Acasă » Miscarea Legionara

Posts Tagged 'Miscarea Legionara'


Petre Țuțea: Mișcarea Legionară nu a fost fascistă!


Petre Țuțea

Petre Țuțea

„Un Român absolut trebuie să fie legionar. Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Și Codreanu a avut acest har, a făcut o Mișcare puternică. Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului roman”.
(extrase din Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).
„Fenomenul legionar românesc a fost confundat cu fascismul italian și cu național-socialismul german. Dreapta românească nu seamănă cu aceste două forme ale dreptei europene, fiind mistic-creștină. Aspectele creștine ale dreptei românești îi dau acesteia caracter de constantă a ordinii naturale, care chiar dacă nu a fost realizat, elita socială aspiră permanent la el… Legionarismul e mistic-creștin. Fascismul e ca și național-socialismul, nereligios. Acestea sunt explozii etno-istorice, iar nu religioase. Legionarismul se salvează prin creștinismul stăpânitor înlăuntrul lui. Adică legionarul nu se simte bine decât în umbra bisericilor și a troițelor”. (din Jurnal cu Petre Țuțea de Radu Preda, Ed. Deisis, 2002, pag. 22).



Urmaşi ai foştilor deţinuţi politici legionari – Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României


aiud15Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Preşedinte,

Subsemnaţii, suntem urmaşi ai foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul comunist. Părinţii noştri au plătit cu mulţi ani de închisoare crezul lor creştin şi anticomunist. Au fost bătuţi, torturaţi, umiliţi, supuşi unui regim de exterminare fizică, pentru apartenenţa la diferitele structuri ale Mişcării Legionare şi pentru ideile lor, care nu mai corespundeau realităţii instalate în România cu ajutorul tancurilor sovietice. Au fost numiţi „bandiţi”, „duşmani ai poporului”, „năpârci”, atât în timpul detenţiei cât şi după eliberare. Au fost transformaţi din oameni în simple numere de identificare, li s-a interzis dreptul de a se ruga Lui Dumnezeu, li s-a tăiat orice legătură cu familia, s-a încercat sub toate formele frângerea principiilor şi dezumanizarea lor. Toată lupta satanică a comunismului nu a dat roade, deşi traumatizaţi şi bolnavi, părinţii noştri au ieşit din detenţie neînvinşi şi au continuat să îşi trăiască viaţa – atât cât le-a mai fost dat – cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de ţară. Continue Reading »



Anecdote duhovnicești. Din povețele duhovnicești ale Părintelui Justin către maicile de la Mănăstirea Paltin


Parintele Justin impreuna cu maicile de la mrea Paltin Petru Voda

Parintele Justin impreuna cu maicile de la mrea Paltin Petru Voda

Binecuvântarea și gândurile de mândrie

Sunt maică la mănăstirea Paltin, unde Părintele Justin ne era duhovnic. Într-o perioadă eram foarte luptată de niște gânduri de mândrie și recunosc, le acceptam, mă învoiam cu ele. Părintele venea în fiecare noapte la slujbă și, de obicei, la finalul Sfintei Liturghii, când se citea Acatistul Bunei-Vestiri, Părintele ieșea din biserică și pleca spre chilie. Iar noi, maicile, fugeam repede să luăm binecuvântare de la dânsul, înainte de a apuca să se urce în lift spre chilia sa, din azilul mănăstirii noastre.

Dar în loc să-mi dea binecuvântare, Părintele pe mine mă sărea și nu mă binecuvânta. Așa, o zi, două, trei, părintele nu-mi dădea binecuvântare. A patra zi mă așez prima lângă ușă că poate așa o să-mi dea binecuvântare, dar părintele iar trece peste mine și nu îmi pune mâna pe cap. Mă tot gândeam eu, de ce oare pe mine nu mă binecuvintează părintele? Și tot întrebându-mă, îmi dau seama cu ce gânduri mă învoiam eu, cum că aș fi cineva și din această pricină părintele nu mă binecuvintează.

Atunci, mă fac mică de tot și a cincea zi mă duc lângă lift și aștept să vină părintele, cu gândul că tot nu sunt vrednică să mă binecuvânteze, dar aș vrea măcar să-i sărut mâna, de aș putea. Înainte de a intra însă în lift, Părintele mă binecuvintează, îmi ia mâna și mă strânge tare de mână, apoi intră în lift și tot nu îmi dădea drumul la mână, decât când ușa liftului deja se închidea.

M-am bucurat foarte mult și am înțeles atunci că acesta era unul din darurile Părintelui, de a ne vedea gândurile și a le corecta. Părinte ajută-ne si acum și ne ocrotește cu darul tău! Amin!

(Monahia M.) Continue Reading »



SINAXAR 16 IUNIE: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. Un Editorial de Sergiu Ciocârlan


Coperta I A39In avanpremiera, Editorialul din Nr 39 al Revistei ATITUDINI:

Cuviosul Părinte Justin – lumina veacului nostru întunecat,
dulcea chemare a inimilor noastre întru Hristos
de Sergiu Ciocârlan
Nu doresc a începe acest cuvânt fără a aminti de nevrednicia cu care stau înaintea celui despre care scriu, un om ce a lăsat chipurile deșarte ale vieții și s-a arătat mărturisitor al Domnului și mult pătimitor, răbdând chinuri, frig și foame ca un viteaz de altădată. Văzând calea ce e de urmat, căci Părintele cu viața sa ne-a arătat calea, primesc gândul că din puținătatea faptelor mele nu au cum să se nască pașii mei pe această cale, iar aceasta mă întristează. Dar și bucuria este deplină! Cum viețuiesc acestea două și cum se împacă ele înlăuntrul meu, pentru mine este minunat, pentru că apropiindu-mă de Cuviosul mă văd cum însumi sunt, dar fără a deznădăjdui, simt bucuria care nu este o trecătoare stare, ci dulcea chemare a inimii mele întru Hristos. Și iarăși mă uit înlăuntru și văd cât de nepregătit sunt a spune un cuvânt care să nu moleșească duhul cu omenești și pieritoare cugetări, și tocmai de aceea mă rog Cuviosului Părinte să-mi dea mie a scrie spre a mișca inimile spre tot lucrul bun și desăvârșit.
Apropierea mea de Cuviosul s-a făcut în chip neasemănat, fiindcă deși nu am înțeles de la bun început ceea ce mi se dăruia, am descoperit mai târziu că văzându-l și auzindu-l nu a rămas fără urmare în viața mea. În mare măsură, ceea ce mi s-a întâmplat mie e o orbire adâncă, ce se poate mai ușor tălmăci ca diferență de nivel sau ca prăpastie. Abia cu timpul mi s-a dat mie a pricepe că acest om trăia în Duhul Sfânt. Dar – ceea ce vreau să spun fără metafore – este că întâlnirea noastră continuă și astăzi, iar aici e o realitate pe care nu mi-o pot explica până la capăt, fiindcă însăși această realitate nu poate fi cuprinsă de minte omenească.
Aparent, întâlnirea cu el nu s-a arătat zdrobitoare. Pentru mine a fost suficient să-l văd. Eu nu m-am dus în chilie să-l întreb ceva sau să-i spun ceva. Pur și simplu am vrut să-l văd. Copiii cu care eram au luat binecuvântare și apoi am plecat. „Bătrânul este un Sfânt?”, m-a întrebat unul dintre copii. I-am confirmat, iar el a fost mulțumit, fiindcă a văzut cu ochii lui de copil încredințarea pe care o primisem în inima mea. Ulterior, am înțeles că Părintele Justin nu vorbea mult, nu era al său a înnoda cuvintele într-un discurs, dar vindeca prin prezența sa. Așa am simțit și eu, că este de ajuns ca eu să fiu acolo unde se află el ca să cuprind o parte din cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Doamne, bine este nouă să fim aici”(Mt. 17, 4), deoarece cu adevărat Cuviosul mult L-a iubit pe Domnul, iar Domnul întru el Se odihnea. Continue Reading »



Mărturisire de credinţă la mormântul părintelui Justin Pârvu. de Constantin Ciofu


P Justin iunie 2015Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe Preacuviosul Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului vrednicului slujitor al Sfântului Altar, care s-a remarcat prin apărarea dreprei credinţe şi a valorilor poporului român, au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.

Inima Ortodoxiei româneşti s-a aflat timp de câteva ceasuri la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Cu o zi înainte de Duminica Sfinţilor Români (n.r. sâmbătă, 13 iunie 2015), peste 10.000 de oameni au străbătut drumul îngust ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă, locul unde acum doi ani de zile a fost sădit în pământul românesc trupul neînsufşeţit al Arhimandritului Justin Pârvu. Nu poţi să te apropii de locul unde se află mormântul marelui duhovnic, fără să fii cuprins de o emoţie şi de o pace desprinsă din rai. Florile aşezate deasupra locului unde se află sicriul celui ce a călăuzit atât de multe sufletele întristate, împovărate de necazurile şi grijile vieţii, sunt o mărturie a dragostei purtate de fiii duhovniceşti, care poată şi astăzi în inimă sfaturile pline de înţelepciune ale părintelui Justin. Marele duhovnic a lăsat o moştenire de cuvinte la multe probleme actuale, prin intermediul cărora mulţi oameni află răspunsuri. Aşa se explică setea de poveţe duhovniceşti ale miilor de oameni veniţi să se roage pentru odihna celui ce nu a avut niciodată odihnă şi să-i ceară alinare sufletească celui ce a cunoscut amarul suferinţei în vremea detenţiei, şi nu numai. În preajma zilei când se împlinesc doi ani de când a plecat în lumina cerească, părintele Justin Pârvu şi-a adunat inimile în rugăciune în jurul mormântului său acoperit de florile ce formau tricolorul României. Continue Reading »



În România comunismul nu a căzut. Când se vor găsi moaştele sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu?


de Monahia Fotini

În luna iunie a acestui an, Valentina Gafencu, sora martirului anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, a cerut binecuvântare de la Părintele Justin Pârvu pentru a înainta o cerere către CICCR (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) spre demararea unor cercetări arheologice în cimitirul de la Tg Ocna, menite să stabilească locul unde a fost îngropat fratele ei, precum şi căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşițelor pământeşti ale acestuia, în cazul în care vor fi descoperite. Părintele Justin nu doar că binecuvintează, ci şi sprijină financiar această campanie de cercetare arheologică.

Au trecut câteva luni până când în sfârşit primim răspunsul pozitiv la cererea doamnei Gafencu, din partea domului arheolog Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un creştin cinstit şi curat la suflet, şi din partea domnului Ioan Chertiție, fost gardian de penitenciar, o figură impresionantă prin râvna de a căuta şi cinsti pe mucenicul Valeriu Gafencu, cel care i-a schimbat viața în mod miraculos, transformându-l dintr-un torționar înfocat în slujitor smerit al Domnului. Domnul Ioan Chertiție care este şi coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”, în numele Asociației Filantropice „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, cere binecuvântarea Părintelui Justin, față de care are o mare evlavie, să participăm şi noi la această înaltă operațiune, cu rugăciune şi un mic ajutor financiar. De la dl. Chertiție, de altfel inima acestui proiect de investigații, aveam să aflăm de ce a durat aşa de mult aprobarea cererii Valentinei Gafencu. Spre surprinderea noastră aflăm că timp de o lună Episcopia Romanului a tergiversat lucrările, datorită întârziatei binecuvântări pe care s-a decis în cele din urmă să o acorde.

Activitățile de cercetare arheologică aveau să se desfăşoare începând de luni, 5 septembrie, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin şi Elena, aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor, cercetările[1] fiind efectuate sub tutela Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, condus de istoricul Marius Oprea. Acest centru făcuse deja investigațiile necesare pentru desemnarea locului unde a fost nu înhumat, ci aruncat ca pe fiare în groapa comună a penitenciarului, Mucenicul Valeriu Gafencu. Se ştie că Valeriu Gafencu s-a stins din viața aceasta pământească la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu-Ocna. În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenția persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste. În intervalul 1950 -1954, la Târgu-Ocna, au murit 54 de deținuți politici, aceştia fiind îngropați în cimitirul de lângă biserica ortodoxă „Sfinții Constantin şi Elena”. Corpurile deținuților au fost aruncate în groapă fără sicriu, fără slujbă de pomenire, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce, indicii importante pentru identificarea lor. Între anii 1977 şi 1997, tot în spațiul acestui cimitir au fost îngropați bolnavii psihici din penitenciarul care devenise Sanatoriul pentru bolnavi psihici, fapt ce îngreuna operațiunea de cercetare. După 1989, spațiul din cimitir care nu era ocupat de morminte, a fost folosit de către credincioşii din parohie, în prezent, terenul destinat cimitirului fiind aproape în întregime ocupat cu morminte noi. Singurul spațiu din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafață restrânsă de teren situată în colțul de nord-vest al cimitirului, acesta fiind singurul loc unde Ministerul Culturii şi Patrimoniului Național aprobase cercetările arheologice. Continue Reading »



Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc: „Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum”?


Interviu[1] realizat de Ieromonahul Justin şi Monahul Kirion

Părinte, se vehiculează nişte proorocii în legătură cu apropiatul sfârşit al lumii, sfinția voastră ce spuneți?

Eu spun una care e mai veche şi mai sigură: va fi sfârşitul lumii cândva! «Nu se mişcă, spune Mântuitorul, fir de păr fără voia Mea» şi degeaba ne zbatem noi făcând legătură cu nişte informații, poate chiar false. Deci să ne grăbim încet.

Cum vedeți prigoana care va să vină, mai ales că suntem în pragul unei dictaturi biometrice şi electronice?

Prigoana a şi venit. Din momentul în care te-ai creştinat, trebuie să ştii că a început prigoana. Degeaba ne frământăm acum, dacă la momentul potrivit strigi: «aoleu, aoleu!» Să fim integri mereu, de la botez până la moarte! Noi una şi bună ştim: nu ne lepădăm! În problema asta mi-a plăcut răspunsul patriarhului Greciei: „Miroase a 666! N-a precizat data. Miroase a 666”. Pe urmă vin actele mai directe, până te prinde de tot. Şi dacă ştie că eşti împotrivă, te atacă mai greu, dar dacă vrei să mori, mori mai uşor. Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? M-au ținut 14 ani în închisoare numai în Zarcă, la Aiud, în regim de exterminare. Greu, foarte greu. Să nu-ți dea să mănânci ca să mori şi te şi dezbrăca, şi era iarnă când te băgau acolo, ca să mori de frig. În trei zile după socoteala lor,verificat mureai. Eu n-am murit. Mi-au dat cinci, mi-au dat şapte ani la izolare şi n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Şi nu mi-ar fi ruşine să mă tem acum? Nici vorbă să mă lepăd de Hristos! Şezând pe poziția aceasta poate veni şi decapitarea. Ştiți că e cea mai uşoară moarte, să-ți taie capul.

Continue Reading »



Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului românesc


Copilăria – „Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuşi mărturiseşte: „Datorită educației din familie am conştientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrâneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”[1].

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povesteşte cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit şi cu o crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu. Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi învața meşteşugul sculpturii. Tot în şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la întrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel. Continue Reading »



Interviu cu Părintele Justin Pârvu: România „rezistența ortodoxă din Balcani


realizat de Monahia Fotini, 3 iunie 2011

Părinte, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre poetul şi mărturisitorul Radu Gyr. V-a ajutat poezia lui Radu Gyr în închisoare?

Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viața de detenție a lui Radu Gyr, anume „asumarea sentinței condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranța zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteți imagina. De pildă, condamnații la moarte erau încarcerați într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa de formă, ca să audă deținuții, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente.

Uneori îşi băteau joc de ei, mințindu-i că urmează să fie executați. Bieții deținuți erau legați la ochi şi trimişi în fața plutonului de execuție care trăgea cu gloanțe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunțau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentație minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu. Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi „Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei. Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori „Însă Gyr avea o imensă forță lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simțea onorat să își dea viața pentru Dumnezeu şi idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toți ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deținuții legionari, ci şi de toți ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiți şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunțau şi la puțina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuşi gestul de a oferi ceva altui deținut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învățat-o, a fost As „™noapte, Iisus „Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost aşa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu şi nevătămat. Continue Reading »