Acasă » Articole » Sa nu uitam cum un mare Sfant al Bisericii, Sf. Iustin Popovici, se opunea Sinodului Panortodox: Un sinod ecumenic neo-papist!


Sa nu uitam cum un mare Sfant al Bisericii, Sf. Iustin Popovici, se opunea Sinodului Panortodox: Un sinod ecumenic neo-papist!


Sf. Iustin Popovici

Un asemenea sinod, in loc de vindecare, va deschide rani noi in trupul Bisericii si va ridica in fata ei probleme noi si nenorociri noi

Nu cu mult timp in urma, in Chambesy, langa Geneva, a avut loc, prima sedinta pre-sinodala” (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si studierea documentelor si hotararilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt in constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit, sa ma indrept catre Inalt Prea Sfintia Voastra, si prin Inalt Prea Sfintia Voastra, catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe cu aceasta expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul sinod. Va rog pe Inalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapane si Prea Cuvios Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este singura, nici izolata in lumea ortodoxa, cand se vorbeste despre acel sinod.

  1. Din conventiile si hotararile primei intruniri pre-sinodale”, care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu greu se pot afla cateva sute de credinciosi, este clar ca aceasta intrunire a pregatit si hotarat un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte pan-ortodoxe”, cum s-a tinut in insula Rodos si ulterior in alte parti; nici nu a fost „pre-sinod”, cum s-a intamplat pana acum; „Prima conferinta pre-sinodala”, care a inceput pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a inceput activitatea pe baza „Catalogului de subiecte”, stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961 din Rodos si elaborata pana in 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog si a realizat un nou „Catalog de subiecte” pentru sinod. Cu toate acestea, se pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou schimbat si suplimentat.

In ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia anterioara adoptata in planificarea si pregatirea finala a subiectelor de discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta pentru a convoca sinodul cat mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul Constantinopolului si altii „grabesc convocarea” si intrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta” si sa se ocupe de „un numar limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care impiedica functionarea normala a sistemului de unire a Bisericilor locale intr-una singura, Biserica Ortodoxa …” (documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem intrebarea: ce inseamna asta? De ce atata graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea?

2. Problema pregatirii si intrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este noua in acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja in timpul vietii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletios Metaxakis – reformatorul renumit si modernist increzut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei – la Congresul pan-ortodox organizat de el, tinut la Constantinopol in 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul sa se tina in orasul Nis in 1925, dar intrucat Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv. In general, Constantinopol si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei” pentru toate „congresele”, „conferintele”, „pre-sinoade” si „sinoade”.) Mai tarziu, in 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial a venit randul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole intregi cu aproape 40 de subiecte principale si inca de doua ori mai multe paragrafe si subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos, in 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La inceput, aceasta s-a numit cea de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Nr. 10, 1966 si documentele in limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai tarziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel incat conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul” Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy – Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta pan-ortodoxa.

Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori s-au grabit sa scurteze drumul pana la sinod, caci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, in acelasi timp, s-a stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a insemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit indatoririle cu scaunul [resedinta] la Geneva – si in acelasi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocsi in Secretariat. Aceasta comisie pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o intrunire la Chambesy in iunie 1971. La aceasta intrunire s-au examinat si aprobat in unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv in cateva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si intreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea mea, trimisa atunci prin Inalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Inalt Prea Sfintiei Voastre, Sfantului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi teologi ortodocsi si publicata in diferite limbi din lumea ortodoxa) explica limpede de ce hotararea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca in 1972 Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc in acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare intarziere.

Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia in noiembrie 1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul” Constantinopolului, la centrul mai sus mentionat, Chambesy, de langa Geneva. Asa cum se vede limpede din documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos intr-o asemenea masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales in unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai trei din cele sase initiale!), in timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales in unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale”, in forma „problematicii Bisericii Ortodoxe” (un concept in intregime strain de ortodoxie).

In viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinarilor ortodoxe” si ar putea fi incluse in catalog. Dupa cum s-a mai spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cat si din alte locuri, ar trebui sa aiba loc „cat mai repede cu putinta”. Din toate astea este limpede pentru fiecare crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cat si constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale. De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea in prezent se doreste sa se desfasoare in graba.

  1. Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cat si toate noile schimbari si „revizuiri” demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte ortodoxe adevarate: ca in prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor” mentionate mai sus, cu „cataloagele” lor anterioare si prezente. Daca nu, atunci cum se explica faptul ca incepand cu intrunirea de la Constantinopol din 1923, continuand cu cea din Rodos din 1967 si pana la cea de la Geneva din 1976, „tematicile” si „problematicile” urmatorului sinod s-au schimbat constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare si unic corp ecleziastic – Sfantul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost si trebuie sa fie. In realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul” lor asupra Bisericilor Ortodoxe, in prezent, in situatia prezenta – o ignoranta si neputinta de a simti si a intelege ce inseamna cu adevarat sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care poarta numele de crestini.

Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai intai ca niciodata in istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har (ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte in acest fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte intruniri artificiale, necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si in realitate a imprumutat din organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos.

Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, intotdeauna au pus inaintea lor una sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au faramitat Biserica si au primejduit grav mantuirea sufletelor oamenilor, mantuirea poporului ortodox al lui Dumnezeu si a intregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele ecumenice au avut intotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, care inseamna ca singurul lor subiect central – vestea lor cea buna – a fost intotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mantuirea noastra in El, indumnezeirea noastra in El. Da, El – Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si consubstantial, intrupat; El – Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mantuirea si indumnezeirea omului; El – in intregime in Biserica prin harul Duhului Sfant, prin credinta adevarata in El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decat o serie de teoreme anemice, umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor ei ecumenice consta in Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele ecumenice si intreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa construim chiar si astazi, in privelistea cerului si a pamantului, iar nu pe subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din Constantinopol si Moscova, care in acest moment amar si critic al istoriei se prezinta a fi „conducatori si reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe in lume.

  1. Din documentele ultimei Conferinte pre-sinodale de la Geneva, ca si in situatiile anterioare similare, este limpede ca delegatiile ecleziastice de la Constantinopol si Moscova difera putin una de cealalta cu privire la problemele si temele stabilite ca subiect de lucru pentru viitorul sinod. Ele au aceleasi subiecte, aproape acelasi limbaj, aceeasi mentalitate, aceleasi ambitii. Totusi, lucrul acesta nu surprinde. Pe cine reprezinta acestea acum cu adevarat, ce Biserica si care popor al lui Dumnezeu? Ierarhia de la Constantinopol la aproape toate intrunirile pan-ortodoxe, consta in primul rand in mitropoliti si episcopi titulari, pastori fara turme si fara responsabilitate pastorala concreta inaintea lui Dumnezeu si a propriei lor turme vii. Pe cine reprezinta ei si pe cine vor reprezenta la viitorul sinod? Printre reprezentantii oficiali ai Patriarhiei Ecumenice nu sunt ierarhi din insulele grecesti, unde se gasesc adevarate turme ortodoxe; nu sunt deloc episcopi diocezani greci din Europa si America, ca sa nu mai pomenim de alti episcopi din Rusia, America, Japonia, Africa, care au turme ortodoxe mari si teologi ortodocsi foarte buni.

Pe de alta parte, actuala delegatie de la Patriarhia Moscovei reprezinta marea Biserica de sfinti si mucenici ai Rusiei si milioanele de mucenici si marturisitori ai ei, numai de Dumnezeu stiuti? Socotind dupa cele ce declara si apara aceste delegatii oriunde calatoresc in afara Uniunii Sovietice, ele nici nu reprezinta, nici nu exprima spiritul si atitudinea adevarata a Bisericii Ortodoxe Ruse si a turmei sale ortodoxe credincioase, caci foarte adesea aceste delegatii pun lucrurile Cezarului inaintea lucrurilor lui Dumnezeu. Totusi, porunca scripturistica este astfel: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni” (Fapte 5, 29). Mai mult, este corect, este ortodox sa ai asemenea reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe la diferite intruniri ortodoxe la Rodos sau la Geneva? Reprezentantii Constantinopolului, care au inceput acest sistem al reprezentarii Bisericilor Ortodoxe la sinoade si cei care accepta acest principiu care, potrivit teoriei lor, este in concordanta cu „sistemul de Biserici locale autocefale si autonome” – au uitat ca un asemenea principiu contrazice traditia sinodala a ortodoxiei. Din nefericire, acest principiu de reprezentare a fost acceptat repede de catre toti ceilalti ortodocsi: uneori tacit, alteori cu voturi de protest, dar uitand ca Biserica Ortodoxa, in natura ei si in constitutia ei neschimbata dogmatic este episcopala si centrata in episcopi. Caci episcopul si credinciosii adunati in jurul lui sunt expresia si manifestarea Bisericii ca Trup al lui Hristos, mai ales in Sfanta Liturghie: Biserica este apostolica si universala numai datorita episcopilor ei, in masura in care ei sunt capii unitatilor ecleziastice adevarate, eparhiile, in acelasi timp, celelalte forme schimbatoare de organizare bisericeasca mai tarzii din punct de vedere istoric: mitropolii, arhiepiscopii, patriarhii, pentarhii, autocefalii, autonomii, etc., totusi, oricat de multe ar fi sau vor fi, nu pot avea si nu au o semnificatie hotaratoare si ferma in sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe. Mai mult, ele pot constitui o opreliste in functionarea corecta a principiului sinodal daca impiedica si resping caracterul si structura episcopala a Bisericii si a Bisericilor.

Fara indoiala, trebuie sa aflam diferenta principala dintre ortodoxie si ecleziologia papala. Daca este asa, atunci cum poate fi reprezentata potrivit principiului delegatiei, adica de acelasi numar de delegati, de pilda, Bisericile ceha si romana. Sau intr-o masura si mai mare, Patriarhiile din Rusia si Constantinopol? Ce grupuri de credinciosi reprezinta primii episcopi si ce grupuri de credinciosi reprezinta cei de ai doilea? De curand, Patriarhia din Constantinopol a dat o multime de episcopi si mitropoliti, aproape toti titulari si fictivi. Poate ca aceasta este o masura pregatitoare pentru a garanta la viitorul „Sinod Ecumenic” prin multimea lor de titluri, majoritatea voturilor pentru ambitiile neo-papale ale Patriarhiei de la Constantinopol? Pe de alta parte, Bisericilor cu ravna apostolica in lucrarea misionara, cum ar fi Mitropolia Americana, Biserica Rusa din strainatate, Biserica Japoneza si altora, nu le este ingaduit nici un singur reprezentant! Unde se afla in toate astea principiul universal al ortodoxiei? Ce fel de sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos va fi acesta? Deja la Conferinta de la Geneva, Ignatie, Mitropolit din Laodicea si reprezentant al Patriarhiei Antiohiei, a spus cu tristete: „inteleg tulburarea, caci raul determina experienta sinodala care este temelia Bisericii Ortodoxe.

  1. Cu toate acestea, Constantinopolul si altii, nu pot astepta convocarea „sinodului”. Mai intai potrivit dorintelor si insistentelor lor, Prima Conferinta Pre Sinodala de la Geneva a hotarat ca „sinodul trebuie sa se convoace cat mai repede cu putinta”, ca acest sinod trebuie sa aiba o „durata scurta” si ca trebuie „sa ia in considerare un numar mic de subiecte”. Sunt numite cele zece subiecte alese. Primele patru subiecte sunt: diaspora, problema autocefaliei ecleziastice si conditiile pentru proclamarea ei, dipticurile – adica, ordinea prioritatii Bisericilor Ortodoxe.

Obiectivitatea evanghelica ne obliga sa observam ca presedintele prezidiului Conferintei pre sinodale, Mitropolitul Meliton, a condus un sinod despotic si nepotrivit. Lucrul acesta este clar din fiecare pagina a documentelor publicate ale conferintei. Se afirma limpede si deschis ca „Acest Sfant si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se pregateste nu trebuie privit ca unic, excluzand convocarea ulterioara a Sfintelor si Marilor Sinoade” (“Documente”, p. 18, 20, 50, 55, 60). Cu privire la toate astea, o constiinta cu simtire evanghelica nu poate decat sa puna urmatoarea intrebare: care sunt concluziile reale ale unui sinod convocat intr-o asemenea graba si intr-o maniera atat de arbitrara?

Prea Sfintiti Episcopi, am ferma impresie si convingere ca toate acestea arata dorinta ascunsa a anumitor persoane cunoscute din Patriarhia Constantinopolului. ca cele mai cinstite puteri ale Patriarhiei Ortodoxe impun propriile idei si procedee asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale si in general asupra lumii ortodoxe si a diasporei ortodoxe si aproba un „sinod ecumenic” neo-papist. Pentru acest motiv, printre cele zece subiecte alese pentru sinod, s-au introdus, de buna seama ca prioritati, acele subiecte care dezvaluie intentia Constantinopolului de a supune intreaga diaspora ortodoxa – si asta inseamna lumea intreaga! Si pentru a garanta pentru sine dreptul exclusiv de a recunoaste autocefalia si autonomia tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume in general, atat in prezent cat si in viitor, si in acelasi timp pentru a impune ordinea si rangul lor la dispozitia lor (tocmai asta implica aceasta problema a dipticurilor, fiindca ele se preocupa nu numai de „randuielile slujirii liturgice”, ci si de regulamentul prioritatii la sinoade, etc.).

Ma plec cu smerenie inaintea realizarilor de veacuri ale Marii Biserici de la Constantinopol si inainte crucii ei actuala care nu este nici mica, nici usoara, care, potrivit firii lucrurilor, este crucea intregii Biserici – caci, asa cum spune Apostolul, „Cand un madular sufera, intreg trupul sufera“. Mai mult, eu recunosc rangul canonic si intaietatea Constantinopolului fata de Bisericile Ortodoxe locale, care au cinste si drepturi egale. Nu ar respecta cuvantul Evangheliei, daca Constantinopolul, avand in vedere dificultatile in care se gaseste acum, ar putea sa aduca intreaga ortodoxie pe marginea prapastiei, asa cum s-a intamplat odata la pseudo-sinodul din Florenta, sau sa canonizeze si sa dogmatizeze anumite forme istorice care, la un moment dat, s-ar putea transforma din aripi de zbor in lanturi grele, inlantuind Biserica si prezenta ei transfiguratoare in lume.

Ca sa fiu cinstit: conducerea reprezentantilor Constantinopolului din ultimele decenii a fost caracterizata prin aceeasi agitatie nesanatoasa, prin aceeasi stare bolnava duhovniceste, ca aceea care a adus Biserica la inselarea si ocara Florentei in sec. al XV-lea. (Nici conducerea aceleiasi Biserici sub jugul turcesc nu a fost un exemplu al tuturor timpurilor. Atat jugul florentin, cat si cel turcesc au fost primejdioase pentru ortodoxie.) Cu diferenta ca astazi situatia este si mai amenintatoare: inainte, Constantinopolul a fost un organism viu, cu milioane de credinciosi – el a putut sa biruiasca fara intarziere criza determinata de directiile externe cat si ispita de a da credinta si imparatia lui Dumnezeu pe bunurile lumii acesteia.

Totusi, Constantinopolul are astazi numai mitropoliti fara turma, episcopi care nu au pe cine sa pastoreasca (adica, fara eparhii), care, cu toate aceastea, doresc sa controleze destinele intregii Biserici. Astazi nu trebuie, nu poate fi o noua Florenta! Nici situatia prezenta nu se poate compara cu dificultatile jugului turcesc. Aceeasi judecata se aplica si la Patriarhia Moscovei. Dificultatile ei sau ale altor Biserici locale, sub comunismul fara de Dumnezeu, trebuie sa le permita sa hotarasca viitorul ortodoxiei? Soarta Bisericii nici nu este, nici nu mai poate fi in mainile imparatului bizantin sau a altui stapanitor. Nu este controlul unui patriarh sau a oricareia dintre puterile acestei lumi, nici macar in aceea a pentarhiei sau a „autocefaliilor” (in sens restrans). Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut intr-o multime de Biserici locale cu milioane de credinciosi, dintre care, in zilele noastre, multi au adeverit cu sangele lor mostenirea si credinta apostolica in Miel. Au aparut la orizont noi Biserici locale, cum ar fi cea japoneza, africana si americana si libertatea lor in Domnul nu trebuie inlocuita cu nici o „super-Biserica” de tip papal (cf. Canonului 8, Sinodul III Ecumenic), caci asta ar insemna un atac chiar asupra esentei Bisericii. Fara acordul lor, solutia esentei oricarei probleme ecleziastice de semnificatie ecumenica este de neconceput, ca sa nu pomenim solutiile la problemele care ii intereseaza imediat, de exemplu, problema diasporei.

Lupta de veacuri a ortodoxiei impotriva absolutismului roman a fost o lupta tocmai pentru aceasta libertate a Bisericii locale ca universala si sinodala, completa si intreaga in sine. Noi trebuie sa parcurgem astazi drumul Romei celei dintai si cazute, sau a vreuneia de acelasi fel, „a doua” sau „a treia”? Trebuie sa credem ca Constantinopolul, care in persoanele sfintilor si marilor ei ierarhi, clerul si poporul sau, care s-a opus cu indrazneala vreme de veacuri protectionismului si absolutismului roman, se pregateste astazi sa ignore traditiile respectate ale ortodoxiei si sa le schimbe pentru un inlocuitor neo-papal al unei „a doua”, „a treia” sau al altui fel de Roma?

  1. Prea Cinstiti Parinti! Toti ortodocsii vad si isi dau seama cat de important, cat de semnificativa este astazi problema diasporei ortodoxe atat pentru Biserica Ortodoxa in general cat si pentru toate Bisericile Ortodoxe, fiecare in parte. Aceasta problema se poate hotari asa cum doreste Constantinopolul sau Moscova, fara sa se refere, fara participarea credinciosilor, preotilor si teologilor ortodocsi ai diasporei, care sporeste in fiecare zi? Problema diasporei, fara indoiala, este o problema de exceptionala importanta; este o problema care s-a ridicat la suprafata pentru prima data in istorie cu asemenea putere si semnificatie. Caci solutia ei va prilejui realmente convocarea unui adevarat sinod ecumenic in care toti episcopii ortodocsi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe vor participa cu adevarat. O alta problema care ar putea, dupa parerea noastra si ar trebui sa fie discutata la un sinod ecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe, este problema ecumenismului. Pe buna dreptate, aceasta este o problema ecleziastica cu privire la Biserica, ca unitate si organism teandric, o unitate si organism care sunt stabilite nesigur de catre sincretismul ecumenic contemporan. Se raporteaza si la problema omului, pentru care nihilismul ideologiilor contemporane si mai ales ateiste, a sapat un mormant fara nadejde de inviere. Ambele probleme se pot rezolva corect si intr-un fel ortodox numai pornind de la bazele teandrice ale sinoadelor vechi si cu adevarat ecumenice. Totusi, in prezent, las aceste probleme deoparte, ca sa nu supraincarce aceasta chemare cu noi discutii si sa-l extinda in mod nejustificat. Deci problema diasporei este foarte grava si extrem de importanta in ortodoxia contemporana.

Totusi, sunt acum conditiile care sa garanteze solutionarea ei corecta in sinod, in chip ortodox, si potrivit invataturii Sfintilor Parinti? Este posibil sa existe acolo intr-adevar o reprezentare libera si adevarata a tuturor Bisericilor Ortodoxe la un sinod ecumenic fara sa fie tulburate de influente exterioare? Sunt reprezentantii multor Biserici, mai ales ai celor sub regimuri militant ateiste, cu adevarat in stare sa exprime si sa apere principiile ortodoxe? Poate o Biserica care isi neaga proprii ei mucenici sa fie un marturisitor autentic al Crucii de pe Golgota sau purtator al duhului si al constiintei sinodale a Bisericii lui Hristos?

Inainte de a avea loc un sinod, sa ne intrebam daca va fi posibil pentru constiintele milioanelor de mucenici noi, curatati de sangele Mielului, sa vorbeasca in el. Experienta istoriei ne invata ca ori de cate ori Biserica este rastignita, fiecare dintre membrii ei este chemat sa sufere pentru Trupul ei, si sa nu dezbata probleme artificiale sau sa caute raspunsuri false la probleme reale – “pescuitul in ape tulburi” pentru satisfacerea ambitiilor personale.

Sa nu pomenim ca atata vreme cat Biserica a rabdat persecutii, nu s-a convocat nici un sinod ecumenic – ceea ce nu inseamna ca Biserica lui Dumnezeu din acele vremuri nu vietuia si functiona dupa o practica sinodala. Dimpotriva, vremea persecutiilor a fost perioada celor mai bogate roade. Dupa aceea, cand s-a intrunit Primul Sinod Ecumenic, s-au adunat si marturisitorii cu ranile si cicatricile lor. Episcopii au fost incercati in focul suferintei, care L-au putut marturisi apoi pe Hristos ca Dumnezeu si Domn. Va fi duhul lor prezent si in zilele noastre? Cu alte cuvinte, episcopii vremii noastre, care sunt asemenea mucenicilor, vor fi prezenti la sinodul care se pregateste acum, astfel ca acest sinod sa se slaveasca potrivit Duhului Sfant si sa vorbeasca si sa hotarasca dupa Hristos, si ca sa nu se auda in el mai intai cei care nu sunt liberi fata de influenta puterilor lumii acesteia? Sa consideram, de exemplu, grupul episcopilor Bisericii Ruse din afara tarii, care, pentru toata slabiciunea lor omeneasca, poarta asupra lor lanturile Domnului si ale Bisericii Ruse care a mers in pustie din pricina prigoanelor, intr-un chip care nu au fost mai prejos decat cele ale lui Diocletian: acesti episcopi au fost exclusi dinainte de catre Moscova si Constantinopol, de la participarea la sinod, si astfel i-au redus la tacere.

Sa ne gandim la episcopii Rusiei si ai altor tari ateiste declarate, care nu vor putea participa liber la sinod sau vorbi sau lua decizii in mod liber; unii nici nu vor avea voie sa participe la sinod. Sa nu mai vorbim de imposibilitatea lor sau a Bisericilor lor de a se pregati cu vrednicie pentru un prilej atat de important si semnificativ. Nu este lucrul acesta o dovada mai mult decat suficienta ca la sinod, constiinta Bisericii martirizate si constiinta pleromei ecleziastice vor tacea, ca reprezentantii lor nici macar nu vor putea intra – asa cum s-a intamplat cu unul dintre marturisitorii cei mai straluciti ai Bisericii prigonite la intrunirea de la Nairobi (ma refer mai ales la Soljenitin)? Putem lasa deoparte problema cu privire la cat de moral sau chiar normal poate fi ca la vremea cand Domnul Iisus Hristos si credinta in El sunt rastignite intr-un chip cu mult mai cumplit decat inainte, urmatorii Lui trebuie sa hotarasca cine va fi cel dintai dintre ei.

La vremea cand satan cauta nu numai trupul ci chiar sufletul omului si al lumii, cand omenirea este amenintata cu autodistrugerea, este moral si normal ca ucenicii lui Hristos sa se preocupe de aceleasi probleme (si in acelasi fel) ca ideologiile anticrestine contemporane – ideologii care vand Painea vietii pe un maldar de gunoi? Tinand cont de aceste lucruri si extrem de constienti de situatia Bisericii Ortodoxe contemporane si a lumii in general – care nu s-a schimbat substantial de la ultimul apel catre Sfantul Sinod al Episcopilor (mai 1971) constiinta mea ma obliga inca o data sa ma indrept cu insistenta si cu rugaciune fierbinte catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe martirizate: Biserica noastra sarba sa se retina sa participe la pregatirile pentru „sinodul ecumenic”, si de buna seama, sa se abtina sa participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu ingaduiasca ca acest sinod sa vina si sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete.

Analizand problema din punct de vedere al experientei apostolice si patristice si istorice a Bisericii, un asemenea sinod, in loc de vindecare, va deschide rani noi in trupul Bisericii si va ridica in fata ei probleme noi si nenorociri noi. Trebuie sa rostesc rugaciunile sfinte si apostolice ale Parintilor Sfantului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe.

PreaCuviosul Iustin Popovici (parinte duhovnicesc al Manastirii Chelie)
ajunul Sarbatorii Sfantul Gheorghe, 1977
Manastirea Chelie, Valjevo, (Yugoslavia)


  • Cred ca un raspuns spiritual si foarte inteligent ( avand in vedere faptul ca nu trebuie sa transformam Ortodoxia in religie si Biserica in sindicat,pentru ca asa nu ne mantuim niciunii niciodata), il gasim in cele spuse de Arhimandritul Justin Parvu: „MAI BINE O BISERICA IMPARTITA, DECAT UNA RATACITA!”

    Dragoste cu forta nu se poate face mai ales in maetrie de credinta!!!

Post a Comment

(required. But it will not be published)