Acasă » PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE 14 MAI ÎN ULTIMUL NR. AL REVISTEI ATITUDINI


PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE 14 MAI ÎN ULTIMUL NR. AL REVISTEI ATITUDINI


P. iUSTIN 314 mai 1948
În 1948 au fost cele mai multe arestări. După condamnări, fiecare a fost închis la Gherla, Aiud, Piteşti. Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu Dej au făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră cu scopul să pună pe ruşi în legătură cu noi prin gurile Dunării şi apoi ei să poată ajunge în centrul Europei. Ruşii au adus toată aparatura, dar au venit americanii şi s-a retras toată aparatura. A rămas ca acest canal să se facă manual. Şi a început cu deţinuţii. Şi acolo a fost iadul iadului. Cei cu condamnări de peste 10, 12 ani erau repartizaţi la Mină. Şi eu am plecat la mină. Acum eram foarte înspăimântaţi că nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Câteodată unul dintre noi dispărea şi nu mai ştiai nimic de el. După 6, 7 luni dispărea altul. Fie erau duşi în alte părţi unde nu se mai afla nimic de ei, fie erau executaţi. Aşa au fost foarte mulţi asasinaţi.
Când eram duşi dintr-o închisoare în alta, eram puşi într-o dubă dintr-asta mare în care încăpeau cam 80 de inşi, dar noi eram băgaţi 120. În duba asta se făcea aşa o căldură, de ne încălecam unii pe alţii ca să ajungem la geam să tragem o gură de aer. La un moment dat m-am ridicat şi eu să iau puţin aer. Ieşeam din Ilva Mică şi atunci am ştiut că ne duce la Aiud. Când am ajuns aici, la Aiud, nu se auzea nici pasărea, nici musca. Era numai armată. Am uitat să vă spun că toate deplasările acestea ale deţinuţilor se făceau cu batistă la ochi. Când am intrat în celula 1, era numai generalul Arbore şi ministrul căilor ferate române, Mareş. Când m-au văzut, ca deţinuţii vechi: „De unde vii? Ce faci?”, „Ce informaţii mai aduci?” Foarte curios că atunci când eşti într-o cuşcă ca asta, eşti ahtiat după informaţie. Eu, 12 ani nu am văzut un ziar, foaie de hârtie scrisă, numai fragmente de ici-colo. N-am făcut bine cunoştinţă cu cei doi de acolo, că deschide uşa caraliul: „Hai la baie! Ia-ţi prosopul şi vino!” Hai la baie!… Intrăm într-o cameră şi când s-a dezbrăcat generalul Arbore avea pielea ca un şorţ. Şi mi-am zis: „Dacă acesta a ajuns aşa, apoi eu mor în trei zile”. Generalul Arbore fusese condamnat cu vreo doi ani în urmă, cu criminalii de război la 25 de ani. Dar n-am stat vreo două ore, şi iar intră caraliul: „Care e Mareş?” Mareş, ministrul, îşi trage şi el de sub un pătuc o gentucă şi ne-a zis: „Atâta mi-a mai rămas din toate averile mele. Şi până la închisoare n-am ştiut Tatăl nostru”.
Acesta a fost dezastrul între un trecut burghez şi un viitor socialist. Era un putregai adânc în burghezia noastră şi în toată societatea noastră. Apoi a venit comunismul şi cine au fost primari şi prefecţi în ţară? Prizonierii care au fost duşi în Rusia şi Ana Pauker a făcut un fel de şcoală cu ei: „Voi sunteţi viitorul ţării. Voi o să conduceţi ţara” şi i-a adus în ţară pe aceştia. Dintre ei, numai câţiva au fost puşi în punctele astea mai înalte, restul au trecut la munca de jos. La noi în ţară n-au fost comunişti. Străinii au făcut comunismul. În 1944-1945, în România erau 12 membri de partid. Dar ei au luat-o înainte, cu „noi suntem viitorul ţării”. Au făcut cooperative cu pământul ţăranului care nu avea cu ce să-l lucreze, că: „Lasă că vă dăm ce aveţi nevoie” şi el, săracul, a rămas cu 3, 4 kg de grâu, cu 3, 4 kg. de porumb şi cam 25 de prăjini de pământ. Cine a organizat aşa ceva la noi în ţară? La fiecare primărie venea câte un politruc care dirija tot, ce aveţi de făcut mâine, ce aveţi de făcut poimâine şi în felul acesta comunismul a prins putere la noi în ţară…

(ARTICOL APĂRUT IN NR. 38 AL REVISTEI ATITUDINI)


Post a Comment

(required. But it will not be published)