LA RĂSCRUCE DE DREPTURI: ÎNTRE VIAȚĂ, LIBERTATE ȘI BOALĂ. DE ANDREI VIRGIL PETRACHE


de Andrei Virgil Petrache

Niciodată în istorie nu s-a pus simultan problema dreptului la viață, boală și libertate în afara pericolului prezentat de întemnițare sau de război. Pe parcursul ultimelor decenii, societatea globalist-consumeristă l-a ademenit pe om treptat, la liber consimțământ într-o robie egipteană modernă.
Astfel, având totul la îndemână, omul a uitat cum arată viața fără mâncarea de la supermarket, medicamentele din farmacie, hainele din mall și munca de birou.

Ce faci atunci când ești în pericol să fii privat de toate aceste comodități? Pentru a răspunde la această întrebare, întâi este necesar să dobândim o înțelegere mai profundă asupra dreptului la viață, la libertate și de ce nu, la boală.

 

dreptul la viataCE ÎNSEAMNĂ DREPTUL LA VIAȚĂ?

Dreptul la viață pleacă întâi din pântece. Un drept acordat de Dumnezeu, acela de a te naște. Dragostea mamei, firescul vieții și credința în Domnul o fac pe mamă să își asume că pruncul ei se va naște într-o lume a durerilor, dar a și a bucuriilor. Viața este rodul dragostei lui Dumnezeu față de om, iar ea nu se rezumă doar la drepturi. Este puntea prin care omul devine împreună creator cu Dumnezeu. Ce cinste! Odată venit pe lume, acest prunc primește automat un alt set de drepturi. Dreptul la viață îi conferă dreptul de a fi iubit, hrănit și ocrotit până când acesta devine suficient de matur încât să fie complet responsabil pentru libertatea sa. Însă, dreptul la viață nu înseamnă doar dreptul de a te naște. El continuă dincolo de naștere și de copilărie. În funcție de unghiul din care privim lucrurile, dreptul la viață poate fi văzut ca o responsabilitate morală și sfântă.
Când omul primește un dar, se simte important. Și simte că și darul este important pentru el. Așa că se îngrijește de acest dar, mai ales în prezența celui care i l-a dăruit. Domnul, Cel care ne-a dăruit viața, este permanent prezent. Și din moment ce viața este un dar, atunci avem responsabilitatea de a proteja acest dar, prin grija firească pe care o purtăm față de noi înșine și față de cei din jurul nostru. Atenție, o grijă firească!
Dar „omul în cinste fiind n-a priceput” (Ps. 48:12). N-a priceput și nu pricepe valoarea vieții, de multe ori. Însă, cum se manifestă această lipsă de pricepere, adică de înțelegere? Prin refuzarea vieții într-o formă sau alta. Intenția de a refuza viața pleacă de la o înțelegere greșită a ei. Mai concret, noi tindem să avem o percepție paradisiacă asupra vieții. În fond, eronată, dar pe care, paradoxal, o împărtășește orice om, de la cel mai mare miliardar până la cel mai sărac. Mânați de această percepție, căutăm să ne construim un rai în lumea aceasta. Și iată că, pe această percepție își fundamentează strategia de atac decanii ideologiilor ateiste, care, profund preocupați de binele omenirii, sunt gata să violeze dreptul la viață și libertate pentru a ne trata de această nouă boală. … Continuare »


Sf. Grigorie Teologul: Cuvântări la Bobotează (Selecții)


boboteazaSfânta zi a Luminilor (mai veche denumire a Bobotezei, de la luminarea celor ce se botezau) are drept principiu Botezul Hristosului meu, a Luminii celei adevărate„care luminează pe tot omul ce vine în lume”, a Celui ce a mea curăție lucrează și ajută lumina, pe care am primit-o de sus de la El, la început (la vremea creării omului), aceea pe care prin păcat am întunecat-o.

„Apropriați-vă de El și vă luminați și fețele voastre să nu se rușineze!”, de lumina cea adevărată fiind însemnate…. Pe primul Adam să ni-l însușim! Să nu rămânem ceea ce acum suntem, ci să devenim ceea ce am fost de la început. „Lumina în întuneric luminează”, luminând această viață și trupul. Iar ea este prigonită de întuneric, dar nu poate fi cuprinsă, de către puterea vrăjmașă, adică ce cu nerușinare năvălește spre Cel ce cu Adam seamănă, dar peste Dumnezeu cade și este biruită, pentru ca întunericul noi să-l lepădăm și lumina s-o urmăm, iar apoi lumină desăvârșită să ne facem. Vedeți harul zilei?

Este nevoie ca omul să se curățească întâi pe sine și apoi să se apropie și să devină familiar cu Cel curat.

Așadar, vorbind eu despre Dumnezeu, pe voi cu totul să vă lumineze o Lumină și totodată trei, trei potrivit ipostasurilor, una potrivit ființei, adică Dumnezeirii. Căci se împarte ființa în mod neîmpărțit și se unesc în mod despărțit. Căci Dumnezeu este Unul în Trei și trei în Unul. … Tatăl este Tată și fără de început (principiu) căci nu provine din cineva sau ceva. Fiul este Fiu și nu fără de principiu este, căci este în Tatăl. Dacă legi principiul de timp, atunci și El este fără de început; căci este creatorul timpului și nu este supus timpului. Duhul este cu adevărat Duhul Sfânt care din Tatăl pornește, nu în chip filial, întrucât nu este născut, ci purces. … Continuare »


DIN MINUNILE SFÂNTULUI NICHIFOR LEPROSUL


ARĂTĂRI MINUNATE ALE SF. NICHIFOR

sf. nichifor leprosulPărintele Evmenie a povestit că într-o seară, după mulți ani de la adormirea părintelui Nichifor, pentru că avea mulți țânțari și alte insecte în chilie, s-a gândit că ar fi bine să închidă ușile și fereastra și să golească înăuntru o sticlă întreagă de insecticid puternic ca să le omoare. Apoi s-a întins să doarmă. Nu s-ar mai fi trezit niciodată dacă nu i s-ar fi arătat părintele Nichifor care l-a trezit, l-a luat de mână și l-a scos din chilie. Înainte ca părintele Evmenie să-și dea seama ce se petrecuse, acela i-a spus: „Copilul meu, să nu intri în chilie dacă mai întâi nu deschizi ușile și fereastra ca să se aerisească bine”. Îndată după aceea a dispărut. Când, după un oarecare timp, părintele Evmenie și-a revenit și a înțeles minunea, i-a mulțumit din toată inima părintelui său drag că îl scăpase de la moarte sigură[1].

Teodor Giannakis a povestit următoarea întâmplare minunată: „Aveam odată un proces important. Fusesem implicat într-o situație nefericită și m-au chemat la tribunal să plătesc o sumă uriașă, de zeci de milioane de drahme. Deși în primă instanță am fost condamnat, când procesul a ajuns la Curtea de Apel la 10 mai, i-am cerut părintelui Evmenie care avea moaștele părintelui Nichifor să îmi dea o părticică. I-am spus: „Eu, părinte, l-am îngrijit pe cuviosul Nichifor, l-am spălat, l-am îmbrăcat, i-am gătit, i-am curățat urechile, iar acum, când am atâta nevoie, vreau să-mi ajute”. Mi-a dat două părticele pe care le-am luat cu mine la tribunal. Înainte de a începe procesul, l-am rugat în taină pe părintele Nichifor să mă ajute în acel moment greu. Și – o minune! – procurorul a dispus ridicarea acuzației și am fost declarat nevinovat. Îi mulțumesc din adâncul inimii părintelui meu că și de această dată mi-a ajutat ca și atunci când trăia, deși au trecut atât de mulți ani de la adormirea sa”. … Continuare »