Acasă » Articole » Azilul de batrane de la manastirea Petru Voda


Azilul de batrane de la manastirea Petru Voda


IMG_2116aDragostea cheia spre usa bolnavului

La manastirea Petru Voda, cu trei kilometri mai in vale, intr-o pajiste frumoasa, unde odinioara Parintele Justin obisnuia sa mearga cu animalele la pascut, gasim manastirea de maici, care are in grija, prin mila si dragostea Parintelui Justin, un azil de batrani si un camin pentru copii.

Nu este usor sa ingrijesti bolnavii. Sfantul Vasile cel Mare obisnuia sa trimita in ingrijirea bolnavilor pe cei mai sporiti dintre calugari, de multe ori el insusi ii ingrijea si priveghea la capataiul lor, dintre care multi primeau tamaduire.

La manastirea Petru Voda o parte din maici, cele cu inclinatie spre slujirea aproapelui, se nevoiesc, rabda, ingrijesc si iubesc niste suflete neajutorate, ajunse la batranete cu trupul suferind si fara grija si caldura dragostei cuiva.

Maicile se straduiesc, pe cat le sta in putere, sa urmeze dragostea si jertfelnicia Parintelui Justin pentru aproapele, mai ales pentru bolnavi. Parintele ne povestea cat de mult isi dorea in tineretile sale sa ii poata ajuta pe bolnavi, astfel incat in ziua hirotonirii intru preot Il roaga pe Dumnezeu ca, daca ii va da vreodata vreun dar, sa i-l dea pe acela al dragostei de aproapele si cu precadere al tamaduirii suferintelor celor bolnavi.

Nu numai ca le spala, le schimba, le aduc masa, dar mai ales maicutele se straduiesc sa le ofere dragostea si sprijinul lor sufletesc, le citesc rugaciuni si pilde din vietile sfintilor, le aduc la biserica (pe cele deplasabile), le ajuta sa isi reaminteasca pacatele tineretilor lor ca astfel sa le spovedeasca in fata duhovnicului si sa capete iertare de la Domnul. Nu este usor; pentru ca aici nu este suficient sa respecti numai niste norme ascetice ale randuielii calugaresti, ci aceasta ascultare necesita discernamant, tact si mai ales dragostea care sa o ajute pe batrana sa se vada pe sine, sa isi planga pacatele ei acoperite de multimea anilor care ii fac mai greu cu putinta transformarea ei launtrica.

Din cele ce ne va povesti maica Arsenia, cunoscuta pentru dragostea ei in ingrijirea bolnavilor, si pe care bunicele (asa cum le numesc maicile) o indragesc cel mai mult, ne incredintam ca aceasta transformare se mai petrece inca si dragostea nu a pierit inca dintre noi.

Imi amintesc ce i-a raspuns Domnul Sfantului Paisie cel Mare, care indragea pustia cea mai dinlauntru mai mult decat orice comoara de pe pamant, atunci cand acesta, din smerenie, refuza sa primeasca in jurul lui ucenici, frati care doreau sa isi gaseasca alinarea si mantuirea la umbra Cuviosului: Paisie, daca vrei sa fii ucenicul Meu, du-te in pustie; daca insa vrei sa fii fiul Meu, ingrijeste de aproapele.

Nadajduim ca rugaciunile Parintelui Justin si ale sfintilor Spiridon si Pantelimon, ocrotitorii acestui mic spital, sa le dea putere si dragoste maicilor spre ingrijirea bolnavilor, chiar daca nu suntem nici pe departe la masura Cuviosului Paisie, ca asa sa se odihneasca Dumnezeu intru noi.

– Maica Arsenia, este grea ascultarea ingrijirii de bolnavi?

– Este grea sau usoara pe masura daruirii de sine, a jertfei tale.

Nimic nu se poate intemeia fara jertfa. Insusi crestinismul este intemeiat pe jertfa si nu pe orice fel de jertfa, ci pe cea a Insusi Fiului lui Dumnezeu.

In Cuvinte vii parintele Arsenie Boca raspunde la aceasta intrebare: De ce L-a dat Dumnezeu pe Fiul Sau, Iisus, ca jertfa si inca jertfa pe cruce? Si spune acolo foarte frumos: Pentru ca singurul grai care mai poate razbi la inima oamenilor s-a dovedit ca nu mai ramane altul decat jertfa cuiva pentru ei. Cand moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poti uita niciodata[1]. Si mai departe reda o intamplare care intareste cuvantul insuflat.

La inceputul unuia dintre razboaie iesise o lege ca poti lipsi de la razboi. Cand era gata de plecare, vine la el un tanar si ii spune: Eu sunt singur; chiar daca mor, dupa mine nu plange nimeni. Merg eu in locul dumitale la razboi. Si s-a dus tanarul. Dupa oarecare vreme tanarul cade ranit de moarte si cum ajunge acasa, moare. Mormantul sau era impodobit cu flori si nimeni nu stia cine i le pune pana cand, intr-o noapte, a fost gasit necredinciosul ca ii duce flori la mormant.

Bine, dar tu crezi in Dumnezeu?

Ba, acum cred, fiindca numai Dumnezeu i-a putut da tanarului acestuia iubirea de mine si de copiii mei, ca sa mearga el in locul meu la moarte, si asta numai Dumnezeu a mai facut-o cand a trimis pe Fiul Sau sa moara in locul nostru.

IMG_3445

Iata cu ce fel de iubire ne iubeste pe noi Dumnezeu! Iar noi cui urmam?!

Lepadarea de sine este prima conditie a urmarii lui Hristos. Nu putem urma pe Dumnezeu urmandu-ne noua. Trebuie sa alegem intre noi si Dumnezeu.

– Cum se impaca lucrarea ingrijirii de bolnavi cu lucrarea monahala?

– Rodul lucrarii launtrice, a dragostei fata de Dumnezeu, se vede din felul in care relationezi cu celalalt. Aceasta se poate observa in orice ascultare ai fi, atata vreme cat te afli intr-o manastire cu viata de obste. Cu atat mai mult cand este vorba de boala si batranete. Si apoi cred ca atata timp cat exista un al doilea sau mai multi, apare necesitatea, intr-un anumit moment al existentei, cand trebuie sa-i slujesti celui aflat in neputinta trupeasca.

Desigur, e usor si odihnitor sa stai in preajma unei persoane care se afla pe aceleasi coordonate cu tine, sa fii plin de dragoste fata de cel ce iti raspunde cu aceleasi sentimente… Dar cum ne putem cunoaste mai bine decat in focul ispitelor? Pe masura cunoasterii propriilor neputinte, creste si intelegerea fata de celalalt. In masura in care avem rabdare cu noi insine, putem avea si cu ceilalti. Orice om, indiferent de varsta, preocupari sau stare sociala, iti ofera prilejul cunoasterii de sine. Consider acest lucru o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Noi suntem dati pentru o impreuna lucrare pe calea mantuirii. Omul nu se poate mantui singur; viata vesnica nu este doar pentru un singur om. Si apoi, ca sa poti ajunge la asemanarea cu Dumnezeu, trebuie mai intai sa nu treci nepasator pe langa chipul lui Dumnezeu, icoana vie, care este omul.

Atitudinea unui om fata de aproapele sau este semnul masurii harului pe care acesta il poarta in el insusi. Cum spunea Sf. Siluan: Daca cineva vede in fratele sau pe Duhul Sfant, acest lucru este semn ca in el este un mare har[2].

– In ce consta ascultarea la azil, sau bolnita, cum o numesc Parintii?

– Asa sa va ganditi: intr-o camera sta un om batran si omul acesta este atat de neputincios ca nu este in stare sa-si poarte de grija. Si atunci ce faci? Il hranesti, il speli si te straduiesti ca locusorul acela in care el traieste, sa nu-i fie o povara in plus. Aceasta trebuie sa se vada in momentul in care deschizi usa camerei lui; ca el se simte bine acolo.

Cele pe care vi le-am spus tin de aspectul exterior al lucrurilor, pentru ca de la usa camerei pasesti inlauntru, spre usa inimii lui. Si, ca sa o poti deschide, e nevoie de dragoste, care este cheia. Fara dragoste nu te poti apropia de om (fara sa-l ranesti). Insa nu trebuie sa-l iubim nici pentru sine, nici pentru el, ci pentru Dumnezeu, cautand sa intelegem voia Lui cu fiecare dintre cei aflati in suferinta.

Trebuie sa amintesc faptul ca ceea ce vedeti aici este continuarea unei lucrari inceputa cu mai multi ani in urma, la scurt timp dupa infiintarea asezamantului monahal. Initial a existat o mica bolnita in care se adaposteau doar cateva batrane. Apoi s-a inceput construirea unui spatiu care sa adaposteasca mai multe persoane.

Rod al dragostei Parintelui Justin, spitalul a avut drept gand de temelie ajutorarea celor nevoiasi si a tot sufletul ostenit si impovarat de greutatile vietii, oferindu-le un loc unde sa gaseasca, prin mila lui Dumnezeu, mangaiere sufletului si ajutor trupului.

Capacitatea spitalului este de 33 de locuri, care s-au ocupat la scurt timp dupa deschiderea acestuia. Sunt batrane care, dintr-un motiv sau altul, au fost aduse de copiii lor, sau de cunostinte, pentru ca nu mai avea cine sa le poarte de grija.

Ca toti oamenii trecuti de o varsta, boala isi face mai simtita prezenta si e nevoie de ingrijire medicala. Avem 4 maici care au studii de specialitate si 3 in curs de formare, si care se ocupa de tratarea bolnavilor, ori de cate ori este nevoie. Spitalul este dotat si cu un cabinet stomatologic de care se ocupa alte 2 maici.

In plus, la anumite intervale de timp, le cerceteaza medici specialisti in diferite ramuri, pentru a stabili un diagnostic si pentru a indica medicatia necesara, acolo unde este cazul.

In toata lucrarea aceasta sunt implicate mai multe maici, fiecare dintre ele acoperind un sector cheie: administrativ, bucatarie, spalatorie, intretinerea curateniei. Opt dintre noi ne ocupam efectiv de ingrijirea bolnavilor: 4 dimineata si 4 dupa-amiaza, cate o saptamana, apoi se inverseaza. La opt zile vine randul fiecareia sa fie de garda.

Cele de dimineata se ocupa mai mult de curatenia in camere, schimbarea bolnavilor, servirea mesei; iar dupa-amiaza, pe langa ultimele doua amintite, li se citesc rugaciuni, citiri din viata sfantului zilei si alte carti de suflet ziditoare.

Cand bate clopotul de slujba, bunicile deplasabile iau drumul bisericii, insotite de maicile responsabile. Saptamanal preotii nostri slujesc Sf. Maslu in paraclisul aflat in incinta spitalului, le spovedesc si impartasesc cu Sfintele Taine.

Dincolo de cele amintite, asa cum va spuneam la inceput, in fiecare moment intri in contact cu omul, in toata neputinta lui sufleteasca si trupeasca. Bolilor trupului se adauga cele ale sufletului si ranile lui pe care numai bunul Dumnezeu le stie. Si cu acea cheie a dragostei cauti sa deschizi usa inimii lui ca sa-l poti ajuta. Le asculti zilnic of-urile si durerile vechi, vezi cum curge cate o lacrima, ori de cate ori isi aminteste de copilul plecat departe, ori de fata care nu mai da niciun semn de viata… si cauti sa suplinesti, cat iti sta in putinta, lipsa acestora. Mangai cu o vorba buna cu privirea, cu o imbratisare, il ajuti sa isi puna nadejdea in Dumnezeu si sa ia pilda din vietile celor care au patimit…

Desigur, rolul cel mai mare il are aici parintele duhovnic care le cerceteaza si le mangaie cu harul ce i-a fost dat in virtutea Tainei…

– Cum e sa fii fata in fata cu moartea? Cum mor oamenii care sunt pregatiti pentru viata de dincolo?

– Doar in momentul in care vezi pe cineva cum moare, poti sa intelegi ce inseamna desprinderea sufletului de trup. Stim ca in preajma iesirii din trup sufletul primeste vedere specifica naturii sale spirituale, prin care se vede pe sine mult mai limpede de cum ne putem vedea noi in oglinda. Si lucrul acesta se observa pe chipul oricarui muribund. Daca pacatele nu au fost sterse de pe haina sufletului de-a lungul timpului, cu ajutorul Sfintelor Taine, acum nu se mai poate. Si atunci sfarsitul, moartea este cum a fost si viata.

Fiecare trecere este cutremuratoare. Unele dintre ele cu 2-3 zile inainte, altele cu o zi, intra in starea de care am amintit, cand vederea luminii spirituale este mult mai clara. E ca si cum incet, incet, sufletul se pregateste sa se desprinda de trup. In acele momente, cu adevarat, nimeni nu este carele sa-l ajute. Oricat de apropiate ar fi fost anumite persoane, oricat de dragi i-ar fi fost, in acele momente sunt ca si cum nu ar exista. Doar maica, cu rugaciunea, poate sa ajute in acele clipe sufletul. De fapt e si singura de care are nevoie sufletul.

Sfantul Grigore Dialogul spune multe lucruri despre viata de dincolo de mormant si despre duhuri. In una din Omiliile sale, istoriseste urmatoarea intamplare: Apropiindu-se de sfarsit, Hriserie, chiar in ceasul cand trebuia sa iasa din trup, a vazut cu ochii deschisi duhuri uracioase si foarte negre, care stateau inaintea lui, amenintandu-l cu strasnicie ca il vor lua in inchisorile iadului. A inceput sa tremure, sa jeleasca, sa asude, sa ceara amanare cu tipete groaznice, si cu racnete nemaipomenite il chema pe fiul sau, Maxim, strigandu-l pe nume (fiul era monah) si zicand: Maxime, vino, mai repede! Nu ti-am facut niciun rau: ia-ma pe chezasia ta. Speriat, Maxim a dat fuga indata, s-a adunat familia, plangand si tremurand. Ei nu puteau sa vada acele duhuri, a caror navalire il facea sa se chinuie cumplit, insa ghiceau ca ele sunt de fata dupa tulburarea, palirea si cutremurul celui al carui suflet era tras din trup. Speriindu-se de infatisarea lor hada, acesta se zvarcolea in pat incolo si incoace, intorcandu-se spre perete: acolo erau ei. Iar cand, stramtorat pana peste poate, a inceput sa strige tare, zicand: Amanare! Macar pana dimineata! Amanare! Macar pana dimineata! Insa, pe cand striga el, a fost smuls din casa trupului sau[3].

IMG_0298

Sau o alta intamplare din Pateric: Cand era aproape de a muri, l-au vazut ucenicii pe Avva Arsenie plangand si i-au zis: Intr-adevar si tu te temi, parinte? Si le-a zis lor: Intr-adevar, frica ce este cu mine acum, in ceasul acesta, cu mine este de cand m-am facut calugar. Si asa a adormit intru Domnul[4].

Prin fiecare dintre ele iti vorbeste Dumnezeu, daca stii sa asculti

Imi amintesc de una dintre bunici care nu mai este printre noi, femeie simpla, adusa de rudele ei (nu avea copii), cu semipareza pe partea stanga, aproape piele si os. Avea un duh atat de pasnic A fost cea mai deosebita dintre bunicile de pana acum. Zicea: Doamne, mai da-mi un an ca sa traiesc! Doamne, toate posturile le tin! Ii citeai cateva rugaciuni, iar: Doamne, ce rugaciuni frumoase! N-am mai auzit asa rugaciuni! Ii spuneai: Hai, bunica sa ne rugam! Si incepeam: Tatal nostru sau Doamne Iisuse Si o gaseai dupa o ora, tot rostind rugaciunea. Nu vedea sa citeasca. Avea rugaciunile ei pe care le citea cu voce tare si cu duh de umilinta. Desi durerile ei erau mari, niciodata nu a auzit-o vreo maica sa planga sau sa fie nemultumitoare Rabda in tacere si rugaciune.

O alta batrana, simtind ca se apropie ceasul (era cu o zi inainte de a muri), m-a chemat la ea. M-a surprins chipul ei transfigurat (cu o zi inainte se spovedise si se impartasise cu Sfintele Taine) ca si cum se afla intr-o alta lume. Si-a cerut iertare de la noi (intre timp venise si cealalta maica) si de la batrana care locuia in aceeasi camera. Poate o sa spuneti ca iertare isi cere tot omul cand constientizeaza ca a gresit, dar batrana asta o facea cu atata pocainta si cu starea omului care stie ca timpul este masurat, cum nu am mai vazut la nimeni pana atunci. A fost o pilda pentru noi (ne-a impresionat mult).

Se ruga cu Doamne Iisuse. In urma cu un an, in Vinerea Patimilor, statea pe bancuta afara (era la vechea bolnita). Si i-am zis: Buni, uite, astazi e Vinerea Mare si se apropie ceasul cand Mantuitorul a fost rastignit pe cruce. Macar pana la al IXlea ceas sa pastram tacerea si sa zicem rugaciunea. Ce sa va spun: ori de cate ori ieseam afara o vedeam in aceeasi pozitie, cu o mana sprijinita de banca si cu cealalta facand inchinaciuni si spunand Doamne Iisuse. Si a rostit rugaciunea nu doar pana la ora 15.

Exemplele ar putea continua

(a consemnat Monahia Fotini)


[1] Din invataturile Parintelui Arsenie Boca, Rostul incercarilor.

[2] Arhim. Sofronie Saharov, Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul.

[3] Sf. Ignatie Briancianinov, Cuvant despre moarte, Edit. Sofia, Bucuresti, 2007.

[4] Patericul Egiptean, Edit. Reintregirea, Alba Iulia 2003.

(articol publicat in Revista ATITUDINI, Nr 8 )


  • Posted by Eugenia.Cobzaru On 30 aprilie 2010

    SA va dea Dumnezeu multa sanatate pentru ce faceti acolo cu batrini si copii

  • Posted by stefania craiu On 24 iunie 2010

    Nimi nu se poate compara cu… dragostea, simplicitatea si umilinta… credinta adevarata de care dau dovada, in fata lui Dumnezeu, acesti adevarati ucenici ai Bunului Dumnezeu!
    „fericiti cei milostivi…”!

  • Posted by redactor On 21 august 2011

    @Any
    Doamne, ajuta!
    La azil sunt doar femei batrane. Nu se primesc barbati.

Post a Comment

(required. But it will not be published)