LA MĂNĂSTIREA VĂRATEC, SFÂNTUL GHEORGHE (LAZĂR) – MEREU ÎN PRIVEGHERE de Pr. Stavr. Constantin Catană


Fără să alunecăm în exagerări, vom spune că pentru noi, sfinții laolaltă constituie călăuze sigure în cunoașterea și trăirea Evangheliei lui Iisus Mântuitorul. De la unii ne împărtășim din scrierile și faptele lor, iar de la alții, culegem flori de trandafir din smerenia lor adâncă cu post și rugăciune, pentru că au supraviețuit ca mari făuritori de viață spirituală, fiind adevărați cenzori ai moravurilor veacului lor și ai slăbiciunilor omenești, de totdeauna, arătând drumul care duce spre dobândirea desăvârșirii și a unei vieți fără de păcat.

Ca ortodocși români, avem marea bucurie ca printre mulți sfinți, să avem trecută în calendarul ortodox și pomenirea Sfântului Gheorghe (Lazăr), la 17 august, ale cărui sfinte moaște se află puse spre cinstire la Sfânta Mănăstire Văratic, unde sfântul umbrit de Duhul Sfânt printr-o minune grăitoare aici, în grădina Maicii Domnului, s-a împodobit cu virtuțile cerului, moaștele sale fiind o mărturie a adevărului că „prin viața sa de sfințenie s-a făcut trăitor al Ortodoxiei și s-a adăpat din izvoarele limpezi ale Bisericii, printr-o nevoință și o asceză rar întâlnită chiar și în Sinaxarele Vieților de Sfinți”.

Moșul Gheorghe Lazăr, așa cum a fost cunoscut și cinstit până când a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, și-a odihnit osemintele „în tăcerea solemnă și tainică a gropniței de sub Biserica Sfintei Mănăstiri Văratic”, alături de celelalte rămășițe pământești ale unor monahii și slujitori bisericești. Acolo, la lumina candelei, osemintele moțului din județul Alba au stat vreme îndelungată. Pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare veneau aici pentru închinare, ca la un sfânt.

Cel pentru care învățătura creștină a devenit normă de viață, convins de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume, a fost și este căutat tot mai mult de credinciosul îmbunătățit, ca pe un Sfânt „care a imitat pe Hristos atât cât i-a fost cu putință unui om, în cuvinte, fapte și gânduri”. Deși Sfântul Gheorghe (Lazăr), cel bogat în nevoință, aparține unor vremuri trecute, el a rămas un izvor nesecat de binefacere celor care îi cer ajutorul și mijlocirea către Dumnezeu, în primejdiile sau bucuriile vieții lor.

Dacă ar fi să încercăm a lămuri mai pe îndelete valoarea deosebită pe care o are pentru slujitorii Bisericii și pentru credincioși, cel de Dumnezeu iubit Sf. Gheorghe (Lazăr), ar trebui să nu mai bătătorim calea pământului, ci calea cerului, calea împărătească. Căci, acest sfânt, înainte de a bătători calea pământului, a bătătorit calea cerului, prin citirea neîntreruptă a Ceaslovului și a Psaltirii. Sensul pelerinajului său era de a propovădui cu râvnă sfântă învățătura creștină, care pentru el era norma de viață, iar prin sfaturile sale, determina pe foarte mulți oameni să-și verifice crezul propriu, de aceea mulți creștini îl căutau cu înfrigurare și simțeau tot mai mult folos din cuvintele lui. … Continuare »


CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – BASARABA – Erou martir al Unităţii şi Independenţei naţionale; de conf. univ. dr. G.D.Iscru


CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – BASARABA –

Erou martir al Unităţii şi Independenţei naţionale

Crima politică din 1714[1]

de conf. univ. dr. G.D.Iscru

Context istoric

Biruind din nou opoziţia pământeană/naţională antigreco-levantină, avându-i în frunte pe Cantacuzini, dintre care unul, cel mai energic şi mai răzbătător, oarecum contradictoriu, Şerban, a ajuns Domn (1678-1688), altfel s-au „pus la cale” problemele Ţării Româneşti. A scris Ion Neculce despre Şerban Cantacuzino că gândea „să fie el împărat”[2] (al unui Bizanţ renăscut, n.n.) iar Nicolae Iorga a interpretat pe cei doi „ţ” de pe sigiliu că ar însemna „Ţar Ţarigradscoi” – ceea ce n-ar fi exclus, ca vis himeric; a fost Şerban-Vodă o fire temperamentală, dar actele lui politice nu-l arată ca pe un dezechilibrat şi hrănitor de himere. Reţinem însă, la el, o soluţie de unire cu Moldova, dar nu inadecvată momentului, ca odinioară la Vasile Lupu, ci prin metode mai „combinate”, mai „turco-bizantine”, printr-o „alianţă” dinastică. A nutrit, el şi boierii pe care se sprijinea, speranţa eliberării de sub turci şi de aceea i-a fost, discret, de folos regelui Jan Sobiesky la despresurarea Vienei (1683), dar a înţeles bine politica expansionistă a Habsburgilor şi a căutat să evite căderea ţării sale sub „suzeranitatea” lor. Şi numai sub presiunea forţelor imperiale, pătrunse în ţară, a trimis o delegaţie la Viena pentru a încheia un Tratat, dar instrucţiunile date delegaţiei – un program politic veritabil! – erau astfel formulate încât nu puteau fi acceptate de un imperiu acum eliberat de pericolul otoman. Tratativele puteau să dureze – şi se mai câştiga timp! Or, Habsburgii, în euforia victoriei, dornici s-o valorifice din plin, erau foarte grăbiţi. Reţinem, între altele, că Şerban dorea să fie şi în Moldova Domn Cantacuzin – dar, desigur, nu un depravat ca vărul său, Dumitraşcu, pe care n-a ezitat să-l înlocuiască! – ceea ce, fireşte, „nemţii cei mari” au respins, cum consemnează, neprieten, anonimul brâncovenesc. În Domnia lui s-a reluat renaşterea culturală. Dacă ar fi numai traducerea şi tipărirea Bibliei – un unic instrument de credinţă şi de limbă în sprijinul unităţii Neamului! –, încă ar fi suficient! În Ardeal a reuşit să impună pe mitropolitul Sava Brancovici, fratele prietenului său, Gheorghe Brancovici şi a sprijinit ortodoxia împotriva presiunii calvine. Erau gânduri, materializate prin acte politice, fireşti la un Domn român, pentru Neamul său întreg în care familia sa de greci, puternic „împământeniţi”, se integrase.

Pregătirea înaltei trădări de către Cantacuzini şi Dimitrie Cantemir

A stârnit şi adversităţi, chiar la fraţii săi, iar la ceilalţi  boieri ai „partidei”  naţionale poate şi suspiciuni, prin orgolii nedisimulate ce puteau evolua în mai rău – şi de aici preferinţa, în 1688, ca Domn, pentru echilibratul şi înţeleptul, mare logofăt, Constantin Brâncoveanu; şi el un Cantacuzin, dar numai „pe jumătate” (după mamă). Pe direcţia ideii care ne preocupă în acest subcapitol – ideea unităţii politice –, întristătoare va rămâne în veci, cum ar spune un istoric al epocii, disputa politică şi neprietenia lui Constantin Brâncoveanu (cu boierii pe care el se sprijinea) cu familia Cantemireştilor moldoveni, în principal cu Dimitrie Cantemir. Parcă regizată de cineva anume, neprieten al Neamului românesc!

Era prea benefică pentru ţară şi pentru întregul Neam, ba chiar şi pentru întregul Orient creştin, Domnia lui Constantin Brâncoveanu – şi forţele ostile, concertate sau nu, i-au găsit „antidotul”. Iar prinţul culturii româneşti din etapa renaşterii naţionale, Dimitrie Cantemir, cu planurile lui croite „din cuţite şi pahară” (cum spunea Eminescu), a „jucat” pe o asemenea „carte”, deloc potrivită momentului. Au venit apoi Cantacuzinii, cei atât de integraţi până atunci în viaţa şi speranţele ţării, şi au dat „lovitura de graţie”, din interior. Turcilor le-a rămas doar să culeagă „roadele”. … Continuare »


FRĂȚIA ORTODOXĂ: DESPRE PROTEST ȘI ATITUDINE


Punct de vedere al Frăției Ortodoxe!

Având în vedere evenimentele care tulbură țara în ultimele zile, precizăm poziția organizației noastre.

Suntem clar împotriva întregii clase politice care de 28 de ani a ruinat țara. Partidul cu cel mai mare rol în aceasta este PSD. Toate celelalte partide au fost și sunt în asociere infracțională cu acesta, schimbându-se la conducerea țării și protejându-se unii pe alții.
De nenumărate ori am organizat proteste punctuale împotriva devierilor partidelor politice aflate la guvernare.
Am ajuns la concluzia că înlăturarea de la putere a unora pentru a face loc celorlalți este o risipă de energie care este folosită doar de așa-zisa opoziție.
Suntem împotriva violenței din orice direcție. Considerăm protestele, neurmate de o strategie de schimbare a clasei politice, doar o supapă de eliberare a supărărilor acumulate de populație. Lucrurile nu se vor schimba așa!

SOLUȚIA FRĂȚIEI!

Adunarea generală și organizarea oamenilor care vor o schimbare reală prin faptă a societății românești. Vom ridica o nouă clasă politică, care se va forma prin selecția oamenilor de jertfă, oameni care se vor cunoaște la acțiunile de voluntariat.
Lucrarea a început de câțiva ani!
Avem filiale în mai multe zone ale țării.
Prin adunarea în jurul Faptei vom putea construi o Nouă Românie!
Altfel, ne vom strânge din când în când și vom scanda lozinci, dar nu vom face altceva decât să împlinim planurile trădătorilor care ne conduc.
Haideți în Frăția Ortodoxă!
Ne putem lua soarta în propriile mâini!

Doamne miluiește Neamul nostru Românesc!


A trecut la Domnul fostul deținut politic și scriitor, Constantin Străchinaru. Poem: Muntele suferinței


 MUNTELE SUFERINŢEI

Cuviosului Părintelui Justin Pârvu

de Constantin Străchinaru, fost deţinut politic, coleg cu Părintele Justin la Periprava

 

Urcuş înseamnă jertfă şi iubirea

de Dumnezeu, de semeni şi de glie,

Iubirea care umple firea

românului de veşnicie.

 

Ai suferit cât nu intră-n cuvinte

în abatoarele cu măcelari şi-anchete,

la minele de plumb fierbinte

şi-n celulele pândite prin vizete.

 

Suceava şi Aiud, Jilava, Periprava,

pe prici, pe pat de fier, cu rupte pături.

Sub talpa iadului ce lovea cu otrava

de înjurături, centuri şi cozi de mături.

 

Obloanele de lemn de la ferestre

ne-au despărţit de slava Ta adâncă,

de-a cerului Tău scumpă zestre

când clipa-ncremenea precum o stâncă. … Continuare »


9 AUGUST. Asasinarea lui Mihai Viteazul; de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin


Asasinarea lui Mihai Viteazul. Complicitatea împăratului Rudolf al II-lea și a papei Clement al VIII-lea folosindu-l ca instrument pe Gheorghe Basta

de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin

 Hotărârea nimicirii voievodului

A doua zi după victoria de la Guruslău – 4 august 1601 – Mihai Vodă s-a adresat în scris împăratului Rudolf al II-lea pe care îl înștiința: în problema Transilvană, mi-am făcut datoria cu fidelitate și iscusință”. Desigur, nu eluda faptul că izbânda a fost obținută „unindu-mi forțele cu cele ale domnului Basta”. Datorită faptului că se simțea mereu în pericol, Mihai Viteazul se adresă împăratului: Iarăși și iarăși rog preaumil ca Maiestatea Voastră să nu dea crezare răuvoitorilor mei – care, poate sunt prea mulți – și care doresc nimicirea mea”. În încheierea scrisorii, Mihai Voda îl asigura pe împărat că „…nu voi înceta cât voi trăi, ci mă voi strădui cu toată virtutea și truda să fac să înainteze lucrurile Maiestății Voastre și ale creștinătății. Iar Țara Românească, < fiind > cu totul pustiită de tătari și de turci, astfel încât nu i-au mai rămas decât munții și apele, binevoiți, Maiestate, a mă dărui și ajuta cu vreo milostivire din generozitatea voastră înnăscută ca să am cu ce să mă întrețin și să pot rămâne Maiestății Voastre”.

Împăratul a răspuns voievodului pe 17 august 1601 că: „cele < scrise > ne-au făcut mare plăcere și bucurie. Aducem laudă fidelității voastre, de care luăm cunoștință din fapta însăși și pe care nici nu ne-a putut trece prin gând să o punem la îndoială, amintindu-ne de câte ori și cu ce ardoare v-ați oferit să fiți pus la încercare voi și statornicia voastră… Pentru redobândirea Țării Românești sau pentru atacarea ținuturilor, de margine, turcești am poruncit lui Gheorghe Basta, îndată ce Transilvania va fi readusă la supunere deplină, să vă ajute cu oaste și tunuri atât cât este cu putință”.

Cu siguranță putem spune că împăratul, împreună cu diplomații săi făceau un joc duplicitar. Aceasta, deoarece, hotărârea nimicirii voievodului fusese deja luată după întoarcerea doctorului Pezzen din Ardeal în vara  anului 1600. Rudolf al II-lea era în complicitate, privitor la eliminarea lui Mihai Viteazul, cu polonii și cu turcii. De aceste aranjamente nu a fost străin nici papa Clement al VIII-lea. În vara anului 1601 o solie polonă a ajuns la Praga și a fost primită de împărat. Deși convorbirile au fost purtate în taină, atitudinea diplomației imperiale de mai târziu lasă să se întrevadă o punere de acord pentru nimicirea lui Mihai Viteazul. În scrisoarea de răspuns a împăratului către Voievodul Valah, din 17 august 1601, Rudolf al II-lea îi transmitea lui Mihai Viteazul că „va fi necesar să ne ferim cu grijă de a ataca Moldova în acest timp pentru a nu oferi polonezilor ocazia unui nou război”. … Continuare »