Corneliu Muha: Cum m-a ajutat Părintele Justin


corneliu muhaDuminică 18 Aprilie, Corneliu Muha, editor de carte și manuale bisericești, consilier economic și un promotor al valorilor naționale și culturale românești, a trecut la Domnul, în lumina cea neînserată a Celui nepătruns, alături de Sfinții Români Mărturisitori din temnițele comuniste, pe care i-a cinstit cu multă râvnă în ultimii ani ai vieții sale și, nu în ultimul rând, alături de Părintele Justin, care i-a fost sprijin și sfătuitor în călătoria acestei vieți. Cu siguranță Părintele Justin, de acolo de sus, mijlocește mântuirea fiului său duhovnicesc, așa cum a făcut-o și în timpul vieții sale pământești, pregătindu-i locaș ceresc, alături de drepții neamului românesc, care și-au închinat viața Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru rugăciunile Părintelui Justin și ale tuturor sfinților Români, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, odihnește și mântuiește sufletul robului tău, Corneliu!

Veșnică să-i fie pomenirea!

Relatarea d-lui Corneliu Muha despre Părintele Justin: „Doamne, pentru rugăciunile Părintelui Justin, ajută-ne şi pe noi să trecem!”

cu corneliu muhaVă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-o faceţi, de a vorbi despre părintele Justin. O să încerc să vorbesc în calitate de părinte de copii şi în calitate de director al Editurii Sf. Mina. Acum vreo paisprezece ani în urmă, aşa a rânduit Dumnezeu, ca să trăim un moment de răscruce, care arăta cam aşa: s-a schimbat programa şcolară, manualele de religie nu mai corespundeau cu noua programă, ora de religie în şcoală era în dificultate, putea oricând să fie anulată, scoasă din şcoală, datorită faptului că nu avea suportul logistic cu care să poată activa în şcoală, în condiţiile şi parametrii impuşi de Minister. Noi am realizat atunci un set de materiale didactice, de la clasa I la clasa a VIII-a după noua programă, exact în parametrii şi itemii noii programe şcolare. Dar nu aveam o posibilitate reală să scoatem aceste cărţi pe piaţă, nu aveam resursele şi logistica cu care să putem duce aceste cărţi pe băncile copiilor. Un alt mare duhovnic din ţară a pus un cuvânt la o tipografie şi am reuşit să scoatem o maşină de cărţi. Dar nu aveam bani să punem măcar o picătură de benzină într-un rezervor de maşină, ca să putem să luăm cărţile alea să le ducem unde trebuiau să ajungă.

Trecusem cu un an înainte pe aici pe la Petru-Vodă. Am stat la cabana Căprioara câteva seri şi am participat la câteva slujbe. Eu nu ştiam nimic despre părintele Justin, cine este. Toţi care îmi vorbeau despre părintele Justin, ziceau cu înflăcărare: „Părintele Justin de la Petru-Vodă, hai să-l cunoaştem, nu ştiu ce”. Am venit aşadar la Părintele. Când l-am văzut pe Părintele Justin, m-am încălzit aşa pe interior tot şi m-am simţit ca la mama acasă, dar mai bine decât la mama acasă, ca să zic aşa.

Bun, asta a fost o experienţă cu un an înainte. Acum ne frământam noi cum să facem, de unde să scoatem noi bani ca să ducem cărţile astea. M-am dus la prieteni, m-am dus la cunoştinţe, m-am dus la oameni cu posibilităţi. Toată lumea avea treabă, alta decât a noastră. „Măi, unde să mergem, unde să mergem?”. „Hai la Petru-Vodă”. Dar ce să caut acolo? Nu mă cunoaşte părintele, nu mă recomandă nimeni acolo, dar hai la Petru Vodă! A fost aşa, un fel de nebunie a momentului: sari cu paraşuta şi vezi ce se întâmplă, dacă se deschide paraşuta.

Ajung la Petru-Vodă, vin la uşa părintelui, aveam cărticele noastre, opt cărticele, şi zicem: „Preacuvioase, ştiţi, astea sunt cărticelele, e nevoie de ele, copiii au nevoie să înveţe religie, dar n-avem bani nici măcar să punem o picătură de benzină”. „Mă, da’ cam cât vă trebuie vouă?”. „Părinte, dacă ne-aţi împrumuta cam atâţia dolari…”. „Hai, măi, lasă-mă cu dolarii. Noi trăim în România. Zi, măi în lei!”. „Păi, ştiţi, am avea nevoie cam aşa, ziceam şi eu cu o jumătate de gură, că îmi era ruşine că era o sumă mare…”. „Eh, da, banii pictorului. Ia, dă punga aceea, de pe pat de acolo”. Se picta în exterior biserica de sus, de la călugări. Şi erau nişte bani puşi acolo cu care urma să fie plătită o rată către pictorii care pictau acolo. A luat banii din sacoşă şi a început să numere una, două, trei, nouă, cât era acolo”. „Părinte, ştiţi, până la Sfânta Parascheva, dacă ne ajută Dumnezeu vi-i aducem”. „Lasă, măi, că îi aduci tu. Hai, acum du-te şi fă treabă că aşteaptă lumea la uşă”.

M-am uitat, nu mi-a venit să cred. Era o sumă mare, o sumă mare, şi acuma-i mare, dar atunci era şi mai mare. Am început să facem misiunea asta. Au avut oamenii după ce să lucreze după noua programă, au fost rezultate foarte bune, am început să funcţionăm, după aceea am câştigat nişte licitaţii pe la Minister şi am început să scoatem manuale acolo. Tot timpul cu spaimă, veneam pe la părintele Justin: „Părinte, binecuvântaţi! Ştiţi, avem licitaţie”. „Domnul!” „Dar, să ştiţi că acolo-s mulţi. Sunt cei de la Bucureşti,care au edituri mari…”. „Mă, tu n-ai înţeles? Mergem înainte cu Domnul. Hai, gata!”.

Scurt, ne-am dus acolo, am câştigat toate licitaţiile, încât s-au mirat toţi. A doua zi au început să scrie prin ziare, spunând că edituri de apartament au câştigat la licitaţie, la nivel naţional. Noi nu ştiam pe nimeni acolo, noi ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, pentru rugăciunile părintelui Justin, ajută-ne şi pe noi să trecem”. Am câştigat licitaţiile, s-a făcut treabă bună la ora de religie, însă prea bună, pentru că au vrut în continuare să o scoată din şcoală. Au mai schimbat programa de două ori, de a trebuit să lucrez cam doi ani la ea. Trebuia să lucrăm să fim la zi cu toate.

În anul 2008, am fost bombardaţi pe toate canalele şi la televiziune şi radio şi în presa scrisă, că ora de religie îi învaţă pe copii răutăţi, că nu ştiu ce. Am venit la părintele: „Părinte, au înnebunit toţi. Ce facem? Uitaţi, ce se întâmplă”. „Stai, măi, liniştit! Vino-ţi în fire! Mergem înainte. Ei cu stăpânii lor, noi cu Dumnezeu şi mergem înainte”. Scandal maxim pe la radio, pe colo, pe colo. Luau fraze de la începutul sau de la sfârşitul manualului, cum că nu sunt savante, aşa că ora de religie trebuie scoasă, eliminată, că strică lumea de cap şi aşa mai departe. Am ascultat de cuvântul părintelui şi am mers înainte. Vreau să zic că urmarea la tot războiul ăsta, a fost că am avut şi mai mare cerere de carte. Au fost oameni cu scaun la cap care s-au dus acasă şi le-au spus la copii: „Măi, băiete, ia adu tu caietul acela încoace care te învaţă prostii”. S-au uitat în caiet, au văzut ce scrie şi au zis: „Lasă, mă, tu fă religie în continuare, să vii să-ţi dau bani, că îţi cumpăr şi la anul şi peste doi ani şi zece, să vii că îţi cumpăr”. Nouă ne-a mers mai bine după bubuiala aia.

Acum iarăşi s-a împlinit un soroc şi a început iar meciul împotriva noastră. Au început iar să ne atace în presă. Curtea Constituţională a dat decizia că ora de religie, deşi este în trunchiul comun, va fi scoasă din caracterul ei obligatoriu şi va fi opţională, în sensul că dacă părinţii o vor cere, va rămâne în şcoală, dacă părinţii nu o vor cere, nu va mai rămâne în şcoală. Au început să schimbe iar programele ca să nu ne mai putem adapta la ele. Este o mare primejdie pentru familiile noastre şi pentru viitorul copiilor noştri. Deja la nivel european a căzut proiectul Estrela, acum a intrat proiectul Tarabella. Sunt fraţii mai mari ai celor care luptă împotriva orei de religie în şcoală în România. Ce vor ei? Promovează teoria genului, în sensul că vor să facă educaţie sexuală cu copiii de la maternitate, grădiniţă, şcoală şi aşa mai departe. Asta vor ei să facă. Vor să introducă teoria genului, în sensul ca toţi copiii să fie educaţi, că ei au dreptul şi libertatea să-şi aleagă ce vor să fie când vor fi mari: dacă vor să fie băieţi sau fetiţe. Deja pe piaţă în România au apărut manuale de educaţie sexuală care sunt în librăriile din toată ţara, scoase la Iaşi încă, la o editură din Iaşi, şi promovate peste tot. Şi pe partea astalaltă se fac presiuni foarte mari să se scoată religia din şcoală.

Religia încurcă în şcoală. Eh, ei cu stăpânul lor şi noi cu Dumnezeul nostru, mergem înainte. În clasele unde se ţin şedinţele cu părinţii, o să vedeţi că sunt unii foarte înverşunaţi. Dar prima întrebare care ar trebui să li se pună, ar trebui să fie aceea: „Sunteţi ortodox sau altceva? Doi, după ce spune că e ortodox – că de complezenţă, na, e un moment delicat – „Ne spuneţi şi nouă Crezul? Ca să ştim cu cine vorbim, totuşi”. Şi încă un lucru şi mai grav: acei părinţi care nu vor solicita ora de religie pentru copiii lor, înseamnă că în numele copiilor, se leapădă de credinţa strămoşilor noştri.

Şi câştigul suferinţei acestei generaţii de sfinţi din închisori, pentru care ne-am adunat astăzi aici, este că, cu jertfa lor s-a plătit în aceşti 25 de ani, această oră de religie în şcoală. Noi credem că e meritul nostru? Nu. Este meritul sfinţilor închisorilor. Cu jertfa lor a fost răscumpărat acest moment de respiro. Iar dacă noi ne vom lepăda de Dumnezeu şi îi vom sili pe copiii noştri, pe nepoţii noştri să se lepede de Dumnezeu, nemaifrecventând orele de religie în şcoală, că e mai mult decât atât! Să zicem că unul, altul, cei de aici, avem o minimă bibliotecă dotată. Am putea să-i dăm noi copilului tot ce-i trebuie. Dar nu este valabil şi pentru ceilalţi care nu au nicio treabă cu nimic. Muncesc de dimineaţă până seara, sunt oameni cinstiţi, sunt oameni corecţi şi demni, dar nu au timpul şi formaţia necesară pentru a-şi instrui copilul, religios cum trebuie. Şi dacă poporul acesta se va lepăda în felul acesta de Dumnezeu, privând copiii de dreptul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, s-ar putea să vină peste noi, necazuri foarte mari.

Exemplul părintelui Justin şi activitatea lui a sudat generaţiile între ele pe orizontală şi pe verticală în relaţia cu Dumnezeu. Au transmis crucea aceasta a puterii lui Dumnezeu, trei generaţii mai departe. Să nu fim noi, generaţia acestor părinţi de astăzi, care tăiem legătura cu Dumnezeu. Atacurile din afară împotriva creştinismului în general şi împotriva ortodoxiei, în special, vor fi din ce în ce mai perfide, din ce în ce mai intense şi mai dese. Trebuie foarte mult discernământ. Şi stă în noi puterea de a spune „da” sau „nu” într-un moment sau altul. Cum vom spune „da” sau „nu”, aşa se va face diferenţa, se va face alegerea căii care duce spre mântuire, a noastră, a copiilor, a urmaşilor noştri sau alegerea care duce spre iadul pe care nu ni-l dorim, dar suntem expuşi pericolului de a-l gusta cât de curând. Să nu fie la timpul trecut evenimente aşa de frumoase şi ziditoare de suflet, exemple atât grăitoare cum l-am avut şi-l avem între noi, pe părintele Justin şi toată generaţia sa, care cu demnitate, cu bărbăţie, cu discernământ, au făcut alegerea cea bună, indiferent de preţul care a trebuit să fie plătit şi L-au adus pe Hristos în mijlocul generaţiei noastre.

Maica Domnului si sfintii romaniNoi am constatat că în anii ’90 era ruptură între generaţii. Acum generaţiile s-au uniformizat într-o unitate perfectă ca să transmită mai departe mesajul creştin-ortodox. Această mărturisire ne va mântui, ne va însenina zilele şi ne va deschide oportunităţi de a-L mărturisi pe Dumnezeu şi a de a face alegerea cea bună până la sfârşit: noi, copiii, nepoţii şi până la a doua venire a Domnului, când va exista credinţă pe pământ. Dar va exista credinţă pe pământ în inima acelora care vor avea curajul mărturisirii. Niciun şef din lumea aceasta nu are puterea să ni-L răpească pe Hristos, dacă noi nu vrem. Noi ne temem acolo unde nu trebuie teamă. Acolo unde este frică, e de fapt lipsa credinţei noastre. E puţinătatea credinţei noastre, asta este frica. Unde este frică, acolo nu este Dumnezeu, nu este suficient de puternică relaţia cu Dumnezeu. Ori, asta să-i cerem şi părintelui Justin şi generaţiei de elită a neamului nostru care au dobândit cu prisosinţă de la Dumnezeu, acest curaj al mărturisirii, acest curaj al discernământului, indiferent de consecinţele lumeşti, dar prezentând o garanţie absolută asupra câştigului ceresc, de dincolo, în veşnicie.

Şi vă rog, să nu uitaţi în colectivele pe care le frecventaţi să mărturisiţi. Şi vedeţi că acum este nebunia asta cu facebook-ul, cu twitter, cu toate reţelele de socializare – uitaţi-vă, că de vreo cinci luni încoace, e o batjocură generală la adresa religiei, a Bisericii, a slujitorilor ei! Se încearcă să se denigreze orice iniţiativă care ar duce la o relaţie cinstită, curată cu Dumnezeu, la o relaţie morală, demnă care să ne reprezinte pe noi, ca identitate românească, creştinească, ortodoxă. Doamne ajută, toate cele bune!

 

 


ASPAZIA OȚEL PETRESCU DESPRE NANO-TEHNOLOGIE ȘI NANO-INDUSTRIE


O IUBIRE CARE DĂ TOTUL ȘI CARE NU CERE NIMIC. UN OM CARE POATE SĂ IUBEASCĂ ÎN FELUL ACESTA, ESTE INTANGIBIL” 

NANO-TEHNOLOGIE ȘI NANO-INDUSTRIE

Doamna Aspazia, dacă va veni vreun război peste noi, cum credeți că va fi de data aceasta?

Va fi cumplit. Va fi așa cum ne spun și profețiile părintelui Cleopa. Va fi cernerea Apocalipsei prin potopul de foc. O dată pământul a fost curățat prin potopul de apă de foarte mari și multe blasfemii care se refereau la epoca zeităților și acum va fi curățat prin potopul de foc, curățat în așa manieră, încât va rămâne numai cincizeci la sută din omenire. Și asta se scrie clar, fără interpretare, în Noul Testament: „Din doi care sunt, unul se va lua, altul se va lăsa, din două care sunt, una se va lua, una se va lăsa”. Deci, noi suntem opt miliarde, patru miliarde sunt osândiți. Mă cuprinde jalea când mă gândesc la ei și zic așa cu cutremur: „Să nu fiu, Doamne, printre ei!”.

Cum bine știți, astăzi se lucrează foarte mult la nanotehnologie. Nu-i o glumă. Nanoparticula va putea să înlocuiască conștiința omului, să creeze o celulă, o conștiință fără Dumnezeu. Deci, e destul să ne trimită în ADN, o nano-particulă care este invizibilă și ești afectat. Habar n-ai. Abia după ce începi să te transformi și vezi cum devii satanic, abia atunci îți dai seama că s-a întâmplat ceva cu tine. Vă dați seama ce înseamnă această tehnică? Dar diavolul a înțeles că omul nu poate fi demonizat prin tehnica terorii. Și atunci el spune: „Doamne, îl pun să aleagă cipul”…

Se vorbește foarte intens despre nano-industrie. Odată m-am gândit dacă Dumnezeu a schimbat vreodată ceva din planurile Lui. În închisoare, noi am văzut cu ochii noștri și am experimentat cu trăirea noastră acest lucru. Noi ne rugam împreună și simțeam prezența lui Iisus, o simțeam ca pe o eliberare nespusă. Nu mai simțeam recluziunea, nu mai simțeam că suntem închise, scuipate, bătute, batjocorite, că trăim în murdărie și toate câte le puneau ei pe capul nostru. Nu simțeam nimic din toate acestea. Era lumină, era căldură, era bine, era frumos, era Iisus prezent între noi.

„ERAM UN LANȚ DE SUFLETE ÎMPREUNĂ”

Dar ce credeți că a contat mai mult: unitatea sau pocăința?

Unitatea și sinceritatea. Chestiunea asta cu pocăința e o problemă personală și vă rog să nu-mi luați în considerare părerea că s-ar putea să mă certe dogmaticienii noștri. Părerea mea e că noi putem să facem o pocăință desăvârșită dacă Dumnezeu ne-o acordă și dacă ne-o primește. Dacă n-o primește, pot să plâng eu cu râuri de lacrimi, că degeaba plâng. Dar să vedeți cum se întâmpla, cum aranja Dumnezeu lucrurile: pe noi ne pitroceau tot timpul, ne schimbau în componența celulelor ca să nu ne împrietenim între noi, să nu formăm unitatea de gândire, de simțire. Dar întotdeauna, așa se potrivea că în fiecare celulă, era măcar una care știa una dintre rugăciunile noastre principale, un Acatist sau un Paraclis. Și când începea rugăciunea, te simțeai în siguranță, te simțeai liber, puternic, te simțeai altceva decât erai. Rugăciunea brusc te transforma, pentru că sufletele noastre erau unite în sinceritate. Deci, fiecare venea în rugăciune. Toate erau acolo, toate erau atente. Eu, de pildă, am avut întotdeauna primul Paraclis al Maicii Domnului. L-am știut pe dinafară. Nu mai știu câte Paraclise am spus în 14 ani de închisoare, seară de seară!… … Continuare »


EFECTELE PSIHOLOGICE ALE MĂSURILOR DE DISTANȚARE ANTI-COVID, DE ANIȘOARA MELNIC


Flagelul covid-19 are multiple consecințe cumplite asupra lumii. Deși impactul socio-economic este evident și discutat pe larg, alte efecte par a fi ignorate. Una dintre instituțiile vizate este Biserica, ca organizație religioasă. Bisericile au fost catalogate ca fiind spații cu risc de contagiune ridicat și respectiv au fost printre primele instituții închise în scopul prevenirii răspândirii virusului. Pe durata moratoriului impus, locașurile bisericești, coeziunea comunitară, relațiile sociale, luările de atitudine au fost afectate. Asociația Americană de Psihologie a constatat că impunerea distanțării sociale a condus la acutizarea depresiei, anxietății și tulburărilor de comportament în rândul populației.

Din punct de vedere psihologic, atingerea constituie o experiență semnificativă. Dintre toate procesele senzoriale, atingerea este cea care se dezvoltă cel mai devreme și funcționează ca un „eșafod senzorial care sprijină perceperea propriului corp și dezvoltarea sentimentului de sine”. S-a constatat că atingerea socială oferită cu scopul de a mângâia o persoană dragă care simte durere, produce modificări biologice asociate empatiei. Atingerea este modalitatea prin care indivizii își transmit emoții unul altuia și tot ea contribuie la ușurarea durerii. Aceasta este parte integrantă a vieții creștine. În biserici există multe prilejuri de interacțiuni tactile: strângerile de mână, îmbrățișările, binecuvântările preoților oferite enoriașilor. Astfel de gesturi sunt foarte importante pentru cei care se simt însingurați, îngrijorați, neputincioși sau anxioși.

Activitățile religioase, precum rugăciunile, citirea Scripturii, cântările, evenimentele sociale contribuie la crearea unor relații puternice între oameni, iar îngrădirea acestora afectează starea spirituală și contribuie la instalarea anxietății în rândul membrilor comunității creștine. Prin urmare, factorii de decizie ar trebui să țină cont de importanța conexiunilor umane ca element-cheie în menținerea unei societăți sănătoase.

izolareImpunerea măsurilor de purtare a măștilor și distanțarea socială modifică modul de interacțiune a oamenilor. Atunci când ieșim în stradă observăm tot mai des chipuri crispate, priviri fugare, saluturi sporadice. Aceste manifestări evidente, mai ales în mediile urbane, ar putea părea banale și pasagere, dar de fapt anunță o transformare de lungă durată.

Teama de a te infecta și avertismentul „păstrați distanța” acționează la nivelul inconștientului. De-a lungul istoriei, oamenii au învățat că apropierea și contactul fizic sunt semne de respect pentru ceilalți și disponibilitate spontană pentru relaționare. În atari condiții improprii, aceste reguli ar putea fi cu timpul dezvățate. Întrebarea este: „Riscăm să devenim o societate înalt tehnologizată lipsită de contact fizic?”.

Limbajul nonverbal, ca și componentă a comunicării interumane, devine irelevant în condițiile actuale. Semnele transmise prin postură, fizionomie, mimică, gestică nu mai au sens din start. Deci trebuie să dai dovadă de ingeniozitate ca să-ți exprimi simpatia, să construiești o relație de cooperare și încredere la distanță de un metru și jumătate!

Contactul fizic constant creează un sentiment de securitate relațională, acesta fiind o nevoie vitală la orice vârstă. Această nevoie e mai imperativă decât cea de satisfacere a instinctului de foame sau de sete. Iată de ce pruncii și puii de mamifere, privați de contact fizic, sunt amenințați să piară. Securitatea emoțională, asigurată prin contact fizic cu figura de atașament (maternă sau paternă), stă la baza dezvoltării armonioase a individului.

Acest covid-19 și politica asociată acestuia exercită un control asupra manifestărilor naturale și spontane ale oamenilor. O îmbrățișare, o strângere de mână, o mână peste umăr nu sunt componente neînsemnate, ci constituie chiar esența relațiilor umane. Aceste interdicții nu pot să nu afecteze indivizii, iar dacă ele vor dura prea mult timp, ne-am putea aștepta la o exacerbare a violenței, în special a celei domestice, ca efect al frustrării, insecurității emoționale și impresiei că celălalt ne respinge.

Întrebarea este: „Cum facem față acestei situații?”. Prin îmbrățișări, în corp se eliberează o cascadă de hormoni, în special oxitocina, cea care contracarează stresul și anxietatea. O soluție simplă și accesibilă este să ne îmbrățișăm singuri, e un fel de a păcăli creierul, pentru că el nu face diferența. Expunerea la soare e și aceasta o posibilitate de a modifica senzațiile, pentru că razele de soare acționează ca o mângâiere, ajută la calmare, reduc stresul și eliberează oxitocină.

Cultura noastră profund rațională ne face să ne ferim de emoții, considerând că ar trebui să le controlăm sau să le ținem la distanță. Dimpotrivă, ar trebui să fim atenți la ceea ce simțim. A fi calm nu înseamnă a nu simți nimic, ci a fi conectat la sine, a te simți bine în propria piele și cu propriile gânduri. Calmul, ca stare de relaxare și confort, poate fi dobândit prin intermediul corpului (ajustându-ne postura) sau prin intermediul minții (vorbind și acționând conform valorilor și credințelor noastre). Practicarea regulată a unei activități care ne furnizează o bunăstare generală, contribuie la instaurarea calmului însoțit de un sentiment de încredere și mulțumire.

restrictiiAstăzi oamenii încearcă să oprească fluxul de gânduri, tânjesc după calm, dar nu-și lasă timp să respire din cauza ritmului alert de viață. Mulți își caută fericirea într-o varietate de experiențe: un fel de nevoie de a umple vidul interior. Dar în această agitație nu găsesc decât stres și frustrare: nu izbutesc să le facă pe toate, nu izbutesc să le facă suficient de bine. Calmul survine din concentrare, moderație, lentoare. Pentru a dobândi starea de calm e nevoie de perseverență, trebuie să reziști accelerației și consumului excesiv, să dai prioritate calității în schimbul cantității, să te dedici pe rând unei singure sarcini, unei singure persoane.

Desigur, să găsești calmul într-un colț de natură e o cale facilă, dar important e să-ți găsești calmul în mediul obișnuit de viață cu toate constrângerile, situațiile neașteptate, problemele de la locul de muncă, din cadrul familiei. Pentru a face față imperfecțiunii lumii trebuie să-ți accepți propriul haos, să-ți recunoști propriile vulnerabilități și greșeli. Atâta timp cât îți îndrepți grija și atenția în exterior și neglijezi propria persoană, riști să ajungi la un moment să nu mai poți oferi nimic aproapelui. Simți oare față de propria persoană: dezgust, dezamăgire, tristețe? Dacă da, e semnul că ai nevoie de vindecare sufletească. Orice suferință ascunde ambiții secrete nesatisfăcute. În loc să te lași copleșit de aceste sentimente, încearcă să intri într-un dialog cu sine: „Ceea ce gândesc este adevărat?”. „Ceea ce simt, de ce îmi amintește?”. Cu smerenie și curaj vei reuși să-ți clarifici nevoile interioare, să ajungi la o înțelegere mai bună a propriei persoane și implicit a lumii. Să nu te lași manipulat de propriile frici și de cele impuse din exterior. Să-ți (re)cucerești iubirea de sine ca să o poți oferi celorlalți. Liniștea e ceea ce rămâne când nu există niciun dezacord între sine și sine, între sine și ceea ce vrei să faci, când simți că ești în locul potrivit și în momentul potrivit.

Oricine are resurse nebănuite pentru a-și dobândi calmul. Sau precum se zice în Psalmul 90: „Sprijinitorul meu ești și scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor și de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine și sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de demonul ce bântuie întru amiază. Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi și răsplătirea păcătoșilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ție. Nu vor veni către tine rele și bătaie nu se va apropia de locașul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească  în toate căile tale. Pe mâini te vor înălța ca nu cumva să împiedice de piatră piciorul tău. Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur. «Că spre Mine a nădăjduit și-l voi izbăvi pe el», zice Domnul; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine și-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi slăvi pe el, și-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 68)