Acasă » Interviu cu Părintele Justin (din ATITUDINI, nr. 24): Cine să ridice piatra de pe mormântul neamului nostru?


Interviu cu Părintele Justin (din ATITUDINI, nr. 24): Cine să ridice piatra de pe mormântul neamului nostru?


Părinte, acum când situația economică și politică a țării e foarte bulversantă, ce nădejde politică mai putem avea azi, când lipsește un conducător cu o linie politică echilibrată și care să îi pese de țară și de popor mai mult decât de propriul lui scaun?

Toate stăpânirile acestea noi socotim că sunt de la Dumnezeu, și avem datoria să ne supunem. Dar sunt stăpâniri dinafară care intră înăuntrul poporului, sărind peste gard, stăpâniri care intră pe ușa democratică a unui popor, care se impun prin modul lor de a guverna și nu sunt impuși dinafară. Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac. Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg. de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă? De aceea noi nu mai ieșim din această sta­re de mizerie. Pentru această mizerie nu e de vină doar Europa și pute­rile lumii, ci în primul rând se datorează lipsei noastre de administrare internă. Pentru că Europa nu vine la mine la primărie să mă controleze ce am lucrat eu într-o lună de zile și cum am asfaltat drumul.

Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care săguverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, „din mila lui Dumnezeu Domn al acestei țări”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.

Putem privi indiferenți la durerea și sărăcia omului de rând, care nici măcar bani de spitalizare nu are? Bolile s-au înmulțit, medicamentele și taxele de spitalizare cresc de la o guvernare la alta. Neimplicându-ne, nu suntem cu toții vinovați pentru durerea și suferința celuilalt?

Durerea mare este peste tot, pentru că sunt puși să conducă oameni fără o autoritate profesională și fără o orientare câtuși de puțin prin Hristos în stat. Azi voința poporului se clădește pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îți dă doar impresia că ești alegător liber. Iar votul nostru nu este decât folosit și manipulat în interesele lor meschine. Decât să cheltui atâția bani pen­tru campanii electorale de paradă, mai bine s-ar face o școală, un spital din acei bani risipiți. Ei fac campanii, promisiuni și alegeri, dar peste tot însă sună a sărăcie. Oamenii aleși ar trebui trași la răspundere pentru ceea ce au făcut în orașul sau satul unde guvernează fiecare. Dar așa, dacă nimeni nu îi verifică și știu că nu plătesc pentru faptele lor, evident că fură și trage fiecare pentru interesul lui personal. Èšara aceasta este guver­nată nu după nevoile și greutățile poporului, ci după bunul plac al șefului.

Datorită sărăciei, rata sinuciderii a crescut foarte mult. Ce îi sfătuiți pe acești oameni care sunt concediați de la muncă și societatea actuală nu le permite să se angaje­ze în altă parte, neavând cu ce să își întrețină familia?

La noi ar trebui să se implice mai mult Biserica. Fiecare sat, fiecare parohie trebuie să aibă evidența și a ultimului sărac, astfel încât să poa­tă ajuta și familiile sărace din puținul pe care îl au. Dacă Biserica ar putea găsi anumite forme de organizare, astfel încât să construiască spitale, cantine, școli pentru familiile sărace, sau chiar instituții unde să poată oferi locuri de muncă creștinilor care sunt capabili să lucreze și nu au un loc de muncă. Biserica nu trebuie să facă po­litică, dar este datoare să intervină în societate atunci când sunt fel și fel de abuzuri și derapaje.

Să luăm exemplul Sf. Vasile cel Mare, care a format renumitele vasiliade, ce nu aveau alt scop decât să vină în ajutorul omului sărac, omului lipsit. El nu a căutat în primul rând să critice viața politică din vremea sa, ci a propovăduit mila creștină în viața și societatea de toate zilele. Biserica nu are datoria doar să predice de la am­von despre virtuțile creștine. Avem modelul evanghelic în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care nu a lăsat mulțimea să plece acasă flămândă, după ce le-a predicat des­pre Împărăția Cerurilor, ci a înmulțit pâinile și peștii, bineînțeles prin minune dumnezeiască, de i-a săturat pe toți. Mântuitorul ne învață așadar că păstorii sunt datori să cerceteze și să vadă starea populației dacă e sau nu în nevoi, apoi, după puterea fiecă­ruia, să înmulțim și noi pâinea prin osteneala noastră omenească și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși să dăm săracilor pâine. Nu suntem noi sfinți să facem minuni, dar avem datoria să ne ostenim cu puterile omenești în binele comunității. Fiecare parohie, cât de săracă ar fi, are o mică rezervă, de unde poate începe să sporească un bun obștesc, dar să fie într-adevăr aceste bu­nuri folosite cu durere de inimă, cu grija față de poporul acesta aflat în nevoi. Biserica să ofere credincioșilor, nu să ceară taxe și biruri pe care nu le pot duce.

Sărăcia aceasta este și o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni și îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, și de ce să îi mai facă? Până și ultima țărancă de la sat vine și îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la țară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belșugul. Doar familiile cu copii mulți vor rezista. Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii și chiar din copiii aceia crescuți în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani și belșug. Nu, Dumnezeu știe când și de ce îngăduie așa. Aceste familii și mame eroice duc greutățile țării, nu toate farfaralele care se plâng că nu pot face copii.

Se mai poate naște din poporul român un Constantin Brâncoveanu sau un Mihai Viteazul?

Acum nu. Un astfel de om la noi se naște o dată la 200 de ani. Deocamdată statul rămâne în somnul cel de moarte, nu se interesează, este insensibil la durerea po­porului. Față de un conducător necreștin nu poți avea încredere, ci doar să te temi de el. Iar dacă supușii lucrează de frică, acela nu mai este stat democratic. Este democrație comunistă, o formă mai plăcută la vedere și înșelătoare simțurilor. Deja acum nu se mai pune problema să ne salveze un conducător român, acum se pune problema să ne salveze Europa și băncile internaționale. Azi românul simplu nădăjduiește în această Europă fals democratică. Vin aici creștini simpli, unii primari, și îmi spun: „Părinte, noi vrem să facem o intervenție în Euro­pa să ne dea pentru comună niște fon­duri europene”. Eu le spun: „Măi, băieți, încercați și voi, dar nu vă angajați prea mult, pentru că Europa e doar cu forma de ajutorare, dar în rest este o formă goa­lă, din care nu câștigi nimic”. Ne apropiem de un sfârșit al Europei, în forma pe care o știm noi de odată; ea tinde acum către un guvern unic, ce va stăpâni toată lumea, în mod autoritar, ce va conduce toată politica și viața noastră economică. Dar acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu.

De ce suntem din ce în ce mai dezbinați și nu ne putem uni și noi ca alte popoare care își câștigă niște drepturi? Până și în Basarabia, care este de un sânge cu noi, creștinii de acolo au protestat împreună cu preoții și episcopii împotriva actelor biometrice și au reușit să modifice legea creându-li-se alternative, nebiometrice. Pe când la noi există o luptă doar la nivel de teorie.

Ce se întâmplă în Basarabia e un caz aparte. Ei sunt puși acolo între ciocan și nicovală, între Moscova și Bruxelles. Rușii nu au niciun interes să îi scape din mână pe basarabeni, ca nu cumva să se alieze cu Europa, sau cu România. Toți se tem, și Europa și Moscova, de o Românie unită. De aceea se și introduc fel și fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menține și accentua dezbinarea. Toți au nevoie să fure bunurile și pământurile României bogate. Şi unii și alții au interes să folosească țara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri. Dar, bineînțeles, în afară de aceasta, basarabenii sunt și oameni credincioși care au stat acolo în picioare, zi și noapte, militând pentru drepturile lor. Au mai multă stator­nicie decât noi. La noi nu ai cu cine să te aliezi, nu există niciun interes nobil la acești oameni politici ca să ridice piatra aceasta de pe mormântul neamului nostru. O țin ferecată și cine să o ridice? Lor le merge bine acolo unde sunt, parlamen­tari, deputați, primari, au copii și rude de îngrășat. Din păcate românul a fost omul cel mai laș, în toate vremurile. Celelalte po­poare din jurul nostru au știut să se unească prin jertfa lor, în fața tancurilor rusești. La noi nu se poate face treaba asta, pentru că fiecare se crede mai papă decât Papa. Interesele și orgoliile personale așa de tare întunecă mintea că fiecare vede în felul lui propriu, niciodată ca celălalt de lângă el. Cum să se unească? Dacă se dă o dispoziție de la Centrul Europei, apăi la noi în țară se aplică cu și mai mult zel.

Da, din păcate aceeași dezbinare persistă și în rândul credincioșilor din Biserică. Cum vom reuși să distingem pe viitor lupii de adevărații păstori? Bineștiind că se urmărește convocarea unui mare Sinod Ecumenic, prin care ierarhii ecumeniști să își întemeieze cu canoane mincinoase faptele lor neortodoxe. Deja sunt divergențe între Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și mai mulți ierarhi necompromiși din Sinodul Greciei pe această temă.

În cazul acesta e bine că la ei sunt divergențe, asta înseamnă că mai ai dreptul la opinie, la noi cine să protesteze dintre episcopi? La noi se supun cuminți. Aici e liniște, nu cumva să vorbească cineva de vreo problemă internă a Bisericii. Noi nu ne amestecăm și rămânem mai bine dezinteresați în „pace”. Se vrea distrugerea Bisericii Ortodoxe, singura forță care mai ține omenirea. Au început cu Iugoslavia, pe care au fărâmițat-o, au trecut în Grecia, tot ortodocși, unde au creat anarhie și criză economică, urmăm noi. Prin aceste măsuri anarhice pe care le vedem luate la nivelul țării noastre, se urmărește distruge­rea României și a Ortodoxiei, după modelul iugoslav. Tot o intenție de distrugere a Ortodoxiei este și ecumenismul, una mai subtilă, din interior, prin care i se distrug bazele și principiile canonice, fără de care Biserica nu poate exista. Dar ea va exista prin episcopii și păsto­rii care vor alege adevărul. Ecumeniștii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poți rupe de la Hristos, care este calea, adevărul și viața. Ecumeniștii nu vor reuși nimic. Realitatea nu o poți schimba în funcție de interesele omenești. Realita­tea dumnezeiască rămâne aceeași în orice veac. Acest sinod care se urmărește nu are scopuri și intenții bune. Dacă ar avea un scop bun ar ține cont de celelalte sinoade ecumenice statornicite de Sfinții Părinți și care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt și al cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dogmele Bisericii? Şi cine să schimbe? Niște oameni erodați în nedreptate? Duhul Sfânt grăiește prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omenești. Cum au ei îndrăzneala să mo­difice hotărârile Sfinților Părinți?

Unii consideră că aceste rânduieli sunt învechite „

Bineînțeles, când nu îți convine și nu se potrivește cu interesul tău, sunt învechite „Dar Adevărul și Evanghelia se învechesc? Dumnezeu nu se învechește, Dumnezeu același este. Dar dacă noi supunem Biserica Statului, o facem o instituție omenească, în care păstorii sunt aleși de politicieni… Iar cum politica se schimbă, așa și cei care se ghidează după guvernări politice. Noi mai în­tâi trebuie să fim oameni ai Bisericii, apoi ai Sta­tului. Ierarhul nu amestecă politica cu Biserica, merge după dispozițiile Domnului, nu ale Sta­tului. Ca cetățeni ne facem datoria față de stat, dar dăm Cezarului ce e al Cezarului și lui Dum­nezeu ce este al lui Dumnezeu. Însă mulțimea cunoaște păstorul cel bun și creștinul adevărat se va duce după păstorul cel bun. Dacă mulțimea de credincioși cunoaște legea și canoanele Bisericii, scrierile Sfinților Părinți, atunci și episcopul va fi în ton cu credincioșii. Suntem datori să ară­tăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte biserici neortodoxe. Conviețuim, cum am mai spus, îm­preună, nu avem nimic cu cei de alte credințe, dar nu ne amestecăm și dizolvăm cultul creștin; fiecare slujește în legea lui, fără conflicte religioase, respectând dreptul fiecăruia de credință. De ce vin ei acum și ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi știm că ei vor să formeze o biserică unică mondială, după modelul politic.

Nu credeți că lipsește creștinilor noștri o bază de cunoștințe bisericești, catehetice și dogmatice? Fără cunoașterea predaniilor scrise de Sfinții Părinți, cum vom putea menține și apăra adevărul? Cărți se tot tipăresc, dar cine mai citește?

Cine să le spună oamenilor să citească Sfinții Părinți? Puțini sunt preoții care își povățuiesc tur­ma și o educă în duhul Sfinților Părinți. Acum de la amvon se predică din noile manuale de dogma­tică bisericească. Ei și-au făcut singuri manuale, pe care credinciosul mai este și obligat să le cumpere. Nu numai că se strecoară erori dogmatice, dar nu au măcar știința de a se adresa într-un limbaj atrac­tiv educativ. Nimeni nu citește din ce scriu ei. Ca­teheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe vremea mea, când părintele cu dascălul și alte personalități ale satului se uneau și organizau tabere de vacanță, în care făceau cateheze cu elevii, se discutau lucruri și de cultură și practice și se și bucurau de frumusețea vieții. Trebuie să știi mai întâi să îi introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în rândul tinerilor. Asta este misiunea preotului. Azi nu mai are nimeni grija cate­hizării, din ce în ce mai puțini sunt cei care se implică să formeze creștinul de mâine, atât un cetățean drept și onest, cât și un creștin evlavios, cunoscător al tradiției și învățăturilor Sfinților Părinți.

Dar mai degrabă mamele ar putea face cateheză cu copiii lor. La noi lipsește o cultură teologică profun­dă. Mamele, de mici, ar trebui să le pună în brațe copiilor lor cărți de rugăciune, povestiri cu sfinți, cateheze și mai târziu cărți teologice, învățăturile Sfinților, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă.

Comuniunea în comunitate ar rezolva multe pro­bleme și de educație și de într-ajutorare. Dintr-o comunitate astfel dezvoltată se poate naște și un Constantin Brâncoveanu, și un Mihai Viteazul. Cu o pregătire spirituală și intelectuală putem avea prilejul să ne impunem în Europa și marilor puteri, apărându-ne drepturile noastre, credințele și obiceiurile predate nouă de Părinții noștri, care și-au dat viața pentru Biserică și pentru acest neam.

realizat de Monahia Fotini, 1 august 2012
apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI

 


  • Posted by ANONIM On 23 august 2012

    Dupa ce L-am schingiuit si L-am rastignit pe cruce acum Il vindem in piete…facem comert cu EL? In Tara pe care unii o numim Sfanta nu mai exista piatra ce sa formeze temelie ortodoxa..dar ca sa ma intelegeti ceea ce vreau sa va mai spun..caci Timpul Meu este aproape! asa mi-a spus Cel ce vine si daca nu ma ve-ti asculta va ve -ti lasa condusi de nedreptate…Iesiti din tot ce inseamna UNIUNE EUROPEANA..nu va uniti cu nedreptatea..alegeti Calea si nu va fie frica…Imparatia cerurilor s-a apropiat! pregatiti calea DOMNULUI IUBIT ! SLAVIT SA FIE EL , CEL CE NE VA RIDICA DIN ROBIE!

  • Posted by ANONIM On 23 august 2012

    Sa ma intelegeti ceea ce va spun..ceea ce promoveaza Uniunea e pierderea identitatii..granitele dispar populatia se invaluie..vin maghiarii,italienii , bulgarii si rusii sa se stabileasca la noi in tara…si defapt ne pierdem identitatea…in final se va stabili o conducere la Bruxelles, o singura biserica ,…atunci va fi greu..

  • Posted by Vladimir Chirila On 26 august 2012

    Cuvantul Parintelui Iustin Parvu are marele dar de a patrunde, prin vorbe putine , in maruntaiele bolnave ale Romaniei de azi sau, mai bine zis, in ceea ce a mai ramas din Adevarata Romanie. Interviul are adresabilitate clara. Citindu-l, dupa ce te-ai intoxicat cu pareri emise de tot felul de analisti falsi si traind disperarea neaflarii cailor de iesire din nenorocirea in care ne afundam zilnic, ai senzatia pe care o simte un ratacit insetat din Sahara la descoperirea brusca a unui izvor cristalin. Adevaratele foruri capabile sa aduca Romania la starea de liniste creatoare, nu sunt in haosul numit Bucuresti, ci la Petru Voda. Ce ne mai trebuie noua, romanilor, ca sa luam aminte la spusele acestui veritabil sfant in viata, care cu o forta magnifica, curgatoare din sufletul sau magnific, nu inceteaza sa ne traga la liman din mlastina in care ne afundam ?

  • Posted by Un om care iubește dreptatea On 26 august 2012

    Părintele Iustin rostește un mare adevăr: „Dacă noi supunem Biserica statului, o facem o instituție omenească.”
    Eu aș merge chiar mai departe decât Sfinția Sa și aș îndrăzni a spune că Biserica, supusă în întregime statului (precum cea de la noi), devine nu doar o instituție lumească, ci una de-a dreptul drăcească. Şi am avut pe deplin confirmarea acestui fapt atunci când purtătorul de cuvânt patriarhal ne îndemna să luăm drăceștile acte cu cip, spunând că-s bune. Să nu mai vorbim despre alte făcături ale lui satan precum masoneria și ecumenismul, care sunt la ordinea zilei atunci când vine vorba despre mai marii BOR.
    Cuviosul Filothei Zervakos observa: „Şi Biserica și statul, împreună cu mai marii lor, sunt adormite, în vicleniile vremurilor de azi, în adâncul somn al indiferenței și al trândăviei.”
    Acest cuvios, mai sus menționat, a avut chiar și o viziune a fiarei apocaliptice: „Într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alții departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puțin câte puțin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălțime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezați pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulți dintre stăpânitorii pământului, împărați, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei, îmbrăcați toți în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoțeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis: «Vai şi amar de viețuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»” (Din volumul Călător spre cer „Viața şi predicile fericitului Filotei Zervakos, Editura Biserica Ortodoxă, 2002)
    Așadar mai-marii Bisericii, patriarhi, arhierei, în veşmintele preoțeşti, cu mitre și cu mantii stăteau așezați pe capetele și pe coarnele fiarei apocaliptice.
    Şi dacă ne uităm la îndemnul unor mai mari ai Bisericii, din zilele noastre, de a lua actele cu cip, putem vedea o prefigurare a faptului că ierarhia Bisericii, la momentul pecetluirii apocaliptice, va fi cea care îi va convinge sau chiar obliga pe oameni să-și pună pecetea antihristului 666 pe mână sau pe frunte.
    Şi încă un lucru apare din ce în ce mai pregnant în ziua de azi: lipsa totală de compasiune, atât din partea oamenilor care conduc statul, cât și din partea celor care conduc Instituția Bisericii, față de oamenii oropsiți ai acestei țări și în special față de copiii orfani sau abandonați.
    Vedeam săptămânile trecute un reportaj, care m-a mișcat profund, de la o maternitate din Iași, unde vreo cinci copii frumoși și sănătoși erau abandonați de luni de zile de către mamele lor și trăiau din mila și prin grija asistentelor și doctorițelor din spital. De luni de zile erau captivi într-un pătuț de fier și nu venea nimeni ca să îi ia. Si nici statul criminal, care nu te lasă
    măcar să-i adopți, și nici Biserica, nu veneau ca să-i ia să le ofere condiții normale de existență.
    Este o rușine, o incomensurabilă rușine, că Biserica nu se ocupă la scară națională de acești copii abandonați. Desigur sunt mânăstiri, precum cea de la Petru Vodă care se ocupă de acești copii. Le mulțumesc din suflet celor de acolo. Dar cu o floare nu se face primăvară, problema la nivel național rămâne. Patriarhia română, precum și mitropoliile au ajuns la ora actuală să gestioneze, datorită multor activități economice scutite de orice fel de impozite, sume uriașe de bani. Şi cea mai bogată mitropolie este Mitropolia Moldovei.
    Fac pe această cale un apel la mitropolitul Teofan, să rezolve în spirit creștin problema copiilor abandonați, din Iași, precum și a celor din întreaga Moldovă. La patriarhie nu fac nici un fel de apel, că acolo nu are cine să te asculte. Cei de acolo construiesc catedrala pustiirii neamului, ce le pasă lor de copiii abandonați?!
    Luați aminte voi ierarhi ai BOR la cuvintele Celui ce a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”!

  • Posted by MARCYA On 13 septembrie 2012

    ADEVARAT AI SPUS CEM MAI MULT LA NOI IN TARA SUFERA COPII ABANDONATI O SA PLATEASCA CU VIRF SI INDESAT TOTI CARE AU PUTEREA SA FACA SI NU FAC NIMIC SI NOI O SA PLATIM PRIN INDIFERENTA NOASTRA CA NU SINTEM UNITI PACAT MARE PACAT…..

  • „La noi ar trebui să se implice mai mult Biserica. Fiecare sat, fiecare parohie trebuie să aibă evidența și a ultimului sărac, astfel încât să poa­tă ajuta și familiile sărace din puținul pe care îl au. Dacă Biserica ar putea găsi anumite forme de organizare, astfel încât să construiască spitale, cantine, școli pentru familiile sărace, sau chiar instituții unde să poată oferi locuri de muncă creștinilor care sunt capabili să lucreze și nu au un loc de muncă. Biserica nu trebuie să facă po­litică, dar este datoare să intervină în societate atunci când sunt fel și fel de abuzuri și derapaje.”

    Multă dreptate are părintele Justin, că aşa stă scris şi în Sfânta Scriptură:
    „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.”
    (Iacov 1:27)

Post a Comment

(required. But it will not be published)