Acasă » Articole » Parintele Justin: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!


Parintele Justin: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!


Avva Justin Parvu

Interviu cu Parintele Justin Parvu realizat de monahia Fotini, 6 iunie, 2009

– Parinte, v-as ruga sa dati un sfat tuturor celor care au suferit fel si fel de piedici dinafara sau dinlauntru in aceasta lupta acerba impotriva insemnarii electronice si puterile lor sufletesti au inceput sa slabeasca, nesimtind ajutor sau intarire duhovniceasca de nicaieri.

– Dragii mei, sa nu ne mire asprimea sau amaraciunea acestei lupte in care ne-am angajat, pentru ca aceasta este soarta crestinismului – jertfa; chiar de la inceputurile sale crestinismul se gasea in acelasi stadiu, cam cum ne gasim noi la ora aceasta.Si primii crestini au luat cu tot dinadinsul cutezanta, indrazneala aceasta de a marturisi, pentru ca numai asa se regaseau in cuvintele Mantuitorului: Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri (Mt. 10:32-33). Noi nu putem ceda in aceasta lupta de marturisire, pentru ca aceasta ar fi o lepadare de Hristos. Noi trebuie sa ne gasim pe baricade de marturisire pana in ultimul moment al vietii, pentru ca numai asa dovedim ca suntem lumina si fii ai crestinismului de odinioara. Sigur ca sunt vremurile acestea asa inspaimantatoare, pentru ca si noi suntem supusi firii cazute, si de aceea nu noi, ci firea omeneasca din noi se teme, dar aceste greutati ce sunt puse inaintea noastra sunt spre rezistenta si intarirea sufletului nostru. Sa nu mai asteptam de la noi mari progrese duhovnicesti, pentru ca ne aflam fata in fata cu o neputinta a firii dusa la extrem, in care Dumnezeu a ingaduit sa ne lase singuri si neajutorati cumva. Neputinta firii se vadeste si lucrarea lui Dumnezeu in lume abia se mai intrezareste, incat pare ca ne-a parasit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este asa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, ca in slabiciune se vadeste puterea Sa, adica in asumarea smereniei si vederea neputintei firii in toata goliciunea ei. Dar mare este intelegerea acestei neputinte si asumarea ei, dupa cum zice si Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parca Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui, adica rezista sa vezi realitatea dura in care ne aflam si nu uita ca Dumnezeu ne rabda! E grea intr-adevar marturisirea si parca suntem cu totul descoperiti si neinarmati. Dar sa nu uitam ca nici apostolii, cand au plecat sa propovaduiasca adevarul Mantuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traista, nici baston, nu au luat cu ei nimic fara numai convingerile, curajul si moartea pentru adevar. Iata ca Dumnezeu ne da prilejul sa ne asemanam primilor crestini, pentru ca la fel suntem si noi la ora actuala; ne confruntam cu o lume cu totul potrivnica lui Hristos si noi, care mai traim asa catusi de putin, avem datoria sa ducem mai departe adevarul acesta prin marturisire, pentru a lasa mostenire generatiilor de dupa noi, un indemn marturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.

Bineinteles ca nu mai vedem noi o perioada de stralucire a crestinismului sau altii, dupa noi. Dar noi suntem convinsi ca biruinta este a lui Hristos si a Bisericii Sale, al carei trup suntem, si portile iadului nu o vor birui.Acesta este indemnul Mantuitorului la care trebuie sa fim atenti si sa ne gasim in pozitie de trezvie si rezistenta pe linia noastra, a Bisericii noastre strabune – Fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este sluga pe care o va afla lenevindu-se. Sa fugim de aceasta lenevie si comoditate moderna, care duce la indiferenta si ignoranta. E o ispita mare modernismul acesta. Va trebui sa recitim cum traiau pustnicii odinioara, retrasi, departe de dulceata acestei lumi, incat nici macar un obiect din lumea aceasta nu suportau sa aiba cu ei acolo. Beau apa din pumn si o carau de la o distanta considerabila, intr-un vas de lemn, care pana la chilie ajungea pe jumatate. Dar nu s-au menajat sa-si puna instalatie, apa curenta, sa faca canalizari. Nu! S-au lepadat cu totul de lucrurile acestea, si-au luat doi cartofi acolo si traista de faina si din radacinile ierburilor cu care ii binecuvanta Domnul traiau.

– Si credeti ca va fi o revenire la aceste vremuri?

– Pai, da, cred ca revenirea este deja pentru noi foarte evidenta si graitoare motivata de interdictia aceasta de a nu putea cumpara si vinde, de a nu avea un adapost la umbra unei legi, ba dimpotriva, noi vom iesi de sub orice ocrotire de lege, si vom avea o soarta mai grea ca a unui animal, pe care tot il mai protejezi cumva. Si va veni vremea cand o sa se teama sa te primeasca cineva in casa lui. Iata am mai trait vremurile acestea, cum au fost partizanii din muntii Fagarasului care incercau sa se ascunda de teroarea comunista. Ei bine, unde sa te mai duci tu la un cioban, la o stana, sa-ti dea o cupa de zer ca sa bei sau sa-ti dea o bucatica de branza? Pentru ca, dupa cum se stie, au fost condamnati cate 10-15 ani pentru ca au dat mancare la un fugar. Pe vremea noastra acesti fugari mai gaseau inca pe ici pe colo adapost si alinare de la cate un om de buna credinta dar acum, prin aceste cipuri si sistem de supraveghere, se induce in sufletele oamenilor ura aceasta netarmurita impotriva binelui si a dragostei; acest cip este de fapt implantarea urii in sufletele noastre, manifestata prin urmarire, condamnare, neincredere, banuiala, suspiciune – lucruri care pe parcurs vor sterge si cea mai mica urma de dragoste crestina.

– Cum sa facem sa scapam de deznadejde?

– Sa cugetam la cate am gresit si multe nu le stim si ca nu meritam atentia Domnului. Domnul stie si frunza pe care o calcam in picioare. Nu mie imi apartine viata, ci lui Dumnezeu. Oare i-am depasit noi in nevointe pe mucenicii apropiati noua, din inchisorile comuniste – Gherla, Pitesti, Aiud, Canal, Baia Sprie si toate lagarele de concentrare? Ca sa nu mai zic de primii mucenici ai Bisericii lui Hristos, care nu numai ca sufereau orice tortura fizica, ci isi si asumau suferinta, astfel incat din inima lor izvora dragostea si iertarea fata de cei ce-i prigoneau, dupa cum avem modelul Sfantului Arhidiacon Stefan. Sa nu credeti ca Hristos nu poate sa insufle in sufletele noastre taria aceasta a primilor martiri. Nici eu nu ma gandeam ca voi trece prin toate suferintele prin care am trecut, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat sa trec si de aceasta perioada din viata mea. Dar de ce trebuie sa transformam acuma totul in drama? Eu trebuie sa-mi conserv sufletul si sa il infatisez curat inaintea lui Dumnezeu asa cum mi l-a dat El, cu umilinta, cu posibilitatile mele, cu neputinte, slabiciuni, caderi. Acestea toate ne dau noua smerenia care agoniseste harul lui Dumnezeu.

– Sunt credinciosi derutati de duhovnicii lor care, in loc sa vadeasca aceasta lucrare antihristica, nu vad niciun pericol in acceptarea acestor cipuri si raspund si ei precum cei de la Pro Tv, ca nu se poate ascunde dracul intr-un pasaport.

– Acesti duhovnici sunt oameni care nu prea au curaj, se ascund si ei pe ici pe colo, ca daca ii intrebi maine despre o afirmatie facuta alaltaieri, o sa-si gaseasca indata refugiu si raspunsuri. Din pacate acestia produc sminteala si au semanat neincredere in sufletele credinciosilor fata de Biserica lui Hristos. Acestia au de dat un mare raspuns in fata Judecatii.

– Si ce atitudine sa aiba ucenicii fata de astfel de duhovnici?

– Pai, sa-i lase in pace! Ne rugam ca Dumnezeu sa-i lumineze, dar nu mai putem da ascultare sfaturilor lor. Va veni vremea cand intr-adevar nu vei avea unde sa intri intr-o biserica care sa tina predania Parintilor si rar vei gasi un epitrahil unde sa-ti pleci capul. Si nu suntem departe de acele vremuri.Iesiti voi, mortilor, sa intram noi. Este o perioada destul de grea. Bineinteles ca nu vom mai putea intra intr-o astfel de biserica. Ne vom duce la morminte si vom striga dupa cum zice Scriptura: Deci nu va fi usor deloc. Este nevoie de multa rugaciune, pentru ca fereasca Dumnezeu sa te cuprinda slabirea sufleteasca in aceste momente si sa-ti pierzi sufletul. Asta e important pentru noi – sa nu ne paraseasca taria sufleteasca, chiar pe noi, cei care ne-am angajat acum la aceasta lupta. Pentru ca puterea este a lui Dumnezeu si nu a noastra.

– Credeti ca fata de toata aceasta manie napustita asupra noastra e mai potrivit cuvantul: Ascunde-te putine clipe pana cand mania va fi trecut?

– Tot timpul au fost manii si persecutii. Nu este prima data in istorie cand crestinatatea sufera prigonire de pe urma paganilor. Astfel de manii au fost si nu au cum sa nu vina. Aceste sensuri scripturistice sunt greu de descifrat. Un singur lucru este cert pentru noi – ca trebuie sa ne gasim cu marturisirea pe buze, ca nu stii cand vine moartea. Ca stim noi ca nu este acum si vine poimaine. Nu se stie ce se mai intampla cu poimaine asta in care, nemarturisind, poti sa iti pierzi sufletul. Si Domnul ne-a dat prilejul acesta si daca ai fugit, ai ratat toata marturisirea. Sa ne bucuram ca avem prilej de marturisire, de mucenicie, nu sa ne ascundem.

– Ce penitenta credeti ca ar fi necesara celui ce primeste aceste cipuri?

– Penitenta aceasta ramane la mila Domnului; sunt cam aspre canoanele pentru lepadare, pentru ca acest pacat se incadreaza la pacatul lepadarii de Hristos. Dar depinde insa de pocainta fiecaruia, de profunzimea durerii fiecarui individ in parte.

– Dar daca pacatuieste din nestiinta?

– Nu prea mai exista acuma pacatul acesta in zilele noastre; ai toate mijloacele de informare la indemana. Chiar la pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru ca nu ai cautat sa te informezi, atata timp cat au fost destule voci ale Sfintilor Parinti din ultimele veacuri si care au atras neincetat atentia asupra vremurilor in care traim. Sa nu privim superficial aceste lucruri, pentru ca este posibil ca sa nu mai existe acel timp de pocainta. Dar se mai poate intampla ca tu, cu toata stiinta ta, asa informat cum esti, la vremuri grele si de impas, sa cazi tu si sa aluneci in nestiinta. Pentru ca nu este suficienta informarea, ci sa ai in permanenta o viata de pocainta. Sau daca ne vor infricosa chinurile? Sa ne rugam pentru acele vremuri. Caci imi aduc aminte de crematoriile de pe vremea comunismului, de la Bucuresti, Brasov, in care te puneau pe o targa si te bagau putin cate putin in foc, la parlit si te mai scoteau sa vada daca nu cumva cedezi Fel si fel de metode de tortura Noi, cei din inchisori, eram caz fericit, pentru ca acestora evreii le luau si le aruncau cenusa de la inaltime, sa nu mai ramana nici urma din neamul lor. Asa era ura lor impotriva crestinismului.

– Parinte, asistam in ultima vreme la un atac mediatic asupra ucenicilor sfintiei voastre, cum ca nu v-ar reprezenta pozitia si incearca sa discrediteze manastirea si, prin urmare, cuvantul sfintiei voastre.

– Totdeauna au fost oameni care au apreciat si oameni care au dezapreciat ceea ce lucreaza cineva. Cine lucreaza poate sa mai si greseasca, numai cine nu lucreaza nu greseste. Cei care se napustesc si vor sa anuleze o actiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost tradari in toate vremurile si am avut si am langa mine tot timpul tradatori; am mers la drum cu oameni care au crezut, dar si cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar si oameni care s-au lepadat, ca si ucenicii Mantuitorului. Toata samanta aceasta a credintei nu cade intotdeauna pe acelasi pamant.

Credibilitatea fata de unii sau altii este dupa convingerile fiecaruia, nu putem sa impunem nimanui crezul nostru. Eu nu cred ca ucenicii mei una vorbesc si alta fac, vorbesc despre convingerile acestea de doctrina, nu vorbim de pacatele noastre omenesti. Eu nu cred ca ei vor fi altceva decat au fost si pana acum. Dar chiar daca nu se conforma cuvintele cu faptele lor, pe drum, acel omenesc, care este in fiecare din noi, se va curati, se va spala, va dispare si va ramane ceea ce e de la Dumnezeu, un fruct pentru viitor. Nimeni nu este perfect, dar ei au binecuvantarea mea si imi asum aceasta raspundere de a-i trimite ca pe niste apostoli sa cuvanteze in fata oamenilor; nu e lucru usor sa ai pozitia aceasta de apostol. Acestea sunt sminteli ca sa diminueze efectul cuvantului meu; insa eu cred ca acum lucrurile s-au mai clarificat si ramane valabil ceea ce am spus, fie ca este cuvantul meu integral, fie ca este sub influenta cuiva, dar daca este o influenta buna, sanatoasa, de ce sa nu fie? Si ce mesaj este acela fara consultare, cercetare? Orice lucru bun se face cu sfat. Pe cat li se putea li s-a dat si ucenicilor, asa si noi, pe cat se poate…

Am constatat ca avem nevoie mai mult ca oricand de smerenie ca sa rezistam in acest razboi. De aceea indemn sa mergem cu multa smerenie pe acest drum, cu multa dragoste, nu cu ingamfare ca vai cate semnaturi am strans noi, cata misiune am facut eu, pentru ca acolo unde este ingamfare, acolo este si parasirea lui Dumnezeu. Cu cat lucrarea noastra va fi mai in duhul crestin, cu atat se va apropia mai mult de adevar.Cu cat viata noastra va fi mai potrivita cu ceea ce propovaduim, cu atat si cuvantul va avea spor si rod. Dar noi acum trebuie sa ne pregatim foarte bine, sa fim convinsi ca adevarata noastra marturisire este atunci cand ne gasim in fata primejdiei mortii si ramanem cu adevarul acesta pe buze. Sa nu cumva vrajmasul diavol sa micsoreze aceasta ardoare a noastra si sa pierdem tocmai pe ultima suta cununa marturisirii. Pentru aceasta trebuie sa ne rugam: Sa nu ne paraseasca puterile sufletesti! Ca atunci dovedesti cum esti: ucenic, urmas apostolic sau iuda.

– De ce nu ies in fata oameni cu traire?

– Mai sunt, intr-adevar, oameni nestiuti de nimeni, tainici, necunoscuti, oameni de rugaciune ai neamului nostru si poate mai mare este forta lor, a acestor sihastri, ascunsi prin crapaturile pamantului, rugatori catre Dumnezeu. Caci un astfel de rugator face cat sapte guverne, numai sa se roage. Noi daca am avea acum, cu adevarat, vreo cateva cete asa de rugatori si asceti, postitori, nevoitori, care sa patrunda in duhul lor puterile cresti, ar face mai mult decat orice conferinta in parlament. Pentru ca destinul omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Totusi, la vreme de restriste pentru Biserica, cei mai mari din sfintii pustiei au iesit sa marturiseasca. Nu este cu putinta sa dainuiasca Biserica fara marturisitori, fara lucratori ai cuvantului lui Dumnezeu. De aceea este bine sa se imbine lucrarea unora cu a altora, cu dragoste si daruire.

– Dar vedeti ca ies cei mai slabuti in fata

– Dar apoi Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca sa ii rusineze pe cei tari. Caci cine dadea vreun pret pe Sf. Apostoli Pavel, Petru, Andrei si ceilalti, care erau niste oameni fugari prin Ierusalim, singuri, fara stapan si iata ca avem de pe urmele lor toata fundatia Bisericii. Asa slabi cum suntem, suntem si noi niste apostoli, dar cu smerenie, dragoste, umilinta si batjocura.

– Credeti ca neamul nostru se va izbavi de dictatura aceasta biometrica?

– Dar cate dictaturi nu a avut neamul acesta! O sa ne izbaveasca si de aceasta. Bineinteles ca fara sacrificiu nu se poate face nimic. Asa ne ducem crucea pana pe Golgota.

– Parintele Arsenie Boca zicea sa nu plecam din tara ca tara noastra va da multime de mucenici.

– Tara noastra da mucenici si acuma; la noi aici este cea mai inalta fabrica de mucenici, pentru ca au grija conducatorii nostri sa ne toarne in cuptorul cu mucenici. Ortodoxia noastra a fost si este o mucenicie continua.

– Care este diferenta dintre dictatura politica de pana acum si aceasta noua dictatura?

– Dupa 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la noi in trepte diferite. Si acuma s-a ajuns la aceasta treapta de lepadare totala. Comunismul, hitlerismul, fascismul, toate miscarile acestea puternice, s-au ciocnit aici in tara noastra de-a lungul a zece ani. Si toate aceste lupte si incercari grele, dictatoriale, au avut drept scop sa se ajunga la faza actuala. A avut tara noastra liniste si pace vreodata? Niciodata! Doar lupte. Nu au fost tineri care au ajuns la culmea martirajului? Avem aceste modele proaspete: Ionel Mota, Vasile Marin, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcanescu Nu a existat perioada in era crestinismului, in care sa nu curga picatura de sange. Dar sa nu ne infricoseze aceste vremuri; ele trebuie sa vina si nu le putem schimba. Noi avem insa datoria sa ne punem viata pentru Dumnezeul nostru. Cum nu inceteaza pe pamant cultura graului pentru hrana omului, asa nu inceteaza nici curgerea sangelui pentru mentinerea vesniciei ceresti. Harul si puterea mucenicilor si sfintilor nostri marturisitori sa ne insoteasca si sa ne intareasca in aceasta lupta grea ce ne sta inainte! Sa avem nadejde ca Maica Domnului, ocrotitoare a acestui pamant romanesc, si toti sfintii nostri mucenici din temnitele comuniste nu ne vor lasa, si asa neamul nostru va invinge fiara antihrista. si toti acesti tineri martiri ai neamului nostru. Dar acum folosesc o dictatura mai perversa, urmaresc sa te vinzi de buna voie, incat sa renunti de bunavoie la chipul lui Dumnezeu din tine.

(extras din numarul 6 al revistei ATITUDINI)

nte, asist?m n ultima vreme la un atac

mediatic asupra ucenicilor sfin?iei voastre, cum c?

nu v-ar reprezenta pozi?ia ?i ncearc? s? discrediteze

m?n?stirea ?i, prin urmare, cuvntul sfin?iei

voastre.

– Totdeauna au fost oameni care au apreciat ?i

oameni care au dezapreciat ceea ce lucreaz? cineva.

Cine lucreaz? poate s? mai ?i gre?easc?, numai cine

nu lucreaz? nu gre?e?te. Cei care se n?pustesc ?i vor

s? anuleze o ac?iune pe care o ducem noi aici sunt

oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic

nou, au fost tr?d?ri n toate vremurile ?i am avut ?i

am lng? mine tot timpul tr?d?tori; am mers la drum

cu oameni care au crezut, dar ?i cu oameni care nu

au crezut, oameni care s-au devotat, dar ?i oameni

care s-au lep?dat, ca ?i ucenicii Mntuitorului. Toat?

s?mn?a aceasta a credin?ei nu cade ntotdeauna pe

acela?i p?mnt.

Credibilitatea fa?? de unii sau al?ii este dup?

convingerile fiec?ruia, nu putem s? impunem

nim?nui crezul nostru. Eu nu cred c? ucenicii mei

una vorbesc ?i alta fac, vorbesc despre convingerile

acestea de doctrin?, nu vorbim de p?catele noastre

omene?ti. Eu nu cred c? ei vor fi altceva dect au

fost ?i pn? acum. Dar chiar dac? nu se conform?

cuvintele cu faptele lor, pe drum, acel omenesc,

care este n fiecare din noi, se va cur??i, se va

sp?la, va dispare ?i va r?mne ceea ce e de la

Dumnezeu, un fruct pentru viitor. Nimeni nu

este perfect, dar ei au binecuvntarea mea ?i mi

asum aceast? r?spundere de a-i trimite ca pe

ni?te apostoli s? cuvnteze n fa?a oamenilor;

nu e lucru u?or s? ai pozi?ia aceasta de apostol.

Acestea sunt sminteli ca s? diminueze efectul

cuvntului meu; ns? eu cred c? acum lucrurile

s-au mai clarificat ?i r?mne valabil ceea ce

am spus, fie c? este cuvntul meu integral,

fie c? este sub influen?a cuiva, dar dac? este o

influen?? bun?, s?n?toas?, de ce s? nu fie? ?i

ce mesaj este acela f?r? consultare, cercetare?

Orice lucru bun se face cu sfat. Pe ct li se

putea li s-a dat ?i ucenicilor, a?a ?i noi, pe ct se

poate…


Post a Comment

(required. But it will not be published)