Parintele profesor Mihai Valica protesteaza fata de ereziile promovate de ziarul "Lumina"

Dupa scandalul cu lingurita de impartasanie care ar putea infecta pe credincios, provocat de un preot din Pitesti, urmeaza o alta aberatie si blasfemie pusa ca dilema duhovniceasca in inima cititorilor ziarului Lumina.

Articolul Un alcoolic imi spunea ca alcoolismul este mai grav decat cancerul din ziarul Lumina din 20 aprilie 2010, reprezinta dupa parerea mea o grava eroare teologica intrucat pune semnul egal intre vinul din pahar al alcoolicului si putinul vin transformat prin puterea Sf. Duh in insasi sangele lui Iisus Hristos din sf. lingurita a preotului, care a impartasit un fost alcoolic…!

Iata textul:

Specialistii au aratat ca, la cei dependenti, pe creier apare o concrescenta, care nu dispare, chiar daca intra in remisie. La o persoana care n-a mai consumat alcool de 30 de ani, de exemplu, acea concrescenta poate fi reactivata printr-o cantitate foarte mica de alcool. Zilele trecute am primit un telefon de la un preot din Pascani, care reusise sa ajute un alcoolic sa nu consume timp de un an. A considerat ca trebuie sa-i dea impartasanie si a recidivat de la acel putin vin. Asadar, este foarte dificil.

Nu credeti D-lor jurnalisti si preoti ca problema pusa in aceasta maniera este o blasfemie? Cum poate Sf. Impartasanie sa mijloceasca recidiva alcoolismului si nicidecum vindecarea sau pe Iisus Hristos?

Sf. Ioan Gura de Aur spune ca prin vinul de la Sf. Impartasanie ni se mijloceste insusi Iisus Hristos spre viata vesnica. Nu credeti ca pacatul a revenit pentru ca penitentul s-a impartasit cu nevrednicie si fara pocainta sincera si hotararea puternica ca nu va mai bea si nicidecum putinul vin, care nu mai este vin, ci insusi Sangele lui Hristos?

Daca mai luam in discutie si articolul din ziarul Lumina din 26 aprilie 2010 Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale: istorie si prezent unde se pune semnul egal intre monofizitii eretici si Ortodoxie, atunci eu refuz sa mai platesc acest ziar si-l voi returna la biroul de presa al Patriarhiei Romane cu mentiunea: nu mai promovati erezia prin aceasta publicatie platita de credinciosi!

Pr. Mihai Valica

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura