Acasă » Articole » Pr. Mihai Andrei Aldea despre neintemeierea unui Sinod „panortodox”


Pr. Mihai Andrei Aldea despre neintemeierea unui Sinod „panortodox”


sinod panortodoxDespre Adunarea din Creta

Mă tot întreabă fii şi fiice duhovniceşti, precum şi alţii, care este părerea mea despre numitul „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox” ce ar urma să se adune în Creta în acest an.
Părerea mea este prea puţin importantă, fiind eu neînsemnat şi cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu.
Dar, chiar şi aşa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească.
Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească „sinod panortodox”. Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.
Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului şi altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local – pentru sărbători locale şi alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenic pentru chestiunile ce privesc întreaga Biserică – precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.
Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înfiinţa numai şi numai într-un sinod ecumenic!
Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înfiinţat tipul de întrunire clericală numit „sinod panortodox”, în Biserică nu există aşa ceva („sinod panortodox”).
Deci întrunirea unui „sinod panortodox” nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.
Negarea canonicităţii unui aşa-zis „sinod panortodox” „doar” pe baza lipsei oricăror canoane care să îl aducă la fiinţă din nefiinţă poate părea, unora, un formalism. Eventual exagerat. Însă întreaga lucrare a Bisericii se realizează în temeiul unei depline organicităţi, în care nu există rupturi, salturi mortale, mutaţii genetice. Dimpotrivă, totul se întemeiază şi creşte printr-o dezvoltare continuă, coerentă, neîntreruptă, armonică (simphonică). Nu sunt îngăduite în Biserica lui Dumnezeu contradicţii doctrinare, nu se îngăduie în Biserica lui Dumnezeu acceptarea de „adevăruri” ce stau împotriva Adevărului revelat şi mărturisit de veacuri, sau alte asemenea abateri şi auto-contraziceri.
Din acest punct de vedere aşa-zisul „sinod panortodox” suferă de o profundă necanonicitate şi ne-ortodoxie încă din titlu. Titlu care, trebuie să o spunem cu maximă tristeţe, este ne-ortodox. Sau, ca să fim pe deplin în adevăr, este eretic.
Afirmaţia este extrem de grea şi o facem cu mare durere, după ani de zile în care am tăcut şi ne-am rugat să nu fie nevoie să o facem.
Dar de ce spunem că este eretic titlul de „Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”?
Pentru că „pan-ortodox” înseamnă „a tot ceea ce este ortodox”. Deci un asemenea sinod ar fi unul al întregii Ortodoxii.
Ceea ce înseamnă că:
1. Dacă Biserica Ortodoxă în întregul ei este Biserica lui Dumnezeu, un asemenea sinod este pur şi simplu sinod ecumenic şi ar fi trebuit numit ca atare.
2. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie.

Prin urmare, ortodocşii care acceptă denumirea de „sinod panortodox” săvârşesc o greşeală uriaşă, negând ortodoxia Bisericii de care aparţin!
Faptul că, de fapt, această rătăcire animă pe unii dintre cei care au produs, impus şi/sau susţinut o astfel de ciudată denumire se vede şi prin justificările absurde pe care le dau poziţiei lor.

Trecem peste faptul că nu văd – aşa cum se întâmplă adesea cu cei orbiţi de învăţături străine – contradicţia logică elementară prezentată mai sus.
Trecem peste acest fapt deoarece „scuzele” pentru o asemenea purtare şi stranie denumire sunt cele care arată limpede rătăcirea. Şi se împart, din câte am văzut noi, în două:
1. Spun unii că sinodul nu se poate denumi ecumenic pentru că „lipseşte Biserica Romei”.
Afirmaţia este neadevărată de două ori.
În primul rând, pentru că Biserica Romei nu lipseşte, de vreme ce la Roma există biserici ortodoxe şi clerici ortodocşi, ce vor fi reprezentaţi în Creta. Ba chiar există Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, având sediul episcopal… la Roma!
Deci, în chip categoric, Italia în general şi Roma în particular nu lipsesc din adunarea clericală denumită „sinod panortodox”.
În al doilea rând, pentru că niciodată nu a fost condiţionată canonic ecumenicitatea unui sinod ecumenic de prezenţa unei episcopii, fie ea a Romei, Constantinopolului sau Ierusalimului, chiar dacă este foarte bine să fie prezente cât mai multe dintre ele, iar acceptul lor ulterior – chiar şi în lipsa reprezentanţilor la sinod – este vital.

  1. Spun unii că sinodul nu se poate numi ecumenic pentru că „există o ruptură în Biserică”.
    Prin „ruptură” înţeleg aceşti „unii” faptul că o serie de grupări ce se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică – dar niciodată deplină – pe Sfânta Scriptură nu sunt în comuniune cu Biserica lui Christos. (Aici intră, după ideologiile ecumeniste ale acelor „unii”, ba Papalitatea, ba unele sau altele din grupările protestante ori neoprotestante, ba copţii sau iacobiţii etc.)
    Dar niciodată nu au fost toţi cei care se revendică ai Scripturii în comuniune!
    În vremea Întrupării Domnului nostru Iisus Christos cei care se revendicau ca fiind ai Scripturii erau împărţiţi în farisei, saduchei, esenieni şi alţii asemenea. Dar nu formau, nici pe departe, un întreg.
    În vremea creşterii Bisericii şi propovăduirii apostolice erau pe lângă adevăraţii creştini şi nicolaiţii, simoniştii şi alţii asemenea. Care se revendicau a fi ai Scripturii, dar nu erau.
    La fel a fost şi în timpul Sinoadelor Ecumenice, când grupări mai multe sau mai puţine, mai largi sau mai restrânse, după epocă, pretindeau a fi ale Scripturii, fără să fi fost.
    Fie în vremea Sfinţilor Apostoli, fie în vremea Sinoadelor Ecumenice, orice sinod ortodox a fost sinod deplin fără participarea celor care se pretindeau ai Bibliei deşi o încălcau! Cu atât mai mult Sinoadele Ecumenice au fost depline şi ecumenice indiferent de lipsa unora sau altora din grupările eterodoxe.
    De fapt şi prima grupă de pretexte pentru denumirea eretică „sinod panortodox”, şi a doua grupă de pretexte ţin de una şi aceaşi rătăcire, aceea care confundă Biserica şi ucenicii lui Christos cu toţi cei care se pretind a fi aşa ceva.
    Pare greu de crezut că un om logic poate să facă o asemenea confuzie.
    Dar acolo unde sentimentalismele şi interesele subiective domină, orice confuzie devine posibilă.
    Desigur, se poate pretinde că eu sunt cel care greşeşte (şi cei care au aceeaşi părere cu mine). Că fie sentimentalismele, fie interesele subiective mi-ar putea întuneca discernământul, astfel încât eu să fiu cel confuz.
    Şi, desigur, o asemenea ipoteză trebuie acceptată ca probabilă pentru oricare părere personală.
    Doar că se poate vedea în ceea ce am prezentat nu doar o logică foarte clară – ceea ce este insuficient într-un asemenea caz – ci şi mărturia Bisericii de-a lungul veacurilor. Care constituie o mărturie invincibilă!
    Cei numiţi „creştini” sociologic sau social – cum vrem să spunem -, adică indiferent de apartenenţa lor la Biserică sau la alte grupări, erau în jurul anului 300 sub 10% din populaţia Romaniei (denumită astăzi „Imperiul Roman”).
    În vremea unor sinoade ecumenice membrii Bisericii alcătuiau o minoritate din masa „creştinilor după nume”.
    Şi totuşi niciodată Biserica nu s-a împiedicat de problema raportului numeric, teritorial, de prestigiu etc. între ea şi eterodocşi.
    Nici una dintre cele două tipuri de scuze pentru denumirea „sinod panortodox” nu există în Istoria Bisericii!
    Există cel mult texte ale eterodocşilor (ereticilor) care se plâng împotriva Sinoadelor Ecumenice sau împotriva Bisericii în baza unor asemenea scuze…
    De aceea, de altfel, nici nu a existat vreodată în Istoria Bisericii ideea sau termenul de „sinod panortodox”, pentru că nicicând nu a fost primită în Biserică ideea eretică a „lipsei” sau „mutilării” Bisericii prin faptul că există eterodocşi (în afara ei, unde le este, logic, locul).
    O a treia grupare de scuze vede în denumirea necanonică de „sinod panortodox” un fel de „pogorământ” pentru cei din afara Bisericii. Care, pentru mulţi din cei afectaţi de rătăcirea ecumenistă, sunt mai importanţi în neadevărul lor decât ortodocşii sau Adevărul Dumnezeiesc.
    Pentru că, de fapt, nu ascunzând lumina sub obroc sau adevărul sub denumiri „diplomatice” îi putem ajuta pe cei din afara Bisericii. Dimpotrivă, trebuie să trăim în Lumină astfel încât să fim lumină, spre a-i putea elibera pe cei care vor să vadă Adevărul şi să fie în Lumină. Aceasta este datoria Bisericii şi a ucenicilor lui Christos. Iar diplomaţia iubirii, deşi necesară în lucrarea misionară, devine rătăcire atunci când afectează Învăţătura Bisericii sau organicitatea ei. Ceea ce denumirea de „sinod panortodox” o face din plin.
    Pentru toate aceste pricini socotesc, plin de tristeţe, că întrunirea sau adunarea din Creta nu este de fapt un sinod, ci o adunare politică, sortită eşecului. Am spus acest lucru în particular de câte ori am fost întrebat şi, iar fiind întrebat, o spun din nou şi public.
    De altfel, dată fiind pretenţia de sobornicitate şi unanimitate a adunării din Creta denumită „sinod panortodox” putem vedea că a eşuat deja! Nu doar pentru faptul că din ultra-clericalism a închis dintru început porţile fundamentalei deschideri către plinătatea Bisericii (în limba română nici astăzi majoritatea documentelor nu au fost măcar traduse, cu atât mai puţin să fie cercetate de întreaga Biserică). Nu doar prin dispreţul arătat faţă de toţi creştinii şi clericiii ne-înregimentaţi administrativ, care nu au avut nici un cuvânt de spus pe temă – atitudine total necanonică ce adaugă la necanonicitatea aşa-numitului „sinod panortodox”.
    Mai mult decât atât, opoziţia Patriarhiei Gruziei, dar şi a multor ierarhi a căror ortodoxie şi jertfelnicie creştină este binecunoscută, au făcut din această adunare un copil mort înainte de a se naşte.
    Din fericire, spun eu, pentru că astfel se uşurează durerile cumplite prin care, altfel, ar fi trecut Biserica. Şi care, de altfel, nu sunt încă îndepărtate cu totul, deşi sunt mari şanse ca adunarea din Creta să rămână, asemenea altor pseudo-sinoade şi întruniri necanonice, doar sursa unor documente sterpe, diplomatice şi pseudo-teologice, şi un exemplu despre cum nu trebuie să lucreze ortodocşii.
    Ultra-clericalismul, monahomania, ecumenismul, etnofobia şi filetismul sunt câteva din rătăcirile ce au dus izvodirea unui asemenea mutant eterodox denumit „sinod panortodox”. Nu am atins această problemă, aşa cum nu am atins nici problema convocării canonice a unui sinod ecumenic – ceea ce ar fi fost adunarea din Creta dacă era canonică – şi nici alte probleme foarte grave ce ar fi trebuit lămurite de foarte multă vreme. Şi care au fost acoperite de cele cinci rătăciri amintite mai sus, cele mai grave, din câte ştiu eu, din toate cele care luptă Biserica din interior în aceste vremuri.

Îmi cer iertare înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu am izbutit să exprim îndeajuns de limpede şi adevărat!
Îmi cer iertare înaintea celor care citesc ori aud aceste cuvinte pentru orice supărare pe care ele le-ar pricinui-o!
Dar cred întru Dumnezeu că acesta este adevărul, oricât de neplăcut sau dureros ar fi de auzit şi asumat!

Preot al lui Christos,
Mihai-Andrei Aldea


Post a Comment

(required. But it will not be published)