Acasă » biserica

Posts Tagged 'biserica'


CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. Biserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos (partea a III-a)


3. Iisus HristosBiserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos

Mai înainte s-a menționat că Biserica este Trupul lui Hristos și societatea îndumnezeirii. Ca să nu se creadă însă că în Biserică predomină un anume hristonomism, trebuie să se spună că Logosul lui Dumnezeu este ”unul din Treime” și toate în Dumnezeul Treimic sunt comune, în afară de însușirile ipostatice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: ”Căci cunoaștem un singur Dumnezeu, iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, filialității și purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență” .
Însă a Doua Persoană a Sfintei Treimi S-a întrupat prin bunăvoința Tatălui și împreună-lucrarea Sfântului Duh. Hristos este Capul Bisericii, dar, întrucât este întotdeauna unit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, de aceea prin Hristos Îl slăvim pe Dumnezeul Treimic.
Prin urmare, una este că prin Hristos ne împărtășim de energia-lucrarea necreată a Dumnezeului Treimic, care este [o] învățătură ortodoxă, și alta este să se spună că Biserica este imagine a Dumnezeului Treimic, care este o opinie eretică. Sfântul Ioan Damaschin semnalează: ”Căci este cu neputinţă să se găsească în creație o imagine care să exemplifice în ea însăşi în mod exact modul de existenţă al Sfintei Treimi” . Nu poate cineva să cunoască cele mai dinlăuntru ale Sfintei Treimi și să le socotească drept imagine a lucrurilor create, nici chiar imaginea Bisericii.
În textele teologilor contemporani, care au trecut și în hotărârile Sinodului din Creta, dar și în alte texte aflate în pregătire, în afară de faptul că se scrie că Biserica este Trupul lui Hristos, în același timp se adaugă că Biserica este imaginea Sfintei Treimi. Acest lucru îl susțin pe baza învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, și anume pe scrierea sa cu titlul ”Mistagogia”, însă cred că îl răstălmăcesc astfel pe acest mare Părinte al Bisericii din motive pe care le voi arăta în continuare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie în ”Mistagogia” sa:
”Spunea, deci, acel fericit bătrân (în mod evident, se referă la Sfântul Dionisie Areopagitul), că după un prim înțeles al vederii lui dumnezeiești, Sfânta Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu, pentru că imită aceeași energie-lucrare a Aceluia și [împrumută] chipul acestei [lucrări]” .
Folosirea acestui pasaj al Sfântului Maxim Mărturisitorul de către teologii moderni pentru a caracteriza Biserica [drept] imagine a Sfintei Treimi constituie o răstălmăcire a acestui mare Părinte. În această scriere a sa, Sfântul Maxim Mărturisitorul nu vorbește despre cele mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, adică despre modul de existență al Persoanelor Sfintei Treimi ca ”icoană” a celor relațiilor omenești în Biserică, ci despre energia-lucrarea lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu a creat, menține și unește întreaga lume prin energia¬-lucrarea Sa necreată, la fel și Biserica lucrează în mijlocul nostru, îi unește pe oamenii din orice seminție și neam. Arhetip este Dumnezeu și Biserica este imaginea Lui.
Punctul crucial [în acest text] este [precizarea] că Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu ”ca una ce are aceeași lucrare ca El, prin imitare și închipuire”. Punctul care interesează aici este cuvântul ”energie-lucrare”. Aceasta înseamnă că Biserica nu este icoană a celor mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, ci că Însuși Dumnezeul Treimi, prin energia-lucrarea Sa necreată a adus la existență ființele și, în continuare, ”le susține, le adună, le cuprinde și le strânge întreolaltă si la Sine prin purtarea de grijă, atât pe cele înțelegătoare (noetice), cât și pe cele supuse simțurilor”.
Dumnezeu le păstrează pe toate într-o unitate, fără să existe confuzie, poartă de grijă ființelor și, mai mult chiar, după cum spune Sfântul Maxim, Biserica este cea care îi conduce pe toți la Hristos cu scopul îndumnezeirii lor. Acest lucru este tâlcuit în chip minunat de Sfântul Maxim în continuarea textului său [unde vorbește] despre felul cum Biserica le susține și le adună pe toate într-o unitate. Sfântul Maxim nu vorbește despre relațiile dintre oameni ca icoană a relațiilor Persoanelor Sfintei Treimi. Nu există nici [o cale de] acces la relațiile [dintre Persoanele] Sfintei Treimi.
Recapitulând Sfântul Maxim întreaga învățătură despre Biserică, scrie că Sfânta Biserică este ”tip și icoană a lui Dumnezeu. Căci unirea neamestecată, pe care o întreține Acela prin puterea și înțelepciunea Lui infinită între diferitele ființe ale celor ce sunt, legându-le ca un Făcător în chip suprem cu Sine, o realizează, legând în chip unitar pe credincioși întreolaltă, prin harul și chemarea unică a credinței, pe cei activi și virtuoși prin identitatea voirii celei una, iar pe cei văzători și cunoscători de Dumnezeu prin acordul nesfâșiat și nedivizat al cugetului” .
Desigur, Sfântul Maxim nu rămâne la acest tip, ci merge mi departe, pentru a sublinia că Biserica este ”tip deopotrivă al lumii înțelegătoare și sensibile; simbol al lumii înțelegătoare (noetice) are sfântul altar, iar al celei înțelegătoare naosul” . Mai mult încă, Biserica ”este icoană a omului, deoarece prin sfântul altar este imitat sufletul, iar prin naos pune înainte trupul. Dar este tip și icoană și a sufletului, când este înțeles în sine, pentru că prin sfântul altar prezintă strălucirea vederii lui Dumnezeu, iar prin naos cuviința făptuirii” .
Astfel, pentru Biserică folosește multe tipuri și imagini, între care și pe cea a lui Dumnezeu, în sensul că Biserica îi cuprinde pe toți, precum Dumnezeu cuprinde și se îngrijește de toate ființele prin energia-lucrarea Sa. Continue Reading »



Ioan Vlăducă: Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism. Despre Dragoste și Adevăr


adevarÎntrebări şi răspunsuri despre ecumenism

Ioan Vlăducă

  1. Întrebare: Ce este dragostea ?

Răspuns: „Dragostea este o dispoziţie bună şi afectuoasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteşte niciunul dintre lucruri mai mult decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar este cu neputinţă să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pământeşti”. [1]

            „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu preţuieşte cunoştinţa Lui mai mult decât toate cele făcute de El şi stăruieşte pe lângă ea neîncetat cu mare dor”. [2]

„Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile celor ce nu s-au curăţit încă. De aceea când vede întoarcerea şi îndreptarea lor, se bucură cu bucurie mare şi negrăită”.[3]

 Întrebare: Cum se dobândeşte dragostea ?

Răspuns: „Dragostea este născută de nepătimire; nepătimirea de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea de răbdare şi îndelungă răbdare; iar pe acestea le naşte înfrânarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea, la rândul ei, e născută de frica de Dumnezeu. În sfârşit, frica de credinţa în Domnul.

            Cel ce crede în Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se înfrânează de la patimi; cel ce se înfrânează de la patimi rabdă necazurile; cel ce rabdă necazurile va avea nădejde în Dumnezeu, iar nădejdea în Dumnezeu desface mintea de toată împătimirea după cele pământeşti; în sfârşit mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu”.[4]

  1. Întrebare: Se cuvine să iubim pe toţi oamenii la fel ?

Răspuns: „Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun şi fără patimă, iubeşte pe toţi la fel, ca făpturi ale Sale, dar pe cel virtuos îl slăveşte, ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare, tot aşa şi cel bun fără patimă în aplecarea voii sale iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire, ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric”.[5]

„Dragostea desăvârşită nu sfâşie firea cea unică a oamenilor, luându-se după părerile şi înclinările diferite ale voii lor. Ci, privind pururea la ea, iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cei buni şi strădalnici, ca pe prieteni, iar pe cei leneşi (care se lenevesc în lucrarea mântuirii – n. n.), ca pe duşmani, făcându-le bine, răbdând îndelung şi suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia în seamă câtuşi de puţin răul de la aceştia, ci chiar suferă pentru ei dacă vremea o cere, ca să şi-i facă şi pe ei prieteni de este cu putinţă; iar de nu se poate, cel puţin să nu cadă din dragostea proprie faţă de ei, arătând pururea, la fel, roadele iubirii faţă de toţi oamenii. De aceea şi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, arătându-şi dragostea Sa faţă de noi, a pătimit pentru toată omenirea şi tuturor le-a dăruit la fel nădejdea învierii, chiar dacă atârnă pe urmă de fiecare să se facă pe sine vrednic fie de slavă, fie de chinuri”. [6] Continue Reading »



CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. (Partea a II-a: Biserica – „societatea îndumnezeirii”)


pentecost-dome-st-marks_nationsunderfeet2. Biserica – ”societatea îndumnezeirii”
Abordând învățătura Apostolului Pavel că Biserica este Trupul lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama precizează că [Biserica] este și ”societate a îndumnezeirii”. Nu este vorba de un element al său de originalitate, ci acest lucru se vede din toată antropologia, hristologia și eclesiologia Sfinților Părinți. Omul a fost creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, acesta este scopul cel mai înalt al omului, Hristos S-a întrupat ca să îndumnezeiască trupul și în continuare să îi integreze pe toți oamenii prin Taine și nevoința lor în Trupul Lui, trăind în Biserică, după cuvântul lui Hristos către Ucenicii Lui de a învăța neamurile ”botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28: 19-20).
Sfântul Grigorie Palama, tâlcuind cuvântul Sfântului Grigorie Theologul despre cele trei cutremure care au avut loc în istorie, scrie că primul cutremur a avut loc prin Moise, când evreii s-au mutat de la închinarea idolilor la cunoașterea lui Dumnezeu, confuză [încă pentru ei], dar adevărată. Al doilea cutremur a avut loc prin Fiul și Duhul Sfânt, când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie. Și al treilea cutremur a avut loc când Hristos a trecut prin Cruce la adevăratul pustiu și în iad, iar [atunci] pământul s-a cutremurat și în mod simțit. Vorbind Sfântul Grigorie Palama despre cel de-al doilea cutremur, scrie: ”când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie, și orice neam era chemat la societatea evanghelizată a îndumnezeirii” .
Expresia ”societatea îndumnezeirii” în realitate înseamnă că membrii Bisericii se împărtășesc de harul necreat al lui Dumnezeu, în Trupul lui Hristos, și prin har oamenii se curățesc, se luminează și se îndumnezeiesc. Prin urmare, harul lui Dumnezeu este caracterizat, în funcție de rezultatele sale, ca fiind curățitor, luminător și îndumnezeitor. Este vorba de creștinii care, rămânând în Trupul lui Hristos, se împărtășesc [fiecare după starea sa] de harul lui Dumnezeu și se numesc îndumnezeiți. Aceasta înseamnă și denumirea de ”sfinți”, anume că se împărtășesc de energia¬-lucrarea lui Dumnezeu.
Ce anume este ”societatea îndumnezeirii” se vede clar în învățătura Sfântului Dionisie Areopagitul, în scrierea sa cu titlul ”Despre Ierarhia bisericească”. În această lucrarea a sa examinează cele trei Taine de bază ale Bisericii, adică Botezul sau luminarea, Euharistia sau adunarea [euharistică] sau desăvârșirea și Mirungerea. Apoi examinează cele trei trepte preoțești, adică a ierarhului, a preotului și a slujitorului, adică a diaconului. Și în continuare prezintă în ordine inversă cele trei trepte ale celor care se sfințesc, adică cei care se curățesc (catehumeni, cei aflați în pocăință, energumeni), credincioșii și monahii sau tămăduitorii.
sfantul-dionisie-areopagitulAstfel, Sfântul Dionisie Areopagitul corelează cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc către Dumnezeu, care sunt curățirea, luminarea și desăvârșirea, cu cele trei trepte ale preoției, adică a diaconului, preotului și episcopului, și cele trei Taine ale Bisericii, adică a Botezului, Mirungerii și dumnezeieștii Euharistii.
Scrie Sfântul Dionisie despre cele trei Taine ale Bisericii, adică Botezul, Mirungerea și dumnezeiasca Euharistie:
”Tagma sfințiților slujitori ai Tainelor are ca primă putere sfințita curățire a celor neînvățați, ca putere mijlocie aceea de a conduce la lumină pe cei curățiți, iar ca ultimă putere și recapitulatoare a puterilor celor dinainte, desăvârșirea celor învățați prin cunoașterea Tainelor respective”.
Despre liturghisitori, adică despre diaconi, preoți și ierarhi scrie:
”Împodobirea liturghisitorilor cu prima putere îi curățește pe cei neînvățați prin slujbe, prin cea de mijloc îi luminează pe cei ce se curățesc, iar prin cea din urmă și mai înaltă îi desăvârșește pe cei ce se împărtășesc de dumnezeiasca lumină în desăvârșita cunoaștere a strălucirilor pe care le-au primit”.
Despre cei învățați în această cunoaștere liturgică și empirică, adică despre creștini, scrie:
”Puterile celor învățați sunt, prima, cea curățitoare, mijlocie, cea de după curățire, [adică] cea luminătoare, iar ultima și cea mai dumnezeiască decât celelalte, [adică] cea care luminează cunoașterea desăvârșitoare a sfințitelor luminări, cărora le-a devenit văzător” . Continue Reading »



VIDEO. Părintele Justin ne lamureste in privinta ecumenismului. Cand trebuie sa ne ingradim de ecumenism. Care este linia rosie a ecumenismului?


Prezentam o selectie dintr-un interviu mai vechi, realizat in anul 2007, cand a avut loc la Sibiu Adunarea Ecumenica europeana, cand Sibiul a fost desemnat capitala europeana. Părintele Justin recunoaste ca ecumenismul este un joc incorect, in care se fac multe abateri de la dogma ortodoxa insă ne recomanda sa nu fim nici absurzi, incât să ne separăm în vreo grupare schismatică („Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc”, minutul 18.22), să nu mai intram in biserici, sa  socotim ca nu este har in biserici. La minutul 10.46 Părintele afirmă: „Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe”. Părintele indeamna la o mărturisire atenta, cu dragoste si discernamant, impotriva ecumenismului pe care il aseamana cu un vierme ce macina stejarul (Biserica) din interior.

 

O parte din transcript:

Și acum, iată-ne că suntem în fața acestei situații grele în care trebuie să le răspundem și noi tuturor musafirilor acestora care vin din lumea creștină și necreștină. Noi le răspundem: am rămas într-un singur Botez, într-un singur Domn, într-o singură credinţă, într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (Biserică – n. ed.), mărturisesc un Botez, acum şi în vecii vecilor! Tot ce este mai mult decât aceste sănătoase principii, aşezăminte lăsate de Sfinţii Părinți (este rătăcire). Cu jertfele martirilor noștri, ai Aiudului, ai Gherlei, ai Piteștiului și ai tuturor centrelor mari de suferință – le arătăm mărturiile evidente, ca să meargă să vadă proslăvirea acestor martiri – le dovedim oricând, ca să se convingă de aceste mărturisiri ale noastre în cuvânt și în faptă, că aici suntem o țară ortodoxă, că rămânem în ea cu prețul vieții. De la cel mai tânăr până la cel mai bătrân creștin ortodox, mărturisim această adevărată învățătură a noastră, a părinților mei, care m-au născut și m-au crescut în viața aceasta ortodoxă.

Nu pot uita niciodată cum dimineața, mama așeza cele șase pachete, călcate, îngrijite, cum se putea: „Hai, ia de aici! Hai la biserică!”. Plecam cu toții la biserică și acolo, interesant era că jumătate erau copii. Intrau înainte copiii, după aceea urmau în dreapta bătrânii și femeile. Ei bine, se cânta un Tatăl nostru de către toată școala. Dragii mei, îți închipuiai cum se ridică tot acoperișul bisericii, parcă vedeai cum vine Duhul Sfânt ca pe Muntele Taborului, norii, la Schimbarea la Față. Așa un fior cuprindea pe toată lumea! Ei bine, (dacă are atâta putere) o rugăciune la o asemenea biserică, da-n zece mii de liturghii cu atâția rugători? Aceștia formau forța și invocarea Duhului Sfânt. Astăzi lipsesc copiii, lipsește tocmai energia, forța spirituală, forța care ne pune în legătură cu harul lui Dumnezeu. Ne lipsesc fiii ei (adevărați ai Bisericii). Ei sunt cu acest modernism, cu acest ecumenism, cu acest mereu, mereu în adunare și în restrângerea până la 666 și până la cardurile acestea de pe buletine. …De aceea, toate concepțiile acestea de globalizare cu socialism, cu blândețe, care vin prin diferite binefaceri aduse din toată lumea într-un sac de cârpe și o ladă de gunoaie: (sunt) resturile care vin, se spune, spre ajutorarea creștinătății noastre.

Au dat peste noi toate gândirile (mentalitatea lumească) acestea ale lumii, care ne-au stâlcit mințile şi acum nu ne lasă nici pe noi, creștinii ortodocși, să ne rugăm, să colaborăm cu Duhul Sfânt. Să ne lase măcar un an de zile să trăim în curăția noastră și în simplitatea noastră de ortodocși! Căci așa știm noi, că din vechime, cu harul lui Dumnezeu și cu voința mulțimii, cu voința națiunii, de aici pornește tot adevărul, cu tot darul dumnezeiesc de la Părintele Luminilor. Şi putem spune cu toată bucuria şi încrederea că toate cele ale Domnului rămân pe veci şi ale omului se pierd în tot neantul acesta al gândirii omeneşti fără rezultate, după cum sperăm să fie şi această mare „comuniune” de la Sibiu[1]: să rămână în gândirea ei, doar un schimb de cuvinte, păreri, ca până la urmă să plece fiecare la locaţiile lor, la naţiunile lor cu aceeaşi frământare, că rezultatele sunt tot ale marii Ortodoxii, în care credinţă să trăim şi să murim!

Aşa că va fi şi aici o încercare pentru Ortodoxia noastră. Pentru că, în adevăr, dragii mei, în prima etapă, a vremurilor primare ale creștinismului, se mântuiau prin fapte, în a doua, prin fapte și mila lui Dumnezeu și ultima generație, prin credință și răbdare: oleacă de credință, oleacă de răbdare. Și mult mai grele încercări vor fi la urmă, ca în primele începuturi. Atunci ispitele erau grele într-adevăr: luai un creștin, îl puneai pe rug, îi dădeai foc și într-o oră îl dădeai gata. Acuma nu, dragii mei: diavolismul acesta și ispitele pe care le trăim noi, sunt mult mai mari, însă sfinții ar fi dorit să le trăiască și să le vadă. Altădată te retrăgeai la o mănăstire sau în pustie, erai în singurătatea ta acolo, nu mai venea nimeni peste tine. Ei bine, acum monahismul e pus la încercări grele, la o altă metodă de luptă și de menținere în credință printr-o răbdare, o inteligență mare pentru că ispitele sunt incomensurabile. Nu mai vorbim și de tehnica și supra-tehnica aceasta care este și benefică, dar și otrăvitoare în același timp.

Părinte, dar în tot acest dialog ecumenic, când credeți că este în pericol Biserica?

Mi-au zis niște credincioși de la Bacău că la ei în biserică au venit niște preoți străini(neortodocși). Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe. Dar acum luând așa lucrurile, în viața mea de păcătos, călugăr și preot sunt eu la înălțimea cuvenită a Sfintelor Canoane și a rânduielilor, când săvârșesc Sf. Liturghie să împărtășesc o lume? Nu, dar e harul lui Dumnezeu care lucrează. Așa socotim și noi. Acum să nu fim chiar așa de absurzi și de neînțelegători, deși știu prea bine: ăștia nu vin la noi cu o corectitudine, cu cinste, cu un respect față de confesiunile lor, față de religiile lor. Nu, măi! Acesta e un joc pe care la ordin trebuie să-l desfășoare pe scenă, să desfășoare actul. Dar ei nu au nicio convingere despre asta. Că nu o să vină el la ortodoxie prin conferința de la Sibiu sau din cine știe ce punct al lumii. Nu vedeți că nu există nicio înțelegere, că nu cedează nici unii, nici alții, o țin pe a lor cu încăpățânarea lor diavolească și nu renunță? Aici e (vorba) de un mijloc de a cunoaște, de a se întâlni ca să justifice existența ecumenismului, dar nu e nimic cinstit și corect. Eu vreau să văd acum la Sibiu că vine o confesiune, știu eu care, să spună: „Domnule, uite, noi ne aliniem ortodoxiei…”. Așa cum vine un american de pildă din America, din sălbăticia lui și spune: „Aici vreau acum să mă botez, dar nu catolic sau altcumva, ci ortodox”. Sunt oameni cinstiți care vin și se botează cu sutele, din America. Iată auzeam, nu știu în ce măsură e real, că o sumedenie de mahomedani din Turcia au trecut la ortodocși și că patriarhul Constantinopolului a dat dispoziție să se traducă vreo 10.000 de Biblii în limba turcă. Păi, dacă vrei la ortodocși, treci la ortodoxie! Sfinții care se așezau în fața persecuțiilor, se așezau acolo și mărturiseau. Dar una era Sinodul Ecumenic, când se adunau acolo și era duhul lui Dumnezeu care lucra și colabora cu ei, dar aici ce duh lucrează, măi, între ei? Duhul țigării, al cafelei? Îți dai seama câți necăjiți și câți copii nenorociți care stau pe sub poduri și n-au ce să mănânce, pot să trăiască dintr-o masă ca asta (ca a lor)? Și noi ne lefăim? Casa arde și baba se piaptănă. Într-o Românie cu asemenea nevoi și necazuri și greutăți, mai faci o manifestare din asta ca să amețim noi Europa că în România s-a ținut conferință ecumenică?!

Părinte, dar credeți că ei vin cu dorința de a-și mărturisi credința lor sau de a ne compromite pe noi și a face o religie universală?

Ei vin să-și mărturisească credința lor și să ne dovedească că ar trebui să fim mai înțelegători, să fim mai împăciuitori, să mai luăm de la ei, să mai lăsăm de la noi și în felul acesta e de ajuns, ca și în lacul acesta, în barajul de la Bicaz, să introducă o fisură cât un vârf de ac și dacă prin fisura aceea intră apa, apăi barajul acesta în scurt timp s-a dărâmat, nu mai rămâne (nimic) din rezistența lui. Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

 Credeți, totuși, că poporul român va aluneca în această păcăleală a ecumenismului?

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Şi aşa, un îndemn faţă de toţi creştinii care aşteaptă cu emoţie să urmărească evenimentele de la Sibiu?

Noi ar trebui ca zilele acestea ale noastre pe care le avem şi care coincid de altfel şi cu această mare adunare a lumii aici la noi, să ţinem măcar două, trei privegheri de noapte, să ţinem în fiecare biserică câte trei Liturghii, luni, miercuri şi vineri, bineînţeles, în afara zilelor potrivite, să facem fiecare câte o Psaltire şi Dumnezeu sunt sigur că va îndeplini dorinţele noastre. Şi zicem şi noi, că suntem în prag de Adormirea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta, nu ne laşi pe noi!”.

 

[1] Este vorba de Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu, ce a avut loc în anul 2007.

 



Mitropolitul Ieremia de Gortina: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”


Preluat de pe marturieathonita

Mitropolitul Ieremia de Gortina: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”Frați creștini ai Mitropoliei Gortinei și Megalopolei,

  1. Ca episcop al vostru simt o puternică obligație să vă vorbesc despre Credința noastră ortodoxă, pentru că numai prin ea Îl putem gusta cum se cuvine pe Dumnezeu în Biserica Sa.

În anii în care trăim vor în mod deosebit să ne încurce credința; vor s-o amestece cu alte credințe mincinoase ale altor confesiuni și religii. De aceea mă auziți, mai ales în ultima vreme, vorbindu-vă despre Credința noastră ortodoxă. Primul lucru pe care îl doresc de la voi este să învățați dogmele Credinței noastre, să învățați „Crezul” nostru. Dogmele sunt „colțarii” la o casă. Și Clădirea întemeiată de Dumnezeu, care se numește „Biserica lui Iisus Hristos”, are ca și niște colțari solizi și puternici „dogmele”, care sunt scrise în Sfânta Scriptură și pe care ni le-au formulat Sfinții noștri părinți în Sinoadele ecumenice.

Trebuie să cunoaștem adevărurile credinței noastre, iubiților, și vă rog să nu fiți indiferenți față de aceasta, deoarece credința noastră este mai presus decât toate. Da! Mai presus decât averea noastră, decât familia noastră și decât viața noastră este Credința noastră Ortodoxă. De aceea mă veți asculta și astăzi, căci vă voi vorbi despre Credința noastră.

  1. Duminica aceasta este cea de după „Sfântul și Marele Sinod”, așa cum l-au numit, care s-a întrunit în Creta, cu puțin timp mai înainte, în Duminica Cincizecimii. A fost sinodul patriarhilor, al arhiepiscopilor și al multor arhierei, cu patriarhul ecumenic în frunte, și de aceea trebuie să-l respectăm. Dar, într-o predică anterioară, v-am spus că deasupra Sinodului este Biserica, care nu este constituită numai din patriarhi și episcopi, ci și din întreg poporul credincios al lui Dumnezeu. Și istoria noastră ne spune că au existat cazuri când acest popor credincios al lui Dumnezeu a judecat mai bine credința sa decât arhiereii și patriarhii, și de aceea unele sinoade au fost numite „tâlhărești”, deoarece nu au cugetat ortodox.

Noi nu avem această dispoziție, însă, cu respect pentru Părinții care au participat la Sfântul și Marele Sinod din Creta, precum și cu respect față de teologia Bisericii noastre Ortodoxe, avem de spus ceva foarte serios:

  1. În Sinod s-a vorbit despre eterodocși, eretici și despre legăturile Bisericii noastre Ortodoxe cu ei. Care sunt acești eterodocși? Sunt papistașii, protestanții și toate ramurile lor, monofiziții și alții. Aceștia sunt eretici. Și cu siguranță ereticii sunt în afara Bisericii. Despre acest subiect v-am vorbit de multe ori și v-am dovedit că ereticii, eterodocșii în general nu constituie Biserică. De aceea nu trebuie să rostim expresia „Biserică Catolică”, „Biserică Protestantă”, etc. Și noi, ierarhii, în luna Mai, la Sinodul pe care l-am făcut, i-am numit pe acești eretici „Confesiuni și Comunități Creștine”, deoarece cred în general în Hristos. Nu i-am numit „Biserică”. Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.

Dar ce s-a întâmplat la Sfântul și Marele Sinod din Creta de au numit aceste comunități eretice eterodoxe „Biserici”? De ce au spus, au scris și au semnat expresia: „Biserici Creștine eterodoxe”? Așadar, sunt și ereticii „Biserică”? Atunci care este această Biserică UNA, despre care vorbim în Crezul nostru? Este adevărat că Biserica Greciei la început nu a acceptat această expresie, dar în cele din urmă a cedat și ea și a semnat expresia: „Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”. Însă hotărârea Ierarhiei noastre în luna Mai a fost diferită. Atunci nu i-am numit „Biserici” pe eretici, ci simplu „Confesiuni” și „Comunități”. De ce apare acum această diferență față de cea din Mai, când altceva am hotărât? Cel mai rău este că, așa cum cred eu, acestei denumiri a eterodocșilor ca Biserică i-au dat și greutate, deoarece au prezentat-o ca și cum ar avea dimensiune istorică. Căci expresia care a fost propusă și semnată spune exact așa: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”. Ce înseamnă această: „denumire istorică”? Când și unde au numit Sfinții Părinți ereziile și schismele ”Biserici”? Niciodată și nicăieri!

  1. Regretabil este, iubiți creștini, că propunerea greșită din punct de vedere dogmatic și eclesiologic, care numește „Biserici” pe ereticii eterodocși, a fost semnată de Patriarhul ecumenic și de toți ceilalți patriarhi și arhierei participanți, în afară de foarte puțini. Dar încă și mai regretabil pentru noi este că arhiereii reprezentanți ai Bisericii noastre au semnat și ei această propunere greșită, ÎN AFARĂ DE UNUL. Înaltpreasfințitul IEROTEI al Navpaktului! Îi mulțumesc mult pentru această poziție mărturisitoare dinamică a Sa, precum și pentru toate celelalte despre care am auzit. Îl asigurăm că a veselit mult inimile ortodocșilor. A arătat și a dovedit puterea credinței sale și statornicia sa față de toate cele pe care le scrie și le spune, cu toate că unii l-au provocat și chiar l-au silit să se exprime împotrivă. Înaltpreasfințitul IEROTEI al Navpaktului, Păstorul cel bun al iubitei mele patrii, prin poziția sa la așa-numitul Sfânt și Mare Sinod, ne-a adus aminte de Sfântul Marcu Eugenicul, singurul care nu a semnat unirea Bisericii noastre Ortodoxe cu papistașii.

  2. Ca episcop al vostru, iubiții mei creștini, vă mărturisesc că mă alătur de poziția lui IEROTEI al Navpaktului și a altor arhierei, care nu au semnat expresia greșit dogmatică a Sinodului din Creta, care îi numește „Biserici” pe eretici.

Da, ca Biserică locală a Gortinei și Megalopolei, ne alăturăm lor, pentru că nu acceptăm ca ereziile și schismele să fie numite „Biserici”, ci le numim numai ”Comunități Creștine”.

Mai multe despre așa-numitul „Sfânt și Mare Sinod” vom spune atunci când vom cunoaște practicalele (procesele verbale) lui și toate cele care s-au spus în el.

Cu multe binecuvântări,

† Ieremia, mitropolitul Gortinei și Megalopolei

Sursa: pentapostagma.gr



Mihai-Silviu Chirila – Despre Sinodul „panortodox” si retorica francmasonico-new-agistă a duşmanilor Bisericii


Biserica Ortodoxă e singura Biserică creştinăBiserica Ortodoxă e singura Biserică creştină

Daca relatările din presă sunt adevărate, atunci, cu părere de rău, la sinodul din Creta au participat şi unii episcopi vânduţi, care vorbesc direct în retorica francmasonico-new-agistă a duşmanilor Bisericii, numindu-i pe creştinii practicanţi şi pe teologii ortodocşi „fanatici şi fundamentalişti”, exact aşa cum îi numeşte presa mondialistă sau discursul ateist-secularist.
 
Îndrăznesc să aspir şi eu bucuros (dar fără a merita această cinste) la titulatura de teolog „fundamentalist şi fanatic”, deoarece cred şi marturisesc că:
 
1. Nu există nicio părtăşie între Ortodoxie şi heterodoxie, canoanele Sfinţilor Părinţi nepermiţând nici măcar şederea la masă cu heterodocsii, în niciun caz participarea la slujbe cu ei sau împreuna-liturghisire.
 
2 Biserica Ortodoxă este cea Una pe care o mărturisim în Crez, afirmaţia acelui episcop fiind de un eretism pentru care el trebuie caterisit imediat. Dacă am admite că Biserica este alcătuită şi din heterodocşi, atunci de fapt Ortodoxia nu ar avea niciun rost, de vreme ce te poti mântui peste tot în comunităţile creştine şi nu trebuie să fii ortodox şi să trăieşti după asprimea canoanelor ortodoxe. Mai mult, acceptarea ideii că Biserica din Crez îi cuprinde şi pe heterodocsi (eretici) înseamnă a spune că Biserica e în sine plină de contradicţii, de vreme ce în Biserică s-ar afla şi unii care o cinstesc pe Maica Domnului, şi unii care o înjura, unii care se închină la icoane, altii care le consideră idoli etc. Asemenea idee este incalificabilă şi desfiinţează practica tuturor celor Şapte Sinoade Ecumenice, care s-au desparţit clar prin anatemă de toate ereziile timpului lor, arătând că acei eretici nu sunt în Biserică, ci în afara şi împotriva ei.
Se cuvine să nu cădem în capcana de a crede că ectenia din Sfânta Liturghie „pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm” se referă la ideea ecumenistă de unire a Bisericii Ortodoxe cu comunităţile heterodoxe. Ectenia se referă la unirea Bisericilor Ortodoxe între ele, la armonia din interiorului oekumene-ului ortodox, nicidecum la unirea drept-credincioşilor cu ereticii.
 
3. Celelalte culte creştine nu sunt „biserici nedepline”, pentru că Hristos nu a întemeiat Biserici depline şi Biserici nedepline, nici nu poate fi Capul mai multor Biserici, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel : „Există un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4,5, s.n.). Există o singură Biserică, cea care a rămas fidelă curăţiei învăţăturii divine cuprinse în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, şi care din acest motiv e capabilă să aibă „dreapta slăvire” a lui Dumnezeu şi „opinia corectă” cu privire la învăţătura de credinţă (care în greceşte se numesc orthodoxia). Celelalte culte sunt atât de puternic influenţate de gândirea lumească, încât nu mai pot avea pretenţia continuităţii cu tradiţia biblică şi apostolică (nici nu o au, cele mai multe dintre ele).
Daca celelalte culte creştine ar fi „biserici nedepline”, ar însemna că şi Biserica Ortodoxă este „nedeplină”, de vreme ce există bucăţi de Biserică în afara ei. A afirma că Biserica Ortodoxă este Biserica deplină, ceea ce este perfect adevărat, dar că în afara de Biserica Ortodoxă mai există şi alte „biserici nedepline” este o contradicţie în termeni, deoarece ceva nu poate fi deplin, atât timp cât are părţi de aceeaşi substanţă cu el în afara sa. Deplinătatea Bisericii Ortodoxe implică şi unicitatea sa.
Din câte am citit, această idee halucinantă a „bisericilor nedepline”, preluată din eclesiologia catolică, în care ortodocşii şi protestanţii sunt numiţi „biserici nedepline”, a fost susţinută în baza argumentului că termenul ekklesia (biserică) apare la Clement Alexandrinul şi la Teodoret de Cir ca desemnând şi comunităţile eretice. Clement Alexandrinul a trăit înainte de prima mare erezie, cea a lui Arie, într-o perioadă în care Biserica nu se confrunta cu opinii atât de puternic contrare adevărului de credinţă. La primele două sinoade ecumenice s-a făcut definirea clară a Bisericii, ca fiind „Una”, „Sfântă”, „Sobornicească” şi „Apostolească”. În acelaşi timp, ereziarhii au fost anatematizaţi şi daţi afară din Biserică. Aşadar, argumentarea este puerilă. Mai mult, Teodoret de Cir a fost condamnat la Sinodul al V-lea Ecumenic ca eretic.
Termenul ekklesia apare şi în organizarea cetăţilor greceşti antice, desemnând adunările publice în care se luau deciziile cu privire la treburile cetăţii. Numim şi acele adunări precrestine „biserici nedepline”? E ridicol.
 
4. Nu există nicăieri în tradiţia ortodoxă instituţia sinodului ecumenic permanent şi infailibil. Infailibilitatea în Ortodoxie aparţine lui Hristos şi Bisericii Sale în general, nu unei structuri administrative, mai ales compusă din episcopi ca cei care au sustinut că Biserica Una nu e cea ortodoxă, că ortodocşii practicanţi sunt fanatici etc. Dacă ar fi dorit să aibă un sinod permanent ecumenic, Sfinţii Părinţi l-ar fi creat ei, cu multe sute de ani în urma. Sinodul ecumenic a fost conceput ca o armă extremă de luptă contra dezbinării în Biserică, atunci când acea dezbinare nu mai poate fi combătută prin celelalte arme spirituale (predica, scrierea, apologia, polemica, sinoadele locale etc.). Prin urmare, ideea este complet irealistă, dictatorială şi necanonică. Ca să nu mai vorbim de faptul că încalcă principiul receptării textelor sinodale în Biserică de către popor, prin transpunerea lor în cult (hotărârile sinoadelor ecumenice au devenit parţi ale cultului, fie prin practici de cult, fie prin cântări inspirate din ele, fie prin arhitectura bisericească etc.).
 
Faţă de astfel de inovaţii doctrinare, dacă ele se vor transpune într-un document oficial, orice creştin ortodox cu frică de Dumnezeu trebuie să îşi reamintească faptul că ascultarea se face până la păcat, cu alte cuvinte, creştinul nu are nicio datorie a ascultării faţă de cel ce îl îndeamnă la păcat şi la erezie.
(preluat de pe mihaisilviuchirila)



O nouă carte la Fundația Justin Pârvu: Părintele Justin Pârvu – Biserica și noile erezii


Vizualizare coperta carte Biserica si noile erezii

În această carte sunt tratate subiecte de actualitate ortodoxă, despre sinoade sfinte și sinoade tâlhărești, despre dogme sfinte și despre ecumenismul apostat, despre sinodul panrotodox și alte erezii contemporane și abateri de la dogma ortodoxă.

Cartea are 90 de pagini, pret: 5 Lei (Prețul nu include taxele poștale)

Comanda se poate face la adresa de email: [email protected] , aici sau completând formularul de comandă de mai jos.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

Fragment din carte:

Părinte, cum vedeți urgentarea Sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie[1]?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care, cred eu, că nu vor trăda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală, ca să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

[1] Acest interviu a fost realizat în aprilie 2013, cu puțin timp înainte de trecerea Părintelui la Domnul, Revista Atitudini Nr. 28. Încă din acel an se avea în vedere întrunirea unui Sinod Panortodox, amânat însă ulterior pentru anul 2016.

 



Asta e dictatură, nu Biserică! Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta


Pilda samarineanului milostiv. Sinoadele ecumenice I si IICe spune Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox?

Observăm mai întâi o denumire total neclară. Această neclaritate nu este acceptată de către Biserică decât atunci când vorbim despre Dumnezeire, pentru că fiinţa Dumnezeirii ne rămâne necunoscută şi în această privinţă nu putem să fim clari. Dar în viaţa şi în lucrarea Bisericii, lucrurile trebuie să fie foarte limpezi. În grecește, „pan” înseamnă „atot”, iar „ortodox” – „dreptslăvitor”. Sinodul panortodox înseamnă sinodul atotslăvitorilor, adică al tuturor celor care sunt dreptslăvitori. Această denumire de „panortodox” este antiortodoxă, o denumire care batjocorește Biserica lui Hristos și nu are nicio justificare canonică. În clipa în care termenul de „panortodox” este definit altfel decât cel de „ecumenic”, avem de-a face cu o lepădare de Ortodoxie pentru că se susține că Biserica lui Hristos cuprinde și altceva înafară de Ortodoxie. În plus nu există în istoria Bisericii: „Sfântul și Marele Sinod” și atât. Există Sfântul și Marele Sinod de la Ierusalim, pentru că este al Bisericii de la Ierusalim, poate să fie de la Niceea, dar spui care sinod, de unde și de ce fel?

Ecumenic și ecumenist

Documentele acestui așa-zis sinod sunt ecumeniste și vă rog să faceți distincția între ecumenic și ecumenist. Mișcarea zisă ecumenică, nu este ecumenică, este ecumenistă. Ecumenic este al Bisericii, nu al celor care sunt înafara Bisericii. Sinoadele sunt ecumenice, dar adunarea aceasta din Creta este ecumenistă. Ei, asta vor să ne facă să confundăm termenii. Termenul ortodox de ecumenic să ajungă să fie, ori respins, ori transformat într-un termen defect, neortodox. Altă rătăcire este că în Regulament se precizează că nu ai voie să discuți decât despre problemele de pe ordinea de zi. Aceasta este neorânduială pentru că nu este după rânduiala ortodoxă.

Articolul 1 al acestui Regulament are şi un nume: Introducere şi sună aşa: „Prin harul Sfintei Treimi, Sfântul şi Marele Sinod este o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna, pentru funcţionarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. În clipa în care spui că Sfântul şi Marele Sinod este „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti”, trebuie să explici alături de care tradiţie canonică şi practică bisericească se situează. Se situează alături de practica de a tămâia? Ştiţi că există în Biserică practica de a tămâia, care este o practică autentică, este o parte a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna. Sfântul şi Marele Sinod face parte cumva din acest gen de tradiţii? Este legat de poziţia în care stai la rugăciune? De care parte a tradiţiei se leagă? Este „o expresie” alături de care altele? Care alte expresii autentice ale tradiţiei canonice şi practicii bisericeşti sunt alături de această „o expresie” care este Sfântul şi Marele Sinod? Nu se spune, iar exprimarea este tipic ecumenistă, adică incompletă, amăgitoare, prin faptul că lasă nişte goluri exact în punctele esenţiale.

Dictatura, Sinod, Marele SindodSintagma „Sinod Panortodox” este neortodoxă

La ce se referă sintagma „o expresie autentică a tradiţiei”? Este vorba despre o expresie a tradiţiei sinodale, cumva? Acest tip de sinod, numit Sfântul şi Marele Sinod nu apare niciodată în istoria Bisericii, astfel că este foarte interesant cum poate să fie el „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna”. În istoria Bisericii există două tipuri de sinoade. Primul tip de sinoade sunt cele locale, care pot fi întruniri ale unor episcopi dintr-o zonă. Dacă, de exemplu, doi-trei episcopi dintr-un loc se întâlnesc ca să hotărască asupra unei probleme din eparhiile lor, această întâlnire se numeşte sinod local. Sinodul poate să fie cu un singur episcop şi mulţi preoţi. Sinod este şi dacă se întâlnesc toţi clericii dintr-o zonă împreună cu episcopul lor. Sinodul local poate să fie al unei mitropolii, al unei arhiepiscopii sau al unei patriarhii.

Se poate ca Biserica Ortodoxă a Bulgariei, Biserica Ortodoxă a Serbiei, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului şi Biserica Ortodoxă Română să hotărască nişte măsuri privitoare la credincioşii din această zonă: să se adune toţi, să discute şi să ajungă la nişte concluzii. Acesta este un sinod local. Au existat şi asemenea sinoade, care pot fi mai mici sau mai mari, în istoria Bisericii.

Al doilea tip de sinod îl reprezintă sinoadele ecumenice, care sunt ale întregii Biserici a lui Dumnezeu, atât prin participare, cât şi prin recunoaştere. Ce înseamnă că sunt ale întregii Biserici prin participare? Acesta este un punct extraordinar de important. Înseamnă că la ele poate să ia parte oricine. Orice episcop şi chiar orice cleric acceptat de către episcopul lui poate să ia parte la un sinod ecumenic, la fel ca şi la un sinod local. La Sinodul I ecumenic de la Niceea au fost mai mult de 200 de episcopi şi 80 de preoţi şi diaconi care au luat cuvântul, dacă au avut ceva de spus, şi au votat. Ei toţi sunt păstraţi în tradiţia canonică şi practica bisericească dintotdeauna sub numele de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea.

Una dintre condiţiile fundamentale ale unui sinod ecumenic şi, de fapt, ale oricărui sinod ortodox este libertatea de a participa la el. Sunt cazuri în care nu toţi episcopii pot să ajungă din felurite motive, dar au dreptul, au voie să ia parte la sinod. Continue Reading »