Acasă » articole

articole


Protest fata de introducerea noilor acte de identitate electronice


A.P.L.R. (Asociatia pentru Libertatea Romanilor) face un apel la cetateni si O.N.G-uri pentru modificarea OUG nr. 97/2005 privind  actele de identitate ale cetățenilor români prin care sa  se asigure certitudinea legala ca vom avea o optiune reala a  unui act cu adevarat simplu, fara medii de stocare electronice, cu toate datele la vedere, astfel incat posesorul de CI simpla sa poata vizualiza direct(fara a utiliza cititoare sau dispozitive speciale) datele documentului de identitate. Asteptam adeziunile dumneavoastra daca sunteti presedinte sau vicepresedinte al unui ONG. Cei ce doresc sa transmita in nume personal propuneri si sugestii o pot face la adresa dgj_transparenta@mai.gov.ro pana pe 29.03.2017.

Credem ca este de dorit eliminarea intru totul a acestui proiect de lege, ce este in defavoarea tuturor cetatenilor, dupa cum remarca si M-rea Petru Voda aici

Redam mai jos si amendamentele A.P.L.R.

TOATE PERSOANELE INTERESATE DE A DEȚINE O CARTE DE IDENTITATE SIMPLĂ,NEELECTRONICĂ, SUNT SFĂTUITE SĂ ÎȘI TRIMITĂ OPȚIUNILE ȘI PROPUNERILE LA ADRESA dgj_transparenta@mai.gov.ro PÂNĂ PE DATA DE 29.03.2017-

Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, analizând conferinta de presă a M.A.I. din data de 20.03.2017( https://www.youtube.com/watch?v=ixJari9JL1U ) și proiectul de lege supus dezbaterii publice pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale uniunii europene şi spaţiului economic european rezidenţi în România postat la adresa http://www.mai.gov.ro/index05_1.html pe 19.03.2017, a constatat următoarele:

A. Se prevede posibilitatea persoanei de a opta pentru o carte de identitate simplă.

B. Se dorește înlocuirea actualului tip de carte de identitate simplă cu un nou tip de carte de identitate simplă.

C. Noul tip de carte de identitate simplă prezintă următoarele similitudini cu cartea de identitate electronică:

formatul este identic;
producerea ambelor este încredințată Imprimeriei Naționale;
echipamentele și software-urile necesare pentru producerea acestora vor fi importate prin intermediul Imprimeriei Naționale, ca și suporturile – blank-urile care urmează a fi inscripționate. Atât componentele fizice cât și metoda de inscripționare vor fi preluate de Imprimeria Naționala prin contract.

D. Producerea cărții de identitate simple în noul format conține în mod necesar elemente de noutate care constituie motivul pentru care inițiatorul dorește preschimbarea tuturor actelor de identitate deja emise și aflate în termenul de valabilitate.

Acest element de noutate, prin comparare cu actualul format, este următorul: “date inscripționate prin tehnici speciale”. Se deduce că aceste date vor putea fi descifrate numai prin intermediul unor echipamente speciale, fără a fi aparente, cea mai uzitată fiind codul de bare.

E. Noutățile introduse prin noul format al cărții de identitate simple sunt propuse într-un mod lipsit de precizie: “date în format tipărit sau date inscripționate prin tehnici speciale”.

Rezultă că autoritățile române, după ce persoana optează pentru o carte de identitate simplă, au la rândul lor opțiunea să tipărească actul de identitate sau să îl inscripționeze prin tehnici speciale, fără a se preciza cum vor alege una din aceste modalități.

Ne exprimăm îngrijorarea că autorităţile române vor alege să inscripţioneze datele pe cartea de identitate simplă prin tehnici speciale şi că varianta tradiţională a tipăririi este menţionată fără intenţia reală de a fi pusă în aplicare ( vezi art. 19 al. 1 lit K – “pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile“).

Totodată, am sesizat importante inadvertenţe între afirmaţiile oficiale ale reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne din cadrul conferinţei de presă din 20.03.2017 şi textul propus spre aprobare.

Propunerile noastre de modificare a actelor normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România sunt, în fapt, următoarele:

Continuarea aici

 

 



Mii de oameni din toata tara au participat la Marsul pentru Viata


Marsul pentru ViataMii de oameni, printre care multi tineri si copii, au participat sambata, 25 Martie, de sarbatoarea Bunei-Vestiri, la Marsul pentru viata, pentru familie, pentru normalitate. In Bucuresti 8000 (chiar daca multe canale media redau participarea doar a peste o mie de manifestanti), in Buzau 5000, in Focsani 5000 si in alte sute de orase (intre 1000 si 3000 de participanti), dar si in Basarabia, romanii si-au manifestat sprijinul pentru mamele crestine, pentru femeile insarcinate, pentru dreptul la viata al pruncului nenascut, pentru principiile etice ale unei societati normale si morale. Cu insemnele dragostei si pacii, in glasuri de cantari si cu icoane, romanii au marturisit Viata, care este Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. „Eu sunt adevarul, calea si viata” (Ioan 14, 6).

Redam discursul Alexandrei Nadane, presedinta Asociatiei Studenti pentru Viata, asociatie organizatoare a acestui Mars.

Dragi participanți la Marșul pentru viață,

Mă bucur că suntem împreună și vă mulțumesc că sunteți aici.

Vă mulțumesc nu numai în numele organizatorilor, ci mai ales în numele celor pe care îi sprijinim: femeile și copiii.

Suntem aici, în toată țara, și în Republica Moldova, în peste 285 de localități. Suntem aici pentru femeile aflate în momente dintre cele mai dificile ale vieții lor, în criza de sarcină. Suntem aici pentru copiii aflați pe muchie între viață și moarte.

Marsul pentru Viata 2017Este trist că nu toți se bucură atunci când femeia și copilul sunt sprijiniți. De aceea, voi repeta ceea ce am spus continuu în ultimii ani. Poate acum ne vor auzi cei care continuă să ne acuze că sunt altceva decât ceea ce suntem.

Luna pentru viață și Marșul pentru viață sunt apolitice și neconfesionale, dar sunt deschise participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. Nu solicităm interzicerea legală a avortului. Nu sprijinim niciun fel de  violență împotriva femeii. Promovăm conștientizarea societății despre criza de sarcină. Promovăm înțelegerea adevărului științific că viața începe de la concepție. Încurajăm sprijinirea femeii să nască viața pe care o poartă în ea.

„Dragi participanți,

Suntem mulți, suntem sute de mii de români care participăm la acțiunile pro-viață din această perioadă.

Dar nu numărul nostru este cel important, nu numărul este cel care contează, în primul rând, ci adevărul este cel important.

De ce este important adevărul?

Marsul pentru Viata 2017Pentru că adevărul dă șansa să mergi mai departe, pentru că adevărul construiește și pe el poți construi. Adevărul se dovedește, în timp, mai puternic decât minciuna.

Oricât s-ar nega, prin minciună, umanitatea deplină a copiilor nenăscuți, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege că suntem oameni din momentul concepției.

Oricât s-ar nega, prin minciună, realitatea crizei de sarcină, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege frământările și vulnerabilitatea unei femei în criză de sarcină.

Știința ne arată că viața începe în momentul concepției.

Morala ne spune că viața este primul drept al omului. Continue Reading »



Părintele Justin Parvu despre familie si despre avort


Parintele Justin Parvu despre familie si despre avortDacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul.

Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare…. Răul copilului nu este în nimeni altcineva decât în noi înşine, în felul în care ştim să ne apărăm drepturile şi cum ştim să ne sacrificăm pentru ele.

Ele, mamele, duc mai departe toată fru­mu­seţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.

Sărăcia aceasta este şi o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni şi îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, şi de ce să îi mai facă? Până şi ultima ţărancă de la sat vine şi îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la ţară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Doar familiile cu copii mulţi vor rezista. Dum­nezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii şi chiar din copiii aceia crescuţi în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani şi belşug. Nu, Dumnezeu ştie când şi de ce îngăduie aşa. Aceste familii şi mame eroine duc greutăţile ţării…

(Preluat din „Ne vorbeste Parintele Justin Parvu”, Fundatia Justin Parvu)



Marșul pentru Viață – 25 Martie!


Marsul pentru viata, organizat de tanara si promitatoarea organizatie de tineret, Asociatia Studenti pentru viata, se va desfasura anul acesta in peste 285 de localitati, atat din Romania cat si din Republica Moldova. Acest mars este o invitatie la marturisirea vietii, care este Insusi Hristos Domnul, un mars pentru sustinerea familiei crestine, a mamei si a copilului, un mars pentru o societate mai buna, in care crima nu isi are locul si dreptul copiilor la viata va fi respectat. Marsul este sustinut si de Patriarhia Romana.
La Piatra Neamt Manifestarea este programată să aibă loc începând cu ora 14.00, pe traseul: Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăţei I – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”.

„Fii sincer!” VIDEO cu peste 200.000 de vizualizări. Nimeni nu a mai pus această întrebare în România. Reacţii impresionante

Continue Reading »



Sfintii inchisorilor, comemorati la Aiud, sambata, 18 Martie


Sâmbătă, 18 martie, la Aiud, la Schitul Inaltarea Sf. Cruci, schit înălțat pe gropile comune ale temutei inchisori comuniste, va avea loc o mică comemorare a martirilor și marturisitorilor din temnitele comuniste, ce s-au savarsit in temnita Aiudului, precum si in celelalte lagare de detentie, ce au umplut pamantul tarii in perioada de trista amintire.
Urmand pilda Parintelui Justin Parvu, care el insusi, neimpiedicat de propira-i batranete sau neputinta trupeasca, alerga de fiecare data, in preajma sarbatorii Bunei-Vestiri, sa cinsteasca ceata sfintilor martiri, camarazi de suferinta si de sfintenie – tot asa sa ne adunam si noi, spre bucuria lor in ceruri si spre folosul nostru sufletesc, cinstindu-le memoria precum se cuvine.
Comemorarea va incepe cu slujba de parastas, la ora 11.00 dimineata.

Părintele Justin Pârvu despre CINSTIREA SFINȚILOR MUCENICI DIN TEMNIȚELE COMUNISTE

Ţara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, harul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă.
În închisoare sufereai o strivire, o descompunere şi sufletească şi trupească pentru că cei mai mulţi din cei arestaţi cu condamnările mici, au murit, săracii. S-au dus degrabă. Pe când celălalt mereu trăia viaţa, trăia cu orice preţ ca să fie afară. Singurătatea era arma de descompunere şi cea mai grea. Însă, în această singurătate, a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în fiinţa umană. A început să coboare mai adânc în sufletul lui şi să înceapă rugăciunea, care a fost salvarea tuturor. Era ca la mănăstire citirea Psaltirii din oră în oră. În colţul celulei începea acatistul, paraclisul din memorie, fără cărţi.
Salvarea noastră a fost tangenţa cu cei care au fost arestaţi în timpul lui Antonescu. Ştiau pagini întregi din primele volume ale Filocaliei. Nici sfinţii din pustietăţi nu erau aşa de preocupaţi.
În toate vremurile au existat oameni care au menţinut duhul de rugăciune. În închisoare am fost privaţi de drepturile creştineşti, dar am câştigat raiul lăuntric. Spovedania şi împărtăşania se făceau cu cele mai mari riscuri. De Paşti şi de Crăciun se lua împărtăşania începând cu etajul doi, apoi se cobora la etajul unu, parter şi la subsol şi dacă erai găsit cu ceva în sân sau în buzunar era cea mai mare mucenicie. Se făcea din pâine câte un cocoloş mic cât o mazăre şi acolo se punea împărtăşania şi mergeai cu ea pe la toate controalele severe care erau. În bucăţelele acelea de pâine acolo era tot aurul, toată bogăţia. Pe lângă rugăciunile puternice, au fost poeziile frumoase ale lui Radu Gyr şi alţii care au scris ca o rugăciune. Dacă s-a menţinut viaţa spirituală acolo, a fost datorită poeziilor lui Radu Gyr. Şi a dat Dumnezeu ca aceşti oameni de mare talent să fie aduşi la noi, prin osemintele lor sfinte, să ne călăuzească, să ne apere prin rugăciunile lor de răutăţile care sunt şi care vor veni.
Viaţa acestor martiri este deja cunoscută în sfinţenia lor, prin faptele lor, prin toată conduita lor; ei au trăit şi încă mai trăiesc în mijlocul acestui popor. Ei au dovedit, în sfârşit, că din frageda lor tinereţe s-au jertfit pentru adevărul acesta ortodox. Acum, pentru noi, cel mai important este să ne apropiem de jertfa lor cât mai mult, ca să putem avea şi noi îndrăznire la Dumnezeu prin ei. Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi.
Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; moaşte şi icoane care au acoperit pă¬mântul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.
Dar şi secolul acesta al XX-lea, care a rodit aceşti tineri ce au luat dru¬mul crucii şi s-au jertfit, şi-au măcinat tinereţile lor în celulele puşcăriilor, dovedeşte că bunul Dumnezeu mai este încă alături de Ortodoxia românească şi totodată este şi un îndemn pentru noi, cei de astăzi, să urmăm ne¬voinţelor şi martirajului lor. Şi dacă nu ne-a bine¬cuvântat Dumnezeu prin suferinţele lor, măcar să aducem la lumină sfinţenia lor şi să ne închinăm lor ca unor sfinţi, care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulţi sfinţi, oficial şi neoficial, cu atât şi mila lui Dumnezeu va fi peste noi şi vom putea avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, prin sfinţii şi martirii noştri.
Toate popoarele acestea din Răsăritul Europei au trecut prin cenzura asta bolşevică, şi bulgarii, şi sârbii, şi ceho¬slovacii, şi polonezii, şi ungurii, naţiuni care au opus şi ele, într-adevăr, un efort puternic împotriva ateismului. Dar ceea ce s-a remarcat îndeosebi la noi, a fost faptul că România a avut un tineret foarte înţelept şi foarte pătruns de esenţa acestui adevăr ortodox, încât prin jertfele lor, cred eu, am depăşit cu mult toate aceste ţări din jurul nostru. De aceea şi obiectivul nr.1 al pedepsei şi al per¬secuţiei Ortodoxiei în Balcani a fost şi este ţara noastră, este România Ortodoxă cu tineretul acesta de jertfă care, în sfârşit, a luat taurul de coarne al comu-nismului şi al tuturor străinilor care şi-au vândut con¬ştiinţa şi neamul. Însă nu este suficient să admirăm ostenelile şi nevoinţele lor, ci mai trebuie să le încercăm şi noi, pe pielea noastră, căci aşa s-a plămădit Ortodoxia asta până astăzi.
Când în puşcăriile noastre judeţene, cum era de pildă în Suceava, prin 1949, se făceau odioasele arestări, zăceau copii de 15-16 ani, şi copii de sân care au fost luaţi de la creşele lor şi aduşi cu mamele lor la anchetă, cu taţii lor, aduşi aici întemniţaţi. Ce jertfă mai plăcută şi mai curată poate fi decât a acestei generaţii în faţa căreia noi trebuie să ne închinăm?
Tineretul din 1948, ei au fost elita neamului nos¬tru; res¬tul… trepăduşi pe lângă ei.
Ca să poţi vorbi despre martirii unui neam, trebuie să fii tare pregătit în suferinţă, ca omul care te ascultă să te recunoască. El va gusta din învăţătura ta şi bineînţeles că pâinea clădită în lacrimi şi suferinţă îi va părea mai gustoasă decât cea a negustorilor de azi. Bine-înţeles că e greu, mai ales când te afli la începutul drumului Crucii. Şi eu, când am intrat pe dru¬mul acestei cruci, am fost descumpănit la început şi neîncrezător în biruinţa asupra suferinţei.
Când am intrat prima dată în celula din Aiud, primul simţământ a fost că celula va fi mormântul meu. Dar lucrurile nu s-au întâm¬plat aşa deloc. Aici am găsit tineri care erau condamnaţi de Antonescu din ’40 – ’41, deci care aveau deja câţiva ani buni de închisoare. Atâta caracter şi atâta tărie sufle¬tească am putut găsi la aceşti tineri, încât pentru mine celula a devenit mormânt al învierii, al strălucirii harului dumnezeiesc.
(Preluat din Cartea „Din învățăturile și minunile Părintelui Justin Pârvu”, Fundația Justin Pârvu)



Mitropolitul Hierotheos Vlachos: De dragul unitatii


Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea.

Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință. Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.

De multe ori, la diferite întâlniri ale oamenilor, chiar și în Organismele sinodale bisericești, este formulată opinia că trebuie să fim de acord pe o temă, fie și dacă avem o părere diferită, „de dragul unității”. Și se poate întâmpla ca aceleași Organisme sinodale bisericești, din care fac parte aceiași oameni, să ia decizii diferite, lucru care este justificat că se face „de dragul unității” sau „pentru unitate”.

Dar există și oameni, politici sau bisericești, care susțin că se luptă pentru unitatea corpului din care fac parte, pe când ceilalți nu sunt interesați de unitate.

De la început, trebuie să fie notat că unitatea în societate și în Biserică este o țintă mai îndepărtată la care trebuie să privim. Îndeosebi în Biserică, acesta este scopul tuturor, deoarece el a fost atins în ziua Cincizecimii, conform Condacului praznicului: „Când Cel Preaînalt, coborându-Se, a amestecat limbile, a despărțit neamurile; când a împărțit limbile cele de foc, la o unire i-a chemat pe toți”. Acesta este lucrul Sfântului Duh, Care lucrează în Biserică. Astfel, unitatea în Biserică este experiența Cincizecimii, pentru care există unitatea Apostolilor și a Părinților în teologie.

Totuși, este necesar să fie notat că unitate pot să aibă și cei care lucrează răul și cei care compun o organizație bisericească, ce urmăresc dezbinarea și nenorocirea societății. Oamenii aceștia sunt interesați de unitatea lor ca să comită răul și să nu fie descoperiți. Drept pentru care scopul mai îndepărtat nu este unitatea, ci legătura unității cu adevărul.

La dumnezeiasca Liturghie, credincioșii sunt îndemnați prin cuvintele: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Unitatea, în limbaj bisericesc, nu este abstractă și necondiționată, ci are legătură cu credință, după cum a fost descoperit de la Dumnezeu sfinților și este legată foarte evident de „împărtășirea Sfântului Duh”. Sigur că presupune dedicarea vieții noastre lui Hristos. O astfel de unitate este binecuvântată de Dumnezeu și nu unitatea pe care pot să o aibă și ereticii între ei, care se bazează pe o rațiune gândită (abstractă, în opoziție cu cea practică, n.tr.) și războiesc învățătura ortodoxă.

Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni, susține pe creștini să se lupte și să țină unitatea Duhului, care este legată de Unul Domnul Dumnezeu, de credința cea una și de botezul cel unul. Scrie: „Silindu-vă să țineți unitatea Duhului în legătura păcii. Un trup și un Duh, după cum ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre. Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și în noi toți” (Efeseni 4, 3-6). Unitatea credinței este legată de Domnul cel Unul, de credința cea una, de botezul cel unul, de trupul cel unul și de Duhul cel Unul.

La fel, același Apostol vorbește într-un verset ulterior despre unitatea în îndumnezeire: „Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători spre desăvârșirea sfinților la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până ce vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 11-13). Aceasta înseamnă că unitatea credinței este legată de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu și are ca scop desăvârșirea, ca omul să agonisească măsura vârstei deplinătății lui Hristos, adică îndumnezeirea.

În aceeași perspectivă se mișcă și Părinții Bisericii, care s-au silit să păstreze unitatea Bisericii în credința descoperită, izgonind din Biserică pe eretici, care spărgeau unitatea Bisericii prin învățăturile lor eretice. Erezia, iar nu adevărul sparge unitatea. Anatematizarea ereticilor se făcea pentru întărirea unității credinței și a unității Bisericii. Părinții, când au îndepărtat pe eretici din Biserică, nu au spart unitatea, ci au apărat-o. O explicație diferită constituie o falsificare a funcției Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii.

Avva Dorotei leagă unirea creștinilor între ei de aceeași cugetare. „Nimic nu lucrează așa unirea, ca a se bucura de aceleași lucruri și a cugeta la fel în Hristos Iisus!”. Acest cuvânt este legat de multe locuri din Apostolul Pavel. De exemplu, scrie către creștinii din Roma: „Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea să cugetați la fel unii față de alții după Hristos Iisus, ca să slăviți laolaltă cu o gură pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos” (Romani 15, 5-6). La fel, scrie către creștinii din Filipi: „Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtășire a Duhului, dacă este vreo milostivire și îndurare, împliniți-mi bucuria ca să cugetați la fel, având aceeași dragoste, fiind de un suflet, cugetând un singur lucru” (Filipeni 2, 1-2).

Cuviosul Isaac Sirul stabilește ce este exact unirea duhovnicească. Scrie: „Unirea duhovnicească este o pomenire nepecetluită, care se înflăcărează în inimă prin dor arzător și neîncetat, care își primește puterea din statornicia în porunci, spre o legătură care nu este abuzivă, nici firească”. Unirea duhovnicească se face prin ținerea poruncilor lui Hristos și aprinde dorul dumnezeiesc în inima oamenilor.

În societate se vorbește despre unitate în ciuda opiniilor diferite existente și aceasta o are în vedere guvernarea democratică. Principiile diferite și programele diferite dintre partide, pozițiile diferite și lucrările din interiorul partidului, care sunt aprobate prin vot, când sunt exprimate în mod democratic, sunt privite ca un element de unitate.

Totuși, în Biserică, lucrurile sunt diferite. Unitatea nu este un acord exterior de opinii și, mai ales, diferențiate de credința cea primită și de tradiția descoperită, ci este un rod al Sfântului Duh, împărtășirea Sfântului Duh este unitatea de credință.

Prin urmare, în Biserică nu este posibil să fie distruse, „de dragul unității”, ecleziologia ortodoxă, teologia ortodoxă și, în final, să fie subminată toată credința descoperită. Când stăpânește abaterea de la credință, unitatea nu este de laudă. Dimpotrivă, acela care păzește credința descoperită păzește unitatea. La fel, pe subiecte bisericești nu poate nimeni să urmeze diplomația și să retracteze, să schimbe de fiecare dată opiniile și să caracterizeze această mentalitate drept contribuție la unitate.

Trăim într-o epocă în care nu este permis să fie degradate chiar și aceleași cuvinte, îndeosebi înțelesul cuvântului unitate, de dragul unei mentalități prefăcute exterioare și diplomatice schimbătoare, care ascunde elemente de oportunitate și folos personal.
Preluat de pe Doxologia



Alexandru Pantea, Mărturisitorul lui Hristos in temnitele comuniste, a trecut la Domnul. Vesnica sa-i fie pomenirea!


Crâmpeie din propria-i biografie

Prof. dr. ing. Alexandru Pantea:
M-am născut și am crescut în ,,Țara Crișurilor”, în satul Petid situat în sudul județului Bihor, la interferența dealurilor piemontale ale masivului Codru Moma cu Câmpia Vestică, pe partea stângă a râului Crișu Negru, o zonă cu câmpie și dealuri împădurite în jurul hotarelor comunei Petid, ale Dumbrăviței de Codru, Șoimului, Poclușei și Hodișelului. În anul 1929, ziua 28 noiembrie, am apărut și eu pe lume. Am fost botezat creștin ortodox în luna decembrie la biserica din Petid. Copilăria mi-am petrecut-o în mediul sătesc al Crișanei, cu bucuriile și trăsnăile pe care le face un copil. Îmi plăcea să fac jucării din tină (pământ frământat cu apă) precum și din măciuliile de la mac. Îmi făceam mașini, locomobila de la batoza de treierat, pentru că aceasta era dotarea tehnică existentă la noi în zonă în acea vreme. La șapte ani, în 1936 toamna, am mers la școala primară. Învățători am avut pe doamna Bala Florica în clasele I și II, iar în clasele III și IV pe domnul Bala Vasile. Îmi amintesc cum în clasa a II-a fiind, am încasat multe lovituri de nuiele la palmă, ne-am apucat să scriem băieții bilețele nevinovate la colegele noastre și ne-a prins doamna Bala. În vara lui 1940 după ce am terminat clasa a IV-a primară, pe mine și pe colegul Popa Nicolae din clasa VI-a, ne-a pregătit pentru admiterea la liceu, domnul învățător Bala Vasile. Am fost primit la Internatul Ortodox de băieți unde am locuit din clasa I-a până în clasa a VII-a inclusiv, fiind cazați câte 30 de elevi într-un dormitor. Atât în liceu la cursuri cât și în internat era o disciplină și ordine severă. Se aplicau și pedepse de lovire cu nuia la palmă, în internat dacă nu știai lecțiile la corepetare sau încălcai regulamentul. Nu se bătea de dragul de a se bate, ci pe cei mai leneși să îi stimuleze să învețe pentru a trece clasa, iar pe cei indisciplinați să îi obișnuiască cu ordinea și disciplina în colectivitate. Partea de pregătire național-crestină, mie și colegului Popa Nicolae ne-a făcut-o Oprea Crăciun, așa că după vacanța de vară a clasei a VI-a (1946), ne-am organizat de la internatul ortodox din Beiuș, șeful nostru fiind colegul Măduța Ion. Pentru a ne forma ca români și creștini ne adunam în curtea internatului seara sau în pădurea de lângă satul Delani.
La 20 mai 1948 sunt arestați câțiva colegi de-ai noștri: Biltiu Toma, Andrițoiu Alexandru, Miere Ștefan, după arestarea masivă din noaptea 14 / 15 mai 1948, a legionarilor. Imediat ce am aflat de arestarea acestora, ne-am gândit că am putea fi arestați și noi, iar eu care aveam cărți interzise în păstrare le-am luat și dus la un coleg care locuia la sediul din Beiuș al Episcopiei greco-catolice unde le-am ascuns într-un pod. Tot atunci m-am gândit, că la arestare în anchetă se va afla că materialele interzise, cărțile, sunt la mine așa că am luat ziare vechi și le-am dat foc în cuptorul gazdei la care stăteam pe strada Burgundia Mare, iar cenușa am lăsat-o în cuptor. În felul acesta puteam justifica că am ars cărțile, a fost un gând pe care mi l-a dat cel de Sus, altfel aș fi mâncat bătaie la Securitate până să le predau.
În dimineata zilei de 28 mai 1948, pe la orele 6 dimineața au venit să mă aresteze, chestorul Olteanu de la Siguranța din Oradea (încă nu exista Securitate ca denumire) împreună cu comisarul Simlovici șeful Siguranței din Beiuș, doi mari în funcții ca să prindă peștele cel mare, cărțile noastre cu conținut interzis. Spre sfârșitul lunii iulie 1948, grupurile de elevi și legionari arestați au fost mutate de la Securitate la Penitenciarul Oradea, la etajul III al celularului în partea de est și unde am fost dus și eu de la infirmerie. În celular ne-au asaltat ploșnițele noaptea după stingere aterizau direct din tavan pe noi. Celulele erau normale pentru 3-4 persoane, iar noi eram câte 10 persoane într-o celulă. În urma procesului, am primit o condamnare de 3 ani și am fost transferat la închisoarea Târgșor. Cel care ne-a fost călăuză la Târgșor și ne-a îndrumat pe calea creștină și națională a fost Virgil Maxim un om cu o adâncă trăire creștină, făcând parte din grupul misticilor la Aiud: Valeriu Gafencu, Traian Trifan, Marian Traian, Ion Ianolide, Arsenie Papacioc, Nicu Mazăre, Iulian Bălan. Dânsul ne-a lămurit problemele pe care le puneam pe linie creștină atât cât se putea în condițiile de detenție. A fost lumina pentru noi cei mai tineri, un adevărat profesor, un adevărat model de trăire creștină și patriotism. Ziua ne țineau închiși în celule, iar dimineața după numărare ne scoteau în curtea închisorii, în apă și noroi toamna fiind, făceau culcări cu noi, iar gardienii se suiau cu picioarele pe noi și ne înjurau de parcă erau turbați de mânie. Zeller colonelul era dirijorul, de frica lui gardienii se comportau atât de brutal cu noi și oameni care până atunci se comportau fără durități. Acest regim dur a durat până la începutul lunii decembrie 1950, când ne-au ordonat să ne facem bagajele, iar într-o noapte ne-au dus în gara Târgșor, unde ne-au îmbarcat pe toți elevii într-un vagon dubă cu destinația Gherla. La intrarea în închisoarea Gherla ne-a întâmpinat căpitanul Gheorghiu, directorul închisorii, un fost muncitor devotat partidului care ne-a urat bun venit: ,,Aici e Gherla, dacă nu vă faceți oameni, veți ajunge la Roja Sandorˮ, cimitirul orașului Gherla, învecinat cu închisoarea pe partea estică a acesteia. Într-adevăr și de aici din închisoarea Gherla în urma bătăilor, maltratărilor și condițiilor de detenție din reeducare, în anii care au urmat au ajuns mulți deținuți, la Roja Sandor. Ca metodă de tortură se aplica sistemul statului ziua în poziția amintită anterior, iar uneori ne plimbau în cerc în cameră și ne aplicau lovituri din lateral. Am trăit aici într-o noapte câteva ore într-o stare extraordinară de încordare sufletească, am fost pus să îl supraveghez circa o oră pe fiul unui partizan, elevul Potra Octavian ca să stea în poziția aplecat la 90°. Acesta, într-una din nopți când s-a dus la WC (camera 99 fiind foarte mare avea WC separat) a încercat să-și taie venele la mâini, nu mai putea suporta torturile la care era supus. Activitatea de reeducare, prin tortură s-a încheiat pentru noi elevii după aproximativ trei luni de zile, perioadă în care ne duceau într-o cameră de la etajul nostru unde eram puși să dăm declarații despre cei de afară precum și despre colegii noștri din închisoare. Păcătos fiind, căzut din starea de rugăciune, Dumnezeu nu m-a lăsat pradă disperării, mai mult, în ziua de 9 mai 1951, a venit un căpitan de la Securitatea din Cluj și ne-a adunat într-o cameră separată. Eram elevi la care ne expirase pedeapsa, condamnat la 3 ani și redusă la 2 ani și jumătate la recurs, îmi expirase pedeapsa în 28 noiembrie 1950.
Cum eram într-o stare de foame permanentă în închisoare, după ieșirea pe poarta închisorii, am scos banii de la CEC, mi-am cumpărat biletul de tren Gherla – Cluj – Oradea – Șoimi, ultima gara mea de sosire, și m-am dus la prăvălie împreună cu colegii de închisoare liberați, să ne cumpărăm ceva de mâncare. Pâinea era pe cartelă, așa că am găsit numai brânza dulce de vacă, (scoaca cum îi spune în Ardeal), din care am luat 1 kg și am mâncat cu toții. Banciu și cu mine după masă ne-am urcat în trenul Oradea – Vascău. Îmi amintesc că plouase mult și Crișul Negru era învolburat. Am coborât în gara Șoimi și pe jos am parcurs cei 5 km până acasă. Era pe înserate, am bătut la poartă, a venit câinele care m-a întâmpinat prietenos, m-a recunoscut după trei ani de la plecarea de acasă.
Am intrat în casă. Când m-au văzut, mare bucurie și în același timp multe lacrimi. Mama mă pipăia, nu îi venea să creadă că sunt eu. Cu toții m-au îmbrățișat, tata, frații mei Liviu și Florea, cu Saveta soția lui și le-am spus că sunt flămând și mi-au dat să mănânc. Era acea stare permanentă de foame. Și acum după 63 ani (1951 – 2014), îmi apar lacrimi când mă gândesc la această întâlnire după ieșirea din închisoare, starea de bucurii și lacrimi…

(Mai multe marturii din iadul comunist, aflati in cartea sa, „Memorii. Secvente din anii vietii mele”, Editura Evdokimos).



VIAȚA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA – TEOLOGUL RUGĂCIUNII ISIHASTE, alcătuită de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă


Sfantul-Grigorie-Palama-viataSFÂNTUL GRIGORIE PALAMA – TEOLOGUL RUGĂCIUNII ISIHASTE

Motto: „Nu cel mult învățat se apropie de Dumnezeu, ci acela care s-a curățit prin virtute de patimi și s-a lipit prin rugăciune stăruitoare și curată de Dumnezeu, ajungând prin ele la deplina încredințare și la gustarea bunătăților viitoare”(Sf. Grigorie Palama).

COPILĂRIA ȘI ANII DE STUDII
„Fiu al dumnezeieștii și neînseratei lumini și trâmbiță în chip armonios strălucitoare a teologiei” , Sf. Grigorie Palama se naște în anul 1296 la Constantinopol în familia binecredincioșilor Constantin și Kali, părinții cucernici a cinci copii Grigorie, Macarie, Teodosie, Epiharis și Teodota. Originile familiei se regăsesc pe meleagurile Anatoliei, provincie pustiită de năvălirile turcești, motiv pentru senatorul Constantin, tatăl Sf. Grigorie, să se stabilească la Constantinopol, considerat în acele vremuri de către patriarhul Filotei Kokkinos, ucenicul și biograful Sf. Grigorie Palama, „orașul înțelepciunii lui Dumnezeu”. Consilier apropiat al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), pedagog al viitorului împărat Andronic al III-lea, tatăl Sf. Grigorie câștigă prețuirea basileului „datorită curățeniei sale sufletești și a felului său de a avea privirea ațintită doar spre sine și spre Dumnezeu” . Modul ascetic de viață și bogăția lăuntrică a lui Constantin aveau să se oglindească în sfârșitul pământesc, în încredințarea totală în brațele dumnezeiești atât a propriei vieți, prin îmbrăcarea hainei monahale înainte de trecerea în veșnicie, cât și a vieții copiilor pentru care soția, îngrijorată îi cere mijlocirea pe lângă împărat, căpătând în schimb nobilul răspuns: „Îmi las copiii nu în grija acestor stăpâni efemeri și pământești, ci în grija împărătesei tuturor, Maica împărăției cerurilor” . Nu fără temei, demnitarii imperiali aveau să-i eticheteze pe urmașii lui Constantin drept „copiii sfântului”.
Rămas orfan de tată la doar 7 ani, Grigorie se bucură de o educație aleasă la palatul imperial, studiind asiduu științele profane: gramatica, retorica, fizica, logica, disciplinele aristotelice și obișnuind să-și înceapă lecțiile pentru a le memora mai ușor, cu un mic canon de trei metanii și de rugăciune la Maica Domnului. Discipol al renumitului logofăt și scrib al vremii, Teodor Metokites, Grigorie se va distinge la 17 ani prin elocința discursului său pe marginea Tratatului de logică al lui Aristotel, expus într-o dispută publică în prezența împăratului, la care dascălul său avea să remarce: „Însuși Aristotel dacă ar fi fost prezent și l-ar fi auzit pe acesta, cred că l-ar fi lăudat nu puțin”. Însetat de „adevărata filosofie a creștinismului”, după studiile primare și generale, „Grigorie se va lepăda de scriitoriceasca căutare și dorință”, dedicându-se aprofundării scrierilor ascetice și duhovnicești ale Sf. Părinți, preferând să se supună unor renumiți părinți și învățători ai virtuților, și, mai ales, celor mai distinși și cunoscuți duhovnici care veneau din Sf. Munte Athos. Între aceștia, Teolept, episcopul Filadelfiei va deveni pentru Sf. Grigorie „tată și povățuitor duhovnicesc în practica trezviei și a rugăciunii minții pe vremea când el încă trăia în lumea agitată”.
VIAȚA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA – TEOLOGUL RUGĂCIUNII ISIHASTE, alcătuită de maicile de la mărea Paltin Petru-Vodă PE CALEA ISIHIEI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI: „DOAMNĂ, LUMINEAZĂ-MI ÎNTUNERICUL”
„Lacrimile curgeau neîncetat din ochii săi și astfel ajunse la o mare trăire a iubirii către Dumnezeu, așa cum doar puțini au cunoscut-o și poate fi înțeleasă doar de către cei care au avut trăiri asemănătoare”.
La vârsta de 20 ani, Grigorie ducea o viață ascetică, de crunte renunțări în ce privește hainele, somnul, postul și privegherea încât unii credeau că își pierduse mințile. Va înfrunta cu bărbăție îmbierile împăratului la ospețe și ademenirile prietenilor de la curte, fără să se abată de la calea care îl pregătea pentru viața îngerească. În toamna anului 1317 va părăsi Constantinopolul alături de ceilalți doi frați, Macarie și Teodosie, spre a lua drumul către piscurile Athonului.
La jumătatea drumului între Constantinopol și Tesalonic, la granița Traciei cu Macedonia, frații Palama iernează câteva luni pe Muntele Papikion, vestit încă din veacul al XI-lea pentru multele sale așezăminte monahicești. Pe un munte învecinat trăiau bogomilii care de câteva generații îmbrățișaseră erezia mesaliană și care încercând să-l convertească pe Sf. Grigorie la secta lor, sfârșesc în urma cuvântărilor lămuritoare pline de duh ale strălucitului teolog, prin a-și recunoaște rătăcirile și a reveni în Biserica Ortodoxă. În primăvara anului 1318, cei trei frați pășesc pe Muntele Athonului, consacrat drept centrul monahismului ortodox, așezându-se sub povățuirea duhovnicească a părintelui Nicodim „un om minunat în faptă și în cunoașterea lui Dumnezeu”, binecunoscut tuturor aghioriților, care viețuia nu departe de Mănăstirea Vatoped. Din mâinile duhovnicului Nicodim, după trei ani de ucenicie, fratele Grigorie va primi mantia lepădării de sine sub care va păși smerit în viața monahală.
Râvna neobosită pentru post, rugăciune și priveghere petrecută în trezvia minții îi vor curăți adâncurile sufletului, unindu-i mintea într-o singură rugăciune către Maica Domnului pe care o repeta neîncetat, într-un dureros strigăt de pocăință: „Doamnă, luminează-mi întunericul”. Răspunsul solitoarei creștinilor nu întârzie să-i parvină prin Apostolul iubirii, Sf. Ev. Ioan care i se arată nevoitorului Grigorie într-o vedenie dumnezeiască, întrebându-l: „Din lumea cealaltă am venit la tine ca sol al Stăpânei a tot ce este sfânt ca să te întreb pentru ce strigi mereu zi și noapte: «Luminează întunericul meu, luminează întunericul meu?». Sf. Grigorie a răspuns: „Ce altceva aș putea zice în rugăciunea mea către Dumnezeu fără numai a cere milă și luminare ca să cunosc și să fac voia Lui, om pătimaș fiind eu și plin de păcate?”. Atunci ucenicul cel iubit al lui Hristos a răspuns: «Stăpâna tuturor ți-a poruncit să nu te temi, nici să șovăi că ea va fi ajutorul tău»”.
Despărțirea pământească de povățuitorul duhovnicesc, fericitul Nicodim, îi determină pe frații Palama să intre în viața de chinovie a obștii Mănăstirii Sf. Atanasie Athonitul, Marea Lavră, unde se vor nevoi vreme de trei ani sub călăuzirea starețului Nihifor, trăitor isihast și iubitor al liniștirii ale cărui scrieri le regăsim în vol. 7 al Filocaliei. Ascultarea de a sluji la masa fraților din marea trapeză de obște a Mănăstirii și de a cânta la strană vor fi pentru Sf. Grigorie necontenite prilejuri de lucrare a harului, iar pătimirile sfântului râvnitor pe altarul jertfei se vor preface în cuvântare de Dumnezeu și izvor de daruri neajunse pentru alții. Așa se face că Sf. Grigorie „îi uimea pe toți cu înțelepciunea sa și cu asprimea viețuirii, arătând că era mai încercat decât i se dusese faima”.
Însă dorul după o viață retrasă și austeră prielnică petrecerii în rugăciune pecetluiește hotărârea Sf. Grigorie de a se retrage la Schitul Glossia pe coasta de nord-vest a Athonului unde viețuiau câțiva sihaștri sub povățuirea unui părinte Grigorie, numit și Drimis (trecut ulterior de Biserică în ceata sfinților la 6 aprilie). Originar din Constantinopol, vestit pentru iscusința în viețuirea și rugăciunea contemplativă, părintele Grigorie îl va deprinde pe ucenicul său în cele mai adânci taine ale energiilor minții prin neîncetata rugăciune a inimii în duh și adevăr. „O prăpastie de smerenie, o dragoste adevărată către Dumnezeu și aproapele, frângerea inimii și lacrimi de pocăință, toate la un loc formau buchetul de roade ale acestei rugăciuni și ale vederii lui Dumnezeu. Lacrimile curgeau neîncetat din ochii săi și astfel ajunse la o mare trăire a iubirii către Dumnezeu, așa cum doar puțini au cunoscut-o și poate fi înțeleasă doar de către cei care au avut trăiri asemănătoare”.

Continue Reading »



PREOT DR. MIHAI ANDREI ALDEA: SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE (partea II)



SINODUL DIN CRETA. PRETENȚII, REALITĂȚI, CONSECINȚE (II)Regulament absurd și încălcat

  1. Sinodul din Creta a fost scena unor abuzuri directe, total neortodoxe, chiar și asupra participanților. Vom începe cu cele care pot să pară mai mici, pentru a trece la fapte a căror gravitate extremă este… extrem de evidentă.

B.1. Concret, timpul de desfășurare al sinodului cretan a fost din start limitat la o săptămână (18-26 iunie 2016), practică ce contrazice total „tradiția canonică și practica bisericească dintotdeauna pentru funcționarea sistemului sinodal”. Este arhicunoscut faptul că sinoadele s-au desfășurat cât a fost nevoie pentru lămurirea problemelor, nu pe o durată strict limitată și niciodată în câteva zile. Uneori au durat ani. Timp necesar, absolut necesar, pentru aprofundarea problemelor teologice. Probleme adeseori aflate mult mai sus de hotarele înțelegerii intelectuale, și pentru care dezbaterile au constituit declanșatorul rugăciunilor stăruitoare ce au dus la primirea harului luminător. Limitarea timpului de desfășurare a întrunirii cretane trebuie înțeleasă în perspectiva dezbaterii teologice a nu mai puțin de opt documente teologice de către, teoretic, 163 episcopi.

Conform ROF, Art. 10, pct. 2, fiecare episcop avea dreptul la 10 minute spre a-și prezenta părerea pentru fiecare temă. Nu discutăm cât de aberantă este această limită într-un context teologic. Nu mai luăm în calcul nici dreptul la replică, limitat, la fel de abuziv, la cinci minute, nici timpul dublu acordat treptei I de „episcopat cretan”. Facem un calcul simplu, privitor la asigurarea dreptului de a vorbi în conformitate cu propriul regulament: 163 episcopi x 10 minute x 8 teme = 13.040 minute[1]. Aceste 13.040 minute înseamnă cel puţin 217,(3) ore (fără pauze, fără trecerea cuvântului de la un vorbitor la altul, fără participarea la slujbe etc.). Admițând 10 ore de lucru pe zi înseamnă 22 de zile de lucru. Incluzând zilele de duminică necesare, plus zilele ceremoniale inițială și finală, avem ca timp obligatoriu pentru desfășurarea regulamentară a Sinodului din Creta o perioadă minimă de 27 (douăzecișișapte) de zile!

În realitate, din 18 în 26 iunie avem, scăzând cele două zile ceremoniale, inițială și finală, doar… șapte zile. Scăzând slujbele și mesele ceremoniale din aceste zile reiese un timp real de lucru de maximum 50 de ore la documente, adică echivalentul a cinci zile din minimum de 27 necesare! Cu două zile în plus ori în minus, cu 20 de ore de lucru în plus ori în minus, nu se ajunge nici măcar la jumătate din timpul necesar pentru ca episcopii să aibă posibilitatea regulamentară de a-și exprima părerile!

Desigur, există și în această privință replici ridicole, de tipul „dar nu toți episcopii au/au avut ceva de spus pe fiecare temă”. O asemenea scuză ieftină este lipsită de orice valoare, deoarece dreptul la vorbire prevăzut regulamentar trebuia respectat. Punct! Prezumția lipsei de inițiativă a majorității episcopilor este una vinovată pentru cei care și-o asumă. Ea este nu doar o încălcare a ROF, dar şi atât o încălcare generală a dreptului la exprimare în sinod. Şi arată dispreț față de capacitatea teologică a episcopilor participanți.

Suspiciunea de scurtare intenționată a duratei sinodului, pentru a limita exprimarea liberă a episcopilor participanți, chiar lipsiți de dreptul la un vot real, este susținută de o serie de fapte foarte grave. Astfel:

Continue Reading »



9 Martie – Zi de cinstire si pomenire a martirilor din temnitele comuniste, impreuna cu Sfintii 40 de Mucenici din Iezerul Sevastiei


Sfintii Inchisorilor-Sfinții români din închisori

Sfinții români din închisori

Parintele Justin Parvu, la Aiud, comemorandu-i pe fratii sai de suferinta, Martirii din temnitele comuniste

Parintele Justin Parvu, citind Acatistul Sfintilor din inchisori

Fragment din Acatistul Parintelui Justin
Condac 8
Delta Dunării apele sale voia să-şi ascundă, nesuferind să vadă jertfa voastră cea defăimată, Părinte, cum cu braţe schiloade munţi de pământ aţi săpat şi înfruntând vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, snopi mari de stuf aţi tăiat, iar sângele vostru scurs prin şanţuri apele Dunării l-au purtat, sfinţind pământul ţării şi al lumii, pentru care noi ne închinăm nevoinţelor voastre, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8
Minune preaslăvită a lucrat Dumnezeu în colonia de muncă de la Periprava, în ziua Sfinţilor Trei Mari Ierarhi, când cumpliţii prigonitori v-au aruncat iarna în Delta îngheţată la – 30 de grade, ca să tăiaţi baloţii de stuf, dar pentru credinţa voastră, Domnul a încălzit apa şi soarele mai puternic în chip minunat a strălucit, încât cei ce vă păzeau erau arşi de razele lui, iar tu, părinte, văzând minunea, mai mult te-ai întărit în nădejde şi puterea lui Dumnezeu peste tine s-a pogorât, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Mucenicule slăvit, căci asemenea Sfinţilor 40 de Mucenici din iezerul îngheţat ai pătimit;
Bucură-te, diamant al răbdării, că de groaza gerului nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că împreună cu Părintele Ilie Lăcătuşu pe ceilalţi fraţi i-aţi îmbărbătat;
Bucură-te, că răbdând chinuri vremelnice, ai câştigat virtuţi veşnice;
Bucură-te, că de la Domnul darul iubirii de oameni ai câştigat;
Bucură-te, că în bătăi pe fratele tău, ce nu rezista, de mână l-ai luat;
Bucură-te, că „Rezistă, Moţule”, i-ai zis, şi a rezistat;
Bucură-te, că moartea fraţilor tăi ai plâns, ce fără cruce în gropile comune s-au stins;
Bucură-te, că mult te-ai căit că nu împreună cu ei ai murit;
Bucură-te, vrednicule urmaş, că slava sfinţilor închisorilor prin tine a dăinuit;
Bucură-te, căci mult pătimind, până la sfârşit ai răbdat;
Bucură-te, că Domnul slobozirea din temniţă ţie ţi-a dat;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!
(intreg Acatistul aici)