Protest național împotriva legii vaccinării obligatorii, pe 7 martie, București


vaccinare obligatorieAlianța Părinților, împreună cu alte ONG-uri, organizează sâmbătă, 7 Martie, la București, în Parcul Izvor din fața Parlamentului, ora 15.00, protestul național împotriva legii abuzive a vaccinării obligatorii, pe care statul român vrea să o  introducă pe șest. În parlamentul României singurul partid care s-a opus vaccinării forțate a populației a fost partidul AUR, care susține acest protest și îndeamnă cetățenii și alegătorii săi sa iasă în stradă sâmbătă, să lupte pentru propria libertate, grav amenințată azi de măsuri restrictive ce contravin drepturilor fundamentale ale omului. Prin apelul său George Simion atrage atenția asupra faptului că: „DA, suntem în mijlocul unei crize: sanitare, economice și sociale. Dar cea mai importantă criză pe care o traversăm este cea a libertății noastre. Proiectul legii vaccinării obligatorii din 2017 trebuie respins. Conform acestuia, cu toții, nu doar copiii, vom putea fi vaccinați, indiferent dacă vrem sau nu vrem, doar la un ordin de ministru. Atât. La ordinul unui Vlad Voiculescu, Nelu Tătaru sau Raed Arafat, indiferent de ce părere aveți sau ce contraindicații aveți, dvs și copiii dvs veți fi vaccinați. Aveți încredere să vă lăsați sănătatea la mâna unui ministru, oricare ar fi el? Dacă se va adopta această lege, atunci vor putea să impună ORICE altceva, pentru că precedentul a fost creat. Va fi primul pas spre dictatură, pentru că așa cum spunea un domn: cei care nu aleg să se vaccineze vor fi IZOLAȚI din societate. Vor fi considerați nedemni să mai circule, să mai muncească, să mai trăiască”.

legea vaccinariiÎnainte de a prezenta comunicatul oficial al Alianței Părinților împotriva legii vaccinării, să ne amintim îndemnul și cuvintele Părintelui Justin Pârvu, când, cu ani în urmă, semnala acest pericol al vaccinării obligatorii, dictaturii biometrice și pierderea libertății umane.

„NU primiți acest vaccin! Acuma vine şi te execută dacă nu te vaccinezi. Te execută, ai gătit-o! Mucenic vei fi!

Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luăm mo­delul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprin­dă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nicio altă ştiinţă, de nicio şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sunt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii min­cinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu.

Dacă ei nu au avut acest interes până acum, s-au trezit deodată acum mari pro­tectori ai copiilor – că pe de o parte ei apar ca nişte îngeri, dar pe de altă parte sunt nişte demoni împieliţaţi. De ce n-ar veni sub o formă umană în ajutorarea fami­liilor care au câte 5-6 copii, care suferă în mizerie şi multe lipsuri, că ni s-a dus buhul în toată lumea? Dacă ar face acest lucru, într-adevăr ai crede că urmăresc ceva bun.

legea vaccinariiForţa aceasta demonică ce stăpâneşte lumea la ora actuală se întrece, într-adevăr, prin metode care se concentrează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la orizontul acesta omenesc nu sunt altceva decât metode de distrugere a vieţii umane. Aceste mij­loa­ce de otrăvire a omului sunt aşa de puternice şi înră­dăcinate încât nu le mai poţi sta înainte. Acum a apă­rut gripa asta porcină, chipurile nouă, care nu este altceva decât o maşinaţie a acestei mari mafii ce conduce lumea, care să împiedice şi să slăbească din ce în ce organismul omului. Au apărut apoi toate sistemele acestea de alimentaţie, care sunt puse la dispoziţia omului de la mic la mare, fără echivoc, tot cu scopul de a-l distruge şi mai ales pe copil cât este de mic, din faşa dacă s-ar putea. Dar îmi spunea un cercetător din America că de la 4, 5 ani copiii sunt expuşi la cele mai mari pericole prin aceste vaccinuri ce provoacă boli care atacă organismul din ce în ce mai mult până la vârsta de 15-20 de ani, deci ele nu au neapărat un efect imediat. Faptul ca prin acest codex îţi interzice să îţi mai poţi cultiva tu pământul, după cum au cultivat strămoşii tăi de atâtea veacuri, va duce de râpă toată agricultura, ca să nu mai putem avea un control asu­pra alimentelor pe care le cultivăm: fasolea, cartoful, usturoiul, sau alte bunuri prin care românul nostru a crescut, s-a dezvoltat şi a gândit în ele.

Dacă sunt aşa de bune vaccinurile lor, de ce nu aduc sănătate omului?  Însă vedem că tot mai multe boli apar şi alte şi alte vaccinuri se produc. Dar vaccinul produce de fapt îmbolnăvirea organismului. Suntem obligați să primim reţeta electronică pentru ca ei să ne prescrie otravă? Medicamentele de azi, în marea lor majoritate, au doar un efect imediat de ameliorare, în schimb îţi otrăvesc în timp organismul şi te trezeşti cu alte şi alte boli. Uitaţi-vă cât trăiau oamenii înainte şi până la ce vârstă trăiesc azi: trăiau şi peste 100 de ani, azi vedeţi ce se întâmplă.

Ei s-au pus să macine cât mai mult forţa umană şi în special popoarele ortodoxe vor să le distrugă. Nu vedeţi că sistemul medical e deficitar mai mult în statele ortodoxe?

Sunt popoare care îşi respectă cetăţenii şi le oferă alimentaţie bogată şi îngrijire medicală pentru a avea cetăţeni sănătoşi, apţi să îşi apere neamul. Dar faţă de popoarele care sunt vândute aplică cea mai criminală metodă, de a le distruge prin alimentaţie şi medicaţie. Guvernanţii noștri ne vând pe noi ca ei să guverneze în continuare. Există o tendinţă de otrăvire şi de descompunere a omului.

De aceea se cere tuturor fiilor acestui neam, indiferent ca este ţărănist, democrat sau socialist – să răspundă împotriva acestor măsuri de control total al populaţiei, de instaurare a unui stat poliţienesc. Să ne unim în dragoste şi armonie, ca să putem ieşi de sub jugul erei electronice.

Domnul nostru Iisus Hristos să vă binecuvinteze pe toţi care v-ați adunat să luptaţi împotriva acestor măsuri abuzive şi anticreştine, iar guvernanților noștri să le dea înțelepciune şi putere de înţelegere, spre a sluji cu credință intereselor neamului nostru creştin românesc, iar nu altor interese străine.” (Selecții din cartea „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. 1,2,3, Fundația Justin Pârvu).

Comunicatul Alianței Familiilor împotriva vaccinării obligatorii:

… Continuare »


Părintele Justin Pârvu despre spiritul de jertfă pentru aproapele


iustin parvuRăbdarea și suferința sunt două aripi care te ridică la înălțime. Restul e așa, o brumă pe iarba noastră. Chiar și pe rugătorul nostru, când îl pui oleacă la încercarea răbdării și a suferinței, dă înapoi. Dar el își face programul de ascet, își face cele șapte laude, dar când îl pui la încercare, nu merge. În închisoare, cum v-am mai spus, în locul tău când erai pedepsit, mergea altul. Care făcea o gafă, rămânea în celulă câte două, trei zile că nu venea la tine să te ia îndată la pedeapsă. Nu! Te lăsa două, trei zile. În timpul ăsta, făceam un calcul: „Măi, tu ești bătrân sau ești mai slab. Merg eu în locul frăției tale. Când vine caraliul să întrebe: «Care e Chirilescu?», o să zic: «Eu sunt»”. Apoi te băga la subsol, stăteai cele 4, 5 zile, o săptămână și era soră cu moartea o stare din asta. Cam acesta era spiritul de jertfă pentru aproapele. Asta trebui să știți că omul în libertate, nu știe să-și realizeze viața. Omul este foarte nesigur și influențabil de toți agenții din jurul lui. Dar când este pus obligatoriu să-și formeze caracterul, să-și formeze o poziție și o linie de conduită, aceea este sfânta suferință.

Creștinismul ortodox n-ar fi fost creștinism ortodox dacă n-ar fi trecut prin cei 200 de ani de persecuții, dacă n-ar fi trecut prin tot Evul Mediu până în zilele noastre pentru că, creștinismul a trebuit să sângereze dintr-un loc într-altul. Și până acum creștinismul sângerează și își duce existența lui de la o generație la alta pentru că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Și viața pe care am dus-o în acești ani este poate cea mai fertilă și mai frumoasă, pentru că am trecut  de la moarte la viață și de la viață la moarte în toți acești 16 ani…

Toate greutățile, necazurile care vin peste noi, trebuie să le primim cu dragoste și cu satisfacție, pentru că sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. A te retrage, a-ți găsi pacea și liniștea sau, în sfârșit, a fugi de suferință, înseamnă a lepăda crucea lui Hristos.

Noi trebuie să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, ca să putem duce carul ăsta anevoios, că toți ne atacă din toate părțile, dacă ne mai atacăm dinăuntru, dezbinarea și prăbușirea sunt evidente.

(Selecții din ultimul număr al Revistei Atitudini)


PĂRINTELE ATANASIE ȘTEFĂNESCU DE LA MĂNĂSTIREA PETRU-VODĂ, NEOBOSITUL ATLET AL LUI HRISTOS


MATERIAL REALIZAT DE MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN PETRU-VODĂ

Motto: „Nu e suficientă credința în Dumnezeu. Trebuie să și lupți pentru Dumnezeu!… Totul trebuie să ducă la Dumnezeu”. 

ÎNCEPUTURILE UNEI VIEȚI DE LUPTĂTOR

„Dacă n-ai speranță, nimic nu rezolvi. Nu poți să pleci cu îndoiala la drum”.

„Sunt Alexandru Ștefănescu, actualmente monahul Atanasie de la Mănăstirea Petru- Vodă. Numele meu de «copertă» este Sandu Lăutaru, «Corăbieru», pentru că sunt din Corabia”. Așa obișnuia să se prezinte credincioșilor cel care s-a considerat în toată viața lui „român până în străfundurile ființei sale”. Originar din comuna Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi[1], Alexandru Ștefănescu a văzut lumina zilei în același an, 1919, în care venea pe lume și marele duhovnic al neamului românesc, părintele Justin Pârvu. Cărările vieții lor se vor întretăia și la zenitul trecerii lor prin vremelnicie, ca două suflete îngemănate care au purtat cu durere și demnitate crucea neamului pe Golgota mântuirii.

Încă din anii de liceu, pe care nu-i va termina, pentru că va fi exmatriculat pentru vina de a fi organizat un grup FDC, suferința se va înscrie ca o constantă nelipsită în viața sârguitorului mărturisitor de mai târziu. Avea să moștenească de la tatăl său care fusese aghiotantul generalului Gheorghe Cantacuzino, spiritul de jertfă până la uitarea desăvârșită de sine și să urmeze până la moarte crezul înaintașilor săi: „Nimic pentru noi, totul pentru țară”.

Anul ascensiunii Mișcării Legionare pe scena politică a țării (1937) îl găsește pe tânărul Alexandru la cârma Legiunii greu încercate în vâltoarea istoriei, ca secretar al șefului de județ, Alexandru Cristian Tell. Mereu activ în taberele de muncă de la Uria și de pe şantierul sediului din Gutenberg, cu suflet dăruitor de mângâiere pentru cei aflați în nevoie, își va asuma cu multă conștiinciozitate toate răspunderile care i se vor încredința în cadrul Mișcării, fiind distins cu gradul de legionar: „Nu e ușor să conduci. Când conduci, trebuie să știi totul, să cunoști valoarea oamenilor de care ești înconjurat. Dacă se întâmplă ceva și nu știi, ești vinovat că trebuie să știi, iar dacă se întâmplă să știi și nu iei măsuri, tot ești vinovat că trebuie să faci lucrul acesta. Asta e conducerea”[2]. Prigoana și asasinatele regimului carlist din anul 1938 împotriva elitei legionare nu îl vor înfricoșa pe inimosul Alexandru care, peste ani, avea să mărturisească tinerilor debusolați în vârtejul vremurilor post-decembriste: „Omenia provoacă omenie, demnitatea, demnitate, curajul, curaj. În ce privește virtutea curajului, în orice direcție ar fi, totdeauna au fost admirați și apreciați oamenii de curaj”[3].

monahul atanasiePRIMA ARESTARE ȘI DETENȚIE DE LA CHIȘINĂU

„Iubești adevărul? Pregătește-te de suferință!”

În urma decretării stării de urgenţă şi de asediu în țară, din 29/30 noiembrie 1938, Alexandru Ștefănescu va fi arestat la puțină vreme după ce se refugiase de la București la Iași, fiind condamnat la doi ani şi şase luni de temniță. Mutat pentru un an de zile la închisoarea pentru disciplinari Chişinău, unde îi întâlneşte pe Ovidiu Găină, Eugen Şăgoreanu, Dumitru Groza, Ilie Niţu, Lucian Caramlău ş.a., va fi eliberat în iunie 1940, odată cu cedarea Basarabiei și începutul sfârșitului României Mari. Amintirile rămase din închisoarea Chișinău vor fi dintre cele mai sumbre din cauza regimului nemilos de detenție impus de comandantul Manaru: „Este o boală la acești comandanți de închisori mediocri, nulități, să facă mereu despărțiri, zidiri. Acest dement Manaru a introdus baterea geamurilor în cuie, să nu le deschizi. Pe cei de drept comun, iarna, îi punea direct sub jetul de apă și înghețau și mureau acolo. Nimeni nu-l trăgea la răspundere. Hrana unui deținut era de 4 lei și 80 de bani. Mălaiul era și foarte prost, deșeuri alimentare. Iar ăsta care ne-a bătut ferestrele în cuie a murit la Jilava, dorind să ia aer de sub pat”.

arestare „DIVERSIUNEA ADVERSARILOR E ARMA TERIBILĂ. AȘA A FOST DE LA ÎNCEPUTURI”.

Scurta detenție nu îl va descumpăni pe tânărul Alexandru. Va participa la acţiunea de răsturnare a regelui Carol al II-lea din 3-6 septembrie 1940, în grupul de bucovineni, alături de Ovidiu Găină, Dumitru Leonteş, Dragoș Hoinic, Virgil Totoescu. Vajnicii luptători vor reuși să preia Casa Verde, cu ajutorul comandantului George Macrin şi al instructorului Gheorghe Tudorache: „Noi am atacat atunci Bucureștiul. Am atacat palatul regal, printr-o strategie psihologică: am dat foc unor sticle ce le-am aruncat în curtea lui strigând: «Arde palatul!». Nu ardea palatul, ardeau sticlele, dar efectul psihologic a fost mare. Acțiunea ca să reușească, a fost antedatată. Am reușit să-l dăm jos pe rege. Am împărțit manifeste împotriva regelui, dar cei ce împărțeau ilustrate, mersul trenurilor, erau agenții regelui. M-au prins în urma unor schimburi de focuri. Am fost arestat, dus la prefectura la Gavriil Marinescu, ce a făcut executările Căpitanului și ale celorlalți. În ziua de 4 sep­tembrie, Carol a dat prerogativele către Antonescu. S-a dat dispoziție ca legionarii să fie eliberați, printre care eram și eu. Noi ne așteptam la împușcare. Zeciu ne-a spus: «Să vă băgați mințile în cap!». Când ne-au dat drumul, în Bulevardul Elisabeta, erau puși unii cu puști pe brânci să ne împuște dacă nu ieșeam pe un anume coridor”.

Numirea unui guvern legionar la București, în septembrie 1940, va aduce schimbări noi pe traiectul vieții luptătorului Alexandru Ștefănescu: va fi trimis ca șef de sector în județul Romanați, funcție pe care o va deține doar până în anul 1941, când în urma eșecului așa-zisei Rebeliuni legionare (21-23 ianuarie) va fi prins în tăvălugul arestărilor care va secera mii de membri ai Mișcării Legionare.

DEȚINUT POLITIC ÎN „CETATEA MORȚII” A AIUDULUI

Urmărit și reclamat de colonelul Rioșanu care se va implica direct în derularea anchetei, Sandu Ștefănescu va fi condamnat în cernitul an 1941, la 15 ani de muncă silnică. Zidurile crâncene ale Aiudului îi vor strivi ani de zile trupul și sufletul în menghina durerii, izvoditoare de credință neclintită și urcuș năvalnic către cer: „Să te vezi condamnat pe nedrept, bătut, înfrigurat, înfometat, denigrat, umilit în toate felurile şi totuşi să crezi… Asta e credinţa nelimitată!… De aceea, voiam să vă spun, fenomenul acesta al credinţei are o forţă extraordinară! Noi nu practicăm, n-o trăim, dar are o forţă extraordinară! Poate învia şi morţii!”. În caznele pustiitoare ale temniței, doar focul credinței vii și nestrămutate în Hristos putea lămuri sufletele încărcate de zgura păcatului. Singură, lucrarea tainică a harului lumina neînțelesuri și zbuciumări de gând care pe cei mai mulți deținuți îi adânceau în mlaștina disperării: „La închisoare am stat cu oameni care aveau două doctorate şi spuneau: «Fac asta că e frumos şi nu fac asta că nu e frumos». Etica lor era aparent frumoasă! Dar când au venit încercări grele, au făcut ce nu era frumos… Vitejia, hărnicia n-au prețuit nimic. Nu au rezistat decât cei care au crezut… şi nici aceia toţi! Doar cei care au crezut nelimitat, ad absurdum!”. 

În anii amari și înveliți în haina marilor dureri, dorul de cer care mistuia adâncul inimii părintelui Atanasie va păstra nestinsă candela sufletului său sortit abrutizării și perenei anihilări: „Când ai ajuns în penitenciar și în lagăr, fizic ai dispărut, ești un număr. În piept aveai o tăbliță de lemn care corespundea numelui tău, iar tu erai numărul cutare. Așa era și în Aiud, închisoare făcută de unguri pentru români. E foarte greu să fii obiectiv cu cei care te-au asuprit; dar e foarte corect și cinstit să descrii așa cum e: ce e bun e bun, ce e negativ e negativ. Deși e foarte greu lucrul acesta. Trifan a fost robul 1036. În Ardeal nu se spune deținuți, se spune robi. El a fost 1036, iar eu am fost 1038. Știu cum a fost vatra Aiudului. Trebuie să descriu mai întâi atmosfera. Lucrurile se desfășoară într-un anumit context, într-un anumit climat, numai așa e posibil să înțelegi de ce a fost așa”. Pentru părintele Atanasie de mai târziu, Aiudul avea să fie în primul rând o școală a vieții, un lung exercițiu de cultivare a virtuților creștine, un creuzet al celor mai alese valori: „Închisoarea nu e grea prin ziduri, deși și asta contează: la nord era mai greu decât la sud, unde era soare. E grea prin regimul care se aplicăȘi regimul se aplica datorită atitudinii pe care o ai. O să spun și cum sau format ierarhiile și valorile în închisoare. Valoarea nu se stabilește prin numire sau prin alegere. Majoritatea nu stabilește valoarea: ea se impune prin virtute. … Continuare »


Sf. Efrem Katunakiotul: Mucenicia este o mare binecuvântare!


„Mă rog să pecetluiţi nevoinţele Înalt Prea Sfinţiei voastre cu mucenicia sângelui” [1]

efrem katunakiotul

  • … Avem destui ierarhi buni şi virtuoşi, Înalt Prea Sfinţite. Slavă lui Dumnezeu. Însă câţi dintre aceştia sunt eroi? Aud şi eu multe. Am citit şi despre Sebastian şi voiam să-l întâlnesc.
  • Eu sunt Sebastian.
  • Ştiu, Înalt Prea Sfinţite, de aceea şi spun că prezenţa Înalt Prea Sfinţiei voastre este o cinste pentru noi. Ne-aţi făcut o mare bucurie, căci vă aşteptam. Mitropolitul Sebastian la coliba noastră… Vă mulţumim mult, mult de tot, Înalt Prea Sfinţite.

Apoi mitropolitul i-a vorbit despre lupta, problemele şi neliniştea sa în legătură cu Epirul de Nord.

  • Dumnezeu să vă întărească. Noi vă vedem ca pe un mucenic. Sunteţi mucenic. Aveţi o mucenicie continuă, Înalt Prea Sfinţite. Însă fraţii noştri închişi acolo ani de zile acum mărturisesc, şi Înalt Prea Sfinţia voastră împreună cu ei… Cine suferă împreună cu mucenicii primeşte răsplată de mucenic. Cinste Înalt Prea Sfinţiei voastre! În felul acesta vă faceţi părtaş la Jertfa Mântuitorului de pe Cruce, Care şi-a vărsat sângele pentru noi.

Este mare lucru Sângele lui Hristos. De aceea vă spun că nu există o cinste mai mare ca cea a muceniciei. Mă rog să pecetluiţi nevoinţele Înalt Prea Sfinţiei voastre cu mucenicia sângelui. Este un lucru foarte mare, o binecuvântare şi o cinste de neînchipuit.

  • Şi eu, părinte, adesea mă gândesc la aceasta. De unde pot şti dacă nu o să mă găsească până la urmă într-un şanţ, cu capul tăiat?

Atunci, părintele Efrem s-a ridicat în picioare şi, întinzându-şi mâinile spre cer, a spus:

  • Vă doresc aceasta din toată inima, Înalt Prea Sfinţite! Să dea Dumnezeu! Este o mare cinste. Bine aţi spus, „într-un şanţ cu capul tăiat”. La nevoinţa atât de mare pe care o faceţi Înalt Prea Sfinţia voastră, puţin mai trebuie ca să vină şi această binecuvântare. Mucenicia este o mare binecuvântare. Biserica noastră se sprijină pe sângele mucenicilor. Sfintele mese au la temelia lor moaşte de mucenici, nu de cuvioşi. Mare este Sfântul Antonie, mare este şi Sfântul Pahomie, însă nici o Sfântă Masă, nici un Jertfelnic nu are la temelie moaştele lor. În schimb moaştele sfinţilor mucenici necunoscuţi primesc această cinste. Măcar de v-aţi învrednici de mucenicia sângelui, Înalt Prea Sfinţite! Nu spun aceasta ca şi cum mucenicia durerii şi a compătimirii nu ar ajunge, însă cea a sângelui le completează. O, ce cinste ar fi aceasta! Nu trebuie mult. Se poate să o dea Dumnezeu.
  • Eu mă gândesc pentru aceasta, dar cum va vrea Dumnezeu.
  • Să dea Dumnezeu!
  • Însă aş vrea să-mi daţi şi binecuvântarea Sfinţiei voastre.
  • Binecuvântare v-am spus că nu am. Rugăciune pot să fac Înalt Prea Sfinţite. Vă făgăduiesc că voi face aceasta în fiecare zi, cu toată inima mea.

–     Şi la Proscomidie să scoateţi părticele pentru martirii contemporani din Epirul de Nord.

  • Da, neomartiri! Cu siguranţă că o vom face. Să scriem chiar acum numele lor.
  • Să faceţi şi rugăciune pentru Epirul de Nord.
  • Cu siguranţă, Înalt Prea Sfinţite. Am spus că voi face pentru Înalt Prea Sfinţia voastră şi pentru neomartiri.
  • Acum, Părinte, vreau să vă întreb ceva. Întâlnesc împotriviri chiar şi la creştini. Ei spun: „Exagerează Sebastian, continuu vorbeşte numai despre Epirul de Nord. Să ne oprim acum. Mai există şi alte subiecte duhovniceşti”. Sfinţia voastră ce spuneţi? Ce părere aveţi?
  • Nu, Înalt Prea Sfinţite, nu au dreptate. Să nu-i ascultaţi. Să ne oprim? Dar nu au încetat muceniciile. Ele continuă. De aceea şi Înalt Prea Sfinţia voastră întotdeauna să vorbiţi şi să vă luptaţi. Iar noi continuu ne vom ruga. Acesta este un subiect cu adevărat duhovnicesc. Celelalte sunt înşelătoare.
  • Părinte, aş vrea să-mi spuneţi ce simţiţi în adâncul inimii Sfinţiei voastre, pentru mine şi pentru lupta pe care o duc. Ce simţiţi exact? Nu-mi ascundeţi aceasta, ci spuneţi-mi-o!
  • Ce simt exact pentru Înalt prea Sfinţia voastră? Simt… Să fac mişcarea? Aşa îmi vine… Însă sunt şi alţii de faţă. Să nu înţeleagă greşit, Înalt Prea Sfinţite…Înţelegeţi ce simt!…( S-a ridicat să-l îmbrăţişeze ).
  • M-aţi odihnit mult, Părinte. Voi continua cu toată puterea pe care o am, de vreme ce şi Sfinţia voastră sunteţi de acord.
  • Da, sunt de acord. Cum să nu fiu de acord? Dar ce importanţă are părerea mea? Continuaţi, Înalt Prea Sfinţite, cu tot atât de multă râvnă, durere şi smerenie. Neomartirii cer asta. Dumnezeu şi Biserica sunt împreună cu Înalt Prea Sfinţia voastră. Ce va urma numai Cel de Sus o ştie. În tot cazul, să ştiţi că săvârşiţi o lucrare sfântă.
  • Părinte, îmi aduceţi bucurie. Îmi daţi aripi. Mă uşuraţi mult sufleteşte şi primesc multă putere.
  • Şi eu m-am bucurat foarte mult, Înalt Prea Sfinţite.
  • Însă v-am obosit şi v-am întrerupt programul
  • Care program? Astăzi am avut parte de o mare binecuvântare astfel de bucurie cine şi-ar fi putut-o închipui? Vedeţi, suntem în acelaşi duh. Acest lucru ne uneşte. Există şi… înţelegere… Cum îi zice? Îmi scapă cuvântul. Am uitat şi limba noastră greacă, aici în liniştea pustiei.
  • Înţelegere reciprocă?
  • Da! Înţelegere reciprocă, acesta este cuvântul. De aceea a fost foarte mare ziua de astăzi. Rar avem astfel de binecuvântări. Inima mea tresaltă de bucurie şi recunoştinţă.
  • Să vă dăm câteva din tipăriturile pe care le scoatem.

Părintele Efrem, privind coperta revistei „Epirul de Nord răstignit”, spuse:

  • Într-adevăr, aşa este acolo, cuiul şi sângele.

Apoi privind revista „Drama unui popor”, a spus iarăşi:

–  Trăiesc în temniţă. Suferă! Continuaţi, Înalt Prea Sfinţite. Dumnezeu vă va da putere şi luminare. Să vă dea şi mucenicie. Precum spuneam, nu trebuie mult.

  • Daţi-mi binecuvântarea Sfinţiei voastre, Părinte. Am nevoie de ea.
  • Ce să faceţi cu ea? O vreţi atât de mult?
  • Daţi-mi-o, ca să plec încărcat duhovniceşte.
  • De vreme ce insistaţi să o aveţi, „Dumnezeu să vă binecuvinteze, Înalt Prea Sfinţite. Şi eu să am binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei voastre”.

 

[1] Discuţie între Părintele Efrem Katunakiotul şi IPS Sebastian, Mitropolitul Driinopolului şi al Koniţei, de Ierom. Iosif Aghiritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, ed. Evanghelismos, p. 148.


Revista Ortodoxă ATITUDINI nr. 68


Tache Rodas în Revista Ortodoxă ATITUDINI nr. 68

Revista Ortodoxă ATITUDINI nr. 68

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 68

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

 

SUMAR

 

Editorial

DAN GRĂJDEANU: AVEM DREPTUL
SĂ NE APĂRĂM COPIII ÎMPOTRIVA
SEXUALIZĂRII JUVENILE!

6. CONSTANTIN RODAS – MĂRTURISITORUL NEÎNVINS, CU SUFLET DE COPIL ȘI SÂNGE DE MARTIR

20. TACHE RODAS: CUVINTE DE FOLOS ÎNCREDINȚATE MAICILOR DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN PETRU-VODĂ

25. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: CUVINTE DUHOVNICEȘTI
„A FUGI DE SUFERINȚĂ ÎNSEAMNĂ A LEPĂDA CRUCEA LUI HRISTOS“

29. DR. LUMINIȚA ȘIPOȘ: DOR DE PĂRINTELE JUSTIN, SFÂNTUL ROMÂN CU OCHII DE CER

31. PĂRINTELE GAVRIIL, STAREȚUL MĂNĂSTIRII AIUD: „SĂ VĂ ÎNCĂRCAȚI ORI DE CÂTE ORI AVEȚI POSIBILITATEA, DE ACEST HAR DE LA AIUD, ACUM AVÂNDU-L ȘI PE BĂDIA TACHE AICI, LA RÂPA ROBILOR!“

39. DE VORBĂ CU DR. PSIHIATRU GALINA RĂDULEANU: „NOI AM DEZLĂNȚUIT STIHIILE, RĂUL S-A DEZLĂNȚUIT
ȘI AM CREAT DEZECHILIBRE ÎN NATURĂ“

49. VASILE IAMANDI, LUPTĂTOR ANTICOMUNIST: „SĂ CREZI, SĂ SPERI, SĂ AJUȚI ȘI SĂ IUBEȘTI!“

56 IN MEMORIAM PĂRINTELE PROCLU NICĂU
„AM CUNOSCUT SFINȚI“

62. PĂRINȚI DUHOVNICEȘTI DESPRE VACCINUL ANTI-COVID ȘI BIRUINȚA ASUPRA BOLII

71. EFECTELE PSIHOLOGICE ALE MĂSURILOR DE DISTANȚARE ANTI-COVID
de Anișoara Melnic

75. FAȚA NEVĂZUTĂ A VACCINĂRII ANTI-COVID ÎN OPINIA UNOR EXPERȚI DIN LUMEA MEDICALĂ

82. VACCINUL ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI ȘI DEMISTIFICAREA LUI
de Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină

89. ASPAZIA OȚEL PETRESCU: „O IUBIRE CARE DĂ TOTUL
ȘI CARE NU CERE NIMIC. UN OM CARE POATE SĂ IUBEASCĂ ÎN FELUL ACESTA, ESTE INTANGIBIL“

96. SFÂNTUL CARE MI-A SCHIMBAT VIAȚA: PĂRINTELE EVGHENIE HULEA
de Gabriel-Andrei Timofte

99. ÎNALTUL ÎNALT ȘI SF. M. MC. MERCURIE
de Marcel Bouruș

 

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

    Nume *

    Email *

    Telefon *

    Mod de livrare * PostaCurier

    Adresa de livrare *

    Comanda dvs. *

    Rezolvați operația de mai jos *

    Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

    Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

     


    CONSTANTIN BRÂNCUȘI: SCULPTORUL CARE A GĂSIT SIMBOLUL DIALOGULUI CU CERUL!


    constantin brancuside Neculai Hilohi   

    Simbolistica mitului creștin la Brâncuși în geneza Axis Mundi                                                               

    În viața multor oameni, o simplă întâmplare poate crea ori distruge imperii, aduc la lumină comori de mult îngropate, descoperiri uluitoare care pot revoluționa lumea și uimi prin banalitatea cu care au fost găsite și redate spre folosul civilizației: roata și prin ea scripetele, electricitatea, zborul, etc; curiozitatea umană în domeniul cunoașterii nu are limite, începutul făcându-se chiar sub interdicția din Paradis cu primul măr mușcat… pentru care pedeapsa a fost cumplită: viața în Sacrificiu!

    Brâncuși, marele sculptor român, „țăranul de la Dunăre” ori „ciobanul incult din Carpați” cum a încercat să-l categorisească un „prieten calomniator” Jean Cassou (Petre Pandrea- Brâncuși, Amintiri și exegeze) s-a dovedit a fi un aristocrat al spiritului, strălucit novator în artă la a o revoluționa, un enigmatic pentru liniștea lui și un „mut” dezechilibrant pentru exegeți… „Creadă cine ce vrea!”.

    La toate interpretările despre titlul ori simbolurile lucrărilor sale, Brâncuși pare nehotărât și dispus a le modifica nestatornic; întrebat de un arhitect, (de față fiind comanditara ansamblului  de la Târgu-Jiu, Aretia Tătărăscu), despre tâlcul Coloanei fără Sfârșit și cum s-ar cuveni să fie numită, sculptorul răspunde: „Să-i spunem… scară la cer”… zicere care confirmă din plin expresia filozofului român Mircea Eliade, care asemuie Coloana cu un deosebit de inspirat, Axis Mundi.

    Asocierea mea la armata comentatorilor la acest segment al operei brâncușiene, este și nu întâmplătoare… dacă se are în vedere că sunt absolventul unei Academii de Artă. Revelația, căci despre o revelație poate fi vorba, o datorez uimirii la „citirea” genialității lui Brâncuși dovedite în găsirea unui atât de concentrat simbol al sacrificiului uman prin creația lui Axis Mundi, cu valoare universală și inspirată din profunda lui inițiere și dragoste creștină, zestre neprețuită cu care a plecat de acasă! Au trecut 44 de ani de la trecerea spre alte lumi a celui mai mare sculptor al timpurilor noastre, un adevărat cetățean al lumii.

    Numele lui Constantin Brâncuși și-a câștigat dreptul de a fi cunoscut și admirat pe toate meridianele. Întemeietorul sculpturii moderne, Constantin Brâncuși n-a beneficiat în viață de gloria și cinstirea la care ar fi avut dreptul. Ca în multe alte cazuri celebre și ele, onorurile au devenit postum. Este uluitor să constați cât de rapid au evoluat mijloacele de informare în câțiva zeci de ani dacă ne gândim cu câtă ușurință în zilele noastre, traiectoria unei mingi rotunde ori ovală, aruncată în mișcare browniană umple eterul instantaneu cu numele                        „starului” fie el Pele, Nadia, Maradona, Hagi, etc… Ori cu Brâncuși situația nu s-a schimbat niciodată, el rămânând nebăgat în seamă, un veșnic exilat.

    Chiar în Franța, țara de adopție, socotită printre altele cea mai tolerantă, cu prilejul inaugurării postume a Atelierului Brâncuși, reconstituit în cadrul Muzeului de Artă Modernă (1962), potrivit clauzelor testamentare, presa franceză îi reproșa sculptorului „degenerarea” artei sculpturale, iar despre operele sale, că ar fi niște epave de care Muzeul Național ar trebui să se descotorosească cât mai curând posibil… ( „Le Figaro” din 7 aprilie 1962) ca să nu mai vorbim de aceeași Franță, care deținătoare testamentară a lui Brâncuși nu i-a cumpărat acestuia niciodată vreo lucrare! America în schimb se poate mândri a fi sprijinul de nădejde al marelui novator prin achiziții și presă elogioasă, prin voci și condeie de prestigiu: „…singura sculptură a timpurilor moderne comparabilă cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renașterii” ( WilliamTucker).

    Ansamblul de la Târgu-Jiu rămâne capodopera sculptorului „testament sinteză” a creației sale (Petre Comarnescu). V.G. Paleolog, prieten al artistului constată „mulțimea contribuțiilor” (este vorba de comentariile exegetice) care nu lipsesc, dar impresia dominantă este totuși până acum, a unor chei încă false care încearcă pe un zăvor inviolabil, încă nedescifrat!

    constantinDemersul meu a fost provocat și de interpretările făcute cu sau fără morgă exegetică despre Coloană le citez fără nominalizări numai pentru extravaganța ori gratuitatea lor:

    • șir de oale și urcioare
    • cariatide
    • oameni care se țin în cârcă; țărănci în rugăciune
    • cristale
    • păsări
    • streșini
    • stânci
    • temple aztece
    • scări
    • mătănii
    • etaje
    • ființe cu coșuri pe cap
    • cocoși, gâturi
    • coafuri de domnișoară…etc., etc., (Ion Pogorilovsch, Comentarea Capodoperii, Ed. Junimea, 1976).

    … Continuare »