Acasă » Articole » Omilie la Duminica Floriilor a Sfântului Evloghie, patriarhul Alexandriei


Omilie la Duminica Floriilor a Sfântului Evloghie, patriarhul Alexandriei


„Să săltăm împreună cu Betania”!

Traducere de Monah Gherontie Nica

Prăznuim astăzi cercetarea cea împărătească; să primim pe Împăratul cu dumnezeiască cuviință! A venit timpul; să nu dormim, să înălțăm mintea către Dumnezeu, să nu stingem duhul, să aprindem făclii vesele, să înnoim haina sufletului, să purtăm ca nişte biruitori stâlpări, să strigăm împreună cu mulțimea, slăvind precum pruncii: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Iată dară că a venit, iată arătatu- S-a, iată sosit-a! Iarăşi intră în Ierusalim, iarăşi se pregăteşte cruce, iarăşi este rupt zapisul lui Adam, iarăşi se deschide Raiul, iarăşi tâlharul se face locuitor al său, iarăşi Biserica dănțuieşte, iarăşi Sinagoga cea vicleană rămâne văduvă, iarăşi demonii sunt ruşinați, iarăşi iudeii turbează, iarăşi credincioşii se mântuiesc. Toate prăznuiesc, toate laudă pe Stăpânul, cerurile se veselesc, munții se bucură. Râuri plesniți, apropiați-vă, vuiți văzând plinirea graiurilor prorocilor! Munților strigați, pruncilor lăudați, ucenici propovăduiți, preoți grăiți, neamuri adunați-vă! Cele cereşti, cele pământeşti, cele de dedesubt, orice vârstă şi vrednicie, căci, iată, vine ca tuturora să la facă bine; arătatu-S-a ca pe toți să-i miluiască să tuturor bucurie. Dumnezeu fiind, om S-a făcut şi „pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a locuit”; împreună cu robii, Stăpânul; împreună cu datornicii, Plătitorul; cu cei risipitori, Mântuirea; cu cei osândiți, Slobozitorul; cu cei deznădăjduiți, Nădejdea; cu cei morți, Învierea; cu nerecunoscătorii, Milostivul; cu cei ținuți în temniță, Cel Drept; cu cei vinovați, Cel Nevinovat; cu păcătoşii, Cel fără de păcat; cu nemulțumitorii, Cel ce totdeauna dăruieşte îmbelşugare. Văzut-ai, iubite, taina sărbătorii? Văzut-ai minunile zilei de azi? Ieri prăznuia Betania, azi întreaga Biserică s-a desfătat de prezența lui Dumnezeu; ieri dăruia altora viața, astăzi vine Însuşi la moarte; ieri a înviat pe cel [mort] de patru zile, astăzi Se arată Cel [înviat] a treia zi. A înviat pe Lazăr a patra zi, ca să adeverească de mai înainte, învierea cea de obşte a firii noastre ce este alcătuită din patru stihii. Dar acolo Marta „se îngrijeşte şi spre multe se sileşte” simbolizând închinarea Legii Vechi; aici însă Maria şade la picioarele Domnului, închipuind prin dragostea şi alipirea de El, Biserica. Acolo, cu şase zile înainte de Paşte dă celor două [surori] pe singurul [lor] frate, pa Lazăr cel de a patra zi înviat, cu cele cinci simțiri ale trupului, lăsând să-i fie dezlegate legăturile; acum însă vine să fie legat şi vine nu cu pompă, nu cu zgomot, nu înconjurat nevăzut de puterile şi stăpânirile cereşti, nu şezând pe tron înalt şi preaînălțat, nu acoperit de oarecare aripi şi roți în chip de foc şi cu ochi mulți, nu înfricoşând pe toți prin trâmbițe şi minuni, ci în ascuns în firea umană.

Bucură-te, foarte fiica Sionului , strigă fiica Ierusalimului

Căci această arătare este [lucrul] iubirii de oameni, iar nu a dreptei judecăți; a pogorământului, nu a pedepsirii; se manifestă nu potrivit slavei Tatălui, ci smereniei maicii. Această arătare ne-a vestit-o de demult minunatul Zaharia şi chemând toată zidirea la veselie a strigat către Ierusalim şi prin el, Bisericii, zicând: „Bucură-te, foarte fiica Sionului”. Graiul acesta l-a spus şi Gavriil către Fecioara: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine”. La fel a strigat şi Mântuitorul către femei când a înviat din morți: „Bucurați-vă!”, după cum a vestit şi Zaharia zicând: „Bucură-te, foarte fiica Sionului, strigă fiica Ierusalimului”. Care este vestirea, spune arătat, o prorocule, „în munte înalt suie-te, cel ce binevesteşti Sionul, înalță glasul tău”. Ce spuneai Sionului? „Iată, Împăratul tău vine ție”. Cum? Ai spus venirea; nu vei spune şi chipul [acesteia]? Oare în care şi căruțe? Oare cu putere şi oşti şi cai şi celelalte însemne ale împăraților? Nu, spune; dar cum?” Călare pe asin şi pre mânz tânăr”. Ce spui? Este cu putință ca Împăratul să urce pe mânz, să piardă slava Sa şezând deasupra lui? Da, zice; căci nu vine cu aceeaşi îngâmfare pe care o au ceilalți. Dar ce? Cu chip de rob, ca un mire, atât de blând şi liniştit ca un miel. Şi ca şi picătura ce se prelinge liniştit în burete; ca şi oaia ce este dusă spre tăiere; ca un miel fără de răutate ce este adus spre a fi jertfit, astfel vine purtând firea nerațională a oamenilor şi şezând pe animal necuvântător, ca [oamenii] să nu se mândrească, „surpând pe cei puternici de pe scaune şi înălțând pe cei smeriți, umplând de bunătăți pe cei flămânzi şi scoțând afară deşerți pe cei bogați”. Aduce cu sine pe oarecare doisprezece [ucenici] şi prin aceşti vrednici de plâns ce-l urmează, cheamă neamurile [la mântuire]. Acesta este mlădița ce a odrăslit din rădăcina lui Iesei pe care îl vor întâmpina pruncii evreilor cu ramuri de măslin; şi pentru că este Milostiv, Îl primesc cu urale şi stâlpări; şi întrucât este Biruitorul morții îi strigă: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Ce spune, adică, evanghelistul? „Şi când S-a apropiat Iisus de Ierusalim şi au venit în Betfaghe, la muntele Măslinilor, a trimis doi ucenici zicându-le lor: „Mergeți în satul care este înaintea voastră şi veți găsi o asină legată şi un mânz tânăr, pe care nimeni din oameni n-a şezut; dezlegând-o, aduceți-o la mine. Şi de vă va zice vouă cineva ceva, spuneți că Domnului trebuieşte”. Ei atunci au făcut întocmai cum le-a poruncit Cuvântul şi au adus la El pe asină mânzul, au pus peste el hainele lor şi a şezut Iisus.

Binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului; Osana întru cei de sus

Satul de „dinaintea lor” este chip al vieții acesteia, deoarece era „dinainte”, iar nu aproape de Dumnezeu. Deci când S-a apropiat de acel sat, când S-a întrupat şi a petrecut împreună cu noi, atunci trimite pe cei doi ucenici, adică cele două Testamente, ca să povățuiască la El pe cele două popoare: vechea Sinagogă îmbătrânită şi noul şi neîmblânzitul popor al neamurilor. Spunând „de dinaintea”, înțelege că a trimis să dezlege de blestem, pe cel ce fusese izgonit să locuiască „dinaintea” Raiului desfătării şi să-l cheme [înapoi]. Văzând, deci, vechii proroci, apostolii şi propovăduitorii pe Adam că iarăşi se desfată de mântuire, întâmpină cu sfințită cuviință pe Cel ce S-a smerit pe Sineşi venind din munte înalt în Sion, spre Patima cea de voie şi cu nişte stâlpări de măslin însuflețite: „Binecuvântat cel ce vine întru numele Domnului; Osana întru cei de sus”. Ce tot spui? Îl vezi şezând pe un mic şi prăpădit măgar şi strigi «Osana întru cei de sus?» Da, spune, şade pe mânz, dar nu se desparte de la sânul părintesc. Aici este lăudat de prunci, dar sus este teologhisit de serafimi; intră în Ierusalim, dar nu a părăsit Ierusalimul cel de sus. Şi în acelaşi timp îl vede pe Ioan şi-L întâmpină strigând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”. Şi în altă parte [zice]: „Iată Dumnezeul nostru; iată Însuți va veni şi va mântui pe noi”. De aceea, astăzi s-au deschis ochii orbilor. Şi un proroc strigă către Domnul cătând înspre răsărit: „Iată om, răsăritul [este] numele lui”; iar altul întors spre apus întăreşte: „cale faceți celui ce este peste apusuri. Domnul numele Lui”. Unul spune: „ridică-te miazănoapte”, iar altul strigă: „vino miazăzi”. Iar David cheamă vestind tuturor: „de la răsărituri şi apusuri şi de la miazănoapte şi de la mare”. Ieremia cântă arătând parcă cu degetul pe Cel ce vine către neamuri: „Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul ca El. Aflat-a toată calea sfințeniei. După acestea, iată pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a locuit”.

Unul spune către Ierusalim: „saltă şi te bucură, fiica Sionului”; altul îndeamnă pe prunci: „lăudați prunci pe Domnul”. Iar pruncii răspund: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Psalmistul aude toate acestea şi strigă către Domnul: „Din gura pruncilor şi a celor ce sug vei săvârşi laudă”. Iar Stăpânul îndeamnă popoarele: „Lăsați copiii să vină la Mine”. Bine au urmat pruncii cuvintelor Elisabetei, căci ea spunea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu: „binecuvântat este rodul pântecelui tău”; ei spun Fiului ei: „binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul”. Ce înseamnă: „binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului?” De unde vine? Din cer şi din Fecioara. Vine şi merge. Unde merge? La Patimă „întru numele Domnului”, al Tatălui de bună seamă, precum Hristos Însuşi spunea: „Eu de la Tatăl am ieşit şi la Tatăl Meu merg”. Văzut-ai dogmă teologică de la pruncii cei simpli? Pruncii au recunoscut din fire pe Stăpânul zidirii, în timp ce părinții lor s-au arătat nemulțumitori. Ei L-au lăudat ca pe un Dumnezeu, iar aceia L-au răstignit ca pe un vrăjmaş; ei cântă: «Osana», aceia strigă: „Să se răstignească”. Pruncii cei neştiutori se înțelepțesc, iar aceia ce se arată ca nişte înțelepți, se întunecă. Pruncii au aşternut hainele lor pe cale, iar părinții lor au luat hainele Lui şi le-au împărțit. Ei au dezbrăcat hainele lor, prevestind golirea Sinagogii şi totodată învățându-ne să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne supunem lui Hristos. Pruncii primesc pe Hristos cu stâlpări; părinții lor vin cu săbii. Ei binecuvintează, aceia blasfemiază; ei ca nişte mieluşei primesc pe Păstorul, aceia ca nişte lupi junghie pe Mielul. Cât de străină şi nefirească era priveliştea cu adevărat, văzând pruncii hrăniți cu lapte la sânul maicii lor, că țin cu o mână sânul maicii lor, iar cu cealaltă țin stâlpări pentru Dumnezeu Ce S-a născut din Maică. Şi bând laptele maicii lor, cu aceeaşi gură dogmatisesc pe Stăpânul, strigând primul lor cuvânt, rod al buzelor către Dumnezeu Cuvântul: «Osana», ce înseamnă Slavă Ţie, mântuieşte pe noi! Cine v-a învățat, fiilor? Cine v-a înțelepțit, cine v-a arătat înainte de a putea voi, vorbi, taina Cuvântului?[…] Ai, o, prea credincioasă şi presfințită turmă a lui Hristos cele de laudă ale praznicului: saltă, deci! Ai dumnezeieştile şi neprihănitele învățături ale Bisericii: desfătează-te de ele! Ai armele duhovniceşti: luptă-te pentru turmă împotriva lupilor! Învață-i să nu hulească! Învață lupta pentru Adevăr! Arată că țarina Bisericii, a noastră şi a lui Hristos este curată de toate zâzaniile. De eşti ca Lazăr legat ca şi cu nişte lanțuri, cu păcate sau dogme potrivnice, ascultă astăzi pe Cuvântul ce strigă ție: „Vino afară”, şi îți porunceşte să fii dezlegat şi să învii. De eşti oarecare ucenic şi potrivit spre învățătură, primeşte să fii trimis, să dezlegi şi să conduci la Hristos mânji şi asine şi mulți legați în rătăcire şi aflați în „satul de dinainte”, adică într-o credință opusă. Şi dacă unii împotrivă grăiesc şi rău se ispitesc să împiedice dezlegarea celor aflați în nemişcare de acolo, spunând: „ce dezlegi mânzul?”, aşa cum certau şi pe orbi să nu mai strige, spune şi tu că „Domnul are trebuință de el”. Pentru că „Domnul dezleagă pe cei legați, Domnul înțelepțeşte orbii”, aşa cum ai auzit în Evanghelie. Căci au recunoscut că Soarele dreptății a răsărit pe pământ, era şi firesc să strige către El: „miluieşte pe noi, Doamne, Fiul lui David!” Ce minuni străine şi nemaiauzite! Orbii văd, iar jidovii ce văd, orbesc.

Aceştia Îl mărturisesc Domn, iar mulțimile, cei ce mergeau înainte şi cei ce urmau strigau: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Şi intrând El în Ierusalim, s-a cutremurat toată cetatea zicând: „Cine este Acesta”?, căci zice Evanghelistul: „iar mulțimile, cei ce mergeau înainte şi cei ce urmau strigau: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. Şi intrând El în Ierusalim, s-a cutremurat toată cetatea zicând: cine este Acesta?” Văzut-ai preaslăvita taină a Împăratului? Şade pe mânz şi cutremură cetatea şi, pogorât fiind de pe Cruce, cutremură lumea, ca să înveți că a venit să cutremure şi să nimicească rătăcirea idolească cea cu mulți zei. Uită-mi-te, te rog, la lucrurile ascunse ale Tainei Iconomiei Lui. Pe când în iad a făcut să se cutremure porțile sale, puterile de sus strigau către puterile cele de jos: „Ridicați boieri porțile voastre”, ca să intre Cel ce a zis: „Eu sunt Uşa”. Uimite, puterile potrivnice împotrivă grăiau: „Cine este acesta Împăratul slavei?” Iar când El urcă spre Ierusalimul cel de sus, văzându-L cu trup, puterile înțelegătoare, care nicicând nu-L văzuseră [astfel], de vreme ce era fără de trup, mirându-se de această înălțare nemaivăzută, se nedumereau zicând între ele: „Ce este ceea ce s-a făcut?”; adică cum Cel cu trup a venit aici în locaşurile celor fără de trup? Şi este vrednic de mirare cum puterile împărăteşti cer să afle „ce este ceea ce s-a făcut?”, ele care la naşterea Lui de jos [de pe pământ] au strigat şi lăudat totodată: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Pe ele le-au învățat astăzi atât de bine teologii jidovilor, adică pruncii lor, zicând: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. Pace în cer şi slavă întru cele înalte”. Îngerii au spus „pe pământ pace”, oamenii au strigat „pace în cer”; căci S-a arătat între ei Cel ce strigă către toți: „Pace vouă”, către care prorocul se ruga spunând: „Doamne, Dumnezeul nostru, pace dă nouă”, adică trimite pe Fiul Tău Unul născut, ca să Te împaci prin El cu noi, de vreme ce ai să vezi firea noastră unită cu Tine prin El. Această pace văzând-o cetele îngerilor au cântat: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”; adică desăvârşită împăcare a lui Dumnezeu cu vrăjmaşii, despre care pruncii aflând strigau: „Osana, pace în cer şi slavă întru cele înalte”, deoarece cei ce erau cândva vrăjmaşi între ei, s-au înfrățit acum. Cele cereşti şi cele pământeşti teologhisind aduc închinare lui Hristos, Cel ceresc şi Cel pământesc. Aşadar, cele de sus îndeamnă pe cele de jos să aducă închinare: „Să se închine Lui toate semințiile neamurilor”, iar cele de jos strigă înapoi către ele: „să se închine Lui toți îngerii lui Dumnezeu”. David strigă către amândouă [cetele]: „Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul, iar pruncii răspund: „Osana, binecuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”.

Prăznuirea Floriilor în sufletele noastre

Cu ei să lăudăm şi să prăznuim şi noi astăzi, nu sărbătoreşte ci dumnezeieşte, ținând stâlpări nu doar în mâini, ci şi în suflet şi după ce-l albim mai mult decât zăpada, să lepădăm din el toată omorârea hainei vechi, de piele, lepădând orice laudă şi îngâmfare. Căci de aceea Împăratul celor fără de trup nu foloseşte care şi oşti ca să vină, ci şade pe mânz mic şi pricăjit, învățându-te să nu te făleşti şezând pe cai şi catâri care nu au conștiință. Drept aceea, şi noi să avem cuget smerit ca şi Hristos, ca să ne înălțăm împreună cu El; să lăudăm împreună cu îngerii, să slăvim împreună cu pruncii; să strigăm cu mulțimea ceea ce striga şi ea. Să săltăm împreună cu Betania; să înviem împreună cu Lazăr din lucrurile morții; să dănțuim împreună cu ierusalimitenii; să strigăm împreună cu orbii ce au văzut iarăşi; să cântăm împreună cu pruncii şi bătrânii; să propovăduim împreună cu ucenicii; să aşternem ramuri de măslin în calea vieții prin milostenie; să tăiem din mulțimea lucrurilor materiale ale noastre cele multe şi să aşternem pentru noi înşine milostenia pe cale, care ne spune: „Eu sunt Calea”, ca să aflăm şi noi prin ea milă de la ea şi să mergem împreună cu ea [milostenie] la Ierusalimul cel de sus. Să intrăm împreună cu ea în biserica cea mare şi „cei ce merg înainte şi cei ce vin după”; cei ce merg înainte din ceasul al treilea şi cei ce vin după, în ceasul al unsprezecelea. Cei dintâi prin fapte, cei de pe urmă prin voință. Să înălțăm toți slavă şi mărire lui Hristos, şi împreună şi Tatălui şi Preasfântului şi de viață făcătorului Duh şi cei dintâi şi cei de pe urmă şi astfel fie ca să împărățim împreună cu El şi să ne îndulcim de bunurile viitoare acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

(extras din revista ATITUDINI, nr. 16 – în curs de apariție)


Post a Comment

(required. But it will not be published)