Acasă » Articole » Apel cu privire la proiectul de lege “antilegionar”


Apel cu privire la proiectul de lege “antilegionar”


sfintii inchisorilor 2Doamnelor şi domnilor deputaţi,

în curând veţi fi puşi în situaţia de a vă da votul asupra proiectului de lege PLx 193/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Punctul esenţial al completării îl reprezintă interzicerea „organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar“ precum şi incriminarea „promovării concepţiilor legionare“, termen adăugat în mod deliberat alături de „fascist, rasist şi xenofob“, în mod evident datorită lipsei sale de suprapunere cu aceste concepţii deja incriminate de legislaţia actuală.

Pentru noi, acest proiect de lege, care are în vedere o culpabilizare colectivă la scară istorică, denotă un caracter abuziv şi arbitrar. El nu este fundamentat nici pe nicio bază juridică (cum au fost procesele de la Nürnberg care au condamnat regimul nazist şi structurile sale, dar care au scos legionarismul de pe lista inculpaţilor) şi nici pe o bază creată de o comisie imparţială de istorici, care să fi studiat fenomenul legionar pentru a ajunge la concluzia caracterului funciar criminal al acestuia. Suntem conştienţi că acest proiect de lege a fost impus la presiunile unui mic grup de interese format în jurul institutului “Elie Wiesel” şi presupunem că mulţi dintre dvs. aţi avut de-a face cu asemenea presiuni constante, care au scopul de a impune în mod coercitiv o viziune deformată asupra istoriei şi identităţii naţionale a românilor, absolut identică cu cea promovată de bolşevismul totalitar al anilor 40.

Suntem de asemenea convinşi că influenţa presiunilor venite din partea acestui grup de interese extrem de redus a covârşit (cel puţin pentru membrii Comisiei Juridice) argumentele din Apelul semnat de o serie de organizaţii civice şi de mii de români care sunt revoltaţi de acest proiect legislativ.

Înainte de a vă da votul dvs., vă rugăm să reflectaţi asupra aspectelor anticonstituţionale ale acestui proiect de lege, care încalcă fără niciun temei juridic, istoric şi legal, drepturile la libertatea conştiinţei, la asociere precum şi libertatea de exprimare.

Vă atragem prin urmare atenţia de a nu vă lăsa induşi în eroare de faptul că dacă proiectul de lege a primit aviz favorabil în Comisia Juridică, el ar fi complet lipsit de lacune pe plan juridic şi legal. Menţionăm că dezbaterea care a avut loc pe data de 16 iunie a.c. în comisie a fost marcată de o superficialitate şi de o ignoranţă crasă privind noţiunile aflate în discuţie. Astfel, un amendament al Comisiei Juridice a propus formularea: “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară”  bazată pe DEX ediţia 1998, ignorând faptul că în ediţia revizuită 2009 termenul de “legionar” este definit astfel: “membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist”, eliminându-se prin urmare atributul de “fascist”.

Dacă veţi vota favorabil pentru incriminarea  într-o formă sau alta a legionarismului, indiferent cu ce amendamente sau nuanţări, va trebui să fiţi conştienţi de faptul că tocmai veţi fi trecut repere fundamentale ale culturii româneşti precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Nae Ionescu, Ernest Bernea, Radu Gyr, etc., cel puţin moralmente, în rândul infractorilor de drept comun.

Presupunând totuşi că veţi da votul dvs. pentru această monstruozitate juridică, dar mai ales morală, să admitem că legea defineşte cu precizie termenii de “organizaţie legionară” sau “simbol legionar” pe care ar dori să îi incrimineze. Dar incriminarea “promovării concepţiilor legionare” are un caracter vag, imprecis şi pasibil de abuzuri nesfârşite. Însuşi acest statut de incertitudine, datorită lipsei unor repere şi limite clare în aplicare, are menirea de a induce nesiguranţă, de a promova intimidarea, restricţionând astfel în mod inadmisibil drepul fundamental la libertatea de expresie şi de conştiinţă garantată de constituţie.

În urma adoptării acesti legi se va institui cenzura? Vor fi cenzurate toate cărţile unor autori care au avut de-a face cu fenomenul legionar? Vor fi interzise scrierile memorialisticii concentraţionare şi ale rezistenţei anticomuniste, care de fapt reprezintă o contribuţie esenţială la istoria şi identitatea românească, sub pretextul că reprezintă “promovarea concepţiilor legionare”? Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr, sub acelaşi pretext? Cum se va proceda în aplicarea concretă a legii? Se va alcătui o “listă neagră” a cărţilor interzise şi una “albă” a celor “licite”? Care din martirii temniţelor comuniste vor avea dreptul la cinstire din partea noastră şi care nu? Se vor alcătui şi aici două categorii de liste?

Ne facem prin urmare datoria de a semnala acest potenţial caracter abuziv al legii, de natură să încalce, fără niciun temei juridic sau istoric, drepturi fundamentale ale cetăţenilor României.

Vă cerem ca atare: respingeţi acest proiect de lege care nu serveşte nimănui, decât unei minorităţi interesate, dar nereprezentative la scara societăţii româneşti!

Iar în cazul în care libertatea de conştiinţă vă impune a avea o altă opinie decât a noastră, vă solicităm să respectaţi principiul unui “lucru bine făcut”, cu interpretări clare şi cu norme de aplicare fără echivoc, pentru a elimina atât posibilitatea abuzurilor de încadrare cât şi fenomenul de neisguranţă şi intimidare care ar proveni de aici, fapt ce ar avea consecinţe restrictive inadmisibile privind dreptul fundamental la libera exprimare.

În ce ne priveşte, considerăm că un proiect de lege care nu răspunde cu precizie la întrebări precum cele ridicate mai sus, privind eventuala cenzură şi restricţii ale unor libertăţi cetăţeneşti, nu poate fi acceptat ca atare, fără amendamente semnificative.

Cu toate acestea, ne permitem o sugestie pentru ca toate aceste dificultăţi să fie eliminate în modul cel mai simplu cu putinţă: neadoptarea acestui proiect de lege!

În convingerea că veţi şti să daţi dovadă de responsabilitatea cuvenită în faţa poporului român şi a istoriei sale, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.

Fundaţia “George Manu”


  • Posted by ELENA On 25 iunie 2015

    In Romania avocatul poporului ar trebui sa sesizeze caracterul neconstitutional al legii, dar nu cred ca o va face decat, daca va exista o dezbatere publica, dar chiar si asa in caz ca oamenii raman lnepasatori toate asociatiile care sustin legionarismul ar trebui sa actioneze guvernul in instanta direct la CEDO pt incalcarea unei hotarari judecatoresti internationale cum este cea a Tribunalului de la Nürnberg !! SUCCES LA CEDO!

  • Posted by Lilian On 25 iunie 2015

    Mare atentie la neatentie!

  • Posted by ELENA On 27 iunie 2015

    LA CE TE REFERI MAI EXACT?

Post a Comment

(required. But it will not be published)