Nu era şi harul lui Dumnezeu?

– Desigur că e vorba şi de Harul lui Dumnezeu, pentru că noi sufeream şi pătimeam acolo pe nedrept, pătimeam pentru că am avut curajul să înfruntăm fiara roşie a comunismului. Dar dacă azi noi nu mai facem niciun act de sacrificiu, nu ne mai interesează binele aproapelui şi al acestui neam, din care fac parte şi copiii şi rudele noastre, ce har să ne mai cuprindă? Poate prin aceste boli să ne mai mântuim şi noi. Acum nici pământul nu-şi mai dă roadele sale. Nici fructele nu mai au dulceața lor. Venise acum câteva zile cineva şi mi-a adus trei prune: „Părinte, v-am adus nişte prune bune”. Eu nu consum fructele dacă nu sunt la vremea lor, dar am luat aşa de dragul omului. „Ia, taie tu o prună să o mâncăm!” Ei bine, am tăiat pruna aceea în patru şi ori de aş fi mâncat nişte frunze uscate, ori pruna aceea, era acelaşi lucru, niciun gust nu avea. Pentru că toate au o rânduială pe care noi am încălcat-o. Când Dumnezeu a binecuvântat ca omul să-şi ia roadele pământului, apăi a binecuvântat şi cu nişte zile de oprelişti. I-a dat să mănânce luni, i-a dat să mănânce marți, joi, sâmbătă, duminică, dar două zile să ai şi tu o pauză. Să te opreşti puțin de la mărul acesta adamic. Dacă vor păzi oamenii toate rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului şi vor trăi, după cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune şi război va veni peste neamul omenesc. Şi iată că auzim numai veşti de războaie, că începe vifornița. Dar cel mai important război este războiul acesta sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînțelegerii dintre noi, războiul neînfrânării noastre. Toate aceste boli şi infestări ale mediului în care trăim sunt îngăduite de Dumnezeu şi ele vin cumva să ne trezească, să ne aducă la o realitate. Iată că şi pământul, şi izvoarele şi apele strigă împotriva nesimțirii noastre.

– Oamenii sunt necăjiți, părinte, au ieşit în stradă şi au protestat împotriva acestor măsuri de exploatare a gazului de şist. Dar nu au nicio susținere din partea statului român. La cine să strige?

– Parlamentarii noştri nu au cum să îi susțină pe bieții oameni, pentru că sunt plătiți să tacă, să mușamalizeze adevărul de orice natură, morală, religioasă, economică, politică. Ei nu au voie să vorbească decât ce li se dictează. Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Aceste manifestări ale oamenilor nici nu le iau în seamă, pentru că noi pentru ei reprezentăm prostimea, mulțimea, rasa inferioară. Dar totuşi nu vor să rămână în istorie drept prigonitori, ci vor să fie populari şi iubiți ca nişte zei de popor. De aceea s-ar putea să ajute la ceva protestele şi glasurile bieților oameni. Atunci când nu există glas care să mai strige, ei domină în linişte, înseamnă pentru ei că au dreptatea de partea lor. Ei vor să figureze ca binefăcătorii noștri, şi nu ca prigonitori şi ucigaşi.
La ora actuală avem nevoie de o preoțime de elită, oameni de sacrificiu, care într-adevăr își pun viața pentru ucenicii lor. Dar atâta vreme cât nu vom avea păstori care să învețe drept cuvântul Domnului vom veni într-o rătăcire şi pierzare a neamului nostru. Se vede din greutățile cu care ne confruntăm azi că nu este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor, nu este nici binecuvântare peste roadele pământului, nu este nici sațiu. Dar dacă tu vinerea şi în post vii cu fripturi la grătar şi te pui cu tot dinadinsul împotriva rânduielii lui Dumnezeu, cât crezi că va mai îngădui Dumnezeu? De aceea şi cad oamenii în boli foarte grele azi. Oamenii s-au abătut de la rânduielile lui Dumnezeu, făcându-şi voile lor. Nici bunurile pământului nu mai sunt după rânduială. Dumnezeu ne pedepseşte şi îngăduie aceste exploatări otrăvitoare, zăcăminte, care apar la suprafață. Ca şi pe vremea lui Noe, când nu ne vom aștepta, va veni mânia lui Dumnezeu peste noi. „De aceea privegheați că nu ştiți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

– Ierarhii Bisericii Greciei însă, sunt mult mai implicați în viața poporului şi iau atitudine alături de popor atunci când sunt asupriți de conducătorii lor. Însuşi poporul grec e mult mai informat şi luptător pentru nişte adevăruri, atât ale neamului lor, cât şi ale Bisericii. Ei veghează. La noi de ce nu se mai întâmplă acest lucru?

– Domnule, grecii au o energie deosebită, pentru că au şi o origine foarte bună, un popor înzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, dar şi cercat. Aceste greutăți şi valorile morale şi spirituale pe care le-au avut, i-au făcut mai bătăioşi. Şi noi am trecut prin încercări şi războaie de apărare, după cum ştiți, dar, dragii mei, la noi este o boală în popor, ascultarea asta prostească. Să nu cumva să tulburăm. Dar ce să tulburăm când situația deja e tulbure? Astăzi a nu tulbura înseamnă de fapt a nu limpezi. Pune într-un pahar de apă tulbure o picătură de var şi ai să vezi cum tulburarea se lasă la fund şi poți bea paharul cu apă curată. Ei, bine, acesta este Creştinismul. Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă nu este decât picătura de sânge a martirilor noştri. Ce este sângele martirilor? Sămânța creştinismului. Şi eroii noştri, martirii Bisericii şi neamului nostru care zac necanonizați, din puşcăriile Aiudului, Gherlei, Piteştiului „aceştia trebuie să fie modelul şi ajutorul nostru.
Creștinii noştri să ia aminte la episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, şi să le urmeze faptele şi sfaturile. Dacă Dumnezeu mai grăieşte prin acei ierarhi de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem dreptul să spunem că nu ştim, doar că nu am vrut să ştim! Când există azi atâtea mijloace de informare „Dacă te minți pe tine însuți, atunci şi supuşii tăi devin nişte oameni pervertiți. Acesta este şi scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul Greciei. Românul se subestimează: „a, păi eu nu pot”. Dar bulgarul cum poate, măi? Alții cum pot, măi, să își exploateze singuri bunurile pământului în care locuiesc, să îşi păstreze Biserica ortodoxă, curată şi invincibilă?
Trăim vremuri anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui pentru că Duhul Sfânt pluteşte încă deasupra acestui pământ românesc. Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o înțelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creştinul nostru nu este informat, nu este impulsionat. Şcoala nu-i spune, Biserica nui spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru, pentru că ei n-au curajul să vorbească.

– Părinte, cunoaşteți minunea de la Iași, unde patru ani consecutiv sfintele moaşte ale martirilor de la Aiud şi din alte temnițe comuniste au izvorât mir abundent, cu o mireasmă cerească. În afara faptului că nimeni nu ia în considerare, la nivel înalt, aceste minuni, care credeți că este mesajul pe care vor să îl transmită aceşti martiri ai noştri?

– Sfinții nu au nevoie de noi, de preamărirea noastră. Ei sunt sfinți oriunde şi oricând. Ei au nevoie de noi numai în măsura în care le cerem ajutorul. Dacă le cerem ajutorul, vin şi ei în ajutorul nostru, iar dacă noi nu le cerem, ne lasă singuri. Dar unde ajungem noi fără ajutorul lor? Să ne rugăm către sfinți! Acesta este mesajul lor. Sfinții vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puțin îi chemăm. Aceşti sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață şi frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un al mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colțurile lumii „mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea. Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşității şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinților închisorilor comuniste. Hristos a înviat!

interviu apărut în reivsta ATITUDINI, NR. 22

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

6 thoughts on “Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor

  1. andreas says:

    Adevarat a-nviat,luminate parinte ,multumim cu adanca plecaciune
    si multumim reporterului pentru bunavointa.
    Numai de-ar da Dumnezeu sa auzim odata si in sfintele noastre biserici,toate indemnurile si lamuririle acestea,
    ca mare-i nevoia noastra de trezire…si nu ne-a pus nimenea desteptatorul 🙂

  2. A. Micu says:

    Foarte multa dreptate are Parintele Justun Parvu, in cuprinsul interviului prezentat. Se spune mereu de catre toti politicienii, ce bine ca am scapat de un regim comunist care ne-a terorizat atata ani ! Ce realizare a fost pentru tara noastra atunci cand am reusit sa intram in NATO si UE ! Iata insa ca au trecut 22 de ani de „democratie reala” din care ne-am ales in mod real, cu tot ce e mai rau in aceasta lume, fara sa mai enumer acum toate aceste rele pe care la vedem cu totii. Parintele a spus preabine: UE = ERSS, lucru cat se poate de grav pentru aceasta era!
    Ma intreb mereu si nu gasesc raspuns la aceasta intrebare: De mii de ani, relele pe acest pamant s-au multiplicat mereu si Cel de Sus, le-a lasat sa sa se adune in voie. De ce oare ? Sunt mult prea multi cei care in aceasta lume o duc prea bine doar din hotie si nemernicia lor, fata ce cei multi care sufera enorm de saracie si se mare ca lucrurile nu se vor schimba nicand in aceasta lume !
    Ce mare pacat ca bunele intentii si marea omenie dovedite de Parintele Justin, nu se por regasi macar la 80 % din fiintele umane de pe acest pamant.
    Cel de Sus, sa va aiba in paza Lui Parinte !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura