Acasă » Articole » PARINTELE JUSTIN PARVU: Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuiește singur


PARINTELE JUSTIN PARVU: Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuiește singur


Dacă vrei să începi o viață nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire și începutul unei cunoașteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul acolo, ai sfinții. Voia tâlhărească este cea individualistă, care nu este voia lui Dumnezeu și nici după Sf. Părinți, așa cum au lăsat ei scris în rânduielile vieții mănăstirești. Acum e drept că mănăstirile de azi sunt așa cum sunt ele, în deruta asta, de nestatornicie, de lipsă de dragoste și de unitate. De lupta și chinul care sunt în lumea întreagă, nu este scutită nici mănăstirea. Nu e ușor cu avalanșa de lume care vine zilnic peste tine. Dar ce te faci cu aproapele tău care te caută să-și salveze sufletul și prin el poate că îți salvezi și sufletul tău? De aceea vă spun că izolările nu sunt bune pentru că ele împart comoditatea de afară. „Să merg acolo că parcă nu e așa zarvă, nu e așa muncă, nu e așa gălăgie”, dar toate astea îl pun pe călugăr în situația de a se jertfi, de a se cunoaște, de a-și vedea toate golurile că numai atunci îți poți vedea toate lipsurile tale sufletești când trăiești în raport de aproapele tău. Dacă toată viața nu faci decât să cauți locuri, n-ai să te mulțumești nici pe tine, nici pe Domnul. Vei rămâne singur și fără rost. Eu de la șapte ani am avut dascăl care mi-a spus: „Faci așa și așa” și dacă n-aș fi ascultat n-aș fi ieșit la suprafață, în viață.

Și în pușcărie trebuia să am povățuitor. Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuiește singur. Nu se mântuiește cu voia lui proprie, ci cu harul lui Dumnezeu și cu sfatul bătrânilor. Mă uitam la un călugăr care a venit pe aici, un călugăr simplu. Nu dădeai nici doi bani pe el și îi spuneam: „Du-te cu vitele, du-te la iernat, du-te la moară, du-te la coasă, mergi la pădure” și el le făcea pe toate cu blândețe și bunătate. La un moment dat a plecat în Dobrogea, a intrat în iconomatul mănăstirii de acolo, că era tare priceput, a învățat oleacă de carte și a fost făcut preot. Și acum are și el bucuria unei împliniri.

(Cuvant preluat din Revista Atitudini, Nr. 41)


Post a Comment

(required. But it will not be published)