Acasă » justin parvu

Posts Tagged 'justin parvu'


Editorial: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!


Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!

de Monahia Fotini

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!În plin scandal politic, în care societatea românească este divizată în două, susținători ai unui partid sau altul, (din păcate prea puțini sunt cei care gândesc obiectiv și care nu se limitează la a vedea doar umbrele ideilor reflectate pe peretele scenei politice), în plină furie a străzii împotriva unui sistem corupt (dar cine corupe de fapt?), manipulatorii de serviciu au identificat vinovatul: Părintele Justin Pârvu și naționalismul!

Digi 24, una dintre televiziunile prin care s-au promovat intens ura, mânia, furia, revolta în stradă, folosind chiar sloganul mediatic: Ro-mânia!, a realizat un reportaj video în care este stigmatizat din nou naționalismul (bineînțeles că nu extremist, dar așa sunt învățați absolvenții de științe politice, conform noii ideologii neo-marxiste) și unul din promotorii influenți din ultimul deceniu, nimeni altul decât Părintele Justin, precum și curentul naționalist de la mănăstirea Petru Vodă, stigmatizați bineînțeles sub eticheta de „legionarism”, că deh… ce poate fi mai rău, mai plin de fanatism și de extremism pe fața pământului astăzi?!… Dar să vedem de ce acest linșaj taman acum?

Să ne lămurim din capul locului însă: a protesta, a ieși în stradă nu este ceva rău în sine. De foarte multe ori această atitudine a poporului a fost și este necesară, pentru stoparea dictaturii, abuzului, totalitarismului. Știm cu toții că România e furată, că este trădată, că este vândută de către niște guvernanți ce nu au inimă pentru români și pentru România, ci eventual au inimă, vorba Părintelui Justin Pârvu, din material plastic. Furată de către ce fel de guvernanți, dacă nu de către guvernanți români, aleși prin, vorba aceea, vot democratic și liber? Însă tot vorba Părintelui Justin: „democrația este doar la vârf, sus; pentru masele prostite însă voinţa poporului se clădeşte pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îţi dă doar impresia că eşti alegător liber”. Alții s-au complăcut în ideea că mai bine votăm răul cel mai mic. În acest sens, cu simț pătrunzător observă Părintele Mihai Andrei Aldea pe facebook: „Deosebirea între un mare lider PSD şi un mare lider PNL:

– Ion Iliescu, mare lider PSD, îl decorează pe managerul general al Firmei austriece Schweighofer, campioană la defrişări în România, pe care a sprijinit-o repetat;

– Klaus Iohannis, mare lider PNL, este decorat de austrieci pentru susţinerea intereselor lor şi sprijină repetat Firma austriacă Schweighofer, campioană la defrişări în România”.

Dar cineva din spatele ideilor ce proiectează forme pe peretele scenei politice, nu vrea ca noi să aflăm cine manevrează de fapt lucrurile și de aceea ni se introduc pe scenă, în general prin canalele de manipulare media, potențiali dușmani ai poporului, hoți și ei, dar cu mult mai mici decât cei din spatele lor. Este mult mai ușor să găsești un vinovat și să scoți oamenii în stradă, pentru a le satisface psihologic nemulțumirile adunate, și de nedorit ca oamenii să realizeze cine este sistemul din umbră care manevrează de fapt.

Astfel, nu se vrea să observăm că suntem de fapt o colonie, ocupată de străinii pe care îi îmbrățișăm respectuos (bineînțeles doar cu acordul trădătorilor din Parlamentul României). Din teama de a nu renaște cu adevărat în România un curent autentic patriot, ni se spune de fapt la Digi 24 că mănăstirea Petru Vodă și Părintele Justin renasc un naționalism fanatic, prin care se duce o campanie de defăimare și de ură împotriva străinilor. Părintele Justin nu a urât străinii. Părintele Justin nu a urât pe nimeni, dimpotrivă: a putut să salveze de la moarte cu prețul propriei sale vieți unul din torționarii săi din Mina de la Baie Sprie. Părintele Justin era și este iubit atât de români, cât și de străini. Dar a iubi străinul nu înseamnă că trebuie să-i vindem țara, și să o vindem pe nimic. Dimpotrivă, Părintele Justin obișnuia să ofere ca pildă Statele europene care nu și-au îndoit genunchii și au știut să conviețuiască pașnic și demn cu toate celelalte popoare.

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu

Ceea ce nu înțeleg guvernanții noștri este că putem să ne iubim străinii și fără să le devenim slugi.

Câți ani de temniță și de sacrificiu au adus acești jurnaliști neamului românesc ca să să-și permită să îl defăimeze pe Părintele Justin? Părintele Justin Pârvu a suferit 16 ani de temniță comunistă pentru a dezrobi țara de totalitarism și de toți cei care au asuprit, într-un fel sau altul, neamul românesc, iar respectivii jurnaliști în mod rușinos îl acuză pe Părintele Justin tocmai de totalitarism. Oare au iubit ei o clipă acest neam măcar în mică parte așa cum a făcut-o Părintele Justin? Oare au vărsat ei măcar câteva lacrimi pentru România, așa cum făcea Părintele Justin neîncetat, atât înlănțuit în chinurile temniței cât și în legăturile dragostei pentru milioanele de oameni care i-au călcat pragul și au primit ajutor în suferințele lor? Părintele Justin a iubit omul, a iubit românul, nu pentru un job mai bun, nu pentru o leafă mai mare, l-a iubit cu adevărat, dezinteresat, doar pentru Dumnezeu. Părintele Justin a rămas și va rămâne în conștiința românilor un stindard al dreptății, un erou al neamului, pe care l-a iubit cu prețul vieții sale, un sfânt. Este rușinos într-un Stat de drept să ne defăimăm proprii martiri, proprii eroi, pe martirii temnițelor comuniste, care au suferit chinuri inimaginabile doar pentru ca tinerii de azi să aibă o Românie liberă și frumoasă, doar pentru că ei nu au putut trăda pe Dumnezeu și neamul lor. Acestor denigratori ai Părintelui Justin, nu le pot răspunde decât: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu! Doresc tinerilor de azi să învețe din eroismul și patriotismul Părintelui Justin, ca să poată avea o Românie mai bună!

Editorial preluat din nr. 48 al Revistei ATITUDINI



Strada Iustin Pârvu din Târgu Neamţ


Prin hotărîrea 30 / 31 Ianuarie 2017 a Consiliului Local Tîrgu Neamţ, privitoare la acordarea de denumiri unor noi străzi apărute prin extinderea oraşului Târgu Neamţ, una dintre străzi, în lungime de 1356 metri, primeşte numele Părintelui Justin Pârvu, stareţul şi duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ din luna August 2014.

Fie ca această iniţiativă să sporească credinţa şi iubirea de neam şi în sufletele altor români din această ţară!

Pentru rugăciunile Părintelui Justin, Dumnezeu să le răsplătească evlavia domnilor consilieri, care au votat această hotărîre în unanimitate!

Sursa: Manastirea Petru Voda



IN MEMORIAM PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU! 98 DE ANI DE LA NAȘTERE


(TABLOU REALIZAT DE MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN)

Părintele Justin – taumaturgul. Mărturii despre sfințenia Părintelui Justin

Minuni consemnate din relatările închinătorilor

 Pentru mine nu există alt părinte mai mare pe pământ

În fiecare zi, trec pragul chiliei de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă credincioși care vin să mulțumească părintelui Justin pentru felul în care le-a schimbat viața cu rugăciunea. Așa spunea și Arhim. Sofronie Saharov: „Dacă sufletul îi iubește pe oameni și are compătimire pentru ei, rugăciunea nu mai încetează”. Într-o zi a venit d-na Aurelia din Fălticeni să mulțumească părintelui Justin și ne-a relatat: „Avusesem trei operații pe coloană. La a treia mi-a fost atins nervul sciatic și am rămas pe jumătate paralizată. Aveam pareză, nu mai vedeam, nu puteam vorbi și mi-era teamă că voi rămâne toată viața o legumă.

Dar Dumnezeu mi-a scos în cale o femeie care avea și ea un băiat bolnav, însă nu atât de grav, care se întorsese de la părintele Justin de la Petru-Vodă. Era pentru prima dată când auzeam de părintele Justin. La îndemnul acelei femei, am plecat cu părinții la Petru-Vodă. Ajunși la mănăstire, părintele Justin mi-a dat să port la gât pământ și alte sfințenii de la Sf. Mormânt de la Ierusalim”.

După două Sfinte Masluri, d-na Aurelia a început să se simtă mai bine, iar după șapte Sf. Masluri și mai bine, iar după o lună a plecat pe picioarele ei. Așezată în genunchi lângă patul părintelui Justin, d-na Aurelia plânge și spune: „Eu sunt minunea părintelui Justin. Pentru mine nu există alt părinte mai mare pe pământ”. D-na Aurelia vine acum de la București împreună cu soțul cât poate de des să mulțumească părintelui. Așa a făcut și face minuni părintele Justin.

Și-nchei cu o relatare a părintelui Rafail Noica dintr-o conferință din anul 2013 despre lipsa de percepere a sfințeniei părintelui Sofronie Zaharov din partea celor din jurul său. Un ucenic din Grecia al părintelui Sofronie care vizita în fiecare an mănăstirea de la Essex, le-a spus la un moment dat viețuitorilor de acolo: „Proștilor! Vedeți că vă aruncă praf în ochi și își ascunde sfințenia. Este un sfânt și nici măcar nu vă dați seama!”.

Așa și părintele Justin își ascundea darurile pentru a ne învăța și pe noi să înțelegem Minunea!

(a consemnat m. Dometiana, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, octombrie 2016)

 

Părintele Justin – grabnic ajutător familiilor creștine

Slavă lui Dumnezeu că am ajuns din nou la Petru-Vodă să îi mulțumesc părintelui Justin pentru rugăciunile pe care le-a făcut pentru familia mea. Copilul meu, Alexandru, absenta mult de la școală, dar din ziua în care i-am cerut părintelui să se roage pentru el, nu a mai lipsit deloc. Soțul meu s-a îndreptat, fiul cel mare s-a liniștit, iar cu bătrâna pe care o îngrijeam, mi-a fost foarte ușor, toate datorită rugăciunilor părintelui. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții.

(Doina C., Timiș)

 

Părintele Justin – Doctor pentru suflet și pentru trup

Mă întorc cu aceeași dragoste duhovnicească la Casa Sfântului nostru Părinte Justin, Sfânta Mănăstire Petru-Vodă[1], locul în care am găsit Adevărul. Doresc să mulțumesc și acum sfinției sale pentru minunile pe care le-a făcut cu mine. M-a vindecat când am avut foarte mare nevoie, în 2013, la începutul anului când am căzut și am avut un traumatism cerebral și tratamentul medical nu a fost suficient. Am venit aici, părintele s-a rugat pentru mine și mi-a spus că mă voi vindeca și de atunci n-am mai avut nici dureri de cap, nici amețeli. Când mi-am rupt degetul de la picior, m-am rugat aici în chilie și mi-au trecut durerile. Sau când după ani de muncă, nu primeam post în spital, părintele s-a rugat pentru mine și în scurt timp am primit postul așteptat. Au fost multe întâmplări minunate, dar mai presus de toate părintele mi-a rămas aproape prin felul în care mi-a vindecat sufletul de neputințe și mi-a deschis calea spre Adevăr și credință prin iubire.

Cu dragoste nețărmurită și veșnică recunoștință,

(Luminița Șipoș, Oradea, 5 mai 2016)

 

Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea

La îndemnul unei măicuțe de la Mănăstirea Paltin vă scriu și eu o parte din minunatele întâmplări și schimbări din viața mea pe care le-am trăit după ce l-am întâlnit pe părintele Justin de la Petru Vodă. Pe părintele Justin l-am cunoscut personal în anul 1998. Înainte cam cu trei ani de căsătorie, am intrat în chilia sa și i-am spus să îmi dea binecuvântare de călugărie sau de căsătorie și mi-a spus: „Lasă că o să te căsătorești cu Liana de la Cluj”. Eu am crezut că glumește, dar după vreo trei ani, m-am căsătorit exact cu Liana de la Cluj, care venise în Oradea să facă Facultatea. Când am cunoscut-o pe soție, părintele mi-a zis să am grijă de ea și m-am gândit să venim împreună la Petru-Vodă. Când am intrat părintele ne-a zis să ne căsătorim acolo, la mănăstire peste două săptămâni. Minunea s-a întâmplat și am făcut cununia la Petru-Vodă cu un sobor de patru preoți.

La un an de la căsătorie s-a născut prima fetiță căreia i-am dat numele părintelui. Când soția a făcut ecografie, doctorii i-au spus că fetița are malformații și să hotărâm ce vrem să facem mai departe. Soția, care a terminat medicina, a venit plângând acasă și l-am sunat pe părintele Justin care ne-a zis să nu mai facem ecografii și să stăm liniștiți că fetița nu va avea nimic și va fi sănătoasă. Și așa a fost chiar dacă ecografiile arătau cu totul altceva.

Același lucru s-a întâmplat și unor fini de ai noștri care fuseseră vreo 8 ani prin Germania unde doctorii le spuseseră că nu vor putea avea copii. După ce au fost la părintele Justin și le-a dat canon, minunea s-a întâmplat și acum sunt părinții a doi copii.

Când am fost cu binecuvântarea părintelui în Germania unde soția a lucrat la un spital clinic universitar, ne-am întors după un an pentru că nu ne-a plăcut să fim departe de țara noastră și la întoarcere părintele s-a bucurat că ne-am întors, zicând: „Uite niște români adevărați!”.

Altădată am fost la părintele cu o doamnă care avea un băiat care nu mergea la biserică și după ce și-a spus durerea părintelui, băiatul a început să meargă la biserică fără ca mama lui să îl constrângă cu ceva.

Odată când i-am adus părintelui un pomelnic de la niște bătrâni din bloc, am primit banii înapoi, iar pe pomelnicul pe care scria „pentru Sf. Liturghie”, părintele a tăiat cu pixul și a scris altceva. Când le-am înapoiat vecinilor mei banii de pe pomelnic și le-am spus cele întâmplate, ei mi-au spus că precis părintele știa că nu sunt căsătoriți și că trăiesc în concubinaj deși erau bătrâni pensionari.

Odată i-am cerut părintelui binecuvântare să merg până la Putna și am căpătat binecuvântare să merg până la Moscova și mai departe. Când am ajuns acasă am primit un telefon de la o prietenă care lucra la bancă și mi-a spus că ea s-a înscris într-un pelerinaj în Rusia, dar că s-a întâmplat ceva la serviciu și nu poate să mai meargă și m-a trimis pe mine în locul ei. Așa că peste nici o săptămână eram la Moscova și mai departe, la Valaam, Solovăț și Oranki.

Ar fi atât de multe de spus despre cei 15 ani în care l-am avut pe părintele ca povățuitor, despre minunile pe care le-a făcut cu mine și cu familia mea! Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea[2].

[1] Se referă la chilia din m-rea Paltin Petru-Vodă.

[2] Relatare primită prin scrisoare poștală la adresa Redacției.

(Articol publicat in Revista Atitudini Nr. 47)

Maicile serbandu-l pe Părintele Justin la ultima sa aniversare, anul 2013.

 

Mai multe pe site-ul Manastirii Paltin Petru Voda



Cum Părintele Justin convertește cu dragostea sa un catolic la Ortodoxie


Într-una din serile trecute, printre închinătorii ce veneau la chilia Părintelui Justin, era și un tânăr senin la chip care, aducând niște ulei de măsline cu multă evlavie și recunoștință, ne-a rugat să-l folosim la candelă, ca să lumineze chilia așa cum părintele i-a luminat viața! Astfel, l-am rugat să ne povestească despre experiența întâlnirii sale cu părintele:

„Acum 3 ani de zile, din mila Domnului, am avut ocazia să îl întâlnesc pe părintele Justin. Venisem cu un grup de tineri. Eram catolic pe vremea aceea și nu aveam de gând să-mi schimb credința. Ajunsesem pe la ora 7 seara și primul lucru pe care l-am observat a fost mulțimea de oameni care așteptau cu răbdare să intre pe rând la părintele să-și spună fiecare pasul. Aveam să aflu că era ceva obișnuit. Din cele ce mai avusesem ocazia să aflu despre părintele Justin din alte surse, îmi făcusem impresia că este propovăduitor înflăcărat al Ortodoxiei și aspru cu cei de alte credințe.

În jurul orei 12 noaptea, am intrat și noi la părintele. Eu, fiind mai timid din fire, nu am îndrăznit să-i spun nimic despre mine. Părintele însă, parcă neluând în seamă ora întârziată, ne-a vorbit puțin cu un fel de entuziasm tineresc, după care am trecut pe rând ca să ne binecuvinteze. Am rămas la urmă. M-a binecuvântat ușor pe cap, apoi mi-a zis:  „Ai grijă cu credința!”. „Ce grijă să am, părinte”, i-am răspuns uimit, eu sunt catolic! Nu știam că există diferențe între culte și nici nu mă interesa acest lucru. Atunci părintele s-a uitat la mine cu ochii licărind și cu un zâmbet oarecum poznaș, îmi zice: „Dar te simți bine la noi, nu? Ai putea să te interesezi mai mult despre dreapta credință”. Lucru pe care l-am și făcut.

Întâlnirea cu părintele m-a marcat mult, a stârnit în sufletul meu neliniștea cea bună, a fost un început al căutărilor. După un an și jumătate am cerut să fiu botezat prin afundare conform tradiției ortodoxe și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viață. Primul lucru pe care am simțit nevoia să-l fac după trecerea mea la ortodoxie, a fost să vin la părintele să-i mulțumesc, dar părintele nu mai era în viața aceasta. Dumnezeu a rânduit să-l întâlnesc o singură dată, cu puțin timp înainte de a se muta la cele veșnice, dar a fost de ajuns ca prin el, Dumnezeu să-mi schimbe viața. Mulțumesc pentru tot, Părinte Justin!”.

De atunci, tânărul vine an de an aducând untdelemn, ca o jertfă și „ardere de tot” înaintea Domnului, la chilia celui prin care s-a lucrat mântuirea lui.

(Mărturie relatată de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, articol preluat din Revista ATITUDINI, Nr. 45).



Părintele Justin Pârvu despre abaterile dogmatice ale ierarhilor ecumeniști: Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?


iustin parvuPentru că tot se vehiculeaza pe diverse bloguri ortodoxe cum ca Părintele Justin Pârvu ar fi avut o anumită pozitie fată de ierarhie si ecumenism, reamintim cititorilor pozitia ferma a Părintelui Justin fata de abaterile dogmatice ale episcopilor. Acesta este de altfel ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, Revista ce apartine Fundatiei al carei fondator si presedinte era insusi sfintia sa. In acest interviu Părintele Justin este foarte transant atat in privinta cipurilor, cat si in privinta ecumenismului, atât de transant si indurerat incat Părintele afirmă cu durere: „Mai bine o Biserica impartita decat una ratacita!”. Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, Părintele nu a recomandat aceasta in acea perioada, deoarece era o situatie cu totul diferita, dialogurile ecumeniste, in care se faceau grave compromisuri prin slujirile in comun cu ereticii, nu erau recunoscute la nivel panortodox, adica ne acorda posibilitatea să ne delimităm de abaterile lor, să ne dezicem de ecumenismul lor, cum Părintele a și facut-o de nenumărate ori, prin mărturisiri publice. Acum insa ne aflam in alta situatie, aceea prin care ni se impune ecumenismul drept dogma, suntem obligati sinodal sa recunoastem caracterul apostolic si patristic al ecumenismului, un ecumenism sincretist, iar nu un ecumenism mărturisitor de propovăduire apostolică. Nu! Aceasta diferenta nu se face in textele adoptate la Sinodul din Creta, nu se mentioneaza nicio epitimie, nicio judecata, nicio analiza asupra slujirilor in comun, asupra documentelor compromitatoare semnate in cadrul dialogului ecumenist de pana acum, despre care s-a tot scris, cum ar fi: documentele BEM de la Lima, 1982, Balamand, 1991, Chambessy, 1993, Ravenna, 2007 și toate intrunirile CMB, ce contin grave abateri de la dogma Bisericii. L-am auzit de nenumarate ori pe Parintele Justin afirmand, in cazul in care ierarhul ar fi savarsit vreo erezie cu capul descoperit: „Inchidem portile manastirii, ramanem in Biserica noastra si nu ii mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserica, nu noi”. Da, Parintele Justin nu era de acord cu schisma (adica cu trecerea la alta biserica schismatica), si a luat pozitii publice hotaratoare in aceasta privinta, dar nu si cu ingradirea fata de erezie. Parintele Justin nu a vorbit doar impotriva ecumenismului, ci a vorbit impotriva ereziei de orice fel, iar acest Sinod din Creta din pacate contine si alte erezii, pe care le vom detalia amanuntit ulterior, in afara ecumenismului. Nu lungim acum cuvantul (este nevoie inca de rugaciune si dezbatere pe acest subiect), nu spunem ca acum este momentul intreruperii pomenirii (in acest sens vom expune studiul si marturisirea noastra imediat cum acesta va fi finalizat), spunem doar ca Părintele Justin nu accepta erezia! Exemplificam prin ultimul interviu al Părintelui Justin, cu putin inainte de a trece la Domnul. (Redactia Revistei Atitudini)

 

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013

 

Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate?  

 

Asta poate şi datorită faptului că unii nu înţeleg pericolul acestor cipuri şi chiar ne acuză pe noi că facem dezbinare în Biserică pentru o problemă care nu este așa de semnificativă şi capitală în mântuirea noastră.

După cum spun și Sfinții Părinți, mai bine o biserică împărţită decât una rătăcită. Cum să nu fie o problemă majoră lucrarea masoneriei azi în lume, că până la urmă aici ajungem, aceasta este în spatele acestui sistem? Cipul nu este altceva decât lucrarea masoneriei și cel mai bun mijloc de a subjuga Biserica şi fiinţa umană, de a o depărta, uşor, uşor, pe nesimţite de Creatorul său. Dacă noi ne facem că nu există acest rău luciferic, masoneria, înseamnă că nu avem răspuns la niciuna din problemele şi necazurile oamenilor de azi. Înseamnă că ne facem că nu vedem nimic rău. Cipul este propaganda masoneriei şi acceptându-l dăm curs şi putere acestei organizaţii dubioase care vrea să îl instaleze pe antihrist ca lider mondial. Dacă oamenii nu conştientizează că sunt societăţi secrete care conduc din umbră, nu vor înţelege nimic. Răul și fărădelegea nu se mai lucrează la lumină, se lucrează în ascuns. Nu mai sunt închisori şi prigoană ca pe vremea comunismului, au altă metodă, de a ne obişnui şi a îndrăgi tehnica şi cipul, care deocamdată par folositoare, ca ei să ne subjuge şi să ne controleze permanent ca într-o închisoare invizibilă, dar cu mult mai puternică.

 

Cum să nu se descurajeze creştinul simplu când vede că nu mai are susţinere duhovnicească din partea păstorilor duhovniceşti?

Oamenii nu au de ce să se descurajeze, pentru că cei care au fost acolo sunt bine documentaţi şi informaţi şi ştiu ce pericole ne pândesc, aceştia ştiu mai bine decât păstorii lor ce să facă. Și la protest au fost majoritatea intelectuali cu o poziție în societate, medici, profesori, ingineri, și nu doar analfabeți așa cum a vrut să prezinte mass-media. Mă doare sufletul pentru cei care din neştiinţă cad în capcanele şi mrejele acestui sistem antihristic. Sunt sigur că oameni ar fi fost mai mulţi dornici să vină la acest miting, în număr mult mai mare (pentru că, să nu uităm, au fost 1 milion de semnatari împotriva actelor biometrice), dar foarte mulţi dintre aceștia nu au avut un ban să plătească drumul până la Bucureşti, sau poate au avut serviciu sau nu au știut. Şi cine a vrut să fie la datorie a riscat. În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Și poate că mulți nu au știut.

 

Ce părere aveţi despre ierarhii ortodocşi care, în frunte cu Patriarhul ecumenic, au participat la întronizarea papei dând chiar sărutarea păcii la liturghia lor catolică?

Este o situaţie cum nu se poate mai vitregă, foarte primejdioasă pentru noi, creştinii ortodocşi, şi nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru lumea catolică de altfel care nu cred că are ceva în comun cu evreii şi budiştii şi musulmanii, care au fost invitaţi la întronizarea Papei. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creştinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creştine.

….

Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

Tot interviul aici

(Interviu aparut in Nr. 28 al Revistei Atitudini)

 

 

 



Parastasul de 3 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Justin Parvu


Sfintitul Marturisitor JUSTIN de la Petru Voda_3Parastasul de 3 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Justin Parvu va avea loc sambata, 11 iunie.

Sfinte Precuvioase Părinte Justin, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acatistul Parintelui Justin

 



Părintele Justin Pârvu despre iluzia partidelor politice de azi. „Noțiunea de Ceaușescu au transformat-o în noțiunea de partid”


P. Iustin

pr. iustin parvu

Părintele Justin Pârvu despre iluzia partidelor politice de azi. „Noțiunea de Ceaușescu au transformat-o în noțiunea de partid”

(Interviu[1] realizat de Monahia Fotini)

Părinte, credeți că se mai pot forma partide de încredere care să reprezinte cu adevărat interesele românilor?

Maică, după 89 toate partidele care s-au format, s-au format pe baza acestui bloc comunist. Din blocul ăsta comunist a apărut apoi ciupercăraia de partide de astăzi, dar au aceeași rânduială, aceeași concepție, aceeași gândire comunistă. Pentru că ei au știut și știu întotdeauna să joace un teatru foarte elegant în fața unei națiuni care e indusă în eroare de toată manevra asta politică. Și au o experiența de atâta vreme, încât nu le poți sta în față cu adevărul, cu cinstea, cu corectitudinea.

Sunt multe probe că ar fi falsificat revoluția și că Gorbaciov a avut un rol important în formarea Guvernului postdecembrist.

Păi nu vezi acuma că aceleași fețe apar în mai toate manifestările importante politice? Parcă nu ar mai exista în lumea asta a noastră politică alți bărbați și oameni care au avut o valoare și au o activitate în cadrul național și care au murit pentru realizarea acestei nații. Politicienii de azi stau acum și benchetuiesc pe ruinele și osemintele martirilor, celor care au luptat. E adevărat că așa se întâmplă, unii mor și alții poartă decorații, dar chiar în halul acesta? E mârșavă toată politica asta.

 Dar credeți că poporul român își va menține unitatea, ca să nu mai spun de Basarabia, sau ne vom dezmembra?

Maică, unitatea ține undeva de mila Domnului, dar cu românii și cu armata care doar defilează, nu faci niciun front împotriva unei eventuale încercări. Dar astăzi, dragul meu, de la masa politică și diplomatică se stabilește unitatea sau dezmembrarea unei națiuni. Nu te mai cucerește cu aviația, cu tancurile și cu forțele. Și înainte erau trădările și toate manevrele acestea politice, dar azi a devenit un principiu. Atunci era un început al dezastrului care noi îl trăim astăzi. Ne uităm la 1944, când a început declinul nostru, ce știam noi de toate manevrele și toate tratativele ascunse care se duceau la Yalta, la Malta când toate țările erau împărțite pe blocuri și dați sub stăpânirea chinejilor, dați sub stăpânirea americanilor, sub stăpânirea rușilor și ne-au împărțit cum ai diseca un cadavru de experiență? Nu știa nimeni, doar s-au trezit cu steagurile puse și manifestând în cinstea marii armate victorioase. Armata victorioasă era în pământ și ăștia, cum am spus, benchetuiau pe seama lor, fără niciun respect. În fond ce să faci cu tot putregaiul ăsta de politicieni la ora actuală? Începând de la 1944 și până în prezent scena politică e o salată orientală de care nu mai scăpăm nici până azi; pleacă unii, vin alții. Nu s-a schimbat nimic, nicio transformare câtuși de puțin. Să-l vezi țăranul nostru sărac în ce hal a ajuns la el în țară, la el acasă…

Dar vedeți, Părinte, tot țăranul ăsta votează aceeași culoare și el…

Păi dacă nu îi spune nimeni nimic altceva, măi? Tot asta îi bagă în cap, se duce primarul, cu notarul, cu toată organizația asta comunală și îl amețește cu te miri ce pe-acolo. „Ce faci măi, Ioane, unde mergem? Cu cine votăm?”. „Păi tot ce-am avut și până acum”. „Păi hai măi, așa, hai să mergem”. Îi mai dă un păhărel si i-ai pecetluit o soartă pe 40, 50 de ani. Dacă nu știe, nu are habar săracul dar nici orientare. E amețit de conferințe, ședințe la radiouri, televizor.

Ce rol are televiziunea și presa până la urmă? În favoarea sau în defavoarea adevărului?

În favoarea noastră nu este în niciun caz. Că de altfel, dacă ai încerca să demarezi o anchetă jurnalistică și să spui un adevăr, păi nu-ți dă voie, nu te lasă. Nu-ți dă voie că este al lor pus acolo pe post, stăpânit, sub controlul lor și poporul ăsta nu știe, nu află decât ceea ce îi dă partidul. Pe vremea lui Ceaușescu nu era tot la fel? Nu gândește nimeni decât Ceaușescu, acuma i-a dat o nuanță mai largă, partidul. Atuncea era Ceaușescu creierul, acum partidul e creierul. Noțiunea de Ceaușescu au transformat-o în noțiunea de partid. Iar alegerile astea sunt așa ca un fum dat din avion peste poporul acesta, nu au niciun rost. Sunt niște ocazii de a câștiga și de a cheltui țara niște bani, niște sume enorme. Asta îi trebuie țării noastre în sărăcia în care suntem? Cheltuielile astea enorme care se fac fără rost în campania electorală? Iar țăranul nostru săracul ia și curăță cartofi, de aceea nu-i are[2].

Dar acum chiar dacă o națiune ar vrea să-și aleagă un om dorit, nu te mai lasă Europa Centrală, și tot nu iese cine vrei tu.

Și în cazul în care nu ai pe cine să alegi, ce faci? E bine totuși să alegi răul cel mai mic?

Măi, nu faci decât să împlinești o dispoziție. Hai că mă duc să votez că e o datorie de cetățean, chipurile. Dar eu când mă duc la alegeri ar trebui să aleg pe cineva pe care să îl propun eu, nu care mi-l impun ei pe listă. Atunci care e diferența dintre Partidul Comunist Ceaușescu și Partidul Comunist Iliescu sau Constantinescu? Nicio deosebire. Ei îți impun oamenii de partid, iar dacă vrei să aduni tu singur semnături, nu te lasă. Tu deranjezi mitul politic, nu ai voie.

 Deci nu avem un candidat care să ne reprezinte.

Și chiar dacă ai avea așa un candidat să te reprezinte îți dă acolo un 5%  dar nu ai nici o influență. Ăștia ți-o iau înainte, „alesul poporului” zice.

Dar cum credeți că putem schimba comunismul în politica românească?

Păi cine să schimbe comunismul din România? Comunismul din România nu se schimbă așa de ușor, așa cum și poporul evreu a trebuit să stea atâția ani în robie ca să dobândească pământul făgăduinței.  Așa și aici, trebuie să treacă timp ca să piară din neam în neam sămânța de comunist. Și astfel trebuie să ai răbdare, pentru că Dumnezeu îngăduie. Iar acești politicieni sunt oameni care au o experiență foarte adâncă, crescuți la Moscova, crescuți în centrele astea mari politice de manevră și nu ai cum să reziști în fața lor. Deci tot politică comunistă se desfășoară în continuare. El își pune în sfârșit o eșarfă cu care mărșăluiește în fața poporului. Și care popor? Care nu mai există? În urmă sunt însă martirii de la Timișoara, martirii revoluției, pe care acum calcă în picioare. Jertfa lor îi mai ustură.

(Articol aparut in Revista Atitudini, Nr. 43)

[1] Interviu extras dintr-o convorbire realizata în 2009, în chilia Părintelui Justin, Petru Vodă.

[2] În sensul că nu se interesează să afle mai mult.



Felicitare de Pasti a Parintelui Petroniu Tanase catre Parintele Justin Parvu


petroniu de la prodromuDIN CORESPONDENŢA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU CU PĂRINTELE PETRONIU TĂNASE

Schitul Românesc Prodromu

Sf. Munte Athos – 63086 Kareia – Grecia

Sf. Paşti 2009

Prea Cuvioase Părinte Stareţ Justin,

Adevărat a înviat Domnul Hristos şi ne-a dăruit viaţă veşnică!

Vă mulţumesc pentru bunele urări de Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos şi vă doresc să aveţi în toate zilele Parintele Justinbucuria Sfintei Sale Învieri şi să ne învrednicească şi de marea Bucurie a Paştilor celor veşnice din ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale.

Hristos a înviat!

Foarte bună lupta împotriva „cip-urilor” cu care diavolul vrea să fie stăpân peste întreaga Ţară. Dar ce ne facem cu milionul de avorturi, cu homosexualii şi cu toate formele de depravare de care s-a îmbolnăvit întreaga ţară creştină ortodoxo-românească? Cei ce se îndeletnicesc cu aceste treburi drăceşti sunt căzuţi deja sub stăpânirea diavolului şi împreună moştenitori cu acesta ai muncilor iadului, dacă nu se trezesc, dacă nu se pocăiesc. Dar cine să-i trezească? Ce fac cei rânduiţi la aceasta de Dumnezeu, Care a pregătit pentru cei ce cred în El, împărăţie veşnică şi fericită? De care să ne învrednicească pe toţi bunul Dumnezeu.

Cu felicitări şi cele mai bune doriri pentru creştineasca lucrare ce o desfăşuraţi,

Stareţ,

Ierom. Petroniu

(Scrisoare publicată in cartea Ne vorbeste Parintele Justin, vol III)



Întâmplări minunate cu Părintele Justin – tămăduitor de boli și aducător de mari daruri duhovnicești


p. Justin „Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un copil”

Acum trei ani și jumătate am venit la părintele Justin pentru a lua o binecuvântare. Deși bătrân și bolnav, seara târziu, părintele ne-a primit în chilia sfinției sale. Țin minte și acum că erau mulți oameni care așteptau să intre.

Am venit atunci pentru a-l ruga pe părintele Justin să mijlocească la Dumnezeu pentru mine și soțul meu ca să avem un copil. Pentru că erau mulți oameni și era târziu, nu am avut timp să-i explic părintelui de ce am venit, dar sfinția sa m-a binecuvântat și mi-a dat două iconițe cu Sf. Stelian. Pe atunci nu știam că Sf. Stelian este ocrotitorul copiilor și că binecuvintează cu nașterea de copii pe cei care se roagă lui.

Am plecat din chilia părintelui și m-am dus în biserică, dar cu sufletul neîmpăcat, pentru că nu reușisem să-i spun problema mea. În biserică, o măicuță m-a văzut neliniștită și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit că am venit de la Iași să-i spun părintelui Justin să se roage pentru mine și soțul meu să avem un copil, dar fiind aglomerat, părintele doar m-a binecuvântat și mi-a dat cele două iconițe cu Sf. Stelian, fără ca eu să fi reușit să-i spun necazul meu. Maica m-a îndemnat să merg acasă și să stau liniștită, că părintele știe ce face. Ajunsă acasă, mi-am cumpărat acatistul Sf. Stelian, l-am citit o singură dată și minunea a venit. Mergând la medic în zilele următoare, am aflat că Dumnezeu ne învrednicise să avem un copil. Este vorba despre un copil minunat, care acum are trei ani și jumătate.

Mi-am dat seama că părintelui Justin nu era nevoie să-i spun nimic. Pentru că era sfânt, mi-a „citit gândul”, a știut ce îmi doresc, fără să-i fi spus ceva.

Mulțumesc părintelui Justin, deși nu mai este printre noi. Am aflat de la televizor că a trecut la Domnul și m-am întristat foarte tare, dar știu că acum ne privește din Cer și are grijă de noi.

(Bărdărău Emanuela, Iași, 17 noiembrie 2015)

Vindecă infecția ascunsă

  1. Ioana din Bacău, de profesie medic, povestește cum Părintele Justin i-a tămăduit fetița de 4 anișori. Într-o zi, în timp ce se juca cu alți copii, fetița și-a introdus în nas o bucățică de vată și pe care nu a putut să o mai scoată. La început nu a fost nimic dureros iar copilul nu și-a dat seama ca bucățica de vată a rămas ascunsă undeva în sinusurile ei. În timp locul s-a infectat, încât abia mai putea respira datorită puroiului și acuza grave dureri. Mama a dus-o la mai mulți medici dar niciunul nu i-a găsit pricina infecției, care nu ceda la niciun antibiotic. Câteva luni bune nu găsea nicio soluție și nici pricina infecției.

Disperată, femeia se hotărăște să apeleze la ajutorul credinței și ajunge împreună cu fetița la mormântul Părintelui Justin să se roage pentru vindecare. S-au rugat, iar în drum spre casă, mamei îi vine în minte să se uite mai atent în nasul fetiței. Și chiar dacă o făcuse de multe ori înainte, acum pentru prima dată vedea un firicel mic de vată ce parcă dădea să iasă. A tras de el și a ieșit într-adevăr vata cu mult puroi. În câteva zile puroiul a curs tot și infecția s-a vindecat.

Acum fetița e sănătoasă și vine la mormântul Părintelui să-i mulțumească pentru că a vindecat-o și nu mai are dureri.

(Din relatările Monahiei E.)
Continue Reading »



ARHIMANDRITUL JUSTIN PÂRVU MARTIR ȘI MĂRTURISITOR, PĂRINTE AL NOSTRU AL TUTUROR


Arhimandritul Justin Parvu de la Petru VodaPărintele Justin în conştiinţa poporului român
Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc în tumultuosul secol XX cu mari duhovnici care să fie mângâiere şi întărire poporului dreptcredincios şi călăuzitori pe drumul către Împărăţia lui Dumnezeu. Rolul lor poate fi asemănat cu cel al profeţilor din Vechiul Testament. Deşi toţi preoţii sunt duhovnici, doar câţiva dintre ei sunt înzestraţi cu o harismă specială prin care pătrund în străfundurile fiinţei umane, care schimbă destine şi care zidesc biserica cea dinlăuntrul sufletului omenesc. Părinţi mari precum Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Sofian Boghiu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţianu, Teofil Părăian constituie cununa de luceferi luminoşi ce luminează spre mântuirea oamenilor şi spre slava lui Dumnezeu (Matei 5,16).
Părintele Justin Pârvu de la Petru Vodă încheie această ceată de Părinţi, ziditori de suflete şi de conştiinţe, iar plecarea lui din lumea aceasta s-a transformat într-un adevărat pelerinaj naţional, deoarece toată viaţa lui a semănat cu prisosinţă iubirea către toţi, iar acum miile de fii duhovniceşti şi-au manifestat dragostea şi recunoştinţa faţă de Sfinţia Sa. De la naştere până la adormire, viaţa Părintelui Justin a curs întru sfinţenie, cu multă nevoinţă, cu multă osteneală, cu rugăciune neîncetată, dar mai ales în suferinţă şi prigonire, mărturisind credinţa asemenea mărturisitorilor sfinţi din trecutul îndepărtat sau mai recent al Bisericii şi făcând din chilia lui laboratorul vindecării sufleteşti şi o poartă a raiului.

Obârşia şi copilăria Părintelui Justin
Părintele Justin a venit pe lume la data de 10 februarie 1919, de pomenirea sfântului sfinţit mucenic Haralambie, din părinţii binecredincioşi Gheorghe şi Ana în satul Petru Vodă, la poalele muntelui cu acelaşi nume, pe unde trece drumul spre mănăstirile nemţene, primind la botez numele Iosif. A fost cel mai mic din cei cinci fraţi şi a fost crescut conform tradiţiei din satul natal, în frică şi credinţă puternică în Dumnezeu şi în demnitate creştinească şi românească. Mama, atmosfera din sat şi preotul Ioan Petrescu din parohia respectivă au avut un rol hotărâtor în temeluirea copilului Iosif.
A făcut şcoala primară în satul natal, şcoală care astăzi îi poartă numele. Mergea adesea în copilărie cu mama sa şi cu alţi credincioşi din sat la Mănăstirea Durău, mănăstire cu un rol duhovnicesc foarte mare în perioada interbelică pentru toate localităţile de pe Valea Muntelui. Tânărul Iosif a fost foarte atras de viaţa monahală, de frumuseţea slujbelor, de bunătatea călugărilor de aici şi astfel se naşte în sufletul său dorul de viaţa sfântă călugărească.

Viaţa monahală şi sfinţita preoţie
La numai 19 ani este tuns în monahism de stareţul Martinian Conuţ care îi va fi şi duhovnic şi a primit numele de Justin. Primeşte ascultarea de arhondar şi în special să aibă grijă de primirea oaspeţilor la stăreţia Durăului, ascultări pe care tânărul monah le-a împlinit cu multă râvnă.
Pentru că era iubitor al sfintelor slujbe şi avea o voce foarte frumoasă a fost hirotonit diacon şi apoi preot de episcopul Valeriu Moglan, originar tot din comuna Poiana Teiului. Pentru că era înzestrat de Dumnezeu cu multă înţelepciune şi cu râvnă de studiu se înscrie la Seminarul monahal de la Cernica, condus la vremea aceea de Arhim. Dionisie Udişteanu, de care Părintele Justin se va simţi foarte ataşat pentru totdeauna.
Norii războiului se ridică ameninţător, toată floarea tinerimii române este chemată sub arme, iar ieromonahul Justin este rânduit preot pentru armată, unde liturghiseşte şi împărtăşeşte pe soldaţi, îmbărbătându-i prin cuvinte, alinând pe cei răniţi sau îngropând pe cei căzuţi pe câmpul de luptă.
După război, Părintele reia cursurile la Seminarul de la Cernica în ciclul superior, deoarece durata studiilor era de 8 ani. În condiţiile grele de după al doilea război mondial şi de instaurare a regimului comunist, Seminarul de la Cernica se desfiinţează şi Părintele este nevoit să facă clasa a VIII-a la Seminarul de la Roman în condiţii grele şi improprii studiului teologiei.

Calvarul şi binecuvântarea temniţei
În data de 14 mai 1948, ieromonahul Justin, elev în clasa a VIII-a, este arestat noaptea din internatul seminarului împreună cu alţi colegi, anchetat şi condamnat şi astfel începe calvarul celor 16 ani de puşcărie pentru el şi pentru toată floarea culturii, intelectualităţii, spiritualităţii şi elitei neamului românesc. Suceava, Aiud, Sighet, Gherla, Baia Sprie, Piteşti, Jilava, Periprava, Canal, iată câteva din locurile de suferinţă şi de martiraj ale Părintelui.
În aceste închisori deţinuţii erau bătuţi, schingiuiţi, chinuiţi, umiliţi în moduri de neimaginat pentru a fi exterminaţi. Erau înfometaţi, ţinuţi în frig, în mizerie, în izolare totală, supuşi la munci silnice, istovitoare şi periculoase, ameninţaţi şi permanent cu moartea în preajma lor, aşa cum mărturisea Părintele: „am trăit în puşcărie cu moartea de mână”.
În aceste condiţii de constrângere fizică şi psihică au trebuit să găsească o cale de a rezista. Iar calea găsită a fost credinţa în Dumnezeu. Astfel închisoarea dintr-un loc al degradării umane s-a transformat într-o adevărată şcoală a spiritului, într-o academie a culturii şi în temple ale cinstirii şi preamăririi lui Dumnezeu. Părintele spunea, amintindu-şi acea perioadă: „şcoala cea mai înaltă pe care am făcut-o a fost Universitatea din puşcării, iar călugărie în cel mai autentic sens al cuvântului am trăit-o în celule”. Bunăoară, Părintele spunea că cel mai frumos Paşti, cea mai înălţătoare Înviere din toată viaţa lui a fost Învierea sărbătorită în adâncurile minei de plumb de la Baia Sprie. Aici, la miezul nopţii, toţi deţinuţii au stins lămpaşele şi după câteva momente de aşteptare, preoţii au adresat chemarea: „Veniţi de primiţi lumină!”. Toţi au aprins lămpaşele au cântat „Hristos a înviat” şi, deşi erau în adâncurile pământului, cu toţii au fost părtaşi unei bucurii nepământene.

Eliberarea din temniţă
După 16 ani de închisoare, deşi foarte istovit fizic, Părintele vine din nou în lume foarte fortificat duhovniceşte, poartă deopotrivă şi stigmatele încarcerărilor şi roua Duhului Sfânt pe care L-a dobândit prin răbdare şi nevoinţă. Mănăstirea Durău fusese între timp desfiinţată şi călugării alungaţi prin decretul de tristă amintire şi Părintele vine, unde altundeva, decât la casa părintească de la Petru Vodă. Mama, zdrobită de suferinţă, foarte slăbită şi bolnavă, s-a rugat mereu în această perioadă să nu moară până ce va vedea pe fiul ei cel mai mic şi cel mai drag ieşit din puşcărie. Dumnezeu i-a ascultat ruga şi l-a primit în zdrenţele ce înlocuiau zeghea, şi la scurt timp a trecut la Părintele Ceresc.
După eliberare, din 1964 şi până în l967, părintele a lucrat în preajma satului natal, ca zilier prin gospodăriile sătenilor, ca muncitor forestier, ca muncitor la ICF (drumuri forestiere), iar sâmbăta pleca la mănăstirea Secu pentru a trăi în atmosfera vieţii mănăstireşti. Astfel s-a angajat atunci la şantierul DMI (Direcţia Monumentelor Istorice), şantier al Statului pentru restaurarea mănăstirilor, cu punct de lucru în Secu pentru restaurarea acestei mănăstiri care atunci ara într-o stare avansată de degradare. La început Părintele a fost angajat muncitor necalificat, apoi magaziner. Părintele a preferat această strategie pentru a fi lângă mănăstire şi pentru a putea participa la Sfintele Slujbe.
Făcându-se remarcat prin demnitate, ascultare şi implicare la strană, stareţul de atunci al Mănăstirii Secu, protosinghelul Gherontie Ștefan, a avut îndrăzneala să ceară vrednicului de pomenire Mitropolit Justin Moisescu aprobarea ca Justin Pârvu să îmbrace din nou haina monahală şi binecuvântare să slujească cele ale preoţiei. Cu anumite garanţii date de părintele Ciprian Zaharia, pe atunci casier şi eclesiarh, om cu mare influenţă la Departamentul Cultelor şi la Securitate, Părintele Justin este primit în obştea Mănăstirii Secu.
Imediat, prin viaţa aspră călugărească, prin deschiderea către omul în nevoie, Părintele este repede cunoscut, căutat şi iubit de credincioşi din toate părţile, iar casa în care locuia, era locul căutat cu evlavie de credincioşi, dar şi urmărit de organele de securitate.
În primăvara anului 1975 a făcut un pelerinaj la Sfântul Munte şi se întoarce mai hotărât pentru o viaţă monahală mai aspră după modelul mănăstirilor aghioritice.

Activitatea misionară în mănăstirea Bistriţa
În toamna anului 1977, este cerut de stareţul Mănăstirii Bistriţa, Arhim. Dionisie Velea, să se transfere la această Mănăstire şi cererea îi este aprobată de Centrul Mitropolitan. Aici, pe lângă cunoscutul călugăr cărturar Ioanichie Bălan erau câţiva părinţi veniţi din Durău după desfiinţarea acestei mănăstiri şi astfel se încheagă aici o obşte misionară.
Aici, în străvechea ctitorie muşatină, părintele Justin face din chilia lui de lângă intrarea în incintă, un pridvor al mănăstirii, toţi credincioşii trecându-i pragul, primind binecuvântare, cuvânt de întărire în credinţă în plin regim ateu şi aducând pomelnic spre rugăciune pentru vii şi pentru morţi. Mulţimea credincioşilor se aşeza la o coadă imensă în faţa chiliei sale, iar părintele cu răbdare primea pe fiecare, picurând în suflete nădejde şi multă bucurie. Numele Părintelui era cunoscut de intelectuali şi oameni simpli, de monahi, preoţi şi mireni, de mai marii vremii şi de cei mici, de orăşeni şi oameni de la ţară, creându-se o adevărată mişcare duhovnicească, un duh de trezire din somnul adus de regimul ateu pe care îl sfida cu toată puterea. Protipendada orânduirii comuniste pe ascuns venea la spovedanie, împărtăşanie, botezuri, cununii în urma sfatului ferm al Părintelui Justin. Mărturisea Părintele: „a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea”.

Ctitor al mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Toată viaţa, Părintele a avut un vis: să se retragă în locurile natale în viaţă pustnicească, pe valea Bolătăului, doar cu Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia. În 1991 acest vis se transformă în realitate: Părintele vine întru ale sale să ridice o mică Biserică şi o chilie. Fiind încă pe iarbă verde, înainte de a începe ridicarea Bisericii, credincioşii îl asaltează în număr foarte mare. Atunci Părintele hotărăşte modificarea planului Bisericii pentru a corespunde cerinţelor şi construcţia de corpuri de chilii pentru tinerii monahi care doreau să se formeze pe lângă sfinţia sa, precum şi pentru credincioşii care îl urmau. Astfel schitul Petru Vodă, ridicat în scurt timp la rang de mănăstire devine un loc de referinţă în spiritualitatea ortodoxiei româneşti, un reper de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi, o cetate duhovnicească într-o lume asaltată de demonul neopăgânismului.
Mănăstirea Petru Vodă modifică şi istoria şi geografia zonei şi nu numai. În preajma Părintelui s-au adunat călugări şi maici, încât deodată apar două mănăstiri, una de călugări, cealaltă de maici, cu viaţă monahală riguroasă, cu multe activităţi culturale, artistice, sociale, filantropice şi mai ales misionare. În 2005 P.F. Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei sfinţeşte Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli, în 2008 Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan sfinţeşte paraclisul din Petru Vodă, în 2009 P.S. Calinic sfinţeşte biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Paltin unde este obştea de maici, orfelinatul şi azilul de bătrâni, acestea fiind câteva repere istorice ale celor două aşezăminte la care se adaugă alte schituri şi aşezăminte dependente moral, duhovnicesc sau administrativ de Părintele, amintind aici doar aşezământul de la Aiud, supranumit Golgota neamului românesc, sau de la Poarta Albă, recent început în memoria victimelor de la Canal.
În ciuda poverii anilor şi a multiplelor încercări, Părintele cu o voinţă şi forţă tinerească şi întărit de puterea lui Dumnezeu era nelipsit de la Sfintele Slujbe, mânca puţin şi o singură dată în zi, dormea foarte puţin, primea pe credincioşi şi stătea la dispoziţia lor 12-16 ore pe zi şi cu sclipirea minţii sale, din experienţa sa duhovnicească şi cu înzestrarea darului străvederii sau înaintevederii, dădea sfatul cel mai potrivit pentru fiecare, încât fiecare credincios ce-i trecea pragul chiliei ieşea alt om, deoarece Părintele îi limpezise calea. Cu chipul frumos şi cucernic, cu părul şi barba ninse de mulţimea anilor, cu privirea senină şi pătrunzătoare, cu o bucurie permanentă pe faţă, hâtru uneori şi cu umor ziditor de suflete, Părintele Justin este icoana unui AVĂ de azi cu nimic mai prejos de orice avă descris în Pateric.

„Voi credeţi că dincolo eu am să stau degeaba?
După o suferinţă de câteva luni, ca semn al iubirii lui Dumnezeu, în seara zilei de 16 iunie 2013, Părintele Justin a trecut la viaţa cea veşnică. În următoarele trei zile, la Petru Vodă s-a desfăşurat un adevărat pelerinaj naţional, mii de credincioşi din toate părţile au venit să-şi ia rămas bun de la Părintele. Înmormântarea a avut loc la data de 20 iunie, fiind săvârşită de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanu şi PS Longhin de la Bănceni înconjuraţi de sute de preoţi, monahi şi monahii şi peste zece mii de credincioşi.
Cu un oarecare timp înainte de a trece hotarul vieţii, părinţii şi maicile din Petru Vodă l-au întrebat: „Părinte, cum o să ne descurcăm noi fără sfinţia voastră?” Iar Părintele le-a răspuns: „Măi, voi credeţi că dincolo eu am să stau degeaba?
Suntem încredinţaţi că dincolo Părintele nu stă degeaba. După o viaţă întreagă de rugăciune şi dincolo se va ruga pentru întreg neamul românesc.

de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu