Acasă » Articole » Sf. Nectarie de Eghina: „Dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici Ortodoxie”


Sf. Nectarie de Eghina: „Dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici Ortodoxie”


x 6_feb_sf.fotieCare sunt cu adevărat motivele pentru care cei din Biserica Apuseană fierb de mânie împotriva lui Fotie?
Ce rău a lucrat el împotriva Bisericii Apusene, încât de zece secole aceasta să-și stârnească furia împotriva lui? Cum de timpul n-a putut s-o potolească și să aducă uitarea răului? De unde această neputință a timpului? Datorită amintirii puternice și de neiertat a presupuselor nedreptăți sau din cauza mărimii nedreptății?
Cu adevărat, cercetătorul istoriei este pus în încurcătură, neștiind pe care din cele două s-o accepte pentru a putea explica furia apusenilor împotriva lui Fotie. În istorie, în afară de acea faimoasă enciclică a lui Fotie, nu găsim nimic altceva care să le poată stârni mânia împotriva lui. Însă este oare acea Enciclică astfel alcătuită, încât să poată stârni împotriva lui mânia veșnică a apusenilor? Socotim că nu, deoarece datorită ei au fost reluate legăturile dintre Biserici: mai întâi sub Ignatie, când sinodul a validat legăturile dintre cele două Biserici, caterisindu-l pe Fotie, și a doua oară sub Fotie, când legăturile se strâng încă mai mult. Al VIII-lea sinod ecumenic îl dezvinovățește pe Fotie și-l recunoaște ca patriarh legitim și canonic al Constantinopolului și validează punctele de căpătâi ale mai vechiului său protest împotriva inovațiilor Bisericii Apusene, validare prin care întreaga Biserică dă mărturie despre dreptatea lui Fotie. La rândul său, papa Ioan l-a recunoscut în mod sinodal dimpreună cu hotărârile Sinodului Ecumenic. Nimic altceva n-a mai făcut Fotie.
Într-adevăr, nu există un motiv direct care să justifice furia apusenilor împotriva lui Fotie. Există însă un motiv indirect, deosebit de important: consecințele Enciclicei și hotărârile sinodului al VIII-lea Ecumenic. Enciclica lui Fotie, scrisă după cea dintâi urcare pe tronul Constantinopolului, a pus stavilă acțiunilor lui Nicolae în Bulgaria, făcând cunoscut bulgarilor cine este cel care învață credința cea adevărată, dreaptă și deplină; a atras atenția Bisericii de pretutindeni asupra inovațiilor Bisericii Apusene, Fotie fiind cel dintâi care a îndrăznit s-o denunțe ca înclinând spre erezie și s-o condamne; a apărat independența Bisericii Ortodoxe Grecești pe care Papii căutau s-o subjuge.

x agios-nektariosCe s-a stabilit la cel de al VIII-lea Sinod ecumenic
După cea de-a doua urcare pe tron, a reușit să dea o puternică lovitură semeției apusenilor, prin convocarea Sinodului al VIII-lea ecumenic și anatemizarea celor ce îndrăznesc să adauge ceva la Simbolul de Credință. Sinodul acesta i-a arătat Papei și oricărui episcop că este dator să respecte Simbolul de Credință al Sinodului de la Niceea, pe care l-au validat și confirmat și celelalte Sinoade Ecumenice. Sinodul acesta nu s-a mulțumit doar să valideze alegerea lui Fotie, ci doar că nu l-a divinizat arătându-l cu totul superior Arhiereului Romei. Când, în ultima ședință după nesfârșite elogii în favoarea lui Fotie, Procopie al Cezareei a strigat: „Acesta trebuia într-adevăr să fie sortit a sta în fruntea întregii lumi, în chipul arhipăstorului Hristos, Dumnezeul nostru”, locțiitorii Papei au confirmat cuvântul spunând: „și noi auzim acestea, cei ce locuim la capătul pământului”, ceea ce înseamnă că l-au înălțat pe Fotie pe o culme neîndoielnic superioară Arhiereului Romei. Iar în ședința a patra, locțiitorii Papei i-au acordat ei înșiși lui Fotie acel rang superior în lume întrucât, odată ce Sinodul a strigat: „nimeni nu trece cu vederea faptul că Dumnezeu sălășluiește într-însul”, locțiitorii Papei au adăugat următoarele, cuvânt cu cuvânt: „Mila lui Dumnezeu și insuflarea Lui au răspândit o așa lumină în sufletul curat al prea sfințitului Patriarh, încât strălucește și luminează la toată zidirea. Căci precum soarele, prin simplul fapt că străbate cerul, luminează întreaga lume jur împrejur, tot așa și stăpânul nostru, kir Fotie, șade în Constantinopol, însă strălucește și aruncă lumină asupra întregii zidiri”.
La 13 august 880 Papa Ioan al IX-lea, prin răspunsurile adresate împăratului Vasile și lui Fotie, a validat cele hotărâte de Sinod .
Iată care este motivul principal pentru care papiștii sunt foc și pară împotriva lui Fotie până astăzi. Și pe bună dreptate, fiindcă, în primul rând, Fotie a respins prin atitudinea lui năvala apuseană asupra Răsăritului, salvându-l din înșelarea și de sub asuprirea papală, iar în al doilea rând, fiindcă a condamnat prin hotărâre sinodală adaosul Filioque, pe care catolicii îl introduseseră în Simbolul Credinței, supunându-i pe făptași afurisaniei. Din această cauză se simt pe ei înșiși împovărați de anatema acestui sinod, a cărui autoritate se luptă în zadar s-o doboare. Orice ar spune ei despre recunoașterea sau nu a acestor hotărâri de către Ioan și către ceilalți Papi sau despre validitatea hirotoniei lui Fotie, sunt vorbe lipsite de autoritate legală și samavolnice.
Toate atacurile împotriva lui Fotie au drept cauză încercarea de a arăta că Sinodul al VIII-lea ecumenic e lipsit de autoritate, deoarece a fost prezidat de un bărbat lipsit chiar de preoție și ar fi fost alcătuit din episcopi lipsiți, la rândul lor, de rangul ierarhic, ca unii care au fost hirotoniți, în majoritatea lor, de către Fotie. Faptul acesta ne oferă și explicația motivului pentru care Papa Martin, care i-a succedat Papei Ioan pe la sfârșitul anului 882, l-a anatemizat pe Fotie. Același lucru l-a făcut și Ștefan al V-lea, succesorul urmașului lui Martin, Adrian al III-lea. Acesta din urmă spunea, cerându-și chiar iertare, că aceia care au fost hirotoniți de Fotie nu pot fi primiți în sânurile Bisericii decât ca simpli laici!
Într-adevăr, înfricoșători oameni! Acestora li se potrivește cu adevărat mustrarea făcută de Mântuitorul către farisei cum că înghit cămila și strecoară țânțarul. După cum am văzut și după cum vom vedea, unii ca aceștia nu respectă nici o lege dumnezeiască sau omenească; se ridică fără înfrânare împotriva alegerii cu totul după lege a lui Fotie. Și aceasta, după cum am văzut, dintr-un motiv cu totul particular: atitudinea lui Fotie și zidul de apărare pe care el l-a înălțat în apărarea independenței și a Ortodoxiei Bisericii Răsăritene, zid care a păzit Biserica și în vremurile ulterioare. Apărătorii de mai târziu ai Bisericii s-au adăpostit în spatele acestui zid, preluând unii de la alții ca pildă vrednică de urmat lupta lui Fotie pentru Biserică.
Lui Fotie i se datorează faptul că Răsăritul nu a fost robit de Apus. Deoarece, dacă Fotie urma poziția lui Ignatie și dacă nu se întrunea Sinodul al VIII-lea ecumenic, întreg Răsăritul ar fi fost supus Papei. Fotie nu numai că a răsturnat cele petrecute sub Ignatie, restabilind așezămintele ortodoxe, dar i-a salvat și pe bulgari de la căderea în falsa credință. Lui Fotie i se datorează faptul că bulgarii și-au păstrat dreapta credință. Acestea sunt deci motivele pentru care papistașii sunt foc și pară împotriva lui Fotie. Și au dreptate, pentru că dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici ortodoxie, nici popoare ortodoxe, ci ar fi existat o robie spirituală și un mod de gândire religios și etnic greșit.
Pe amândouă acestea Fotie le-a salvat prin lupta lui împotriva invaziei apusene.

(Preluat din Sf. Nectarie de Eghina, făcătorul de minuni, De ce papii și supușii lor s-au despărțit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos).


Post a Comment

(required. But it will not be published)