Acasă » ecumenism

Posts Tagged 'ecumenism'


Ortodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale de Pr. Mihai Valică


pr. prof dr. Mihai ValicaPreafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

  1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”[1], am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R.  ia act[2] de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”[3]. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă  D-l teolog Mihai Silviu Chirilă[4].

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.[5] sugerează posibilitatea că textele ar putea  fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă[6] și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

 

 

  1. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus[7], în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului și a harului există doar în Biserica Catolică:

 

„…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”[8].

 

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare[9], diminuarea sobornicității eclesiale autentice[10], instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial[11], relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău[12].

 

 

  1. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”[13].

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui „sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul de ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care Sfinții Apostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni  1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”[14]. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu-și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor se conduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră este faptul cum vă rugați în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să-ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași satanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem[15].

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii: „iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

 

  1. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol:

 „[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”[16].

 

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să-i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să-i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, a ajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului ar putea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniune euharistică și de iubire reciprocă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință[17] și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv de conflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României, hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare[18] de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite[19], doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti­biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani.  Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considera răzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai Valică,

în numele unor preoți și credincioși ortodocși

[1] Vezi pe larg: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[2] Vezi: http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[3] http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[4] Ibidem.

[5] http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[6] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/almanah/131-arhiva-revistei/cuprinsd/1079-almanah-2007-03 (27.11.2016).

[7] Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Dominus_Iesus (26.11.2016); http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus-iesus_lt.html (26.11.2016).

[8] http://www.cwrc-rz.org/analysisofdi.html (26.11.2016).

[9] La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

[10] Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

[11] Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

[12] Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen­tru­­-sfan­tul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/ (25.11.2016); https://bucovinaprofunda.word­press.com­/2016/­1­1/01/­mi­hai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri­vi­re-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/ (25.11.2016).

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: Idem, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

[14] John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II‑a,  Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

[15] Vezi: http://ziarullumina.ro/noua-problema-veche-de-2-000-de-ani-82645.html (26.11.2016).

[16] Vezi: Christos Yannaras, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

[17] † Ierόtheos Vlachos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 156-162.

[18] Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.

[19] Vezi: http://www.rostonline.ro/tag/pr-mihai-valica/ (22.10.2016).

 

 

 

 



Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos


paltin-1COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Sursa: Mănăstirea Paltin Petru Vodă



Ioan Vlăducă: Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism. Despre Dragoste și Adevăr


adevarÎntrebări şi răspunsuri despre ecumenism

Ioan Vlăducă

  1. Întrebare: Ce este dragostea ?

Răspuns: „Dragostea este o dispoziţie bună şi afectuoasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteşte niciunul dintre lucruri mai mult decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar este cu neputinţă să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pământeşti”. [1]

            „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu preţuieşte cunoştinţa Lui mai mult decât toate cele făcute de El şi stăruieşte pe lângă ea neîncetat cu mare dor”. [2]

„Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile celor ce nu s-au curăţit încă. De aceea când vede întoarcerea şi îndreptarea lor, se bucură cu bucurie mare şi negrăită”.[3]

 Întrebare: Cum se dobândeşte dragostea ?

Răspuns: „Dragostea este născută de nepătimire; nepătimirea de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea de răbdare şi îndelungă răbdare; iar pe acestea le naşte înfrânarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea, la rândul ei, e născută de frica de Dumnezeu. În sfârşit, frica de credinţa în Domnul.

            Cel ce crede în Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se înfrânează de la patimi; cel ce se înfrânează de la patimi rabdă necazurile; cel ce rabdă necazurile va avea nădejde în Dumnezeu, iar nădejdea în Dumnezeu desface mintea de toată împătimirea după cele pământeşti; în sfârşit mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu”.[4]

  1. Întrebare: Se cuvine să iubim pe toţi oamenii la fel ?

Răspuns: „Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun şi fără patimă, iubeşte pe toţi la fel, ca făpturi ale Sale, dar pe cel virtuos îl slăveşte, ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare, tot aşa şi cel bun fără patimă în aplecarea voii sale iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire, ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric”.[5]

„Dragostea desăvârşită nu sfâşie firea cea unică a oamenilor, luându-se după părerile şi înclinările diferite ale voii lor. Ci, privind pururea la ea, iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cei buni şi strădalnici, ca pe prieteni, iar pe cei leneşi (care se lenevesc în lucrarea mântuirii – n. n.), ca pe duşmani, făcându-le bine, răbdând îndelung şi suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia în seamă câtuşi de puţin răul de la aceştia, ci chiar suferă pentru ei dacă vremea o cere, ca să şi-i facă şi pe ei prieteni de este cu putinţă; iar de nu se poate, cel puţin să nu cadă din dragostea proprie faţă de ei, arătând pururea, la fel, roadele iubirii faţă de toţi oamenii. De aceea şi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, arătându-şi dragostea Sa faţă de noi, a pătimit pentru toată omenirea şi tuturor le-a dăruit la fel nădejdea învierii, chiar dacă atârnă pe urmă de fiecare să se facă pe sine vrednic fie de slavă, fie de chinuri”. [6] Continue Reading »



CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. (Partea a II-a: Biserica – „societatea îndumnezeirii”)


pentecost-dome-st-marks_nationsunderfeet2. Biserica – ”societatea îndumnezeirii”
Abordând învățătura Apostolului Pavel că Biserica este Trupul lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama precizează că [Biserica] este și ”societate a îndumnezeirii”. Nu este vorba de un element al său de originalitate, ci acest lucru se vede din toată antropologia, hristologia și eclesiologia Sfinților Părinți. Omul a fost creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, acesta este scopul cel mai înalt al omului, Hristos S-a întrupat ca să îndumnezeiască trupul și în continuare să îi integreze pe toți oamenii prin Taine și nevoința lor în Trupul Lui, trăind în Biserică, după cuvântul lui Hristos către Ucenicii Lui de a învăța neamurile ”botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28: 19-20).
Sfântul Grigorie Palama, tâlcuind cuvântul Sfântului Grigorie Theologul despre cele trei cutremure care au avut loc în istorie, scrie că primul cutremur a avut loc prin Moise, când evreii s-au mutat de la închinarea idolilor la cunoașterea lui Dumnezeu, confuză [încă pentru ei], dar adevărată. Al doilea cutremur a avut loc prin Fiul și Duhul Sfânt, când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie. Și al treilea cutremur a avut loc când Hristos a trecut prin Cruce la adevăratul pustiu și în iad, iar [atunci] pământul s-a cutremurat și în mod simțit. Vorbind Sfântul Grigorie Palama despre cel de-al doilea cutremur, scrie: ”când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie, și orice neam era chemat la societatea evanghelizată a îndumnezeirii” .
Expresia ”societatea îndumnezeirii” în realitate înseamnă că membrii Bisericii se împărtășesc de harul necreat al lui Dumnezeu, în Trupul lui Hristos, și prin har oamenii se curățesc, se luminează și se îndumnezeiesc. Prin urmare, harul lui Dumnezeu este caracterizat, în funcție de rezultatele sale, ca fiind curățitor, luminător și îndumnezeitor. Este vorba de creștinii care, rămânând în Trupul lui Hristos, se împărtășesc [fiecare după starea sa] de harul lui Dumnezeu și se numesc îndumnezeiți. Aceasta înseamnă și denumirea de ”sfinți”, anume că se împărtășesc de energia¬-lucrarea lui Dumnezeu.
Ce anume este ”societatea îndumnezeirii” se vede clar în învățătura Sfântului Dionisie Areopagitul, în scrierea sa cu titlul ”Despre Ierarhia bisericească”. În această lucrarea a sa examinează cele trei Taine de bază ale Bisericii, adică Botezul sau luminarea, Euharistia sau adunarea [euharistică] sau desăvârșirea și Mirungerea. Apoi examinează cele trei trepte preoțești, adică a ierarhului, a preotului și a slujitorului, adică a diaconului. Și în continuare prezintă în ordine inversă cele trei trepte ale celor care se sfințesc, adică cei care se curățesc (catehumeni, cei aflați în pocăință, energumeni), credincioșii și monahii sau tămăduitorii.
sfantul-dionisie-areopagitulAstfel, Sfântul Dionisie Areopagitul corelează cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc către Dumnezeu, care sunt curățirea, luminarea și desăvârșirea, cu cele trei trepte ale preoției, adică a diaconului, preotului și episcopului, și cele trei Taine ale Bisericii, adică a Botezului, Mirungerii și dumnezeieștii Euharistii.
Scrie Sfântul Dionisie despre cele trei Taine ale Bisericii, adică Botezul, Mirungerea și dumnezeiasca Euharistie:
”Tagma sfințiților slujitori ai Tainelor are ca primă putere sfințita curățire a celor neînvățați, ca putere mijlocie aceea de a conduce la lumină pe cei curățiți, iar ca ultimă putere și recapitulatoare a puterilor celor dinainte, desăvârșirea celor învățați prin cunoașterea Tainelor respective”.
Despre liturghisitori, adică despre diaconi, preoți și ierarhi scrie:
”Împodobirea liturghisitorilor cu prima putere îi curățește pe cei neînvățați prin slujbe, prin cea de mijloc îi luminează pe cei ce se curățesc, iar prin cea din urmă și mai înaltă îi desăvârșește pe cei ce se împărtășesc de dumnezeiasca lumină în desăvârșita cunoaștere a strălucirilor pe care le-au primit”.
Despre cei învățați în această cunoaștere liturgică și empirică, adică despre creștini, scrie:
”Puterile celor învățați sunt, prima, cea curățitoare, mijlocie, cea de după curățire, [adică] cea luminătoare, iar ultima și cea mai dumnezeiască decât celelalte, [adică] cea care luminează cunoașterea desăvârșitoare a sfințitelor luminări, cărora le-a devenit văzător” . Continue Reading »



VIDEO. Părintele Justin ne lamureste in privinta ecumenismului. Cand trebuie sa ne ingradim de ecumenism. Care este linia rosie a ecumenismului?


Prezentam o selectie dintr-un interviu mai vechi, realizat in anul 2007, cand a avut loc la Sibiu Adunarea Ecumenica europeana, cand Sibiul a fost desemnat capitala europeana. Părintele Justin recunoaste ca ecumenismul este un joc incorect, in care se fac multe abateri de la dogma ortodoxa insă ne recomanda sa nu fim nici absurzi, incât să ne separăm în vreo grupare schismatică („Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc”, minutul 18.22), să nu mai intram in biserici, sa  socotim ca nu este har in biserici. La minutul 10.46 Părintele afirmă: „Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe”. Părintele indeamna la o mărturisire atenta, cu dragoste si discernamant, impotriva ecumenismului pe care il aseamana cu un vierme ce macina stejarul (Biserica) din interior.

 

O parte din transcript:

Și acum, iată-ne că suntem în fața acestei situații grele în care trebuie să le răspundem și noi tuturor musafirilor acestora care vin din lumea creștină și necreștină. Noi le răspundem: am rămas într-un singur Botez, într-un singur Domn, într-o singură credinţă, într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (Biserică – n. ed.), mărturisesc un Botez, acum şi în vecii vecilor! Tot ce este mai mult decât aceste sănătoase principii, aşezăminte lăsate de Sfinţii Părinți (este rătăcire). Cu jertfele martirilor noștri, ai Aiudului, ai Gherlei, ai Piteștiului și ai tuturor centrelor mari de suferință – le arătăm mărturiile evidente, ca să meargă să vadă proslăvirea acestor martiri – le dovedim oricând, ca să se convingă de aceste mărturisiri ale noastre în cuvânt și în faptă, că aici suntem o țară ortodoxă, că rămânem în ea cu prețul vieții. De la cel mai tânăr până la cel mai bătrân creștin ortodox, mărturisim această adevărată învățătură a noastră, a părinților mei, care m-au născut și m-au crescut în viața aceasta ortodoxă.

Nu pot uita niciodată cum dimineața, mama așeza cele șase pachete, călcate, îngrijite, cum se putea: „Hai, ia de aici! Hai la biserică!”. Plecam cu toții la biserică și acolo, interesant era că jumătate erau copii. Intrau înainte copiii, după aceea urmau în dreapta bătrânii și femeile. Ei bine, se cânta un Tatăl nostru de către toată școala. Dragii mei, îți închipuiai cum se ridică tot acoperișul bisericii, parcă vedeai cum vine Duhul Sfânt ca pe Muntele Taborului, norii, la Schimbarea la Față. Așa un fior cuprindea pe toată lumea! Ei bine, (dacă are atâta putere) o rugăciune la o asemenea biserică, da-n zece mii de liturghii cu atâția rugători? Aceștia formau forța și invocarea Duhului Sfânt. Astăzi lipsesc copiii, lipsește tocmai energia, forța spirituală, forța care ne pune în legătură cu harul lui Dumnezeu. Ne lipsesc fiii ei (adevărați ai Bisericii). Ei sunt cu acest modernism, cu acest ecumenism, cu acest mereu, mereu în adunare și în restrângerea până la 666 și până la cardurile acestea de pe buletine. …De aceea, toate concepțiile acestea de globalizare cu socialism, cu blândețe, care vin prin diferite binefaceri aduse din toată lumea într-un sac de cârpe și o ladă de gunoaie: (sunt) resturile care vin, se spune, spre ajutorarea creștinătății noastre.

Au dat peste noi toate gândirile (mentalitatea lumească) acestea ale lumii, care ne-au stâlcit mințile şi acum nu ne lasă nici pe noi, creștinii ortodocși, să ne rugăm, să colaborăm cu Duhul Sfânt. Să ne lase măcar un an de zile să trăim în curăția noastră și în simplitatea noastră de ortodocși! Căci așa știm noi, că din vechime, cu harul lui Dumnezeu și cu voința mulțimii, cu voința națiunii, de aici pornește tot adevărul, cu tot darul dumnezeiesc de la Părintele Luminilor. Şi putem spune cu toată bucuria şi încrederea că toate cele ale Domnului rămân pe veci şi ale omului se pierd în tot neantul acesta al gândirii omeneşti fără rezultate, după cum sperăm să fie şi această mare „comuniune” de la Sibiu[1]: să rămână în gândirea ei, doar un schimb de cuvinte, păreri, ca până la urmă să plece fiecare la locaţiile lor, la naţiunile lor cu aceeaşi frământare, că rezultatele sunt tot ale marii Ortodoxii, în care credinţă să trăim şi să murim!

Aşa că va fi şi aici o încercare pentru Ortodoxia noastră. Pentru că, în adevăr, dragii mei, în prima etapă, a vremurilor primare ale creștinismului, se mântuiau prin fapte, în a doua, prin fapte și mila lui Dumnezeu și ultima generație, prin credință și răbdare: oleacă de credință, oleacă de răbdare. Și mult mai grele încercări vor fi la urmă, ca în primele începuturi. Atunci ispitele erau grele într-adevăr: luai un creștin, îl puneai pe rug, îi dădeai foc și într-o oră îl dădeai gata. Acuma nu, dragii mei: diavolismul acesta și ispitele pe care le trăim noi, sunt mult mai mari, însă sfinții ar fi dorit să le trăiască și să le vadă. Altădată te retrăgeai la o mănăstire sau în pustie, erai în singurătatea ta acolo, nu mai venea nimeni peste tine. Ei bine, acum monahismul e pus la încercări grele, la o altă metodă de luptă și de menținere în credință printr-o răbdare, o inteligență mare pentru că ispitele sunt incomensurabile. Nu mai vorbim și de tehnica și supra-tehnica aceasta care este și benefică, dar și otrăvitoare în același timp.

Părinte, dar în tot acest dialog ecumenic, când credeți că este în pericol Biserica?

Mi-au zis niște credincioși de la Bacău că la ei în biserică au venit niște preoți străini(neortodocși). Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe. Dar acum luând așa lucrurile, în viața mea de păcătos, călugăr și preot sunt eu la înălțimea cuvenită a Sfintelor Canoane și a rânduielilor, când săvârșesc Sf. Liturghie să împărtășesc o lume? Nu, dar e harul lui Dumnezeu care lucrează. Așa socotim și noi. Acum să nu fim chiar așa de absurzi și de neînțelegători, deși știu prea bine: ăștia nu vin la noi cu o corectitudine, cu cinste, cu un respect față de confesiunile lor, față de religiile lor. Nu, măi! Acesta e un joc pe care la ordin trebuie să-l desfășoare pe scenă, să desfășoare actul. Dar ei nu au nicio convingere despre asta. Că nu o să vină el la ortodoxie prin conferința de la Sibiu sau din cine știe ce punct al lumii. Nu vedeți că nu există nicio înțelegere, că nu cedează nici unii, nici alții, o țin pe a lor cu încăpățânarea lor diavolească și nu renunță? Aici e (vorba) de un mijloc de a cunoaște, de a se întâlni ca să justifice existența ecumenismului, dar nu e nimic cinstit și corect. Eu vreau să văd acum la Sibiu că vine o confesiune, știu eu care, să spună: „Domnule, uite, noi ne aliniem ortodoxiei…”. Așa cum vine un american de pildă din America, din sălbăticia lui și spune: „Aici vreau acum să mă botez, dar nu catolic sau altcumva, ci ortodox”. Sunt oameni cinstiți care vin și se botează cu sutele, din America. Iată auzeam, nu știu în ce măsură e real, că o sumedenie de mahomedani din Turcia au trecut la ortodocși și că patriarhul Constantinopolului a dat dispoziție să se traducă vreo 10.000 de Biblii în limba turcă. Păi, dacă vrei la ortodocși, treci la ortodoxie! Sfinții care se așezau în fața persecuțiilor, se așezau acolo și mărturiseau. Dar una era Sinodul Ecumenic, când se adunau acolo și era duhul lui Dumnezeu care lucra și colabora cu ei, dar aici ce duh lucrează, măi, între ei? Duhul țigării, al cafelei? Îți dai seama câți necăjiți și câți copii nenorociți care stau pe sub poduri și n-au ce să mănânce, pot să trăiască dintr-o masă ca asta (ca a lor)? Și noi ne lefăim? Casa arde și baba se piaptănă. Într-o Românie cu asemenea nevoi și necazuri și greutăți, mai faci o manifestare din asta ca să amețim noi Europa că în România s-a ținut conferință ecumenică?!

Părinte, dar credeți că ei vin cu dorința de a-și mărturisi credința lor sau de a ne compromite pe noi și a face o religie universală?

Ei vin să-și mărturisească credința lor și să ne dovedească că ar trebui să fim mai înțelegători, să fim mai împăciuitori, să mai luăm de la ei, să mai lăsăm de la noi și în felul acesta e de ajuns, ca și în lacul acesta, în barajul de la Bicaz, să introducă o fisură cât un vârf de ac și dacă prin fisura aceea intră apa, apăi barajul acesta în scurt timp s-a dărâmat, nu mai rămâne (nimic) din rezistența lui. Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

 Credeți, totuși, că poporul român va aluneca în această păcăleală a ecumenismului?

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Şi aşa, un îndemn faţă de toţi creştinii care aşteaptă cu emoţie să urmărească evenimentele de la Sibiu?

Noi ar trebui ca zilele acestea ale noastre pe care le avem şi care coincid de altfel şi cu această mare adunare a lumii aici la noi, să ţinem măcar două, trei privegheri de noapte, să ţinem în fiecare biserică câte trei Liturghii, luni, miercuri şi vineri, bineînţeles, în afara zilelor potrivite, să facem fiecare câte o Psaltire şi Dumnezeu sunt sigur că va îndeplini dorinţele noastre. Şi zicem şi noi, că suntem în prag de Adormirea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta, nu ne laşi pe noi!”.

 

[1] Este vorba de Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu, ce a avut loc în anul 2007.

 



Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre jocul incorect al Ecumenismului. Un text mai vechi dar actual și azi.


ierotheos vlachosDialogul ecumenist – un joc incorect

de Mitroplitul Ierotheos Vlachos [1]

Tema participării Bisericii noastre la Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi „cea romano-catolică”, dar mai ales a modului în care participă, este vastă, însă aici mă voi limita doar la a prezenta în rezumat câteva puncte de vedere:

  1. Dialogul este necesar, dar cu indispensabilele condiţii teologice, eclesiologice şi canonice. Adică: Biserica nu trebuie ca în numele dialogului să se lepede de teologia ei, de eclesiologia şi de Dreptul ei canonic.
  2. Chiar dacă există teme în suspans, precum tema Uniaţiei şi alte teme teologice de bază, cum ar fi învăţătura despreactus purus”, care influenţează foarte vizibil întreaga teologie („Filioque”) şi eclesiologie a papismului, cu toate acestea se poate dezbate tema raportului dintre primat şi sinodalitate, dat fiind că a fost o temă de bază, care a preocupat primul mileniu. Consider că îndepărtarea treptată a Romei celei Vechi de către Patriarhiile Răsăritului a început cu primatul papei în Biserică, iar mai târziu cu introducerea „Filioque-lui” de către franci în teologia Romei celei Vechi. Adică: Papa nu a putut accepta niciodată ca aceleaşi privilegii de onoare să fie acordate de către Sinodul al IV-lea Ecumenic episcopului Noii Rome.
  3. Cu toate că dialogul referitor la raportul dintre sinodalitate şi primat este important şi că prin prisma acestuia se consideră că se va înainta şi la alte chestiuni, cu toate acestea există câteva probleme care trebuie semnalate.
  4. Modul în care Biserica noastră participă la dialog nu este cel potrivit. Se face cu o extremă secretomanie. Textele care au fost semnate la întrunirile de până acum (Monaco, Bari, Noul Valaam şi Ravenna) şi de către reprezentanţii Bisericii noastre sunt problematice. Niciodată nu a avut loc în cadrul Ierarhiei o dezbatere referitoare la chestiunea: Care ar trebui să fie poziţia reprezentanţilor noştri în cadrul acestor întruniri? Şi niciodată textele nu au fost dezbătute în cadrul Ierarhiei după ce au fost semnate. Înseamnă că în acest punct nu funcţionează sistemul sinodal. Noi, ierarhii, ca interpreţi şi păzitori ai Credinţei, suntem abandonaţi la periferie, în „întuneric”.
  5. Declaraţiile făcute de către reprezentanţii ortodocşi şi romano-catolici arată problematizarea, pentru că demonstrează că există o încercare de a impune „unirea bisericilor” nu într-un mod cinstit. Există aceste declaraţii, care – dacă va trebui – pot fi citate.

III. În primul mileniu Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu tema privilegiilor papei Romei. Aceasta s-a întâmplat în cadrul Sinodului convocat de Sfântul Fotie ce Mare (879-880 d.Hr.), (sinod) care este considerat de către mulţi ortodocşi ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. La acest sinod au fost prezentate cele două tipuri de eclesiologie, adică a „bisericii papale” şi a Bisericii Ortodoxe. Patriarhul Fotie a recunoscut privilegiile de onoare ale papei, dar în cadrul ecleziologic ortodox: papa are doar privilegii de onoare în Biserică şi nu poate să se situeze deasupra Bisericii. Prin urmare, în dezbaterea care are loc asupra primatului papal trebuie să se acorde o maximă importanţă hotărârii acestui Sinod. Desigur, în cadrul acestui Sinod, împreună cu primatul a fost dezbătut şi adaosul „Filioque”. De aceea, atunci când dezbatem astăzi tema primatului, trebuie să o considerăm în cadrul privilegiilor de onoare. La fel, cu dezbaterea ereziei „Filioque”. Continue Reading »



Ce este CMB-ul (Consiliul Mondial al Bisericilor)? Relația dintre Masonerie si CMB (I)


Preluat din cartea: Ecumenismul fără mască de Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos

Consiliul Mondial al BisericilorCe este CMB?

Consiliul Mondial a Bisericilor

„Consiliul Creștin Mondial al Vieții și Acțiunii”  şi  „Consiliul Mondial al Credinței și Ordinii” s-au unit în 1932 într-un organism ce poartă astăzi numele de „Consiliul Mondial a Bisericilor” (CMB).

Această organizaţie a început să-şi dea pe față planurile mai ales după cel de-al doilea război mondial. Războiul nu a lăsat-o să-și pună în practică mai devreme planurile.

În 1948 a avut loc prima întrunire a Consiliului la Amsterdam. Au mai urmat până astăzi alte trei adunări, la Evaston în 1953, la New Delhi în 1961 şi la Upsala în 1968.[1]

Periodicul ortodox „Apocalipsa”, din 1964, prezintă o listă de organizații ecumeniste:

World Fellowship of Faiths[2], World Congress of Faiths[3], World Council of Religions[4], Universal Spiritual Church[5], Universal Religious Alliance[6], World Parliament of Religions[7], World Religious Congress[8], Universal Brotherhood[9], Peace and Brotherhood[10], Universal Religious Fellowship[11], World Spiritual Congress, World Alliance for International Friendship Through Religion[12].

Toate aceste organizații sunt conduse din umbră de către un centru unic luciferic care urmărește distrugerea tuturor religiilor. Observați că foarte multe denumiri ale acestor organizații seamănă între ele. Și cum să nu semene, din moment ce toate sunt tentaculele aceleiași organizații a întunericului. Toate aceste organizaţii sunt ecumeniste.

Așadar, YMCA, YWCA, organizaţia cercetaşilor şi CMB sunt baza văzută a ecumenismului.

Mitropolitul Vitalie al Montrealului şi Canadei, în cuvântul său adresat Sinodului Bisericii Ruse din Diaspora, spune următoarele: „Aceste trei organizaţii (YMCA, Scouts şi CMB) sunt până astăzi stâlpii pe care se sprijină întreaga mişcare ecumenică şi din care se completează nucleele colaboratorilor ei, recrutați, în genere, din popor, din oamenii care au o părere bună despre ea”….

CMB este instrumentul văzut al ecumenismului şi şi-a început activitatea după cel de-al doilea război mondial.

După primii paşi cu caracter organizatoric al acestui Consiliu, multe Biserici ortodoxe au urmat iniţiativa Patriarhiei de Constantinopol şi au început să ia parte la adunările lui. Mulți nu aveau nici o bănuială. Însă unii ierarhi luminați de Dumnezeu ai Bisericii Ortodoxe au tras un semnal de alarmă, cum ar fi Mitropolitul Samosului, Irineu, care printre primii a semnalat furtuna iminentă ceva izbucni din CMB.

A mai lansat avertismente şi Evloghie Korilas care a spus: „Pentru Dumnezeu! Voi ştiţi ce faceţi? Aţi lepădat ca şi ortodocşi caracterul conducerii ecumenice al Bisericii Răsăritene şi aţi lăsat-o în mâinile protestanților care ne vor duce unde vor ei, pentru a arăta lumii că ei deţin puterea spirituală. Pentru că dacă ei ne-au chemat, se înţelege că doresc să vă treacă de partea lor. Acesta este adevărul. Ce faceţi aşadar? Ce răspuns daţi ca şi greci? Dacă antarţii (partizanii) comunişti vă chemau în munţi ca să purtaţi discuţii cu ei legate de problemele neamului, de fixarea unui regim social care să fie mai potrivit pentru ţară, aţi fi răspuns la invitaţie, v-aţi fi dus? Exact de acelaşi lucru e vorba şi cu aceste adunări religioase.”

În general, cei mai mulţi cred că Biserica nu păţeşte nimic dacă reprezentanţii ei se apropie de diferiţi eterodocşi care caută, chipurile, adevărul. Nu este nimic rău în a opune adevărul ortodoxiei înşelării eterodocşilor, zic ei. O astfel de participare se poate crede că are un caracter misionar, pentru că astfel se face cunoscută şi credinţa ortodoxă.

Lucrurile aşa păreau la început, însă n-au ţinut mult. Planurile puse la cale cu dibăcie de puterile întunericului au început să prindă contur. Adevărata faţă a ecumenismului a fost descoperită chiar de către ei înşişi. Masca a căzut în urma declaraţiilor reprezentanţilor diferitelor biserici, ce au putut fi auzite la cele patru conferinţe CMB.

 

  1. Întrunirile Consiliului Mondial al Bisericilor
  2. Prima întrunire

Prima conferinţă de la Amsterdam s-a desfăşurat sub direcţia unei anumite idei centrale. Subiectul a fost „Voia lui Dumnezeu şi neorânduiala omului”. Tema acestei conferinţe precum şi altor întruniri nu a avut nimic dogmatic. Ea a fost în aşa fel aleasă încât să poată fi abordată de orice confesiune în felul ei propriu. A fost de fapt o ocazie pentru meditaţie şi o abordare lumească a amintitei probleme. Ca atare, subiectul a sfârșit într-o discuție fără rezultat. Continue Reading »



Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi din Volos – impotriva Sinodului din Creta


Patriarchs sat at the opening session of the Holy and Great Council in Crete / Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi din Volos - impotriva Sinodului din Creta„Sinodul” din Creta nu poate fi nici Sinod, nici Mare, nici Sfant

Sinaxa Clericilor si Monahilor Ortodocsi: “Sinodul” de la Kolimbari  – Creta si impletirea lui cu ecumenismul.

Nelinistea și suferința pleromei sănătoase a Bisericii pentru  rezultatul lucrarilor așa-numitului  Sfânt si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe s-au adeverit. Aceasta Intrunire nu este nici Sinod, nici Sfânt, nici Mare.

Nu este Sinod, deoarece nu are nimic in comun cu Sinoadele anterioare ale Bisericii Ortodoxe: intrerupe traditia Sinoadelor Ortodoxe, nu se arata ca fiind o continuare a lor, recomandand deviatia sinodala si inovatia canonica. Eklesiologia cinica si marturisirea provocatoare  a Arhiepiscopului Albaniei conform careia: “[Intrunirea din Creta] nu este o copie a vechilor sinoade, ci o intrunire de tip nou”, apreciata pozitiv de către liderul ecumenismului, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, președinte al „Sinodului” si impreuna sezator cu alti arhierei, care au acceptat fără impotrivire, inovatiile ofensatoare la adresa indelungatei traditii canonice si sinodale a Bisericii, sunt subiecte care trebuie supuse judecatii unui adevarat Sfant si Mare Sinod.

Imaginea rugaciunii in comun a Ortodocsilor cu observatorii eretici: Protestanti, Papistasi, Monofoziti, evenimentele si cuvintele  pline de amabilitate adresate acestora, trambiteaza despre inovatia sinodala fara precedent si atacul direct asupra Sfintelor Canoane.

Nu este “Sfant”, deoarece unele texte deosebit de importante care au fost judecate in Creta sunt potrivnice hotararilor nestramutate ale Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti, luate in Duhul Sfant, mai ales cele referitoare la relatia cu ereticii. Nu este posibil ca Duhul Sfant sa fie potrivnic Lui Insusi, sa se contrazica; odata sa indrume spre anatematizarea  ereziilor si ereticilor, la Sfintele cu adevarat Sinoade, si altadata, precum la “sinodul” din Creta sa indrume spre recunoasterea lor ca “biserici”. Si pentru ca Duhul Sfant este drept, nealterat si neschimbat, distorsionate si alterate sunt unele hotarari ale sinaxei de la Kolimbari, care au prin excelenta continut dogmatic. Prin urmare nu au fost luate in Duhul Sfant ci in alt duh, strain si stricator.

Nu este nici „Mare” acest „sinod”, din doua pricini: Maretia, in primul rand consta in sfintenie si evlavia de Dumnezeu. Biserica i-a numit „Mari” pe acei Sfinti care s-au deosebit prin apararea dreptei credinte sau prin virtute si sfintenie, sau prin amandoua; Marele Atanasie, Marele Konstantin, Marele Vasile, Marele Antonie, Marele Eftimie si multi altii. „ Sinodul” din Creta, in  vederea apararii dreptei credinte, nu doar ca nu ia punctaj mare dar si prestatia lui este negativa, sub zero, incat nu doar ca nu a luptat ci dimpotriva a acordat si statut eklesiologic ereziilor.

Este Mic si pentru alte multe pricini; prezenta tuturor episcopilor la marile sinoade adevereste prezenta pastorilor mandatati sa exprime constiintei pleromei Bisericii. Din acest punct de vedere, „sinodul” din Creta este cu totul nedesavarsit. Nu s-au intrunit toti episcopii ci un numar extrem de limitat al acestora. Prin urmare nu a fost reprezentata pleroma intreaga. Dar si dintre cei chemati, conform regulamentului inacceptabil, nu au avut dreptul sa-si dea votul, sa exprime acordul sau dezacordul lor in vederea hotararilor, sa exprime parerea poporului credincios pe care il reprezinta. Acest lucru este o originalitate papala istorica unica, oligarhica de factura anti-sinodala. Nu voteaza toti episcopii aflati de fata ci un numar restrans de 14 Intaistatatori, care in acest fel devin indirect papi ai sinoadelor Bisericilor locale. Avem de-aface cu o adunare restransa a intaistatatorilor, o institutie noua si necunscuta care afecteaza principiul egalitatii intre episcopi, deoarece transforma pe Intaistatatori, din „primii intre egali” (primos inter pares)  in „ primii fara egal” (primos sine paribus).

Alti doi factori care minimalizeaza acest parut „mare sinod” au fost: lipsa a patru patriarhi, enumerati printre Intaistatatorii Bisericilor locale, nu din pricina de nevoie, cum ar fi sanatata, vreme de razboi, ori altele, ci din pricina dezacordului fata de regulamentul de functionare si tematica sinodului. Nu au luat parte Biserica Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, si a Georgiei. Inca inainte sa se intruneasca, „sinodul” si-a pierdut caracterul panortodox si intai de toate credibilitatea hotararilor sale, deoarece absentii au denuntat lipsa de sinodalitate, transparenta si respect fata de propunerile anterioare. Desigur, nu este doar lipsa celor patru Intaistatatori ai Bisericilor, care minimalizeaza „sinodul”. Mai mult decat aceasta este lipsa de reprezentare a unui numar coplesitor de mare de credinciosi ortodocsi.

„Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi” a luptat prin conferintele, omiliile, interviurile si scrierile membrilor sai, conlucrand cu episcopii ce impartasesc acelasi crez, informand de asemenea poporul Ortodox despre proasta inraurire a „sinodului”, mai cu seama in ultima faza de pregatiri. Am fi fost fericiti daca s-ar fi putut impiedica intrunirea acestei reuniuni ecumeniste sau daca pe parcursul lucrarilor sale unii dintre Intaistatatori ar fi luptat cu hotarare si in mod decisiv pentru a bloca intreg textul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine”, care legalizeaza Ecumenismul. Diortosirile si indreptarile pe care le pretindea Biserica Greciei, desi au fost acceptate in sinodul local, nu puteau fi suficiente pentru a transforma textul intr-unul acceptabil din punct de vedere ortodox, de vreme ce nu s-a condamnat ceea ce continea conotatii mult mai grave antiortodoxe, adica Dialogurile Teologice si participarea noastra la „Consiliul Mondial al Bisricilor”. Dimpotriva, in text sunt laudate aceste insotiri ecumeniste. Propunerea corecta ca exprimarea „biserici crestine” sa fie inlocuita cu „comunitati crestine”a intampinat o serie de reactii si a fost respinsa cu propuneri alternative neistorice, neteologice, nerezonabile, pe care le-a aprobat, nu se stie cum, Arhiepiscopul Atenei care nu a respectat, asa cum trebuia, hotararea sinodului grec si a depasit nejustificabil mandatul ce il avea de la acesta cu tot ce implica acest lucru pentru validitatea hotararilor luate.

Se asteapta neaparat explicatii din partea atat a Arhiepiscopului cat si a intregului corp ierarhic care a participat la acest „sinod” din Creta.

In ultimul moment a scapat corabia de la naufragiu in apele noroiase ale Ecumenismului, episcopii care nu au  semnat  sau si-au exprimat rezervele fata de faimosul text. Din cate stim pana in momentul de fata este vorba despre:

Mitropolitul Irineu de Basca (Serbia)

Mitropolitul Atanasie de Limasol (Cipru)

Mitropolitul Neofit de Morfos (Cipru)

Mitropolitul Nicolae de Amatunda (Cipru)

Mitropolitul Epifanie de Lidra (Cipru)

Mitropolitul Porfirie de Neapoli (Cipru)

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos ( singurul din Biserica Greciei)

Multi alti ierarhi au exercitat o critica rapida asupra textului si si-au exprimat retineri in privinta semnarii. Acestia alcatuiesc continuitatea marturisirii Sfintilor Parinti si pentru noi toti sunt o nadejde si perspectiva ca pe viitor, in mod ortodox si sinodal va fi respins „sinodul” din Creta, ca fiind unul unionist, ecumenist si filopapist, precum s-a intamplat cu pseudo-sinodul de la Ferara- Florenta.

Acest text constituie o prima estimare careia ii vor urma altele mai detaliate.

„Sinaxa Clericilor si a Monahilor Ortodocsi” (30 iunie 2016)

Semnatarii:

Arhim. Athanasios Anastasiou ( Marele Meteor)

Arhim. Sarandis Sarandou („Adormiea Maicii Domnului” Marousi, Attiki)

Arhim. Grigorios Haginikolaou ( „Aghia Triada” Volos)

Geronda Evstratios – Ieromonahul  ( Marea Lavra – Sf. Munte)

Protopresv. Gheorghios Metallinos  (Prof. Onorific la Facult de Teologie din Atena)

Protopresv. Theodoros Zisis (Prof. Onorific al Facultatii de Teologie din Tesalonic)

Dimitrios Telenghidis ( Prof. al Facultatii de Teologie din Tesalonic )

Traducere dupa: aktines

 



Cine aprobă acest Sinod din Creta (numit ilegitim panortodox) aprobă implicit ecumenismul!


Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștineStim de la Sf. Iustin Popovici ca ecumenismul este panerezie. Totusi la acest Sinod s-a legitimat ecumenismul, ca fiind o continuitatea a traditiei apostolice si patristice. Ecumenismul este insă un fals, combătut de foarte multi sfinti parinti. Atât in documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cât si in așazisa Enciclică a Sinodului, scrie negru pe alb că ecumenismul este o datorie a Bisericii. Cităm din Enciclică, pct 3: „Biserica noastră gândindu-se la datoria de a mărturisi Adevărul și credința apostolică, acordă o mare importanță dialogului, în particular cu creștinii eterodocși. În acest mod, restul lumii creștine cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu semnifică în nimic un compromis în materie de credință„.

De asemeni la acest Sinod s-a afirmat ca Tradiția înseamnă fundamentalism. Citat, tot din encilică: „Explozia fundamentalismului care se observă în diferite tradiții religioase reprezintă expresia unei religiozități morbide. Un dialog interreligios sobru [cu trezvie] contribuie într-un mod semnificativ să favorizeze încrederea reciprocă, pacea și reconcilierea„ (pct. 4). (preluat de pe Român ortodox în Franța)

Despre documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, nesemnat de 8 Mitropoliti, nici nu mai are sens sa discutăm. El a fost analizat in articolele anterioare de pe acest site. Amintim doar o fraza din acest document si e destul: Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică pentru restabilirea unității cu alți creștini în Biserica Una, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca, nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi. (preluat de pe sinodul talharesc).
De asemeni Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea ecumenică pentru restabilirea[„refacerea” cf. tr. Basilica] unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza adevărului credinței credinței și a tradiției Bisericii primare [„vechi” cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice.
Notă: Ce este subliniat a fost modificat. Și chiar dacă textul a suferit într-adevăr îmbunătățiri, nu este suficient, in document persistând incă abateri de la dogma ortodoxă, inclusiv acordarea termenului de biserică si altor confesiuni crestine. Și a nu se confunda textul enciclic ca mesaj final cu documentele semnate sinodal. Adică trebuie avute în vedere ambele, si documentele semnate (în primul rând) si enciclica, ce pare mai mult un mesaj bine periat pentru presă și ochii lumii).
(Redactia Revistei Atitudini)



Sinodul „Panortodox” incotro? Papa Francisc s-a rugat pentru Sinodul ortodox din Creta!


ecumenism 1Sursa: Antena 3

Marele Conciliu Ortodox, o reuniune fără precedent în ultimul mileniu, care ar trebui să parafeze unitatea bisericilor creştine ortodoxe din întreaga lume, s-a deschis duminică în insula Creta (Grecia), dar forţa sa este diminuată de mai multe absenţe, inclusiv de cea răsunătoare a Patriarhului Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse, comentează agenţia France Presse (AFP), citată de Agerpres,

Duminica, de ziua Rusaliilor ortodoxe, Consiliul a început cu o liturghie divină celebrată în comun la Heraklion, capitala insulei, de zece întâistătători ai bisericilor ortodoxe, între care şi patriarhul ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu.

Preşedintele grec Prokopis Pavlopoulos a participat la liturghia transmisă în direct de televiziunea de stat ERT, relatează AFP.

Pregătit timp de peste cincizeci de ani şi fără precedent de la schisma istorică din 1054 dintre Roma şi Constantinopol, acest mare conciliu vizează strângerea rândurilor ortodoxiei.

Dar fotografia de familie rămâne incompletă şi lucrările care vor continua până la 27 iunie la Chania (în nord-vestul insulei Creta) vor fi marcate de patru absenţe. Pe lângă Patriarhul Kirill, a cărui Biserică Rusă are greutate demografică pentru jumătate din comunitatea ortodoxă, având numai ea singură aproape 130 de milioane de membri, sunt, de asemenea, absenţi întâistătătorii bisericilor ortodoxe din Antiohia, Bulgaria şi Georgia.

Lovitura este dură pentru cei care au inspirat această reuniune, Patriarhul Bartolomeu fiind unul dintre iniţiatori, influenţa sa fiind contestată de ani de zile de către biserica rusă, notează AFP.

Cei absenţi au declarat în ultimul moment că nu vor participa, invocând probleme de esenţă procedurală, în ciuda acordului pe care şi l-au dat la început pentru susţinerea reuniunii.

„Unitatea Ortodoxiei este bună pentru noi toţi. Cei absenţi vor fi cei care pierd”, a comentat Nikos Kotzias, ministrul de externe al Greciei, ţară în care ortodoxia este calificată de Constituţie drept „religie dominantă”.

Papa Francisc, în rugăciunea sa de duminică după-amiază de la Bazilica Sfântul Petru din Vatican, s-a rugat pentru marele conciliu ortodox.

„Să ne unim cu fraţii noştri ortodocşi, invocând Duhul Sfânt să ajute cu darurile sale pe Patriarhii, arhiepiscopii şi episcopii adunaţi în conciliu”, a spus Papa Francisc înainte de a rosti „Ave Maria” în limba italiană.

„Acest conciliu mare şi sfânt va purta mesajul de unitate”, a spus, la rândul său, Patriarhul Bartolomeu, în insula Creta, citat de media internaţională.

Biserica ortodoxă este estimată la nivel mondial la aproximativ 250 de milioane de credincioşi, menţionează AFP.

Participanţii la conciliu, sute de episcopi şi de consilieri, trebuie să valideze şase documente consensuale, să actualizeze mărturia ortodoxă, să facă mai cunoscută vocea acestei biserici creştine şi să gestioneze relaţiile cu restul lumii creştine.

Un mesaj final va fi emis la încheierea lucrărilor conciliului, mai notează