Părintele Justin Pârvu: cum să prăznuim Învierea Domnului


Parintele Justin ParvuNu poţi să simţi bucuria şi Învierea cu adevărat, dacă nu ai suferit mai înainte.

Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drep­ţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa, biruinţa pas cu pas.

Hristos a înviat! Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre!

(Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol. I)


Slujba de pomenire a martirilor din temnitele comuniste la Aiud


Sâmbătă, 24 martie, vom participa la Aiud, la comemorarea vrednicului de pomenire, Arhimandritul Justin Pârvu precum și a martirilor din temnițele comuniste, care și-au pierdut viața în temuta închisoare Aiud, dar și în celelalte lagăre de muncă forțată de pe întreg cuprinsul României. Acești eroi ai Neamului și martiri ai Bisericii lui Hristos nu au pregetat să-și jertfească anii tinereții pentru un ideal mai nobil – unitatea Neamului românesc și credința Bisericii străbune, pentru ca noi, astăzi, să purtăm mai departe cu demnitate și fără de frică credința în suflete și o Românie liberă și neatârnată.

Cu dor de o Românie demnă de altădată, cu dor pentru eroii cu suflete curate de crin, ce astăzi nu mai sunt, cu dor de Părintele Justin, să ne adunăm spre a lor cinstire și într-o inimă de rugăciune, așa cum ne obișnuia să ne învețe și Părintele Justin, la mănăstirea Înălțarea Sf. Cruci, din Aiud, prin săvârșirea unui parastas de pomenire a celor adormiți și totodată a unui acatist de mulțumire pentru acești sfinți ai închisorilor, sfinți ai României.

Slujba de pomenire va începe la ora 13.00, în vechiul osuar al mănăstirii.


SINAXAR 18 MARTIE: Sf. Nicolae Velimirovici – Aspecte biografice


Viaţa Sfântului Nicolae Velimirovici, noul Gură de Aur, Episcop al Ohridei şi Jicei

alcătuită de maicile de la mănăstirea Paltin

Copilăria

Sfântul Nicolae al Serbiei, pe numele său natal, Nikola Velimirovici, s-a născut în satul Lelici în Serbia apuseană pe 23 Decembrie 1880 după vechiul calendar/4 Ianuarie 1881 pe cel nou, din părinţi binecredincioşi – tatăl Dragomir şi mama Katarina. Despre familia sa, Sf. Nicolae își aminteşte: „În ajunul Duminicii, când se încheia lucrul din decursul săptămânii, ne adunam să ne rugăm lui Dumnezeu. Seara, bunicul meu, capul familiei, ne chema la rugăciune. În casă nu aveam paraclis. Când era vreme urâtă, ne rugam în casă, iar când afară era vreme frumoasă, ne rugam în curte. Cerul înstelat ne era bolta bisericii, Luna – o adevărată icoană, bunicul – drag preot… Ne închinam şi ne rugam privind pământul şi ridicându-ne privirile către stele. Rugăciunea se sfârşea cu metanii adânci şi cu un Amin hotărât. Când îmi amintesc astăzi acea rugăciune, simt mai multă evlavie, zdrobire şi pace sufletească decât am simţit în toate marile biserici ale lumii, din Europa şi America”.

Însoţit de mama sa, care îi vorbea adeseori de Dumnezeu, Nikola petrecea mult timp la mănăstirea Celie de lângă Lelici şi se spune că adeseori se urca în clopotniţa bisericii, unde stătea ascuns toată ziua, rugându-se şi citind.

Micul Nikola a învăţat şi a terminat şcoala primară la Mănăstirea Celie. Aici, „Popa Andria,” egumenul mănăstirii, un chip bonom şi iubit de copii, un erou din războaiele sârbilor împotriva turcilor, i-a insuflat dragostea de neam şi i-a povestit despre trecutul slăvit şi împovărat al sârbilor. Învăţătorul Mihailo Stuparevici mărturiseşte că nu a avut nicicând un elev mai bun decât micul Nikola, şi a stăruit din toate puterile ca Nikola, la sfârşitul şcolii primare, să continue şcoala la Gimnaziul din Valievo.

Studiile şi cariera scriitoricească

După absolvirea Gimnaziului de 6 clase din Valievo, Nikola încearcă să se înscrie la Academia Militară, dar, din iconomia lui Dumnezeu, este respins pe motiv de subnutriţie, dezvoltarea insuficientă a pieptului. Astfel Nikola se înscrie la Şcoala de Teologie din Belgrad. Nu e de mirare că tânărul Nikola, ca şi mulţi din generaţia lui, năzuia spre cariera militară. Relaţiile Serbiei cu Austro-Ungaria se înrăutăţesc. Se ajunge la izbucnirea aşa-zisului „război de frontieră” dintre cele două ţări. În Balcani, mişcarea de unire a Slavilor de sud  devine tot mai puternică…

Trăind în Belgrad în condiţii precare şi slab financiare, Nikola Velimirovici absolvă Teologia ca unul dintre cei mai buni elevi. Reuşeşte să se întreţină, distribuind ziarul „Vestitorul Creştin”, unde scriau oamenii de seamă ai Belgradului, mulţi preoţi şi luptători naţionalişti din ţinuturile aflate sub stăpânire străină. Acesta este şi debutul scriitoricesc al lui Nikola, care scrie şi publică cele dintâi texte jurnalistice ale sale, în „Vestitorul Creştin”, în care atrăgea atenţia asupra decăderii morale şi spirituale din acea vreme, chiar şi a întâistătătorilor Bisericii.

După absolvirea Şcolii de Teologie, rămas în memoria profesorilor prin extraordinara expunere despre poezia şi gândirea lui Petar Niegos, autorul său preferat, Nikola a primit mai întâi postul de învăţător în ţinutul său, în satul Dracici, la vreo zece kilometri la sud de Valievo. În Dracici, tânărul învăţător a adus din Belgrad nu numai diploma de seminar, ci şi o boală grea – tuberculoză cutanată – datorată condiţiilor precare şi hranei foarte slabe. Doctorii i-au recomandat să petreacă o vreme pe malul mării.

În această perioadă de odihnă şi refacere a scris „Viața lui Bokel, muntenegreanul şi dalmatul”. … Continuare »


RĂMAS BUN, FERICITĂ ASPAZIA! ULTIMELE EI CUVINTE ÎN MĂRTURISIREA MAICILOR CARE I-AU VEGHEAT LA CĂPĂTÂI


Aspazia Otel PetrescuREVISTA ATITUDINI NR. 54:

Pe 11 noiembrie 2017, în ziua de cinstire a Sf. M. Mc. Mina, sfânt față de care Aspazia Oțel Petrescu vădea o evlavie deosebită, boala cancerului care o chinuia de câțiva ani a răpus-o la pat. Moment de mare cumpănă pentru cea care purtase cu demnitate și noblețe apăsarea celor 94 ani de viață, fără să se plângă vreodată de greul lor, nădăjduind doar ca în ultimele clipe să-și poarte crucea durerilor, slujindu-se singură și neîmpovărând pe cei dragi din jurul ei. Însă, Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune și pronie mântuitoare, a vrut ca la sfârșitul vieții să-i împletească o nouă și neveștejită cunună. În ultimele luni de boală, maicile Pantelimona și Dositeia de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă i-au fost permanent alături până la obștescul sfârșit[1], sprijinind-o în ceasurile de înfricoșătoare pătimire, de încleștare supraomenească cu durerile sfâșietoare ale trupului și cu atacurile nemiloase ale duhurilor necurate care au încercat în fel și chip să-i răpească mântuirea. Mărturia lor este o dovadă în plus că dragostea de semeni, rugăciunea neîncetată și asumarea suferinței după pilda Mântuitorului Iisus Hristos ne agonisesc arvuna Împărăției veșnice.
Maica Pantelimona, de formație medic, își amintește: „În cele 72 de zile de luptă cu boala, doamna Aspazia ne-a uimit prin neobosita ei trezvie cu care înțelegea să înfrunte durerile trupului, dar mai cu seamă chinurile sufletului pe care cel rău i le pricinuia prin atacuri cu anevoie de îndurat de omul obișnuit în condiții de normalitate, nu mai vorbim de starea atât de vulnerabilă a omului aflat pe patul de suferință. Erau momente în care și atingerea mâinilor noastre le simțea ca pe niște perii. În cele două luni și jumătate de suferință extremă, ne-a mărturisit că în trei rânduri s-a întâlnit aievea cu cei răposați din familia ei. Înaintea acestor întâlniri cu cei de dincolo, nu dormea mai deloc nici ziua, nici noaptea și era foarte agitată. Odată ne-a spus că l-a văzut pe Părintele Justin, că era foarte luminos și că deși nu i-a vorbit, a privit-o ca și cum ar fi vrut să-i dea de înțeles: „Știi, tu, Aspazie, ce vreau să-ți zic”. Apoi dânsa a surâs, spunându-ne că și ea pătimește ca Părintele Justin, numai că ea n-a ajuns la cuțit.
Aspazia Otel PetrescuDupă primul episod de delir, când și-a revenit, primele cuvinte pe care le-a spus, au fost: „La Dumnezeu sunt măsurile”. Apoi a adăugat: „Uite așa a pătimit și Nicu”, iar noi am întrebat-o: „Care Nicu?” și a răspuns: „Nicu Purcărea”.
Într-o noapte a văzut raiul. Era trează și foarte senină, la față era transfigurată și zicea că se plimbă printr-o grădină foarte frumoasă cu multe flori albastre, cu un pârâiaș, cu o fântână. Ce vedea numai ea știa, dar avea un chip plin de lumină și o bucurie cerească i se întipărise pe chip. Apoi ne-a mărturisit că Maica Domnului i-a dat un dar, însă nu ne-a specificat despre ce e vorba.
Și-a cunoscut sfârșitul cu două zile înainte de a trece la Domnul când a văzut-o pe mama dânsei care i-a spus: „Hai acasă”, iar în altă vedenie fratele ei i-a mărturisit că mama ei este într-un loc foarte frumos împreună cu surioara lor, Ariadna care a trecut la Domnul, la opt luni.
În ciuda durerilor insuportabile pe care le avea zi și noapte, doamna Aspazia găsea resurse sufletești nebănuite ca să se roage mai tot timpul. În ultima lună de suferință, zicea mereu, chiar și în somn troparul Sfintei Cruci. … Continuare »


A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 54 dedicată Doamnei Aspazia Oțel Petrescu


Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 54 dedicată Doamnei Aspazia Oțel Petrescu

Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 54 dedicată Doamnei Aspazia Oțel Petrescu

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 54 dedicată Doamnei Aspazia Oțel Petrescu

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

 

Editorial: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – SIMBOL AL UNITĂȚII NAȚIONALE ȘI APOLOGET AL CREDINȚEI NOASTRE ORTODOXE

 

8 ASPAZIA OȚEL PETRESCU – LACRIMA CURATĂ A TEMNIȚELOR ROMÂNEȘTI
„O lacrimă limpede, rotundă și mare cât toată întinderea sufletului meu“

23 RĂMAS BUN, FERICITĂ ASPAZIA!
Ultimele ei cuvinte în mărturisirea maicilor care i-au vegheat la căpătâi

27 „DE MOARTE NU MĂ TEM, CI SĂ O PRIMIM FRUMOS ȘI CU FLORI“
Aspazia Oțel Petrescu – în vorbele duhovnicului ei, Părintele Constantin Catană

34 CUGETĂRILE DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU,
ÎN ULTIMELE SALE INTERVIURI
„Ultima mea dorință: sfârșit creștinesc, Părinte!“

47 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: CONVORBIRE CU DOAMNA ASPAZIA
ȘI CUVÂNT DESPRE POST

55 PS IGNATIE, EPISCOP AL HUȘILOR – TESTAMENTUL PĂRINTELUI JUSTIN
TREBUIE ASUMAT PE DINLĂUNTRU, SĂ DEVINĂ O STARE

62 AVEŢI CREDINŢĂ ȘI NĂDEJDE: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ESTE VIU!
Mărturii ale sfințeniei

66 PLACIDE DESEILLE, DRUMUL INIMII DE LA CATOLICISM LA ORTODOXIE
de Monahia Dometiana

75 MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ ÎMPOTRIVA TUTUROR EREZIILOR
A PREAFERICITULUI PĂRINTE DAMIANOS, ARHIEPISCOPUL SINAIULUI

81 BISERICA ORTODOXĂ DIN BULGARIA DENUNȚĂ IDEOLOGIA
DE „GEN“ DIN „CONVENȚIA DE LA ISTANBUL“
Cerem Adunării Naționale să nu ratifice Convenția de la Istanbul

84 ROBOTUL UMANOID SOPHIA ȘI AVATARURILE INTELIGENȚEI ARTIFICIALE
de Monahia Gavriila

90 MONAHULUI ATANASIE, CU DRAGOSTE
ÎNTRU HRISTOS, NICIODATĂ ÎNDEAJUNS
de Monahia Dometiana

93 DESPRE RECUNOȘTINȚĂ
de Ioan Vlăducă

95 ADIO, PÂN’ LA REVEDERE!
de Ramona Fărăian

 

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.