Acasă » Atrocitățile barbare comise de unguri asupra românilor din Transilvania


Atrocitățile barbare comise de unguri asupra românilor din Transilvania


Pătimirile românilor[1] din Transilvania

Într-adevăr, în perioada ce a urmat Dictatului de la Viena, românii din teritoriul ocupat de Ungaria horthystă au fost su­puşi unor situații dintre cele mai dramatice, nemaiîntâlnite.

Ceea ce am reprodus despre acest regim în pagina ante­rioară aparține unui organ central al puterii de stat a României şi datează din toamna anului 1944. Unii ar putea să se îndo­iască dacă acest document caracteriza corect drama românilor din teritoriul cotropit de Ungaria. Pentru aceştia, ca şi pentru toți cei care vor lectura această carte, reproducem următoarea descriere făcută de un gazetar secui-maghiar (după cum el însuşi se aprecia) Gyorgy Ferenczy, care a desfăşurat o vastă ac­tivitate gazetărească la Budapesta, Satu-Mare, unde a scos foaia „Kimondom” („Mă pronunț”) şi Cluj, pe care 1-a părăsit după ocuparea oraşului de către trupele ungare, îngrozit de ceea ce i-a fost dat să vadă.

Iată un fragment din lucrarea: „Golgota în Transilvania”, editată la Arad, la sfârşitul anului 1940, într-o primă ediție, iar în cea de a doua, în 1941, în editura Institutu­lui de arte grafice „Eminescu”, Bucureşti: „Adio Cluj… într-o minunată zi de toamnă îmi iau rămas bun de la oraşul meu natal. Cu ochii în lacrimi mai mângâi o dată amintirile unui trecut fericit, ce-mi revine în minte. Durerea îmi sfredeleşte inima (…) Trebuie să plec din oraşul natal şi să las aici mormântul părinților mei. Trebuie să spun adio Clujului. Mă desparte de el soarta necruțătoare şi cine ştie când voi mai pu­tea păşi pe pământul lui atât de drag mie (…) Mă resemnez şi cu fruntea sus merg mai departe pe calea cea nouă. Trecutul m-a călit, căci şi luptele mele de până acum au fost un lung şir de încercări. Eu însă şi în trecut le-am privit cu calm deoarece eram convins de faptul că dreptatea este de partea mea. Am ținut prelegeri. Am scris cărți. Am redactat publicații. Cu viu grai, sau în scris întotdeauna am afirmat că ungurii din Transilvania şi înainte de război (primul război mondial „” n.a.) au fost în minoritate iar sub români păturile largi ale oamenilor muncii maghiari erau complet mulțumite de soarta lor. Naționa­litățile au trăit ca cetățeni români, cu drepturi depline, într-o totală libertate, la reforma agrară le-a revenit pământ (…)

M-am considerat întotdeauna un secui care luptă pentru o con­lucrare paşnică a popoarelor care trăiesc în România, dar, în acelaşi timp, ca cetățean român cinstit, loial am înfierat munca de subminare pornită împotriva unității teritoriale a patriei noastre şi m-am opus mişcărilor iredentiste. Cu ochii înlăcrămați, cu inima însângerată, spun adio oraşului meu natal şi cu toiagul pribegiei în mână o pornesc ca să lupt mai departe pen­tru Adevăr, pentru reînviere”. Apoi, omul creştin Ferenczy Gyorgy spune cu sufletul răvăşit: „Trebuie însă să mă refer la umanitate, la cinste, la bunul gust, la sentimente ome­neşti, când arăt atrocitățile fără seamăn care s-au comis pe pământul Transilvaniei după ocupație. Împotriva acestora trebuie să protesteze cu tonul cel mai vehement toată lumea, toți acei din al cărui suflet n-a murit adevăratul creştinism, dragostea față de aproapele. Tocul îmi tremură în mână când aştern aceste rânduri pe hârtie. Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transfor­mat într-o amarnică Golgotă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt închişi cu sutele, cu miile, sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele şi execuțiile se țin lanț, şi toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut român. (…) Durerea ne sfâşie inimile la auzul atâtor suferințe. Cu ochii înlăcrimați, cu  durerea în suflet, ne uităm la cer şi, precum a făcut Iisus Hristos, întrebăm şi noi la fel: Cu ce au greşit? Care e vina aces­tor oameni nenorociți, torturați? Că s-au născut români? Până aici se aude hohotul disperării a multor sute de mii de oameni ajunşi sub stăpânire străină pe pământul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leşurile celor spânzurați, unde cadavrele martirilor asasinați cu o sălbatică cruzime vestesc că instinctul bestial s-a eliberat şi barbarismul – răzbunarea joacă dansul sălbatec, al morții… şi aceşti oameni îndrăznesc să se numească creştini? Aceştia vorbesc despre dragostea frățească creştină? (…) A chinui fără vreun motiv politic, cu un van­dalism necruțător, oameni lipsiți de apărare – este nemaiîntâlnit în istoria statelor civilizate ale Europei. De aceea nu putem exprima altceva decât dispreț (…) şi dacă aceasta se mai continuă atunci nu-mi rămâne altceva decât să mă ruşinez că m-am născut secui-maghiar şi să reneg şi faptul că am învățat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară (Arad, la 18 septembrie 1940)”[2]. Şi atrocitățile au continuat, la propor­ții infinit mai mari ca până la data consemnărilor lui Ferenczy  Gyorgy.

În primele săptămâni ale ocupației, guvernanții horthyşti, în chip premeditat, au dat „mână liberă” armatei horthyste de ocupație, care a acționat după bunul plac, asemenea „cucerito­rilor” medievali: cavalerii teutoni ori conquistadorii spanioli. Pentru ocupanți exista o singură lege: legea forței, a „focului şi sabiei”, legea pustiirii, a alungării, a nimicirii. În acest me­diu deosebit de prielnic, elementele fasciste, nyilaşiste, şoviniste din cadrul armatei horthyste sau al organizațiilor paramilitare, diversioniste, au acționat după bunul plac, semănând moartea, chinurile şi fărădelegile care au revoltat întreaga opinie publică, atât în țară cât şi peste hotare.

La Săpânța, țăranii au fost bătuți cu frânghii ude, apoi puşi să-şi sape mormântul, imitându-se procedeele de pe timpul terorii albe cu prilejul revoluției lui Horia. Pe Valea Vişeului mai multe sate au fost incendiate. În Borşa, toți românii au fugit în păduri, fiind amenințați că vor fi omorâți. (…) Mulți ru­teni şi români îngroziți de schingiuiri şi teroare s-au refugiat (…). Situația minorităților din nordul Ardealului se agravează din zi în zi, din ceas în ceas. Ei au fost scoşi în afară de lege şi pe lângă maltratările suferite li se confiscă vitele, cerealele şi întreg avutul din case”[3].

În ziua de 10 septembrie 1940 a fost ocupată Gherla de trupele horthyste. Imediat s-au format bande teroriste care au început prigoana tuturor românilor. Fiecărui român i se cerea o declarație în care să arate ce beneficii a obținut de la statul român în dauna celui ungar, de la unirea Transilvaniei cu Ro­mânia. Pentru ca aceste declarații să fie pe placul autorităților de ocupație, cei interogați erau schingiuiți în fel şi chip. Toți aceştia, împreună cu 300 de români aduşi din satele din împre­jurimi, au fost internați în închisoare[4].

La 9 septembrie, în comuna Trăznea din județul Sălaj, tru­pele ungare au ucis 68 români între 78 şi 3 ani. Iată cum descrie evenimentele de la Ip, (acelaşi județ), un document din epocă: „În noaptea de 13 spre 14 septembrie, au fost ucişi în comuna Ip (…) de către soldați unguri, conduşi de membrii gărzii naționale maghiare din localitate, în chinuri fioroase, 156 români. Unii au fost ucişi cu lovituri de cuțite şi baionete; alții cu focuri de armă; femei însărcinate au fost spintecate şi bat­jocorite, fetele tinere au fost violate, apoi ucise. Au căzut astfel jertfe ale acestei sălbatice agresiuni între alții 20 băieți şi 14 fe­tițe sub 16 ani. A fost ucisă în leagăn şi o fetiță care nu avea decât două săptămâni. Cadavrele, după ce au fost jefuite, au fost aruncate într-o groapă comună, fără preot şi fără slujbă religioasă şi peste ele au aruncat var nestins”[5].

În total, între 1 septembrie 1940 şi 1 septembrie 1942 au fost asasinați în acest teritoriu românesc 991 români[6].

articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 22


[1]  Fragment din „Biserica Românească din nord-vestul țării sub ocupația hortistă 1940-1944”, de Conf. Univ. dr. în istorie Mihai Fătu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985, pp. 51-53,55, 56-57.
[2]
Gyorgy Ferenczy, Golgota în Transilvania, 1941, p. 6-8.
[3]
 „Universul” din 23 septembrie 1940.
[4]
„Universul” din 22 septembrie 1940.
[5]
A MAE, loc. cit. fila 42.
[6]
 Ibidem.


Post a Comment

(required. But it will not be published)