Acasă » sinodul din creta

Posts Tagged 'sinodul din creta'


Termenul ”Biserici” ca ”termen tehnic”, de Mitropolitul de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Ierótheos


Sinodul din Creta-IerotheosÎn ultima vreme s-a afirmat pe larg de către unii că, deși Biserica este ”Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, și aceasta este Biserica Ortodoxă, putem folosi termenul ”Biserici” și cu referire la eterodocși, iar în cazul acesta este ”termen tehnic” (terminus technicus).

Opinia aceasta surprinde în mod deosebit, pentru că nu este consemnată în texte oarecare, ci este afirmată de către episcopi, și chiar în cadrul organelor sinodale, pentru a putea fi susținută hotărârea ”Sfântului și Marelui Sinod” din Creta că ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a bisericilor și confesiunilor creștine eterodoxe” *.

Desigur, opinia mea în acest sens este diferită, și o voi formula în acest text.

  1. Ce înseamnă ”termen tehnic”[1]

”Termen tehnic” (terminus technicus), potrivit dicționarului lui G. Babiniotis, este un ”termen pe care îl folosește o artă, o știință sau o profesie anume”.

Consultând pagina de internet Πύλη για την Ελληνική Γλώσσα, și anume referirea la limbajele specializate[2] vom ajunge la concluzia că termen tehnic (terminus technicus) este termenul folosit în cadrul unui limbaj tehnic al oamenilor de știință din fiecare specialitate în examinarea problemelor din cadrul specialității lor. Termen tehnic, cu alte cuvinte, este termenul care se folosește pentru a fi descrise obiecte sau noțiuni care fie nu au denumire în uzul curent, fie acoperă nevoia de a descrie cu un termen mai concret, excluzând orice ambiguitate, obiecte pe care limba obișnuită (vocabularul comun) deja le descrie. Cu alte cuvinte, termen tehnic poate fi un cuvânt nou creat sau un cuvânt care există în vocabularul comun, folosit cu un sens mai concret, mai mult sau mai puțin diferit de sensul pe care îl are în vocabularul comun.

În cazul respectiv, adică, în textul Marelui Sinod, expresia ”termen tehnic” presupune că nu se recunoaște că aceste ”comunități și confesiuni creștine” sunt Biserică, ci este folosit convențional cuvântul ”Biserică” referitor la aceste grupări creștine, ca să ne facilităm comunicarea dintre noi.

Pe baza definiției termenului tehnic la care am ajuns pe baza materialului pe care l-am  preluat de pe situl Πύλη γιά τήν Ἑλληνική Γλώσσα, am putea semnala următoarele cu privire la utilizarea termenului de ”Biserică” ca termen tehnic:

Termenii tehnici sunt un produs al înțelegerii dintre specialiști, sensul acestora este definit cu precizie și claritate absolute și sunt folosiți de către specialiștii din fiecare domeniu pentru a se putea înțelege între ei, pentru a fi evitată ambiguitatea. Însă, din momentul în care conținutul unui cuvânt este contestat și stârnește discuții contradictorii, este clar că utilizarea acestuia nu este precizată cu exactitate și nu este un produs al acordului dintre specialiști și, astfel, se desființează de la sine ca termen tehnic.

Termenii tehnici, de altfel, sunt consemnați și consacrați în dicționare speciale de terminologie. Prin urmare, nu sunt folosiți ocazional și convențional pentru a facilita comunicarea sau pentru a servi unei situații concrete. Adică, în cazul Marelui Sinod, folosirea cuvântului ”Biserică” și pentru confesiunile eterodoxe este propusă pentru a servi o convenție și o nevoie de comunicare având conștiința că, în cazul respectiv, este folosit cuvântul cu un sens diferit de cel asupra căruia se convenise inițial. În cazul Marelui Sinod însă nu avem de-a face cu un termen tehnic, ci cu alegerea unuia dintre sensurile cuvântului.

Într-adevăr, consultând dicționarele, vom observa că în acestea sunt enumerate diferitele sensuri ale cuvântului. Însă tocmai acesta este și scopul dicționarelor, să enumere sensurile unui cuvânt și să exemplifice felul cum sunt utilizate aceste sensuri.

Într-un text, însă, lucrurile stau altfel. Semnificația unui cuvânt într-un text nu poate fi determinată, după cum ne învață lingvistica și, mai exact, pragmatologia, decât de ”cadrul contextual – lingvistic și extralingvistic – al discursului”[3]. Cu alte cuvinte, semnificația este strâns legată de conjunctură, condițiile de spațiu, timp, de scopul propus etc. Prin urmare, semnificația cuvântului ”Biserică” în respectivul text eclezial al Marelui Sinod poate fi determinată doar în relație cu alte texte dogmatice și ecleziologice similare – în timp ce, așa cum s-a subliniat mai sus, ”termenul tehnic” este folosit ca termen cu sens propriu – și pe baza unor criterii interioare ale textului.

În sfârșit, nu putem corela ”termenul tehnic” cu apofatismul. În principiu, noțiunea de apofatism se referă numai pe Dumnezeu, așa cum vom explica mai jos, și nu putem dintr-o dată să născocim o interpretare distinctă a apofatismului, pe care să o aplicăm și termenului ”Biserică”, numai și numai pentru că așa ne convine. De altfel, noțiunea de ”termen tehnic” se află la antipodul exprimării apofatice. Caracterul apofatic se referă mai ales la neputința definirii și denumirii exacte. ”Termenul tehnic”, dimpotrivă, constituie încercarea unei definiri exacte a unei noțiuni, în măsura posibilului.

În orice caz, folosirea ”termenului tehnic” cu referire la celelalte confesiuni creștine este, în fapt, derutantă, și voi expune în continuare motivele care susțin această opinie a mea.

  1. ”Termenii tehnici” în textele confesionale

În discursul cotidian și în comunicarea cu creștinii altor confesiuni este folosit termenul de ”Biserică” în mod impropriu și convențional, pentru facilitarea comunicării, pentru că astfel se autodefinesc aceste grupări. Termenul de ”Biserică” este  folosit și cu sens social (gr. Ἐκκλησία τοῦµου, ”Adunarea poporului”), precum și cu referire la diferite grupări religioase și parareligioase (d.ex., Biserica lui Satana).

La recenta mea vizită în Statele Unite, am fost informat că în jur de 55.000 de grupări ”creștine” se autodenumesc ”Biserici”. Ceea ce este interesant este că toate aceste ”grupări creștine” nu îndeplinesc condițiile și premisele pentru a deveni membre ale ”Consiliului Mondial al Bisericilor”.

Se știe că, pentru a deveni membră a ”Consiliului Mondial al Bisericilor”, o ”grupare creștină” trebuie să depună cerere și să fie examinat de către Consiliu dacă îndeplinește premisele pentru a fi considerată membră a acestuia. Această procedură durează mult timp.

Astfel, există atâtea grupări care folosesc termenul de ”Biserică”, dar nu sunt ”Biserici”, ci doar se autodenumesc astfel. Faptul că textul emis de ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta nu face această lămurire, ci caracterizează toate ”grupările creștine” drept ”Biserici și confesiuni eterodoxe” constituie o problemă.

Într-un alt text al meu, pe care l-am depus și în Actele ”Sfântului și Marelui Sinod”, am susținut că utilizarea termenului de ”Biserică” și pentru comunitățile-confesiunile creștine eterodoxe, de către Părinți, Episcopi și teologi mai vechi sau contemporani, nu poate fi constitui o justificare pentru folosirea acestui termen și în hotărârea Sinodului din Creta. Și aceasta, deoarece trebuie să se dea o lămurire clară. Una este să fie folosit eventual cuvântul ”Biserică” în mod impropriu și convențional cu referire la grupări eterodoxe, chiar dacă nu credem că sunt cu adevărat membre ale Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice, și alta este ca acest cuvânt să fie folosit într-un text al Marelui Sinod, ca hotărâre dogmatică și canonică a acestuia. Așa cum am spus și mai sus, uzul și sensul unui cuvânt este determinat de cadrul contextual în care este integrat.

Se pune întrebarea, care este actuală: Sinodul din Creta este sau nu un Sinod Sfânt și Mare sau nu? Dacă este Sfânt și Mare Sinod, continuare a Sinoadelor Ecumenice, atunci nu e posibil ca în hotărârile sale să utilizeze cuvinte pe post de presupuși ”termeni tehnici”. Nu pot să concep că Părinții de la Sinoadele I și II Ecumenice, care au hotărât ”Simbolul de credință”, puteau folosi ”termeni tehnici”, sau Părinții de după ei, de la celelalte Sinoade Ecumenice, care au hotărât asupra subiectelor hristologice, puteau să folosească ”termeni tehnici”. Asemenea opinii sunt inadmisibile din toate punctele de vedere.

Sinoadele Ecumenice, după cum se știe, au dat lupte pentru utilizarea exactă a cuvintelor-termenilor care priveau chestiunile dogmatice. Pentru nici un motiv, un om serios nu poate susține, pe de o parte, că Sinodul din Creta este un ”Sfânt și Mare Sinod”, iar pe de altă parte, că poate cuprinde în hotărârile sale, cu acceptul conștient al ierarhilor și teologilor, ”termeni tehnici”, și asta privitor la subiecte ecleziologice serioase, care în același timp sunt și subiecte hristologice.

Totuși, perceperea termenului ”Biserică” ca ”termen tehnic” amintește și de viclenia politică a monoteliților, care, deși vorbeau despre voința cea una a lui Hristos, îl asigurau pe Sfântul Maxim că nu înțeleg o singură voință în Hristos pentru cele două firi ale Lui, ci scriu astfel, ca să se liniștească lumea și dă fie pace în imperiu… Ei promovau voința cea una a lui Hristos cu speranța integrării monofiziților în Biserica imperială.

Legătura cu ceea ce se întâmplă astăzi este evidentă. Pe de o parte, termenul de ”Biserică” este folosit, chipurile, ca ”termen tehnic”, fără să presupună atribuirea caracterului eclezial eterodocșilor, în timp ce, pe de altă parte, în discuția despre căsătoriile mixte care a avut loc la Sinodul din Creta, s-a pornit de la premisa valabilității botezului eterodocșilor și, implicit, de la acordarea caracterului eclezial comunităților acestora. Acest subiect îl vom vedea mai jos.

  1. Semnificatul și semnificantul, cu referire la termenul ”Biserică-Biserici”

Pentru a susține că termenul ”Biserică” este un ”termen tehnic”, s-a adus argumentul că în tradiția patristică există o distincție între o realitate și denumirile ei (termeni-cuvinte), între semnificat și semnificant, așa cum se vede din înfruntarea teoriilor lui Eunomie de către Părinții Bisericii.

Faptul că termenii nu descriu natura lucrurilor este un loc comun la Părinți în ce privește toate lucrurile, chiar și cele create. Și aceasta, în consecință, indiferent de caracterul apofatic – folosind aici termenul într-un mod cu totul neadecvat – care definește lucrurile, care în întregul lor sunt cunoscute după energiile lor, în timp ce natura lor rămâne necunoscută. Prin urmare, introducerea acestei întregi argumentații capadociene este mai mult retorică, urmărind să arunce ”piatra anatemei” în cei care nu acceptă termenul de ”Biserică” pentru eterodocși, mai degrabă decât să aducă un argument teologic valabil.

Este adevărat că Eunomie, care „a dat o definiție rațională dialecticii lui Aetius”, potrivit părintelui Gheorghi Florovski, propovăduia că Dumnezeu este simplu și indivizibil, și elementul unic al esenței Sale simple este nenașterea, care Îl definește. Simplitatea desăvârșită a lui Dumnezeu ar implica identitatea. Astfel, Eunomie identifica esența cu energia lui Dumnezeu. De asemenea, învăța că, datorită simplității lui Dumnezeu, și noi cunoaștem totul despre Dumnezeu, așa cum Dumnezeu Se cunoaște pe Sine. ”Dumnezeu nu cunoaște despre esența Sa mai mult decât cunoaștem noi, nici nu Îi este cunoscută Lui mai mult decât nouă”.

Marele Vasilie, la început, și ulterior Sfântul Grigorie al Nyssei, ca și Sfântul Grigorie Teologul și Părinții de după ei vorbeau despre distincția, inseparabilă, dintre esență și energie în Dumnezeu, și susțineau că noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu după energiile Lui, în timp ce esența Lui ne este cu desăvârșire necunoscută. De asemenea, susțineau că Dumnezeu are multe nume din perspectiva energiilor Sale și este fără nume din perspectiva esenței Sale. Noi dăm nume lui Dumnezeu după energiile Sale, dar, exprimând caracterul Lui apofatic, îi eliminăm numele. Astfel, numele lui Dumnezeu nu se identifică cu firea Lui și cu Dumnezeu Însuși.

Sfântul Dionisie Areopagitul exprima clar acest lucru, când spunea că Dumnezeu are nume, adică este bun, este viață, înțelepciune, putere și toate cele care țin de numirea intelectuală a lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este Treime supraesențială, supradumnezeiească, suprabună. Dumnezeu este lumină, dar este și nor întunecat, este văzut, dar este și nevăzut,  este văzut mai presus de înțelegere și mai presus de simțire.

În genere, Părinții au învățat că există graiurile, adică cuvintele, și înțelesurile, adică conținutul cuvintelor. Nu se identifică cuvintele cu înțelesurile și nici experiența nu poate fi exprimată la modul absolut prin cuvinte și înțelesuri.

Totuși, Părinții foloseau cuvinte și înțelesuri create pe care le întâlneau în mediul lor pentru a formula experiența vederii lui Dumnezeu, dar învățau că, atunci când văzătorul de Dumnezeu ajunge la experiență, încetează și cuvintele, și înțelesurile, pentru că experiența vederii lui Dumnezeu se petrece în har, mai presus de înțelegere și de simțire. Acestea sunt cuvintele de negrăit de care vorbește Apostolul Pavel, care sunt consemnate prin cuvinte și înțelesuri ce se pot grăi.

Acesta este principiul de bază al teologiei catafatice și apofatice, câtă vreme Dumnezeu este văzut în chip nevăzut și este auzit în chip de neauzit și este împărtășit în chip de neîmpărtășit și se înmulțește în chip neînmulțit.

Însă, ceea ce se întâmplă în experiența vederii lui Dumnezeu și se referă la Dumnezeul Treimic, adică ce se întâmplă în teologie nu poate fi aplicat pentru descrierea realității Bisericii. Nu putem să afirmăm că învățătura Părinților Capadocieni, care s-au împotrivit opiniilor eretice ale lui Eunomie, se poate aplica pentru descrierea realității Bisericii.

Cine insistă asupra acestui lucru cade în eroarea teologică de a nu face deosebire între teologie și iconomie, și prin urmare transferă în sfera ecleziologiei, adică a iconomiei, ceea ce este valabil pentru Dumnezeul Treimic. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, prin bunăvoința Tatălui și împreună-lucrarea Duhului Sfânt, a luat firea omenească și a unit necreatul cu creatul, nemuritorul cu muritorul, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit.

Apoi, energiile lui Dumnezeu trimit la lucruri concrete, prin urmare nu sunt exprimate de nume goale de conținut, care se schimbă cu timp și fără de timp, pentru că nu există lucrul pe care îl denumesc. Se ridică, deci, multe întrebări: Numele de ”Biserică” aplicat ortodocșilor trimite sau nu la plinătatea dumnezeieștilor energii necreate ale Trupului Dumnezeu-Omului Hristos? Grupările eterodoxe, caracterizate prin numele de ”Biserici”, trimit sau nu pentru noi, ortodocșii, la ”societatea îndumnezeirii” care își are originea în Trupul Dumnezeiesc-Omenesc al lui Hristos? Grupările eterodoxe, caracterizate cu numele de ”Biserici”, trimit sau nu pentru noi, ortodocșii, la plinătatea adevărului? Constituie sau nu dublu limbaj și diplomație teologică faptul că un nume pe care ortodocșii îl folosesc pentru un anume semnificat este folosit pentru un alt semnificat, cu referire la alte grupări religioase? În ce măsură se deosebește acest lucru de politica monoteliților, care prin aceeași expresie, ”voința cea una în Hristos”, îi asigurau pe ortodocși că voința cea una înseamnă coincidența celor două voințe firești (deci a voințelor celor două firi), iar pe monofiziți îi lăsau să înțeleagă că voința cea una trimite, evident, la firea cea una în Hristos?

Toate aceste întrebări sunt de o importanță și semnificație actuală.

Părinții vorbesc despre adevărul lucrurilor și le declară celor care nu sunt de acord cu ei că nu se vor lupta pentru cuvinte și denumiri, dacă se vor pune de acord asupra adevărului lucrurilor. Insistența pe anumite cuvinte nu privește redarea în cuvinte a unui adevăr statornic și neschimbat, după cum în chip sofist se aruncă ”piatra anatemei” asupra celor ce insistă că eterodocșii nu sunt Biserică. Se referă la exigența imperioasă de a fi de acord toți participanții la Sinod că, atunci când este folosit un cuvânt pentru a descrie o realitate, acesta trebuie înțeles la fel de către toți.

De altfel, toate luptele dogmatice la nivelul terminologiei urmăreau tocmai acest lucru, să fie toți de acord asupra realităților denumite. Un exemplu clasic este Sinodul V Ecumenic, la care se pun toate ”supapele” de siguranță pentru ca, la nivelul limbajului, termenul dogmatic de la Calcedon să fie înțeles în mod ortodox, iar nu nestorian sau monofizit. Sunt folosite cuvinte și o terminologie, care nu exprimă toate tradițiile creștine, dar sunt folosite atâtea propoziții explicative, încât să fie excluse răstălmăcirile din partea vreunei părți a membrilor Sinodului. Nu același lucru s-a întâmplat cu textul Sinodului din Creta.

Prin urmare, termenul, cuvântul codifică, definește, atât cât este posibil, experiența de negrăit și acest lucru nu este nici simplu, nici lipsit de importanță, nici întâmplător. Faptul că termenul nu identifică, ci descrie, nu îl face inutil, nici nu ne dă dreptul de a-l folosi cum vrem sau cum ne convine de fiecare dată, din motivul foarte simplu că în felul acesta nu putem comunica între noi. Iar comunicarea, după cum se știe, este un lucru foarte important. În afară de cazul în care urmărim tocmai contrariul, adică vrem să ambiguizăm totul, ca să facem înțelegerea dintre noi dificilă și problematică și în interiorul confuziei mai generale pe care o provocăm, să ne punem în aplicare planurile.

  1. Definire, apofatism și eterodefinire

Urmarea celor de mai sus este că subiectul ”termenului tehnic” aplicat Bisericii a fost corelat de mulți și cu alte subiecte ecleziologice, care privesc definirea sau imposibilitatea definirii Bisericii și identificarea sau neidentificarea cu Biserica a celorlalte confesiuni creștine. De aceea trebuie examinat subiectul definirii Bisericii în legătură cu apofatismul și autodefinirea sau eterodefinirea.

În ce privește subiectul definirii Bisericii, trebuie menționat că manualele mai vechi de dogmatică, influențate de tradiții scolastice, dădeau, aproximativ, o astfel de definiție Bisericii: Biserica este totalul oamenilor care cred în Hristos, care mărturisesc că Iisus Hristos este Capul ei, este Dumnezeu și Domn al lor, care au aceeași credință și mărturisire, care se sfințesc prin Sfintele Taine, care sunt călăuziți către mântuire de către păstori care au succesiuni apostolică neîntreruptă etc.

S-a observat însă că Părinții Bisericii evitau să dea asemenea definiții Bisericii, ci făceau descrieri, folosind imagini, așa cum a făcut Hristos prin parabolele Lui (de exemplu: casă, căsătorie, turmă, vie etc.). Acest lucru îi face pe mulți să susțină că nu putem da o definiție pentru Biserică, ci că în acest sens ar trebui să folosim doar imagini.

Însă acest lucru nu poate fi folosit ca argument referitor la termenul Biserică, ca Trup al lui Hristos. Expresia ”Biserica este Trupul lui Hristos” nu este o imagine. Trupul nu este imagine, este realitate. Hristos, prin întruparea Sa, nu și-a asumat o… imagine, ci firea omenească, adică s-a întrupat: ”Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit întru noi, și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14).

Cei trei Ucenici pe Muntele Tabor nu au văzut slava unei imagini, ci slava Trupului îndumnezeit al lui Hristos. Apostolul Pavel, pe drumul către Damasc L-a văzut pe Hristos în slava Sa, nu a văzut Cuvântul neîntrupat, ci pe Cuvântul întrupat. De aceea, în epistolele sale în continuu scria că Hristos este Capul Trupului Bisericii.

Voi cita câteva pasaje: ”Și mai presus de toate L-a dat pe El Cap Bisericii, care este Trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți” (Efeseni 1:22-23). ”Și El este Capul Trupului, al Bisericii” (Coloseni 1:18). ”Și împlinesc în trupul meu lipsurile necazurilor lui Hristos pentru Trupul Lui, care este Biserica” (Coloseni1:24). Verbul ”este” este absolut și determinativ și nu lasă loc pentru altă interpretare, cum că ar putea fi vorba de o imagine.

De asemenea, Apostolul Pavel scrie că toți cei ce suntem creștini ne-am botezat în Trupul cel unul al lui Hristos: ”Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un Trup” (1 Corinteni 12:13), și de aceea aparținem Trupului celui unu al lui Hristos: ”Așa și noi, cei mulți, un Trup suntem în Hristos și mădulare fiecare în parte” (Romani 12:5).

Este semnificativ în acest sens faptul că Sfântul Ioan Damaschin, care este considerat cel mai bun ermineut al Epistolelor Apostolului Pavel, continuă gândire teologică a acestuia. În omiliile sale scrie: ”Biserica este Trup, are ochi și are cap”[4]. Într-o altă omilie scrie: ”Pliroma lui Hristos, Biserica, și pliroma Trupului, Capul[5].

În acest punct aș putea să citez o mulțime de alte pasaje patristice care vorbesc despre faptul că Biserica este Trupul lui Hristos, pe care l-a luat de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și l-a îndumnezeit din clipa zămislirii. Mă voi limita însă la un pasaj al Sfântului Ignatie Teoforul din Epistola sa către Efeseni, în care vorbește despre Biserică, care este unită (gr. ἐγκεκραµένη, ”amestecată”) cu Hristos: ”cu cât mai mult vă fericesc pe voi, că sunteți atât de uniți cu el (cu episcopul) așa cum este unită Biserica cu Iisus Hristos, și cum este unit Iisus Hristos cu Tatăl, ca toate să fie în unitate” (Efeseni 5).

Este clar că Hristos nu este Capul unei imagini a Trupului, ci este Capul adevăratului Trup pe care l-a luat de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și Biserica nu este imaginea Trupului care are un Cap lipsit de ipostas. Hristos S-a întrupat și este Cap al adevăratului Trup, nu S-a ”dez-întrupat” după Învierea Sa, pentru că cele două firi, dumnezeiască și omenească, s-au unit neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Noi, prin Botez și Mirungere, devenim mădulare ale Trupului lui Hristos și de aceea mădulare ale Bisericii și nu suntem mădulare ale unei imagini a Trupului!

Când ne împărtășim nu mâncăm… imaginea și descrierea Trupului, ci adevăratul Trup al lui Hristos, după cum Hristos Însuși a spus: ”Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” (Matei 26:26) și ”Căci Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el” (Ioan 6:55-56).

Din această perspectivă, Apostolul Pavel va mărturisi: ”Îți scriu aceasta cu nădejdea că voi veni la tine fără întârziere, ca să știi, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului” (1 Timotei 3:14-15). ”Biserica” nu este un termen descriptiv, ci este Trupul lui Hristos, este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului.

Din învățătura revelată a Apostolului Pavel rezultă că ”este un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4:5), adică unul este Domnul, unul este Capul Bisericii, al Bisericii celei una, una este credința, unul este Botezul.

În ce privește subiectul apofatismului, consider că este inadmisibil din punct de vedere teologic ca învățăturile despre apofatism, care sunt valabile despre Dumnezeul Treimic, și în special despre cele din interiorul Dumnezeului Treimic (teologia), să fie transferate Tainei Bisericii (iconomia), care Biserică este adevăratul Trup al lui Hristos, pe care Hristos l-a luat de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin întrupare, și cărui Trup noi îi suntem mădulare – și nu suntem mădulare ale imaginii Trupului – cu care Trup îndumnezeit al lui Hristos ne împărtășim la Taina dumnezeieștii Liturghii și devenim de un Trup și de un Sânge cu El.

Dacă termenul ”Biserică” ar fi descriptiv și nu ar denumi Trupul lui Hristos, ci imaginea Trupului lui Hristos, ar însemna că atunci când liturghisim jucăm teatru!

În spatele teoriei cu totul improprii despre caracterul apofatic al definirii Bisericii se ascunde în mod clar încercarea politică de a se acorda caracter eclezial eterodocșilor. Aspectul nefericit este, așa cum am scris și într-un articol al meu precedent, că prin această teorie a caracterului apofatic al Bisericii se promovează tocmai teologia reformaților, care vorbeau pe de o parte de Biserica nevăzută pe care o cunoaște doar Dumnezeu și îi cuprinde pe romano-catolici, protestanți și pe cei pe care îi vrea Dumnezeu, iar pe de altă vorbeau despre Biserica văzută, care este divizată.

În ce privește subiectul eterodefinirii, al definirii din perspectiva altuia și prin altul, opinia că o comunitate creștină nu se definește din perspectiva altei comunități creștine, ci se definește prin sine, în special când e vorba de relațiile ei cu alte comunități, vrea să ne spună că fiecare comunitate poate folosi orice termen dorește pentru a-și defini identitatea ecleziologică. Acest lucru este evident. Cu toate acestea, atunci când vorbim despre un termen dogmatic al unui Sinod, care vrea să definească relația dintre două realități (ortodocșii și eterodocșii), părerea respectivă despre ”nedefinirea prin altul” anulează orice sens al comparației raționale a lucrurilor, de vreme ce este evident că, atunci când sunt comparate două realități, ies în evidență asemănările și diferențele dintre ele pentru a se vădi specificitatea fiecăreia.

Întreaga istorie a termenilor triadologici și hristologice la Sinoade viza explicarea lor și refuzul ortodocșilor de a se atribui termenilor conținutul pe care li-l dădeau ereticii.

Interpretarea termenului deoființă de către Părinți privea excluderea interpretării monarhianiste (modaliste sau dinamice) a lui deoființă și excluderea interpretării triteiste a lui deoființă.

Interpretarea ipostastului unic în două firi pentru întruparea lui Dumnezeu Cuvântul privea fie excluderea interpretării nestoriene a coincidenței celor două ipostasuri într-o persoană, după modelul unirii morale, fie excluderea interpretării monofizite a fuzionării celor două firi ale Cuvântului întrupat într-o fire și un ipostas.

Pe baza logicii nedefinirii prin altul, ar fi trebuit ca Părinții Bisericii să nu definească drept eretice învățăturile ereticilor în hotărârile sinodale referitoare la Sfânta Treime și Hristos.

Desigur, întreaga logică a ”nedefinirii prin altul” se bazează pe opinia cu totul neortodoxă că nimeni nu se poate pronunța cine este și cine nu este Biserică. Întrebarea care se ridică este clară: Care e diferența față de ceea ce spuneau protestanții când vorbeau despre Biserica nevăzută care îi cuprinde pe toți: romano-catolici, protestanți, ortodocși și ceilalți creștini, pe care Dumnezeu îi cunoaște, în timp ce Bisericile văzute sunt divizate?

Cu această ocazie trebuie să amintesc de hotărârea Primei Conferințe Panortodoxe Presinodale (Chambesy 21-28 noiembrie 1976), la care s-a stabilit ordinea de zi a Sfântului și Mare Sinod. Printre cele aproape o sută (100) de subiecte care au fost stabilite la Prima Conferință Panortodoxă de la Rodos (1961) le-au ales pe cele zece (10) pentru Ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod.

Însă, în aceeași hotărâre este scris că, din celelalte subiecte propuse, cele pentru care s-a optat ca a doua prioritate sunt patru, anume ”izvoarele Dumnezeieștii Revelații, noțiunea de Biserică, codificarea Sfintelor Canoane și a dispozițiilor canonice, iconomia și acrivia”. Pe de altă parte, se menționează în hotărâre că subiectele acestea ”sunt trimise pentru un studiu special Bisericilor Locale, pentru a fi supuse eventual unei examinări interortodoxe viitoare”.

Acest lucru înseamnă că subiectele legate de noțiunea de Biserică, precum și cele despre iconomie și acrivie, despre modul primirii eteodocșilor în Biserica Ortodoxă trebuia studiate de Bisericile Locale, pentru a fi discutate la un alt Sinod, după Sfântul și Marele Sinod. Însă acest lucru nu a avut loc niciodată, cel puțin nu în Biserica noastră. Prin urmare, nu există o hotărâre a Bisericii Elene despre relația eterodocșilor cu Biserica noastră. Aceasta înseamnă că problematica eterodefinirii trebuie soluționată sinodal.

În definitiv, sunt inadmisibile din punct de vedere ortodox cele ce se afirmă despre definirea și apofatismul Bisericii, care însă este Trupul lui Hristos și societatea îndumnezeirii, ca și cele ce se afirmă despre autodefinirea creștinilor din afara Bisericii Ortodoxe, care s-au îndepărtat de credința și viața Bisericii Ortodoxe.

5.”Termenul tehnic” este folosit ca termen cu sens propriu

Revenind la așa-numitul ”termen tehnic” cu referire la confesiunile creștine ca ”Biserici”, vreau să observ că, deși unii folosesc termenul acesta cu referire la eterodocși ca fiind, chipurile, ”termen tehnic”, totuși în realitate se contrazic pe ei înșiși și atribuie termenului un conținut real, așa că, în fapt nu îl consideră ”termen tehnic”. Acest lucru va fi argumentat în cele ce urmează.

Se știe că Marele Athanasie, în lupta lui de a-i convinge pe omousieni să accepte Sinodul de la Niceea din 325, fie și folosind o altă terminologie, scria: ”Să spună și să cugete pe de o parte mai simplu și adevărat despre Fiu ca fiind după fire Fiu…”. Cu alte cuvinte, făcea distincție, după cum se vede și în alte texte ale sale, între cuvinte și lucruri, între ceea ce este articulat în cuvinte și înțelesul cuvântului. Scria: ”Căci nu cuvintele deduc firea, ci mai degrabă firea transformă cuvintele întru ea însăși”.

Dar în cazul de față, studiind subiectul Bisericii, problema nu este doar cuvântul ”Biserică”, folosit ca ”termen tehnic”, ci și uzul sensului, realitatea la care se referă acest cuvânt, de vreme ce termenului ”Biserici”, așa cum vom demonstra mai jos, i se acordă caracter eclezial. Prin urmare, nu este valabil argumentul distincției dintre nume și lucruri referitor la termenul de ”Biserică”. Eu consider că în conștiința personală a celor care susțin că termenul ”Biserici eterodoxe” este folosit ca ”termen tehnic” acesta este folosit în realitate nu ca ”termen tehnic”, ci ca termen cu sens propriu, de vreme ce acestor grupări eterodoxe li se atribuie caracter eclezial.

Nu se poate explica altfel faptul că la discuțiile care aveau loc la Sinodul din Creta era susținută ”valabilitatea și realitatea botezului eterodocșilor”, că ”Bisericile” apusene au Taine, că prin ruperea lor de Biserica Ortodoxă nu s-a întâmplat ceva nemaipomenit, de vreme ce Bisericile ”s-au dezbinat” între ele, adică Biserica Ortodoxă Răsăriteană de Biserica Romei, așa cum ”se rupe o rasă în două bucăți, dar cu toate astea rămâne rasă”!!

Nu este rațional, dar nici admisibil din punctul de vedere al coerenței limbajului, ca în anumite texte oficiale ale Marelui Sinod să fie folosit un cuvânt, în cazul acesta cuvântul ”Biserică”, dar și cuvintele strâns legate de acesta, anume cuvintele ”botez” și ”taină”, cu sensul lor ”real”, în timp ce în textul despre ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” al Marelui Sinod, care aparține aceluiași tip de text – în cazul de față fiind text cu caracter dogmatic – să fie folosite ca ”termeni tehnici”.

Faptul că aceia care folosesc termenul de ”Biserici” ca fiind, chipurile, ”termen tehnic”, nu cred acest lucru și în realitate consideră aceste ”Biserici” ca fiind Biserici adevărate este dovedit de practica ce s-a impus în privința acestui subiect. În textele oficiale care au fost semnate între Patriarhul Ecumenic și Papa Romei, precum și în diferite alte declarații, în mod foarte clar se vorbește de Biserici reale, prin urmare, în conștiința lor termenul ”Biserici” nu este ”tehnic”. Voi cita câteva exemple care mi-au fost mai la îndemână.

În Mărturisirea de la Thyateira (The Thyateira Confession), care a fost scrisă de Arhiepiscopul Thyateirelor și al Marii Britanii, Atenagora Kokkinakis, și a fost aprobată de Patriarhia Ecumenică, scrie:

”Creștinii ortodocși cred că cei care sunt botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh de către preot sau mirean la timp de nevoie sunt creștini adevărați și aparțin Bisericii și sunt mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Unul și rămâne nedespărțit ca Dumnezeu-Om”[6].

În altă parte scrie:

”Toți creștinii cu același botez am devenit mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Biserica. Toți, în diferite moduri și forme au ca scop să se împărtășească de Dumnezeiasca Euharistie ca Taină a Comuniunii care ne unește cu Hristos”[7].

În altă parte scrie:

”Însă, realitatea este că romano-catolicii se închină, la fel ca și ortodocșii, lui Iisus Hristos în Dumnezeiasca Euharistie”[8].

De asemenea, în altă parte scrie:

”S-a încetățenit, în virtutea prieteniei, ca ortodocșii să îi înmormânteze pe anglicani și să îi împărtășească acolo unde nu există preoți anglicani. De asemenea, acolo unde nu există preoți ortodocși, anglicanii îi înmormântează și îi împărtășesc pe creștinii ortodocși. Acest lucru se întâmplă și cu știința și cu neștiința Bisericii în anumite locuri, dar și din motive de necesitate și de ospitalitate sacramentală creștină. De asemenea, este o realitate că creștinii înșiși cer Împărtășania. Aceasta este o dovadă a dispoziției poporului lui Dumnezeu pentru unirea creștinilor, pe care îi unește Tradiția, Sfânta Scriptură, Preoția și Crezul Niceo-Constantinopolitan”[9].

Până și Papa Ioan Paul al II-lea, într-un discurs pe care l-a rostit pe 5 iunie 1991 la Bialystok, în Polonia, a spus:

”Astăzi vedem mai clar și înțelegem mai bine faptul că Bisericile noastre sunt Biserici surori, nu doar în sensul unei expresii a politeții, ci  în sensul unei categorii ecleziologice ecumenice fundamentale”[10].

Sunt semnificative în acest sens cele hotărâte la ”Conferința a VII-a Generală a Dialogului dintre Ortodocși și Romano-catolici”, care a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Balamand, Liban, (17-24 iunie 1993).

În prima parte a textului, care este intitulat ”Principii eclesiologice”, după ce se face referire la felul cum ”au apărut Bisericile Catolice răsăritene” (Uniația), care au dobândit ”comuniunea deplină cu Tronul Romei și au rămas credincioase acestuia”, în continuare scrie că modul în care s-a făcut această unire, care a fost denumită ”Uniație”, ”nu mai poate fi acceptat nici ca metodă de urmat, nici ca model al unității pe care o caută Bisericile noastre”, deși aceste ”Biserici” (Uniația), ”ca parte a societății catolice, au dreptul să existe și să acționeze pentru a răspunde nevoilor duhovnicești ale credincioșilor lor”[11].

De ce, însă, se scrie acest lucru? Pentru că acum, potrivit acestei hotărâri, nu mai există o problemă specială, pentru că deja s-a schimbat felul cum se consideră între ei ortodocșii și romano-catolicii, adică ”datorită modului în care catolicii și ortodocșii se reconsideră pe ei înșiși în relația lor cu taina Bisericii și se redescoperă ca Biserici surori”[12].

Se precizează o dată în plus că ”cele două Biserici”, Ortodoxă și Romano-Catolică, au aceeași credință și viață, pe care Hristos a încredințat-o Bisericii. Se scrie:

”De ambele părți se recunoaște că toate cele pe care Hristos le-a încredințat Bisericii sale – mărturisirea credinței apostolice, participarea la aceste taine, mai ales la preoția cea una, care săvârșește jertfa cea una a lui Hristos, succesiunea apostolică a episcopilor – nu pot fi considerate ca proprietate exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre. Este clar că în acest cadru este exclusă orice rebotezare”[13].

Imediat în continuare scrie:

”Tocmai din acest motiv, Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă se recunosc reciproc ca Biserici surori, în comun responsabile pentru păstrarea Bisericii lui Dumnezeu în credincioșie față de dumnezeiasca iconomie, și în mod foarte special față de unitate”[14].

Citind această hotărâre, mă întreb: De ce unii continuă să îi denumească pe creștinii eterodocși drept ”Biserici”, susținând, chipurile, că este ”termen tehnic”, în timp ce din textele oficiale ale ”Dialogului dintre Ortodocși și Romano-Catolici” reiese foarte clar că se acordă caracter eclezial acestui termen și prin urmare este termen cu sens propriu, nu termen tehnic?

În plus, în declarații comune ale Papei și Patriarhului Ecumenic se acordă creștinilor din afara Bisericii caracter eclezial și, prin urmare, termenul de ”Biserică” pe care îl folosesc pentru cei din afara Bisericii Ortodoxe nu este termen tehnic, ci termen cu sens propriu. Voi cita câteva fragmente dintr-o asemenea declarație comună (29-6-1995):

”Dialogul acesta – prin Comisia internațională mixtă – s-a dovedit rodnic, și a putut să avanseze în mod esențial. Din acesta a rezultat un înțeles sacramental comun despre Biserică, bazat și transmis de-a lungul timpului prin succesiunea apostolică. În Bisericile noastre, succesiunea apostolică este temelia sfințirii și a unității poporului lui Dumnezeu. Considerând că în orice Biserică locală se săvârșește taina dumnezeieștii iubiri, și că astfel Biserica lui Hristos își revelează prezența care lucrează în fiecare dintre acestea, Comisia mixtă a putut declara că Bisericile noastre se recunosc reciproc ca Biserici surori, împreună-răspunzătoare pentru păstrarea credinței unicei Biserici a lui Hristos în planul dumnezeiesc, în mod cu totul special în vederea unității”[15].

Mai jos declară oficial:

”În perspectiva acestora îi îndemnăm pe credincioșii noștri, catolici și ortodocși, să întărească spiritul de frățietate care decurge din botezul unic și din participarea la Sfintele Taine”[16].

Și puțin mai jos declară oficial:

”Papa Romei și Patriarhul Ecumenic, întâlnindu-se, s-au rugat împreună pentru unitatea tuturor creștinilor. În rugăciunea lor i-au cuprins pe toți cei care, fiind botezați, constituie mădulare ale trupului lui Hristos, cerând astfel ca diferitele comunități să fie din ce în ce mai credincioase Evangheliei Lui”[17].

În definitiv, ceea ce deranjează în cazul acesta este că la discuțiile din interiorul și din afara Bisericii Ortodoxe este folosit dublul limbaj, triplul limbaj, multi-limbajul, nu există un limbaj unitar. Într-un fel se exprimă teologii ortodocși în mediile ortodoxe și monahale, și altfel se exprimă în mediile eterodoxe. În esență, după cum se vede foarte clar, se alunecă de la principiul exclusivității la principiul inclusivității.

Acest lucru nu poate să-l conteste nimeni. Aceasta este linia fundamentală a multor clerici și teologi contemporani.

Consider că ceea ce este necesar astăzi pentru bărbații responsabili cu treburile Bisericii este îmbinarea dintre adevăr, dragoste și virtutea discernământului. Nu putem ca în numele adevărului să ne lipsim de dragoste și discernământ, nici de dragul dragostei să ne lipsim de adevăr. La dialogurile cu aceste grupări creștine trebuie trasate niște ”linii roșii” delimitatoare. Să știe omul până în ce punct poate înainta sau de unde să se retragă, adică să iconomisească lucrurile, și până în ce punct să stăruie în acrivie. Acest discernământ lucrează acolo unde există luminarea minții și teologie empirică.

Astfel, teologii empirici ce cunosc din experiență slava necreată care există în Biserica Ortodoxă, dar și căderea creștinilor care s-au îndepărtat de aceasta, numai ei știu să mărturisească adevărul și să îi iubească cu adevărat pe creștinii eterodocși. Dar asemenea teologi empirici nu sunt luați în considerare la dialoguri și nu este folosită experiența lor, tocmai pentru că se optează pentru diplomație, iar nu pentru teologie.

Concluzia este că, în general, un ”termen tehnic” se definește cu exactitate absolută și claritate pentru a se evita ambiguitatea. Când însă ”termenul tehnic” este contestat, atunci  se desființează de la sine ca termen tehnic și nu mai este folosit ocazional și convențional.

Apoi, faptul că este folosit din perspectivă ortodoxă, într-un text mărturisitor al unui Mare Sinod, termenul ”Biserică” și se mărturisește că denumește Trupul lui Hristos și Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și în același timp se folosește și termenul ”Biserici” pentru cei din afara Bisericii Ortodoxe, ca ”termen tehnic”, este paradoxal, contradictoriu și extrem de problematic din toate punctele de vedere, și din punct de vedere ortodox, și din punctul de vedere al limbajului.

Mai mult, constituie dublu limbaj și limbaj multiplu a se susține în anumite situații că folosirea termenului ”Biserici” cu referire la eterodocși este ”termen tehnic”, iar în alte  situații, și asta chiar în hotărâri oficiale, să se atribuie așa-numitului ”termen tehnic” sens propriu și caracter eclezial. Astfel, uneori se vorbește de ”termen tehnic”, iar alteori de termen cu sens propriu. Acest lucru vădește o foarte mare problemă.

O problemă la fel de mare este a se susține că termenul ”Biserică”, ca Trup al lui Hristos și societate a mântuirii, este un termen descriptiv și o simplă imagine și că, chipurile, se manifestă și aici caracterul apofatic și că nu putem să îi definim altfel decât se definesc ei înșiși pe creștinii din afara Bisericii, care s-au îndepărtat de credința Bisericii, așa cum s-au pronunțat Părinții la Sinoadele Ecumenice.

În definitiv, subiectele eclesiologice sunt serioase și trebuie abordate cu responsabilitate și din perspectiva învățăturii patristice, așa cum s-a hotărât în Sinoade. Părinții, când vorbeau despre subiecte dogmatice și eclesiale, foloseau termeni preciși din perspectiva premiselor ortodoxe. Și când trebuia să facă vreo modificare a termenilor, o făceau pe baza unor premise esențiale, cu mare atenție,  ca să definească adevărul pe care îl trăiau empiric și să lucreze astfel spre unitatea Bisericii, iar nu în virtutea unei diplomații comunicaționale.

Desigur, așa cum s-a menționat în mod repetat în acest text, termenul ”Biserică” nu este descriptiv, ci denumește Trupul îndumnezeit al lui Hristos, de aceea, și este ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”.

Februarie 2017

Sursa: www.parembasis.gr

Traducere: Tatiana Petrache

 

* http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/. (n. trad.)

[1] Explicația termenului tehnic am formulat-o în urma discuției cu lexicograful, doctor în filolofie, doamna Vasiliki Melikidou.

[2] http://www.komvos.edu.gr/glwssa/odigos/Thema_a9/a_9_popup4.htm

[3] http://www.greek-language.gr/greekLang/modern_greek/tools/lexica /glossology/show.html?id=129

[4] PG, 48, 1032.

[5] PG, 62.26.28-31.

[6] ”The Thyateira Confession” –  ”Mărturisirea de la Thyateira”, cu subtitlul ”Credința și rugăciunea poporului lui Dumnezeu”, p. 201.

[7] Ibidem, p. 204.

[8] Ibidem, p. 205.

[9] Ibidem, pp. 210-211.

[10] Ἀντωνίου Παπαδοπούλου, Θεολογικός ∆ιάλογος, Ὀρθοδόξων καί Ρωµαιοκαθολικῶν (Ἱστορία-Κείµενα-Προβλήµατα), Editura Ἀδελφῶν Κυριακίδη, Α.Ε., Tesalonic-Atena 1996, p. 225.

[11] Ibidem, pp. 210-212.

[12] Ibidem, p. 212.

[13] Ibidem, p. 212.

[14] Ibidem, pp. 212-213.

[15] Ibidem, p. 246.

[16] Ibidem, p. 247.

[17] Ibidem, p. 248.



PREOT DR. MIHAI ANDREI ALDEA: SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE (partea I)


PREOT DR. MIHAI ANDREI ALDEA: SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Călăuzindu-ne după Învățătura Bisericii lui Hristos, Împăratul, Arhiereul și Învățătorul nostru Suprem, așa cum este ea păstrată în Sfintele Scripturi, în canoanele și hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice și în toată Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos, încercăm să deslușim cât se poate din ceea ce a fost și este Sinodul din Creta. Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, dorind mântuirea tuturor și a noastră, temându-ne de Dreapta Judecată și ferindu-ne de orice nedreptate și minciună, să ne ajute harul Duhului Sfânt întru aceasta pe noi și pe toți cititorii acestor rânduri!

În anul 2016, în săptămâna 18-26 a lunii iunie, a avut loc în Insula Creta o întrunire de ierarhi și teologi ortodocși, cunoscută mai ales ca „Sinodul din Creta”, numită inițial „Sinodul Panortodox din Creta”, iar apoi „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” din Creta.

Pretențiile Sinodului din Creta pot fi înțelese pe temeiul a două documente esențiale:

  1. Regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe[1]

pe care îl vom nota mai jos cu ROF;

  1. Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe[2], pe care îl vom nota mai jos „Mesajul…”.

Desigur, nu limităm pretențiile Sinodului din Creta la aceste două documente, de vreme ce sunt mult mai multe documente – presinodale, sinodale și postsinodale – ce îl privesc direct, emanând de la organizatorii, participanții și susținătorii oficiali ai acestuia. Dar privim aceste două documente ca sintetice și esențiale, de vreme ce primul constituie baza canonico-juridico-teologică a Sinodului Cretan din iunie 2016, iar al doilea expresia directă și sintetică a amintitului sinod pentru ceea ce vrea să fi fost și să fi realizat.

În cercetarea noastră asupra acestor pretenții și a consecințelor vizibile până în această clipă suntem călăuziți doar de dorința de a fi în Adevăr și de a ajuta la lăudarea celor vrednice de laudă, lămurirea celor îndoielnice, îndreptarea celor strâmbe. Dorim binele tuturor și suntem cu inima curată, înaintea lui Dumnezeu, de orice gând rău asupra oricărui om. De aceea încercăm să ținem exprimarea noastră în acea linie în care politețea să nu schimbe adevărul și adevărul să nu fie preschimbat în insultă. Căci știm prea bine că iubirea nu există fără adevăr, în lipsa acestuia fiind numai o patimă, iar adevărul fără iubire minciună este. Ne-am rugat neîncetat pentru luminarea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toţi înainte şi în timpul acestei scrieri şi ne rugăm şi mai departe. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

CARE SUNT PRETENȚIILE CRETANE

Întorcându-ne la firul cercetării noastre, vedem, desigur, primele pretenții încă din titlurile celor două documente, după cum se și cuvine. Căci e firesc să se încerce prin titlu exprimarea sintetică a conținutului.

În amândouă titlurile amintita întrunire a ierarhilor și teologilor ortodocși pretinde să fie:

  1. Sinod.
  2. Sfânt sinod.
  3. Mare sinod.
  4. Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Continue Reading »



Se cere caterisirea marelui teolog Theodor Zisis?


Cu stupoare aflam dintr-un articol publicat pe site-ul grecesc aktines ca Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cere caterisirea marelui Teolog Theodor Zisis, probabil pe motiv de impotrivire fata de pseudo-sinodul din Creta

Ἀκοῦστε τὸν πατέρα Θεόδωρο Ζήση, σὲ ἀποκλειστικὴ συνέντευξη στὸ «Ρωμαίικο Οδοιπορικό», ἀποκαλύπτει τὰ ὅσα ἔζησε καὶ βίωσε κοντὰ στὸ Οἰκουμενικὸ Πατριαρχεῖο, χωρὶς ὁ ἴδιος νὰ εἶναι ποτὲ οἰκουμενιστής. Ἀναφέρει ἐπίσης, ὅτι ὅταν συνηδειτοποίησε τὴν σκληρὴ ἀντιπατερικὴ οἰκουμενιστικὴ πραγματικότητα τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριαρχείου, διέκοψε ἀμέσως κάθε ἐπαφή, καὶ τὸ Φανάρι μονομιᾶς ξεκίνησε διωγμούς…

Σύμφωνα μὲ πληροφορίες τοῦ ἰστολογίου Κατάνυξις, ὁ Πατριάρχης Βαρθολομαῖος ἐπανέρχεται καὶ ζητᾶ μὲ ἐπιστολή του ἀπὸ τὴν ΔΙΣ τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος (7-9 Δεκεμβρίου 2016), τὴν καθαίρεση τοῦ πατρὸς Θεοδώρου Ζήση καὶ τῶν ὑπ΄ αὐτόν, τὴν ὁποία φέρεται νὰ ἀπαιτεῖ προσωπικὰ ἀπὸ τὸν Ἀρχιεπίσκοπο Ἱερώνυμο. Ἐπιθυμεῖ νὰ φιμώσει δηλαδή, ὅλους ὅσοι ἀντιστρατεύονται τὴν ψευδοσύνοδο τοῦ Κολυμπαρίου.

Νὰ γνωρίζει ὅμως ὁ Πατριάρχης Βαρθολομαῖος καὶ οἱ ὑπ΄ αὐτὸν, καθὼς καὶ ἡ Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος, ὅτι ὁ πατὴρ Θεόδωρος Ζήσης καὶ ὅλοι ἐμεῖς οἱ μαθητές του μὲ τὴν εὐρύτερη καὶ στενότερη ἔννοια τοῦ ὄρου, δὲν φοβόμαστε τὶς ποικίλες διώξεις ποὺ ἐκσφενδονίζουν, ἀλλὰ οὔτε θὰ μπορέσουν νὰ καταφέρουν τὸ παραμικρὸ, διότι ὅποιος κατέχει τὴν Ἀλήθεια δὲν ὑπολογίζει τὶς ἀπειλὲς τους. Πλησίον στὸν πατέρα Θεόδωρο αἰσθανόμαστε «ὡς ἡ ὄρνις τὰ νοσσία ἑαυτῆς»! Στῶμεν καλῶς Ἀρχιερεῖς!

Sursa: aktines



Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos


ierotheos-2Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta
de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare
a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

Sinodul care s-a întrunit în Creta în intervalul 19-26 iunie a.c., deși inițial era caracterizat ca ”Sinod Ecumenic”, în cele din urmă s-a intitulat ”Sfânt și Mare Sinod”. Cele patru Biserici care nu au fost prezente la Sinod, în mod direct sau indirect au respins titlul de ”Sfânt și Mare Sinod”, și sunt încă așteptate deciziile lor asupra acestui Sinod. Astfel, adevărata denumire a acestui Sinod o va acorda conștiința Bisericii, care este exprimată prin Sfinții acesteia, cei ce alcătuiesc ceata văzătorilor de Dumnezeu în Biserică, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul. Vom vedea pe parcurs cum se va numi acest Sinod în cele din urmă – ”Sinod al Întâi-stătătorilor”, ”Sfânt și Mare Sinod”, ”Sinod Ecumenic”, ”Presinod” etc.
În continuare îl voi numi ”Sinodul din Creta”, așa cum procedăm și cu alte Sinoade, pe care le denumim după numele orașului în care au fost convocate, cum ar fi: Sinodul de la Niceea, Sinodul de la Constantinopol, din Efes, de la Calcedon etc.
Am participat la acest Sinod, reprezentând, dimpreună cu alți frați arhierei și mireni, Biserica Greciei, în urma deciziei Sinodului Bisericii Greciei din martie 2016, și am acceptat în mod definitiv această misiune, abia după ce au fost luate hotărârile Sinodului Bisericii noastre cu privire la textele Sinodului din Creta, în mai 2016. Potrivit acestor hotărâri, trebuia să facem efortul și să ne luptăm pentru corectarea textelor pe care le-am avut la dispoziție. Prin această participare a mea la Sinodul din Creta am dobândit o mare experiență, dar în același timp am plecat de acolo cu cea mai profundă neliniște.
Voi sublinia câteva aspecte care au legătură cu noua propunere pe care a depus-o Delegația noastră la acest Sinod.

1. Pregătirea Bisericii noastre pentru Sinod

Pot să spun dintru început că pregătirea Bisericii noastre pentru participarea la acest Sinod nu a fost cea cuvenită.

a) Comunicarea Mitropolitului Messiniei, Hrisostom

Este cunoscut faptul că la întrunirea plenară a Sinodului Bisericii noastre din octombrie 2014, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Messiniei, Hrisostom, a prezentat o comunicare pentru informarea episcopilor asupra ordinii de zi a Sinodului ce urma să se întrunească și despre întreaga activitate a acestuia, așa cum se hotărâse la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 2014, de la Constantinopol.
Comunicarea a avut un caracter informativ și, la bază, întemeiat pe tradiția Bisericii. Este semnificativ în acest sens faptul că în comunicare s-a vorbit despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și despre creștinii care s-au îndepărtat de aceasta, adică despre creștinii din afara Bisericii. Voi sublinia câteva puncte ale comunicării cu referire la acest subiect.
Înaltpreasfințitul, vorbind despre Dialogurile Bisericii Ortodoxe cu creștinii eterodocși, arată:
”Pentru Biserica Ortodoxă, dialogul a fost totdeauna un element esențial și inalienabil, atât al misiunii soteriologice a acesteia, urmărind întoarcerea schismaticilor și ereticilor în sânurile ei, cât și împlinirea răspunderii ei pastorale, de aceea și mărturisește și propovăduiește în chip statornic că, potrivit conștiinței de sine a Bisericii, ea constituie adevărata continuatoare a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și corabia mântuirii pentru cei de aproape și pentru cei de departe” .
În acest text se vorbește despre Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și despre schismaticii și ereticii care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă și trebuie să se întoarcă în aceasta, lucru care este în acord cu eclesiologia ortodoxă.
În continuare este subliniat că Bisericile Ortodoxe Locale și membrii ortodocși ai Comisiilor Teologice se cuvine să fie caracterizați prin această ”conștiință de sine ortodoxă ca principal criteriu al oricărui Dialog”, după cum, de asemenea, Bisericile Ortodoxe Locale, nu doar la nivelul organelor sinodale competente, dar și la nivelul Conferințelor Panortodoxe, trebuie să urmărească și să evalueze aceste dialoguri ”cu o deosebită dispoziție critică” .
De asemenea, menționează că ”din perspectiva acestei griji și mărturii pe care Biserica Ortodoxă este datoare să o depună este necesar… să fie semnalate atât abaterile foarte serioase și fără precedent, care accentuează încă mai mult gravitatea diferențelor teologice constatate între diferitele tradiții și confesiuni creștine, cât și experiențele traumatice ale relațiilor istorice dintre acestea” .
Aceasta înseamnă că trebuie semnalate diferențele teologice și diferitele tradiții creștine, precum și toate acele evenimente care au condus la experiențe traumatice în Biserica Ortodoxă.
În alt punct al comunicării, scrie:
”Desigur, izolaționismul confesional de ani de zile în funcționarea relațiilor intercreștine nu permite, din păcate, o evaluare obiectivă a urmărilor acestei promovări responsabile a tradiției ortodoxe față de cei de aproape și cei de departe, în scopul tămăduirii abaterilor confesionale și a anchilozărilor diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului, dar și adeverirea autorității perene a tradiției ortodoxe, fapt pentru care de-a lungul timpului s-au manifestat proteste justificate, obiecții, suspiciuni sau chiar reacții de împotrivire față de mersul corect sau incorect al Dialogurilor Teologice bilaterale menționate anterior, precum și față de necesitatea desfășurării acestora” .
Aici se vede că vorbitorul este atent în formulare și nu folosește cuvântul ”Biserică” pentru a defini grupările creștinilor din Apus, ci vorbește despre abateri confesionale și anchilozări ale diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului. În același timp subliniază că sunt justificate reacțiile de împotrivire și protestele creștinilor manifestate de-a lungul timpului față de mersul Dialogurilor, pentru că nu s-a făcut o evaluare obiectivă a urmărilor ”promovării responsabile a tradiției ortodoxe”.

b) Rapoartele Comisiei Interortodoxe Speciale de Revizuire a textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale

După întrunirea plenară a Sinodului Bisericii Greciei din octombrie 2014 și în urma rugăminții unor ierarhi, ni s-au pus la dispoziție textele alcătuite până la acea dată de către Conferințele Panortodoxe Presinodale, elaborate de reprezentanți ai celor 14 Biserici Ortodoxe, prin urmare, și ai Bisericii noastre, fără ca noi, ierarhii, să fi avut până la acea dată o informare elementară asupra textelor pe care le pregătesc aceste Conferințe.
În conformitate cu hotărârea Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, textele alcătuite până la acea dată trebuiau revizuite de o Comisie Interortodoxă Specială, alcătuită din reprezentanții tuturor Bisericilor. În această Comisie, Biserica noastră era reprezentată de Mitropoliții: Hrisostom de Peristeri, Ignatie al Volosului și Hrisostom al Messiniei.
Ceea ce se poate remarca este că, deși, în comunicarea susținută la întrunirea plenară a Sinodului din octombrie 2014, Mitropolitul Messiniei, Hrisostom, a exprimat terminologia ortodoxă referitoare la relația Bisericii Ortodoxe cu ceilalți creștini, în textul pregătit de Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor și de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a fi discutat în Sinodul din Creta și a se lua o hotărâre finală asupra acestuia, există o terminologie diferită. Adică, se făcea referire la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și la celelalte Biserici și Confesiuni creștine, după cum, de asemenea, se vorbea despre faptul că, deși unitatea Bisericii este un dat, totuși în viitor trebuie să se facă eforturi pentru unitatea lumii creștine. Aceste puncte au provocat o amplă discuție când au fost publicate textele.
Au avut loc întruniri ale reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a revizui textele, în timp ce Sinodul Bisericii Greciei nu era informat asupra acestora.
Din cercetarea pe care am făcut-o în arhivele Sfântului Sinod, în urma cererii mele și a aprobării primite din partea Sinodului, am constatat că cei trei ierarhi care au fost reprezentanți ai Bisericii noastre în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor au trimis, în urma fiecărei ședințe a Comisiei Speciale, un raport cu observațiile lor Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Astfel, arhiereii care au fost membri ai Sinodului Permanent în mandatul 2014-2015 au luat cunoștință despre aceste rapoarte și despre textele care se pregăteau, fără să propună corecturi, adaosuri și modificări. Cu o singură excepție, când s-au făcut niște corecturi, nesemnificative, pe care le-a propus Comisia pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești a Sinodului Elen. Însă, textele nu au fost trimise tuturor ierarhilor pentru a-și exprima părerea sau măcar pentru a fi informați și nu au propus convocarea plenului Sinodului pentru a examina acest subiect.
Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, toți ierarhii ar fi luat cunoștință de aceste texte, sau măcar cei interesați, și am fi avut posibilitatea să propunem corecturi sau adaosuri înainte ca textele să fie semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în ianuarie 2016, la Geneva, în Elveția. Sunt de părere că până la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la care au participat cele 14 Biserici, s-ar fi putut face corecturi importante. Desigur, exista posibilitatea de a se face corecturi, adaosuri și modificări și la Sinodul din Creta, dar cu mai mare dificultate.
Ceea ce este important este că reprezentanții noștri, în intervalul cât au durat întrunirile Comisiei Interortodoxe Speciale pentru Revizuirea Textelor, și-au trimis rapoartele la Sfântul Sinod, depunând mărturie că la bază textele sunt ortodoxe.
De exemplu, referitor la noul text cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” – text care a provenit din comasarea a două texte diferite – în raportul celor trei reprezentanți ai noștri în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale, întrunite la Geneva între 29 septembrie și 4 octombrie 2014, există un paragraf, reluat și în alte rapoarte, care spune:
”În urma corecturilor care au fost acceptate, textul a fost semnat în cele din urmă de către șefii delegațiilor Bisericilor Ortodoxe și s-a hotărât să fie trimis ad referendum spre aprobare și corectare către Sfintele Sinoade ale Bisericilor Locale și pentru redactarea finală în cadrul celei de a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale ce urmează a se întruni” .
Din arhivele Sfântului Sinod se poate constata că textul acesta, dimpreună cu raportul, a fost încredințat arhiereilor membri ai Sinodului Permanent din mandatul respectiv (2014-2015), care au și acceptat câteva propuneri, nesemnificative, ale Comisiei Sinodale pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești, dar nu a fost trimis, așa cum trebuia, tuturor ierarhilor Bisericii Greciei, de vreme ce pentru asemenea probleme doar plenul Sinodului are competența să ia decizii.
De exemplu, în aprilie 2015 au fost aprobate câteva modificări propuse de Comisia Sinodală pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești. Este vorba de adăugarea cuvintelor ”locală”, ”participare la CMB”, ”confesiuni”, ”potrivit Simbolului de Credință Niceo-Contantinopolitan” și înlocuirea cuvântului ”CMB” cu ”acestuia”, a cuvântului ”precum” prin cuvântul ”ca să”, și a cuvântului ”însă” prin cuvântul ”și”.
În plus, în raportul sus-menționat se constată:
”Prezentul text nou și unificat considerăm că exprimă desăvârșit poziția panortodoxă asupra subiectelor respective, în mod echilibrat și în cadrele eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a fost formulată și păstrată de tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. În plus, se conturează clar și se configurează nu istoria, ci prezentul și viitorul mersului relațiilor descrise” .
Asemenea adeveriri există și în alte rapoarte în care se discută celelalte texte, care urmau să fie trimise Sfântului și Marelui Sinod.
E posibil ca această confirmare să-i fi liniștit pe membrii Sinodului Permanent ai mandatului respectiv, care însă, în orice caz, trebuiau să studieze pe larg problema și să o pună în vedere tuturor membrilor Sinodului Elen.
Această încredințare, așa cum s-a văzut ulterior, nu a constituit o evaluare corectă, pentru că mulți sunt cei care au subliniat contradicțiile pe care le cuprindea textul și, desigur, nu exprima conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, nici nu păstra tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și acest lucru s-a dovedit din plin din simplul fapt că însuși Sinodul din Creta a făcut corecturi și adaosuri, fie ele și nefinalizate.
Când am citit pentru prima oară textele, am trimis opiniile mele asupra acestora, pe datele de 18 ianuarie 2016 și 20 ianuarie 2016, înainte de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy, Geneva, din 21-28 ianuarie a.c., dar nu cunosc de ce reprezentanții noștri nu au ținut seama de observațiile pe care le-am formulat în timp util, și nu au pus problema modificării textelor la această Sinaxă. Probabil că nu le-au fost înmânate observațiile mele.
Textele finale, care au fost semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe la Geneva, în ianuarie 2016, ne-au fost trimise de către Sfântul Sinod, iar Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, ca Președinte al Sfântului Sinod, a trimis tuturor ierarhilor Bisericii noastre o scrisoare (755/ 16.02.2016), prin care ne îndemna să formulăm, cei care dorim, observații la aceste texte, așa încât să fie luate hotărârile de rigoare de către Sinodul Bisericii Greciei.
În cadrul Sinodului Permanent al mandatului 2016-2017, după ce am studiat observațiile tuturor arhiereilor care au trimis memorii Sfântului Sinod, am propus în plenul Sinodului Bisericii Greciei din mai 2016 corecturi, modificări, adaosuri și eliminări. Așadar, unii ierarhi sunt răspunzători că ne-au liniștit cum că textele sunt ortodoxe și nu ne-au informat în tot acest răstimp, cu rezultatul ca participarea noastră la Sinodul din Creta să fie deficitară.
Sinodul Permanent al mandatului 2015-2016, așa cum avea obligația să o facă, a convocat de două ori în plen Sinodul Bisericii noastre pentru a dezbate acest subiect serios, anume în martie și în mai 2016, și a discutat în mod exhaustiv aceste subiecte, mai întâi alegerea membrilor care vor reprezenta Biserica noastră la Sinodul din Creta și, în al doilea rând, propunerile pe care le va depune la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod pentru corectarea textelor.
Hotărârile care au fost luate le-am prezentat într-un text al meu, după cum, de asemenea, am consemnat și deznodământul acestora, de aceea aici nu este necesară referirea la acestea.
Pentru că la momentul respectiv exista neliniște în rândul pliromei Bisericii, Sinodul Permanent a trimis o Enciclică, ce a fost citită în toate sfintele biserici, în care scria că Sinodul Bisericii Greciei are ”deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților” și respectă ”regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe”.
(va urma)

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26
Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.



Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos


paltin-1COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Sursa: Mănăstirea Paltin Petru Vodă



Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea: Despre rătăcirile Sinodului din Creta… fapte, consecinţe, îndreptare!


Greece Orthodox SynodDespre rătăcirile Sinodului din Creta… fapte, consecinţe, îndreptare!

Cu multă îngrijorare am încercat, de multă vreme, să aduc în conştiinţa tuturor cele mai mari greşeli şi rătăciri pe care le-am găsit în documentul numit „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” [prescurtat, ROF]. Printre multe altele, şi faptul că prevederile – covârşitor neortodoxe – ale acestui „Regulament” distrug eclesiologia ortodoxă, inclusiv prin înfiinţarea unei caste (supra-)episcopale, similare într-un fel cardinalilor din Catolicism.

Această castă, alcătuită din „Întâistătătorii Bisericilor autocefale”, are în „ROF” atribuţii şi drepturi net superioare celorlalte două caste episcopale, inferioare, înfiinţate prin acelaşi document.

Dreptul de veto este unul dintre ele, dar acum, în faţa unor FAPTE dovedite categoric, mă voi opri la alt aspect, extrem de grav. Un aspect pe care l-am subliniat repetat şi public, inclusiv în conferinţa de la Bucureşti, din 31 martie, numită „Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe – ce ştim şi ce nu ştim despre acesta?”.
Este vorba despre lipsa TOTALĂ de control a pleromei Bisericii – inclusiv a episcopilor din oricare Biserică locală autocefală! – asupra purtării întâistătătorului în acest tip de „Mare Sinod” inventat prin amintitul „Regulament” [ROF].
Adică am atras atenţia asupra faptului că aşa-zisul vot al episcopilor unei Biserici locale este strict consultativ şi poate uşor să fie total ignorat de întâistătător, dat fiind că „Regulamentul” [ROF] nu obligă la acest respect şi nu sancţionează ignorarea votului episcopilor.

Mulţi au reacţionat violent, sărind cu o râvnă ruşinoasă pentru orice om cu o urmă de demnitate, să apere „corectitudinea” – după ei, absolută şi dumnezeiască a – întâistătătorilor. Deşi nu o contestase nimeni, se contestase corectitudinea „Regulamentului” [ROF]!
Faţă de aceste reacţii devine cu atât mai cutremurător FAPTUL că Patriarhul Serbiei A VOTAT PENTRU documentele pe care MAJORITATEA EPISCOPILOR SÂRBI LE-A RESPINS!

Să revedem faptele: din 24 de episcopi sârbi, 17 votează împotriva documentelor şi refuză să le semneze, iar 7 – nici 30% – votează pentru şi le semnează; iar Patriarhul Serbiei, din poziţia de castă superioară oferită de „ROF”, VOTEAZĂ PENTRU, ÎN NUMELE BISERICII SÂRBE!

Această flagrantă încălcare a obligaţiilor faţă de Biserica locală al cărei REPREZENTANT (NU conducător!) este întâistătătorul nu a fost pedepsită în niciun fel. Nu a existat nicio reacţie, nimic.
De ce? Cum a fost posibil un asemenea abuz evident şi cutremurător? Cum s-a putut ca episcopii români sau greci să accepte şi să semneze documentele, în situaţia în care Biserica Sârbă le-a respins?
Simplu, pentru că Patriarhul Serbiei le-a votat şi semnat!
Şi pentru că organizatorii i-au sprijinit abuzul!

Se dovedeşte astfel că, din nenorocire, am avut dreptate.
În ciuda furiei unora faţă de semnalele de alarmă pe care le-am tras, în ciuda insultelor şi batjocurilor folosite în loc de argumente, în ciuda linguşelilor nesfârşite pe care aceştia le-au adus întâistătătorilor în special, dar şi organizatorilor Sinodului din Creta şi altora, FAPTELE sunt clare: Patriarhul Serbiei a abuzat de poziţia superioară pe care ROF i-a oferit-o şi şi-a bătut joc de votul episcopilor sârbi.
Dar aceste fapte nu s-ar fi materializat în documentele finale şi semnăturile lor dacă nu exista sprijinul organizatorilor!

Strict ipotetic, după fanteziile care îi văd pe ierarhi supra-umani, adică infailibili şi incoruptibili – în contradicţie cu Învăţătura Bisericii, care subliniază mereu că suntem, toţi, oameni, adică supuşi greşelii- ce ar fi trebuit să se întâmple?
DUPĂ DREPTATE, ar fi trebuit ca Patriarhul Serbiei, în faţa votului episcopilor sârbi, SĂ RESPINGĂ TOATE DOCUMENTELE SINODULUI DIN CRETA!
Ceea ce, conform principiului unanimităţii, atât de clamat de organizatori şi de ROF, ar fi însemnat că toate documentele au fost respinse (în forma prezentă).

REAL, documentele sunt considerate adoptate – inclusiv de către Patriarhia Română – în ciuda FALSULUI direct, ABUZULUI total neortodox pe care Patriarhul Serbiei l-a făcut.

Este de observat un „amănunt” care lămureşte multe: sunt episcopi ce au semnat unele variante lingvistice ale documentelor, dar nu şi pe celelalte. Acest amănunt, adăugat mărturiilor directe, atestă un „haos al semnăturilor” şi un „haos al redactării documentelor”. Un haos pe care îl credem intenţionat. Doar un asemenea haos putea acoperi faptul că un întâistătător a votat PENTRU documente deşi episcopii său au votat, în majoritate covârşitoare, ÎMPOTRIVĂ. Doar un asemenea haos putea face să nu se observe LIPSA semnăturilor imensei majorităţi a episcopilor sârbi, opoziţia lor faţă de ceea ce s-a pretins a fi adoptat.

Avem, ca urmare, drept „documente ortodoxe” ale Sinodului din Creta, nişte documente realizate şi semnate nu doar prin încălcarea sinodalităţi ortodoxe, prin ignorarea eclesiologiei ortodoxe şi inventarea uneia noi, ci şi prin cel mai nedem şi grosolan abuz!

Dacă era vorba despre documente civile, adoptate de un ONG sau de o fundaţie, cu atât mai mult de o instituţie de stat oarecare, un asemenea abuz nu doar că le-a fi lovit de nulitate, ci ar fi avut consecinţe juridice extrem de grave. Pe scurt, este vorba despre cel puţin o infracţiune – abuz de putere -, dacă nu mai multe – fals în acte publice, uz de fals, înşelăciune etc.

O asemenea purtare într-un sinod pare de necrezut.
Mai ales într-un sinod care s-a declarat ba „panortodox” (denumire străină Ortodoxiei), ba „Sfânt şi Mare”, ba „al Biserici Ortodoxe” (in integrum!) etc.
O asemenea purtare aminteşte de Stejar (403), Efes (449), Ferrara-Florenţa (1438-1439) etc., nu de sinoadele ortodoxe pecetluite ca atare de Duhul Sânt.

Faţă de asemenea FAPTE, total neortodoxe, care vor rămâne în istorie pecetluind ruşinea celor care le-au făcut, nu poate exista decât durere; şi, să dea Dumnezeu!, pocăinţă.
Dar, totodată, de vreme ce aceste FAPTE fărădelege au ieşit la iveală, este absolută nevoie de îndreptare!

Pe de-o parte, „ROF” s-a dovedit a fi un regulament neortodox şi incapabil de a asigura o organizare coerentă şi o exprimare adevărată a episcopilor, o adevărată bătaie de joc la adresa sinodalităţii ortodoxe.
Pe de altă parte, nenumăratele încălcări ale „ROF” ce s-au săvârşit în Creta anulează acel sinod chiar şi din punctul de vedere al regulamentului pe care, teoretic, s-a bazat.

Ca urmare, este absolut necesar ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi toate celelalte Biserici locale să respingă Sinodul din Creta, să şteargă orice şansă ca aşa ceva să poată fi privit şi folosit drept precedent.

A admite şi instituţionaliza abuzul, falsul, inovaţia teologică, distrugerea sinodalităţii şi eclesiologiei ortodoxe înseamnă a lupta direct împotriva Bisericii lui Hristos şi a Conducătorului ei.
S-a greşit, dar este loc şi vreme de îndreptare şi pocăinţă, este loc şi vreme să se înveţe din greşeli şi să se pună început bun.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea



Pr. Eftimie Mitra – Predică despre Sinodul din Creta




Scrisoare deschisă a obștii Mănăstirii Paltin Petru-Vodă către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în privința Sinodului din Creta. Si răspunsul Mitropoliei Moldovei


Scrisoare deschisăSursa: manastirea Paltin

Către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Înaltpreasfințite Stăpâne,

Cu fiiască supunere și cu adâncă îndurerare vă adresăm această scrisoare noi, cei nevrednici, neluminați cu viețuirea și cei din urmă fii ai celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Neliniștea și îndurerarea noastră sunt pricinuite de convocarea, hotărârile, dar mai ales urmările Sinodului din Creta (2016).

Ştim că Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a dat în Creta o luptă foarte mare pentru mărturisirea Ortodoxiei, luptă în care şi Înaltpreasfinţia Voastră ați avut aport de mare însemnătate. După cum bine știți, cu binecuvântarea și la dorința Înaltpreasfinției Voastre, noi, obștea mănăstirii Paltin Petru Vodă, după smeritele noastre puteri, am întâmpinat acest Sinod cu rânduială duhovnicească de post și rugăciune. Deşi încredinţaţi de imperativul ca întrunirea acestui sinod să fi fost amânată, fiind ridicate uriaşe probleme teologice privitoare chiar la „Regulamentul de organizare şi funcţionare”, nefiind întrunită unanimitatea preconizată pentru documentele pregătitoare şi existând obiecţii ale unor Biserici locale, am făcut deplină ascultare şi ne-am rugat ca lucrările cretane să fie desfășurate în harul și lumina Adevărului, urmând hotărârilor statornicite de Dumnezeieștii și Sfinții noștri Părinți. Ştiam că Atotputernicul Dumnezeu plineşte neputinţele şi lipsurile omeneşti şi poate să schimbe răul în bine. Iar veştile despre lupta pentru Ortodoxie a Delegaţiei Române ne-au dat nădejde şi ne-au întărit în rugăciune şi post.

După cum se vede, nu ne-am grăbit să spunem ceva, odată încheiat Sinodul din Creta (2016). Dimpotrivă, am studiat cu foarte multă atenție şi răbdare documentele și hotărârile luate, pozițiile și relatările ulterioare ale unor ierarhi și teologi de seamă ai Sfintei noastre Biserici, atât pentru, cât şi împotriva organizării și desfăşurării lucrărilor şi documentelor Sinodului din Creta. Ca urmare a acestei cercetări, însoțite de rugăciune, în care am încercat să cumpănim toate spre a cunoaşte cât mai deplin adevărul, glasul conștiinței ne îndeamnă să vă adresăm această scrisoare. Părerea noastră faţă de Sinodul din Creta (2016) nu este singulară și izolată în lumea ortodoxă, ci este împărtășită de multe alte conștiințe, prin mărturisiri de credință publice, argumentate și întemeiate canonic pe învățătura Sfinților Părinți.

Cu dragoste şi frică de Dumnezeu, Făcătorul, Ziditorul şi Mântuitorul lumii, privind către Iisus Hristos, Dumnezeu Fiul şi Capul Bisericii celei vii şi adevărate, trupul Său, Vă mărturisim Înaltpreasfinţite Părinte, următoarele:

 

1) Sinodul din Creta a călcat peste cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care pentru veşnicie a rânduit egalitatea între episcopi (Mt. 20:25-28; Mc. 9:33-35), oprind cu sfânt glasul Său ca vreunul să se facă mai mare peste ceilalţi; aşezarea episcopilor în trei trepte – unii fără dreptul de a veni măcar la sinod, alţii putând să vină şi să vorbească, dar fără vot hotărâtor, şi câţiva cu drepturi depline, ba chiar şi de veto – este, dincolo de orice argumentaţii omeneşti, împotriva poruncii lui Dumnezeu; speranţa noastră că sinodul din Creta va îndrepta greşeala ce i-a fost pusă ca temelie a fost spulberată, această cumplită alunecare din Ortodoxie nefiind nici măcar discutată.

Înaltpreasfinţite Stăpâne, felurite argumentaţii omeneşti au existat în istorie şi pentru păstrarea Legii Vechi după Înviere, şi pentru arianism sau macedonianism, şi pentru Filioque, pentru înfiinţarea papalităţii în formele istorice sau actuale, pentru Inchiziţie şi multe altele asemenea. Şi toate, pentru că au nesocotit poruncile lui Dumnezeu, s-au dovedit a face mai mult rău decât bine, au adus dezbinare în loc de unitate, rătăcire în loc de călăuzire, durere în loc de mângâiere, dărâmare în loc de zidire. Chiar şi numai această cădere din Ortodoxie, adică acceptarea neortodoxelor şi necreştineştilor trepte episcopale, este de ajuns spre a ne face să strigăm cu durere: „Părinte şi Păstor al turmei celei cuvântătoare a lui Dumnezeu, respingeţi Sinodul din Creta!”.

 

2) Sinodul din Creta şi-a încălcat propriul Regulament. S-a ținut, deşi documentele pregătitoare nu au întrunit unanimitatea, ignorând obiecţiile a patru Biserici locale. Simpla opoziţie a celor patru Biserici contravine principiului atât de des amintit al unanimităţii, lovind de nulitate Sinodul din Creta chiar conform propriei metodologii de organizare. Invocarea unor Sinoade Ecumenice la care nu au luat parte toate Bisericile locale este un sofism ruşinos, de vreme ce Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special. Să invoci o regulă care îţi convine dintr-un ansamblu de reguli pe care le-ai sfidat în totalitate este necuviincios şi în afara Ortodoxiei. Chiar şi numai pentru nerespectarea propriilor principii de organizare şi funcţionare aveţi, Înaltpreasfinţite Stăpâne, motiv foarte întemeiat pentru a respinge Sinodul din Creta!

 

3) Discuţiile şi documentele Sinodului din Creta au fost apăsate cumplit de povara unui limbaj teologic neortodox, aparţinând de ceea ce ecumeniştii înșiși au numit „theologia (o)ecumenica”, o teologie neortodoxă, de origine protestantă, infiltrată în Biserică cu precădere în secolele XIX-XX. Chiar Înaltpreasfinţia Voastră şi alţi membri ai Delegaţiei Române aţi luptat împotriva ambiguităţilor şi neclarităţilor, formulărilor ne- şi chiar anti- ortodoxe din ultimele documente. Dar timpul extrem de scurt (altă practică neortodoxă!) şi presiunile foarte mari au lăsat să existe numeroase scăpări, de la ignorarea inacceptabilei inovaţii dogmatice a treptelor clericale până la articole ce se contrazic sau se anulează reciproc, sau lipsa unor precizări esenţiale, fără de care cele mai rătăcite răstălmăciri teologice capătă cale liberă.

 

Despre toate acestea, cu multe amănunte şi informaţii, s-a scris şi s-a publicat în Grecia şi Ucraina, în Bulgaria, Gruzia şi alte părţi ale Bisericii celei Una, precum şi în România. Dacă vom adăuga unele materiale, nu o facem spre a vă învăța ceva, căci suntem încredinţaţi deplin că ştiţi prea bine cât de adevărate sunt cele pe care vi le-am scris, ci doar spre a întări mărturia noastră în faţa istoriei, pentru cei care nu o cunosc, şi a vă pune la îndemână mijloace prin care să susţineţi singura hotărâre posibilă: respingerea categorică a Sinodului din Creta (2016).

 

Înaltpreasfinţite Stăpâne, cunoaşteţi dragostea noastră nestrămutată faţă de Biserica lui Hristos, dragoste pentru care Părintele şi Duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirii Paltin, şi-a dat sângele şi viaţa, petrecând ani de chinuri cumplite, fără şovăire, fără a da înapoi. Sunt vremuri în care exemplul Părintelui Justin Pârvu trebuie să ne stea înainte, alături de pilda strălucitoare a tuturor mărturisitorilor din prigoanele comuniste.

Chiar dacă acum prigoana nu este, sau încă nu este, la asemenea răutate ca atunci, ştim foarte bine că sunt şi acum presiuni foarte mari pentru ca Biserica Ortodoxă Română să primească lucruri ce sunt străine Ortodoxiei. Ştim şi că aţi dat o luptă grea pentru a feri Biserica Românească de asemenea cădere. Şi cu lacrimi vă rugăm: continuaţi lupta, respingeţi Sinodul din Creta. Ceea ce nu aţi putut câştiga acolo, câştigaţi acum! Căci nu este vorba despre vreun interes omenesc, limitat şi meschin, ci despre datoria cea sfântă şi nesfârşit de înaltă a mărturisirii şi propovăduirii Învăţăturii lui Hristos, aşa cum Însuşi Mântuitorul ne-a lăsat-o, tezaur, până dincolo de sfârşitul lumii.

Uitaţi-vă, Preasfinţitul nostru Părinte şi Păstor, la valurile care se ridică: orice rătăcire duce la naşterea unor răspunsuri extreme. Rătăcirile ecumenismului, ultraclericalismului şi etnofiletismului care au condus la felul în care a fost organizat şi desfăşurat Sinodul din Creta, şi care, în ciuda luptei Delegaţiei B.O.R., răzbat din documentele sale, stârnesc reacţii tot mai puternice. Chiar dacă nu se aud până la înălţimea Sfântului Sinod, vocile care cer întreruperea pomenirii ierarhilor sunt multe, foarte multe, şi foarte hotărâte, dar foarte grav este că dincolo de ele se aud deja şi glasuri ale unor grupări centrifuge, unele dorind şi luptând pentru sfâşierea Bisericii, glasuri care pot găsi tot mai mulţi ascultători dacă tulburarea continuă şi se adânceşte. Este limpede că respingerea Sinodului din Creta este cea mai clară şi eficientă vindecare a tuturor acestor valuri şi rătăciri, de fapt singura vindecare cu putinţă.

 

Vă scriem acestea cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Nu ca şi cum am putea să vă învăţăm ceva, căci cum am putea să vă învățăm noi, cei lipsiți de viețuire curată si de cunoștință luminată? Ci venim înaintea Înaltpreasfinţiei voastre, ca înaintea unui Părinte și Păstor preabun, ce își pune sufletul pentru fiii sau oile sale, doar aducându-Vă aminte de cele pe care prea bine le cunoaşteţi şi astfel să risipiți tulburarea apărută în Biserica lui Hristos, aducând pace și lumină prin aplicarea dogmelor și învățăturilor cele sfinte ale înaintașilor noștri, ierarhi sfinți și temători de Dumnezeu, ce și-au apărat credința și turma cu prețul vieții.

Binecunoscând evlavia și dragostea Înaltpreasfinţiei voastre față de Tradiția Bisericii noastre și rânduielile sfinte ale Dumnezeieștilor Părinţi, cât și prețuirea pe care ați manifestat-o de atâtea ori față de mult iubitul nostru Părinte Duhovnicesc, de vrednică pomenire, Arhim. Justin Pârvu, aducem înaintea Înaltpreasfinției Voastre cuvintele purtătoare de duh ale Părintelui nostru, un neostoit luptător pentru dreapta credință, luptător în faptă și în cuvânt, cuvânt plin de dragoste și mângâiere, dar totodată de înțeleaptă mustrare: „Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili curăția ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede… Canoanele Sfinţilor Părinţi nu sunt numai pentru noi, românii, Biserica Ortodoxă, sunt pentru toată lumea creştină. Aşa încât, scopul nostru este, cum am spus şi adineaori, este mântuirea omului. Acestea sunt mijloace de mântuire a omului. Cum noi am început să eliminăm, să facem concesii pe aceste baze, am început să ne destrămăm şi morala şi viaţa noastră creştină. Aşa încât scopul nostru este de a ridica pe om, cu slăbiciunile lui, spre înălţimea, linia Bisericii, linia canonică, nu să scoborâm noi Canoanele şi rânduielile Sfinţilor Părinţi la slăbiciunea şi neputinţa omenească. Că tocmai aici se vrea să se şi ajungă. Să ajungem la desfiinţarea lor şi omul rămâne în toată splendoarea, în toată neputinţa lui ca şi cum peste el nu mai există nimeni. Ori aceste Canoane, aceste rânduieli sunt formate de sfinţi şi rămân sfinte şi noi trebuie să ne conformăm. Neconformarea faţă de ele înseamnă pieirea noastră sufletească şi sufocarea noastră spirituală”[1].

În temeiul celor mărturisite mai sus ,

Vă asigurăm de dragostea noastră fiiască şi de rugăciunile neîncetate pe care le ridicăm pentru ca Dumnezeul Adevărului, cel ce a întărit pe mucenici, să Vă întărească în mărturisirea cea sfântă și Vă cerem cu smerenie să înaintați Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre reanalizare documentele din Creta și respingerea Sinodului care a provocat multă tulburare în sânul Bisericii.

Cu smerenie și fiiască supunere,

Obștea mănăstirii Paltin Petru-Vodă și preoții slujitori

11 August 2016, la prăznuirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

 

Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

[1] Preluat din cartea Părintelui Justin Pârvu, Biserica și noile erezii, Fundația Justin Pârvu, 2016, p. 32.

 

Reactia Mitropoliei Moldovei:

COMUNICAT DE PRESĂ în legătură cu reacții ale unor credincioși din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei față de Sinodul din Creta

13 august 2016

Scrisoare deschisă

În ultima vreme, pe adresa Arhiepiscopiei Iașilor au fost trimise mai multe memorii în care s-au exprimat diverse opinii în legătură cu întrunirea Sfântului și Marelui Sinod din Creta (18-26 iunie 2016).

Răspunzând acestor memorii și dorind a prezenta lămuririle necesare în legătură cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment bisericesc, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor aduce la cunoștința celor interesați următoarele:

1.În cadrul Sinodului din Creta au fost aprobate o serie de documente publicate și în limba română pe site-ul basilica.ro(la http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-marelui-sinod-i…). Pe marginea acestor texte există o serie de reacţii sau analize, atât ale clerului, cât şi ale poporului dreptmăritor.Acest lucru este firesc şi este semn al unei Bisericii vii. Dialogul, dezbaterea, chiar luările de poziţie critice, dacă sunt purtate onest, în duh de pace şi de unitate, pot ajuta la limpezirea unor aspecte problematice. Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan este preocupat de aceste aspecte și receptiv la gândurile exprimate, mai ales de către fiii eparhiei pe care o slujește. De altfel, această preocupare este o constantă în lucrarea Înaltpreasfinției Sale, manifestată atât înaintea, în timpul, cât și după întrunirea sinodală din Creta. Astfel, în timpul întâlnirii din Creta, Părintele Mitropolit Teofan a avut mai multe intervenții făcute în „cuget bisericesc ortodox, bazat pe învățătura Bisericii”, potrivit mărturiei Mitropolitului Ierotheos Vlachos, participant la Sinodul din Creta.

Cele mai multe reacții au loc în legătură cu documentul intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. În acest document se afirmă că:

a) Biserica Ortodoxă este „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 1);
b) „ (…) bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21);
c) Există o „criză profundă prin care trece mișcarea ecumenică” (art. 7);
d) „Biserica Ortodoxă, (…) participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18);
e) „Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19).

Cu toate aceste precizări și altele asemănătoare, documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” este cel mai dezbătut și criticat text dintre toate cele care au fost adoptate în Creta. Trebuie, de asemenea, menționat faptul că nu toți participanții la Sinodul din Cretași-au însușit textul respectiv. Aflându-se în dezbaterea Bisericii și ținând cont de faptul că patru dintre cele 14 Biserici Autocefale nu au fost reprezentate la acest sinod, putem considera acest document în stare de analiză, nedefinitivat.Lipsa unui consens panortodox plasează documentul într-un proces de revizuire totală sau parţială, fiind necesare discuţii, amendamente sau completări în cadrul unei viitoare întruniri a Sfântului şi Marelui Sinod.

2.Regretăm că, în contextul acestor dezbateri firești din Biserică, există și luări de poziție extreme, precum unele care se regăsesc în memoriul intitulat „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta”.Acest memoriu a fost înaintat Centrului Eparhial din Iași în ziua de 11 august 2016 și a fost publicat pe unele pagini de internet. Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credințăale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționeazădocumentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice aleacestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f.Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.
»

3. Este important să menționăm că unele persoane ce se regăsesc pe lista de semnături a memoriului „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta” au precizat, după ce textul a fost publicat pe internet, că nu au avut știință că în document se propuneîntreruperea pomenirii ierarhului la sfintele slujbe.Prezentăm în anexă,punctul de vedere al Ieroschimonahului Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria, așezat de inițiatorii demersului ca prim semnatar. Această poziție este asumată și de către alți semnatari, precum Ieromonahul Sava Popa de la aceeaşi mănăstire și Preotul Postelnicu Constantin Ciprian din Războieni (Neamţ). Precizările acestor părinți arată maniera nepotrivită prin care cel puțin o parte dintre semnăturile alăturate memoriului menționatau fost colectate.

4.Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan îndeamnă poporul dreptmăritor din Arhiepiscopia Iașilor la rugăciune pentru ca Hristos-Domnul să lumineze şi să înţelepţească pe toţi cei implicaţi în această dezbatere. Este necesar a aborda cu discernământ provocările împreună-vieţuirii în Biserică, în vederea păstrării unităţii întru Adevăr şi a comuniunii de iubire între mădularele acesteia.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Anexa 1: Scrisoarea P.Cuv. Ieroschimonah Simeon Zaharia către I.P.S. Mitropolit Teofan

Anexa 2: Mesajul P.Cuv. Ieroschimonah Simeon Zaharia către fiii săi duhovniceşti



Incep reactiile laicilor fata de Sinodul din Creta


Scrisoare IPS Teofan

IPS Hierotheos Mitropolit de Nafpaktos si Aghios Vlasios si IPS Teofan la Sf. Parascheva Iasi

     Înalt Preasfinţia Voastră , Părinte Mitropolit Teofan ,

BINECUVÂNTAȚI !

      Este pentru a treia oară când mă adresez ÎPS Voastre , fără ca să primesc nici cel mai mic semn că vă interesează ce simte şi gândeşte şi cere un suflet ortodox de la  Păstorul păstorilor pământeşti !

Oare chiar nu vă pasă de un suflet omenesc , ce strigă ? Nu vă interesează , nu vă doare că un mădular al bisericii vă cere ajutor ,e nedumerit și suferă , văzând lupii înțelegători că ne atacă?

         Eu cred că veţi da răspuns ŞI pentru mine , oaia cea pierdută , buboasă şi plină de râie , care zbiară să n-o lăsaţi , să vă întoarceţi , s-o scoateţi din smârcuri…Nu aceasta este menirea unui păstor ? E bine doar când e soare , imaşul e verde , izvorul susură pe-aproape şi lupul e departe ?

         V-am trimis două scrisori , una prin poştă , cealaltă v-a fost înmânată personal , prin care vă rugam , cu smerenie şi respect şi cu îngrijorare , să daţi voie Preoţilor să avertizeze, din faţa Sfintelor uşi ale Altarelor , că lupul ne dă târcoale , că se apropie , că acceptarea cardurilor sunt trepte de lepădare , că ni se primejduieşte mântuirea şi că dacă nu veţi striga Sfinţiile Voastre , noi , mirenii , nu vom avea nicio şansă de a fi ascultaţi !

         Am fost la mitingul anti-cip de la Bucureşti , din 14 martie2013 şi , dincolo de faptul că mulţi ne făceau semne dispreţuitoare şi indecente , deşi eram cu icoane şi sfinte cruci în mâini , și mai mulţi nu ştiau de pericolul din cipuri  – şi erau sinceri în neştiinţa lor ! – şi ar fi vrut să ştie şi se mirau de ce nu ştiu şi de ce  nimeni nu le-a spus nimic !?

         Şi de aceea mulţi , foarte mulţi , aproape toţi  au primit aceste documente diabolice, prin care sunt „adormiţi” şi conştiinţa lor nu mai lucrează şi trezvia lor , atâta cât era…nu mai funcţionează !

         Cine se face vinovat de această condamnabilă nepăsare ? Cine va răspunde în faţa lui Hristos de pierzarea acestor suflete ?

         Ne-am bucurat nespus când aţi venit în Moldova  !

Ascultându-vă predicile , am crezut că sunteţi OMUL LUI DUMNEZEU , care-şi pune viaţa pentru oile lui, mai ales când am aflat că vă place să mergeţi singuratic , prin munţi , să vă întâlniţi cu sihaştrii , să vă îmbogăţiţi din harul şi harismele lor , să vă apropiaţi , în taina sufletului ÎPS Voastre , de ceea ce vrea şi cere Hristos de la AI LUI !

         Şi a venit …piatra de încercare , turnesolul , care a arătat …adevărata faţă a lucrurilor –  Sinodul din Creta !

         Ce a fost acesta , ÎPS Voastră ?!?  O ridicare la luptă împotriva Sfinților Părinți? O revoltă împotriva Sfintelor canoane ? Sau a fost o ”nebunie spirituală” , care a aruncat în aer pacea și liniștea credincioșilor ?

         Am semnat şi eu , alături de alte numeroase  suflete îngrijorate , în 9 iunie ac. „Scrisoara către Sinodul BOR privind adunarea din Creta din iunie 2016” , prin care făceam un apel către PF.Daniel , ÎPS Mitropoliţi , PS Episcopi şi ceilalţi Membri ai Sfântului Sinod ai BOR , punând câteva îndreptăţite întrebări , în legătură cu acel aşa-zis Sinod , cerându-vă , cu tot respectul ce vi se cuvine şi cu toată smerenia şi cu toată cuviinţa, să nu vă jucaţi cu Adevărul, să susţineţi dreapta credinţă ,  să nu primejduiţi Ortodoxia , să nu cumva să aduceţi schisma în biserica noastră prin încercarea de unire cu papistaşii şi alte grave abateri de la Sfintele canoane , ce se pregătiseră deja prin documentele ”organizatorilor ”.

         V-am trimis această scrisoare , v-au mai fost trimise şi altele , de laici ori de monahi curajoşi ( dar…NB ! de către nicio faţă bisericească , în afară de Părintele Antim , de la Mânăstirea Bistriţa  !) însă n-am văzut şi n-am auzit să fi răspuns în vreun fel , cuiva !

          Am mai auzit că aţi fost la Petru Vodă , la Agapia şi nu mai ştiu pe unde şi , impresia pe care aţi lăsat-o… nu a fost a unui curajos !  A unui Ierarh curajos !  A fost a unui om împovărat şi trist…

         Nu are rost să repet de ce e atâta îngrijorare printre ortodocşi ,  pe toate le ştiţi,  cu mult mai bine decât mine : de la modul de organizare a acestui „sinod” , la selectarea participanţilor , despre punerea la cale a unirii cu ereticii , despre atribuirea numelui de „biserică” celor care nu sunt şi nu au fost niciodată biserică, despre eterodocşi şi”istoricitatea” lor , despre teoria ramurilor… Nu teologhisesc eu gravele abateri de la această adunare ecumenistă , au făcut-o , o fac și o vor mai face alți ”puși deoparte” ai lui Hristos .

         Dar Adevărul este atacat și am dreptul să vorbesc și eu –  pentru că sunt mădular al bisericii  și nu am voie să tac ,  tăcerea ”ne va vinde ”!

         S-au rătăcit ierarhii noştri în Creta şi acum vor să ne rătăcească şi pe noi,  crezând că dacă suntem oi (cuvântătoare!) –  suntem proşti !

         Da , suntem simpli (ştiţi prea bine că în limba rusă „prostâi celovec” însemna om simplu , curat , nu tâmpit !) şi vrem şi noi să fie păstrată Ortodoxia curată , aşa cum am moştenit-o de la înaintaşi !

Adică de la Hristos ! Pentru că Hristos Ortodox a fost , este și va fi !

         Pe mine mă îndurerează faptul că tăceţi , ÎPSVoastră ! Şi tăcerea ÎPS Voastre ne doare , ne ustură! Şi ne sperie !

         Aţi fost şi sunteţi şi aţi rămas singura  noastră nădejde !

Fără ÎPS Voastră nu vom mai avea Sfântă Liturghie , Sfântă Împărtăşanie , morţii noştri nu vor mai avea nicio lumină , noi înşine nu vom mai avea parte de creştinească înmormântare – deşi…mulţi dintre cei care nu au avut parte nici de Sfânta Liturghie , nici de Sânta Împărtăşanie , murind mâncaţi de fiare , de peşti , înghiţiţi de ape, pulverizaţi de explozii…mulţi dintre aceştia , cu siguranţă , s-au mântuit ! Maria Egipteanca nu a avut nimic din toate aceste Sfinte Taine…şi – unde este Sfânta Maria Egipteanca ?!

         Dar noi nu suntem nici praful de pe tălpile rănite ale acestei Sfinte Femei , noi AVEM NEVOIE de întăriri ! Suntem slăbănogiţi duhovniceşte , s-a bătut păcatul în noi şi AVEM NEVOIE DE BISERICĂ , de Biserica noastră ORTODOXĂ , de preoţii noştri , de ierarhii noştri ! Avem nevoie de Sfintele Slujbe , din care să  luăm puteri şi lumină şi har .

         Fără SVoastre  se rupe biserica , ÎPS Voastră !

 Se rupe , poate apărea schisma , dar nu va pieri , pentru că Hristos Însuşi a spus că  „nici porţile iadului nu o vor birui ”! Adică gurile ereticilor , tocmai cei cu care vor unii să ne unească !

         Avem nevoie de Biserică , ÎPS Voastră , dar dacă nu vă veţi dezice de toate abaterile pe care le-aţi semnat în Creta…noi nu vom mai intra în bisericile care vă vor pomeni ! Şi cine va răspunde în faţa lui Dumnezeu dacă ne vom rătăci ? Sau asta se şi urmăreşte ?

         Nu vom mai  intra în acele biserici pentru că acolo nu se va mai pogorî Duhul Sfânt, mâinile nu vor mai fi sfinte şi nici nu vor mai sfinţi , gurile nu vor mai spune adevărul, predicile nu vor mai putea să zidească nimic , iar a face din Sfintele noastre slujbe – spectacol…este mai mult decât tragic , este o blasfemie ! Şi o tragedie personală , a fiecărui ortodox în parte !

         Oricum , vom rămâne în Biserică , nădăjduim că tot se va găsi pe undeva, prin ţară ori prin vecini ,  vreun Preot al lui Hristos , a cărui mână sfinţită să ne curăţească de păcate ! Ori de nu , lacrimile de la rugăciune ne vor ţine loc  de  Sfânta Împărtăşanie , mila lui Dumnezeu ne va feri de păcatele grele şi…FACĂ-SE, DOAMNE, VOIA TA !

         ÎPS Părinte Mitropolit , când v-aţi făcut călugăr, nu aţi îmbrăcat oare cămaşa morţii ? Nu aţi murit pentru lume , ca să-L aşteptaţi pe Hristos , spunându-i „ Iată eu şi copiii(oile) pe care mi le-ai dat „? Nu v-aţi pus viaţa pentru noi ? Aveţi vreo oaie de pierdut?  Nu sunteţi Păstorul nostru , blândul nostru păstor ?

          Aveţi o fire blândă , sunteţi un om deosebit , aţi albit în posturi şi rugăciune , iubiţi atât de mult copiii…ce vă reţine să treceţi în calendar ?  Nu spre asta suntem chemaţi cu toţii , SĂ NE SFINŢIM ?! Noi , ca noi , păcătoşii , dar ÎPS Voastră ?!?

         A trecut o lună de la această nebunească lovitură de stat împotriva ORTODOXIEI ! Și e liniște ! Prea multă liniște ! Dar nu-i nici liniștea nici neliniștea cea bună !

Dar  nici pace nu-i !

         De ce vă este teamă să mărturisiţi Adevărul , adică să vă deziceţi public de ceea ce aţi semnat în Creta , ÎPS Voastră?

 Ne-am pus cu toţii întrebarea : Ce s-a petrecut acolo ? A stat cineva cu pistolul la tâmpla Sfinţiilor Voastre ? Sau cu barda pregătită să vă taie capul dacă nu semnaţi ? Lui Brâncoveanu i-au tăiat de cinci ori capul , şi tot îl mai are , şi e Icoană , şi ne închinăm jertfei lui  cât va mai fi suflare ortodoxă pe aceste meleaguri !

         Nu vă înduraţi , ÎPS Părinte Mitropolit , nu ne lăsaţi tocmai acum , când au tăbărât lupii !  Ieşiţi în faţă şi apăraţi ORTODOXIA ! Curajul mărturisirii de acum să acopere , în faţa lui Hristos , o slăbiciune care , cu siguranţă , v-a fost indusă de „mult prea fericitul”care a condus lucrările acestei „şedinţe de partid ecumenist !”

         Noi încă nădăjduim că sunteţi AL NOSTRU , că sunteţi curat şi că cele petrecute în Creta sunt un vis urât, din care doriţi să vă treziţi . Suntem cu ÎPS Voastră , un zid de oi care-şi pun (ele !!) viaţa pentru păstorul lor , numai nu faceţi concesii pierzătoare de mântuire !

          Rămâneţi , fiţi un reper ! Fiţi un drapel ! Ortodoxia merge spre Golgota , spre cruce , pentru acolo este locul ei , numai de acolo se ridică spre cer !  Spuneţi , precum  odinioară , bravii comandanţi :

                             — După mine , flăcăi ! ORTODOXIE SAU MOARTE !       

 

                                                   

                                            Cu adâncă smerenie , cu lacrimi şi cu nădejde ,

                                                                                        Prof. Paraschiva Rădoi

 

  1. Sf. Ioan Gură de Aur , într-un caz similar spunea că înseși oile devin străjeri ai turmei , când arhipăstorii și păstorii nu priveghează!

                                                                                IERTAȚI !

(primit pe mail)

 

 



Scrisoarea deschisă a unor Părinți Aghioriți către Chinotita Sf. Munte în privința Sinodului din Creta


sf munteSfântul Munte 20/6/2016 (3/7/2016)

Duminica Părinților,

Mărturisitorilor, Cuvioșilor, Ierarhilor și Mucenicilor Aghioriți

Scrisoarea deschisă a unor Părinți Aghioriți

Către:

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte,

către cei 20 de egumeni dimpreună cu obștile lor,

și spre informarea pliromei cu nume creștin al Bisericii.

 

”… ca niște fii iubitori de părinți, să păstrăm moștenirea părintească nestricată, să nu destrămăm locul acesta precum smochinul neroditor, ci privind cu luare aminte la mai-marii noștri, la felul cum și-au încheiat viața, să le urmăm CREDINȚA și lupta, ca să dobândim și noi dimpreună cu ei bunătățile cele veșnice”

      (Stihiră de la Litia Slujbei Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri Aghioriți, cei ce au strălucit în Sfântul Munte Athos.)

 

Preacuvioși Părinți,

 

După ce am cercetat cu toată luarea aminte textele finale, care au fost făcute publice, ale așa-zisului Sfânt și Mare Sinod, precum și răspunsurile unor distinși teologi și mitropoliți, purcedem la a vă pune înainte următoarele.

Concluzia ce rezultă cu ușurință din cercetarea acestora este că, în cele din urmă, acest sinod se dovedește a fi neortodox, tâlhăresc și eretic, pentru că:

  1. A recurs la manipulări fără precedent în ce privește ordinea de zi și practicile sale.
  2. I-a exclus pe episcopi și a dizolvat sinodalitatea ortodoxă și, îndeobște, au fost folosite metode neortodoxe în modul său de funcționare.
  3. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
  4. Consacră teologia postpatristică.
  5. Legiferează oficial și sinodal panerezia ecumenismului.
  6. În cele din urmă a fost atins scopul acordării de caracter bisericesc ereziilor, adică s-a acceptat că papismul, precum și ceilalți eretici sunt Biserici, iar nu erezii.
  7. Coboară creștinismul la nivelul socialismului (”evanghelia socială”).
  8. Nu exprimă experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
  9. Nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una și nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente, și mai ales Sinoadele VIII și IX Ecumenice.
  10. Anulează hotărârile Sinoadelor Ecumenice.
  11. Recunoaște așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor.
  12. A fost trecut cu vederea și ignorant rolul monahismului și mai ales atitudinea Aghioriților față de papism și ecumenism.

Continue Reading »