Părintele Justin Pârvu despre unitatea românilor și a Neamului Românesc


Ce doresc eu neamului nostru? Îi doresc un singur lucru. Și mai important decât orice. Îi doresc să fie un popor mai legat unul de altul. Pentru că unitatea aceasta a noastră ne-a menținut din primele începuturi ale existenței noastre. Începând de la Bogdan, întemeietorul Moldovei noastre, prin toți domnitorii, familiile Mușatinilor, familiile strămoșilor noștri, un Matei Basarab, un Vasile Lupu, un Ștefan cel Sfânt și Mare – toți au propovăduit această unitate în Iisus Hristos. Și numai așa au biruit. Ei bine, în veacul aceasta a venit satana cu foarte multă sămânță și a aruncat-o în grâul acesta al nostru ortodox. A semănat neghină zi și noapte, încât a ajuns până la ultima suflare a românului nostru, să nu se mai înțeleagă unul cu altul, să nu se mai asculte, să nu se mai unească. Și de aceea noi, ca neam, vom mai exista doar prin această revenire a unității noastre.
Măi, orice creștin trebuie să facă politica neamului său, a valorilor lui ortodoxe, a limbii lui și a simțămintelor lui. Un ortodox este în același timp și un mărturisitor, este și un luptător, este și sfințitor. Ăsta este ortodoxul. Un ortodox nu înseamnă un bleg îmbrăcat în haine negre și capul în pământ și rasa în cui. Nu! Un ortodox este un ostaș, înarmat întru apărarea credinței și a trecutului istoric. Ortodoxul creștin este stăpânul la el acasă. El este omul de jertfă al neamului lui. El nu este „Totul pentru mine”, ci „Totul pentru altul, pentru neamul meu”. La ora aceasta politica este inversă: „Totul pentru mine, mai puțin pentru celălalt”.
Harul lui Dumnezeu, dacă lucrează și mustește în viața noastră, atunci se face și o unire. Și de abia atunci putem să facem noi un punct unic, ca să ne putem mișca spre acest adevăr.
Fiii noștri se răspândesc în toată lumea, părăsind locurile acestea așa de bogate și de frumoase, rămânând în mâinile străinilor asiatici și occidentali care vin cu toate influențele negative din punct de vedere spiritual și creștin. Este vorba despre părăsirea acestor meleaguri și sunt foarte puțini din cei care se mai reîntorc ca să împodobească frumusețea acestor așezări ale trecutului nostru. Dacă s-ar mai naște un Ștefan cel Mare, un Mircea cel Bătrân, un Petru Rareș, cu mult regret ar privi spre strănepoții aceștia pe care i-au lăsat aici să ducă mai departe trecutul nostru istoric. La ora aceasta sărăcia aceasta, despre care tot vorbim… dar nu atât pâinea, cât viața noastră spirituală lipsește. Nu atât bucata de pâine, pentru că deși pământul acesta ne dă hrană și sănătate și îl avem la dispoziție, noi îl părăsim zi de zi. Dacă Ștefan cel Mare ar fi avut asemenea moldoveni, n-am mai fi existat noi cu aceste bogății pe care ni le râvnesc străinii, cu toate monumentele acestea frumoase ale Voronețului, Putna, Moldovița care împodobesc tot trecutul nostru. Toate aceste așezări au fost făcute cu sacrificii, cu munca lor proprie, cu osteneală și punând la bază credința și sănătatea viitorului nostru.

De aceea, doresc tineretului și lumii noastre creștine să trăiască în credință, în curățenie sufletească, în dragoste, în unitate și în duh de dăruire pentru valorile acestea ortodoxe. Dumnezeu să binecuvinteze neamul nostru și să-l ducă pe culmile frumuseții și ale mântuirii, dragostei și împăcării cu Dumnezeu!

(Selecții preluate din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol IV)


ASPAZIA OȚEL PETRESCU: ÎMI PARE RĂU CĂ BUCURIA NU SE POATE FOTOGRAFIA


DIN SCRISORILE CĂTRE MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN PETRU-VODĂ

Preacuvioasă Maică G.,

Sărut mâna pentru prețiosul dar. L-am primit cu drag și cu evlavie atât pentru bucuria mea cât și pentru bucuria celor ce vor primi cartea din darul vostru.

Domnul și părintele nostru să vă răsplătească! Am primit ca totdeauna și darul celor 3 Atitudini de care ne bucurăm și pentru care mulțumim cu recunoștință. Părintele Eugen, sora Georgeta și nevrednica voastră soră,

Aspazia

Ocrotește, Doamne, țara aceasta, neamul nostru și întregul popor creștin și-i poartă cu biruință prin valurile mari de rătăciri!

 

Preacuvioasă Maică G.,

Confirm primirea prețiosului dar și totodată mulțumesc din toată inima și în numele meu și în numele celor ce vor fi bucurați cu frumoasa revistă și cu sfântul acatist al sfântului și bunului nostru părinte, Justin.

M-a emoționat în mod deosebit coperta. E atât de frumoasă! Mi-am amintit iarăși și iarăși, cât de ocrotitoare a fost Maica Domnului pentru cei din temnițele prigonitoare.

Îmi permit să vă îmbrățișez și să vă salut cu bucuria cea mare: „Hristos a înviat!”

Aspazia

 

doamna aspaziaPreacuvioasă Maică G.,

Darul trimis, mai mult decât generos mi-a împodobit bradul sufletului și nu numai mie, ci tuturor celor care se vor bucura de chipul mult veneratului nostru părinte Justin, care, iată, ne vorbește din înaltul cerului, împodobit cu stele: „Iisus Hristos Se naște, slăviți-L!”. În noaptea sfântă, Părintele va binecuvânta soborul vostru adunat în rugăciune, iar Pruncul Sfânt va surâde cu o gingășie și o iubire fără limite.

Slăvit să fie, cu o glorie eternă, în înălțimea Cerului Divin.

Îmi permit să vă îmbrățișez cu dragoste,

Aspazia

 

Preacuvioasă și Preaiubită Măicuță, … Continuare »


Strigătul Sf. Antonie cel Mare: Unde eşti, Doamne? de Monahia Fotini


Oare să nu mai audă Dumnezeu suspinurile inimilor celor ce au lăsat toate, ca să-L caute numai pe El? Sau poate că a uitat Dumnezeu să Se mai arate? Vedem multă vlăguire azi în rândurile monahilor și creștinilor, dintre care unii o sesizează şi cu atâta uşurinţă se complac cu ea; alţii se luptă cu multe suspinuri să nu se lase biruiţi de acest duh atât de molipsitor, încât uneori nu vezi altă soluţionare decât îndepărtarea de colectiv, şi Dumnezeu ştie în ce măsură reuşesc ceva ori ba. Abia dacă mai găseşti cuvinte duhovniceşti printre monahi, iar dacă mai întâlneşti pe cineva, în acelaşi duh cu care să discuţi ceva folositor, este o mare minune. Şi aşa sărmanul monah cade în descurajare, nefiind nimeni care să-l formeze, nimeni cu care să lucreze şi nici condiţii în care să-şi poată duce liniştit o rânduială duhovnicească. Oare este altă cale de mântuire pentru monah decât cea duhovnicească? Eu la Sf. Părinţi n-am întâlnit. Iar dacă nu mai dăm ascultare nici Sf. Părinţi, apoi cu adevărat în zadar petrecem în mănăstire.

Unde să-L mai găsească sărmanul monah pe Dumnezeu? Este nevoie de o încurajare, ori din partea vreunui om duhovnicesc, ori direct de la Dumnezeu. După învăţătura Sf. Părinţi, suntem datori, mai înainte, să căutăm un povăţuitor iscusit, căruia să i te încredinţezi cu desăvârşire, căci până şi Hristos ascultător s-a făcut până la moarte. Dacă nu-l găseşti, după îndelungi străduinţe şi rugăciune sau nu ai posibilitatea să stai prin preajma lui, trebuie să cerem cu aceeaşi străduinţă mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ca să ne povăţuiască în viaţa lăuntrică. Se întâmplă să nu vedem nici o schimbare în noi înşine sau chiar mai mult, să devenim mai vlăguiți decât în viața de mirenie. Ce se petrece? Care este pricina acestei rătăciri?

Cel care a intrat în mănăstire cu adevărat dintr-o chemare lăuntrică, nu-şi va găsi pacea până nu va dobândi harul Duhului Sfânt înlăuntrul său. Cel ce s-a învrednicit să cunoască mila lui Dumnezeu despre acesta, Sf. Părinţi spun că va petrece neîmpiedicat şi netulburat, în orice loc şi timp se va afla. Şi mare lucru socotesc că este a nu descuraja mai înainte de dobândirea acestui har. După iconomia lui Dumnezeu, unii îl dobândesc la început, iar alţii mai târziu, însă nimeni din cei ce-L caută cu adevărat nu poate rămâne deşert. Iar de simţim sau nu aceasta, tot socoteala lui Dumnezeu este. Căci vreme îndelungată, chiar cerând ajutorul lui Dumnezeu, mulţi sfinţi nu l-au primit decât la momentul ce l-a hotărât Dumnezeu.

sf antonieÎn convorbirea cu Avva Isaac, Sf. Ioan Casian îl întreabă cum să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-L păstrăm în noi înşine? La aceasta, Sf. Isaac ne asigură că cel ce-şi pune astfel de probleme, de la sine va găsi răspuns, înțelegând singuri puterea rugăciunii şi a harului dumnezeiesc. „Cu inimă plecată trebuie să mă rog: Dumnezeule, vino în ajutorul meu, Doamne, grăbeşte-Te să mă ajuţi. Cel care-L cheamă permanent ca oblăduitor este sigur că-L are întotdeauna lângă el.”

Se spune că monahul Îl iubeşte pe Dumnezeu. Ce este greu în a-L pomeni neîncetat pe Dumnezeu, pentru cel ce Îl iubeşte şi-i e dor de Domnul? Dar Domnul uneori Se ascunde… și stă ascuns. Învățăm aceasta din ispitirea sf. Antonie cel Mare.

Unde eşti Doamne? De multe ori se întâmplă să-L strigăm pe Dumnezeu şi să ni se pară că nu ne aude, că S-a ascuns. Dar această meşteşugită ascundere a lui Dumnezeu are rostul de a aprinde şi mai mult dorul după Dumnezeu, de a conştientiza întru smerenie prezenţa Lui.

„Unde ai fost Preadulce Hristoase?”. Întreba Antonie, după multă osteneală. „Pentru ce dintru început nu Te-ai arătat ca să uşurezi durerile mele?”. Şi glas s-a făcut către dânsul: „Antonie, aici eram şi aşteptam să văd nevoinţa ta; deci de vreme ce ai răbdat şi nu te-au biruit, de acum îţi voi fi ţie de-a pururi ajutor…”. De care să ne învrednicească și pe noi, bunul Dumnezeu, cu rugăciunile sfinților Părinților noștri, al căror începător a fost Marele Antonie. Amin!

(Articol publicat în Revista „Glasul monahilor”, 2004)