Acasă » revista crestina

Posts Tagged 'revista crestina'


Părintele Justin Parvu despre familie si despre avort


Părintele Justin Parvu despre familie si despre avortDacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul.

Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare…. Răul copilului nu este în nimeni altcineva decât în noi înşine, în felul în care ştim să ne apărăm drepturile şi cum ştim să ne sacrificăm pentru ele.

Ele, mamele, duc mai departe toată fru­mu­seţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.

Sărăcia aceasta este şi o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni şi îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, şi de ce să îi mai facă? Până şi ultima ţărancă de la sat vine şi îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la ţară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Doar familiile cu copii mulţi vor rezista. Dum­nezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii şi chiar din copiii aceia crescuţi în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani şi belşug. Nu, Dumnezeu ştie când şi de ce îngăduie aşa. Aceste familii şi mame eroine duc greutăţile ţării…

(Preluat din „Ne vorbeste Parintele Justin Parvu”, Fundatia Justin Parvu)



Imagini: Comemorare Sf. Mărturisitori ai temniţelor comuniste – Aiud 18 Martie




Mitropolitul Hierotheos Vlachos: De dragul unitatii


Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea.

Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință. Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.

De multe ori, la diferite întâlniri ale oamenilor, chiar și în Organismele sinodale bisericești, este formulată opinia că trebuie să fim de acord pe o temă, fie și dacă avem o părere diferită, „de dragul unității”. Și se poate întâmpla ca aceleași Organisme sinodale bisericești, din care fac parte aceiași oameni, să ia decizii diferite, lucru care este justificat că se face „de dragul unității” sau „pentru unitate”.

Dar există și oameni, politici sau bisericești, care susțin că se luptă pentru unitatea corpului din care fac parte, pe când ceilalți nu sunt interesați de unitate.

De la început, trebuie să fie notat că unitatea în societate și în Biserică este o țintă mai îndepărtată la care trebuie să privim. Îndeosebi în Biserică, acesta este scopul tuturor, deoarece el a fost atins în ziua Cincizecimii, conform Condacului praznicului: „Când Cel Preaînalt, coborându-Se, a amestecat limbile, a despărțit neamurile; când a împărțit limbile cele de foc, la o unire i-a chemat pe toți”. Acesta este lucrul Sfântului Duh, Care lucrează în Biserică. Astfel, unitatea în Biserică este experiența Cincizecimii, pentru care există unitatea Apostolilor și a Părinților în teologie.

Totuși, este necesar să fie notat că unitate pot să aibă și cei care lucrează răul și cei care compun o organizație bisericească, ce urmăresc dezbinarea și nenorocirea societății. Oamenii aceștia sunt interesați de unitatea lor ca să comită răul și să nu fie descoperiți. Drept pentru care scopul mai îndepărtat nu este unitatea, ci legătura unității cu adevărul.

La dumnezeiasca Liturghie, credincioșii sunt îndemnați prin cuvintele: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Unitatea, în limbaj bisericesc, nu este abstractă și necondiționată, ci are legătură cu credință, după cum a fost descoperit de la Dumnezeu sfinților și este legată foarte evident de „împărtășirea Sfântului Duh”. Sigur că presupune dedicarea vieții noastre lui Hristos. O astfel de unitate este binecuvântată de Dumnezeu și nu unitatea pe care pot să o aibă și ereticii între ei, care se bazează pe o rațiune gândită (abstractă, în opoziție cu cea practică, n.tr.) și războiesc învățătura ortodoxă.

Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni, susține pe creștini să se lupte și să țină unitatea Duhului, care este legată de Unul Domnul Dumnezeu, de credința cea una și de botezul cel unul. Scrie: „Silindu-vă să țineți unitatea Duhului în legătura păcii. Un trup și un Duh, după cum ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre. Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și în noi toți” (Efeseni 4, 3-6). Unitatea credinței este legată de Domnul cel Unul, de credința cea una, de botezul cel unul, de trupul cel unul și de Duhul cel Unul.

La fel, același Apostol vorbește într-un verset ulterior despre unitatea în îndumnezeire: „Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători spre desăvârșirea sfinților la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până ce vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 11-13). Aceasta înseamnă că unitatea credinței este legată de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu și are ca scop desăvârșirea, ca omul să agonisească măsura vârstei deplinătății lui Hristos, adică îndumnezeirea.

În aceeași perspectivă se mișcă și Părinții Bisericii, care s-au silit să păstreze unitatea Bisericii în credința descoperită, izgonind din Biserică pe eretici, care spărgeau unitatea Bisericii prin învățăturile lor eretice. Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea. Anatematizarea ereticilor se făcea pentru întărirea unității credinței și a unității Bisericii. Părinții, când au îndepărtat pe eretici din Biserică, nu au spart unitatea, ci au apărat-o. O explicație diferită constituie o falsificare a funcției Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii.

Avva Dorotei leagă unirea creștinilor între ei de aceeași cugetare. „Nimic nu lucrează așa unirea, ca a se bucura de aceleași lucruri și a cugeta la fel în Hristos Iisus!”. Acest cuvânt este legat de multe locuri din Apostolul Pavel. De exemplu, scrie către creștinii din Roma: „Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea să cugetați la fel unii față de alții după Hristos Iisus, ca să slăviți laolaltă cu o gură pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos” (Romani 15, 5-6). La fel, scrie către creștinii din Filipi: „Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtășire a Duhului, dacă este vreo milostivire și îndurare, împliniți-mi bucuria ca să cugetați la fel, având aceeași dragoste, fiind de un suflet, cugetând un singur lucru” (Filipeni 2, 1-2).

Cuviosul Isaac Sirul stabilește ce este exact unirea duhovnicească. Scrie: „Unirea duhovnicească este o pomenire nepecetluită, care se înflăcărează în inimă prin dor arzător și neîncetat, care își primește puterea din statornicia în porunci, spre o legătură care nu este abuzivă, nici firească”. Unirea duhovnicească se face prin ținerea poruncilor lui Hristos și aprinde dorul dumnezeiesc în inima oamenilor.

În societate se vorbește despre unitate în ciuda opiniilor diferite existente și aceasta o are în vedere guvernarea democratică. Principiile diferite și programele diferite dintre partide, pozițiile diferite și lucrările din interiorul partidului, care sunt aprobate prin vot, când sunt exprimate în mod democratic, sunt privite ca un element de unitate.

Totuși, în Biserică, lucrurile sunt diferite. Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință.

Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.

Trăim într-o epocă în care nu este permis să fie degradate chiar și aceleași cuvinte, îndeosebi înțelesul cuvântului unitate, de dragul unei mentalități prefăcute exterioare și diplomatice schimbătoare, care ascunde elemente de oportunitate și folos personal.
Preluat de pe Doxologia



9 Martie – Zi de cinstire si pomenire a martirilor din temnitele comuniste, impreuna cu Sfintii 40 de Mucenici din Iezerul Sevastiei


Sfintii Inchisorilor-Sfinții români din închisori

Sfinții români din închisori

Parintele Justin Parvu, la Aiud, comemorandu-i pe fratii sai de suferinta, Martirii din temnitele comuniste

Parintele Justin Parvu, citind Acatistul Sfintilor din inchisori

Fragment din Acatistul Parintelui Justin
Condac 8
Delta Dunării apele sale voia să-şi ascundă, nesuferind să vadă jertfa voastră cea defăimată, Părinte, cum cu braţe schiloade munţi de pământ aţi săpat şi înfruntând vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, snopi mari de stuf aţi tăiat, iar sângele vostru scurs prin şanţuri apele Dunării l-au purtat, sfinţind pământul ţării şi al lumii, pentru care noi ne închinăm nevoinţelor voastre, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8
Minune preaslăvită a lucrat Dumnezeu în colonia de muncă de la Periprava, în ziua Sfinţilor Trei Mari Ierarhi, când cumpliţii prigonitori v-au aruncat iarna în Delta îngheţată la – 30 de grade, ca să tăiaţi baloţii de stuf, dar pentru credinţa voastră, Domnul a încălzit apa şi soarele mai puternic în chip minunat a strălucit, încât cei ce vă păzeau erau arşi de razele lui, iar tu, părinte, văzând minunea, mai mult te-ai întărit în nădejde şi puterea lui Dumnezeu peste tine s-a pogorât, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Mucenicule slăvit, căci asemenea Sfinţilor 40 de Mucenici din iezerul îngheţat ai pătimit;
Bucură-te, diamant al răbdării, că de groaza gerului nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că împreună cu Părintele Ilie Lăcătuşu pe ceilalţi fraţi i-aţi îmbărbătat;
Bucură-te, că răbdând chinuri vremelnice, ai câştigat virtuţi veşnice;
Bucură-te, că de la Domnul darul iubirii de oameni ai câştigat;
Bucură-te, că în bătăi pe fratele tău, ce nu rezista, de mână l-ai luat;
Bucură-te, că „Rezistă, Moţule”, i-ai zis, şi a rezistat;
Bucură-te, că moartea fraţilor tăi ai plâns, ce fără cruce în gropile comune s-au stins;
Bucură-te, că mult te-ai căit că nu împreună cu ei ai murit;
Bucură-te, vrednicule urmaş, că slava sfinţilor închisorilor prin tine a dăinuit;
Bucură-te, căci mult pătimind, până la sfârşit ai răbdat;
Bucură-te, că Domnul slobozirea din temniţă ţie ţi-a dat;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!
(intreg Acatistul aici)



A apărut Revista ATITUDINI Nr. 48, dedicată Părintelui Daniil (Sandu Tudor) și mărturisitorilor mișcării Rugul Aprins


Coperta atitudini 48 față

Coperta atitudini 48 verso

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 48, închinată Părintelui Daniil de la Rarău

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: [email protected] sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

Editorial:
JOS MÂINILE DE PE PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU!
de Monahia Fotini

4 IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR), MĂRTURISITORUL DE FOC AL RUGULUI APRINS

16 ÎNTRE SOBOR ȘI SOVIET
de Sandu Tudor

18 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU:
UN POSIBIL RĂSPUNS PENTRU SCENA POLITICĂ DE AZI

25 DOUĂ MINUNI DE SFINȚI:
PĂRINTELE JUSTIN ȘI PĂRINTELE PROCLU

28 PĂRINTELE IOAN DE LA RARĂU DESPRE STAREȚUL SĂU, IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR) – STAREȚUL
RUGĂCIUNII ISIHASTE

33 MIȘCAREA – RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI
de Monahia Dometiana

38 CUVIOSUL PĂRINTE PROCLU – FILĂ VIE DE PATERIC
„Măicuţa Domnului să vă ducă în Rai cu tot cu mine!“

44 DOR DE ÎNCHISOARE
Interviu cu Doamna Galina Răduleanu

54 IOAN IANOLIDE – CHIPUL LUMINOS AL BUNĂTĂȚII ÎN IADUL COMUNIST
De vorbă cu Doamna Constanța Ianolide

60 DE CE NU PUTEM ACCEPTA SINODUL DIN CRETA.
SINODUL DIN CRETA ȘI ECLESIOLOGIA ERETICĂ NESTORIANĂ
de Mitropolitul Ierótheos Vlachos

66 SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE (II)
de Preot Dr. Mihai Andrei Aldea

82 MESAJ AL BISERICII GRECIEI ÎN PRIVINȚA SINODULUI DIN CRETA

85 MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA ATENȚIONEAZĂ ASUPRA IEȘIRII DIN BISERICĂ
„Un așa-zis spirit de luptă, care nu este deloc vindecător nici sfințitor, ci mai degrabă
pierzător“

89 SF. TEODOR STUDITUL: DESPRE PURTAREA DE GRIJĂ LA ÎMPĂRTĂȘIREA CU SFINTELE TAINE

92 VIAȚA SF. SIMEON NOUL TEOLOG
de Preot Ilarion V. Felea

98 ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAREA COPIILOR
de Ioan Vlăducă

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: [email protected],

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

Coperta atitudini 48 interior Parintele Iustin

Coperta atitudini 48 interior 2 Sandu Tudor

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



A trecut la Domnul Părintele Proclu! Dumnezeu sa-l odihnească cu dreptii! „Dacă vedeţi că am murit, să vă rugaţi ca preoţi: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”.



Parintele Proclu NicauInterviu cu Părintele Proclu

Sunt om simplu. Însă vă spun că sunt oameni sfinţi care au stat prin mănăstiri şi când auzi pe cineva că are dorul după Dumnezeu, acela nu mai are altă grijă decât să ajungă în rai. Şi sunt mulţi părinţi care au avut lucrare minunată, dar eu… felul cum sunt, nici mie nu-mi place. Unde mă duc, de mine dau. Aţi venit, plată aveţi că aţi venit, dar n-aveţi la cine, că sunt stricat de cap.

Ne puteţi spune câteva cuvinte despre rugăciunea inimii? Cum trebuie să ne rugăm?

Despre rugăciunea inimii… e lucru mare. Toţi care au avut rugăciunea inimii, au pierdut-o, ştii de ce? Ca nu cumva diavolul să-i vâneze… Pentru această rugăciune îţi trebuie dorul de Dumnezeu. E un lucru mare. Când te necăjeşti cu gândurile, că dau năvală duhurile, atunci dacă stai de vorbă cu gândurile, ai pierdut. Trebuie să ajungem ca Duhul Sfânt să ne ajute cu rugăciunea inimii. Şi a nu te mai opri din plâns.

Credeţi că sunt oameni cu rugăciunea inimii şi în lume?

Sunt. Dar sunt rari. Ştii care are rugăciunea inimii? Pe care îl batjocoreşti mereu şi el zice rugăciunea în gând neschimbat şi Duhul Sfânt îl ajută. Dar trebuie să se păzească şi de prea multă vorbă. Dacă eu am crezut în mintea mea că am rugăciunea inimii, am picat. Dacă îmi zice altul prost, e bun. Dar atât vă spun. E nenorocire cu smerenia. Toţi care au căpătat smerenia, o trebuit să rabde ocara.

Cum dobândim dreapta socoteală?

Ai venit la un prost să iei răspunsuri? Eu am nevoie de pocăinţă. Astea sunt daruri.

Să vă rugaţi şi pentru noi, Părinte!

A mă ruga sunt dator. Dar vin unii şi mă întreabă când începe războiul. Eu le-am spus aşa: „Când ne sfădim e război cu diavolii şi cu oamenii”. Odată am primit o poacă după cap. Când am primit poaca aceea în cap, o sunat a gol şi dacă o sunat a gol, ce să mai fie în el ceva bun?

Căutaţi pe Dumnezeu că să ştiţi că e un dar mare cine a ajuns să poată răbda năpastele. Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi. Şi îi fericesc pe acei care rabdă năpastele, tac şi se roagă. Şi atunci Duhul Sfânt o să le ajute să le dea darul nepătimirii. Darul nepătimirii îl câştigă fie fraţi, fie preoţi care rabdă şi se roagă şi sunt aprinşi de dorul de Dumnezeu. Şi toţi acei care rabdă năpastele stau ascunşi, nu se arată.

Eu, când vin preoţi şi îi cunosc că sunt preoţi, le spun aşa: „Dacă vedeţi că am murit, să vă rugaţi ca preoţi: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”. Că am văzut… multe suflete a răbdat bunul Dumnezeu şi le-a primit în rai de milă. Şi dacă mă judecă bunul Dumnezeu cu milă, câştig. Dacă nu mă judecă după mila Lui, am pierdut totul.

Dumnezeu să vă ajute să ajungeţi cu toţii în rai! Măicuţa Domnului să vă ducă în rai!

(Fragment preluat din Revista Ortodoxa Atitudini, Nr. 36)



Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos


ierotheos-2Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta
de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare
a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

Sinodul care s-a întrunit în Creta în intervalul 19-26 iunie a.c., deși inițial era caracterizat ca ”Sinod Ecumenic”, în cele din urmă s-a intitulat ”Sfânt și Mare Sinod”. Cele patru Biserici care nu au fost prezente la Sinod, în mod direct sau indirect au respins titlul de ”Sfânt și Mare Sinod”, și sunt încă așteptate deciziile lor asupra acestui Sinod. Astfel, adevărata denumire a acestui Sinod o va acorda conștiința Bisericii, care este exprimată prin Sfinții acesteia, cei ce alcătuiesc ceata văzătorilor de Dumnezeu în Biserică, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul. Vom vedea pe parcurs cum se va numi acest Sinod în cele din urmă – ”Sinod al Întâi-stătătorilor”, ”Sfânt și Mare Sinod”, ”Sinod Ecumenic”, ”Presinod” etc.
În continuare îl voi numi ”Sinodul din Creta”, așa cum procedăm și cu alte Sinoade, pe care le denumim după numele orașului în care au fost convocate, cum ar fi: Sinodul de la Niceea, Sinodul de la Constantinopol, din Efes, de la Calcedon etc.
Am participat la acest Sinod, reprezentând, dimpreună cu alți frați arhierei și mireni, Biserica Greciei, în urma deciziei Sinodului Bisericii Greciei din martie 2016, și am acceptat în mod definitiv această misiune, abia după ce au fost luate hotărârile Sinodului Bisericii noastre cu privire la textele Sinodului din Creta, în mai 2016. Potrivit acestor hotărâri, trebuia să facem efortul și să ne luptăm pentru corectarea textelor pe care le-am avut la dispoziție. Prin această participare a mea la Sinodul din Creta am dobândit o mare experiență, dar în același timp am plecat de acolo cu cea mai profundă neliniște.
Voi sublinia câteva aspecte care au legătură cu noua propunere pe care a depus-o Delegația noastră la acest Sinod.

1. Pregătirea Bisericii noastre pentru Sinod

Pot să spun dintru început că pregătirea Bisericii noastre pentru participarea la acest Sinod nu a fost cea cuvenită.

a) Comunicarea Mitropolitului Messiniei, Hrisostom

Este cunoscut faptul că la întrunirea plenară a Sinodului Bisericii noastre din octombrie 2014, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Messiniei, Hrisostom, a prezentat o comunicare pentru informarea episcopilor asupra ordinii de zi a Sinodului ce urma să se întrunească și despre întreaga activitate a acestuia, așa cum se hotărâse la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 2014, de la Constantinopol.
Comunicarea a avut un caracter informativ și, la bază, întemeiat pe tradiția Bisericii. Este semnificativ în acest sens faptul că în comunicare s-a vorbit despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și despre creștinii care s-au îndepărtat de aceasta, adică despre creștinii din afara Bisericii. Voi sublinia câteva puncte ale comunicării cu referire la acest subiect.
Înaltpreasfințitul, vorbind despre Dialogurile Bisericii Ortodoxe cu creștinii eterodocși, arată:
”Pentru Biserica Ortodoxă, dialogul a fost totdeauna un element esențial și inalienabil, atât al misiunii soteriologice a acesteia, urmărind întoarcerea schismaticilor și ereticilor în sânurile ei, cât și împlinirea răspunderii ei pastorale, de aceea și mărturisește și propovăduiește în chip statornic că, potrivit conștiinței de sine a Bisericii, ea constituie adevărata continuatoare a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și corabia mântuirii pentru cei de aproape și pentru cei de departe” .
În acest text se vorbește despre Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și despre schismaticii și ereticii care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă și trebuie să se întoarcă în aceasta, lucru care este în acord cu eclesiologia ortodoxă.
În continuare este subliniat că Bisericile Ortodoxe Locale și membrii ortodocși ai Comisiilor Teologice se cuvine să fie caracterizați prin această ”conștiință de sine ortodoxă ca principal criteriu al oricărui Dialog”, după cum, de asemenea, Bisericile Ortodoxe Locale, nu doar la nivelul organelor sinodale competente, dar și la nivelul Conferințelor Panortodoxe, trebuie să urmărească și să evalueze aceste dialoguri ”cu o deosebită dispoziție critică” .
De asemenea, menționează că ”din perspectiva acestei griji și mărturii pe care Biserica Ortodoxă este datoare să o depună este necesar… să fie semnalate atât abaterile foarte serioase și fără precedent, care accentuează încă mai mult gravitatea diferențelor teologice constatate între diferitele tradiții și confesiuni creștine, cât și experiențele traumatice ale relațiilor istorice dintre acestea” .
Aceasta înseamnă că trebuie semnalate diferențele teologice și diferitele tradiții creștine, precum și toate acele evenimente care au condus la experiențe traumatice în Biserica Ortodoxă.
În alt punct al comunicării, scrie:
”Desigur, izolaționismul confesional de ani de zile în funcționarea relațiilor intercreștine nu permite, din păcate, o evaluare obiectivă a urmărilor acestei promovări responsabile a tradiției ortodoxe față de cei de aproape și cei de departe, în scopul tămăduirii abaterilor confesionale și a anchilozărilor diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului, dar și adeverirea autorității perene a tradiției ortodoxe, fapt pentru care de-a lungul timpului s-au manifestat proteste justificate, obiecții, suspiciuni sau chiar reacții de împotrivire față de mersul corect sau incorect al Dialogurilor Teologice bilaterale menționate anterior, precum și față de necesitatea desfășurării acestora” .
Aici se vede că vorbitorul este atent în formulare și nu folosește cuvântul ”Biserică” pentru a defini grupările creștinilor din Apus, ci vorbește despre abateri confesionale și anchilozări ale diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului. În același timp subliniază că sunt justificate reacțiile de împotrivire și protestele creștinilor manifestate de-a lungul timpului față de mersul Dialogurilor, pentru că nu s-a făcut o evaluare obiectivă a urmărilor ”promovării responsabile a tradiției ortodoxe”.

b) Rapoartele Comisiei Interortodoxe Speciale de Revizuire a textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale

După întrunirea plenară a Sinodului Bisericii Greciei din octombrie 2014 și în urma rugăminții unor ierarhi, ni s-au pus la dispoziție textele alcătuite până la acea dată de către Conferințele Panortodoxe Presinodale, elaborate de reprezentanți ai celor 14 Biserici Ortodoxe, prin urmare, și ai Bisericii noastre, fără ca noi, ierarhii, să fi avut până la acea dată o informare elementară asupra textelor pe care le pregătesc aceste Conferințe.
În conformitate cu hotărârea Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, textele alcătuite până la acea dată trebuiau revizuite de o Comisie Interortodoxă Specială, alcătuită din reprezentanții tuturor Bisericilor. În această Comisie, Biserica noastră era reprezentată de Mitropoliții: Hrisostom de Peristeri, Ignatie al Volosului și Hrisostom al Messiniei.
Ceea ce se poate remarca este că, deși, în comunicarea susținută la întrunirea plenară a Sinodului din octombrie 2014, Mitropolitul Messiniei, Hrisostom, a exprimat terminologia ortodoxă referitoare la relația Bisericii Ortodoxe cu ceilalți creștini, în textul pregătit de Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor și de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a fi discutat în Sinodul din Creta și a se lua o hotărâre finală asupra acestuia, există o terminologie diferită. Adică, se făcea referire la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și la celelalte Biserici și Confesiuni creștine, după cum, de asemenea, se vorbea despre faptul că, deși unitatea Bisericii este un dat, totuși în viitor trebuie să se facă eforturi pentru unitatea lumii creștine. Aceste puncte au provocat o amplă discuție când au fost publicate textele.
Au avut loc întruniri ale reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a revizui textele, în timp ce Sinodul Bisericii Greciei nu era informat asupra acestora.
Din cercetarea pe care am făcut-o în arhivele Sfântului Sinod, în urma cererii mele și a aprobării primite din partea Sinodului, am constatat că cei trei ierarhi care au fost reprezentanți ai Bisericii noastre în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor au trimis, în urma fiecărei ședințe a Comisiei Speciale, un raport cu observațiile lor Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Astfel, arhiereii care au fost membri ai Sinodului Permanent în mandatul 2014-2015 au luat cunoștință despre aceste rapoarte și despre textele care se pregăteau, fără să propună corecturi, adaosuri și modificări. Cu o singură excepție, când s-au făcut niște corecturi, nesemnificative, pe care le-a propus Comisia pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești a Sinodului Elen. Însă, textele nu au fost trimise tuturor ierarhilor pentru a-și exprima părerea sau măcar pentru a fi informați și nu au propus convocarea plenului Sinodului pentru a examina acest subiect.
Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, toți ierarhii ar fi luat cunoștință de aceste texte, sau măcar cei interesați, și am fi avut posibilitatea să propunem corecturi sau adaosuri înainte ca textele să fie semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în ianuarie 2016, la Geneva, în Elveția. Sunt de părere că până la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la care au participat cele 14 Biserici, s-ar fi putut face corecturi importante. Desigur, exista posibilitatea de a se face corecturi, adaosuri și modificări și la Sinodul din Creta, dar cu mai mare dificultate.
Ceea ce este important este că reprezentanții noștri, în intervalul cât au durat întrunirile Comisiei Interortodoxe Speciale pentru Revizuirea Textelor, și-au trimis rapoartele la Sfântul Sinod, depunând mărturie că la bază textele sunt ortodoxe.
De exemplu, referitor la noul text cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” – text care a provenit din comasarea a două texte diferite – în raportul celor trei reprezentanți ai noștri în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale, întrunite la Geneva între 29 septembrie și 4 octombrie 2014, există un paragraf, reluat și în alte rapoarte, care spune:
”În urma corecturilor care au fost acceptate, textul a fost semnat în cele din urmă de către șefii delegațiilor Bisericilor Ortodoxe și s-a hotărât să fie trimis ad referendum spre aprobare și corectare către Sfintele Sinoade ale Bisericilor Locale și pentru redactarea finală în cadrul celei de a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale ce urmează a se întruni” .
Din arhivele Sfântului Sinod se poate constata că textul acesta, dimpreună cu raportul, a fost încredințat arhiereilor membri ai Sinodului Permanent din mandatul respectiv (2014-2015), care au și acceptat câteva propuneri, nesemnificative, ale Comisiei Sinodale pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești, dar nu a fost trimis, așa cum trebuia, tuturor ierarhilor Bisericii Greciei, de vreme ce pentru asemenea probleme doar plenul Sinodului are competența să ia decizii.
De exemplu, în aprilie 2015 au fost aprobate câteva modificări propuse de Comisia Sinodală pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești. Este vorba de adăugarea cuvintelor ”locală”, ”participare la CMB”, ”confesiuni”, ”potrivit Simbolului de Credință Niceo-Contantinopolitan” și înlocuirea cuvântului ”CMB” cu ”acestuia”, a cuvântului ”precum” prin cuvântul ”ca să”, și a cuvântului ”însă” prin cuvântul ”și”.
În plus, în raportul sus-menționat se constată:
”Prezentul text nou și unificat considerăm că exprimă desăvârșit poziția panortodoxă asupra subiectelor respective, în mod echilibrat și în cadrele eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a fost formulată și păstrată de tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. În plus, se conturează clar și se configurează nu istoria, ci prezentul și viitorul mersului relațiilor descrise” .
Asemenea adeveriri există și în alte rapoarte în care se discută celelalte texte, care urmau să fie trimise Sfântului și Marelui Sinod.
E posibil ca această confirmare să-i fi liniștit pe membrii Sinodului Permanent ai mandatului respectiv, care însă, în orice caz, trebuiau să studieze pe larg problema și să o pună în vedere tuturor membrilor Sinodului Elen.
Această încredințare, așa cum s-a văzut ulterior, nu a constituit o evaluare corectă, pentru că mulți sunt cei care au subliniat contradicțiile pe care le cuprindea textul și, desigur, nu exprima conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, nici nu păstra tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și acest lucru s-a dovedit din plin din simplul fapt că însuși Sinodul din Creta a făcut corecturi și adaosuri, fie ele și nefinalizate.
Când am citit pentru prima oară textele, am trimis opiniile mele asupra acestora, pe datele de 18 ianuarie 2016 și 20 ianuarie 2016, înainte de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy, Geneva, din 21-28 ianuarie a.c., dar nu cunosc de ce reprezentanții noștri nu au ținut seama de observațiile pe care le-am formulat în timp util, și nu au pus problema modificării textelor la această Sinaxă. Probabil că nu le-au fost înmânate observațiile mele.
Textele finale, care au fost semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe la Geneva, în ianuarie 2016, ne-au fost trimise de către Sfântul Sinod, iar Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, ca Președinte al Sfântului Sinod, a trimis tuturor ierarhilor Bisericii noastre o scrisoare (755/ 16.02.2016), prin care ne îndemna să formulăm, cei care dorim, observații la aceste texte, așa încât să fie luate hotărârile de rigoare de către Sinodul Bisericii Greciei.
În cadrul Sinodului Permanent al mandatului 2016-2017, după ce am studiat observațiile tuturor arhiereilor care au trimis memorii Sfântului Sinod, am propus în plenul Sinodului Bisericii Greciei din mai 2016 corecturi, modificări, adaosuri și eliminări. Așadar, unii ierarhi sunt răspunzători că ne-au liniștit cum că textele sunt ortodoxe și nu ne-au informat în tot acest răstimp, cu rezultatul ca participarea noastră la Sinodul din Creta să fie deficitară.
Sinodul Permanent al mandatului 2015-2016, așa cum avea obligația să o facă, a convocat de două ori în plen Sinodul Bisericii noastre pentru a dezbate acest subiect serios, anume în martie și în mai 2016, și a discutat în mod exhaustiv aceste subiecte, mai întâi alegerea membrilor care vor reprezenta Biserica noastră la Sinodul din Creta și, în al doilea rând, propunerile pe care le va depune la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod pentru corectarea textelor.
Hotărârile care au fost luate le-am prezentat într-un text al meu, după cum, de asemenea, am consemnat și deznodământul acestora, de aceea aici nu este necesară referirea la acestea.
Pentru că la momentul respectiv exista neliniște în rândul pliromei Bisericii, Sinodul Permanent a trimis o Enciclică, ce a fost citită în toate sfintele biserici, în care scria că Sinodul Bisericii Greciei are ”deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților” și respectă ”regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe”.
(va urma)

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26
Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.



Ortodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale de Pr. Mihai Valică


pr. prof dr. Mihai ValicaPreafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

  1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”[1], am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R.  ia act[2] de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”[3]. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă  D-l teolog Mihai Silviu Chirilă[4].

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.[5] sugerează posibilitatea că textele ar putea  fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă[6] și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

 

 

  1. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus[7], în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului și a harului există doar în Biserica Catolică:

 

„…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”[8].

 

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare[9], diminuarea sobornicității eclesiale autentice[10], instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial[11], relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău[12].

 

 

  1. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”[13].

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui „sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul de ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care Sfinții Apostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni  1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”[14]. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu-și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor se conduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră este faptul cum vă rugați în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să-ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași satanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem[15].

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii: „iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

 

  1. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol:

 „[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”[16].

 

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să-i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să-i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, a ajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului ar putea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniune euharistică și de iubire reciprocă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință[17] și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv de conflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României, hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare[18] de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite[19], doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti­biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani.  Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considera răzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai Valică,

în numele unor preoți și credincioși ortodocși

[1] Vezi pe larg: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[2] Vezi: http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[3] http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[4] Ibidem.

[5] http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[6] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/almanah/131-arhiva-revistei/cuprinsd/1079-almanah-2007-03 (27.11.2016).

[7] Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Dominus_Iesus (26.11.2016); http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus-iesus_lt.html (26.11.2016).

[8] http://www.cwrc-rz.org/analysisofdi.html (26.11.2016).

[9] La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

[10] Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

[11] Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

[12] Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen­tru­­-sfan­tul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/ (25.11.2016); https://bucovinaprofunda.word­press.com­/2016/­1­1/01/­mi­hai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri­vi­re-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/ (25.11.2016).

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: Idem, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

[14] John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II‑a,  Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

[15] Vezi: http://ziarullumina.ro/noua-problema-veche-de-2-000-de-ani-82645.html (26.11.2016).

[16] Vezi: Christos Yannaras, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

[17] † Ierόtheos Vlachos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 156-162.

[18] Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.

[19] Vezi: http://www.rostonline.ro/tag/pr-mihai-valica/ (22.10.2016).

 

 

 

 



Părintele Arsenie Boca: Iadul este focul patimilor care se tin de suflet.


arsenie-bocaCOMENTARIU LA AVVA PIMEN(161)
Un frate I-a zis lui Awa Pimen: trupul meu a slăbit, dar patimile mele nu slăbesc. I-a zis lui bătrânul: patimile sunt trandafiri cu spini.
Sfinţii Părinţi au băgat de seamă că trupul îmbătrâneşte, slăbeşte, dar patimile nu. Însemnează că patimile au trecut din trup la suflet, se lipesc de el, încât dacă nu reuşeşti să scapi de ele în viaţa aceasta, te însoţesc şi în viaţa de veci. Acesta-i iadul, nu flăcări de foc, ci focul patimilor care se ţin de suflet şi după moarte şi nemaiavând trup, nu le mai poţi face.
De exemplu: în vis când vrei să fugi, sau vrei să strigi şi nu poţi; acelaşi lucru se întâmplă şi cu sufletul care-i chinuit de patimi, pentru că nu se mai pot face, neavând trup.
Exemplu: curvarii sunt arşi de patimă, sau cum se zice că-l chinuieşte dracul cutare, adică patima este în suflet. Aceasta-i starea de iad, starea de chin, chinul patimilor de care ai fost stăpânit şi ţi-a plăcut să trăieşti în lumea aceasta şi nu ai reuşit să te scapi de ele la vreme, te arde şi te chinuieşte şi în viaţa de dincolo.
La Iisus lucrurile s-au făcut invers, până şi hainele şi faţa străluceau ca soarele, pe când la oameni se revarsă în afară întunericul sufletului. Când a vrut Iisus să încredinţeze pe ucenici de dumnezeirea Sa, a lăsat ca strălucirea sufletului să se reverse şi în afară. Căci faţa Lui strălucea ca soarele şi hainele Lui ca lumina. Deci la Iisus strălucea curăţia sufletului şi s-a răsfrânt şi prin haine. Iisus şi-a ascuns strălucirea Sa, pentru ca oamenii să nu-I slujească de frică. Pe Muntele Taborului şi-a arătat Iisus strălucirea Sa pentru a-i convinge pe ucenici de dumnezeirea Sa. Călugării trebuie să se nevoiască ca să ajungă la o stare, la o asemănare cu Iisus, adică la o curăţie a inimii încât să se răsfrângă această curăţie şi în afară. Călugării adevăraţi caută ani de-a rândul după curăţia inimii, prin care au ajuns unii la curăţia Taborului, cum au fost Avva Sisoe, căruia îi strălucea faţa şi la moartea lui, Avva Pamvo, Sfântul Serafim de Sarov, căruia i-a strălucit faţa timp de un ceas. Cineva îl întreba mereu despre Duhul Sfânt, cum este?, – şi altele… Şi la un moment dat, Sfântul Serafim, în urma unei rugăciuni făcută în ascuns, a zis: uită-te la faţa mea! Şi i-a strălucit faţa timp de un ceas. Iar acela s-a înspăimântat de strălucirea lui. Iar Sfântul a zis, punând mâna pe el: nu te înspăimânta, pentru că ai vrut ca să şti ce este Duhul Sfânt.
Moise încă a strălucit la faţă când a coborât de pe Muntele Sinai cu tablele Legii, pentru că a vorbit cu Dumnezeu, Care e lumină. Strălucirea lui închipuieşte icoana lui Adam din rai înainte de căderea în păcat.
Vă daţi seama la câtă decadenţă a ajuns omenirea!… Noi credem că asta-i viaţa naturală, cu inteligenţa ei, cu disciplina ei.
Strădania călugărului este starea de refacere a omului, adică să-şi refacă chipul cel luminos pe care şi l-a întunecat cu patimile. Dacă nu-şi va reface călugărul chipul cel luminos, nu este rost de intrare în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că acolo eşti întrebat: ce asemănare ai cu Iisus? Şi spre ruşinea noastră mărturisim că noi nu sporim de bunăvoie, ci de silă. Vă daţi seama cât de profund trebuie să ne preocupe pe noi şi cât de sincer îmbunătăţirea?



Fundația Justin Pârvu vă prezintă calendarul de birou cu Părintele Justin Pârvu, 2017


Calendar Ortodox 2017

Calendar Ortodox 2017

Calendar realizat de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă

calendarul este format 120 x 160 mm, preț: 5 LEI (nu include taxele poștale)

Comenzi se pot face completând formularul de aici, la adresa de email: [email protected]

sau completând formularul de mai jos…

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

Calendar Ortodox 2017