Slujbă de pomenire la Aiud, în memoria sfinților și martirilor temnițelor comuniste


Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, vom comemora la Aiud, în ziua de sâmbătă, 30 Martie, pe martirii temnițelor comuniste care și-au pierdut viața pentru Dumnezeu și neamul românesc, aflat într-o perioadă de grea asuprire comunistă.

Aruncați cu cruzime în gropi comune, fără cruce și lipsiți de o minimă rânduială creștinească, sângele acestor sfinți strigă la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor unui neam, ce astăzi își uită martirii și calcă cu nepăsare pe jertfa lor. Pentru aceasta să ne silim cu toții să alergăm la locurile martiriului lor, să le cinstim pomenirea și să ne rugăm lor pentru izbăvirea de cele rele, ca prin mijlocirea lor să dobândim milă înaintea Dumnezeului nostru.

Neîncetat Părintele Justin ne-a învățat să îi cinstim pe martirii temnițelor comuniste ca pe niște sfinți: „Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisii. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici”.

Slujba de parastas va avea loc în osuarul mănăstirii Înălţarea Sfintei Cruci din Aiud, începând cu ora 13.00.

Încercăm astfel să menținem tradiția Părintelui Justin, care obișnuia ca în fiecare an să participe la pomenirea martirilor din închisoarea Aiud și nădăjduim ca astfel să îi aducem bucurie acolo sus, în ceruri, prin participarea noastră în număr cât mai mare, așa cum se bucura și pe când era în această viață pământească.


Să participăm cu toții la Marșul pentru viață, mâine, 23 martie!


Mâine, 23 Martie, are loc în toate orașele din România și Republica Moldova, Marșul pentru viață, aflat la a IX-a ediție. Marșul este susținut de Biserica ortodoxă Română și reprezintă „evenimentul central din seria de manifestări desfășurate în „Luna pentru viață” (1-31 martie). În această perioadă au avut loc în toată țara: dezbateri, ateliere de lectură și de fotografie pentru copii, ateliere de confecționat pancarte, conferințe, proiecții de film și, în București, a cincea ediție a Crosului pentru viață. Evenimentul are scopul de a promova dreptul la viață al copiilor nenăscuți și soluțiile de sprijin pentru femeile în criză de sarcină”, după cum se arată într-un comunicat basilica.

Eliza-Maria Cloțea, Președinte al Asociației Studenți pentru viață, de altfel și asociația organizatoare a Marșului în București, atrage atenția printr-un comunicat emoționant asupra depopulării României prin avorturile ce au depășit un miliard, de la Revoluție încoace.

„Mai mult de 1 miliard de oameni au fost avortați din 1918 până în prezent, spune o altă statistică. Și ea este incompletă, pentru că în toți acești ani au existat locuri în care copiii nenăscuți au fost totalmente ignorați.
Însă nu doar ei au pierdut ceva: viața! Ci și noi, toți ceilalți, supraviețuitorii, am pierdut prezența lor lângă noi, darurile lor și potențialul fiecăruia dintre ei.

Ne-am prefăcut că nu știm un adevăr simplu: că ei trăiesc și sunt unici încă din momentul concepției. Și am ignorat dragostea pe care era firesc să o revărsăm asupra lor și asupra mamelor.
Să reînvățăm să îi iubim și să îi protejăm pe acești copii și pe cele care îi poartă în pântece!
Binele fiecăruia, binele tuturor, se întemeiază doar pe adevăr și pe dragoste.

Ne adresăm dumneavoastră, clericilor, și vă rugăm: povățuiți-ne să vedem adevărul și să împlinim chemarea de a avea dragoste față de aproapele nostru!

Ne adresăm dumneavoastră, lucrătorilor în asistența socială și tuturor celor care puteți oferi ajutor specializat unei femei în criză de sarcină: salvați un copil, salvați o mamă!

Ne adresăm dumneavoastră, oamenilor politici, care aveți posibilitatea – și aveți datoria! – să sprijiniți femeile în criză de sarcină. Vă rugăm să nu le ignorați, invocând legalitatea avortului, căci o lege nu anulează existența acestor femei și nu vă împiedică pe dumneavoastră să facilitați sprijinirea lor. Am solicitat în anii din urmă, solicităm și acum: ajutați viitoarele mame, acordându-le o indemnizație care să fie plătită în luna a patra și în luna a opta de sarcină. Este un minim semn de recunoștință pentru responsabilitatea pe care ele și-o asumă. Pentru darul pe care îl fac vieții.

Ne adresăm dumneavoastră, părinți și bunici, frați și surori, colegi și prieteni: sprijiniți copiii nenăscuți! Sunt unici din prima secundă, au nevoie de dragostea voastră, o vor răsplăti cu darurile lor unice și cu dragostea lor unică!

Ne adresăm dumneavoastră, femei însărcinate care sunteți presate să faceți avort: nu vă lăsați cuprinse de frică! Dragostea învinge frica – dragostea copilului vă va da putere. Fiecare copil este unic și are un drum unic spre care a fost chemat de Dumnezeu. Dați-i copilului vostru nenăscut șansa să îl descopere!
Marșul pentru viață este apolitic, neconfesional, nu susținem nicio violență împotriva femeii și nu solicităm interzicerea legală a avortului. Organizatorii locali sunt independenți unii de alții.
Să exprimăm dragostea pentru fiecare dintre copiii nenăscuți, să celebrăm unicitatea lor la Marșul pentru viață „Unic din prima secundă”, în 23 martie! Veniți alături de noi!”. (sursa: marsulpentruviata.ro)

 


Pr. Mihai Andrei Aldea despre conferința în care au izvorât mir icoana Părintelui Justin și oseminte ale sfinților din închisori


Cumva lucrurile s-au aşezat.
O dată rotundă, atât ca formă – 19.03.19 –, cât şi ca timp de la prima conferinţă de la Iaşi despre Sfinţii Închisorilor.
O pleiadă a mărturisitorilor de astăzi a luat cuvântul, având înaintea lor moaştele şi icoanele unora dintre Sfinţii Închisorilor, dar şi ale unor sfinţi mai dinainte, precum Sfânta Ecaterina şi Sfinţii Apostoli.
Au cuvântat, din suflet şi cu duh, ieromonahi, preoţi, mireni. Ucenici ai Părinţilor Iustin Pârvu, Sofian Boghiu, Adrian Făgeţeanu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa etc. S-au citit din versurile adânci şi pline de har ale lui Radu Gyr, Demostene Andronescu şi ale altor martiri din Prigoanele Comuniste. S-au văzut filmele scurte, minunat alcătuite de Andrei Negoiţă, închinate Părinţilor Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi Iustin Pârvu.
Dar cel mai tare au cuvântat SFINŢII!
Atât cei de ieri, cât şi cei de demult.
Din moaştele Sfinţilor de la Aiud, din moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina, din icoana Părintelui Iustin Pârvu, din moaştele Sfinţilor Apostoli – de fapt din toate moaştele aflate de faţă – a izvorât mir, iar încăperea atât de mare s-a umplut pur şi simplu de aroma sfinţeniei.

Sfinţii de demult şi sfinţii de ieri, împreună, au mărturisit pe Dumnezeu, Cel care dă har celor care Îl iubesc şi se aşează în lumina Sa.
Sfinţii de demult şi sfinţii de ieri, împreună, au mărturisit că vie este Biserica lui Dumnezeu, că dincolo de căderile unora, invidia şi ura altora, bârfele multora, Dumnezeu este cu poporul Său.
Sfinţii de demult au mărturisit că Sfinţii Prigoanelor Comuniste şi ei sunt una: prietenii lui Dumnezeu, cei care şi-au pus viaţa pentru Cel Care ne-a dat totul şi Care este totul.

Unimea Bisericii, unitatea sfinţilor – în acea diversitate copleşitoare şi chiar smintitoare pentru puţinătatea iubirii – şi veşnicia Evangheliei, iată ceva din foarte multa mărturisire făcută de Sfinţii lui Dumnezeu în seara zilei de 19 Martie 2019, la Iaşi.

I-am mulţumit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi pentru că am primit darul de a fi şi eu la Iaşi, la această conferinţă dedicată Părintelui Iustin Pârvu şi Sfinţilor Închisorilor. Alături de cca. 200 de oameni, am putut să ascult mărturiile celor de astăzi şi să văd, să simt, mărturia Sfinţilor de ieri şi a celor de demult. Totul într-o unime care a aşezat particularităţile într-o armonie a Duhului Sfânt.

Canonizarea Sfinţilor Prigoanelor Comuniste s-ar putea să mai întârzie. Se prea poate să trăim ruşinea de a vedea alte Biserici locale recunoscându-i deschis pe aceşti Sfinţi, înaintea Bisericii din România. Dar fericiţi sunt şi suntem cei care îi cinstim acum. Dispreţuiţii martiri ai primelor veacuri creştine, aruncaţi de prigonitori în gropi comune, în gropi de gunoi, în râuri, lacuri sau mări, stau iarăşi mărturie a repetării istoriei. Şi ei au fost iubiţi, preţuiţi şi cinstiţi pentru dragostea lor de Dumnezeu, mult înaintea oricărei recunoaşteri oficiale.
La Iaşi, pe 19.03.19, din nou, Sfinţii şi-au arătat unimea, au mărturisit harul lui Dumnezeu, nesfârşita iubire a Acestuia pentru noi. Şi ne-au arătat Calea, Adevărul şi Viaţa: ascultarea şi trăirea Evangheliei Fiului lui Dumnezeu, viaţa deplină în Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlp şi temelie a Adevărului.
Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi Neamul său nu va fi învins niciodată, chiar de va muri. S-a revăzut, în seara de la Iaşi, adevărul veşnic al acestui cuvânt.

Pentru rugăciunile iubiţilor Săi prieteni, Sfinţii Prigoanelor Comuniste,
şi ale tuturor Sfinţilor,
Dumnezeu să ne miluiască şi să ne mântuiască!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Unii rătăciţi au răutatea fie de a vorbi despre ce nu ştiu, fie de a lupta conştient împotriva lui Dumnezeu; şi unii, şi alţii, înşelând lumea, vorbind cum că este greşit, ba chiar interzis, să cinsteşti Sfinţii „înainte de canonizare”. Această învăţătură eretică, născocită de unii protestanţi (încă în secolul al XVII-lea) ca parte a campaniilor împotriva Bisericii lui Dumnezeu, este cu totul străină Ortodoxiei. Dimpotrivă, evlavia populară – în care intră şi facerea de icoane şi rugăciuni dedicate Sfinţilor – este unul dintre criteriile fundamentale ale canonizării Sfinţilor în Ortodoxie. Prin oprirea cinstirii sfinţilor „necanonizaţi” s-a încercat şi se încearcă doar strangularea vieţii duhovniceşti în Biserică, oprirea de la vederea, cunoaşterea, recunoaşterea şi cinstirea noilor sfinţi pe care Dumnezeu îi ridică. Astfel încât duşmanii Bisericii să poată zice că Biserica a devenit stearpă şi nu mai dă sfinţi! Să dea Dumnezeu întoarcere la adevăr şi pocăinţă sinceră celor care au răspândit sau răspândesc asemenea înşelăciuni!

sursa: aici


SINAXAR 18 MARTIE. Mărturie despre mireasma moaştelor Sfântului Nicolae Velimirovici


de Daniil  Eșanu 

Sfinții și pruncii sunt pildele noastre vii și oglinzile nepărtinitoare ale păcatelor noastre. Încercând să ne raportăm la ei,  după poruncile Domnului (1 Petru 15-16/Matei 18, 3), aflăm cât de superficială ne este credința, cât de firavă – nădejdea și cât de puțină – dragostea. Straniu lucru este mintea care categorisește pruncii în buni și răi și ortodoxul care cinstește sfinții lui Dumnezeu din toată lumea după socotelile sale regionale.

Am văzut în România oameni care din pricina unor nemulțumiri legate de relațiile diplomatice și bisericești cu frații sârbi, au ajuns, ușor-ușor, la un fel de nemulțumire generalizată față de poporul sârb. Mai limpede spus, până și sfinții sârbi au, în ochii unora niște … „hibe”. Spre exemplu, Sfântul Iustin Popovici este „prea îndârjit împotriva ecumenismului și în încrâncenarea lui”, zic unii, „poate subzista păcatul mâniei”. Sfântul Nicolae Velimirovici este „prea apocaliptic, prea face paradă de harisma înainte-vederii ca să sperie Europa”, și în această atitudine „prea se face simțit ego-ul sârbesc anti-european”.

Fără îndoială că astfel de „opinii critice” cu cât vin mai de sus, cu atât pot dezorienta mai tare. Ba, peste toate, o atitudine fariseică pare că pune stăpânire peste o seamă de ortodocși români. Adeseori, – poate ați auzit și dvs. – noi  ortodocșii români, ne socotim „über alles”, mai presus de toți ortodocșii din răsărit și din apus. Adunate și amestecate, astfel de opinii m-au bulversat într-o vreme și m-au întristat. Îmi intrase la inimă Sfântul Nicolae Velimirovici și când am auzit pe cineva contestându-i sfințenia, din pricini omenești, prea omenești, am dorit să ajung la Lelici, la sfintele sale moaște pentru a mă lămuri definitiv.

Cei care au studiat viața Sfântului Nicolae Velimirovici (1881-1956), au putut descoperi o suită de asemănări între urcușul duhovnicesc al acestui sârb deosebit și cel al ucenicului său iubit, Sfântul Iustin Popovici (1894-1979). Dar cei care l-au iubit pe Sfântul Nicolae și i-au fost aproape, au descoperit asemănări și mai profunde cu Sfântul Sava al Serbiei (1174-1236). De aceea, Sfântul Iustin Popovici îl vedea pe Sfântul Nicolae drept urmașul în duh al Sfântului Sava. Prin viețile lor, acești trei mari sfinți sârbi au legat neamul lor de Împărăția cerurilor, dar au avut grijă să lase în urmă și frumoase pricini de comuniune în Hristos a popoarelor sârb și român.

Pentru un pelerin, drumul până la Lelici este o încercare a voinței. Sute de kilometri, munți, serpentine nenumărate. Pe drum mă gândeam că în toată Serbia zilelor noastre n-am mai văzut nicio casă fără etaj. Nici la Lelici nu am văzut, afară de cea mai frumoasă casă din sat, casa natală a Sfântului Nicolae. Acolo m-a lăsat fără grai opera sa completă, cam 12 volume cu sute de pagini format A4 fiecare. În frumoasa biserică ctitorită de Sfântul Episcop Nicolae, care se află la 100 de metri de casa natală, se găsesc sfintele sale moaște. Noi am ajuns seara la Lelici.

A doua zi am participat la Sfânta Liturghie. Slujea un nepot de-al Sfântului Nicolae. Când am ajuns la Crez, părintele s-a oprit, s-a uitat la noi și ne-a rugat să spunem Crezul în limba română. Doamne, ce moment a fost acela! Sfântul Nicolae dorea să ne primească în biserica sa pe limba noastră. Apoi, deși nu era obiceiul să se deschidă în acea zi spre închinare racla sfântului, părintele a deschis-o. Când ne-am închinat, o mireasmă deosebită ne-a luat parcă în brațe. Asemenea îmbrățișare sfântă am mai trăit la racla Sfântului Simeon de la Hilandar, la cea a Sfântului Dimitrie de la Salonic și la cea a Sfântului Teodosie de la Brazi. În acea mireasmă a Sfântului Nicolae era pace, dragoste, adevăr și îndemnul de a ierta pe oricine pentru Învierea cea de Apoi.

(Articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 22)


A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu


Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu

Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

 

SUMAR

Editorial: VA FI UCRAINA SÂMBURELE UNEI NOI SCHISME PAN-ORTODOXE?
de Ieromonah Eftimie Mitra

8. PĂRINTELE ATANASIE ŞTEFĂNESCU DE LA MĂNĂSTIREA PETRU-VODĂ, NEOBOSITUL ATLET AL LUI HRISTOS

20. DIN EPISTOLELE PĂRINTELUI ATANASIE MOR NUMAI CEI CARE NU CRED ÎN DUMNEZEU, CEILALŢI ADORM NUMAI

22. PĂRINTELE JUSTIN PĂRVU: „CRUCEA E SIMBOLUL SUFERINŢELOR, AL ÎNDATORIRILOR NOASTRE FAŢĂ DE DUMNEZEU, FAŢĂ DE SOCIETATE, FAŢĂ DE NOI ÎNŞINE”

28. PR. PROF. VASILE PĂVĂLEANU: PĂRINTELE JUSTIN ERA ACELA CARE ZIDEA BISERICA DIN SUFLETUL OMULUI ÎN PLINĂ PERIOADĂ COMUNISTĂ

36. PĂRINTELE ARHIMANDRIT HARITON NEGREA: „PĂRINTELE JUSTIN DIN LUCRURI MICI OFEREA BINECUVĂNTĂRI MARI”

41. PĂRINTELEJUSTIN PĂRVU – O SUTĂ DE ANI DE LA NAŞTERE. EVOCĂRI SELECTIVE

49. ARHIM. JUSTIN PĂRVU ÎN DIALOG CU PR. CRĂCIUN OPREA DESPRE VINDECAREA VIEŢII DUHOVNICEŞTI „S-A RĂCIT DRAGOSTEA DUPĂ DUMNEZEU, S-A RĂCIT DORUL DUPĂ DUMNEZEU, S-A RĂCIT DORUL DUPĂ VIAŢĂ DESĂVÂRŞITĂ”

61. SCRISOARE A MĂRTURISITORULUI DIN TEMNIŢELE COMUNISTE, TOADER POPESCU, CĂTRE PĂRINTELE JUSTIN PĂRVU

63. GHEORGHE ŞUFARU, FOST DEŢINUT POLITIC: TREBUIE SĂ TRĂIM CEEA CE TEORETIZĂM! SĂ FIM AŞA CUM AR TREBUI SĂ FIM!

69. PREOT MIHAI IORDĂCHESCU: RĂNDUIALA DUHOVNICEASCĂ A POSTULUI MARE DE LA TRIOD LA ÎNVIERE

78. DL. MARIN RĂDUCĂ, FOST DEŢINUT POLITIC: „EU NU POT LUPTA PENTRU ÎNVIEREA NEAMULUI MEU, DACĂ NU ÎNVIEZ MAI ÎNTÂI EU”

86. P.S. IGNATIE, EPISCOPUL HUŞILOR: EPISCOPUL MARTIR GRIGORIE LEU – MIRACOLUL CONŞTIINŢEI EPISCOPIEI HUŞILOR

93. BULETINELE ELECTRONICE ÎN ROMÂNIA – UN ALT PAS CĂTRE DICTATURA BIOMETRICĂ de Monahia Gavriila

97. PARTENERIATUL CIVIL: PROPUNERI LEGISLATIVE ÎMPOTRIVA MORALEI CREŞTINE PRIN CARE SE SUBMINEAZĂ FIINŢA NEAMULUI ROMÂNESC
de Lt. Comandor (r) Aurelian Chirica

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

 


Despre Post, din canoanele Sfinților Părinți, de Ieromonah Eftimie Mitra



Despre Post

Din canoanele[1] Sfinţilor Părinţi

La Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol, din anul 692, Sfinţii Părinţi au interzis practica Episcopiei din Roma de a posti post aspru în sâmbetele posturilor lungi ceea ce cu timpul a devenit practică intrată definitiv în uzul acesteia. Astfel în canonul 55 spune: „De vreme ce am aflat, că cei din cetatea romanilor postesc în sâmbetele sfântului post al Patruzecimii (Păresimilor), împotriva rânduielii bisericeşti predanisite, – i s-a părut (Sfântului Sinod), că şi peste Biserica romanilor să aibă tărie în chip neschimbat, canonul care spune: Dacă vreun cleric s-ar găsi postind sfânta duminică sau sâmbătă, afară de una singură, să se caterisească, iar de ar fi laic să se afurisească”.

Tot în cadrul Sinodului VI Ecumenic, Sfinţii Părinţi au condamnat practica armenilor de a mânca ouă şi brânză în sâmbetele şi duminicile posturilor mai lungi, în special a Postului Mare, dispunând ca posturile să se ţină, după o singură rânduială şi nu după mai multe. Astfel în canonul 56 spune: „De asemenea am aflat că în ţara armenilor şi în alte locuri, unii mănâncă ouă şi brânză în sâmbetele şi duminicile sfintei Patruzecimi (Păresimi). I s-a părut aşadar şi aceasta (sfântul sinod), că Biserica lui Dumnezeu cea din întreaga lume, să ţie postul urmând unei singure rânduieli, şi să se înfrâneze (depărteze) şi anume de orice fel de sugrumări, ca şi de ouă şi brânză care sunt rodul şi facerile (produsele) celor de la care ne înfrânăm. Iar de n-ar păzi-o pe aceasta, dacă ar fi cleric să se caterisească iar dacă ar fi laic să se afurisească.

            Deoarece au existat unii preoţi care obişnuiau să nu mănânce cărnuri la diferite întruniri sau mese dând astfel impresia că sunt mai râvnitori sau mai credincioşi decât alţi preoţi (care din neputinţă sau din dorinţa de a nu se arăta că postesc), făcând astfel sminteală, Sfinţii Părinţi au hotărât ca aceştia să se oprească de la înfrânarea făţarnică. Astfel, canonul 14 al Sinodului local de la Ancira, anul 314, spune: „Presbiterii sau diaconii cei din cler, care se reţin de la cărnuri, sinodul a hotărât ca ei să se atingă de ele, şi apoi aşa de vor voi, să se înfrâneze de la ele; iar de nu vor vrea, şi nici legumele, ce sunt puse lângă cărnuri, nu vor să le mănânce, şi astfel de nu se vor supune canonului, să înceteze ei din treaptă”.

Ţinând seama de principiile iubirii de aproapele şi a făţărniciei celor ce postesc osândindu-i pe cei ce nu postesc şi cărora li se credeau superiori în cele ale înfrânării, Sfinţii Părinţi de la Gangra, în canonul al doilea condamnă postirea pătimaşă (patima mândriei) spunând: „Dacă cineva ar osândi pe cel ce cu evlavie şi cu credinţă mănâncă carne, afară de sânge şi de jertfă idolească şi de sugrumat, ca şi cum acela nu ar avea nădejde din cauză că se împărtăşeşte cu carne, să fie anatema”.

Deoarece unii învăţau greşit a se ajuna duminica sau a nesocoti cu dispreţ posturile rânduite de Biserică, asemenea eustaţienilor, la Sinodul local din anul 340 de la Gangra, în canonul 18 spune: „Dacă cineva, pentru asceză părută ar ajuna duminica, să fie anatema”, iar în canonul 19 al aceluiaşi sinod: „Dacă vreunul din cei ce practică asceza, fără nevoie trupească, ar dispreţui şi ar dezlega posturile cele transmise îndeobşte şi care se păzesc de Biserică, având acela şi mintea întreagă, să fie anatema”.

Având în vedere greşita învăţătură a lui Eustatie, care cerea practicarea unei asceze rigide ajungându-se până la desconsiderarea tainei cununiei[2] şi osândirea celor ce mâncau carne, în cadrul aceluiaşi sinod de la Gangra susţin că adevărata asceză este cea propovăduită de Biserică, conform cu prevederile Sfintei Scripturi şi a canoanelor şi constituţiilor apostolice, adică cea practicată cu evlavie şi nu din mândrie. Astfel, în canonul 21 spune: „Acestea însă le scriem, nu spre a stârpi pe cei ce vreau să practice asceza în Biserica lui Dumnezeu potrivit scripturilor, ci pe cei ce iau pretextul ascezei spre mândrie, ridicându-se împotriva celor ce vieţuiesc mai simplu, şi pe cei ce introduc inovaţii împotriva scripturilor şi canoanelor bisericeşti. Aşadar noi încă admirăm şi fecioria cea cu smerenie, şi primim înfrânarea ceea ce se face cu demnitate şi cu evlavie şi aprobăm retragerea cu smerenie de la lucrurile lumeşti şi cinstim legătura venerabilă a nunţii, şi nu defăimăm bogăţia cea după dreptate agonisită şi împreună cu caritatea şi lăudăm simplicitatea şi cumpătul în îmbrăcăminte, care serveşte numai pentru simpla acoperire a trupului iar de la năzuinţele spre moliciune şi lux în îmbrăcăminte ne întoarcem şi casele lui Dumnezeu le cinstim şi adunările care se fac într-însele ca sfinte şi folositoare le îmbrăţişăm, nu închizând în casă cinstirea de Dumnezeu, ci cinstind toate locaşurile zidite în numele lui Dumnezeu şi adunarea ce se face în Biserică spre folosul obştei o aprobăm, şi facerile de bine îmbelşugate ale fraţilor, ce se fac potrivit predaniei bisericeşti pentru săraci, le lăudăm, şi scurt zis, dorim să se facă în Biserică toate cele predanisite de dumnezeieştile Scripturi şi de Predania Apostolică”.

Biserica învaţă ca acei clerici care vor să slujească Sfânta Liturghie să ajuneze[3]. Aşadar în canonul 47 al Sinodului local din Cartagina, anul 419, se spune: „…despre credinţă am auzit şi din expunerea de la Niceea: în privinţa sfintelor, care se săvârşesc după prânz, corect este să se aducă de cei ce-au ajunat, precum este cuviincios, şi atunci s-a întărit”.

Pe aceia care nu vroiau a se înfrâna prin post, sau aceia care se înfrânau nu doar în anumite zile ci pe toată viaţa doar de la anumite feluri de cărnuri[4], socotindu-le pe acestea a fi spurcate iar celelalte nu, indiferent de felul lor, Sfântul Vasile cel Mare îi mustră pentru nesocotinţa lor. Astfel, în canonul 28  spune: „Mi se pare că este absurd dacă cineva depune făgăduinţa să se reţină de cărnurile de porc. Drept aceea binevoieşte a-i învăţa să se reţină de la voturile şi făgăduinţele fără de rost; însă admite că întrebuinţarea cărnurilor de porc este indiferentă, că nici o făptură a lui Dumnezeu nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire (I Timotei 4, 4), deci făgăduinţa este ridicolă iar înfrânarea nu este necesară”.

Iar în canonul 86 spune: „Iar viclenilor eneratiţi în privinţa propunerii lor faimoase, pentru ce nu mâncăm noi orice, să ni se spună că noi ne îngreţoşăm şi de cele de prisosinţă ale noastre. Căci după cuviinţă leguminoasele de iarbă la noi sunt ca (şi) carnea; iar potrivit deosebirii celor folositoare, ca şi în verdeţuri pe cea vătămătoare o separăm de cea asemănătoare, aşa şi între cărnuri despărţim pe cea folositoare de cea vătămătoare. Căci verdeaţă este şi cucuta, precum carnea este şi cea de vultur, dar, totuşi cel ce are minte nu ar mânca nebunariţă, nici de carne de câine nu s-ar atinge, de nu l-ar sili nevoie mare; aşadar cel ce a mâncat nu a comis ilegalitate”.

[1] Canoanele Bisericii rânduite de Sfinţii Părinţi sunt valabile în întreaga ortodoxie, fiind stabilite la Sinoadele Ecumenice şi locale şi acceptate de toate sinoadele bisericilor ortodoxe din lume, astfel încât acestea să nu contravină învăţăturilor Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Apostoli.

[2] După învăţătura lui Eustatie, din principii de înfrânare exagerată, bărbaţii îşi părăseau soţiile şi invers (chiar şi atunci când aveau copii împreună), socotindu-i pe cei căsătoriţi ca fiind spurcaţi.

[3] …adică a nu se mânca din seara zilei precedente. Sfinţii Părinţi îndeamnă pentru cei ce săvârşesc Sfânta Liturghie ca ultima masă să fie la vremea vecerniei.

[4] Se referea mai ales la aceia care nu voiau să mănânce carne de porc.

(Articol apărut în Revista Glasul Monahilor, 2005)