Părintele Justin în Nr. 69 al Revistei Atitudini: „Vor fi multe mijloace de constrângere, nu doar războaie!”


iustin parvuFRAGMENT DIN CUVÂNTUL PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU, ÎN ULTIMUL NUMĂR AL REVISTEI ATITUDINI:

„PUȚINI SUNT ACEIA CARE ÎȘI ÎNNOBILEAZĂ SUFLETUL ÎN ÎNCERCĂRI, CEI MAI MULȚI DEVIN MAI RĂI”

Trebuie să ne ținem tare de nevoință pentru că o să căutăm momentele acestea și nu o să avem loc, nu o să avem odihnă și liniște să le mai facem. Trebuie să ne formăm de la început în duhul nevoinței și al ostenelii.

Nu vă odihniți cu gândul că: „eu mă spovedesc la părintele Stareț” sau la cutare, nu lăsați lucrurile să meargă „pe sprânceană”, că atunci când o să vină lucrurile acestea grele peste noi va fi mult mai greu; că acum au cam început ăștia constrângerile. În Grecia sunt deja conflicte provocate de turci în legătură cu niște insule și nu-i exclus să înceapă și un război. Și noi așteptăm o „zarvă” din asta că poate mai întârzie planurile acestea cu cip-urile. Astea sunt o ispită tare mare. Vor fi multe mijloace de constrângere, nu doar războaie, pentru că astea înrăutățesc viața omului, distrug și pierd orice liniște sufletească iar omul devine mai dur și mai sălbatic. Puțini sunt aceia care își înnobilează sufletul în încercări, cei mai mulți devin mai răi. Dumnezeu le îngăduie spre pocăință dar puțini înțeleg. Omul, în situații grele și excepționale, devine sălbatic. Ei bine, suferința aceasta să știți că este adevărata stare creștină.

Vremurile acestea sunt rele. În vechime nu veneau peste obștile monahale și peste asceți nici poliția, nici controalele de stat ca să-i tulbure pe monahi. Erau cumva mai liberi și mai de sine stătători. Noi însă la ora aceasta trebuie să luptăm și cu cel văzut și cu cel nevăzut, să lupți și cu tine, să lupți și cu lumea și cu dracu. S-au schimbat mult nevoile. Acum 50 de ani, de exemplu, nu se pomeneau atâtea boli organice, ori psihice – nu mai vorbesc, sau demonizări. Preoții aveau mult mai puține pomelnice și le pomeneau singuri sau cu diaconii și scoteau părticele pentru fiecare. Acum s-au înmulțit așa de mult încât sunt nevoiți și monahii să pomenească.

manastirea paltinÎnmulțirea personalului într-o mănăstire devine o povară. Contează mult și numărul viețuitorilor. Dacă sunt mulți și slabi este o povară. Dacă sunt puțini și oameni care în conștiința lor trăiesc realitatea duhovnicească și își dau seama de ei înșiși și iubesc să transpire puțin pentru Dumnezeu, într-adevăr aceștia fac mai mult decât cei mulți. De altfel, generațiile acestea care vin, oferă oameni din ce în ce mai dificili și cu scadențe intelectuale și în puterea de judecată. Vezi la monahii din zilele noastre atâta ignoranță și răceală față de cele sfinte, lipsă de cunoștință și de bun simț, lipsă de formare și de frică de Dumnezeu. Pe vremea noastră erau cei mai mulți cu puțină școală, cu 3-4 clase, dar nu trecea iarna până nu făceau tot Idiomelarul. Acuma la strană sună vocile ca un clopot spart. Nu-i eleganța aceea a expresiei și a ondulațiilor vocale. Cântarea este artă. Pe-atunci erau monahi foarte tineri, copii care aveau o dragoste nemărginită față de cântare. Nu exista să nu știi tu o Slavă sau Ușile pocăinței. Se cânta la două strane. Polieleul se cânta în mijlocul bisericii, cu tot soborul. Ieșeau preoții cu icoana în față. Ieșeau și diaconii cu două chivote pe umeri și cădeau biserica, era ca o podoabă îngerească.

maicile petru vodaPăi nu vedeți și sistemul acesta cât de perfid este, cât de evoluat, încât încearcă să-ți prindă și gândul, iar dacă îți atinge gândirea aici este și partea sufletească și-apoi când a reușit să intre satana pe firul acesta apăi să vedeți că nu este deloc ușor. În reeducarea de la Pitești și în general în sistemul comunist de detenție unde era atacul cel mai mare? În spirit. Trupul îl torturau și îl făceau una cu pământul, dar miza lor era sufletul. Acum sunt alte metode; dacă vrei un servici sau ceva te condiționează prin diverse lucruri: să te înscrii în cutare organizație sau lojă masonică. În lupta asta anticreștină de veacuri s-a urmărit întotdeauna lepădarea de Hristos.

În Vechiul Testament îl avem pe Aaron care purta stele pe umeri și aceasta a rămas ca o consemnare a nevoinței în istoria poporului evreu. Mă gândesc că și steaua bolșevică tot de acolo se trage, ca un simbol care a fost preluat și pus pe frunte. Probabil și cip-urile astea, dacă o să îngăduie Dumnezeu să vină peste noi, tot pe frunte se vor pune. Este destul de important pentru că aceasta va fi ca o mucenicie mai directă. Cred că numai mucenicia ne mai mântuiește, o ocazie mai fericită decât aceasta nici nu cred că există. Oasele noastre vor grăi. Chiar dacă vor fi aruncate pe undeva, acolo unde vor fi, vor lucra dacă au fost sălaș al Duhului Sfânt.

Trebuie să păstrăm mintea limpede. Să nu ne intereseze dacă vom trăi bine sau rău, mult sau puțin, dacă vom dormi pe canapea sau pe o cioată, dacă vom sta în căldură sau frig. Sunt grele aceste vremuri pentru că și ispitele au devenit atât de subțiri, încât aproape că ating sufletul. Creștinii de altfel au aceeași șansă și mod de mântuire ca dintotdeauna, doar că în plus sunt și încercările acestea moderne și ascuțite ale supratehnicii. Altădată forța răului era legată de rugăciunea marilor trăitori, acum însă această forță este mult mai slobodă. Lipsa de rugăciune face ca sufletul nostru să se umple de răutate[1].

[1] Cuvânt adresat maicilor din mănăstirea Paltin Petru-Vodă, 2011.

(Continuare în Revista Atitudini Nr. 69)


Părintele Justin Pârvu: Hristos a înviat! Smerenia este învierea noastră sufle­tească.


pastiApoi, dragul meu, din copilăria mea ceea ce ar fi mai potrivit, ceva din obiceiurile familiilor pe care astăzi, prea puțini mai țin seama de ele. Școala care avea un program foarte interesant și plăcut în privința cunoașterii patimilor Domnului și sensul acestor patimi în viața practică a mamei, a familiei de acasă. Era într-adevăr o sărbătoare care se încheia cu Învierea Domnului.

…Iată când ne sculam noi dimineața. Că așteptam toată noaptea să ne sculăm, să ne spălăm degrabă să mergem la Înviere. Cu hainele pregătite la fiecare. Eram 4-5 în casă, erau 5-6 sau 3-4 hăinuțe aranjate acolo, fiecare cu eticheta lui, cu numele lui. „Asta e a Elisabetei. Asta e a lui Iosif. Asta a lui Grigorie. Asta lui Ioan”. Și luam, ne îmbrăcam repede și fuga la spălat. Care rămânea la urmă, lua bănuțul cu ou roșu în cană, ne spălam cu apa aceea și dădeam pe ochi, ne trezeam frumos, mergeam la biserică. Acolo la biserică era zarvă mare, cu sunetul clopotelor. Toți copiii. Trebuia să mai facă un rând de clopote părintele că se dogeau toate într-un rând, de Paști. Și veneam acasă cu toată bucuria și dragostea. Era un șir de lumini (de la lumânările creștinilor) de doi kilometri de la biserică și până acasă. Te uitai la creștinismul acesta al nostru, vedeai din casă în casă lumina lui Hristos care luminează tuturor. Parcă curgea lumina cerească peste sate și peste orașe. Ca și până astăzi de altfel. Și în tradiția aceasta frumoasă a vieții de copilărie, am crescut în toată bogăția aceasta sufletească a grijii unei mame pentru copiii ei. De aceea, și până astăzi numele acesta, de mamă, este într-adevăr sfânt, pentru că din ea se nasc toți ierarhii noștri, se nasc mucenicii, se nasc savanții, se nasc geniile, eroii și martirii neamului. De aceea și familia, de altfel, până și la ora aceasta, suferă un rău mare și o persecuție puternică ce se dă împotriva Creștinismului ortodox, astfel încât să distrugă familia.

Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului şi suferinţele şi persecuţiile neamului nostru să ne ofere tăria să înfrun­tăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne aşa cum ne-am născut în Tradiţia noastră ortodoxă şi să nu ne rătăcească nimeni cu învăţături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, aşa cum au mărturisit Piteştiul, Gherla, Aiudul, toţi martirii neamului nostru. Vedeţi totuşi, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învăţat smerenia, să fim creştini, să ne dăruim. Ne-a învăţat smerenia, şcoala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufle­tească. Prin mândria satanică a comuniştilor, noi de fapt am câştigat daruri duhovniceşti de la Hristos. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre…

Acum, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-a face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drep­ţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a… Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos…

Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşităţii şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinţilor închisorilor comuniste. Hris­tos a înviat!

 


Sf. Ignatie Briancianinov: DESPRE PĂZIREA DE CĂRȚILE CARE CUPRIND ÎNVĂȚĂTURI MINCINOASE


„Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii”. (Sf. Ignatie Briancianinov) [1]

Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii. Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi.

Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească. De ţi-ai îngăduit a-ţi mâzgăli de tot tablele sufletului cu felurite cugete şi întipăriri neduhovniceşti, fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală: Cine e scriitorul, ce scrie el?”, curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă şi lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu. Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune: atuncirugându-te tu şi citind sfintele cărţi, pe nebăgate de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decât cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fiii săi. Iar dacă gândeşti altfel şi socoţi porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numeşti mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea şi în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit decât ca, având toate părutele calităţi, să mă fac mai deştept decât ea şi, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare şi a mă despărţi de ea. Adevăraţilor fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceştia ştiu că cel care voieşte a primi înţelepciunea cerească trebuie să lepede înţelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, aşa cum este ea de fapt (I Corinteni 3:19). … Continuare »