Acasă » Parintele Arsenie Papacioc

Posts Tagged 'Parintele Arsenie Papacioc'


19 iulie: Avva Arsenie Papacioc, Duhovnicul de la malul mării – de Ieromonah Benedict Stancu


Avva Arsenie PapaciocPărintele de la Marea Neagră sau de la malul mării
Părintele Arsenie Papacioc, cred că, face parte din acea categorie de oameni aleși pe care Bunul Dumnezeu ni-i hărăzește nouă pământenilor mai rar, atunci când pronia Sa iubitoare binevoiește să mângâie îndeosebi poporul dreptcredincios. Părintele Sofronie Saharov afirma despre aceste vase alese că: „îşi pun pecetea asupra unei mulţimi de credincioşi; datorită lor se menţine de-a lungul veacurilor realităţii istorice predania cea vie a vieţii Duhului (Tradiția)”. Părintele Zaharia Zaharou sublinia importanța capitală a receptivității noastre față de învățătura transmisă de acești Părinți duhovnicești: „Fără încrederea în Bătrânii noștri și fără credincioșia față de ei, nu vom izbuti să ne unim deplin cu Trupul Lui Hristos, iar strâmba noastră înțelegere trupească nu ne va fi de niciun folos. De cele mai multe ori, nepăsarea față de Duhul Sfânt este cea care ne împiedică să sporim în viața duhovniceacă și să păstrăm Tradiţia” .
Părintele Arsenie îmi povestea despre cât a fost de hotărât în împrejurările în care se găsea în anul 1976 la mânăstirea Cernica, când s-a ivit prilejul să vină la Techirghiol. Maica Semfora Gafton căuta un „duhovnic de epitrahil” (după expresia Părintelui Arsenie, adică un duhovnic prin excelență, iscusit și consacrat, din vocație!; de aici m-am inspirat pentru a intitula o parte din convorbirile duhovnicești ale Părintelui Arsenie Papacioc – Iată duhovnicul ), dar în același timp ar fi fost înclinată să se retragă într-un fel, însă Părintele Arsenie a încurajat-o spunând: „Vom merge acolo și vom întemeia o obște de călugărițe!”
Nazaria Buga , într-un remarcabil exercițiu de admirație, pe bună dreptate l-a caracterizat pe Ava Arsenie ca fiind Părintele de la Marea Neagră sau de la malul mării! Aici, la Techirghiol, după cum mi-a relatat, nu a căutat să se afișeze ostentativ! În acest sens, prezenţa oamenilor nu-l distrăgea pe Părintele Arsenie Papacioc peste măsură ci, din dragoste pentru oameni, era chiar deschis şi călduros; în orice caz, nu-l împovăra prezenţa lor, fapt prin care s-a deosebit de ceilalţi nevoitori (vezi Părintele Cleopa Ilie) care, pentru a petrece în rugăciune, preferau condiţii liniştite şi de însingurare! În închisorile comuniste experiase pe deplin isihasmul , după ce inițial încercase o retragere în munți împreună cu Părintele Cleopa Ilie . În mod surprinzător „Sfântul Siluan vedea esenţa isihiei nu în retragerea în pustie, ci în rămânerea necontenită în Dumnezeu. Într-o zi, ne relatează Părintele Sofronie, l-am întrebat pe Sfântul Siluan dacă grijile economatului şi contactele inevitabile şi numeroase cu oamenii pe care le implică acesta nu sunt vătămătoare pentru liniştirea ascetică (isihia) a monahului. El a replicat: «Ce este această linişte? Liniştea e rugăciunea neîncetată şi rămânerea minţii în Dumnezeu. Sfântul Ioan din Kronstadt era necontenit înconjurat de oameni, dar era mai mult în Dumnezeu decât mulţi pustnici. Dacă sufletul îi iubeşte pe oameni şi are compătimire pentru ei, rugăciunea nu mai încetează»”. Continue Reading »



VIDEO+FOTO: Părintele Justin Pârvu pune bazele Mănăstirii Poarta Albă. INEDIT: În vizită la Părintele Arsenie Papacioc




Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc: „Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum”?


Interviu[1] realizat de Ieromonahul Justin şi Monahul Kirion

Părinte, se vehiculează nişte proorocii în legătură cu apropiatul sfârşit al lumii, sfinția voastră ce spuneți?

Eu spun una care e mai veche şi mai sigură: va fi sfârşitul lumii cândva! «Nu se mişcă, spune Mântuitorul, fir de păr fără voia Mea» şi degeaba ne zbatem noi făcând legătură cu nişte informații, poate chiar false. Deci să ne grăbim încet.

Cum vedeți prigoana care va să vină, mai ales că suntem în pragul unei dictaturi biometrice şi electronice?

Prigoana a şi venit. Din momentul în care te-ai creştinat, trebuie să ştii că a început prigoana. Degeaba ne frământăm acum, dacă la momentul potrivit strigi: «aoleu, aoleu!» Să fim integri mereu, de la botez până la moarte! Noi una şi bună ştim: nu ne lepădăm! În problema asta mi-a plăcut răspunsul patriarhului Greciei: „Miroase a 666! N-a precizat data. Miroase a 666”. Pe urmă vin actele mai directe, până te prinde de tot. Şi dacă ştie că eşti împotrivă, te atacă mai greu, dar dacă vrei să mori, mori mai uşor. Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? M-au ținut 14 ani în închisoare numai în Zarcă, la Aiud, în regim de exterminare. Greu, foarte greu. Să nu-ți dea să mănânci ca să mori şi te şi dezbrăca, şi era iarnă când te băgau acolo, ca să mori de frig. În trei zile după socoteala lor,verificat mureai. Eu n-am murit. Mi-au dat cinci, mi-au dat şapte ani la izolare şi n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Şi nu mi-ar fi ruşine să mă tem acum? Nici vorbă să mă lepăd de Hristos! Şezând pe poziția aceasta poate veni şi decapitarea. Ştiți că e cea mai uşoară moarte, să-ți taie capul.

Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu: Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş


Interviu realizat de Monahia Fotini, 11 august, 2011

Părinte, am vrea să le adresați câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulțime de credincioşi văduviți de duhovnicul lor.

Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereții, şi cu atât mai mult la bătrânețe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanță atât pentru neamul nostru, pentru țara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruțător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi viețuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieții noastre creştine, un călugăr trăitor cu viață cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toți ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul „ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.

Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viața călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simțeam bine apărați de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneților mele, am simțit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui față de țara aceasta, de neamul acesta.

Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de țară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezența lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinței ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toți colegii mei, cu toți camarazii mei cu care am viețuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simțim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedință” pentru integritatea şi unitatea țării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.

Suntem o țară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinților şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în țara noastră, invazia cipurilor.

Continue Reading »



Marele Duhovnic Justin Pârvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc


Părinte, am vrea să le adresați câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulțime de credincioşi văduviți de duhovnicul lor.

Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereții, şi cu atât mai mult la bătrânețe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanță atât pentru neamul nostru, pentru țara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruțător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi viețuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieții noastre creştine, un călugăr trăitor cu viață cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toți ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul „ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.

Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viața călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simțeam bine apărați de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneților mele, am simțit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui față de țara aceasta, de neamul acesta.

Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de țară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezența lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinței ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toți colegii mei, cu toți camarazii mei cu care am viețuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simțim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedință” pentru integritatea şi unitatea țării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.

Suntem o țară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinților şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în țara noastră, invazia cipurilor.

extras din Interviul cu Parintele Justin: „Acum a venit vremea sa ne mantuim pe furis”,
din revista ATITUDINI, nr. 18



Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului românesc


Copilăria – „Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel. Continue Reading »



A apărut revista Ortodoxă ATITUDINI, nr. 18


Părintele Arsenie Papacioc
Portret
Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc
de Ieromonahul Justin şi Monahul Kirion
Fericitul sfârşit al lui Radu Gyr „Apostolul poet al închisorilor româneşti
Continuare din numărul trecut
Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş
Interviu cu Părintele Justin Pârvu
Noi minuni ale Părintelui Ilie Lăcătuşu, noul mărturisitor
adunate de Ciprian Voicilă
Descoperire cerească despre vremurile de pe urmă, arătată în vis sfântului Ioan de KronStadt
de către Sfântul Serafim de Sarov
Ecumenismul şi provocările contemporane
de Ioan Vlăducă
Încercări de maghiarizare a românilor ardeleni prin biserica Greco-Catolică
de Ieromonah Eftimie Mitra
Cuvânt la prăznuirea Sf ântului Prooroc Ilie Tesviteanul
de Danion Vasile
Închisoarea electronică mondială
Comunicare a Părintelui Arhimandrit Sarandis Sarandos
E-guvernarea complexă şi totală prin bioputere
de Pr. Prof. dr. Mihai Valică
Despre falsificarea artei şi culturii româneşti
de Radu Gyr

si multe altele le puteti descoperi cumparand revista de aici.



DE CE N-AI IUBIT? – interviu cu Parintele Arsenie Papacioc


Parinte, cu ce cuget sa ducem o viata crestina in aceste vremuri grele?

A fost intrebat Iisus Hristos: Ce este adevarul? Mantuitorul a spus: Eu sunt viata, Eu sunt calea, adevarul si viata. Daca nu e cale, nu e mergere. Daca nu-i adevar, nu-i cunoastere. Daca nu-i viata, nu e vietuire. Eu sunt Cel Ce sunt. Asta scrie pe aureola. Cat am fost inchis la Aiud, 14 ani nu ne-am vazut unii cu altii, ne tineau izolati. Mare dar este sa il vezi pe celalalt. Sf. Macarie cel Mare a vazut o capatana de mort in padure. Si l-a intrebat: Ce ai fost? Si a raspuns: Popa idolesc am fost. Aveti vreo usurare? Voi unde sunteti? In iad, zice. Si aveti vreo usurare? Avem, cand te rogi tu pentru Egipt. E vorba de Macarie Egipteanul. Si ce usurare aveti? Ne vedem fetele unul cu altul. Si eu am simtit lucrul acesta cand eram in inchisoare, cand ne scoteau la ancheta, ne dadeau niste ochelari de tabla, pe deasupra cu sticla, ca sa para normal. Mie la un moment dat mi-a dat ochelarii si lipsea tabla aia. Dar nu am spus, ca daca spuneam, ma omora pe loc. Am tacut dar, ducandu-ma el de brat, am vazut inaintea mea la vreo zece metri ca ducea pe un detinut, alt gardian. Ei, am avut o bucurie deosebita ca am vazut unul de-al meu. Si atunci mi-a venit in minte bucuria de la scheletul pe care l-a vazut Macarie cel Mare. Nu va dati seama ce bucurie este!

Si omul isi pierde timpul acesta scump. Si moartea nu vrea sa-i faci o cafea. Nu-i de gluma. E o mare realitate. Deci atunci toata lumea se grabeste. Da-i tarziu, degeaba te grabesti, totul e sa pleci la timp. Daca ai stii ce te asteapta, nu-i nimic greu. Ori marea bucurie e vesnica, caci spune asa intr-un loc: Daca chinurile iadului sunt la nivelul zilei mortii, e destul. Ca esti constient, stii ce-ai facut, nu mai merge. Spui la duhovnic un pacat si vii cu o mie de scuze. Pai sa vedeti, daca nu era o situatie care m-a obligat… Incerci sa te scuzi, dar moartea nu te asteapta. Ganditi-va ca iadul, viata, ziua mortii nu sunt pe o mie de ani, pe veci. Pe veci, dragii mei, veci, caci spune iar intr-un loc asa: Ca daca stii ca exista vesnicie si nu iei nicio masura, meriti sa fii inchis in casa de nebuni. Nu iei nicio masura, cand stii ce-ai facut? Asa de usor te poti salva.

Si cum putem sa mai tinem rugaciunea?

Eu sunt intrebat toata ziua: Cum sa ne rugam, cum? Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, daca zicem, e bun. Pentru ca Dumnezeu nu-i suparat pe noi atat de mult, cat pentru faptul ca suntem nepasatori. E suparat pentru asta Dumnezeu. Eu v-am facut si la Mine nu va ganditi. Eu va iau, eu va fericesc, eu va judec, nu va ganditi si la Mine deloc? Aceasta nepasare Il doare pe Dumnezeu. Ca orice mama careia nu-i plange copilul deloc ca sa-i dea tata. Ei, nepasarea asta e foarte dureroasa. Unde-i iubirea autentica? Deci intrebarea este: De ce n-ai iubit? Raspunsul e limpede: Pentru ca am urat, am dusmanit, si asta este ce ai bagat in traista vesniciei tale. Traistioara aia mica, nici aia nu e plina; din ea te hranesti o vesnicie intreaga, cu un simplu: Doamne, Doamne, Doamne, Doamne. Nu trebuie sa ne concentram pe rugaciuni lungi sau rugaciuni mistice. Aceea este a oamenilor mari. Noi suntem viermi, dar poate nici asa. Rugaciunea Doamne Iisuse e o rugaciune foarte importanta, de mare taina, dar sa fie tacuta. Pretinde lucrul asta, rugaciunea inimii: taina. Daca se poate, nici tu sa nu stii ca zici. Asa de tainica este. Ai rugaciuni Tatal nostru, ai psalmi. Si daca nu taci, ai vorbit fata de tine insuti, ca eu suflu si rasuflu. Dar nu te-ai intrebat: De unde e puterea aceasta? Rugaciunea inimii e o rugaciune foarte importanta si foarte bogata, foarte inzestrata, dar tainica. Daca ai vorbit este egal cu a mana oile la un cioban. Dar ala stie de ce le mana, tu nici nu stii ce faci. Am auzit si eu si zic ca e ceva decat nimic; dar tu esti departe de nimic. Rugaciunea inimii e viata ta: sufli si rasufli. Nu se vorbeste. Prezinti acest lucru, intri intr-o intimidate cu divinitatea: Doamne Iisuse, Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul! Dar eu am redus-o pana la sa zic asa: Doamne, Doamne, Doamne Nu merge sa pacalesti. Spun Doamne, Doamne, dar pe toate fibrele, nu pe unde trece sangele vietii, sangele nevazut; nu sangele rosu, sangele duhului. Sa-mi spuneti unde gresesc si ma corectez. Cine poate sa se planga ca nu a stiut? N-ai stiut ca bat clopotele? Te intreb: De ce bat? Cheama viii, plange mortii si opreste vifornita. La o conferinta m-au intrebat: Ce melodie imi place? M-am pus in situatia sa nu stiu ce sa raspund, ca nici de astea de-ale lumii nu stiam sa zic o melodie, alte lucruri nu stiam, si mi-a dat in minte bataia clopotelor imi place, domnule. E o melodie cu semnificatie, nu-i o melodie pe pielea goala, asa, cum se obisnuieste la discoteci. Am auzi si eu, scuzati-ma, ca asa-i pe acolo. Sa nu socotiti ca sunteti fiinte neinsemnate si rugaciunile nu va sunt auzite. Niciun pui de gaina nu chiuie degeaba, closca imediat e acolo, atenta. Aveam la mama acasa o closca, si a iesit un pui negru. Si-l batea closca, si eu aveam necazpe closca ca nu crestea puiul ala. L-am prins, lam mangaiat, dar el, mititelul: tot la closca. Se ducea la mama lui. Asa imi zicea mamica mea: Numai mama sa nu fii. Te-a obligat, il suporti asa cum este, ca-i al tau. Dar el are legatura cu mama lui din pantece. El n-are constiinta rationala, el are constiinta instinctuala. El o intuieste si o cunoaste pe mama cu intuitia din pantece. Am vazut un copil care urla de speria tot cartierul. Toata lumea il lua in brate si nu tacea, cand a venit maica-sa, a tacut imediat. Il cunostea din pantece. Am avut un caine orb. Intr-o seara, am deschis poarta eu, am iesit la aerisire, asa, si un caine cat un magar de mare a sarit la mine, in strada. Fara sa stiu ca si cainele meu era alaturi de el acolo si stia ca eu sunt pe acolo. A iesit nestiut de mine din culcusul lui si s-a repezit la cainele acela. De ce l-a apucat nu stiu, dar urla cainele ala si astia se rugau de mine sa-mi chem cainele inapoi. Zic: Nu-l chem, nu-l chem inapoi, lasa sa te inteleptesti si mata. Un caine orb care mergea pe constiinta instinctuala, asa-i si copilul, el comunica cu mama din pantece. Comunica cu ea dar in pantece nu plange ca-i da ce trebuie. Fereasca Dumnezeu sa-ti bati mama. Nu se mai pune in discutie ca ma iubeste mama, ma traieste. Mama il supravegheaza cand doarme, nu cumva vreun purice sa-l trezeasca. Continue Reading »



A aparut numarul 10 al Revistei Ortodoxe ATITUDINI


Noul numar se bucura si de o schimbare in ceea ce priveste hartia si culorile folosite, textul este mai mare si se spera ca sa fie bine primite aceste schimbari de catre cititorii revistei. Va multumim pentru fidelitatea de pana acum.

DIN SUMAR:

Un model – Parintele Dumitru Staniloae, de Horea Pastina
Despre crestinismul romanesc, de vorba cu parintele Dumitru Staniloae
Despre dezmostenirea Ortodoxiei, interviu cu parintele Justin Parvu
De ce n-ai iubit?, interviu cu parintele Arsenie Papacioc
Iisus Hristos in istoria si in viata omenirii, de Pr. Ilarion V. Felea
Ce nu stim desp re vaccinuriÂ…PATOLOGIA SOCIETATII VACCINATE, de Dr. Mihailescu Gavriil
EFECTELE NEGATIVE ALE ECOGRAFIEI FETALE, de Ioan Vladuca
Intrebari si raspunsuri despre ecumenism, de Ioan Vladuca
Convertirea unui musulman, interviu cu Daniel, musulman, convertit la Ortodoxie
ESENTIALUL LA NUMELE TRANDAFIRULUI AL LUI UMBERTO ECO, de Ioan Ianolide
Prorocia Parintelui Iosif Vatopedinul despre un apropiat razboi
Bioetica tehnologiei informationale, de preot, profesor, dr. Mihai Valica
Monahismul romanesc sub dictatura comunista intre anii 1950-1959 (continuare), de ieromonahul Cosma, m-rea Sihastria
Un martir georgian contemporan,de ieromonahul Andrei (Kurasvili) din Abhazia
Mostenirea – Povestea unui copil, de Vlad-Mihai Diaconescu
Caminul de copii de la man.Petru Voda, material realizat de monahia Fotini
Margarina si aditivii alimentari, de Ioan Vladuca
PARINTELE DUMITRU STANILOAE NU A FOST ECUMENIST, de Ioan Vladuca



Cu o moarte toti suntem datori, dar una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut


Parintele Arsenie Papacioc

Parinte Arsenie, ni se spune in ultima vreme de catre inalti prelati ca nu mai avem voie sa folosim cuvintele eretic, papistas si ca ar trebui sa redefinim dogmele ca sa ne aliniem si noi constitutiei Uniunii Europene, cum vi se pare lucrul acesta?

Uite, domnule, parca de la Uniunea Europeana ne tragem! E foarte grav cuvantul eretic, nu poate sa fie ratacire in invatatura crestina Si cu ce sa inlocuim cuvantul eretic? Parca noi am facut cuvantul acesta! L-au facut Sfintii Parinti si cine ataca problemele de dogma cade in erezie. Iar astia au atacat Filioque, Crezul a fost schimbat, iar papa nu cu mult timp in urma a declarat ca singura biserica este biserica catolica O mare greseala tactica din punctul lor de vedere Cum sa zic, daca a schimbat crezul si s-a umplut tot Occidentul de infailibilitatea papala acum vrea sa se reverse si in tot Rasaritul? Eu uite ce va spun: Biserica a dat anatematizare pe toti care n-au respectat niste lucruri, la toate sinoadele ecumenice. Si peste tot a anatemizat patriarhi si alti oameni din Biserica si peste tot in istoria Bisericii au fost astfel de exemple. Anatema stiti ce inseamna? Despartirea de Dumnezeu, unirea cu Satana si intrarea in iad de pe pamant; aceasta este cea mai grava pedeapsa pe care a dat-o Biserica anatematizarea. Sa avem o pozitie de eroi, nu de milogi.

Care trebuie sa fie atitudinea noastra de marturisire? Cum pot fi niste oameni simpli, care nu cunosc dogmele si nu stiu cum sa apere adevarul, eroi?

Nu trebuie multa teologie ca sa fii erou, trebuie cu multa fermitate sa spui simplu: noi nu ne facem eretici. Ce au zis Sfintii Parinti, acela-i adevarul pe care-l credem si noi, caci dupa invatatura catolica Sfintul Duh ar fi nepot al lui Dumnezeu ei asta marturisesc in Crez, de fapt si sarmanii oameni nu stiu nimic, pentru ca prefera sa fie milogi decat eroi, care cauta sa afle adevarul. Noi ramanem la crezul nostru, la sfanta noastra Biserica ortodoxa. Nu trebuie sa cautam noi mucenicia. Nici Mantuitorul nu a vrut sa ia crucea, dar daca i-a dat-o a luat-o si n-a mai lepadat-o, dar n-a zis ca ei. Sa spunem asa: nu, domnule, eu sunt ortodox si nu am incredere in papistasii astia.

Cum sa cream o atitudine la nivel de mase atunci cand este multa dezbinare si intre noi, ortodocsii?

Ca sa cream o unitate intre noi, trebuie sa ne asezam pe relatie de pozitie cu vesnicia. Voi nu va dati seama, cercetand adancul canoanelor, insemnarile si subinsemnarile lor, cat este de grav sa faci altfel decat a hotarat Biserica, prin sinoadele ecumenice. Daca vom actiona in conformitate cu canoanele si invataturile Parintilor, atunci vom crea si unitate, dar asa, daca ascultam mai mult de parerile organizatiilor mondiale de azi, nu are cum fi. Dar nu se poate nici fara cruce. Si stii ce inseamna cruce? Sa-ti iei ce nu-ti convine. Si toata frumusetea invierii Mantuitorului, daca n-ar fi fost crucea, nu era asa de grozava. Intai e munca si apoi roada muncii. Deci suntem in starea de efervescenta, adica de marturisire. Marturisirea noastra trebuie sa constea in adevar. Daca iti zice cineva: intovaraseste-te cu mine! Sa te gandesti mai intai: Dar tu cine esti? Daca te inchini ca mine ortodox, atunci sunt si eu cu tine. Dar catolicii au schimbat crucea ca se temeau ca nu cumva sa mai fie ceva din practica ortodoxa, ca asta are o semnificatie, crucea toata inaltimea Tatalui, toata adancimea Fiului si toata latimea Sfantului Duh aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu stiu daca mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problema grea. Mantuitorul a zis sa nu facem noi schimbari de dogme cum ne vine noua pe chelie, ca oricine ne-ar porunci, inger de sus de ar fi si daca ne invata altfel decat ne invata Evanghelia si Sf. Parinti, nu avem dreptul sa ascultam, cadem anatemei. Nu este o intrebare grea dar este auzita greu. Ce teolog poate sa-ti spuna sa faci crucea altfel, sa asculti de cutare, si nu de Crezul fixat la sinoadele ecumenice? S-au gandit ei la 1054 sa schimbe hoteste Crezul! Pai ei au fost dati anatemei si raman asa pana cand revin la aceste adevaruri. Adevarul trebuie aparat, argumentul suprem este ca cu o moarte toti suntem datori, dar una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut.

Cum vedeti situatia actuala in care Sinodul BOR a trecut cu vederea asa de usor problema impartasirii mitropolitului Nicolae Corneanu la grecocatolici si numai singur IPS Bartolomeu Anania a opus rezistenta si nici un alt ierarh nu l-a urmat?

Nici pe Hristos nu l-a urmat nimeni, dar El a biruit. Asa si Anania a biruit. Adica ne-au mintit o data cu greco-catolicii la anul 1700 si asa vor si acum. Asta-i dracul, acesta-i viermele care roade ortodoxia. Lor nu le convine sa stie adevarul, pentru ca adevarul, mai ales in problema de credinta, te roade si te macina. Si cei mai mari dusmani ai catolicismului, tot intre catolici sunt. Pentru ca sunt oameni care vad adevarul. Dar la Roma credeti ca e numai catolicism? Acolo e si masonerie, acesta e de fapt fundalul, tine Biserica in frunte ca sa poata cuceri si ademeni pe multi.

Ce ascultare trebuie sa facem noi fata de episcopii compromisi?

Dragii mei, in ierarhia bisericeasca credinta e cea mai inalta. Nu imparatul sau patriarhul este cel mai mare, ci adevarul prezentat smerit. Smerenia este cea mai mare. Si s-a facut scandal prin sinoade si adevarul a iesit lamurit. Deci mai trebuie si un pic de scandal, ca sa existe o rezistenta crestina.

Dar intotdeauna era in sinod cate un sfant care sa povatuiasca poporul credincios si oamenii se luau dupa el

Nu trebuie sa cautam care este sfant si care nu, asta Dumnezeu o stie. Nu va pacaliti, adevarul este numai unul. Ne-a dat Dumnezeu lingura nu ca sa o ducem la urechi. Am primit un telefon de la cineva care imi spunea ca a cazut din pat si ma intreba ce sa faca. Si eu i-am zis: Domnule, ai numai doua variante, ori ramai sub pat, ori te sui in pat. Si pisica care era aflata sub pat, a zis: Nu, domnule, eu am drept de mostenire, eu aici nu-l primesc. Sa se suie in pat, pentru ca in pat este nascut, nu-l da nimeni jos. Dar in pat doar nu poate sa stea, adica adevarul. Si atunci dracul vine si-ti spune: uite vino la noi, te asigur ca nu te mai deranjeaza nimeni pe veci. Nu este lucru mic in viata raul cel mai mic. Adevarul trebuie aparat in intregimea lui. Sa acceptati sa muriti. Daca nu accepti lucrul acesta, te pacaleste usor. Nu va pacaliti. Eu n-as vrea sa fim in foc, dar daca pana la urma ne baga, nu suntem noi vinovati. Mai bine sa arzi in foc decat sa zici ca dusmanul. Frumusetea intalnirii noastre nu mai exista.

E nevoie de diplomatie in biserica?

Ce diplomatie!? E nevoie de tiganie, mai degraba, de targ. Adevarul e unul. Si daca unul singur tine adevarul, acolo e Biserica. Nu e numai o fractiune din Biserica, e toata Biserica. Aveti ocazia sa fiti acel unul. Pe Bartolomeu Anania il spovedesc si el este unul din cei care mai tin adevarul si nu o sa cedeze. Mai spovedesc si pe alti ierarhi si daca nu fac ce le-am zis si nu tin adevarul pana la capat, o cam slabesc cu ei. Dar eu nu sunt decat un mic preotas care vrea sa moara in culcusul acesta crestin. Nu va jucati cu adevarul. Ca avem impresia ca murim, dar nu murim. Nu va temeti, tata. Dar sa stiti ca nu poti sa aperi adevarul daca nu te-ai imbracat in haina mortii intai. Acum sunt semne de sfarsit de veac si dracul vrea sa schimbe adevarul. Si mi se pare mie ca sunt mai multi mireni decat calugari care imbraca haina mortii. Si haina mortii inseamna sa mori pentru adevar. In momentul cand aperi adevarul deja esti pe tine cu haina mortii. Mantuitorul n-a cedat cu nici un chip si nu o sa ajungem la marea cinste in care a fost El, de L-au jupuit, de L-au baut, de L-au umilit; va dati seama, dracul prinsese momentul. Cine a biruit: cel care a fost lovit sau cei care loveau? Apostolul Pavel, aceasta grozava figura, spune ca daca inger de sus va va invata altceva, anatema sa fie. Bine, ca unii vor sa fie ortodocsi si sa mai stea si la o cafea sau la masa cu ereticii. Exact ca greco-catolicii inchinati-va ca voi, dar sa tineti administratia de noi. Si asa greco-catolicii au fost foarte catolicizati. Acesta e sistemul ca sa te amorteasca, sa nu mai vezi, pentru ca neadevarul in care ei traiesc ii mustra pe dedesubt. Voi nu va dati seama ce durere ai cand esti un om vandut. Inca o data va spun: adevarul poate fi la unul singur, si sa fii fericit ca esti singur, caci cu atat mai puternic vei fi. Pentru ca de acum urmeaza sa ma ajute Hristos, eu am facut tot ce mi-a stat in putinta, de acum Hristos va birui intru mine.

(extras din nr. 3 al revistei ATITUDINI)