Acasă » Parintele Justin Parvu

Posts Tagged 'Parintele Justin Parvu'


Părintele Justin Parvu despre familie si despre avort


Părintele Justin Parvu despre familie si despre avortDacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul.

Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare…. Răul copilului nu este în nimeni altcineva decât în noi înşine, în felul în care ştim să ne apărăm drepturile şi cum ştim să ne sacrificăm pentru ele.

Ele, mamele, duc mai departe toată fru­mu­seţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.

Sărăcia aceasta este şi o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni şi îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, şi de ce să îi mai facă? Până şi ultima ţărancă de la sat vine şi îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la ţară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Doar familiile cu copii mulţi vor rezista. Dum­nezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii şi chiar din copiii aceia crescuţi în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani şi belşug. Nu, Dumnezeu ştie când şi de ce îngăduie aşa. Aceste familii şi mame eroine duc greutăţile ţării…

(Preluat din „Ne vorbeste Parintele Justin Parvu”, Fundatia Justin Parvu)



9 Martie – Zi de cinstire si pomenire a martirilor din temnitele comuniste, impreuna cu Sfintii 40 de Mucenici din Iezerul Sevastiei


Sfintii Inchisorilor-Sfinții români din închisori

Sfinții români din închisori

Parintele Justin Parvu, la Aiud, comemorandu-i pe fratii sai de suferinta, Martirii din temnitele comuniste

Parintele Justin Parvu, citind Acatistul Sfintilor din inchisori

Fragment din Acatistul Parintelui Justin
Condac 8
Delta Dunării apele sale voia să-şi ascundă, nesuferind să vadă jertfa voastră cea defăimată, Părinte, cum cu braţe schiloade munţi de pământ aţi săpat şi înfruntând vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, snopi mari de stuf aţi tăiat, iar sângele vostru scurs prin şanţuri apele Dunării l-au purtat, sfinţind pământul ţării şi al lumii, pentru care noi ne închinăm nevoinţelor voastre, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8
Minune preaslăvită a lucrat Dumnezeu în colonia de muncă de la Periprava, în ziua Sfinţilor Trei Mari Ierarhi, când cumpliţii prigonitori v-au aruncat iarna în Delta îngheţată la – 30 de grade, ca să tăiaţi baloţii de stuf, dar pentru credinţa voastră, Domnul a încălzit apa şi soarele mai puternic în chip minunat a strălucit, încât cei ce vă păzeau erau arşi de razele lui, iar tu, părinte, văzând minunea, mai mult te-ai întărit în nădejde şi puterea lui Dumnezeu peste tine s-a pogorât, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Mucenicule slăvit, căci asemenea Sfinţilor 40 de Mucenici din iezerul îngheţat ai pătimit;
Bucură-te, diamant al răbdării, că de groaza gerului nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că împreună cu Părintele Ilie Lăcătuşu pe ceilalţi fraţi i-aţi îmbărbătat;
Bucură-te, că răbdând chinuri vremelnice, ai câştigat virtuţi veşnice;
Bucură-te, că de la Domnul darul iubirii de oameni ai câştigat;
Bucură-te, că în bătăi pe fratele tău, ce nu rezista, de mână l-ai luat;
Bucură-te, că „Rezistă, Moţule”, i-ai zis, şi a rezistat;
Bucură-te, că moartea fraţilor tăi ai plâns, ce fără cruce în gropile comune s-au stins;
Bucură-te, că mult te-ai căit că nu împreună cu ei ai murit;
Bucură-te, vrednicule urmaş, că slava sfinţilor închisorilor prin tine a dăinuit;
Bucură-te, căci mult pătimind, până la sfârşit ai răbdat;
Bucură-te, că Domnul slobozirea din temniţă ţie ţi-a dat;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!
(intreg Acatistul aici)



Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea. Marturii ale închinătorilor


Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea

La îndemnul unei măicuțe de la Mănăstirea Paltin vă scriu și eu o parte din minunatele întâmplări și schimbări din viața mea pe care le-am trăit după ce l-am întâlnit pe părintele Justin de la Petru Vodă. Pe părintele Justin l-am cunoscut personal în anul 1998. Înainte cam cu trei ani de căsătorie, am intrat în chilia sa și i-am spus să îmi dea binecuvântare de călugărie sau de căsătorie și mi-a spus: „Lasă că o să te căsătorești cu Liana de la Cluj”. Eu am crezut că glumește, dar după vreo trei ani, m-am căsătorit exact cu Liana de la Cluj, care venise în Oradea să facă Facultatea. Când am cunoscut-o pe soție, părintele mi-a zis să am grijă de ea și m-am gândit să venim împreună la Petru-Vodă. Când am intrat părintele ne-a zis să ne căsătorim acolo, la mănăstire peste două săptămâni. Minunea s-a întâmplat și am făcut cununia la Petru-Vodă cu un sobor de patru preoți.

La un an de la căsătorie s-a născut prima fetiță căreia i-am dat numele părintelui. Când soția a făcut ecografie, doctorii i-au spus că fetița are malformații și să hotărâm ce vrem să facem mai departe. Soția, care a terminat medicina, a venit plângând acasă și l-am sunat pe părintele Justin care ne-a zis să nu mai facem ecografii și să stăm liniștiți că fetița nu va avea nimic și va fi sănătoasă. Și așa a fost chiar dacă ecografiile arătau cu totul altceva.

Același lucru s-a întâmplat și unor fini de ai noștri care fuseseră vreo 8 ani prin Germania unde doctorii le spuseseră că nu vor putea avea copii. După ce au fost la părintele Justin și le-a dat canon, minunea s-a întâmplat și acum sunt părinții a doi copii.

Când am fost cu binecuvântarea părintelui în Germania unde soția a lucrat la un spital clinic universitar, ne-am întors după un an pentru că nu ne-a plăcut să fim departe de țara noastră și la întoarcere părintele s-a bucurat că ne-am întors, zicând: „Uite niște români adevărați!”.

Altădată am fost la părintele cu o doamnă care avea un băiat care nu mergea la biserică și după ce și-a spus durerea părintelui, băiatul a început să meargă la biserică fără ca mama lui să îl constrângă cu ceva.

Odată când i-am adus părintelui un pomelnic de la niște bătrâni din bloc, am primit banii înapoi, iar pe pomelnicul pe care scria „pentru Sf. Liturghie”, părintele a tăiat cu pixul și a scris altceva. Când le-am înapoiat vecinilor mei banii de pe pomelnic și le-am spus cele întâmplate, ei mi-au spus că precis părintele știa că nu sunt căsătoriți și că trăiesc în concubinaj deși erau bătrâni pensionari.

Odată i-am cerut părintelui binecuvântare să merg până la Putna și am căpătat binecuvântare să merg până la Moscova și mai departe. Când am ajuns acasă am primit un telefon de la o prietenă care lucra la bancă și mi-a spus că ea s-a înscris într-un pelerinaj în Rusia, dar că s-a întâmplat ceva la serviciu și nu poate să mai meargă și m-a trimis pe mine în locul ei. Așa că peste nici o săptămână eram la Moscova și mai departe, la Valaam, Solovăț și Oranki.

Ar fi atât de multe de spus despre cei 15 ani în care l-am avut pe părintele ca povățuitor, despre minunile pe care le-a făcut cu mine și cu familia mea! Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea[1].

(Mai multe marturii aflati in Revista Atitudini, Nr. 47)

 

 

 

[1] Relatare primită prin scrisoare poștală la adresa Redacției.



LA MULȚI ANI NEAM ROMÂNESC, urmaș al Sf. Apostol Andrei! Îndemn al Părintelui Justin Pârvu pentru Neamul Românesc!


Sfantul Apostol AndreiDacă ne-am mai mişca noi, românii, şi am crea o unitate aşa, să ştiţi că s-ar face lucruri multe şi bune. Dacă s-ar pune ortodocşii noştri numai o săptămână să se roage, păi întoarcem şi Dunărea înapoi, nu numai Iordanul. De aceea ne-a şi lăsat Domnul în grădina asta, unde a ştiut ce să semene Sf. Andrei. Noi ne adăpăm direct de la izvoarele acestea apostolice. Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii. Dar chiar şi muncitorii din întreprinderile noastre, de exemplu am întrebat într-o brutărie din Piatra, pe cei vreo 40 de muncitori: „Măi, voi mai postiţi din când în când?” Şi au zis toţi într-un glas: „Da, cum să nu, părinte!” Măi, dar acesta e mare lucru.

Acum şi europenii ăştia îşi dau seama şi ei că nu pot exista fără o consistenţă religioasă în popoare, pentru că altfel nu le poţi stăpâni, nu le poţi dirija. Şi atunci e nevoie să se ajungă la starea asta de împăcarea a con­ştiinţei lor, să rămânem totuşi o naţiune duhov­nicească. De aceea ei vor îngădui mereu să existe manifestaţii din acestea religioase ca să poată menţine po­porul într-o ascultare. De bine de rău, pe vremea aceasta dificilă a perioadei comuniste, nu a lipsit totuşi patriarhul şi clerul şi manifestările sărbătoreşti. I-a ţinut acolo, cum i-a ţinut, dar i-a înghiţit cât s-a putut. Ileana i-a bat­jocorit, Nicolae i-a ocrotit. Aşa şi cu Europa asta, chipurile nouă, o Europă nouă nu înseamnă deloc ateism, numai faptul că merge atâta lume şi se îndreaptă spre comu­nitatea asta a Israelului! Ei văd toate aceste mişcări ale popoarelor înspre Mormântul Domnului. De aceea nici nu iau ei nişte măsuri aşa drastice.

Arhimandritul Justin Parvu de la Petru VodaOrtodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creştinismului şi de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincio­şilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită fap­tului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fii fiilor noştri, de noi depinde mân­tuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învă­ţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, ni­ciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii Ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

(Preluat din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol I si II)



VIDEO. Părintele Justin ne lamureste in privinta ecumenismului. Cand trebuie sa ne ingradim de ecumenism. Care este linia rosie a ecumenismului?


Prezentam o selectie dintr-un interviu mai vechi, realizat in anul 2007, cand a avut loc la Sibiu Adunarea Ecumenica europeana, cand Sibiul a fost desemnat capitala europeana. Părintele Justin recunoaste ca ecumenismul este un joc incorect, in care se fac multe abateri de la dogma ortodoxa insă ne recomanda sa nu fim nici absurzi, incât să ne separăm în vreo grupare schismatică („Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc”, minutul 18.22), să nu mai intram in biserici, sa  socotim ca nu este har in biserici. La minutul 10.46 Părintele afirmă: „Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe”. Părintele indeamna la o mărturisire atenta, cu dragoste si discernamant, impotriva ecumenismului pe care il aseamana cu un vierme ce macina stejarul (Biserica) din interior.

 

O parte din transcript:

Și acum, iată-ne că suntem în fața acestei situații grele în care trebuie să le răspundem și noi tuturor musafirilor acestora care vin din lumea creștină și necreștină. Noi le răspundem: am rămas într-un singur Botez, într-un singur Domn, într-o singură credinţă, într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (Biserică – n. ed.), mărturisesc un Botez, acum şi în vecii vecilor! Tot ce este mai mult decât aceste sănătoase principii, aşezăminte lăsate de Sfinţii Părinți (este rătăcire). Cu jertfele martirilor noștri, ai Aiudului, ai Gherlei, ai Piteștiului și ai tuturor centrelor mari de suferință – le arătăm mărturiile evidente, ca să meargă să vadă proslăvirea acestor martiri – le dovedim oricând, ca să se convingă de aceste mărturisiri ale noastre în cuvânt și în faptă, că aici suntem o țară ortodoxă, că rămânem în ea cu prețul vieții. De la cel mai tânăr până la cel mai bătrân creștin ortodox, mărturisim această adevărată învățătură a noastră, a părinților mei, care m-au născut și m-au crescut în viața aceasta ortodoxă.

Nu pot uita niciodată cum dimineața, mama așeza cele șase pachete, călcate, îngrijite, cum se putea: „Hai, ia de aici! Hai la biserică!”. Plecam cu toții la biserică și acolo, interesant era că jumătate erau copii. Intrau înainte copiii, după aceea urmau în dreapta bătrânii și femeile. Ei bine, se cânta un Tatăl nostru de către toată școala. Dragii mei, îți închipuiai cum se ridică tot acoperișul bisericii, parcă vedeai cum vine Duhul Sfânt ca pe Muntele Taborului, norii, la Schimbarea la Față. Așa un fior cuprindea pe toată lumea! Ei bine, (dacă are atâta putere) o rugăciune la o asemenea biserică, da-n zece mii de liturghii cu atâția rugători? Aceștia formau forța și invocarea Duhului Sfânt. Astăzi lipsesc copiii, lipsește tocmai energia, forța spirituală, forța care ne pune în legătură cu harul lui Dumnezeu. Ne lipsesc fiii ei (adevărați ai Bisericii). Ei sunt cu acest modernism, cu acest ecumenism, cu acest mereu, mereu în adunare și în restrângerea până la 666 și până la cardurile acestea de pe buletine. …De aceea, toate concepțiile acestea de globalizare cu socialism, cu blândețe, care vin prin diferite binefaceri aduse din toată lumea într-un sac de cârpe și o ladă de gunoaie: (sunt) resturile care vin, se spune, spre ajutorarea creștinătății noastre.

Au dat peste noi toate gândirile (mentalitatea lumească) acestea ale lumii, care ne-au stâlcit mințile şi acum nu ne lasă nici pe noi, creștinii ortodocși, să ne rugăm, să colaborăm cu Duhul Sfânt. Să ne lase măcar un an de zile să trăim în curăția noastră și în simplitatea noastră de ortodocși! Căci așa știm noi, că din vechime, cu harul lui Dumnezeu și cu voința mulțimii, cu voința națiunii, de aici pornește tot adevărul, cu tot darul dumnezeiesc de la Părintele Luminilor. Şi putem spune cu toată bucuria şi încrederea că toate cele ale Domnului rămân pe veci şi ale omului se pierd în tot neantul acesta al gândirii omeneşti fără rezultate, după cum sperăm să fie şi această mare „comuniune” de la Sibiu[1]: să rămână în gândirea ei, doar un schimb de cuvinte, păreri, ca până la urmă să plece fiecare la locaţiile lor, la naţiunile lor cu aceeaşi frământare, că rezultatele sunt tot ale marii Ortodoxii, în care credinţă să trăim şi să murim!

Aşa că va fi şi aici o încercare pentru Ortodoxia noastră. Pentru că, în adevăr, dragii mei, în prima etapă, a vremurilor primare ale creștinismului, se mântuiau prin fapte, în a doua, prin fapte și mila lui Dumnezeu și ultima generație, prin credință și răbdare: oleacă de credință, oleacă de răbdare. Și mult mai grele încercări vor fi la urmă, ca în primele începuturi. Atunci ispitele erau grele într-adevăr: luai un creștin, îl puneai pe rug, îi dădeai foc și într-o oră îl dădeai gata. Acuma nu, dragii mei: diavolismul acesta și ispitele pe care le trăim noi, sunt mult mai mari, însă sfinții ar fi dorit să le trăiască și să le vadă. Altădată te retrăgeai la o mănăstire sau în pustie, erai în singurătatea ta acolo, nu mai venea nimeni peste tine. Ei bine, acum monahismul e pus la încercări grele, la o altă metodă de luptă și de menținere în credință printr-o răbdare, o inteligență mare pentru că ispitele sunt incomensurabile. Nu mai vorbim și de tehnica și supra-tehnica aceasta care este și benefică, dar și otrăvitoare în același timp.

Părinte, dar în tot acest dialog ecumenic, când credeți că este în pericol Biserica?

Mi-au zis niște credincioși de la Bacău că la ei în biserică au venit niște preoți străini(neortodocși). Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe. Dar acum luând așa lucrurile, în viața mea de păcătos, călugăr și preot sunt eu la înălțimea cuvenită a Sfintelor Canoane și a rânduielilor, când săvârșesc Sf. Liturghie să împărtășesc o lume? Nu, dar e harul lui Dumnezeu care lucrează. Așa socotim și noi. Acum să nu fim chiar așa de absurzi și de neînțelegători, deși știu prea bine: ăștia nu vin la noi cu o corectitudine, cu cinste, cu un respect față de confesiunile lor, față de religiile lor. Nu, măi! Acesta e un joc pe care la ordin trebuie să-l desfășoare pe scenă, să desfășoare actul. Dar ei nu au nicio convingere despre asta. Că nu o să vină el la ortodoxie prin conferința de la Sibiu sau din cine știe ce punct al lumii. Nu vedeți că nu există nicio înțelegere, că nu cedează nici unii, nici alții, o țin pe a lor cu încăpățânarea lor diavolească și nu renunță? Aici e (vorba) de un mijloc de a cunoaște, de a se întâlni ca să justifice existența ecumenismului, dar nu e nimic cinstit și corect. Eu vreau să văd acum la Sibiu că vine o confesiune, știu eu care, să spună: „Domnule, uite, noi ne aliniem ortodoxiei…”. Așa cum vine un american de pildă din America, din sălbăticia lui și spune: „Aici vreau acum să mă botez, dar nu catolic sau altcumva, ci ortodox”. Sunt oameni cinstiți care vin și se botează cu sutele, din America. Iată auzeam, nu știu în ce măsură e real, că o sumedenie de mahomedani din Turcia au trecut la ortodocși și că patriarhul Constantinopolului a dat dispoziție să se traducă vreo 10.000 de Biblii în limba turcă. Păi, dacă vrei la ortodocși, treci la ortodoxie! Sfinții care se așezau în fața persecuțiilor, se așezau acolo și mărturiseau. Dar una era Sinodul Ecumenic, când se adunau acolo și era duhul lui Dumnezeu care lucra și colabora cu ei, dar aici ce duh lucrează, măi, între ei? Duhul țigării, al cafelei? Îți dai seama câți necăjiți și câți copii nenorociți care stau pe sub poduri și n-au ce să mănânce, pot să trăiască dintr-o masă ca asta (ca a lor)? Și noi ne lefăim? Casa arde și baba se piaptănă. Într-o Românie cu asemenea nevoi și necazuri și greutăți, mai faci o manifestare din asta ca să amețim noi Europa că în România s-a ținut conferință ecumenică?!

Părinte, dar credeți că ei vin cu dorința de a-și mărturisi credința lor sau de a ne compromite pe noi și a face o religie universală?

Ei vin să-și mărturisească credința lor și să ne dovedească că ar trebui să fim mai înțelegători, să fim mai împăciuitori, să mai luăm de la ei, să mai lăsăm de la noi și în felul acesta e de ajuns, ca și în lacul acesta, în barajul de la Bicaz, să introducă o fisură cât un vârf de ac și dacă prin fisura aceea intră apa, apăi barajul acesta în scurt timp s-a dărâmat, nu mai rămâne (nimic) din rezistența lui. Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

 Credeți, totuși, că poporul român va aluneca în această păcăleală a ecumenismului?

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Şi aşa, un îndemn faţă de toţi creştinii care aşteaptă cu emoţie să urmărească evenimentele de la Sibiu?

Noi ar trebui ca zilele acestea ale noastre pe care le avem şi care coincid de altfel şi cu această mare adunare a lumii aici la noi, să ţinem măcar două, trei privegheri de noapte, să ţinem în fiecare biserică câte trei Liturghii, luni, miercuri şi vineri, bineînţeles, în afara zilelor potrivite, să facem fiecare câte o Psaltire şi Dumnezeu sunt sigur că va îndeplini dorinţele noastre. Şi zicem şi noi, că suntem în prag de Adormirea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta, nu ne laşi pe noi!”.

 

[1] Este vorba de Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu, ce a avut loc în anul 2007.

 



Părintele Justin Pârvu despre abaterile dogmatice ale ierarhilor ecumeniști: Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?


iustin parvuPentru că tot se vehiculeaza pe diverse bloguri ortodoxe cum ca Părintele Justin Pârvu ar fi avut o anumită pozitie fată de ierarhie si ecumenism, reamintim cititorilor pozitia ferma a Părintelui Justin fata de abaterile dogmatice ale episcopilor. Acesta este de altfel ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, Revista ce apartine Fundatiei al carei fondator si presedinte era insusi sfintia sa. In acest interviu Părintele Justin este foarte transant atat in privinta cipurilor, cat si in privinta ecumenismului, atât de transant si indurerat incat Părintele afirmă cu durere: „Mai bine o Biserica impartita decat una ratacita!”. Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, Părintele nu a recomandat aceasta in acea perioada, deoarece era o situatie cu totul diferita, dialogurile ecumeniste, in care se faceau grave compromisuri prin slujirile in comun cu ereticii, nu erau recunoscute la nivel panortodox, adica ne acorda posibilitatea să ne delimităm de abaterile lor, să ne dezicem de ecumenismul lor, cum Părintele a și facut-o de nenumărate ori, prin mărturisiri publice. Acum insa ne aflam in alta situatie, aceea prin care ni se impune ecumenismul drept dogma, suntem obligati sinodal sa recunoastem caracterul apostolic si patristic al ecumenismului, un ecumenism sincretist, iar nu un ecumenism mărturisitor de propovăduire apostolică. Nu! Aceasta diferenta nu se face in textele adoptate la Sinodul din Creta, nu se mentioneaza nicio epitimie, nicio judecata, nicio analiza asupra slujirilor in comun, asupra documentelor compromitatoare semnate in cadrul dialogului ecumenist de pana acum, despre care s-a tot scris, cum ar fi: documentele BEM de la Lima, 1982, Balamand, 1991, Chambessy, 1993, Ravenna, 2007 și toate intrunirile CMB, ce contin grave abateri de la dogma Bisericii. L-am auzit de nenumarate ori pe Parintele Justin afirmand, in cazul in care ierarhul ar fi savarsit vreo erezie cu capul descoperit: „Inchidem portile manastirii, ramanem in Biserica noastra si nu ii mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserica, nu noi”. Da, Parintele Justin nu era de acord cu schisma (adica cu trecerea la alta biserica schismatica), si a luat pozitii publice hotaratoare in aceasta privinta, dar nu si cu ingradirea fata de erezie. Parintele Justin nu a vorbit doar impotriva ecumenismului, ci a vorbit impotriva ereziei de orice fel, iar acest Sinod din Creta din pacate contine si alte erezii, pe care le vom detalia amanuntit ulterior, in afara ecumenismului. Nu lungim acum cuvantul (este nevoie inca de rugaciune si dezbatere pe acest subiect), nu spunem ca acum este momentul intreruperii pomenirii (in acest sens vom expune studiul si marturisirea noastra imediat cum acesta va fi finalizat), spunem doar ca Părintele Justin nu accepta erezia! Exemplificam prin ultimul interviu al Părintelui Justin, cu putin inainte de a trece la Domnul. (Redactia Revistei Atitudini)

 

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013

 

Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate?  

 

Asta poate şi datorită faptului că unii nu înţeleg pericolul acestor cipuri şi chiar ne acuză pe noi că facem dezbinare în Biserică pentru o problemă care nu este așa de semnificativă şi capitală în mântuirea noastră.

După cum spun și Sfinții Părinți, mai bine o biserică împărţită decât una rătăcită. Cum să nu fie o problemă majoră lucrarea masoneriei azi în lume, că până la urmă aici ajungem, aceasta este în spatele acestui sistem? Cipul nu este altceva decât lucrarea masoneriei și cel mai bun mijloc de a subjuga Biserica şi fiinţa umană, de a o depărta, uşor, uşor, pe nesimţite de Creatorul său. Dacă noi ne facem că nu există acest rău luciferic, masoneria, înseamnă că nu avem răspuns la niciuna din problemele şi necazurile oamenilor de azi. Înseamnă că ne facem că nu vedem nimic rău. Cipul este propaganda masoneriei şi acceptându-l dăm curs şi putere acestei organizaţii dubioase care vrea să îl instaleze pe antihrist ca lider mondial. Dacă oamenii nu conştientizează că sunt societăţi secrete care conduc din umbră, nu vor înţelege nimic. Răul și fărădelegea nu se mai lucrează la lumină, se lucrează în ascuns. Nu mai sunt închisori şi prigoană ca pe vremea comunismului, au altă metodă, de a ne obişnui şi a îndrăgi tehnica şi cipul, care deocamdată par folositoare, ca ei să ne subjuge şi să ne controleze permanent ca într-o închisoare invizibilă, dar cu mult mai puternică.

 

Cum să nu se descurajeze creştinul simplu când vede că nu mai are susţinere duhovnicească din partea păstorilor duhovniceşti?

Oamenii nu au de ce să se descurajeze, pentru că cei care au fost acolo sunt bine documentaţi şi informaţi şi ştiu ce pericole ne pândesc, aceştia ştiu mai bine decât păstorii lor ce să facă. Și la protest au fost majoritatea intelectuali cu o poziție în societate, medici, profesori, ingineri, și nu doar analfabeți așa cum a vrut să prezinte mass-media. Mă doare sufletul pentru cei care din neştiinţă cad în capcanele şi mrejele acestui sistem antihristic. Sunt sigur că oameni ar fi fost mai mulţi dornici să vină la acest miting, în număr mult mai mare (pentru că, să nu uităm, au fost 1 milion de semnatari împotriva actelor biometrice), dar foarte mulţi dintre aceștia nu au avut un ban să plătească drumul până la Bucureşti, sau poate au avut serviciu sau nu au știut. Şi cine a vrut să fie la datorie a riscat. În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Și poate că mulți nu au știut.

 

Ce părere aveţi despre ierarhii ortodocşi care, în frunte cu Patriarhul ecumenic, au participat la întronizarea papei dând chiar sărutarea păcii la liturghia lor catolică?

Este o situaţie cum nu se poate mai vitregă, foarte primejdioasă pentru noi, creştinii ortodocşi, şi nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru lumea catolică de altfel care nu cred că are ceva în comun cu evreii şi budiştii şi musulmanii, care au fost invitaţi la întronizarea Papei. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creştinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creştine.

….

Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

Tot interviul aici

(Interviu aparut in Nr. 28 al Revistei Atitudini)

 

 

 



A apărut nr. 43 al Revistei ATITUDINI, dedicat Sf. Ioan Iacob Românul și dezbaterilor pe tema Sinodului Panortodox din Creta


Coperta Revista Ortodoxa ATITUDINI nr. 43

Revista ATITUDINI nr. 43 dedicată Sf. Ioan Iacob Românul și dezbaterilor pe tema Sinodului Panortodox din Creta

 Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici sau la adresa de

email: [email protected]

SUMAR

 

 6  SF. IOAN IACOB ROMÂNUL – ISIHASTUL PUSTIEI DIN ȚARA SFÂNTĂ

22 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE ILUZIA PARTIDELOR POLITICE DE AZI:

„NOȚIUNEA DE CEAUȘESCU AU TRANSFORMAT-O ÎN NOȚIUNEA DE PARTID“

Interviu realizat de Monahia Fotini

26 SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII!

de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratec

33 DESPRE CUM SĂ DOBÂNDIM DARUL LACRIMILOR ȘI AL UMILINȚEI DIN ÎNVĂȚĂTURILE

UNEI SFINTE NECUNOSCUTE CĂTRE FIUL EI DUHOVNICESC (II)

39 DESPRE SINOADELE TÂLHĂREȘTI

de Ioan Vlăducă

46  ASTA E DICTATURĂ, NU BISERICĂ!

Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta

55 P.S. LONGHIN DE BĂNCENI:

NU VOI RECUNOAȘTE ACEST SINOD VICLEAN ȘI TÂLHĂRESC!

Să devenim trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori să mărturisim adevărul sfânt?

60  CUVÂNTUL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU

LA SIMPOZIONUL INTERORTODOX: „SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD. MARE PREGĂTIRE, NICIO AȘTEPTARE“

66 SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, UN SFÂNT ANATEMIZAT DE „BISERICA“ ROMANO-CATOLICĂ. UN SFÂNT ANTIPAPIST ȘI DELIRUL FILOPAPIST AL ECUMENIȘTILOR

de protopresbiter Anghelos Anghelacopulos, parohia Agia Paraschevi, Mitropolia  Pireu

70 GENERAȚIA MUTILATĂ GENETIC SAU GENERAȚIA MANIPULABILĂ

Interviu cu D-na Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic Interviu realizat de Părintele Ioan  Șișmanian

82 DACĂ NU ÎNCERCĂM SĂ DOVEDIM CĂ SUNTEM ROMÂNI, ACEASTĂ ŢARĂ SE VA INTEGRA ÎN EUROPA DOAR PÂNĂ LA CARPAŢI

De Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica

87 HORIA BERNEA – REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ

Muzeograful mărturisitor

de Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român

93 CUM AFECTEAZĂ FACEBOOK-UL MODUL DE DEZVOLTARE ȘI FUNCȚIONARE A CREIERULUI ÎN PERIOADA ADOLESCENȚEI

de Monahia Alexandra

98  DRUMUL SPRE OSCAR

de Danion Vasile

Comenzi sau Abonamente se pot face aici, la adresa de email: [email protected]

sau completând formularul de mai jos.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Parintele Justin Parvu despre aflarea moastelor Sf. Valeriu Gafencu


valery gafencuEste foarte interesant faptul că în paralel cu aceste cercetări şi descoperiri, s-au făcut şi săpături arheologice la spitalul penitenciar din Târgu Ocna, spre aflarea moaştelor Sfântului Valeriu Gafencu, unde s-au găsit câteva oseminte frumoase la culoare ale foştilor deţinuţi anticomunişti. Nu cred că este întâmplătoare această coincidenţă. Sfinţii şi martirii neamului românesc comunică între ei şi vor să fie proslăviţi ca să mijlocească pentru noi înaintea Tronului lui Dumnezeu. Şi aceasta pentru că Dumnezeu iubeşte neamul românesc şi scoate la lumină aceste oseminte de martiri, într-o perioadă anevoioasă, în care România are nevoie de ajutor dumnezeiesc.

România este o ţară binecuvântată şi iubită de Dum­nezeu, şi aceasta nu o spun cu mândrie, şi Dumnezeu, aşa cum a vrut şi până acum să păstreze acest neam neştirbit şi credincios Lui, aşa şi acum vrea să ne păzească de greutăţile şi nelegiuirile ce se vor abate asupra întregii lumi. Pământul acestei ţări este sfânt prin martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, iar sângele şi rugile lor s-au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a şi rămas de altfel ţara ortodoxă care şi-a păstrat tradiţiile şi evlavia mai mult decât toate celelalte ţări ortodoxe. Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerţul, ne-au luat toate bogățiile şi aurul acestei ţări, dar nu ne-au luat credinţa, nu ne-au luat tradiţiile şi evlavia creştină. De aceste realităţi dau mărturie şi peleri­nii străini, chiar episcopi, patriarhi şi mitropoliţi care rămân impresionaţi de evlavia acestui popor, ce continuă să îşi păstreze obiceiurile într-o lume modernă de azi.

Parintele Justin si moastele de la AiudNu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?… Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte sfântul închisorilor! Legionarii au luptat împotriva socialismului, iar hitlerismul era tot un soi de socialism, nu era compatibil cu învăţătura legionară. Germanii ar fi vrut să pună mâna pe această Mișcare ca să o compromită şi ca să poată ei cuceri pe români şi apoi mai departe, dar nu au reuşit. Ce legătură să aibă tinerii legionari, care puneau credinţa mai presus de orice ideologie şi stăpânire lumească, cu fascismul, care era pentru ei un păgânism? La fascişti a prins mai bine catolicismul cu ramurile lui, dar în niciun caz Ortodoxia. Continue Reading »



ARHIMANDRITUL JUSTIN PÂRVU MARTIR ȘI MĂRTURISITOR, PĂRINTE AL NOSTRU AL TUTUROR


Arhimandritul Justin Parvu de la Petru VodaPărintele Justin în conştiinţa poporului român
Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc în tumultuosul secol XX cu mari duhovnici care să fie mângâiere şi întărire poporului dreptcredincios şi călăuzitori pe drumul către Împărăţia lui Dumnezeu. Rolul lor poate fi asemănat cu cel al profeţilor din Vechiul Testament. Deşi toţi preoţii sunt duhovnici, doar câţiva dintre ei sunt înzestraţi cu o harismă specială prin care pătrund în străfundurile fiinţei umane, care schimbă destine şi care zidesc biserica cea dinlăuntrul sufletului omenesc. Părinţi mari precum Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Sofian Boghiu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţianu, Teofil Părăian constituie cununa de luceferi luminoşi ce luminează spre mântuirea oamenilor şi spre slava lui Dumnezeu (Matei 5,16).
Părintele Justin Pârvu de la Petru Vodă încheie această ceată de Părinţi, ziditori de suflete şi de conştiinţe, iar plecarea lui din lumea aceasta s-a transformat într-un adevărat pelerinaj naţional, deoarece toată viaţa lui a semănat cu prisosinţă iubirea către toţi, iar acum miile de fii duhovniceşti şi-au manifestat dragostea şi recunoştinţa faţă de Sfinţia Sa. De la naştere până la adormire, viaţa Părintelui Justin a curs întru sfinţenie, cu multă nevoinţă, cu multă osteneală, cu rugăciune neîncetată, dar mai ales în suferinţă şi prigonire, mărturisind credinţa asemenea mărturisitorilor sfinţi din trecutul îndepărtat sau mai recent al Bisericii şi făcând din chilia lui laboratorul vindecării sufleteşti şi o poartă a raiului.

Obârşia şi copilăria Părintelui Justin
Părintele Justin a venit pe lume la data de 10 februarie 1919, de pomenirea sfântului sfinţit mucenic Haralambie, din părinţii binecredincioşi Gheorghe şi Ana în satul Petru Vodă, la poalele muntelui cu acelaşi nume, pe unde trece drumul spre mănăstirile nemţene, primind la botez numele Iosif. A fost cel mai mic din cei cinci fraţi şi a fost crescut conform tradiţiei din satul natal, în frică şi credinţă puternică în Dumnezeu şi în demnitate creştinească şi românească. Mama, atmosfera din sat şi preotul Ioan Petrescu din parohia respectivă au avut un rol hotărâtor în temeluirea copilului Iosif.
A făcut şcoala primară în satul natal, şcoală care astăzi îi poartă numele. Mergea adesea în copilărie cu mama sa şi cu alţi credincioşi din sat la Mănăstirea Durău, mănăstire cu un rol duhovnicesc foarte mare în perioada interbelică pentru toate localităţile de pe Valea Muntelui. Tânărul Iosif a fost foarte atras de viaţa monahală, de frumuseţea slujbelor, de bunătatea călugărilor de aici şi astfel se naşte în sufletul său dorul de viaţa sfântă călugărească.

Viaţa monahală şi sfinţita preoţie
La numai 19 ani este tuns în monahism de stareţul Martinian Conuţ care îi va fi şi duhovnic şi a primit numele de Justin. Primeşte ascultarea de arhondar şi în special să aibă grijă de primirea oaspeţilor la stăreţia Durăului, ascultări pe care tânărul monah le-a împlinit cu multă râvnă.
Pentru că era iubitor al sfintelor slujbe şi avea o voce foarte frumoasă a fost hirotonit diacon şi apoi preot de episcopul Valeriu Moglan, originar tot din comuna Poiana Teiului. Pentru că era înzestrat de Dumnezeu cu multă înţelepciune şi cu râvnă de studiu se înscrie la Seminarul monahal de la Cernica, condus la vremea aceea de Arhim. Dionisie Udişteanu, de care Părintele Justin se va simţi foarte ataşat pentru totdeauna.
Norii războiului se ridică ameninţător, toată floarea tinerimii române este chemată sub arme, iar ieromonahul Justin este rânduit preot pentru armată, unde liturghiseşte şi împărtăşeşte pe soldaţi, îmbărbătându-i prin cuvinte, alinând pe cei răniţi sau îngropând pe cei căzuţi pe câmpul de luptă.
După război, Părintele reia cursurile la Seminarul de la Cernica în ciclul superior, deoarece durata studiilor era de 8 ani. În condiţiile grele de după al doilea război mondial şi de instaurare a regimului comunist, Seminarul de la Cernica se desfiinţează şi Părintele este nevoit să facă clasa a VIII-a la Seminarul de la Roman în condiţii grele şi improprii studiului teologiei.

Calvarul şi binecuvântarea temniţei
În data de 14 mai 1948, ieromonahul Justin, elev în clasa a VIII-a, este arestat noaptea din internatul seminarului împreună cu alţi colegi, anchetat şi condamnat şi astfel începe calvarul celor 16 ani de puşcărie pentru el şi pentru toată floarea culturii, intelectualităţii, spiritualităţii şi elitei neamului românesc. Suceava, Aiud, Sighet, Gherla, Baia Sprie, Piteşti, Jilava, Periprava, Canal, iată câteva din locurile de suferinţă şi de martiraj ale Părintelui.
În aceste închisori deţinuţii erau bătuţi, schingiuiţi, chinuiţi, umiliţi în moduri de neimaginat pentru a fi exterminaţi. Erau înfometaţi, ţinuţi în frig, în mizerie, în izolare totală, supuşi la munci silnice, istovitoare şi periculoase, ameninţaţi şi permanent cu moartea în preajma lor, aşa cum mărturisea Părintele: „am trăit în puşcărie cu moartea de mână”.
În aceste condiţii de constrângere fizică şi psihică au trebuit să găsească o cale de a rezista. Iar calea găsită a fost credinţa în Dumnezeu. Astfel închisoarea dintr-un loc al degradării umane s-a transformat într-o adevărată şcoală a spiritului, într-o academie a culturii şi în temple ale cinstirii şi preamăririi lui Dumnezeu. Părintele spunea, amintindu-şi acea perioadă: „şcoala cea mai înaltă pe care am făcut-o a fost Universitatea din puşcării, iar călugărie în cel mai autentic sens al cuvântului am trăit-o în celule”. Bunăoară, Părintele spunea că cel mai frumos Paşti, cea mai înălţătoare Înviere din toată viaţa lui a fost Învierea sărbătorită în adâncurile minei de plumb de la Baia Sprie. Aici, la miezul nopţii, toţi deţinuţii au stins lămpaşele şi după câteva momente de aşteptare, preoţii au adresat chemarea: „Veniţi de primiţi lumină!”. Toţi au aprins lămpaşele au cântat „Hristos a înviat” şi, deşi erau în adâncurile pământului, cu toţii au fost părtaşi unei bucurii nepământene.

Eliberarea din temniţă
După 16 ani de închisoare, deşi foarte istovit fizic, Părintele vine din nou în lume foarte fortificat duhovniceşte, poartă deopotrivă şi stigmatele încarcerărilor şi roua Duhului Sfânt pe care L-a dobândit prin răbdare şi nevoinţă. Mănăstirea Durău fusese între timp desfiinţată şi călugării alungaţi prin decretul de tristă amintire şi Părintele vine, unde altundeva, decât la casa părintească de la Petru Vodă. Mama, zdrobită de suferinţă, foarte slăbită şi bolnavă, s-a rugat mereu în această perioadă să nu moară până ce va vedea pe fiul ei cel mai mic şi cel mai drag ieşit din puşcărie. Dumnezeu i-a ascultat ruga şi l-a primit în zdrenţele ce înlocuiau zeghea, şi la scurt timp a trecut la Părintele Ceresc.
După eliberare, din 1964 şi până în l967, părintele a lucrat în preajma satului natal, ca zilier prin gospodăriile sătenilor, ca muncitor forestier, ca muncitor la ICF (drumuri forestiere), iar sâmbăta pleca la mănăstirea Secu pentru a trăi în atmosfera vieţii mănăstireşti. Astfel s-a angajat atunci la şantierul DMI (Direcţia Monumentelor Istorice), şantier al Statului pentru restaurarea mănăstirilor, cu punct de lucru în Secu pentru restaurarea acestei mănăstiri care atunci ara într-o stare avansată de degradare. La început Părintele a fost angajat muncitor necalificat, apoi magaziner. Părintele a preferat această strategie pentru a fi lângă mănăstire şi pentru a putea participa la Sfintele Slujbe.
Făcându-se remarcat prin demnitate, ascultare şi implicare la strană, stareţul de atunci al Mănăstirii Secu, protosinghelul Gherontie Ștefan, a avut îndrăzneala să ceară vrednicului de pomenire Mitropolit Justin Moisescu aprobarea ca Justin Pârvu să îmbrace din nou haina monahală şi binecuvântare să slujească cele ale preoţiei. Cu anumite garanţii date de părintele Ciprian Zaharia, pe atunci casier şi eclesiarh, om cu mare influenţă la Departamentul Cultelor şi la Securitate, Părintele Justin este primit în obştea Mănăstirii Secu.
Imediat, prin viaţa aspră călugărească, prin deschiderea către omul în nevoie, Părintele este repede cunoscut, căutat şi iubit de credincioşi din toate părţile, iar casa în care locuia, era locul căutat cu evlavie de credincioşi, dar şi urmărit de organele de securitate.
În primăvara anului 1975 a făcut un pelerinaj la Sfântul Munte şi se întoarce mai hotărât pentru o viaţă monahală mai aspră după modelul mănăstirilor aghioritice.

Activitatea misionară în mănăstirea Bistriţa
În toamna anului 1977, este cerut de stareţul Mănăstirii Bistriţa, Arhim. Dionisie Velea, să se transfere la această Mănăstire şi cererea îi este aprobată de Centrul Mitropolitan. Aici, pe lângă cunoscutul călugăr cărturar Ioanichie Bălan erau câţiva părinţi veniţi din Durău după desfiinţarea acestei mănăstiri şi astfel se încheagă aici o obşte misionară.
Aici, în străvechea ctitorie muşatină, părintele Justin face din chilia lui de lângă intrarea în incintă, un pridvor al mănăstirii, toţi credincioşii trecându-i pragul, primind binecuvântare, cuvânt de întărire în credinţă în plin regim ateu şi aducând pomelnic spre rugăciune pentru vii şi pentru morţi. Mulţimea credincioşilor se aşeza la o coadă imensă în faţa chiliei sale, iar părintele cu răbdare primea pe fiecare, picurând în suflete nădejde şi multă bucurie. Numele Părintelui era cunoscut de intelectuali şi oameni simpli, de monahi, preoţi şi mireni, de mai marii vremii şi de cei mici, de orăşeni şi oameni de la ţară, creându-se o adevărată mişcare duhovnicească, un duh de trezire din somnul adus de regimul ateu pe care îl sfida cu toată puterea. Protipendada orânduirii comuniste pe ascuns venea la spovedanie, împărtăşanie, botezuri, cununii în urma sfatului ferm al Părintelui Justin. Mărturisea Părintele: „a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea”.

Ctitor al mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Toată viaţa, Părintele a avut un vis: să se retragă în locurile natale în viaţă pustnicească, pe valea Bolătăului, doar cu Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia. În 1991 acest vis se transformă în realitate: Părintele vine întru ale sale să ridice o mică Biserică şi o chilie. Fiind încă pe iarbă verde, înainte de a începe ridicarea Bisericii, credincioşii îl asaltează în număr foarte mare. Atunci Părintele hotărăşte modificarea planului Bisericii pentru a corespunde cerinţelor şi construcţia de corpuri de chilii pentru tinerii monahi care doreau să se formeze pe lângă sfinţia sa, precum şi pentru credincioşii care îl urmau. Astfel schitul Petru Vodă, ridicat în scurt timp la rang de mănăstire devine un loc de referinţă în spiritualitatea ortodoxiei româneşti, un reper de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi, o cetate duhovnicească într-o lume asaltată de demonul neopăgânismului.
Mănăstirea Petru Vodă modifică şi istoria şi geografia zonei şi nu numai. În preajma Părintelui s-au adunat călugări şi maici, încât deodată apar două mănăstiri, una de călugări, cealaltă de maici, cu viaţă monahală riguroasă, cu multe activităţi culturale, artistice, sociale, filantropice şi mai ales misionare. În 2005 P.F. Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei sfinţeşte Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli, în 2008 Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan sfinţeşte paraclisul din Petru Vodă, în 2009 P.S. Calinic sfinţeşte biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Paltin unde este obştea de maici, orfelinatul şi azilul de bătrâni, acestea fiind câteva repere istorice ale celor două aşezăminte la care se adaugă alte schituri şi aşezăminte dependente moral, duhovnicesc sau administrativ de Părintele, amintind aici doar aşezământul de la Aiud, supranumit Golgota neamului românesc, sau de la Poarta Albă, recent început în memoria victimelor de la Canal.
În ciuda poverii anilor şi a multiplelor încercări, Părintele cu o voinţă şi forţă tinerească şi întărit de puterea lui Dumnezeu era nelipsit de la Sfintele Slujbe, mânca puţin şi o singură dată în zi, dormea foarte puţin, primea pe credincioşi şi stătea la dispoziţia lor 12-16 ore pe zi şi cu sclipirea minţii sale, din experienţa sa duhovnicească şi cu înzestrarea darului străvederii sau înaintevederii, dădea sfatul cel mai potrivit pentru fiecare, încât fiecare credincios ce-i trecea pragul chiliei ieşea alt om, deoarece Părintele îi limpezise calea. Cu chipul frumos şi cucernic, cu părul şi barba ninse de mulţimea anilor, cu privirea senină şi pătrunzătoare, cu o bucurie permanentă pe faţă, hâtru uneori şi cu umor ziditor de suflete, Părintele Justin este icoana unui AVĂ de azi cu nimic mai prejos de orice avă descris în Pateric.

„Voi credeţi că dincolo eu am să stau degeaba?
După o suferinţă de câteva luni, ca semn al iubirii lui Dumnezeu, în seara zilei de 16 iunie 2013, Părintele Justin a trecut la viaţa cea veşnică. În următoarele trei zile, la Petru Vodă s-a desfăşurat un adevărat pelerinaj naţional, mii de credincioşi din toate părţile au venit să-şi ia rămas bun de la Părintele. Înmormântarea a avut loc la data de 20 iunie, fiind săvârşită de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanu şi PS Longhin de la Bănceni înconjuraţi de sute de preoţi, monahi şi monahii şi peste zece mii de credincioşi.
Cu un oarecare timp înainte de a trece hotarul vieţii, părinţii şi maicile din Petru Vodă l-au întrebat: „Părinte, cum o să ne descurcăm noi fără sfinţia voastră?” Iar Părintele le-a răspuns: „Măi, voi credeţi că dincolo eu am să stau degeaba?
Suntem încredinţaţi că dincolo Părintele nu stă degeaba. După o viaţă întreagă de rugăciune şi dincolo se va ruga pentru întreg neamul românesc.

de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu

 



Parintele Justin Parvu despre Basarabia si drama ei: „Basarabenii sunt sufletul nostru, noi respirăm odată cu ei”


Parintele justin ParvuMai mulţi politicieni de primă importanţă, în frunte cu preşedintele României, au tot declarat în ultimii ani că Unirea Basarabiei cu România se va face prin intermediul UE. Sunteţi de aceeaşi părere?

Nu am nicio speranţă în această privinţă, pentru că UE, la rândul său, e subordonată altui for superior, pentru care lucrează şi nu face mai mult decât îi dictează acela. Sunt nişte negustori, care deseori fac panică şi descurajare printre cetăţeni, prin introducerea diverselor „dihonii”. Basarabia este trunchiată, apăsată şi chinuită de Răsăritul care şi-a întins mereu carapacea peste ţara noastră. Eu mi-aş dori să ne unim cu basarabenii prin lupta împotriva păcatelor, a răutăţilor dintre noi. Abia atunci când vom aduce chipul nou al lui Hristos, vom putea să refacem unitatea spirituală.

Dar fiecare om se va mântui cu neamul său, spun cărţile.

Aşa este, dar trăim nişte vremuri, când diavolul are un spaţiu mare de mişcare, a întunecat minţile şi ale celor mari, şi ale celor mici. Cel mai mult suferă poporul.

Aţi adus critici intelectualilor, care s-au distanţat de credinţa ortodoxă, fiind, totodată, prin egoismul lor şi foarte dispersaţi. Aţi spus că ar fi „cuprinşi de o stare materialistă” şi că „ar dărâma până şi temelia casei strămoşeşti, ca să poată supravieţui”. Vina mare e doar în ei?

Cel mai repede trădează şi se corupe un intelectual. Niciodată omul de rând care a dus povara greutăţilor neamului n-a fost capabil să facă asemenea trădări. Intelectualii noştri au făcut-o şi o fac până azi. Şi asta pentru că ei sunt interesaţi foarte mult să se ridice. Nu se mai satură cu o existenţă medie. Vor din ce în ce mai mult. Aceasta a dus şi duce la prăbuşirea noastră. Elita noastră, cu regret, a fost mâncată de „iepuri”.

Cum aţi dori să fie implicaţi politicienii de pe ambele maluri ale Prutului în rezolvarea problemelor naţionale?

Platon a indicat două direcţii – a Cetăţii Pământeşti şi Cetăţii Cereşti. El oferea recomandări clare referitoare la cine ar trebui să conducă un popor. Un popor trebuie condus de cei mai de seamă gânditori. Conform teoriei platoniene, este inacceptabil să existe criterii de influenţă a manevrelor politice sau financiare. Or, pe noi cine ne conduce? Elita? Ea nu poate urca atât de sus. Dacă s-ar întâmpla asta, elita ar fi compromisă în 24 de ore. Or, politicienii de azi nu au nicio calitate – decât să fure şi să mintă.

Republica Moldova ar avea şanse să fie scoasă de sub comunism?

Comunismul nu va muri niciodată, pentru că e „aşezat” de multă vreme acolo. Este foarte activ în Basarabia. Europa Occidentală e o moscovie întreagă şi oricare alegeri din zona noastră sunt doar pentru gloată.

De ce ne faceţi atât de pesimişti?

Trăim realitatea, ca urmare a celor aproape 50 de ani de comunism. Nu avem nicio şansă să scăpăm de el. Unica ce ne rămâne este mântuirea. Trebuie să urmăm şcoala noastră de înnoire moral-spirituală. Iar pentru aceasta ne trebuie preoţi distinşi, mame deosebite, oameni care să ridice poporul prin modelul lor de viaţă.

Este un eroism să-I slujeşti azi lui Dumnezeu?

E un mare eroism, pentru că purtăm o mare luptă împotriva noastră, adică a păcatelor noastre. Dacă noi am face o asemenea curăţire a firii noastre, am deveni îngeri şi, deci, am stăpâni noi lumea.

 Şi, în finalul discuţiei noastre, vă rog să ne ziceţi un cuvânt de învăţătură, cu un mesaj la care adesea vă gândiţi.

Basarabenii sunt sufletul nostru, noi respirăm odată cu ei. M-am născut cu un sentiment nobil faţă de voi. Aş vrea să-i văd odată pe fraţii noştri uniţi.

(Fragment dintr-un interviu realizat de Angelina Olaru, pentru ziarul Jurnalul de Chişinău)