Acasă » Articole » Despre invidie – predica de Ioan Vladuca


Despre invidie – predica de Ioan Vladuca


Sfanta noastra Biserica Ortodoxa praznuieste astazi pe Sfantul Arhidiacon Stefan, Intaiul Mucenic. Acesta, pentru dragostea lui fata de Hristos si pentru curatia inimii lui, era plin de har si putere si facea minuni si semne mari in popor. Pentru aceasta a fost invidiat de farisei, care nu puteau sa stea impotriva intelepciunii si a harului cu care el vorbea. Acestia au intaratat poporul si, navalind asupra-i, l-au rapit si l-au dus in sinedriu. Si au pus martori mincinosi care sa-l acuze pe nedrept. Si, atintindu-si ochii asupra lui, toti cei ce sedeau in sinedriu au vazut fata lui ca o fata de inger. Iar cand el a inceput sa-i mustre pentru impietrirea lor, ei frematau de furie in inimile lor si scrasneau din dinti impotriva lui. Iar Sfantul Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus Hristos, stand dea dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui. Si, scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Iar el se ruga si zicea: Doamne, Iisuse, primeste duhul meu! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta. Si, zicand acestea, a murit. Acestea sunt faptele prezentate pe scurt. Iar acum, sa analizam cateva aspecte.

Primul aspect: a fost invidiat de farisei, care nu puteau sa stea impotriva intelepciunii si a harului cu care el vorbea.
Al doilea: au intaratat poporul si, navalind asupra-i, l-au rapit si l-au dus in sinedriu. Si au pus martori mincinosi care sa-l acuze pe nedrept.
Al treilea: toti, cei ce sedeau in sinedriu, au vazut fata lui ca o fata de inger.
Al patrulea: cand el a inceput sa-i mustre pentru impietrirea lor, ei frematau de furie in inimile lor si scrasneau din dinti impotriva lui.
Al cincilea: Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui.
Al saselea: Si, scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre.
Al saptelea: Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta. Primul aspect: Sfantul Stefan a fost invidiat de farisei, care nu puteau sa stea impotriva intelepciunii si a harului cu care el vorbea. Asa Il invidiau fariseii si pe Domnul nostru Iisus Hristos, precum este scris in Sfanta Evanghelie dupa Matei, ca din invidie L-au dat in mana lui Pilat (Mt. 27: 18).

Ce este invidia? Invidia este strambarea mintii, care face din binele aproapelui pricina a nefericirii proprii. Sfantul Ioan Damaschin defineste invidia astfel: Invidia este mahnirea provocata de bunurile altora. Aceste bunuri despre care vorbeste Sfantul Ioan Damaschin, pot fi launtrice sau exterioare, trupesti sau sufletesti, naturale sau supranaturale. In cartea Mantuirea pacatosilor, monahul Agapie Criteanu, arata ca invidia cea mai rea decat toate este cand cineva se mahneste de darurile cele dumnezeiesti ale aproapelui, si aceasta se numara intre pacatele care sunt impotriva Duhului Sfant. Pacat impotriva Duhului Sfant au faurit fariseii care il invidiau pe Sfantul Stefan, fiindca il invidiau pentru darurile lui duhovnicesti, neputand sta impotriva intelepciunii si a Duhului cu care el vorbea.

Ne-am gandit noi vreodata ca invidia este pacat impotriva Sfantului Duh? Al doilea aspect: au intaratat poporul si, navalind asupra-i, l-au rapit si l-au dus in sinedriu. Si au pus martori mincinosi care sa-l acuze pe nedrept. Exact asa au facut si Domnului nostru Iisus Hristos, precum este scris: Iar cei care au prins pe Iisus, L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunati carturarii si batranii… Iar arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinoasa impotriva lui Iisus, ca sa-L omoare (Mt 26: 57-59). Si arhiereii si batranii au atatat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda (Mt. 27: 20). Asa se comporta cel ce invidiaza: nu se multumeste numai cu invidia launtrica, ci ii intarata si pe altii impotriva persoanei respective si o paraste pe aceasta la stapanitori, care au puterea sa o pedepseasca. De ce procedeaza invidiosul in felul acesta? Din doua motive: In primul rand, fiindca el nu are putere sa pedepseasca, neavand autoritate asupra persoanei respective. In al doilea rand, din viclenie, pentru ca ceilalti sa aiba impresia ca nu el a dat pedeapsa, ci conducatorul. De multe ori in istoria lumii, imparatii erau inconjurati de astfel de oameni cu cugete viclene, care le castigau increderea si care conduceau din umbra. Al treilea aspect: toti cei ce sedeau in sinedriu au vazut fata lui ca o fata de inger… De ce? Fiindca era plin de har si de putere (Fapte 6: 8), plin de credinta si de Duh Sfant (Fapte 6: 5), precum este scris. Si precum Nikolai Motovilov a vazut fata lui Dumnezeu, tot asa si fariseii au vazut fata Sfantului Stefan. Al patrulea aspect: cand el a inceput sa-i mustre pentru impietrirea lor, ei frematau de furie in inimile lor si scrasneau din dinti impotriva lui. Aici se implineste cuvantul din Psalmi care zice: Pandi-va pacatosul pe cel drept si va scrasni asupra lui, cu dintii sai (Ps. 36:12). Precum citim in Pildele lui Solomon, ca o inima vesela insenineaza fata (15: 13); tot asa, o inima rea intuneca fata. Sfantul Ierarh Vasile cel Mare spune ca invidiosii devin evidenti prin expresia fetei lor. Privirea acestora este seaca si nestralucitoare, obrazul mohorat, spranceana ofilita, sufletul tulburat de patima, nemaiavand criteriul adevarului asupra lucrurilor. Tot Sfantul Vasile ne spune ca toate aspectele pozitive pe care le vede la cei de langa el sunt lovituri si rani care-l lovesc drept in inima pe cel invidios. Si grozavia bolii consta in aceea ca nu poate sa si-o marturiseasca; dimpotriva, priveste sub sprancene, e trist, abatut, plangaret, mistuit de rautate. Dacal intreaba cineva de ce sufera, ii e rusine sa-si marturiseasca chinul sufletului si sa spuna: „Sunt un invidios si un amarat; ma roade fericirea prietenului meu, bunastarea fratelui meu ma face sa plang de durere; nu pot suferi sa vad faptele bune ale altora; orice prosperitate a altui om ma face nenorocit”. Asa ar grai, daca ar vrea sa spuna adevarul. Dar nu vrea sa marturiseasca nimic din toate chinurile lui; tine boala in adancul sufletului, si boala ii roade incetul cu incetul maruntaiele si-l topeste.

Asa spune si Sfantul Ierarh Ioan Gura de Aur: Omul invidios se topeste ca o lumanare, vazand ca vecinului sau ii merge bine. In limba Greaca, invidie se spune ??????; acest substantiv provine de la verbul ?????, care inseamna a se strica, a se ofili, a se vesteji, a se topi, a se sfarsi, a muri; fiindca invidia strica mintea omului, ii vestejeste trupul, ii topeste inima, ii sfarseste puterile si ii omoara sufletul. Al cincilea aspect: Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui. Asa face invidiosul si maniosul cand aude adevarul. Isi astupa urechile si navaleste asupra celui care doreste sa-l ajute. Al saselea aspect: scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Aceasta este reactia celor care invidiaza si urasc pe aproapele: nesuferind sa-l vada fericit, isi doresc sa scape de el, sa-l indeparteze, sa-l scoata afara. Iar de la ura pana la ucidere nu mai este decat un pas. De fapt, ura este un fel de ucidere. Fiindca asa spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, in Prima Epistola Soborniceasca: Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica. Al saptelea aspect: Sfantul Stefan a ingenunchiat si s-a rugat, zicand: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Asa S-a rugat si Domnul nostru Iisus Hristos cand a fost rastignit: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Lc. 23: 34). Asa se rugau si Sfintii Mucenici pentru iertarea prigonitorilor. Drept aceea, se cuvine sa ne rugam si noi pentru iertarea celor ce gresesc noua. Ca fara de osanda sa rostim rugaciunea Tatal nostru si sa zicem: Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Stim bine ca traim vremuri de marturisire si mucenicie. Daca nu vom ierta din inima pe cei ce au gresit noua, nu vom reusi sa marturisim pe Hristos. Sa ne aducem aminte de Saprichie, cel care incepuse a merge pe calea muceniciei, dar a pierdut cununa de mucenic precum si-a pierdut si sufletul, lepadandu-se de Hristos. De ce? Fiindca nu a iertat pe Sfantul Nichifor (+9 februarie). Si, neiertandu-l, a pierdut harul; si, pierzand harul, a pierdut puterea de marturisire; si, pierzand puterea de marturisire, s-a lepadat de Hristos. Astazi i-am vazut pe iudeii cei necredinciosi, omorandu-l cu pietre pe Sfantul Arhidiacon Stefan. Sa luam aminte la noi insine, ca nu cumva sa aruncam si noi cu pietre in aproapele nostru!

Fiindca piatra este si vorba aspra; piatra este si clevetirea; piatra este si defaimarea; piatra este si dispretul; piatra este si privirea dusmanoasa; piatra este si nemilostivirea; piatra este si indiferenta; piatra este si judecarea aproapelui. Sa respectam cu frica si cu dragoste porunca Domnului, care zice: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Mt. 7: 1). Sa nu aruncam in aproapele nostru cu piatra judecarii, chiar daca l-am vedea cazand in pacate grele. Fiindca fariseii au adus la Domnul pe o femeie prinsa in desfranare si au zis Lui: Invatatorule, aceasta femeie a fost prinsa in desfranare, iar Moise ne-a poruncit in Lege ca pe unele ca acestea sa le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Iar Domnul nu le-a zis: Aplicati Legea! Ci le-a zis altceva: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei. Iar ei, auzind aceasta si mustrati fiind de cuget, plecau unul cate unul, incepand de la cei mai batrani. Si a ramas Iisus singur si femeia, stand in mijloc. Si Domnul i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit niciunul? Iar ea a zis: Niciunul, Doamne. Si Iisus i-a zis: Nu te osandesc nici eu. Mergi; de-acum sa nu mai pacatuiesti! Iar daca Fiul lui Dumnezeu – Care are toata puterea in Cer si pe pamant – nu a osandit-o si nu a judecat-o pe aceasta, cine suntem noi sa judecam pe aproapele nostru? Si daca vrem sa ne comportam duhovniceste, atunci, cu dragoste frateasca sa acoperim pacatul aproapelui nostru si sa luam acel pacat asupra noastra, facand pocainta si primind canon de la duhovnic, ca si cum am fi pacatuit noi insine. Asa invatam din Pateric, unde scrie ca doi frati de manastire au mers impreuna la targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor. Iar unul din ei a cazut in desfranare. Dupa aceea, aflandu-l pe el celalalt frate, i-a zis: „Eu nu mai vin cu tine, fiindca am cazut in desfranare”. Si celalalt frate, avand dragoste adevarata si voind sa-l izbaveasca din ghearele deznadejdii, i-a zis ca si el a cazut in acelasi pacat si ca este bine sa se intoarca impreuna si cu osardie sa se pocaiasca, pentru ca Dumnezeu este milostiv si-i va ierta pe ei. Si au mers impreuna la duhovnicul lor, marturisindusi impreuna caderea. Iar duhovnicul le-a dat canon de pocainta, nestiind ca unul din ei nu cazuse in pacat. Si amandoi, cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand Dumnezeu dragostea fratelui care nu cazuse, si osteneala sa pentru aproapele lui, peste putine zile, i-a iertat aceluia pacatul. Si l-a instiintat Dumnezeu pe duhovnic ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce-a gresit. Fiindca nu s-a dus sa-l parasca la duhovnic; nu a zis: Parinte, iata ce-a facut cutare frate!… Nici nu a parat pe ocolite, zicand: Parinte, m-am tulburat, tare m-am smintit de fratele cutare ca a cazut in asa pacat greu! Nicidecum nu a zis unele ca acestea, ci cu adevarata dragoste a tainuit pacatul fratelui si chiar l-a luat asupra lui, primind canon. Fiindca aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul pentru mantuirea fratelui sau. Sa ne rugam si noi sa dobandim o astfel de dragoste, ca sa fim in comuniune cu Sfintii, in vecii vecilor. Amin.

Cuvant la Praznicul Sfantului Arhidiacon Stefan, intaiul Mucenic
din Atitu­dini nr.9


Post a Comment

(required. But it will not be published)