Acasă » Editorial

Editorial


Editorial: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!


Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!

de Monahia Fotini

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!În plin scandal politic, în care societatea românească este divizată în două, susținători ai unui partid sau altul, (din păcate prea puțini sunt cei care gândesc obiectiv și care nu se limitează la a vedea doar umbrele ideilor reflectate pe peretele scenei politice), în plină furie a străzii împotriva unui sistem corupt (dar cine corupe de fapt?), manipulatorii de serviciu au identificat vinovatul: Părintele Justin Pârvu și naționalismul!

Digi 24, una dintre televiziunile prin care s-au promovat intens ura, mânia, furia, revolta în stradă, folosind chiar sloganul mediatic: Ro-mânia!, a realizat un reportaj video în care este stigmatizat din nou naționalismul (bineînțeles că nu extremist, dar așa sunt învățați absolvenții de științe politice, conform noii ideologii neo-marxiste) și unul din promotorii influenți din ultimul deceniu, nimeni altul decât Părintele Justin, precum și curentul naționalist de la mănăstirea Petru Vodă, stigmatizați bineînțeles sub eticheta de „legionarism”, că deh… ce poate fi mai rău, mai plin de fanatism și de extremism pe fața pământului astăzi?!… Dar să vedem de ce acest linșaj taman acum?

Să ne lămurim din capul locului însă: a protesta, a ieși în stradă nu este ceva rău în sine. De foarte multe ori această atitudine a poporului a fost și este necesară, pentru stoparea dictaturii, abuzului, totalitarismului. Știm cu toții că România e furată, că este trădată, că este vândută de către niște guvernanți ce nu au inimă pentru români și pentru România, ci eventual au inimă, vorba Părintelui Justin Pârvu, din material plastic. Furată de către ce fel de guvernanți, dacă nu de către guvernanți români, aleși prin, vorba aceea, vot democratic și liber? Însă tot vorba Părintelui Justin: „democrația este doar la vârf, sus; pentru masele prostite însă voinţa poporului se clădeşte pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îţi dă doar impresia că eşti alegător liber”. Alții s-au complăcut în ideea că mai bine votăm răul cel mai mic. În acest sens, cu simț pătrunzător observă Părintele Mihai Andrei Aldea pe facebook: „Deosebirea între un mare lider PSD şi un mare lider PNL:

– Ion Iliescu, mare lider PSD, îl decorează pe managerul general al Firmei austriece Schweighofer, campioană la defrişări în România, pe care a sprijinit-o repetat;

– Klaus Iohannis, mare lider PNL, este decorat de austrieci pentru susţinerea intereselor lor şi sprijină repetat Firma austriacă Schweighofer, campioană la defrişări în România”.

Dar cineva din spatele ideilor ce proiectează forme pe peretele scenei politice, nu vrea ca noi să aflăm cine manevrează de fapt lucrurile și de aceea ni se introduc pe scenă, în general prin canalele de manipulare media, potențiali dușmani ai poporului, hoți și ei, dar cu mult mai mici decât cei din spatele lor. Este mult mai ușor să găsești un vinovat și să scoți oamenii în stradă, pentru a le satisface psihologic nemulțumirile adunate, și de nedorit ca oamenii să realizeze cine este sistemul din umbră care manevrează de fapt.

Astfel, nu se vrea să observăm că suntem de fapt o colonie, ocupată de străinii pe care îi îmbrățișăm respectuos (bineînțeles doar cu acordul trădătorilor din Parlamentul României). Din teama de a nu renaște cu adevărat în România un curent autentic patriot, ni se spune de fapt la Digi 24 că mănăstirea Petru Vodă și Părintele Justin renasc un naționalism fanatic, prin care se duce o campanie de defăimare și de ură împotriva străinilor. Părintele Justin nu a urât străinii. Părintele Justin nu a urât pe nimeni, dimpotrivă: a putut să salveze de la moarte cu prețul propriei sale vieți unul din torționarii săi din Mina de la Baie Sprie. Părintele Justin era și este iubit atât de români, cât și de străini. Dar a iubi străinul nu înseamnă că trebuie să-i vindem țara, și să o vindem pe nimic. Dimpotrivă, Părintele Justin obișnuia să ofere ca pildă Statele europene care nu și-au îndoit genunchii și au știut să conviețuiască pașnic și demn cu toate celelalte popoare.

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu

Ceea ce nu înțeleg guvernanții noștri este că putem să ne iubim străinii și fără să le devenim slugi.

Câți ani de temniță și de sacrificiu au adus acești jurnaliști neamului românesc ca să să-și permită să îl defăimeze pe Părintele Justin? Părintele Justin Pârvu a suferit 16 ani de temniță comunistă pentru a dezrobi țara de totalitarism și de toți cei care au asuprit, într-un fel sau altul, neamul românesc, iar respectivii jurnaliști în mod rușinos îl acuză pe Părintele Justin tocmai de totalitarism. Oare au iubit ei o clipă acest neam măcar în mică parte așa cum a făcut-o Părintele Justin? Oare au vărsat ei măcar câteva lacrimi pentru România, așa cum făcea Părintele Justin neîncetat, atât înlănțuit în chinurile temniței cât și în legăturile dragostei pentru milioanele de oameni care i-au călcat pragul și au primit ajutor în suferințele lor? Părintele Justin a iubit omul, a iubit românul, nu pentru un job mai bun, nu pentru o leafă mai mare, l-a iubit cu adevărat, dezinteresat, doar pentru Dumnezeu. Părintele Justin a rămas și va rămâne în conștiința românilor un stindard al dreptății, un erou al neamului, pe care l-a iubit cu prețul vieții sale, un sfânt. Este rușinos într-un Stat de drept să ne defăimăm proprii martiri, proprii eroi, pe martirii temnițelor comuniste, care au suferit chinuri inimaginabile doar pentru ca tinerii de azi să aibă o Românie liberă și frumoasă, doar pentru că ei nu au putut trăda pe Dumnezeu și neamul lor. Acestor denigratori ai Părintelui Justin, nu le pot răspunde decât: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu! Doresc tinerilor de azi să învețe din eroismul și patriotismul Părintelui Justin, ca să poată avea o Românie mai bună!

Editorial preluat din nr. 48 al Revistei ATITUDINI



Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe. Un Editorial de Monahia Fotini


Coperta ATITUDINI 40Editorialul din Nr 40 al Revistei ATITUDINI:

Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe
de Monahia Fotini

„12 luni de libertate și vine urgie!”. Îmi aduc și acum cu emoție aminte de ultimele cuvinte ale Părintelui Justin înainte de a-și da sufletul în mâna Domnului. Cu toții ne-am întrebat atunci ce a vrut să spună Părintele și la ce se referea, dar durerea pierderii sale pentru noi era atât de mare încât nici nu ne mai interesa de libertate și urgie. Ce urgie putea fi pentru noi mai mare decât pierderea lui? Părintele însă vedea mai departe pericolul ce ne va întâmpina. Unii au zis că se referea la conflictul din Ucraina și începutul unui nou război devastator, alții la actele biometrice. De fapt, cred eu, era altceva. Profeția Părintelui Justin s-a împlinit acum, de fapt ea era împlinită de anul trecut, dar nu ne-am dat seama. Putem spune astăzi că România nu mai este liberă. Dacă știam deja că România era supusă economic și militar marilor puteri ale lumii, care i-au supt aurul, petrolul și toate bogățiile ei, azi aflăm că duhul României, România spirituală și culturală este întemnițată și ferecată cu lacăte gigantice, prin impunerea acestei legi abuzive, așa-zis antilegionară, promulgată de președintele Iohannis, împotriva culturii și martirajului neamului românesc. Da, Părintele Justin a avut dreptate! România astăzi s-a îmbrăcat din nou în zeghe și în zeghe ne vom îmbrăca toți cei care de azi înainte vom avea curajul să ne mărturisim neamul și adevărata lui istorie și cultură. Cu adevărat… și-au luat România înapoi: ne-am întors la 1948. Ei, de sus, și-au luat-o înapoi, iar noi, de jos, ne-am pierdut-o. Suita întreagă de mucenici, mărturisitori ai lui Hristos din temnițele comuniste, geniile culturii românești, personalități istorice, savanți și filosofi, care au luptat cu prețul vieții lor împotriva dictaturii carliste, dar mai ales comuniste, este astăzi din nou cenzurată și condamnată. Deoarece, conform noii legi promulgate, nu vei mai putea vorbi apreciativ despre cei care au colaborat sau simpatizat cu Mișcarea Legionară, fie că este vorba de Țuțea, Eliade, Noica, Vulcănescu, pr. Arsenie Boca, pr. Calciu Dumitreasa sau arhim. Justin Pârvu. Este incriminată astfel toată generația tinerilor care nu au tăcut și nu s-au supus comunismului în România. Oare de ce? Ca să fie o lecție de tăcere? Ne învață cumva guvernanții de azi că e mai bine să tăcem și să ne vedem de treabă? Continue Reading »



SINAXAR 16 IUNIE: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. Un Editorial de Sergiu Ciocârlan


Coperta I A39In avanpremiera, Editorialul din Nr 39 al Revistei ATITUDINI:

Cuviosul Părinte Justin – lumina veacului nostru întunecat,
dulcea chemare a inimilor noastre întru Hristos
de Sergiu Ciocârlan
Nu doresc a începe acest cuvânt fără a aminti de nevrednicia cu care stau înaintea celui despre care scriu, un om ce a lăsat chipurile deșarte ale vieții și s-a arătat mărturisitor al Domnului și mult pătimitor, răbdând chinuri, frig și foame ca un viteaz de altădată. Văzând calea ce e de urmat, căci Părintele cu viața sa ne-a arătat calea, primesc gândul că din puținătatea faptelor mele nu au cum să se nască pașii mei pe această cale, iar aceasta mă întristează. Dar și bucuria este deplină! Cum viețuiesc acestea două și cum se împacă ele înlăuntrul meu, pentru mine este minunat, pentru că apropiindu-mă de Cuviosul mă văd cum însumi sunt, dar fără a deznădăjdui, simt bucuria care nu este o trecătoare stare, ci dulcea chemare a inimii mele întru Hristos. Și iarăși mă uit înlăuntru și văd cât de nepregătit sunt a spune un cuvânt care să nu moleșească duhul cu omenești și pieritoare cugetări, și tocmai de aceea mă rog Cuviosului Părinte să-mi dea mie a scrie spre a mișca inimile spre tot lucrul bun și desăvârșit.
Apropierea mea de Cuviosul s-a făcut în chip neasemănat, fiindcă deși nu am înțeles de la bun început ceea ce mi se dăruia, am descoperit mai târziu că văzându-l și auzindu-l nu a rămas fără urmare în viața mea. În mare măsură, ceea ce mi s-a întâmplat mie e o orbire adâncă, ce se poate mai ușor tălmăci ca diferență de nivel sau ca prăpastie. Abia cu timpul mi s-a dat mie a pricepe că acest om trăia în Duhul Sfânt. Dar – ceea ce vreau să spun fără metafore – este că întâlnirea noastră continuă și astăzi, iar aici e o realitate pe care nu mi-o pot explica până la capăt, fiindcă însăși această realitate nu poate fi cuprinsă de minte omenească.
Aparent, întâlnirea cu el nu s-a arătat zdrobitoare. Pentru mine a fost suficient să-l văd. Eu nu m-am dus în chilie să-l întreb ceva sau să-i spun ceva. Pur și simplu am vrut să-l văd. Copiii cu care eram au luat binecuvântare și apoi am plecat. „Bătrânul este un Sfânt?”, m-a întrebat unul dintre copii. I-am confirmat, iar el a fost mulțumit, fiindcă a văzut cu ochii lui de copil încredințarea pe care o primisem în inima mea. Ulterior, am înțeles că Părintele Justin nu vorbea mult, nu era al său a înnoda cuvintele într-un discurs, dar vindeca prin prezența sa. Așa am simțit și eu, că este de ajuns ca eu să fiu acolo unde se află el ca să cuprind o parte din cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Doamne, bine este nouă să fim aici”(Mt. 17, 4), deoarece cu adevărat Cuviosul mult L-a iubit pe Domnul, iar Domnul întru el Se odihnea. Continue Reading »



Mărturisire de credinţă la mormântul părintelui Justin Pârvu. de Constantin Ciofu


P Justin iunie 2015Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe Preacuviosul Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului vrednicului slujitor al Sfântului Altar, care s-a remarcat prin apărarea dreprei credinţe şi a valorilor poporului român, au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.

Inima Ortodoxiei româneşti s-a aflat timp de câteva ceasuri la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Cu o zi înainte de Duminica Sfinţilor Români (n.r. sâmbătă, 13 iunie 2015), peste 10.000 de oameni au străbătut drumul îngust ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă, locul unde acum doi ani de zile a fost sădit în pământul românesc trupul neînsufşeţit al Arhimandritului Justin Pârvu. Nu poţi să te apropii de locul unde se află mormântul marelui duhovnic, fără să fii cuprins de o emoţie şi de o pace desprinsă din rai. Florile aşezate deasupra locului unde se află sicriul celui ce a călăuzit atât de multe sufletele întristate, împovărate de necazurile şi grijile vieţii, sunt o mărturie a dragostei purtate de fiii duhovniceşti, care poată şi astăzi în inimă sfaturile pline de înţelepciune ale părintelui Justin. Marele duhovnic a lăsat o moştenire de cuvinte la multe probleme actuale, prin intermediul cărora mulţi oameni află răspunsuri. Aşa se explică setea de poveţe duhovniceşti ale miilor de oameni veniţi să se roage pentru odihna celui ce nu a avut niciodată odihnă şi să-i ceară alinare sufletească celui ce a cunoscut amarul suferinţei în vremea detenţiei, şi nu numai. În preajma zilei când se împlinesc doi ani de când a plecat în lumina cerească, părintele Justin Pârvu şi-a adunat inimile în rugăciune în jurul mormântului său acoperit de florile ce formau tricolorul României. Continue Reading »



Nouă apariție editorială la Fundația Justin Pârvu: Ne vorbește Părintele Justin, vol. III


Coperta Ne vorbește Părintele Justin

Odată cu prăznuirea a doi ani de la trecerea Părintelui Justin la cele veșnice, avem bucuria de a va semnala aparitia unui nou volum al cartii: Ne vorbeste Parintele Justin.

Cartea este ingrijita de maicile de la manastirea Paltin Petru Voda, contine cuvantari si convorbiri cu Parintele Justin inedite, precum si interviuri adunate din Revista Atitudini si Revista Glasul Monahilor.

Cartea este in format A5 si are 250 de pagini. Pret: 10 Ron, fara taxe postale.
Comenzi se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com, telefon 0785 018 852 aici sau completând formularul de mai jos…

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Pr. Mihai Andrei Aldea: ÎNTRE RĂTĂCIREA UNUIA ŞI CREDINŢA ORTODOXĂ


054 MantuitorulAm văzut de curând un videoclip cutremurător. Un biet rătăcit, evident aflat într-o stare de tulburare profundă, emitea o serie de afirmaţii total neortodoxe, cu totul străine de datoria şi credinţa lui de (preot) ortodox.

Primul lucru ce trebuie spus este că un om nu poate susţine sincer puncte de vedere contradictorii propriei religii sau credinţe, mai ales în aspectele fundamentale, definitorii ale acesteia. În clipa în care face aşa ceva deja a părăsit acea credinţă sau religie.

Credinţa Ortodoxă este cea pe care orice preot ortodox are datoria să o cunoască – pe cât se poate mai bine – şi să o mărturisească, să o predea mai departe.

Desigur, nimeni nu le ştie pe toate. Şi oricât de iscusit s-ar crede cineva, nu poate cunoaşte toată teologia ortodoxă. De aceea, atunci când ajungem la lucruri pe care nu le cunoaştem folosim frumoasa expresie „nu ştiu”.

Este frumoasă pentru că este adevărată, este cinstită şi ne smereşte, ne aşază în poziţia corectă înaintea lui Dumnezeu, singurul Atotştiutor. Şi este de bun-simţ să nu ne credem dumnezei.

Atunci când nu vrem să recunoaştem că nu ştim înlocuim tăcerea atât de binecuvântată cu minciuni. Spunea cineva că între ceea ce nu ştim şi ceea ce ştim este ceea ce presupunem. Foarte adevărat! Nenorocirea apare când pretindem a fi adevăr, eventual absolut, ceea ce presupunem. În orice domeniu. Şi cu atât mai mult în teologie.

Aşa şi dl părinte în cauză. Care, din pricini care îl privesc, a uitat de mult deosebirea între presupuneri, speculaţii şi respectiv Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă pe care a făgăduit înaintea lui Dumnezeu să o mărturisească toată viaţa lui. Continue Reading »



România – 12 luni fără Părintele Justin Pârvu


Preacuviosul Parinte Justin ParvuIată că au trecut 12 luni de când marele Duhovnic, Părintele Justin Pârvu, s-a mutat la viaţa cea veşnică, la Părintele luminilor, la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia I-a închinat încă din copilărie toată viaţa sa. O viaţă întreagă – Părintele Justin s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu, iar Domnul l-a dăruit lumii, ca o comoară de mult preţ, prin care mulţi şi-au găsit alinare sufletească, adăpându-se ca dintr-un izvor limpede în care se oglindea Hristos.

Părintele Justin a fost darul lui Dumnezeu oferit lumii, şi cu precădere neamului românesc, în veacul întunecat al ateismului şi al mondialismului satanic. Pe părintele Justin, Dumnezeu l-a păstrat curat şi neîntinat, atât cât e posibil firii umane, încă din copilăria şi din tinereţile sale – pe care le-a închinat Domnului, intrând de la o vârstă fragedă în mănăstirea, la care a visat toată copilăria. Altă dragoste şi alt vis acest om nu a avut decât pe Hristos şi Biserica Sa. Încă din tinereţe a iubit înfrânarea şi asceza, iar desfătările şi dezmierdările lumeşti pe el nu l-au atins. Dumnezeu l-a păstrat ca o jertfă curată pentru Sine şi Biserica Sa.

Acest aur curat, Dumnezeu l-a lămurit în focul ispitelor din temniţele comuniste, unde iadul parcă se mutase din adâncuri spre a nimici aceste suflete mărturisitoare care nu şi-au închinat genunchii Baalului comunist.

Curăţit ca aurul în topitoare şi luminat cu lumina Duhului, Domnul l-a scos de sub obrocul temniţelor şi l-a aşezat luminător neamului românesc, dar şi întregii Ortodoxii, care suferea şi suferă încă de orbirea comunismului şi a ocultismului satanic.

Părintele Justin a iubit poporul românesc, iar românii l-au iubit pe el. În fiecare zi, zeci şi sute de oameni veneau să se împărtăşească din harul acestui om luminat de Dumnezeu. Din peştera chiliei sale izvora adevărata cunoştinţă nu numai despre Dumnezeu, dar şi despre istoria neamului românesc. Din peştera chiliei sale România venea şi lua lumină, România se redeştepta, în vreme ce urmaşii criminalilor şi torţionarilor sistemului bolşevic încercau cu toate forţele să şteargă memoria adevărată a acestui neam, pictând şi acoperind în culori false un trecut plin de sânge şi lacrimi. România poate ar fi fost redesenată şi pictată dacă Părintele Justin nu ar fi existat.

O viaţă-ntreagă mai marii acestei lumi au încercat să-l omoare, nu au reuşit – Părintele a trăit până la adânci bătrâneţi în puterea trupului şi a minţii. O viaţă întreagă l-au osândit şi marginalizat, dar poporul l-a adus în mijlocul lui. Dacă ei l-au urât, poporul l-a iubit. Dacă ei l-au osândit pe nedrept, poporul l-a preamărit. Dacă ei îl strigau bandit, poporul îl striga Voievodul Ortodoxiei. Dacă ei l-au marginalizat şi denigrat continuu, poporul l-a căutat, transformând mica lui chiliuţă în, poate, cel mai căutat loc de pelerinaj după ’90 încoace. Continue Reading »