Pr. Ilarion V. Felea: Binecuvântarea căsătoriei. „Căsătoriile, aşa zis libere, fără lege şi fără binecuvântare nu sunt o întoarcere la natură, ci o decădere de la natura cea bună, o lucrare împotriva naturii”


Ilarion FeleaBinecuvântarea căsătoriei

«Taina aceasta mare este, … în Hristos şi în Biserică»(Ef. 5:32)

Iisus Hristos a înmulţit pâinile şi peştii în pustie, prin semnul sfintei cruci, prin binecuvântare, «… căutând la cer, le-a binecuvântat …» (Mt. 14:19).

Prin rugăciune şi binecuvântare se săvârşesc toate Tainele Bisericii şi se primesc toate darurile lui Dumnezeu. Prin binecuvântare se săvârşeşte sfântul Botez şi se face pecetluirea cu darurile sfântului Mir; prin binecuvântare se dezleagă păcatele în Taina Pocăinţei şi se împlineşte prefacerea darurilor în Sfânta Cuminecătură; prin binecuvântare se sfinţesc preoţii şi se ung bolnavii în Taina sfântului Maslu; prin binecuvântare se consfinţeşte unirea mirilor în Taina Cununiei; prin binecuvântare se încep şi se încheie toate Liturghiile, toate slujbele şi toate rugăciunile noastre.

Tot ce se ia cu binecuvântare e mai bun, mai curat, mai rodnic, mai dulce. Prescura e mai dulce decât orice pâine, pentru că se ia cu binecuvântare; agheasma e mai bună decât orice apă, deoarece se ia cu binecuvântare. Munca făcută cu binecuvântare e mai plăcută, mai rodnică şi mai uşoară; odihna după muncă şi după rugăciune e mai recreatoare, mai dulce.

Nu-i totuna o viaţă cu sau fără binecuvântarea lui Dumnezeu, aşa după cum nu-i totuna o mâncare cu sau fără sare, holdă cu sau fără de ploaie, pământ cu sau fără de soare. Sarea dă gust mâncărurilor, ploaia dă rodnicie şi creştere holdelor, soarele dă viaţă pământului; binecuvântarea harului dă gust, frumuseţe, putere şi dulceaţă morală tuturor faptelor creştinului.

De aceea, e neînţeles de ce unii se feresc de binecuvântare. Se feresc pentru că nu o înţeleg sau pentru că faptele lor sunt rele, precum e scris: «Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit mai mult întunericul, pentru că faptele lor erau rele. Căci tot cel ce face rele, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu se vădească faptele lui, pentru că sunt rele. Iar cel ce face adevărul, vine la lumină, ca să se vădească faptele sale, pentru că în Dumnezeu sunt lucrate» (In. 3:19-21).

Iată, de pildă, căsătoria. Pe temeiul Evangheliei, Biserica pretinde de la credincioşii ei să-şi întemeieze căminul după rânduială, prin binecuvântare, prin Taina Cununiei; la lumină, în văzul tuturor; nu de dragul ceremoniilor şi al obiceiurilor, care încă sunt frumoase, ci pe temeiul poruncilor Evangheliei Domnului, care obligă pe bărbatul care vrea să aibă soţie la cununie, tot aşa cum obligă la Sfântul Botez pe cel ce vrea să fie creştin, la pocăinţă pe cel ce vrea să se dezlege de păcate şi la Împărtăşanie pe cel ce vrea să trăiască în sfinţenie şi în unire de viaţă cu Hristos Dumnezeu. «Ca pază împotriva desfrânării, fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui şi fiecare soţie să-şi aibă bărbatul ei» (1 Cor. 7:1-2). Aceasta e legea şi pe temeiul legii taina cununiei religioase. … Continuare »


PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM!


Distrugerea căsniciei şi familiei este unul din scopurile vechi şi permanente ale extremei stângi. În Revoluţia Franceză s-a urmărit acest lucru, anarhiştii urmăreau acest lucru, Marx şi Engles au postulat acest scop al Comunismului. Revoluţia Bolşevică din Rusia a practicat şi promovat distrugerea căsniciei şi familiei, a practicat şi promovat homosexualitatea şi pedofilia, incestul, violul, orgiile sexuale. Iar morala, mai ales morala creştină, a fost urâtă şi atacată în fel şi chip. Pentru Sovietici tot ceea ce ţinea de morala creştină era rău, era anti-progresist, era înapoiat, era „pudibonderie” etc., etc. Exact discursul anti-familie, anti-căsnicie şi anti-referendum de astăzi.

Constituţia României prevede ocrotirea familiei şi a căsătoriei. Iar practica judiciară arată foarte clar că prin căsătorie totdeauna legiuitorul a înţeles „soţ+soţie”. Doar că exprimarea actuală este ambiguă şi trebuie corectată în conformitate cu această intenţie a legiuitorului. Nu există niciodată în Ţările Române, nu există niciodată în Principatele Unite, nu există niciodată în Regat(ul mic), nu există niciodată în România Mare un singur caz de altfel de căsătorie decât între un bărbat şi o femeie. Nu s-au admis niciodată căsătoriile de alt tip. Şi atunci, de ce Referendumul pentru Familie?

Pentru că după ce s-au acoperit de ruşine prin guvernările dezastruoase din Blocul Sovietic, grupările comuniste revin la putere sub acoperirea LGBT, sub acoperirea „luptei pentru drepturile homosexualilor” şi alte activităţi similare.
Doar proştii pot să creadă că i-a apucat dintr-o dată pe politicieni dragostea de cetăţenii cu înclinaţii sexuale neobişnuite. (Pentru că, să recunoaştem un fapt de bun-simţ, ceea ce fac 99% dintre oameni este obişnuit, ce fac doar 1% dintre oameni este neobişnuit – indiferent dacă este ceva neobişnuit în bine sau în rău.) Orice om care gândeşte ştie foarte bine că pe politicieni îi interesează doar puterea. Nu punem aici excepţiile excepţionale (sic!) de felul unui Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Vorbim aici despre clasa politică actuală, concretă, despre activiştii politici plătiţi din fonduri tainice – până la urmă tot de la cetăţenii „de rând” scoase. Toţi aceşti „oameni politici” (vorbă să fie!) nu sunt plini de dragoste faţă de altcineva în afară de ei înşişi. Faptul că foarte mulţi dintre ei nici măcar copii nu vor să aibă (uitaţi-vă bine la conducătorii „de sus” din foarte multe ţări ale lumii!) spune totul.
Dar, pretind ei, au mare dragoste faţă de minoritatea cu înclinaţii sexuale neobişnuite! Pentru că, nu-i aşa, s-au terminat toate problemele planetei şi a rămas doar asta! (Ca să folosim o lozincă a extremei stângi!)

În realitate agitaţia politicianistă cu LGTB-ul are în spate Comunismul de tip sovietic. Foloseşte exact aceleaşi metode, are exact aceleaşi principii, urmăreşte exact aceleaşi scopuri şi are exact aceleaşi lozinci! Adică este acelaşi lucru: Comunism Bolşevic.
Nu de problemele sexuale le pasă lor, de fapt, ci de PUTERE!
Şi cu cât căsniciile şi familiile sunt mai slăbite, mai răvăşite, mai distruse, cu atât oamenii sunt mai dezbinaţi, mai singuri, mai îndureraţi, mai vulnerabili la droguri (de la internet sau iarbă la pornografie sau jocuri de noroc); deci, cu atât mai mult creşte puterea politicienilor!
Logica este simplă, eficientă, perversă, sovietică.

Oricine a crescut într-o familie fără mamă sau fără tată, oricine este dintr-o familie fără unul dintre părinţi ştie foarte bine durerea acestei lipse, acestei mutilări. Cei care fac ori au făcut parte din asemenea familii sunt cei care ştiu cel mai bine câtă nevoie are căsnicia de o ocrotire reală, concretă, practică, din partea Statului. Care Stat, deocamdată, NU sprijină căsnicia – dimpotrivă, o sabotează -, NU sprijină familia – dimpotrivă, o sabotează.
Uitaţi-vă în jur şi vedeţi: Statul este vinovat pentru destrămarea căsniciilor prin plecarea peste hotare a unuia sau altuia dintre părinţi; Statul este cel care în loc să lupte pentru reîntregirea familiilor militează pentru aducerea de imigranţi; Statul este cel care în loc să ajute căsniciile aflate în impas încurajează divorţul şi distrugerea, luându-le copiii dacă poate, spre a-i vinde… scuze, „a-i plasa” preferabil peste hotare. Şi cine controlează Statul? Comuniştii!

Comuniştii din eşaloanele doi şi trei şi urmaşii lor au preluat şi controlează puterea în România de după 1989.
Şi vor să reinstaureze dictatura după model sovietic.
De aceea au amânat Referendumul pentru Familie vreme de trei ani, de aceea l-au aprobat peste noapte – ca să nu poată exista vreme de pregătire pentru el. De aceea se lasă spaţii uriaşe propagandei pro-sovietice, anti-referendum, folosindu-se adeseori cel mai mizerabil limbaj, cele mai discriminatorii lozinci.
Un discurs plin de ură se varsă neîncetat împotriva Românilor care sprijină căsătoria, care sprijină familia întreagă, care sprijină referendumul.
Şi nici CNCD-ul, nici alte organe abilitate nu mişcă un deget împotriva celor care vomită acest discurs patologic, ajungând inclusiv la incitare la violenţă, crimă, genocid.
PENTRU CĂ ACEASTA ESTE MORALA SOVIETICĂ, ACEASTA ESTE PURTAREA SOVIETICĂ, ACESTA ESTE REGIMUL PE CARE VOR SĂ-L INSTAUREZE!

În această clipă există doar două posibilităţi: ori mergem la Referendum şi votăm DA, începând eliberarea de sub dictatura politicianismului, ori înseamnă că am votat pentru reinstaurarea făţişă, directă, totală a Comunismului Sovietic în România.
În această clipă putem doar să fim PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM!
Alegerea este a noastră; consecinţele vor fi suportate şi de noi, şi de toţi urmaşii noştri.

Pro Referendum 7 Octombrie

Preluat de pe: https://mihaiandreialdea.org/2018/09/16/pro-sovietici-sau-pro-referendum/


Ioan Vlăducă: În crucea noastră este o parte din crucea aproapelui


Cuvânt la Sfânta Cruce. Predică la mănăstirea Petru Vodă, 2009.

Sfinţii Părinţi, luminaţi de harul lui Dumnezeu, au rânduit ca în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci să se citească Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului.

Domnul nostru Iisus Hristos ne spune astăzi: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”(Mc. 8, 34). Spune oricine voieşte, fiindcă Dumnezeu nu-i sileşte pe oameni, ci îi învaţă spre bine şi îi îndeamnă spre bine. Dumnezeu i-a creat pe oameni, înzestrându-i cu libertate, cu liberă alegere, şi El Însuşi le respectă libertatea cu care i-a înzestrat. Prin aceasta, Dumnezeu a creat spaţiu de existenţă pentru iubire, fiindcă nu poate exista iubire fără libertate. Părinţii nu-i ţin pe copii legaţi cu funia de casă, ci copiii rămân în casa părintească, de bunăvoie, din dragoste faţă de părinţi.

Domnul spune: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Ce înseamnă să ne lepădăm de noi înşine? Înseamnă să ne lepădăm de egoism, să ne lepădăm de sinele cel mincinos.

Egoismul este o îngustare a spaţiului nostru de comuniune cu semenii. Egoistul are impresia că poate fi fericit limitându-se numai la sine şi rupând legătura cu ceilalţi. Însă adevărata fericire – care începe în această lume şi se continuă în veşnicie – este comuniunea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toţi creştinii din Biserica cea adevărată, din Biserica Ortodoxă.

A ne lepăda de noi înşine înseamnă a ne lepăda de egoism, a ne lepăda de voia noastră cea rea, pentru a face voia lui Dumnezeu, precum ne şi rugăm: Tatăl nostru Care eşti ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Ce ne mai spune Domnul să facem dacă voim să venim după Dânsul, dacă voim să-L urmăm pe calea iubirii şi a fericirii celei veşnice? Ne spune aşa: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.

Ce înseamnă să ne luăm crucea? Înseamnă să primim de bunăvoie, din mâna lui Dumnezeu, orice mijloc de tămăduire a sufletului, oricât de amar ar fi.

Problema care apare este următoarea: cum să primim de bunăvoie, fără cârtire, orice îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră? Cum să primim de bunăvoie, cu bucurie, orice necaz, orice boală, orice strâmtorare, orice suferinţă? Cheia rezolvării acestei probleme este iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Dacă vine la noi cineva, pe care nu-l iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte greu, chiar dacă ne roagă ceva uşor. Invers, dacă vine la noi cineva pe care îl iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte uşor, chiar dacă ne roagă ceva greu. … Continuare »


Părintele Justin Pârvu despre familia creștină: Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate…


Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate.Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare. Şcoala să fie în mâna ateiştilor, Biserica să fie sub controlul ecumeniştilor, familia să fie dezbinată: mama pleacă în Canada, tata în Austria şi copilul rămâne al nimănui şi nu mai ştie unde este naţia lui, unde rădăcina şi credinţa lui. Răul copilului nu este în nimeni altcineva decât în noi înşine, în felul în care ştim să ne apărăm drepturile şi cum ştim să ne sacrificăm pentru ele.

Dacă copilul va creşte în braţele mamei, îndreptat spre icoană, iar mama merge la biserică, ţine un post miercurea şi vinerea, face milostenie, îşi iubeşte soţul ca pe Hristos, atunci şi copilul va fi sănătos. Aşa după cum copilul absoarbe hrana din corpul mamei, tot aşa absoarbe şi hrana spirituală din viaţa mamei şi a părinţilor. Copilul acesta, crescut cu inima la Hristos, va fi într-adevăr un urmaş al lui Hristos. El nu va fi răzvrătit, neascultător şi nu va ieşi din făgaşul acesta pentru că e crescut din mamă îngerească şi atunci şi el va fi un copil îngeresc.

Tinerii de azi nu au nici măcar noţiunea de neam, de naţie, de familie pe care trebuie să le-o dea mama, tata. Acesta este secolul care ne ucide pe noi pentru că este stăpânit de frică, de frica omului care nu poate trăi liber şi de ateism. Ori a fi liber înseamnă să fii fericit. E unul şi acelaşi lucru, că „fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut”. Aceasta este fericirea: să trăieşti în legea aceasta a purităţii, ducând greutăţile neamului.

Întrebam pe câte unul(torționar din temniță): „Dumneata ai familie, ai mamă, ai copii?” „Da, am. Dar pentru partid trec totul prin sabie. Dacă peste o oră vine ordin să vă executăm, vă executăm fără nicio discuţie. Că partidul îmi dă hrana, îmbrăcămintea. Nu vezi ce haine am eu şi tu cât eşti de putred şi de răpciugos?”. Ei, ce faci cu acesta? Când îl mai formezi pe el? Trebuie o armată şi o şcoală. Şcoala o formează un tată, o mamă creştină, un preot, un ierarh care trebuie să aibă răspundere în cadrul unui neam.

Ne întrebăm de ce avem atâtea greutăţi în viaţa noastră? Pentru că a rămas numai numele de român. Românul nostru s-a pierdut. De unde să iubească pruncii lor ţara, dacă ei nu au nicio ţară, n-au nicio familie, când şi la noi se vrea ca pe buletine să nu se mai treacă prenumele părinţilor? Aşa încât nu mai ştii cine eşti.

Educaţia mamei în duhul credinţei şi al dragostei de neam face mai mult decât instrucţia unei armate. Mamele au fost unii dintre cei mai puternici eroi ai acestei naţii.

Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui. Educaţia creştinească şi morală a copilului, astăzi, nu o mai poate oferi decât familia. Instituţiile de învăţământ, din păcate, s-au transformat în factori anticreştini de modelare a copilului. Te învaţă să fii în pas cu ştiinţa raţionalistă şi cu lumea păcătoasă. Şcolile, până şi grădiniţa, au un scop satanic, de a te abate de la linia creştină – nu cumva să ajungi duminica la Biserică, îţi găsesc ei de lucru. Îmi amintesc pe vremea mea, învăţătorii îndoctrinaţi stăteau şi păzeau poarta Bisericii, nu cumva să ne prindă că pierdem timpul pe acolo. În loc să facem rugăciune de începere a orelor, noi cântam Internaţionala pompos, cu marş în cadenţă şi asta nu mai era pierdere de timp. Venea inspectorul şi-ţi spunea: „Ia treci la marş!” Atâta le trebuia profesorilor să nu se ducă, îi tăia salarul. Şi din pricina aceasta toate mergeau strună, şi primarul, şi directorul, toţi oamenii îndoctrinaţi – intrau în lumea partidului. Dar să ştiţi că elita partidului, la început, era formată din toate scursurile societăţii, oameni care puteau fi mituiţi.

Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea incestului şi a prostituţiei şi a altor mari fără­delegi. Ei încearcă să desfiinţeze valorile naţiei din temelii, şi o fac acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri.

(Selecție de texte preluate din Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă).

 


„SĂ CĂPĂTĂM SINELE LUI HRISTOS CARE E JERTFELNIC!” INTERVIU CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ, ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE


INTERVIU CU DOMNUL MARIN RĂDUCĂ, ISIHASTUL DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, publicat în Revista Atitudini, Nr. 56

„POLITICA NOASTRĂ ERA IUBIREA DE DUMNEZEU ȘI DE NEAM”
Domnule Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți ce v-a determinat să intrați în Frățiile de Cruce la doar 16 ani?
N-am premeditat intrarea mea în Frăție. Ca să cunoașteți cum se recruta un membru în mănunchiul de prieteni, mai întâi trebuia să fii într-o perioadă de pregătire de un an, doi – depinde de cum răspundea cerințelor, respectivul – deci de la mănunchiul de prieteni urma să depui legământul de frate de cruce. În perioada aceea la care vă referiți, nu știu dacă am premeditat ceva. Am intrat în Frăție prin cei mai apropiați prieteni, prin discuții din care se vedea credința ta în Dumnezeu, dacă mergi la biserică sau nu. Deci, erai încercat în toate felurile.

Vorbiți-ne puțin despre credința oamenilor de atunci. În satul dvs. toată lumea mergea la biserică? Toți erau practicanți?
Nu.

Dvs., de unde aveați credința?
Din familie. Și n-aș putea să spun că era ceva ieșit din comun în familia mea în ceea ce privește credința, dar mergeam la biserică, se făcea religie în școală și aveam ore cu preotul din sat în școala elementară. După aceea, am plecat în Brașov, la vârsta de 14-15 ani. Acolo, bineînțeles, te întâlneai cu mediul în care te învârteai. N-aș putea să spun că credința era pe primul plan, deși fără credință în Dumnezeu nu erai recrutat, erai abandonat. Pot să spun că Mișcarea Legionară s-a născut în prigoană și în prigoană este încă. Ce au fost cele trei luni de zile în 1940, a fost foarte puțin. Deci, curiozitatea asta m-a dus ca să văd cum se țineau ședințele. În adâncul pădurii se făcea un foc mare, apoi se deschidea ședința cu rugăciune. Acesta era primul punct, deși Mișcarea Legionară nu era una exclusiv duhovnicească. Era o Mișcare care cuprindea toată viața omului. Însă, se punea accent pe sinceritate, pe corectitudine, pe credință. Apoi se continua cu cântece legionare, cu marșuri, cu teme de luptă. M-au ținut cam un an de zile în pregătire și după aceea am văzut și celelalte lucruri și m-am atașat de Mișcare care avea și această Frăție pentru tineret care se ocupa exclusiv de educație. Propriu-zis nu aveam nimic în comun cu politica. Politica noastră era iubirea de Dumnezeu și de neam și în jurul acestor valori era și activitatea noastră. Și așa ne întâlneam la o lună, la două luni când veneau nu numai din județ, ci și din țară.

V-ați gândit atunci că exista pericolul să faceți temniță pentru apartenența la Frăția de Cruce?
Oh, cum să nu! Ce ni se făcea? Ne făceau educația morții, a sacrificiului, a jertfei. Dacă ne-ar fi fotografiat cineva, ne-ar fi văzut că după ce am fost arestați și condamnați, noi toți râdeam.

TINEREȚE „IZOLATĂ” SUB CHEIE
Așadar, la 19 ani ați primit condamnarea la temniță cu zâmbetul pe buze. Sentința era totuși de 15 ani de detenție…
Sentințele erau dictate. Îmi vine să râd când îmi amintesc că m-au numit șef de cuib, deși n-am fost. Dar nici n-am negat, am lăsat să se creadă așa. Colegi de ai mei au primit câte 10 ani, fiind socotiți ca simpli membri. Dar pe mine, pentru că m-au pus ca șef de Frăție, m-au condamnat la 15 ani, dintre care am făcut 12 ani jumătate.

Unde i-ați făcut?
La Aiud. Majoritatea temniței am făcut-o la Aiud. De la Brașov am fost transferat la Aiud și de la Aiud la Suceava. Nu știu de ce m-au băgat în grupul ăsta cu prințul Ghica, cu dl Traian Trifan, cu Traian Marian. Eram copil față de oamenii aceștia; numai te uitai la ei și când te uitai la ei, te vedeai foarte mic. Îi vedeai după trăire. Nu vorbeau mult. Foarte puțin. …Se ducea o propagandă de câștigare a noastră ca să trecem de partea lor. Deci, prima fază a comuniștilor, aceasta a fost: de colaborare, de prietenie, de muncă împreună cu ei, să primim cărți bolșevice, să-i citim pe Karl și Marx și pe toți idolii lor pe care noi i-am refuzat din start. Eram numai suflet. Tinerețea! Pe când ceilalți care nu au afișat o atitudine de frondă față de ei erau scoși pe la grădinile Statului, pe la colonii, noi stăteam la izolare. Pe vremea aceea pe mistici îi socoteam „pocăiți” și credeam că sub masca creștină căutau un subterfugiu ca să evite suferința. Erau tăcuți și fără niciun fel de afișaj. … Continuare »