Acasă » crestin ortodox

Posts Tagged 'crestin ortodox'


A apărut Revista ATITUDINI Nr. 48, dedicată Părintelui Daniil (Sandu Tudor) și mărturisitorilor mișcării Rugul Aprins


Coperta atitudini 48 față

Coperta atitudini 48 verso

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 48, închinată Părintelui Daniil de la Rarău

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: [email protected] sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

Editorial:
JOS MÂINILE DE PE PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU!
de Monahia Fotini

4 IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR), MĂRTURISITORUL DE FOC AL RUGULUI APRINS

16 ÎNTRE SOBOR ȘI SOVIET
de Sandu Tudor

18 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU:
UN POSIBIL RĂSPUNS PENTRU SCENA POLITICĂ DE AZI

25 DOUĂ MINUNI DE SFINȚI:
PĂRINTELE JUSTIN ȘI PĂRINTELE PROCLU

28 PĂRINTELE IOAN DE LA RARĂU DESPRE STAREȚUL SĂU, IEROSCHIMONAHUL DANIIL (SANDU TUDOR) – STAREȚUL
RUGĂCIUNII ISIHASTE

33 MIȘCAREA – RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI
de Monahia Dometiana

38 CUVIOSUL PĂRINTE PROCLU – FILĂ VIE DE PATERIC
„Măicuţa Domnului să vă ducă în Rai cu tot cu mine!“

44 DOR DE ÎNCHISOARE
Interviu cu Doamna Galina Răduleanu

54 IOAN IANOLIDE – CHIPUL LUMINOS AL BUNĂTĂȚII ÎN IADUL COMUNIST
De vorbă cu Doamna Constanța Ianolide

60 DE CE NU PUTEM ACCEPTA SINODUL DIN CRETA.
SINODUL DIN CRETA ȘI ECLESIOLOGIA ERETICĂ NESTORIANĂ
de Mitropolitul Ierótheos Vlachos

66 SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE (II)
de Preot Dr. Mihai Andrei Aldea

82 MESAJ AL BISERICII GRECIEI ÎN PRIVINȚA SINODULUI DIN CRETA

85 MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA ATENȚIONEAZĂ ASUPRA IEȘIRII DIN BISERICĂ
„Un așa-zis spirit de luptă, care nu este deloc vindecător nici sfințitor, ci mai degrabă
pierzător“

89 SF. TEODOR STUDITUL: DESPRE PURTAREA DE GRIJĂ LA ÎMPĂRTĂȘIREA CU SFINTELE TAINE

92 VIAȚA SF. SIMEON NOUL TEOLOG
de Preot Ilarion V. Felea

98 ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAREA COPIILOR
de Ioan Vlăducă

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: [email protected],

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

Coperta atitudini 48 interior Parintele Iustin

Coperta atitudini 48 interior 2 Sandu Tudor

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea. Marturii ale închinătorilor


Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea

La îndemnul unei măicuțe de la Mănăstirea Paltin vă scriu și eu o parte din minunatele întâmplări și schimbări din viața mea pe care le-am trăit după ce l-am întâlnit pe părintele Justin de la Petru Vodă. Pe părintele Justin l-am cunoscut personal în anul 1998. Înainte cam cu trei ani de căsătorie, am intrat în chilia sa și i-am spus să îmi dea binecuvântare de călugărie sau de căsătorie și mi-a spus: „Lasă că o să te căsătorești cu Liana de la Cluj”. Eu am crezut că glumește, dar după vreo trei ani, m-am căsătorit exact cu Liana de la Cluj, care venise în Oradea să facă Facultatea. Când am cunoscut-o pe soție, părintele mi-a zis să am grijă de ea și m-am gândit să venim împreună la Petru-Vodă. Când am intrat părintele ne-a zis să ne căsătorim acolo, la mănăstire peste două săptămâni. Minunea s-a întâmplat și am făcut cununia la Petru-Vodă cu un sobor de patru preoți.

La un an de la căsătorie s-a născut prima fetiță căreia i-am dat numele părintelui. Când soția a făcut ecografie, doctorii i-au spus că fetița are malformații și să hotărâm ce vrem să facem mai departe. Soția, care a terminat medicina, a venit plângând acasă și l-am sunat pe părintele Justin care ne-a zis să nu mai facem ecografii și să stăm liniștiți că fetița nu va avea nimic și va fi sănătoasă. Și așa a fost chiar dacă ecografiile arătau cu totul altceva.

Același lucru s-a întâmplat și unor fini de ai noștri care fuseseră vreo 8 ani prin Germania unde doctorii le spuseseră că nu vor putea avea copii. După ce au fost la părintele Justin și le-a dat canon, minunea s-a întâmplat și acum sunt părinții a doi copii.

Când am fost cu binecuvântarea părintelui în Germania unde soția a lucrat la un spital clinic universitar, ne-am întors după un an pentru că nu ne-a plăcut să fim departe de țara noastră și la întoarcere părintele s-a bucurat că ne-am întors, zicând: „Uite niște români adevărați!”.

Altădată am fost la părintele cu o doamnă care avea un băiat care nu mergea la biserică și după ce și-a spus durerea părintelui, băiatul a început să meargă la biserică fără ca mama lui să îl constrângă cu ceva.

Odată când i-am adus părintelui un pomelnic de la niște bătrâni din bloc, am primit banii înapoi, iar pe pomelnicul pe care scria „pentru Sf. Liturghie”, părintele a tăiat cu pixul și a scris altceva. Când le-am înapoiat vecinilor mei banii de pe pomelnic și le-am spus cele întâmplate, ei mi-au spus că precis părintele știa că nu sunt căsătoriți și că trăiesc în concubinaj deși erau bătrâni pensionari.

Odată i-am cerut părintelui binecuvântare să merg până la Putna și am căpătat binecuvântare să merg până la Moscova și mai departe. Când am ajuns acasă am primit un telefon de la o prietenă care lucra la bancă și mi-a spus că ea s-a înscris într-un pelerinaj în Rusia, dar că s-a întâmplat ceva la serviciu și nu poate să mai meargă și m-a trimis pe mine în locul ei. Așa că peste nici o săptămână eram la Moscova și mai departe, la Valaam, Solovăț și Oranki.

Ar fi atât de multe de spus despre cei 15 ani în care l-am avut pe părintele ca povățuitor, despre minunile pe care le-a făcut cu mine și cu familia mea! Un lucru este sigur pentru mine: părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele de la Oradea[1].

(Mai multe marturii aflati in Revista Atitudini, Nr. 47)

 

 

 

[1] Relatare primită prin scrisoare poștală la adresa Redacției.



Părintele Justin Pârvu: Cuvânt de mângâiere pentru românii care își petrec sărbătorile peste hotare


Cuvânt de mângâiere pentru românii ce-și petrec sărbătorile peste hotare

Te gândești la ei (românii de peste hotare, n.ed.) pentru că ei duc povară și mărturie de sfinți. Aici cântăm noi… (bucuroși), suntem împreună, mai facem o glumă, mai facem o cântare patriotică, ba un colind. Dar săracii acolo nu mai au sărbătoare pentru că sunt sub stăpânire străină. Și nu sunt sub străini oarecare, sunt străini și de religie și de credință. Au de-a face cu romano-catolici, protestanți, calvini, toate soiurile de oameni.

Am putea spune (despre românii ortodocși de peste hotare) că sunt niște mărturisitori ai Ortodoxiei noastre, că unde se duc ei acolo pun o rugăciune, fac o cântare, merg la o biserică și propovăduiesc credința nației noastre creștin-ortodoxe. Nu trebuie să-i uităm pentru că ei sunt glasul care a răscolit lumea aceasta românească pe unde au trecut și pe unde trec, pe unde stau. Au dus acolo obiceiurile, au dus credința, au dus familia, au dus toate, sentimentul de mamă, sentimentul părintesc. L-au dus acolo unde prea puțin se cunoștea sau se cunoaște și până astăzi.

Să fiți binecuvântați, băieți. Dumnezeu să vă ajute! Să vă dăruiască o tinerețe de vreo sută de ani, de aici încolo! Să cântați nevoile acestea ale neamului cu vocile acestea frumoase pe care le aveți! După cum spun și versurile astea: „sărac”… și „dor”…, că în sărăcia noastră românul mereu a dorit altceva, și-a dorit mântuirea, și-a dorit chiar și suferința: „Mai bate, Doamne câte-un cui, mai vâră câte-un spin”. Ăsta este românul nostru: întotdeauna și-a mângâiat suferința prin nădejdea aceasta, a Învierii Domnului Iisus…

(Mai multe în Revista ATITUDINI, Nr. 47)



Hotărârea finală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare referitoare la Sinodul din Creta «Sinodul din Creta nu este nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox»


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a emis hotărârea ei finală referitoare la Sinodul din Creta și la textul cu titlul: „Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”. Prin hotărârea ei unanimă, cu toți episcopii prezenți la ședința Sinodului, care a avut loc la 15 noiembrie 2016, Sfântul Sinod:

A amintit că la 1 Iunie a cerut amânarea Sinodului și că același lucru l-au făcut în continuare și alte trei Biserici Ortodoxe Locale Autocefale (Patriarhia Antiohiei, a Georgiei și a Rusiei).
A observat că au fost chemați să urmărească Sinodul reprezentanți ai mass mediei și ai diferitelor grupări religioase eterodoxe, dar nu au fost chemați, nici măcar ca observatori, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Americii, care este recunoscută ca Biserică Autocefală de către Patriarhia Bulgară.
A observat de asemenea că textul cu titlul: „Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” nu a fost semnat de o mare parte de ierarhi care au participat la Sinod, dintre care unii sunt teologi ortodocși proeminenți.

În continuare hotărârea Sfântului Sinod s-a referit, mai în detaliu, la diferite puncte problematice ale textului sinodal. Mai concret:

În ceea ce privește paragraful 4 al textului, Sfântul Sinod explică că rugăciunea Bisericii pentru „unirea tuturor” nu înseamnă restabilirea unității cu alți creștini, ca și cum unitatea este ceva care s-ar fi pierdut de către Biserică, ci se referă la întoarcerea în sânul Bisericii prin Botez, Mirungere și Dumnezeiasca Euharistie a celor care au căzut. Mai mult, Sfântul Sinod face cunoscut că Biserica Ortodoxă nu poate accepta diferitele teorii despre această unitate, teorii care persistă la eterodocși, cum ar fi „teoria Bisericii nevăzute”, „teoria ramurilor” și „teoria egalității dogmelor”, precum și teoria de curând formulată a „teologiei baptismale”, potrivit căreia există o unitate primitivă într-un „botez comun”. Sfântul Sinod a făcut cunoscut că toate aceste teorii au legătură cu doctrina despre „harul creat” al Sfântului Duh, care a fost condamnată de către Biserică. Și încheind, Sfântul Sinod face cunoscut, de asemenea, că respinge doctrina care se află în Decretul privind Ecumenismul a Conciliului Vatican II, ca expresie a aceluiași concept eclesiologic greșit menționat mai sus.
În ceea ce privește paragraful 5 al textului, mai concret, declarația că Biserica Ortodoxă participă la inițiativele ecumeniste „cu scopul căutării unității” pierdute „a tuturor creștinilor”, Sfântul Sinod o consideră inacceptabilă și de neîngăduit, datorită faptului că Biserica Ortodoxă nu și-a pierdut niciodată unitatea ei. Dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat este că ereziile care au apărut și schismele care s-au făcut au căzut din Biserică, fără ca aceasta să însemne că Trupul lui Hristos va putea vreodată să piardă integritatea ontologică originală – o unitate indisolubilă, care rezultă din ipostasul ontologic indisolubil a lui Hristos.
În ceea ce privește mult-discutatul paragraf 6, Sfântul Sinod consideră că fraza: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte biserici și comunități eterodoxe care nu se află în comuniune cu ea”, este de fapt în opoziție cu paragraful 1 al aceluiași text, care menționează că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una. Dogmele și Canoanele Bisericii fac imposibilă acceptarea existenței mai multor biserici. În același chip, această frază se vede că este în opoziție și cu paragraful 2 al textului, care menționează că „Biserica Ortodoxă fundamentează unitatea Bisericii pe faptul întemeierii ei de către Domnului nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și prin tradiția patristică și este trăită până astăzi în ea”. Sfântul Sinod nu consideră că prin adaosul acceptării „denumirii istorice” și prin explicarea că bisericile și comunitățile eterodoxe nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă, textul ar fi păzit în felul acesta de primejdia înșelării. Dimpotrivă, acceptarea denumirii istorice implică în mod necesar și acceptarea realității exprimată de această denumire. Dacă cei care au semnat textul au înțeles că referirea la acceptarea „denumirii istorice” nu s-a făcut cu scopul de a corespunde cu o realitate istorică, adică nu intenționa să se refere la biserici, textul ar fi trebuit să menționeze aceasta. Altfel, acceptarea „denumirii istorice” face să se subînțeleagă existența altor biserici în afară de Biserica Ortodoxă cea Una, fapt care se află în evidentă contradicție cu paragraful 1 și cu cuvintele cu care începe paragraful 6 (care fac cunoscut că Biserica este Una și Ortodoxă).
În ceea ce privește paragraful 12, Sfântul Sinod consideră că afirmația că „în timpul desfășurărilor dialogurilor teologice scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unității în dreapta credință și în dragoste” este foarte naivă și nu reflectă natura multidimensională a procedurii. Unitatea implică unitatea în credință, în modul de gândire și în făptuire, cu privire la definițiile dogmatice și la Canoanele care au fost aprobate de Sinoadele ecumenice, precum și la tradiția liturgică și viața duhovnicească în Sfântul Duh. Calea pentru atingerea unității trece prin pocăință și prin mărturisirea Credinței Ortodoxe și a Botezului ortodox.
În ceea ce privește paragraful 12 (care de fapt este paragraful 20), Sfântul Sinod propune ca la fraza: „Perspectivele dialogurilor teologice… sunt determinate totdeauna în baza… criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja formulate”, propoziția „ale tradiției bisericești deja formulate”, va trebui înlocuită cu propoziția „ale tradiției Bisericii Ortodoxe”. Continue Reading »



Se cere caterisirea marelui teolog Theodor Zisis?


Cu stupoare aflam dintr-un articol publicat pe site-ul grecesc aktines ca Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cere caterisirea marelui Teolog Theodor Zisis, probabil pe motiv de impotrivire fata de pseudo-sinodul din Creta

Ἀκοῦστε τὸν πατέρα Θεόδωρο Ζήση, σὲ ἀποκλειστικὴ συνέντευξη στὸ «Ρωμαίικο Οδοιπορικό», ἀποκαλύπτει τὰ ὅσα ἔζησε καὶ βίωσε κοντὰ στὸ Οἰκουμενικὸ Πατριαρχεῖο, χωρὶς ὁ ἴδιος νὰ εἶναι ποτὲ οἰκουμενιστής. Ἀναφέρει ἐπίσης, ὅτι ὅταν συνηδειτοποίησε τὴν σκληρὴ ἀντιπατερικὴ οἰκουμενιστικὴ πραγματικότητα τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριαρχείου, διέκοψε ἀμέσως κάθε ἐπαφή, καὶ τὸ Φανάρι μονομιᾶς ξεκίνησε διωγμούς…

Σύμφωνα μὲ πληροφορίες τοῦ ἰστολογίου Κατάνυξις, ὁ Πατριάρχης Βαρθολομαῖος ἐπανέρχεται καὶ ζητᾶ μὲ ἐπιστολή του ἀπὸ τὴν ΔΙΣ τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος (7-9 Δεκεμβρίου 2016), τὴν καθαίρεση τοῦ πατρὸς Θεοδώρου Ζήση καὶ τῶν ὑπ΄ αὐτόν, τὴν ὁποία φέρεται νὰ ἀπαιτεῖ προσωπικὰ ἀπὸ τὸν Ἀρχιεπίσκοπο Ἱερώνυμο. Ἐπιθυμεῖ νὰ φιμώσει δηλαδή, ὅλους ὅσοι ἀντιστρατεύονται τὴν ψευδοσύνοδο τοῦ Κολυμπαρίου.

Νὰ γνωρίζει ὅμως ὁ Πατριάρχης Βαρθολομαῖος καὶ οἱ ὑπ΄ αὐτὸν, καθὼς καὶ ἡ Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος, ὅτι ὁ πατὴρ Θεόδωρος Ζήσης καὶ ὅλοι ἐμεῖς οἱ μαθητές του μὲ τὴν εὐρύτερη καὶ στενότερη ἔννοια τοῦ ὄρου, δὲν φοβόμαστε τὶς ποικίλες διώξεις ποὺ ἐκσφενδονίζουν, ἀλλὰ οὔτε θὰ μπορέσουν νὰ καταφέρουν τὸ παραμικρὸ, διότι ὅποιος κατέχει τὴν Ἀλήθεια δὲν ὑπολογίζει τὶς ἀπειλὲς τους. Πλησίον στὸν πατέρα Θεόδωρο αἰσθανόμαστε «ὡς ἡ ὄρνις τὰ νοσσία ἑαυτῆς»! Στῶμεν καλῶς Ἀρχιερεῖς!

Sursa: aktines



Neurochirurgul Ștefan Mindea – Un doctor pentru suflet și trup. „Sunt clipe in operatie cand simti ca te ajuta un sfant”




Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta (III) de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos


Ierotheos VlachosBiserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta
(III)
de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare
a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

a) Teoria neortodoxă despre ”Bisericile eterodoxe”
Merită remarcat că după depunerea noii propuneri de către Delegația Bisericii Greciei, fără însă ca delegația să aibă vreo împuternicire din partea Sinodului Bisericii Greciei de a face modificări în deciziile acestuia, și după acceptarea hotărârii de către celelalte Biserici Ortodoxe, în esență nu au mai fost susținute următoarele hotărâri eclesiologice ale Sinodului nostru, cu excepția câtorva detalii, așa cum am prezentat acest lucru în alt text.
Propunerea finală a Bisericii Greciei la paragraful 6 a fost următoarea:
”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele…”.
Pentru început, menționez că nu cunosc încă exact cui aparține noua propunere, făcută în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, dar îmi pot da seama că autorul acestei idei nu cunoaște învățătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești-Universale (Katholiki), așa cum se va vădi mai jos.
Apoi, nu s-a acordat suficient timp pentru a fi studiată și evaluată nouă propunere de către Delegația noastră. Hotărârea a fost luată în câteva minute, într-o stare de tensiune și fără o discuție esențială pe subiect. S-a văzut că unii dintre arhierei cunoșteau conținutul noii propuneri înainte de a fi comunicată de către Arhiepiscop membrilor delegației, în ce mă privește, însă, o auzeam pentru prima oară în acel moment. Mai mult, s-a prezentat în presă că noua propunere este în spiritul hotărârii Sinodului Bisericii Greciei și, în cele din urmă, a fost înfățișată ca o victorie a Bisericii noastre.
Justificarea hotărârii este următoarea:
”Prin această modificare reușim să impunem o hotărâre sinodală care pentru prima oară în istorie limitează cadrul istoric al relațiilor față de eterodocși, nu în ființă, ci DOAR în denumirea istorică a acestora ca Biserici și Confesiuni creștine eterodoxe. Urmările eclesiologice ale acestei modificări sunt de la sine înțelese. Nu doar că nu influențează negativ într-un mod oarecare tradiția ortodoxă de veacuri, ci, dimpotrivă, eclesiologia ortodoxă este păzită în mod foarte clar”.
În Buletinul de Presă al Bisericii Greciei din ziua respectivă (25-6-2016) a fost formulată opinia că Delegația Bisericii noastre a făcut o nouă propunere ”în spiritul hotărârii Sinodului Bisericii Greciei”.

i) O proastă formulare a propunerii
Noua propunere formulată de către reprezentanții Bisericii Greciei, cu excepția mea, este problematică în următoarele puncte:
Mai întâi, noua propunere a alterat și alt cuvânt din hotărârea Sinodului Bisericii noastre. În hotărârea inițială, verbul ”recunoaște existența” fusese înlocuit cu verbul ”cunoaște”, în timp ce noua propunere a înlocuit pe ”cunoaște” cu ”acceptă”. Firește, după cum se poate vedea, altă greutate are verbul ”cunoaște” și alta verbul ”acceptă”. Așadar, există o diferențiere foarte clară față de hotărârea Sinodului și în acest punct.
Apoi, a fost înlocuit cuvântul ”ființă” prin cuvântul ”denumire”, ca și cum numele nu ar face trimitere la ”ființă”. Nu există nume fără ființă, pentru că, în acest caz, este exprimat un nominalism eclesial. Acest lucru nu poate fi acceptat nici în subiectele naționale și, din acest motiv, de pildă, Grecia refuză să recunoască denumirea de ”Macedonia” pentru ”Skopje”, cu toate că această denumire este folosită de Statul Skopje de mulți ani. După cum, de asemenea, Ciprul refuză să recunoască ”Republica Turcă a Nordului Ciprului”, cu toate că a trecut un interval de timp de când a fost cucerită de Turcia această regiune a Ciprului.
Mai mult, s-a afirmat că denumirea istorică este ”Biserici eterodoxe creștine”, deși acest lucru nu este menționat în mod constant în textele istorice. Grupările celor din afara Bisericii, în diferite texte, sunt denumite prin iconomie ”Biserici apusene”, dar nu ”Biserici eterodoxe”. Cuvântul ”eterodox” înseamnă ”eretic” și de aceea nici romano-catolicii, nici protestanții nu se autocaracterizează drept ”eterodocși”. Dimpotrivă, chiar, vedem contrariul în textele lor oficiale. Astfel, avem aici o expresie diplomatică, nu teologică, prin care sunt luați în derâdere deopotrivă și ortodocșii, și eterodocșii. Continue Reading »



Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre jocul incorect al Ecumenismului. Un text mai vechi dar actual și azi.


ierotheos vlachosDialogul ecumenist – un joc incorect

de Mitroplitul Ierotheos Vlachos [1]

Tema participării Bisericii noastre la Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi „cea romano-catolică”, dar mai ales a modului în care participă, este vastă, însă aici mă voi limita doar la a prezenta în rezumat câteva puncte de vedere:

  1. Dialogul este necesar, dar cu indispensabilele condiţii teologice, eclesiologice şi canonice. Adică: Biserica nu trebuie ca în numele dialogului să se lepede de teologia ei, de eclesiologia şi de Dreptul ei canonic.
  2. Chiar dacă există teme în suspans, precum tema Uniaţiei şi alte teme teologice de bază, cum ar fi învăţătura despreactus purus”, care influenţează foarte vizibil întreaga teologie („Filioque”) şi eclesiologie a papismului, cu toate acestea se poate dezbate tema raportului dintre primat şi sinodalitate, dat fiind că a fost o temă de bază, care a preocupat primul mileniu. Consider că îndepărtarea treptată a Romei celei Vechi de către Patriarhiile Răsăritului a început cu primatul papei în Biserică, iar mai târziu cu introducerea „Filioque-lui” de către franci în teologia Romei celei Vechi. Adică: Papa nu a putut accepta niciodată ca aceleaşi privilegii de onoare să fie acordate de către Sinodul al IV-lea Ecumenic episcopului Noii Rome.
  3. Cu toate că dialogul referitor la raportul dintre sinodalitate şi primat este important şi că prin prisma acestuia se consideră că se va înainta şi la alte chestiuni, cu toate acestea există câteva probleme care trebuie semnalate.
  4. Modul în care Biserica noastră participă la dialog nu este cel potrivit. Se face cu o extremă secretomanie. Textele care au fost semnate la întrunirile de până acum (Monaco, Bari, Noul Valaam şi Ravenna) şi de către reprezentanţii Bisericii noastre sunt problematice. Niciodată nu a avut loc în cadrul Ierarhiei o dezbatere referitoare la chestiunea: Care ar trebui să fie poziţia reprezentanţilor noştri în cadrul acestor întruniri? Şi niciodată textele nu au fost dezbătute în cadrul Ierarhiei după ce au fost semnate. Înseamnă că în acest punct nu funcţionează sistemul sinodal. Noi, ierarhii, ca interpreţi şi păzitori ai Credinţei, suntem abandonaţi la periferie, în „întuneric”.
  5. Declaraţiile făcute de către reprezentanţii ortodocşi şi romano-catolici arată problematizarea, pentru că demonstrează că există o încercare de a impune „unirea bisericilor” nu într-un mod cinstit. Există aceste declaraţii, care – dacă va trebui – pot fi citate.

III. În primul mileniu Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu tema privilegiilor papei Romei. Aceasta s-a întâmplat în cadrul Sinodului convocat de Sfântul Fotie ce Mare (879-880 d.Hr.), (sinod) care este considerat de către mulţi ortodocşi ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. La acest sinod au fost prezentate cele două tipuri de eclesiologie, adică a „bisericii papale” şi a Bisericii Ortodoxe. Patriarhul Fotie a recunoscut privilegiile de onoare ale papei, dar în cadrul ecleziologic ortodox: papa are doar privilegii de onoare în Biserică şi nu poate să se situeze deasupra Bisericii. Prin urmare, în dezbaterea care are loc asupra primatului papal trebuie să se acorde o maximă importanţă hotărârii acestui Sinod. Desigur, în cadrul acestui Sinod, împreună cu primatul a fost dezbătut şi adaosul „Filioque”. De aceea, atunci când dezbatem astăzi tema primatului, trebuie să o considerăm în cadrul privilegiilor de onoare. La fel, cu dezbaterea ereziei „Filioque”. Continue Reading »



Viața Părintelui Paisie Olaru, alcătuită pe scurt de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă


Paisie OlaruPărinte Paisie Olaru, rugător pentru toată lumea

Binecuvântatele meleaguri natale
Blândul și smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, povățuitor către Hristos al multor suflete – călugări și mireni – , s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la Botez numele de Petru. A avut ca înaintași duhovnicești pe aceste meleaguri, pe Cuviosul Monah Vitalie Athonitul (1891-1945), care a sihăstrit în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu din Sfântul Munte Athos, Protosinghelul Ghedeon Verenciuc (1891-1945), egumen al Schitului Sihăstria Voronei, Cuviosul Pustnic Gherasim († 1940) care a viețuit în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria și Cuviosul Pustnic Gherasim Greeruș († 1925), învrednicit de Dumnezeu de darul facerii de minuni și al înainte-vederii, Cuviosul Părinte Ioasaf Apostoliu (1764-1833), unul dintre cei mai vestiți duhovnici ai Mănăstirii Neamț, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovschi.
În acest binecuvântat colț de țară s-a născut, câțiva ani mai târziu (în 1900), Schimonahul Marcu Dăncilă, un smerit isihast cu o înaltă viețuire duhovnicească. Tot aici, în 1912, a văzut lumina zilei marele nostru duhovnic, Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, care avea să-i fie ucenic Părintelui Paisie și care, în plină dictatură comunistă, a îndrumat mii de suflete pe calea Ortodoxiei. Aici s-a născut și Ieroschimonahul Onufrie Frunză, cel plin de râvnă pentru Ortodoxie, care despre heterodocși spunea așa: „Dacă vine la Dreapta Credință și se face ortodox, vorbesc și îi spun. Dacă nu vrea, nu discut cu el”. În același an, 1913, s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș – Botoșani, Sfântul Ioan de la Neamț Hozevitul, ale cărui Sfinte Moaște sunt cinstite cu mare evlavie la Hozeva, în Țara Sfântă și ale cărui poezii și sfătuiri duhovnicești dăruiesc mângâiere și povățuire întregului neam românesc binecredincios.
În atmosfera duhovnicească a rugăciunii acestor cuvioși a viețuit Părintele Paisie Olaru.

Părinții și educația
Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci în cele pământești, însă bogați în cele duhovnicești, având dreaptă credință, evlavie și frică de Dumnezeu. De aceea, au dat celor cinci copii ai lor o bună creștere duhovnicească. El a fost cel mai mic dintre frați. Tatăl său era pădurar, iar mama sa, casnică.
Părintele Paisie își amintește: „La noi în sat nu se învățau mai mult de trei clase primare. În acești trei ani am fost premiantul clasei. La sfârșitul anului îmi cântau băieții: «ai ascultat, ai învățat, coroană ai luat!». Pe atunci se dădeau ca premii cărți cu Viețile Sfinților. Sigur că mă mândream. Părinții mei, Ioan și Ecaterina, au trăit în pace și mergeau la biserică regulat, mai ales la sărbători mari. Țin minte, la Paști, după Înviere, venea tata de la biserică cu pască sfințită și cu ouă roșii într-un ștergar frumos. Noi îl așteptam să vină și când intra în casă, zicea: «Hristos a înviat!», iar noi răspundeam: «Adevărat a înviat!». Apoi tata ne atingea cu pasca sfințită la frunte. Ca sfaturi, părinții mai mult ne învățau cu viața lor, fiind oameni simpli. Nu i-am auzit niciodată să se certe sau să înjure. Tata știa Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum și alte rugăciuni și se ruga cu glas tare că auzeam și noi. Iar mama era prietenoasă cu toată lumea și ne spunea de multe ori: «Măi băieți, să fiți cuminți, ca să nu dăm cinstea pe rușine!»”. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu despre Sf. Parascheva și despre cinstirea sfintelor moaște


Sfanta ParaschevaUnde mai găseşti un popor cu atâta dragoste, respect şi cinste faţă de sfinţi? Când vezi câtă lume vine la Sf. Cuv. Parascheva, sau la Sf. Ioan de la Suceava, sau la Sf. Dimitrie Basarabov, rămâi uimit. Aceste valori încheagă unitatea şi forţă noastră ortodoxă.

Sfinţii sunt apărătorii şi avocaţii noştri înaintea lui Dumnezeu. Domnitorii noştri au avut tare mare grijă să fie împodobită ţara aceasta cu cât mai mulţi sfinţi. Dar de ce oare? Pentru că iată, forţa rugăciunii este aceea cu care trebuie să lupte pe corabia acestei vieţi, nevoitorul. Biserica lui Hristos a fost luptătoare. Iată, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Ioan de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, şi toţi, în sfârşit, Sfântul Dimitrie Basarabov, au căutat să aibă acest frumos ţel de a lupta împotriva întunericului, împotriva răului.

Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; moaşte şi icoane care au acoperit pă­mântul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.

(Părintele Justin Pârvu, în cartea Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)