Acasă » Articole » Mărturisire curajoasă a Mitropolitului Teofan despre Sinodul din Creta si impotriva Ecumenismului sincretist


Mărturisire curajoasă a Mitropolitului Teofan despre Sinodul din Creta si impotriva Ecumenismului sincretist


DSC_3435În urma comunicatului de pe saitul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei aflam o marturisire de credinta ortodoxa a Mitropolitului Teofan, prilejuită de scrisorile deschise adresate de catre poporul dreptcredincios cu privire la necanonicitatea Sinodului din Creta. Mitropolitul propune, spre surprinderea noastra, iesirea chiar din CMB („Consiliul Mondial al Bisericilor”). Citam:

Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credință ale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționeazădocumentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice aleacestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f.Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.
»

Tot textul : aici


Post a Comment

(required. But it will not be published)