Acasă » Sfintii Inchisorilor

Posts Tagged 'Sfintii Inchisorilor'


SINAXAR 16 IUNIE: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. Un Editorial de Sergiu Ciocârlan


Coperta I A39In avanpremiera, Editorialul din Nr 39 al Revistei ATITUDINI:

Cuviosul Părinte Justin – lumina veacului nostru întunecat,
dulcea chemare a inimilor noastre întru Hristos
de Sergiu Ciocârlan
Nu doresc a începe acest cuvânt fără a aminti de nevrednicia cu care stau înaintea celui despre care scriu, un om ce a lăsat chipurile deșarte ale vieții și s-a arătat mărturisitor al Domnului și mult pătimitor, răbdând chinuri, frig și foame ca un viteaz de altădată. Văzând calea ce e de urmat, căci Părintele cu viața sa ne-a arătat calea, primesc gândul că din puținătatea faptelor mele nu au cum să se nască pașii mei pe această cale, iar aceasta mă întristează. Dar și bucuria este deplină! Cum viețuiesc acestea două și cum se împacă ele înlăuntrul meu, pentru mine este minunat, pentru că apropiindu-mă de Cuviosul mă văd cum însumi sunt, dar fără a deznădăjdui, simt bucuria care nu este o trecătoare stare, ci dulcea chemare a inimii mele întru Hristos. Și iarăși mă uit înlăuntru și văd cât de nepregătit sunt a spune un cuvânt care să nu moleșească duhul cu omenești și pieritoare cugetări, și tocmai de aceea mă rog Cuviosului Părinte să-mi dea mie a scrie spre a mișca inimile spre tot lucrul bun și desăvârșit.
Apropierea mea de Cuviosul s-a făcut în chip neasemănat, fiindcă deși nu am înțeles de la bun început ceea ce mi se dăruia, am descoperit mai târziu că văzându-l și auzindu-l nu a rămas fără urmare în viața mea. În mare măsură, ceea ce mi s-a întâmplat mie e o orbire adâncă, ce se poate mai ușor tălmăci ca diferență de nivel sau ca prăpastie. Abia cu timpul mi s-a dat mie a pricepe că acest om trăia în Duhul Sfânt. Dar – ceea ce vreau să spun fără metafore – este că întâlnirea noastră continuă și astăzi, iar aici e o realitate pe care nu mi-o pot explica până la capăt, fiindcă însăși această realitate nu poate fi cuprinsă de minte omenească.
Aparent, întâlnirea cu el nu s-a arătat zdrobitoare. Pentru mine a fost suficient să-l văd. Eu nu m-am dus în chilie să-l întreb ceva sau să-i spun ceva. Pur și simplu am vrut să-l văd. Copiii cu care eram au luat binecuvântare și apoi am plecat. „Bătrânul este un Sfânt?”, m-a întrebat unul dintre copii. I-am confirmat, iar el a fost mulțumit, fiindcă a văzut cu ochii lui de copil încredințarea pe care o primisem în inima mea. Ulterior, am înțeles că Părintele Justin nu vorbea mult, nu era al său a înnoda cuvintele într-un discurs, dar vindeca prin prezența sa. Așa am simțit și eu, că este de ajuns ca eu să fiu acolo unde se află el ca să cuprind o parte din cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Doamne, bine este nouă să fim aici”(Mt. 17, 4), deoarece cu adevărat Cuviosul mult L-a iubit pe Domnul, iar Domnul întru el Se odihnea. Continue Reading »



Mărturisire de credinţă la mormântul părintelui Justin Pârvu. de Constantin Ciofu


P Justin iunie 2015Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe Preacuviosul Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului vrednicului slujitor al Sfântului Altar, care s-a remarcat prin apărarea dreprei credinţe şi a valorilor poporului român, au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.

Inima Ortodoxiei româneşti s-a aflat timp de câteva ceasuri la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Cu o zi înainte de Duminica Sfinţilor Români (n.r. sâmbătă, 13 iunie 2015), peste 10.000 de oameni au străbătut drumul îngust ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă, locul unde acum doi ani de zile a fost sădit în pământul românesc trupul neînsufşeţit al Arhimandritului Justin Pârvu. Nu poţi să te apropii de locul unde se află mormântul marelui duhovnic, fără să fii cuprins de o emoţie şi de o pace desprinsă din rai. Florile aşezate deasupra locului unde se află sicriul celui ce a călăuzit atât de multe sufletele întristate, împovărate de necazurile şi grijile vieţii, sunt o mărturie a dragostei purtate de fiii duhovniceşti, care poată şi astăzi în inimă sfaturile pline de înţelepciune ale părintelui Justin. Marele duhovnic a lăsat o moştenire de cuvinte la multe probleme actuale, prin intermediul cărora mulţi oameni află răspunsuri. Aşa se explică setea de poveţe duhovniceşti ale miilor de oameni veniţi să se roage pentru odihna celui ce nu a avut niciodată odihnă şi să-i ceară alinare sufletească celui ce a cunoscut amarul suferinţei în vremea detenţiei, şi nu numai. În preajma zilei când se împlinesc doi ani de când a plecat în lumina cerească, părintele Justin Pârvu şi-a adunat inimile în rugăciune în jurul mormântului său acoperit de florile ce formau tricolorul României. Continue Reading »



Rugaciuni si lacrimi la mormantul Parintelui Justin Parvu. Imagini de la Parastasul Parintelui Justin de 2 ani




Părintele Justin Pârvu: „Pentru mine celula a devenit mormânt al învierii, al strălucirii harului dumnezeiesc”


Părintele Iustin ParvuŢara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, harul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă.
În închisoare sufereai o strivire, o descompunere şi sufletească şi trupească pentru că cei mai mulţi din cei arestaţi cu condamnările mici, au murit, săracii. S-au dus degrabă. Pe când celălalt mereu trăia viaţa, trăia cu orice preţ ca să fie afară. Singurătatea era arma de descompunere şi cea mai grea. Însă, în această singurătate, a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în fiinţa umană.A început să coboare mai adânc în sufletul lui şi să înceapă rugăciunea, care a fost salvarea tuturor. Era ca la mănăstire citirea Psaltirii din oră în oră. În colţul celulei începea acatistul, paraclisul din memorie, fără cărţi.
Salvarea noastră a fost tangenţa cu cei care au fost arestaţi în timpul lui Antonescu. Ştiau pagini întregi din primele volume ale Filocaliei. Nici sfinţii din pustietăţi nu erau aşa de preocupaţi.
În toate vremurile au existat oameni care au menţinut duhul de rugăciune. În închisoare am fost privaţi de drepturile creştineşti, dar am câştigat raiul lăuntric. Spovedania şi împărtăşania se făceau cu cele mai mari riscuri. De Paşti şi de Crăciun se lua împărtăşania Continue Reading »



Mircea Vulcănescu – 62 de ani de la trecerea în veșnicie. Înterviu cu fiica sa mai mică, doamna Măriuca Vulcănescu


Marturisitorul Mircea Vulcanescu cu fiica sa cea mica„Tata era adânc credincios şi nu făcea paradă de lucrurile acestea”

V-am ruga să ne depănaţi câteva amintiri din minunata dumneavoastră copilărie alături de un tată ca Mircea Vulcănescu. Care era atmosfera religioasă în familie?

De mică aveam mai mult decât respect, mai degrabă o dragoste fierbinte către Dumnezeu datorită mamei care ne ajuta să mergem la biserică şi tatii care ne dădea exemplu viu. Pentru că de Paşte, de exemplu, părintele Daiculescu de la biserica Mântuleasa de care ţineam noi, îl ruga pe tata să fie unul din cei care duceau Sf. Epitaf. Este o fotografie cu tata când era tânăr, îmbrăcat în preot, pentru că el chiar a vrut să se facă preot, era un om foarte religios.

Viaţa însă a luat alt curs şi pentru că s-a însurat de două ori, cred că tata şi-a luat gândul de la lucrul acesta. Prima soţie era mai exigentă şi a avut-o pe sora noastră cea mai mare Viorica, Vivi, după care s-au despărţit. Tata era mai tânăr decât prima lui soţie, Anina Pogoneanu, care era profesoară de filosofie la Şcoala Centrală şi părinţii ei au zis că ea merita mai mult decât un simplu funcţionăraş. Partea frumoasă este că mama surorii mele celei mari s-a împăcat cu noi şi am fost în relaţii foarte bune.

Tata era adânc credincios şi nu făcea paradă de lucrurile acestea. Bunicul era foarte corect şi era foarte apreciat pentru cinstea lui. Bunica era foarte credincioasă şi ne învăţa să mergem la biserică, să ne împărtăşim, ca şi mama de altfel.

Aveţi vreo amintire din copilărie legată de tatăl dumneavoastră, care vi s-a întipărit în suflet?

Ţin minte cum ne lua în pat şi ne arăta: ăsta este muntele cel mai înalt, Everestul şi ridica picioarele cu plapuma în sus sau îndoia genunchii şi spunea: ăsta este Caraimanul. Practic învăţam geografie pe păturile de pe pat. Tata avea darul să ne înveţe cu duhul blândeţii şi al jocului, fără morală, fără ostentaţie sau cu ceartă. Şi îşi dădea seama că de fapt exemplul lui conta. Pe sora mea, Sandra, o aprecia şi o lua mult mai în serios pentru că şi era mult mai serioasă. Eu mai trăgeam chiulul fiindcă eram mai mică şi mi se îngăduia aşa. Mai făceam pozne şi îmi plăcea când îi făceam să râdă. Pe urmă, după ce am trecut prin lagăr, n-am mai ştiut să fac aşa multe glume, dar am considerat că mi-a folosit experienţa aceea din mijlocul unei omeniri foarte diverse şi am avut şi exemple foarte bune. Fata profesorului Taşcă de pildă a fost un exemplu deosebit de caracter. Continue Reading »



Părintele Gheorghe Calciu la 5 ani de la naşterea în Ceruri. Cuvântul Părintelui Justin la înmormântarea acestui mare mărturisitor


Cuvânt la înmormântarea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Părinte Gheorghe Calciu,

Bine ați revenit la Mănăstirea Petru Vodă!

Cu două luni în urmă ați fost aici la noi, ați admirat munții, dealurile, pădurile şi celelalte lucruri minunate ale lui Dumnezeu şi v-ați exprimat dorința ca trupul cel ostenit de suferințe şi pribegie să se odihnească în Grădina Maicii Domnului, în pământul sfânt al țării noastre şi mai exact la Mănăstirea Petru Vodă, închinată tuturor Martirilor jertfiți în temnițele comuniste şi împreună să aşteptăm aici sunetul trâmbiței celei de apoi a Arhanghelului pentru învierea cea de obşte şi să ieşim „întru întâmpinarea Domnului în văzduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate întru credință şi întru suferință deoarece „binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”!

Întristați frați şi surori!

Biserica şi neamul nostru românesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice conştiințe ale demnității noastre creştin-ortodoxe şi româneşti, iar pe de altă parte câştigă un rugător în ceruri pentru acest popor încercat şi aici pe pământ, o icoană de-a pururi vie a unui Apostol ce înalță Crucea astfel încât „vestirea lui ajunge până la marginile lumii” dar va străbate ca un ecou sfânt peste veacuri generațiilor ce vor veni zicând asemenea Sfântului Pavel: „Fiți mie următori, precum şi eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a născut in anul 1925 odată cu Patriarhia Română pe data de 23 noiembrie. S-a născut la gurile Dunării cel ce se va odihni aici între crestele Carpaților deoarece printre vitregiile veacului martiric XX şi-a croit crezul ca un fluviu de nestăvilit şi a devenit un munte de neclintit.

Şi-a trăit copilăria şi tinerețea în vâltoarea evenimentelor interbelice şi a înțeles ca majoritatea celor din generația lui pericolele Ciumei Roşii ateiste de la Răsărit care sufla amenințare asupra României şi a altor state creştine din zonă, dar şi pericolul nazist din apus cu aceleaşi efecte distructive pentru credință şi neam. În acest context, fiind student la medicină, cu mult curaj a încercat alături de alți tineri să tragă semnalul de alarmă, luând parte la diferite manifestări cu caracter anticomunist şi antiateu ale studenților şi drept urmare este întemnițat în anul 1948. In urma condamnării cunoaşte calvarul închisorii comuniste de reeducare a studenților de la Piteşti, iar chinurile groaznice şi diabolice de acolo la care erau supuşi deținuții sunt asemănătoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortură folosite în aceste temnițe urmăreau distrugerea fizică şi spirituală, semănau ura şi dezbinarea şi nu în ultimul rând se dorea pierderea nădejdii şi a credinței în Bunul Dumnezeu. In aceste condiții deosebit de grele mulți „au pierit ca nişte miei duşi spre junghiere” şi rămăşițele lor pământeşti au fost aruncate în gropi comune, iar sângele lor a îngrăşat brazdele pământului de unde strigă precum sângele lui Abel către fratele Cain cel ucigaş. Continue Reading »



Părintele Justin la AIUD: Sinaiul şi Athonul nostru sunt AIUDUL. Despre torționarii de ieri şi de azi




A aparut revista Ortodoxă ATITUDINI numărul 8


coperta_nr8



Proiectul manastirii de la Aiud, sustinut de Parintele Justin Parvu


manastire_Aiud_exterior_3

Venind intr-un pelerinaj la manastirea Petru Voda am aflat ca Parintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfanta Cruce de pe Rapa Robilor de la Aiud intentioneaza sa organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea manastirii Sfanta Cruce de la Aiud, inchinata martirilor din inchisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvantare de la Parintele pentru a propune un proiect. Asa ne-am apucat de lucru.

De mai multi ani ne-am specializat in problema arhitecturii bisericesti[1]. Stim ca arhitectura bisericeasca este o marturisire, o contemplare si intrupare a constiintei eclesiale. Biserica este chipul pamantesc al Imparatiei Ceresti. Arhitectul are o misiune mare si grea  aceea de construi icoana Imparatiei. Pentru a construi o biserica in Rapa Robilor efortul este pe masura. Acel loc, prin sfintenia care-l invaluie, este aparte, intrucat acolo Imparatia este deja prezenta.

Ne-am propus dintru inceput ca acest proiect sa fie rodul unei impreuna-lucrari cu toti cei implicati, astfel incat sa gasim constiinta eclesiala prin luminarea pe care o aduce comuniunea in Hristos si dragostea frateasca (acolo unde si cu cine a fost deschis). Insa cel mai important a fost ca Parintele Justin si alti supravietuitori traisera intre acei sfinti. In temnita Aiudului ei vazusera icoana Imparatiei intruchipata, materializata in acei minunati oameni care sunt sfintii de la Aiud.

Ceea ce a urmat a fost o serie de discutii cu Parintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plasmuita Biserica de acolo, pentru ca ea sa poata fi numita icoana a Imparatiei.

Dincolo de multele discutii si impreuna-cautari, ramane binecuvantarea si rugaciunea Parintelui, cu care am plecat la drum si ne-au insotit in tot acest demers si care, inca, ne insoteste. Am ajuns la o forma pe care o prezentam aici si pe care Parintele a binecuvantat-o si sustinut-o ca proiect propus de Sfintia sa. Tot Sfintia sa ne-a cerut personal sa-l insotim si sa sustinem proiectul alaturi de el la dezbaterile legate de alegere.

Centrul de Studii va fi in grija monahilor cei mai indreptatiti, prin sfintenia vietii monahale, la a locui pe acel loc sfant. Monahismul este o prelungire spirituala de zi cu zi a martiriului. De-a lungul intregii istorii a Bisericii, manastirile au fost principalele focare de cultura, fiind adevarate scoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se carti iar, in momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit[2]. Monahii vor fi principalii curatori ai moastelor si lacasului cu muzeul si Centrul aferent lui. De aceea, monahii manastirii Sfanta Cruce vor fi dintre cei instruiti, cu aplecare spre studiu si cercetare, avand educatie in domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetatorii aflati in stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor in zona special amenajata lor, incercand, pe cat posibil, sa se integreze vietuirii ortodoxe din acest lacas sfant si aratand in primul rand prin aceasta respectul pe care il datoreaza sfintilor cu care avem inainte de toate o relatie doxologica. De aici izvoraste si interesul pentru studiul vietii lor si tot in aceasta isi au scopul aceste studii. Continue Reading »



Parintele Justin „Sfintii din Aiud: glasul care striga in pustia lumii de azi


Parintele Justin Parvu scarbit de Dan Puric

(interviu realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt)

– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?

– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.

Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.

Ce este un schit? Un schit este radacina, samburele unei manastiri; nu e altceva. Un schit are un numar de pana in 15 calugari, si ce este mai mult devine o manastire. Schitul este nucleul de inceput al monahismului nostru si leaganul formarii neamului nostru. Ce a fost manastirea Neamtu, de pilda, cetatea acesta voievodala? Ce a fost Putna, toate cetatile marete ale domnitorilor nostri? Au fost niste schituri. Intai domnitorul a dat o mostenire de pamant, cateva zeci de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre crestini, calugari si care au inceput sa faca pomenirea ctitorilor, voievozilor si a tuturor din trecut. S-a dezvoltat Putna, mrea Neamtu „manastiri domnesti, care duc mai departe crezul nostru crestin ortodox. Ce a fost m-rea Neamtului initial? A fost un schit, a devenit o manastire, apoi un centru cultural; acolo s-au adapostit toti scriitorii nostri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creanga, Arghezi si altii, care au ajutat si au cautat sa dezvolte cultura romaneasca in baza traditiei si obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza „nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului, este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala atat aici cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.

– Dar ce parere aveti despre acesti oameni de cultura care vor sa transforme intr-o firma acel loc sfant, arogandu-si drepturi nemeritate? Continue Reading »