Acasă » Articole » Interviu cu Părintele Justin: „Mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă”


Interviu cu Părintele Justin: „Mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă”


Toiagul lui Dumnezeu sau mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi?

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 13 octombrie, 2012

Blagosloviţi, Părinte! Se pare că suntem în preajma unui nou pericol istoric. Turcia e în război cu Siria, America ameninţă Iranul, Rusia ameninţă Statele Unite pentru implicarea în mijlocul conflictelor din Orientul Mijlociu. Oamenii de rând, însă, sunt nepăsători şi fără luare aminte şi, ca pe vremea lui Noe, preferă să se gândească mai degrabă la petreceri şi distracţii lumeşti decât să creadă că un posibil război se poate abate asupra lor…

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum:  în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

Asupra României se abate exact același pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova, iar Bulgaria Cadrilaterul. Dumnezeu va îngădui această urgie dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică. Înainte când mergea mama cu fiii ei într-un oraş căuta mai întâi biserica, să intre, să se închine, acum caută mai întâi cinematograful, nu mai au nevoie de biserică.  Această vie numită, România, pe care Dumnezeu ne-a dat-o din moşi strămoşi spre a o curăţa de uscăturile patimilor şi a o înălța spre înviere, poate să ne-o ia şi să o dea altor lucrători, dacă noi ne vom lenevi şi nu vom dovedi că putem fi lucrătorii cei buni care să aducă roada cea bună. Istoria ne-o construim cu mâinile noastre. Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.

Dar nu lucrează Dumnezeu în istorie?

Sigur că da, tocmai că El trimite asupra noastră prigoană şi războaie ca pedeapsă pentru fărădelegi. Şi dacă aceştia de azi nu se vor mântui măcar cei care vor rămâne şi copiii lor vor înţelege din fapte mânia lui Dumnezeu şi se vor întoarce cu pocăinţă spre El. Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă.

Ce ne mai poate trezi din nepăsarea în care ne aflăm?

Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învăţător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulţimii. Să sperăm că vom mai avea preoţi cu crucea în mână, tineri jertfitori care să înfrunte cu curaj vrăjmăşia demonică ce se abate asupra ţării noastre. Dacă şi aceştia vor lipsi, atunci toiagul lui Dumnezeu va fi singurul îndreptar al naţiunilor, care se vor sfâşia între ele pentru că L-au uitat pe Dumnezeu. Toiagul lui Dumnezeu sunt şi bolile, necazurile, sărăcia în care trăim cu toţii şi care sunt ca o mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi. Am ajuns ca numai prin boli, necazuri şi războaie să ne mai gândim la Dumnezeu.

Credeţi că statele unite în organizaţiile acestea internaționale, cum sunt ONU, NATO vor cu adevărat pacea popoarelor?

Măi, astea sunt poveşti pentru prostit mulţimea. Numai cei care mai citesc gazete mai pot crede aceste gogomănii. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.

Nu este împotriva lui Dumnezeu să ne aliem cu puterile păgâne? Este permis ca un stat ortodox, cum e România, să susţină Turcia, putere islamică cu care ne-am luptat atâtea secole?

Războiul nu vine niciodată de la creştini, tot timpul vine de la păgâni… Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă. 

Părinte, în cazul unui război, credeţi că e bine să se întoarcă românii din străinătate acasă?

Măi, eu le zic la toţi să se ducă să facă un ban şi apoi să revină aici să construiască ceva. Omul harnic tot timpul va găsi ceva de lucru. Dar ce va fi aici va fi peste tot, nu contează unde îi prinde războiul sau urgia; important e să fie împreună cu familiile lor în casa Domnului, Biserica – aceasta este casa şi patria creştinului. Dar vedeţi că majoritatea celor care pleacă în străinătate uită de Dumnezeu, îşi pierd credința, se dedau plăcerilor îmbietoare ale Occidentului. Doar cei care mai stau pe lângă o biserică şi care au preoţi buni, aceia îşi mai păstrează credinţa şi sufletul curat. Dar, sărmanii, nici aici nu au ce să facă. Să aștepte ajutorul statului? Ce să facă statul? Statul nu mai există. Acesta este sistemul dictatorial… haosul.

Totuşi sunt creştini care încearcă să supravieţuiască duhovniceşte şi în aceste condiţii grele, de prigoană a vieţii creştine. Este totuşi greu să te menţii când nu ai un duhovnic bun în apropiere sau alt ajutor. Ce îi sfătuiţi pe aceştia să facă, astfel încât să nu piardă scânteia credinţei?

Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.

De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?

Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.

 

Ce îi sfătuiţi pe creştini să facă atunci când va veni prigoana?

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Să ne rugăm însă să nu fie fuga noastră nici iarna, nici sâmbăta, pentru că am trăit eu însumi aceste cuvinte înfricoşătoare ale Scripturii. Eram în iarna războiului din ’44 şi zăpada era aşa de mare încât ajungea până peste acoperișurile caselor. Trecând noi într-una din zile pe lângă Moţca, vedem cum o femeie își aruncă copilul din căruţă, peste nămeţi. Eu, înfricoșat întreb acea femeie, care călătorea dinspre Bucovina, de ce face un astfel de lucru. Şi ea îmi răspunde, sărmana, plină de durere şi deznădejde, că era deja a treia zi de când înghețase. Am văzut cu ochii mei împlinindu-se cuvântul Scripturii şi într-adevăr atunci când te prinde urgia în toiul unei astfel de ierni, mor pe capete prunci şi oameni nevinovaţi, nu doar cei păcătoşi. Pentru că, în general, în războaie gloanţele trec pe lângă creştinii evlavioşi şi îi lovesc pe hulitori. Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.

interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 25


  • Posted by cosma On 28 octombrie 2012

    „Intai de toate, tot felul de catastrofe tehnologice. Sistemul de viata creat de om este, in esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu legile lui Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga. Vor cadea avioane, se vor ineca corabii, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Si toate acestea pe fundalul unor fenomene naturale, care se vor intampla pe tot pamantul, dar mai ales in America.
    Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de pamant, secete nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma contemporana- New York-ul.
    Nu va ramane fara rasplata nici Gomora- Los Angeles-ul.”
    …din a doua viziune a staretului rus Antonie, citat din Staretii despre vremurile din urma, pag. 400.

  • Posted by MARLENNA On 29 octombrie 2012

    cred ca-i timpul ca sa renunt si eu la pacate….. trebuie sa ma spovedesc si sa intru sub canonnul duhovnicului caci tare multe pacate mai am

  • Nu vă supăraţi,
    Pentru noi, tinerii de astăzi, mereu pe fugă, mereu grăbiţi şi fără răbdare, ce rugăciuni ne recomandă, ca să le spunem zilnic, avva Justin?

Post a Comment

(required. But it will not be published)