Acasă » INTERVIU

Posts Tagged 'INTERVIU'


I.P.S. Iustinian Chira a trecut la Domnul! Veșnică sa-i fie pomenirea! Mitropolitul care cerea canonizarea Sfinților din închisorile comuniste.Interviu


Iustinian Chira IPSSfintii inchisorilor, Articol publicat in Ziarul Ziua

— Parintele Iustinian Chira, duhovnicul care l-a uns in monahism pe Nicolae Steinhard, ne vorbeste despre jertfa poporului roman

1989 nu ne-a gasit nepregatiti

Prea Sfintitul Iustinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului, s-a nascut la 28 mai 1921 in localitatea maramureseana Plopis. In 1941 a intrat in Manastirea „Sfanta Ana” din Rohia, unde in anul urmator a fost tuns in monahism, sub numele de calugarie Iustinian. A devenit staret al manastirii in 1944 si pana in 1973 a desfasurat la Rohia o apreciabila activitate pastorala fiind numit protosinghel, in 1948, si arhimandrit in 1967. In 1973, Sfantul Sinod l-a ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, cu titlul „Maramuresanul”. In 1990 a fost ales episcop de Maramures si Satmar, fiind inscaunat la 11 noiembrie 1990, remarcandu-se in aceasta calitatea in renasterea ortodoxiei romanesti. P.S. Iustinian este cel care l-a primit la manastirea Rohia si l-a tuns in monahism pe parintele Nicolae Steinhardt. Prea Sfintitul Iustinian ne vorbeste de jertfa martirilor din perioada comunista – Sfintii Inchisorilor – si rolul Bisericii la momentul 1989. (Victor RONCEA)

Prea Sfintia Voastra, Iustinian Chira, sunteti cunoscut ca unul dintre ierarhii marcati de jertfa din inchisorile comuniste. Spuneti-ne cum priviti aceasta jertfa…

E greu sa te exprimi in legatura cu ceea ce s-a intamplat in timpul acestui regim. E aproape incredibil. si de aceea nici nu stiu anume ce-as putea sa spun. Lucrurile acestea nu se pot vorbi, nu se pot spune. Se traiesc si se gandesc. Le-am trait si le-am gandit. si eu, si tot poporul. Asa a fost. Asa ca, prin aceasta, poate ca a fost ingaduit de Dumnezeu, asa cum a fost la poporul lui Israel, care a fost eliberat din Egipt si 40 de ani a fost purtat prin pustie – drum pe care puteau sa-l faca intr-o luna, de la Marea Rosie la Iordan, si totusi a fost randuit de Dumnezeu, patruzeci de ani a fost purtat prin pustie, incat generatia veche sa dispara, sa apara o generatie noua.

Probabil ca si pentru noi, pentru Romania, o tara profund crestina – pentru ca crestinismul nostru nu l-am imbracat tarziu, adica peste trupul unui popor pagan sa imbracam o haina crestina, asa cum s-a intamplat la celelalte popoare: la unguri, la germani, la rusi – erau popoare pagane, si apoi s-au increstinat.

Asta e una. Protoparintii nostri, adica stramosii nostri n-au fost niciodata pagani, ci paralel, in acelasi timp cu aparitia luminii lui Hristos in aceasta lume, noi ne-am format ca neam. De aceea, avem un caracter profund crestin. Firea noastra e fire de crestin. De aceea, e un popor bland, e un popor care nu a asuprit si nu asupreste pe nimeni, un popor curat, un popor de asceti. Cand ii vad pe toti, pe barbati, pe femei, mi se pare ca vad niste sfinti in fata ochilor. Asa arata chipul romanilor.

Si atunci, poate ca a ingaduit Dumnezeu – nu cu vrerea lui Dumnezeu a fost, dar a ingaduit sa vina acest val de intuneric peste populatie, peste Europa, pentru ca au fost si multe pacate. si in Rusia, si in Franta, si in Spania, unde au avut loc revolutiile din epoca noastra, a avut crestinismul multe greseli. Slujitorii lui Dumnezeu au avut multe greseli, si de aceea Dumnezeu ne-a lasat sa ne incercam, sa ne maturizam, ca sa trecem prin acest foc, prin acest cuptor teribil, prin care am trecut. Continue Reading »



Pr. Prof. Teodor Zisis: Din punct de vedere canonic nu este schisma sa intrerupi pomenirea ierarhului, dar din punct de vedere pastoral nu este bine sa intrerupem pomenirea ierarhilor inca.


Un interviu exceptional, cu argumente bine intemeiate canonic si patristic, realizat de pr. dr. Ciprian Staicu.

Pr. Prof. Teodor Zisis atrage atenția că: Din punct de vedere canonic nu este schisma sa intrerupi pomenirea ierarhului (atunci cand episcopul predica erezia cu capul descoperit, adica pe față), dar din punct de vedere pastoral nu este bine sa intrerupem pomenirea ierarhilor inca.

Este o probelma insa: in Grecia cei care au rupt pomenirea nu considera ca nu mai lucreaza harul in bisericile in care se pomeneste ierarhul. Asa cum spunea si vrednicul de pomenire Gheorghios Kapsanis, este schisma in fapta sa consideri ca nu mai este har in bisericile in care se pomeneste, din motive pastorale, ierarhul. Vom reveni cu transcrierea interviului, pentru ca este nevoie de mult discernamant in aceste momente. Da, Sinodul din Creta are multe probleme de ordin eclesial si dogmatic, dar sa vedem cum trebuie luptat, urmand celor pregatiti in domeniu si luminati de Dumnezeu cu harul cunostintei, cum ar fi: IPS Ierotheos Vlachos (care nu a intrerupt pomenirea), IPS Serafim de Pireu (care a oprit de multi ani pomenirea Patriarhului Bartolomeu, dar nu si a Arhiep. Ieronim, participand la slujbe unde se pomeneste Arhiepiscopul Atenei), PS Ieremia de Gortina (care nu a oprit pomenirea) si altii… Este imperios necesar sa luptam uniti si cu arme duhovnicesti, nearuncand cuvinte defaimatoare la adresa celor ce pomenesc sau la adresa celor ce nu pomenesc. Este nevoie de mult discernamant si rugaciune. (Nota Redacției)



Părintele Justin Pârvu: CUM AJUNGEM LA BUCURIA UNEI RUGĂCIUNI CURATE ȘI SFINTE!


Pr. Justin Parvu, m-rea Paltin

Pr. Justin Parvu, m-rea Paltin

Cum ajungem să ne rugăm așa cum trebuie?
Ajungem să ne rugăm așa cum trebuie prin oleacă de suferință. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să te rogi. Dacă nu treci prin suferință, nu știi să iubești. Dacă nu știi să iubești, nu vine harul lui Dumnezeu. Dar noi, românii, întotdeauna am fost legați și Dumnezeu mereu ne-a iconomisit această stare ca să putem și suferi, ca să putem să și ne rugăm curat. Că rugăciunea nu este numai o derulare de rânduieli din Ceaslov, de acatiste și paraclise. Nu! Este trăire evidentă și participarea ta la ziua aceasta mare a frumuseții dinlăuntrul omului. Aici este important să putem ca prin această răbdare și pocăință, să ajungem la bucuria unei rugăciuni curate și sfinte.

În același timp e o criză de duhovnici. Vor veni duhovnici buni în viitorul apropiat?
Această criză a apărut încă din 1948-1950, de când comunismul a introdus regulamentele acestea în Biserică. Au venit cu desființarea monahismului, au venit cu secularizarea mănăstirilor și în același timp cu totalul refuz de a primi elemente noi. După anii 1948-1950 mănăstirile au primit foarte limitat începători. Primeau numai oameni bolnavi, handicapați, lucru care a dus la sărăcia aceasta de duhovnici. Un duhovnic, în viața lui cea de toate zilele, trebuie să-și ducă și viața duhovnicească, să aibă și un mediu, să aibă o ambianță, să aibă niște mănăstiri unde să se formeze, unde să se consolideze, să se întărească și acolo împreună cu viețuitorii să poată să se călească și să formeze ucenici. Așa dispersat, și împins dintr-o zonă în alta, nu se poate forma. Ori la noi a fost și o mentalitate greșită că în mănăstire dacă s-au ales așa vreunul, doi mai deosebiți care să facă ceva în lumea creștină, ei au fost marginalizați și în sfârșit s-au dus în lumea întreagă. Au ajuns în Sf. Munte, au ajuns pe Sinai, au ajuns peste tot, dar n-au rămas în România. Asta din cauza răutății și a planului diabolic pe care comunismul l-a lăsat în lumea noastră creștină, că n-au nevoie de îndrumători spirituali. Ei au nevoie de oameni care să producă mai mult sminteală decât zidire. Și au și reușit pentru că este ambianța aceasta de satanizare. Aceasta este drama mare. Continue Reading »



A apărut Revista ATITUDINI, NR. 39 – în memoria Părintelui Justin Pârvu


coperta ATITUDINI NR 39

Revista ATITUDINI NR. 39

pg. 8. Părintele Justin, povățuitor duhovnicesc. Din povețele duhovnicești ale Părintelui Justin către maicile de la m-rea Paltin

pg. 16. Părintele Justin la Părintele Paisie Olaru: Vii de departe, nu? Vii de departe!

pg. 20. Părintele Justin Pârvu: Așa trebuie să începi: cu jertfa!

pg. 28. Părintele Justin, un înțelept povățuitor și înainte-văzător. Minuni adunate din mărturiile pelerinilor

pg. 32. Pr. Mihai Andrei Aldea: Cea mai mare bucurie pentru Părintele Justin, în această zi, ar fi să ne aducem aminte că suntem copiii lui Dumnezeu. Predică

pg. 38. Părintele Justin Pârvu – încă speranța și solutia poporului român, de Monahia Ecaterina Fermo

pg. 42. Părintele Roman Braga – instantanee la trecerea în veșnicie

pg. 50. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc!

pg. 58. Nicolae Purcărea: Examenul din fața primejdiilor vieții

pg. 64. Micile fapte mari ale Sfinților închisorilor, de Ciprian Voicilă

pg. 68. Nouă mărturisire de credință împotriva panereziei ecumenismului

pg. 78. Sf. Nectarie de Eghina: „Dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici Ortodoxie”.

pg. 82.Cine va încheia lanțul dintre Apus și Răsărit? Despre ereziile bisericii catolice, de Pr. Constantin Catană

pg. 96. Eurovision – un Big Brother muzical…, de N.M. Popescu

și altele.

Comenzi sau Abonamente se pot face aici, la adresa de email: [email protected] sau completând formularul de mai jos.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Nouă apariție editorială la Fundația Justin Pârvu: Ne vorbește Părintele Justin, vol. III


Coperta Ne vorbește Părintele Justin

Odată cu prăznuirea a doi ani de la trecerea Părintelui Justin la cele veșnice, avem bucuria de a va semnala aparitia unui nou volum al cartii: Ne vorbeste Parintele Justin.

Cartea este ingrijita de maicile de la manastirea Paltin Petru Voda, contine cuvantari si convorbiri cu Parintele Justin inedite, precum si interviuri adunate din Revista Atitudini si Revista Glasul Monahilor.

Cartea este in format A5 si are 250 de pagini. Pret: 10 Ron, fara taxe postale.
Comenzi se pot face la adresa de email: [email protected], telefon 0785 018 852 aici sau completând formularul de mai jos…

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Cuviosul Părinte Justin Pârvu: „Cel mai adânc lucru în viaţă este să putem dobândi smerenia. Dacă am dobândit smerenia, am dobândit tot universul”


Parintele Justin pe patul de spital ClujDialog de pe patul spitalului, între Părintele Justin Pârvu şi medicul său, Dr. Alda Grigorel[1]
 
Medicul: Părinte, aţi intrat cât de cât în opera lui Sheakespeare?
Părintele Justin: Shakespeare? Am păreri bune şi mai puţin bune.

Cunoaşteţi sonetul 23 al lui Shakespeare? …Scârbit de tot m-aş stinge fără glas/ Dar dragostea murind, cui să o las?
Cât v-aţi muncit să învăţaţi textul acesta? Eu vă recomandam altceva… Dar dacă l-aţi spus acum, l-aţi spus bine. Este şi asta o lecţie, o morală pentru toată lumea.

Este o similitudine extraordinară, domn părinte, dacă îl pui acum în zilele de astăzi, se potriveşte perfect. Cum spuneaţi de implicarea în lumea aceasta… dacă eu nu mă amestec şi nu mă duc în lume, cui dau eu dragostea mea? Pentru cine să-mi manifest mila, cum spuneţi dumneavoastră, că este cea mai pură dragoste, dacă n-am în jur oameni, să pot să dau şi la cel bun şi la cel rău, din ce pot eu să le dau bun.
Sunt oameni şi oameni…

Părinte, ziceaţi că am muncit mult să învăţ versurile astea şi că mi-aţi recomanda altceva. Ce mi-aţi recomanda?
Liniştea familiei să o asiguraţi. Pentru că maturitatea şi rădăcinile sunt înfipte aici, pe care să le întăriţi şi să le dezvoltaţi apoi în viaţă. Altceva, mai mult, nu se mai poate… dar, oricum, implicarea în viaţă, cum e zicala românească: fiecare după nasul lui, adică acolo unde socoteşte că poate să facă ceva, după puterile lui, că dacă se angajează să facă ceva mai mult decât poate, apoi lucrurile nu ies bine nici pentru el, nici pentru alţii. Pentru că întotdeauna, ascultarea asta de care vă spuneam, ascultarea de voia lui Dumnezeu, are mare importanţă. Eu nu am făcut nimic bun, nu am făcut ascultare de duhovnicul meu, Părintele Antim Găină… Ei bine, tot ce am luat după mine citire, m-a golit foarte mult şi m-a adus în stări într-adevăr de neascultător. În viaţă se face totul cu ascultare, cu binecuvântare. În viaţă e bine totdeauna să ai o acoperire, ascultarea, pentru că asta îţi dă şi curaj în ceea ce trebuie să faci şi te învaţă şi cum trebuie să faci. Aici este vorba de înţelepciunea lui Dumnezeu, adică rânduiala, ascultarea. Aici este vorba şi de instinctul omului care se pune în concordanţă cu ascultarea de voia lui Dumnezeu. Continue Reading »



România, între ochii Bisericii şi ochii Securităţii: „Acolo este adevărul istoric, la bătrâna care se roagă aplecată la rădăcina sfintei cruci”


Parintele Justin_martie 2013România, între pericolul rusesc şi cel unguresc

În contextul istoriei universale şi în contextul istoriei naţionale ţara noastră, România, a avut, are şi va avea un mare rol în tot jocul acesta de conflicte în care ne găsim astăzi. Şi dacă astăzi suntem în starea aceasta de descompunere este pentru că suntem luptaţi în răbdarea, în sărăcia şi în jertfa noastră, de cei care luptă împotriva lui Hristos. Un rabin scria acum câţiva ani într-un ziar: „Sunt de 42 de ani cetăţean american, dar de 7000 de ani sunt cetăţean israelitean”. Cam aşa ar trebui să gândim şi noi.

Suntem aici o naţiune care în toate confruntările pe care le-am avut în istorie, cu toate naţiile şi barbarii, toţi hunii, toţi longobarzii, toţi gepizii am fost sabia de apărare a Occidentului aici, în Carpaţii răsăriteni. Ei spun despre români că sunt înapoiaţi şi săraci, dar sărăcia noastră e bogăţia lor.

În 1944 veneau ruşii din Răsărit şi intrau în gospodăriile noastre, că ăştia erau rupţi de foame, aveau o pâine neagră de nu puteai să o pui în gură. Şi au golit pe ostaşii noştri de hrana lor de război pe vreo 4-5 zile. Îşi umpleau sacul cu pâinea noastră care era albă şi sănătoasă. După ce s-au săturat de pâine şi şi-au umplut burţile de mâncare, se uitau la cizmele noastre şi: „Davai, davai” şi după ce ne-au luat lucrurile, au început să caute ce mai au românii bun. Au văzut la noi mănuşi şi că una era pe mână iar pe cealaltă că era ţinută în mână şi intrau în magazin şi: „davai, davai mănuşi, trei mănuşi”. „Păi nu se poate trei mănuşi, numai două”. „Dar voi cum purtaţi trei?” „Păi nu e aşa. Sunt două. Că una o ţii aşa provizoriu în mâna cealaltă”. Te întrebau cât e ceasul. Aveam nişte ceasuri Atlantic, bune, nemţeşti. Dar ei au luat ceasurile cu tot cu fabrică în 1944 şi le-au dus în Siberia. Acolo le-au pus la dispoziţie nemţilor tot ce le trebuie ca să le facă ceasuri. Nenorocirea mare era că nu prea ştiau să citească ceasurile. Dacă îi întrebai cât e ceasul, îţi spuneau: „Cea lungă la trei, cea scurtă la două”. Continue Reading »



Un Crăciun împreună cu Părintele Justin: „Toţi care pleacă dincolo, să fiţi siguri că sunt mai importanţi decât aici. Ei ne văd aici pe noi cum ne străduim, aşa, fiecare după râvna lui, dar ne fotografiază de acolo şi ne menţin una cu ei”.


Parintele Justin - 9 feb 2013Frăţiile voastre aţi luat-o cu dinadinsul ca păstorii şi ca cei trei Magi, căutând un drum pe urma lui Hristos. Şi, iată, frăţiile voastre aţi găsit pe pruncul Iisus îndeplinind ascultarea. Aşa cum şi mama noastră, Maica Domnului, a ascultat şi a spus: „Iată roaba Domnului. Fie mie precum voieşti!” Iată şi frăţiile voastre vă daţi cu toată dragostea, cu toată ardoarea, cu toată bunătatea ca să aveţi bucuria aceasta de a sluji Maicii Domnului. Iată, sărbătoarea noastră este în cer şi pe pământ. Că nu este o poveste Naşterea Mântuitorului. Este o realitate ruptă din viaţa pământului, din viaţa creştinului, din viaţa creştinului ortodox în special. Că nu sunt zadarnice şi la întâmplare preocupările noastre frumoase cum mai ziceam şi altădată, păstoritul acesta – ciobanul, oile, păstorul, cântările cele frumoase ale păstorilor de altădată din jurul ieslei Mântuitorului.

Ascultare au făcut şi generaţiile de mărturisitori care s-au sacrificat, şi-au lăsat căldura plăcutei familii, i-au lăsat pe părinţi şi au intrat sub cheia Aiudului, au intrat sub cheia Gherlei, a Piteştiului, acolo unde, într-adevăr, se face legătura deplină între Naşterea Mântuitorului, a Pruncului nevinovat şi Răstignirea Lui pentru mântuirea neamului nostru. Şi frăţiile voastre azi sunteţi nişte urmaşi cu toată plinătatea ca să duceţi mai departe frumuseţea aceasta a ascultării depline pe care frăţiile voastre aţi urmat-o, căzând în faţa Sfântului Altar, a Sfintei Mese. „De ce ai venit, soro?” „Am venit ca să duc viaţă pustnicească”. Viaţa pustnicească este anevoioasă, cu boli, cu suferinţe, cu necazuri, cu prigoniri. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate le vom face. Continue Reading »



Cuviosul Justin de la Petru Vodă – Ultima profeție a Părintelui Justin Pârvu “mai sunt 12 luni şi vine urgie”


Parintele Justin_portret

EDITORIAL de Monahia Fotini

Şi s-a dus lumina noastră, s-a furat nădejdea noastră. Moartea a furat-o pe ea. O, lucruri nefireşti şi negrăite, pline de durere şi de tânguire! Cum a murit cel ce a înviat sufletele noastre din moartea păcatelor? Cum a încetat să bată inima celui ce bătea în pieptul unui neam întreg? Cum te vom îngropa, Părinte? Cum să îţi îngropăm zâmbetul cald şi mâinile care au binecuvântat creştetele noastre? Cum să îţi închidem ochii dulci cu care ne înconjurai pe noi şi gura ta cea grăitoare de adevăr? Cu ce mâni ne vom atinge de trupul tău curat de patimi? Sau cu ce cântări vom cânta ducerea ta dintre noi, Părinte, cel care ne-ai încântat inimile şi ne-ai alinat durerile? Ce limbă va putea grăi tainele şi minunile tale? Ce minte le va cuprinde pe ele? Cum ai apus, lumina sufletelor noastre?

Acestea erau gândurile şi simţirile ce năpădeau inimile noastre, ale celor câţiva ucenici şi câteva cadre medicale, ce stăteam cu frică şi cutremur la căpătâiul Părintelui nostru iubit. Răsuflarea din ce în ce mai greoaie, aparatele ţiuind din ce în ce mai des, aşteptam cu toţii cu frică şi cu cutremur clipa despărţirii. O clipă de coşmar ce parcă nu ne venea să credem că o trăim. Mă rugam încă să fie doar un vis.

Începutul Golgotei

Primele semne ale bolii

Cu doar două luni în urmă, Părintele era acelaşi, vioi, puternic, primea pelerinii până la miezul nopţii, gura sa sfinţită glăsuia sfaturi şi învăţături, ochii lui zâmbeau încă împreună cu ai credincioşilor. Nimic nu ar fi dat de bănuit că părintele suferă de o aşa cumplită boală. La slujbele de noapte nelipsit ca de obicei, cânta chiar împreună cu noi. Şi deodată primele semne ale bolii au început să se arate: obosea foarte repede, nu mai putea mânca şi cel mai adesea stări de vomă. Iar părintele ne liniştea, asigurându-ne că nu are nimic decât o simplă indigestie. Până la sfârşit, a vrut să sufere discret, în taină, nevrând să supere pe cineva. Nu l-am auzit vreodată plângându-se de vreo durere trupească. Până în ultimul ceas, când îl întreba unul dintre noi dacă îl doare ceva, cu toate că se putea citi pe chipul său durerea din faţa transpirată de suferinţă şi ochii sfârşiţi de durere, Părintele răspundea, clătinând din cap: Nimic!

  Continue Reading »



Interviu cu Părintele Justin: Controlul total şi închisoarea invizibilă


„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Parintele Justin - 9 feb 2013Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate? Continue Reading »