Acasă » Articole » Parintele Justin Parvu, voievodul ortodoxiei romanesti


Parintele Justin Parvu, voievodul ortodoxiei romanesti


Parintele Justin Parvu si monahii
90 de ani de vietuire in slujba lui Hristos. Sa ne traiti intru multi ani, Parinte!

Nu suntem nici pe departe ucenicii desavarsiti ai marelui duhovnic. Eu nu sunt, dar am vazut pe altii ca sunt. Nu vrem nici pe departe sa facem un personaj infailibil din Parintele Justin si nici macar un sfant, soarta ce numai bunul Dumnezeu o hotareste. Dar oare vrem sa mai vedem sfinti?
Am asistat in ultima vreme la fel si fel de supozitii si judecati asupra staturii Parintelui Justin. Si m-am uitat sa vad: cine sunt cei ce si-au scos binoclul
si lupa sa disece in laboratorul inteligentei lor faptele marelui duhovnic? Si n-am vazut pe nimeni brazdat de caruntete si aspre nevointe, ci doar parelnici la usa carora credinciosii Romaniei nu prea se inghesuie, care nu s-au incumetat niciodata sa guste din sarea lacrimei Parintelui Justin, varsate pentru pacatele multora si nici n-au ajuns vreodata la picioarele lui ingenunchiate de durere pentru un neam intreg. Da! Unii il acuza de sovinism si ii deranjeaza ca prea mult vorbeste batranul aista de neam si Eminescu, dar sa vorbeasca crestinii de pretutindeni dinafara hotarelor acestei tari, care vin cu disperare sa ii ceara ajutorul: cat spijin au gasit intr-insul?
Nici pe departe parintele nu este si nu are cum sa fie infailibil; infailibil singur Dumnezeu este. Dar, spre rusinea mea, am primit o lectie de la un simplu credincios de rand, din partea caruia nu asteptam mari descoperiri ceresti. Si asa, increcand sa-l conving eu ca parintele Justin nu este infailibil si poate gresi, ca om, – acela cu un glas nesovaitor, izvorat din credinta inimii sale si oarecum nedumerit in fata necredintei mele, spune: Dar pentru mine, Parintele chiar e infailibil! Si stateam si ma gandeam ce raspuns sa ii dau… si simteam ca daca voi incerca sa distrug universul acestui credincios, distrug un suflet pentru care Hristos Si-a varsat Sangele pe Cruce. Dar nu numai ca nu am facut aceasta, ci zidul necredintei mele a fost surpat de frumusetea credintei acestui suflet. Pentru ca el avea dreptate, dar eu uitasem (ca la romani se practica uitarea)! Sau, din alt punct de vedere, amandoi aveam dreptate. Pentru necredinta mea, Parintele chiar era greselnic; pentru credinta lui, Parintele era infailibil.
Am spus-o de mai multe ori si din experienta vorbesc, Parintele nu stie sa dea sfat decat dupa inima fiecaruia. Oare este vreunul din ucenicii Parintelui care sa nu fi trait aceasta experienta? Amara si preadulce experienta! Amara atunci cand am gustat roadele necredintei mele si lam determinat pe Parinte sa imi raspunda ca om, sau mai bine zis i-am inchis accesul lui Dumnezeu sa imi raspunda prin acest om; si preadulce
cand am sarit din judecata si cercertarea Parintelui meu ca din curvie, facand loc lui Dumnezeu sa glasuiasca prin Parintele meu. Amara cand am simtit neputinta firii omenesti care nu apeleaza la Dumnezeul ei si preadulce cand am vazut ca cele cu neputinta sunt cu adevarat cu putinta, dar iesind din logica acestei lumi.
De atatea ori am fost martora cand parintele a coborat cerul pe pamant pentru mine si minuni de tot felul se revarsau asupra mea, de la citirea celor mai mici ganduri pana la tamaduirea sufletului,…si acum pe cine sa cred?
Pe mine care am vazut minuni mari lucrand prin Parintele meu sau pe mine care am vazut greseli lucrand prin Parintele meu, pentru necerdinta mea?
Cred ca daca am cauta raspunsuri in nevrednicia nostra, le-am gasi pe toate.
Prin cele ce spun acum, nu indemn pe nimeni sa scrie pe garduri ca Parintele Justin este infailibil, ci doar atat: sa nu smintim credinta unora din cauza necredintei sau relei noastre credinte. Pentru ca, daca vom da seama pentru orice cuvant grait in desert, cu cat mai mult pentru un cuvant care poate afecta credinta unui suflet?
Poate ca traim vremurile, pentru care Parintii au prorocit ca nu vor mai fi povatuitori desavarsiti, iar ucenicii vor fi nevoiti sa culeaga din faptele bune ale fiecaruia din parintii duhovnicesti. Dar Parintele Justin nu ne-a impus niciodata sa facem ascultare desavarsita, asa cum impun altii cu mult mai putin avizati, ci dimpotriva. Adeseori marturiseste cat este de pacatos si ne sfatuieste sa invatam
sa stam pe picioarele nostre, ca vor veni zile cand nu vom mai avea cui sa-i cerem
sfatul, decat numai lui Dumnezeu. Si daca atunci cand te duci cu credinta in parintele tau, Dumnezeu lucreaza, consider ca acest parinte este unul bineplacut Lui. Si inca ce lucreaza!… nu orice oricum unul care a facut proba nu poate sa mai ridice nico pietricica asupra acestui om.
Asadar, linistiti-va! Nu! Parintele Justin nu este un sfant! Dar, va rog eu, daca intalniti vreodata un sfant, sa nu-i dati in cap!


Post a Comment

(required. But it will not be published)