Acasă


Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta (II) de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos


sinod 6Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta

(II)

de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

 Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare

a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

  1. Noua propunere a Bisericii noastre pentru textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

Când, la Sinodul din Creta, în după-amiaza zilei de vineri, pe 24 iunie, a fost citită propunerea Bisericii noastre pentru paragraful al 6-lea al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” – referitor la definirea lumii creștine din afara Bisericii – a avut loc o amplă dezbatere asupra termenului ”comunități și confesiuni creștine”, propus de noi.

Pentru început, trebuie să fac o observație: expresia ”comunități și confesiuni creștine”, pe care a propus-o Biserica Greciei, nu este nici conservatoare, nici inedită. A fost folosită deja de reprezentanții Bisericilor în dezbaterea asupra acestui text la a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (1986), așa cum se vede din Actele Conferinței, unde se vorbește de „familii creștine”, ”comunitățile creștine din afara Bisericii”. Mai mult, atunci s-a spus că noi, ortodocșii, trebuie să dobândim conștiința de sine cuvenită și că trebuie să se facă un studiu privitor la ce anume trebuie să spună Biserica despre eterodocși și cum trebuie să îi primească[1].

De asemenea, și Conciliul II Vatican, în textele sale, vorbește despre ”comunități creștine”, iar creștinii anglicani folosesc expresia ”societatea anglicană”.

Cu toate acestea, pe parcursul discuției, Arhiepiscopul Ciprului a vorbit la adresa Bisericii Greciei în mod provocator. Și, cu toate că Arhiepiscopul nostru a răspuns cu seriozitate și așa cum se cuvenea, în cele din urmă, însă, acest lucru, coroborat cu îndemnul Patriarhului Ecumenic ca Biserica Greciei să depună o nouă propunere, a determinat Biserica noastră să cedeze.

Consider că Biserica noastră ar fi putut să insiste asupra hotărârii Sinodului Bisericii Greciei, ar fi putut să-și depună propunerea, ca să fie consemnat în Actele Sinodului dezacordul acesteia, iar celelalte Biserici să fi hotărât ce voiau ele – așa că Biserica Greciei nu ar fi avut nici o vină. Acum reiese că propunerea aceasta a venit de la Biserica Greciei și a fost adoptată de toate Bisericile.

Asupra acestui subiect voi sublinia trei aspecte.

  1. Argumente defectuoase pentru termenul ”Biserică” referitor la grupările eterodocșilor

Consider că a avut loc o ”inducere în eroare” a membrilor Sinodului din Creta de către cei care au afirmat că în perioada celui de-al doilea mileniu ortodocșii caracterizau grupările eretice drept ”Biserici”, fără să se facă referire la acest subiect în ansamblul lui. Adevărul este că referitor la creștinismul apusean s-a folosit denumirea de ”Biserici” mai cu seamă în secolul al XX-lea, când terminologia și teologia ortodoxă s-a diferențiat de teologia ortodoxă a veacurilor precedente, în principal odată cu Decretul Patriarhiei Ecumenice din 1920.

Trebuie observat, așa cum am semnalat acest lucru și pe durata lucrărilor Sinodului din Creta, că poate fi întâlnit în câteva texte din al doilea mileniu cuvântul ”Biserică” pentru a denumi ”confesiunile”, ca termen tehnic. Dar în aceste texte nu era folosită formularea exactă, mai mult chiar, Părinții noștri foloseau și diferite alte expresii dure la adresa apusenilor. Sfântul Grigorie Palama a lămurit acest lucru, așa cum vedem din Tomosul Sinodal al Sinodului IX Ecumenic din 1351[2]. Scrie: ”una este polemica pentru buna credință, și alta este mărturisirea credinței”. Cu alte cuvinte, într-o discuție polemică poate fi folosită orice argumentare, în timp ce mărturisirea trebuie să fie succintă și exactă din punct de vedere dogmatic”.

De asemenea, pe durata celui de-al doilea mileniu creștin, îi numeau ”latini”, ”eretici”, ”papistași”, ”eterodocși” etc. pe cei care s-au rupt de Biserică. Mai mult, Sfântul Grigorie Palama, marele teolog nu doar al celui de-al doilea mileniu, ci al tuturor timpurilor, îi caracterizează pe eretici drept atei, pentru că ei cred într-un Dumnezeu care nu există, potrivit credinței și propovăduirii lor[3].

Din păcate, unii au susținut la Sinodul din Creta că în textele Sfântului Marcu Evghenicul, ale Sinodul din 1484, care a condamnat Sinodul de la Ferrara-Florența, și în Enciclica Patriarhilor Răsăritului din 1848 s-a folosit cuvântul ”Biserică” pentru a-i numi pe creștinii apuseni. Acest lucru este inexact și de aceea se va face o scurtă prezentare în continuare.

  1. Sfântul Marcu Evghenicul

Sfântul Marcu Evghenicul i-a scris o scrisoare Papei înainte de începerea dialogului, exprimându-și dispoziția sinceră pentru dialog, lucru care arată buna sa intenție, exprimând în același timp și dorința întregii delegații a Constantinopolului. Nu te poți duce la un dialog contestând sau insultând partenerul de dialog. Însă, când a constatat care este mentalitatea reprezentanților latinilor, atunci s-a exprimat ca atare. Astfel, Sfântul Marcu a fost politicos (evghenis) și în același timp mărturisitor.

S-au scris lucrări importante care înfățișează viața și teologia Sfântului Marcu Evghenicul. Menționez în acest sens două teze de doctorat, una a lui Irineu Bulovici (acum Episcop al Bacicăi), cu titlul: ”Taina distincției dintre esența și energia dumnezeiască în Sfânta Treime, potrivit Sfântului Marcu al Efesului, Evghenicul”, și una a Părintelui Dimitrios Keskinis, cu titlul: ”Pnevmatologia Sfântului Marcu, Episcopul Efesului, Evghenicul, și actualitatea acesteia”. Există, de asemenea, și teza lui Iraklis Rerakis despre fratele Sfântului Marcu, Ioannis Evghenicul, cu titlul: ”Dialogul dintre Răsărit și Apus pentru unirea Bisericilor în veacul al XV-lea, potrivit lui Ioannis Evghenicul”.

Dacă citește cineva cu atenție aceste trei teze de doctorat, constată care era întreaga atmosferă predominantă în acea epocă, dar și teologia patristică teologică a Sfântului Marcu Evghenicul. Subliniez în special câteva puncte.

În primul rând, Sfântul Marcu Evghenicul era un mare teolog, purtător al teologiei Sfântului Grigorie Palama, pe care îl exprimă în chip minunat.

În al doilea rând, încă de când era mirean, înainte să devină cleric, era insuflat de dorul unirii Răsăritului și Apusului și se pregătea cu dor și râvnă pentru această lucrare. Și cu toate că pornit la drum cu acest dor pentru unire, treptat a ajuns să fie stăpânit de ”dezamăgirea impasului teologic”.

În al treilea rând, scrisoarea respectivă care a fost scrisă de Sfântul Marcu pentru a fi trimisă Papei Eugen al IV-lea, în care există unele expresii despre Trupul divizat al Bisericii etc., a fost scrisă la îndemnul Cardinalului Iulian și cu mari ezitări din partea Sfântului, având ca  scop însă bunul rezultat al dialogului. Dar Iulian nu a fost entuziasmat de conținutul scrisorii, pentru că Marcu îl socotea pe Papă drept cauză a schismei prin adaosul Filioque și în loc să i-o înmâneze Papei, a predat-o Împăratului, care s-a înfuriat și ulterior le-a interzis arhiereilor să mai poarte dialog cu latinii, în timp ce numai prin intervenția Mitropolitului de Niceea a scăpat nepedepsit Sfântul Marcu. În nici un caz scrisoarea aceasta nu a fost citită în fața Sinodului Ferrara-Florența.

În al patrulea rând, Sfântul Marcu exprima întreaga teologie a Sinoadelor Ecumenice, ale căror hotărâri le cunoștea bine, și pe baza acestor hotărâri a pus niște limite discuțiilor încă de la început, și i-a pus într-o mare dificultate pe latini, cu urmarea că dialogul teologic început la Ferrara să ajungă la un impas, iar Sinodul să fie nevoit să se mute la Florența.

În al cincilea rând, reprezentații ortodocși, inclusiv Sfântul Marcu Evghenicul, au fost supuși la presiuni și amenințări și s-au confruntat cu viclenii și înșelăciuni. Ioan Evghenicul scrie chiar: ”sufeream mult, nu doar pentru necazurile din prezent, dar și pentru cele ce aveau să vină”, ”dar și pentru privarea de libertate, căci fuseserăm închiși ca niște robi”. De asemenea, vorbește de privarea de cele necesare vreme îndelungată, de ”sărăcie” și ”foamete”.

În al șaselea rând, pe durata Sinodului, Sfântul Marcu Evghenicul s-a luptat pentru unire cu dragoste, a făcut propuneri, care însă nu au fost acceptate, a fost luptător și în același timp pașnic. Avea o dispoziție sinceră de căutare a adevărului. După Sinod, ”polemica” sa ”se concentrează mai ales asupra compatrioților săi care aveau cuget latin, mai degrabă decât asupra latinilor papistași”.

Profesorul Ioannis Karmiris, folosind opiniile istoricilor Sinodului care au fost prezenți la Sinodul Ferrara-Florența, scrie că Sfântul Marcu și pe durata Sinodului îi considera pe latini eretici.

”Și Sfântul Marcu Evghenicul spunea delegației ortodoxe «că latinii nu doar că sunt schismatici, ci și eretici, și acest lucru l-a trecut sub tăcere Biserica noastră, ca să fie neamul acelora dintre noi mult și mai puternic» (J. Harduin, Acta Consiliorum, Paris, 1715 și urm.) și «nu au vrut ai noștri să triumfe asupra latinilor, ca asupra unor eretici, prin acceptarea întoarcerii acestora și prin legarea prieteniei» (S. Syropuli, Vera historia unionis non verae, 9,5, p. 256)[4].

Sfântul Marcu Evghenicul, potrivit Actelor și memoriilor Sinodului de la Ferrara-Florența, i-a considerat totdeauna pe latini niște eretici și spunea acest lucru în delegația ortodoxă, însă delegația Bisericii Ortodoxe nu dorea să formuleze public acest lucru, date fiind condițiile dificile din epocă și în semn de prietenie, nădăjduind la întoarcerea lor.

Însă, desigur, după Sinod, după ce a văzut adevărata atitudine a latinilor, atunci s-a exprimat foarte dur. Este cunoscută scrisoarea pe care a trimis-o ”tuturor creștinilor ortodocși aflați pretutindeni, pe continent și pe insule”.

Această scrisoare începe cu următoarea expresie: ”Cei ce ne-au robit în reaua noastră robie și au vrut să ne tragă către Babilonul obiceiurilor și dogmelor latinești, n-au putut s-o facă…”[5]. Sfântul Marcu socotește că s-a dus în Babilonul obiceiurilor și dogmelor latinești și că pe durata Sinodului au fost ținuți prizonieri. În alt punct al epistolei sale scrie: ”Deci, ne-am îndepărtat de ei ca de niște eretici și pentru aceasta ne-am despărțit de ei… deci, eretici sunt și ca pe niște eretici i-am tăiat de la noi”[6]. Latinii sunt eretici.

Iar pe cei care doresc să se afle undeva la mijloc între Biserica Ortodoxă și cea a latinilor, adică cei care ”se preocupă de linia de mijloc”, care  laudă unele din obiceiurile și dogmele latinești, dar nu le primesc (”dar nu le-ar prefera”), iar altele nu le laudă deloc și care se comportau cam ca ecumeniștii de azi, îi numește ”greco-latini” și recomandă: ”Trebuie să fugiți de aceștia așa cum fuge cineva de șarpe, așa cum fuge de latinii înșiși sau, poate, ca de unii care sunt mai rău decât latinii – ca de unii care s-au făcut negustori și vânzători de Hristos”. Și mai jos scrie despre ei: ”Deci, fugiți de aceștia, fraților, și de prieteșugul cu ei, căci aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, purtând doar înfățișarea apostolilor lui Hristos”[7].

Profesorul Ioannis Karmiris observă:

”Datorită diferențelor dogmatice de mai sus și a abaterilor latinilor «de la dreapta credință… și de la cele despre teologia Sfântului Duh», Marcu Evghenicul îi caracterizează drept eretici, fiind încredințat că Biserica Ortodoxă, în acea epocă, și asta probabil de la cruciade îi consideră cu adevărat pe latini nu doar schismatici, ci și eretici, primindu-i pe cei ce veneau la Ortodoxie dintre aceștia prin ungerea cu sfântul mir, identificându-i cu arienii, macedonienii, savvatienii, novațienii și ceilalți eretici ai veacului al IV-lea, potrivit Canonului al 7-lea al Sinodului II Ecumenic, pe care îl invocă, dimpreună cu cea de-a 16-a întrebare-răspuns a lui Theodor Balsamon”[8].

Sfântul Marcu Evghenicul, după Sinodul de la Ferrara-Florența din 1438-1439 și după toate câte a văzut acolo, nu pomenește de vreo ”Biserică Apuseană” sau ”Biserică eterodoxă”, ci vorbește de ”latini” și ”eretici”. Și este foarte ciudat cum de unii îl amestecă pe Sfântul Marcu într-o mentalitate ecumenistă și nu înțeleg corect, pe de o parte, atitudinea sa plină de noblețe față de Sinod, pentru binele Bisericii și dorita unire, exprimând astfel poziția întregii delegații, iar pe de altă parte, combaterea ortodoxă a latinilor eretici de după acest Sinod mincinos.

Prin urmare, mentalitatea selectivă și tendința de a răstălmăci atitudinea ortodoxă pe care a avut-o Sfântul Marcu Evghenicul la Ferrara-Florența a unora dintre teologii și clericii contemporani, este inadmisibilă din orice punct de vedere, iar când este folosită de oameni din lumea academică este anti-științifică. Scrie în acest sens părintele Dimitrios Keskinis: ”Abordarea fragmentară, care din păcate a fost cultivată fie intenționat de către «savanții» apuseni, fie din naivitate de către semidocții ortodocși, îl nedreptățește pe acest eminent teolog al Bisericii și, în esență, scandalizează conștiința noastră ortodoxă”[9].

  1. Sinodul din 1484

Sinodul din 1484 a condamnat Sinodul de la Ferrara-Florența din 1438-1439, după ce între timp fusese respins de conștiința pliromei bisericești.

Sinodul acesta, care s-a numit pe sine ”ecumenic”, a fost convocat în două faze de către Patriarhul Simeon al Constantinopolului și s-a întrunit în Sfânta Biserică a ”Celei Atotfericite”.  În prima fază, adică între 1472-1475, a emis o hotărâre prin care a dezaprobat Sinodul de la Ferrara-Florența, iar în a doua fază, adică în 1484, a emis o slujbă pentru latinii care doreau să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. La acest Sinod au participat și reprezentanți ai celorlalte Patriarhii ale Răsăritului[10].

Slujba a fost elaborată de Patriarhul Ecumenic Simeon. În titlul slujbe este scris: ”Slujbă tipărită de acest Sfânt și Mare Sinod pentru cei care se întorc de la ereziile latinești la Biserica Ortodoxă și Universală (Katholiki) a Constantinopolului, dar și la cele trei preasfințite Patriarhii ale Răsăritului, anume a Alexandriei, a Antiohiei și a Ierusalimului.” În această formulare se vede clar că face o distincție între Biserica Ortodoxă și ereziile latinești.

În această slujbă se vorbește despre ”erezia latinească”, iar latinul care se pregătește să devină ortodox este îndemnat ”să se lepede de toate dogmele prea nerușinate și străine ale latinilor” și de ”toate cele care nu sunt în acord cu Biserica Răsăriteană Universală (Katholiki) și Ortodoxă”, dar și să îi anatematizeze pe cei care adaugă Filioque la Simbolul de Credință. De asemenea, în slujba aceasta, sub forma întrebării adresate latinului care vine la Biserica Ortodoxă, în esență, este prezentată hotărârea acestui Sinod Ecumenic de la 1472-1475: ”Se leapădă și nu ia întru nimic în considerare Sinodul întrunit la Florența, în Italia, și toate cele pe care în chip rău Sinodul le-a primit și sunt potrivnice Bisericii Universale și sunt false”.

În altă întrebare, latinul este îndemnat să se îndepărteze ”cu desăvârșire de adunările latinilor din Bisericile acestora, dar și de adunările celor de cuget latin”. Aici, în expresia ”adunările latinilor din Bisericile acestora”, de bună seamă se face referire la adunările din clădirile bisericilor, fără să se acorde acestora caracter eclesial. Latinii sunt eretici, iar prin formularea ”adunări din Biserici” sunt denumite ”adunările din clădirile bisericilor” și nu se înțelege prin aceasta ”Biserica Latinilor”, așa cum s-a afirmat de către unii.

În toată slujba se vorbește despre Biserica Ortodoxă Universală și de erezia latină. În singura ocurență a cuvântului ”Biserică” cu referire la papistași este înțeles locul unde se adună ei, adică clădirea, fără să aibă semnificație eclesiologică[11].

Consider că este neștiințific și, în definitiv, o inducere în eroare ca unii să afirme că până și la Sinodul din 1484, care a condamnat Sinodul de la Ferrara-Florența, se face referire la ”Biserici apusene”.

  • Enciclica Patriarhilor Răsăritului din 1848

În Enciclica Patriarhilor Răsăritului din anul 1848, care a fost semnată de către următorii Patriarhi: al Constantinopolului, Antim al VI-lea, al Alexandriei, Ierotei al II-lea, al Antiohiei, Metodie, și al Ierusalimului, Chiril al II-lea, și de ierarhii, membri ai Sinoadelor acestora, Biserica Ortodoxă este caracterizată ca ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, cea care merge pe urmele Sfinților  Părinți, răsăriteni și apuseni”; în altă parte este caracterizată ca ”Biserică Universală (Katholiki)”, ”ca dumnezeiască stână a Bisericii Ortodoxe Universale (Katholiki)”, ca ”Biserica Sfântă Universală (Katholiki)”, ca ”Ortodoxia”, adică ”Ortodoxia Bisericii Universale (Katholiki) și Apostolice”. În altă parte scrie că ”Ortodoxia a păstrat la noi Biserica Universală mireasă neprihănită pentru Mirele ei, deși nu are nici o poliție lumească” pentru această lucrare.

Dimpotrivă, creștinismul apusean al Vechii Rome este denumit ”papism”, care tulbură ”liniștita Biserică a lui Dumnezeu”, și toți cei care se află sub puterea Papei și ”după obiceiul lor” atacă Ortodoxia, sunt ”papistași”. În Apus, prin erezii a pătruns ”virusul modernismului”. Biserica Vechii Rome, înainte de a se rupe de Biserica Ortodoxă Universală se numește ”Biserica Romeică”, câtă vreme în locul ei se află acum ”papismul”, de bună seamă numit astfel datorită teoriilor despre primatul și infailibilitatea Papei, o dată este denumită ”Biserica Romană”, în opoziție cu vechea ”Biserica Romeică”. De puține ori papismul este menționat ca ”Biserica Romei” și ”Biserica Apuseană”, însă fără sens eclesiologic.

Apusenii s-au rupt de Biserica Ortodoxă, dar ”înainte de îndepărtarea lor de Ortodoxia înspre erezii, aceeași credință aveau și ei”. În fapt, deci, îi numește eretici.

De asemenea, se vorbește despre faptul că peste această stână a lui Hristos, Biserica Ortodoxă, au năvălit ”lupi grei”. În această sfântă stână a Ortodoxiei, în care ”cei ce sunt păstori în ea, şi cinstita preoţime, şi cinul monahicesc păstrează însăşi vrednicia preaveche şi curată a întâilor veacuri ale Creştinătăţii”, ”au năvălit și năvălesc «lupi grei», cum și în vremea noastră vedem”. În continuare, Patriarhii Răsăritului îi cheamă pe creștini să simtă ”unii spre alţii simţământul de durere al maicii iubitoare de copii, şi al copiilor iubitori de maică, când oameni cu cugete de lupi şi neguţători de suflete se silesc şi meşteşugesc fie s-o ia pe dânsa roabă, fie să-i smulgă pe ei, ca pe nişte miei, de la maicile lor”.

Sunt foarte dure expresiile pe care le folosesc Patriarhii Răsăritului pentru a-i caracteriza pe latini. De asemenea, este important faptul că în această Enciclică se face referire la faptul că Sfinții Părinți ne învață ”să nu judecăm Ortodoxia după sfântul Tron, ci Tronul însuşi şi pe cel de pe Tron să-l judecăm după dumnezeieştile Scripturi şi hotărârile şi rânduielile Sinoadelor, şi după Credinţa cea propovăduită, adică după Ortodoxia învăţăturii celei de totdeauna”. Asta înseamnă că Ortodoxia nu provine din Sfântul Tron, ci judecăm Tronul și pe cel ce șade pe el pe baza întregii tradiții bisericești.

De asemenea, este importantă și o remarcă a Patriarhilor Răsăritului, anume că rămân vacante toate Tronurile Episcopilor Apusului, pentru că se așteaptă întoarcerea păstorilor care au apostaziat, dimpreună cu turmele lor. Scrie în acest sens: ”… și Tronul de întâi-stătător canonic al Sanctităţii Sale, şi celelalte Tronuri ale tuturor episcopilor Apusului. Căci Biserica cea Sobornicească, aşteptând în tot chipul întoarcerea Păstorilor ce au apostaziat  împreună cu turmele lor, nu desparte doar cu numele pe cei ce au fost în chip neîncuviinţat puşi în dregătorie prin lucrarea celorlalţi, trecându-se astfel cu vederea preoţia”.

Acesta este un argument important că, desi sunt numite ”Biserici ale Apusului”, se face referire la Tronuri, care mai înainte erau ortodoxe, iar acum sunt vacante, adică nu sunt recunoscuți de Biserica Ortodoxă cei ce se află pe aceste Tronuri și este așteptată întoarcerea la Biserică a păstorilor care au apostaziat, dimpreună cu turmele lor. Asta înseamnă că nu se confer caracter ecclesial ereticilor, care ca niște impostori dețin Tronurile vechilor Biserici Ortodoxe[12].

Repet, folosirea termenului de ”Biserică” pentru creștinii care se află în afara Bisericii s-a făcut mai ales în secolul al XX-lea, odată cu Decretul Patriarhiei Ecumenice din anul 1920.

De aceea este neștiințific și constituie o inducere în eroare să se spună că până și în acest text important al Patriarhilor Răsăritului și al Sinodelor acestora, se scrie că ”romano-catolicii” sunt ”Biserică”. Legat de acest subiect, am depus la Actele Sinodului din Creta un text în care îmi prezint poziția.

(va urma)

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26

Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.

[1] A III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (1986), Acte, p. 103 și urm.

[2] Ἰώαννου Καρμίρη, Τὰ Δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδοξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. I, Atena, 1960, p. 378.

[3] Vezi Γρηγορίου Παλαμᾶ, Ἔργα, vol. 4, ΕΠΕ, p. 404 și urm.

[4] Ἰώαννου Καρμίρη, Τὰ Δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδοξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. I, Atena, 1960, p. 419.

[5] Ibidem, p. 421.

[6] Ibidem, p. 425.

[7] Ibidem, pp. 427-428.

[8] Ibidem, p. 419.

[9] Π. Δημήτριος Κεσκίνης, Πνευματολογία τοῦ Ἁγίου Μάρκου Ἐπισκόπου Ἐφέσου τοῦ Εὐγενικοῦ καί ἐπικαιρότητά της, Tesalonic, 2011, p. 66.

[10] Father George Dragas, The Manner of Reception of Roman-Catholic Converts into the Orthodox Church with Special Reference to the Decisions of the Synods of 1484 (Constantinople), 1755 (Constantinople) and 1667 (Moscow). http: //www.myriobiblos.gr/texts/english/Dragas_RomanCatholic.html, (18.09.2016).

[11] Ράλλη-Ποτλή, vol. 5, ed. Βας. Ρηγοπούλου, Tesalonic 2002, pp. 143-147.

[12] Ἰωάννου Καρμίρη, Idem, vol. II, Atena, 1953, p. 902 și urm.


Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos


ierotheos-2Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta
de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare
a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

Sinodul care s-a întrunit în Creta în intervalul 19-26 iunie a.c., deși inițial era caracterizat ca ”Sinod Ecumenic”, în cele din urmă s-a intitulat ”Sfânt și Mare Sinod”. Cele patru Biserici care nu au fost prezente la Sinod, în mod direct sau indirect au respins titlul de ”Sfânt și Mare Sinod”, și sunt încă așteptate deciziile lor asupra acestui Sinod. Astfel, adevărata denumire a acestui Sinod o va acorda conștiința Bisericii, care este exprimată prin Sfinții acesteia, cei ce alcătuiesc ceata văzătorilor de Dumnezeu în Biserică, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul. Vom vedea pe parcurs cum se va numi acest Sinod în cele din urmă – ”Sinod al Întâi-stătătorilor”, ”Sfânt și Mare Sinod”, ”Sinod Ecumenic”, ”Presinod” etc.
În continuare îl voi numi ”Sinodul din Creta”, așa cum procedăm și cu alte Sinoade, pe care le denumim după numele orașului în care au fost convocate, cum ar fi: Sinodul de la Niceea, Sinodul de la Constantinopol, din Efes, de la Calcedon etc.
Am participat la acest Sinod, reprezentând, dimpreună cu alți frați arhierei și mireni, Biserica Greciei, în urma deciziei Sinodului Bisericii Greciei din martie 2016, și am acceptat în mod definitiv această misiune, abia după ce au fost luate hotărârile Sinodului Bisericii noastre cu privire la textele Sinodului din Creta, în mai 2016. Potrivit acestor hotărâri, trebuia să facem efortul și să ne luptăm pentru corectarea textelor pe care le-am avut la dispoziție. Prin această participare a mea la Sinodul din Creta am dobândit o mare experiență, dar în același timp am plecat de acolo cu cea mai profundă neliniște.
Voi sublinia câteva aspecte care au legătură cu noua propunere pe care a depus-o Delegația noastră la acest Sinod.

1. Pregătirea Bisericii noastre pentru Sinod

Pot să spun dintru început că pregătirea Bisericii noastre pentru participarea la acest Sinod nu a fost cea cuvenită.

a) Comunicarea Mitropolitului Messiniei, Hrisostom

Este cunoscut faptul că la întrunirea plenară a Sinodului Bisericii noastre din octombrie 2014, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Messiniei, Hrisostom, a prezentat o comunicare pentru informarea episcopilor asupra ordinii de zi a Sinodului ce urma să se întrunească și despre întreaga activitate a acestuia, așa cum se hotărâse la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 2014, de la Constantinopol.
Comunicarea a avut un caracter informativ și, la bază, întemeiat pe tradiția Bisericii. Este semnificativ în acest sens faptul că în comunicare s-a vorbit despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și despre creștinii care s-au îndepărtat de aceasta, adică despre creștinii din afara Bisericii. Voi sublinia câteva puncte ale comunicării cu referire la acest subiect.
Înaltpreasfințitul, vorbind despre Dialogurile Bisericii Ortodoxe cu creștinii eterodocși, arată:
”Pentru Biserica Ortodoxă, dialogul a fost totdeauna un element esențial și inalienabil, atât al misiunii soteriologice a acesteia, urmărind întoarcerea schismaticilor și ereticilor în sânurile ei, cât și împlinirea răspunderii ei pastorale, de aceea și mărturisește și propovăduiește în chip statornic că, potrivit conștiinței de sine a Bisericii, ea constituie adevărata continuatoare a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și corabia mântuirii pentru cei de aproape și pentru cei de departe” .
În acest text se vorbește despre Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și despre schismaticii și ereticii care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă și trebuie să se întoarcă în aceasta, lucru care este în acord cu eclesiologia ortodoxă.
În continuare este subliniat că Bisericile Ortodoxe Locale și membrii ortodocși ai Comisiilor Teologice se cuvine să fie caracterizați prin această ”conștiință de sine ortodoxă ca principal criteriu al oricărui Dialog”, după cum, de asemenea, Bisericile Ortodoxe Locale, nu doar la nivelul organelor sinodale competente, dar și la nivelul Conferințelor Panortodoxe, trebuie să urmărească și să evalueze aceste dialoguri ”cu o deosebită dispoziție critică” .
De asemenea, menționează că ”din perspectiva acestei griji și mărturii pe care Biserica Ortodoxă este datoare să o depună este necesar… să fie semnalate atât abaterile foarte serioase și fără precedent, care accentuează încă mai mult gravitatea diferențelor teologice constatate între diferitele tradiții și confesiuni creștine, cât și experiențele traumatice ale relațiilor istorice dintre acestea” .
Aceasta înseamnă că trebuie semnalate diferențele teologice și diferitele tradiții creștine, precum și toate acele evenimente care au condus la experiențe traumatice în Biserica Ortodoxă.
În alt punct al comunicării, scrie:
”Desigur, izolaționismul confesional de ani de zile în funcționarea relațiilor intercreștine nu permite, din păcate, o evaluare obiectivă a urmărilor acestei promovări responsabile a tradiției ortodoxe față de cei de aproape și cei de departe, în scopul tămăduirii abaterilor confesionale și a anchilozărilor diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului, dar și adeverirea autorității perene a tradiției ortodoxe, fapt pentru care de-a lungul timpului s-au manifestat proteste justificate, obiecții, suspiciuni sau chiar reacții de împotrivire față de mersul corect sau incorect al Dialogurilor Teologice bilaterale menționate anterior, precum și față de necesitatea desfășurării acestora” .
Aici se vede că vorbitorul este atent în formulare și nu folosește cuvântul ”Biserică” pentru a defini grupările creștinilor din Apus, ci vorbește despre abateri confesionale și anchilozări ale diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului. În același timp subliniază că sunt justificate reacțiile de împotrivire și protestele creștinilor manifestate de-a lungul timpului față de mersul Dialogurilor, pentru că nu s-a făcut o evaluare obiectivă a urmărilor ”promovării responsabile a tradiției ortodoxe”.

b) Rapoartele Comisiei Interortodoxe Speciale de Revizuire a textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale

După întrunirea plenară a Sinodului Bisericii Greciei din octombrie 2014 și în urma rugăminții unor ierarhi, ni s-au pus la dispoziție textele alcătuite până la acea dată de către Conferințele Panortodoxe Presinodale, elaborate de reprezentanți ai celor 14 Biserici Ortodoxe, prin urmare, și ai Bisericii noastre, fără ca noi, ierarhii, să fi avut până la acea dată o informare elementară asupra textelor pe care le pregătesc aceste Conferințe.
În conformitate cu hotărârea Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, textele alcătuite până la acea dată trebuiau revizuite de o Comisie Interortodoxă Specială, alcătuită din reprezentanții tuturor Bisericilor. În această Comisie, Biserica noastră era reprezentată de Mitropoliții: Hrisostom de Peristeri, Ignatie al Volosului și Hrisostom al Messiniei.
Ceea ce se poate remarca este că, deși, în comunicarea susținută la întrunirea plenară a Sinodului din octombrie 2014, Mitropolitul Messiniei, Hrisostom, a exprimat terminologia ortodoxă referitoare la relația Bisericii Ortodoxe cu ceilalți creștini, în textul pregătit de Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor și de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a fi discutat în Sinodul din Creta și a se lua o hotărâre finală asupra acestuia, există o terminologie diferită. Adică, se făcea referire la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și la celelalte Biserici și Confesiuni creștine, după cum, de asemenea, se vorbea despre faptul că, deși unitatea Bisericii este un dat, totuși în viitor trebuie să se facă eforturi pentru unitatea lumii creștine. Aceste puncte au provocat o amplă discuție când au fost publicate textele.
Au avut loc întruniri ale reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a revizui textele, în timp ce Sinodul Bisericii Greciei nu era informat asupra acestora.
Din cercetarea pe care am făcut-o în arhivele Sfântului Sinod, în urma cererii mele și a aprobării primite din partea Sinodului, am constatat că cei trei ierarhi care au fost reprezentanți ai Bisericii noastre în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor au trimis, în urma fiecărei ședințe a Comisiei Speciale, un raport cu observațiile lor Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Astfel, arhiereii care au fost membri ai Sinodului Permanent în mandatul 2014-2015 au luat cunoștință despre aceste rapoarte și despre textele care se pregăteau, fără să propună corecturi, adaosuri și modificări. Cu o singură excepție, când s-au făcut niște corecturi, nesemnificative, pe care le-a propus Comisia pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești a Sinodului Elen. Însă, textele nu au fost trimise tuturor ierarhilor pentru a-și exprima părerea sau măcar pentru a fi informați și nu au propus convocarea plenului Sinodului pentru a examina acest subiect.
Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, toți ierarhii ar fi luat cunoștință de aceste texte, sau măcar cei interesați, și am fi avut posibilitatea să propunem corecturi sau adaosuri înainte ca textele să fie semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în ianuarie 2016, la Geneva, în Elveția. Sunt de părere că până la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la care au participat cele 14 Biserici, s-ar fi putut face corecturi importante. Desigur, exista posibilitatea de a se face corecturi, adaosuri și modificări și la Sinodul din Creta, dar cu mai mare dificultate.
Ceea ce este important este că reprezentanții noștri, în intervalul cât au durat întrunirile Comisiei Interortodoxe Speciale pentru Revizuirea Textelor, și-au trimis rapoartele la Sfântul Sinod, depunând mărturie că la bază textele sunt ortodoxe.
De exemplu, referitor la noul text cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” – text care a provenit din comasarea a două texte diferite – în raportul celor trei reprezentanți ai noștri în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale, întrunite la Geneva între 29 septembrie și 4 octombrie 2014, există un paragraf, reluat și în alte rapoarte, care spune:
”În urma corecturilor care au fost acceptate, textul a fost semnat în cele din urmă de către șefii delegațiilor Bisericilor Ortodoxe și s-a hotărât să fie trimis ad referendum spre aprobare și corectare către Sfintele Sinoade ale Bisericilor Locale și pentru redactarea finală în cadrul celei de a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale ce urmează a se întruni” .
Din arhivele Sfântului Sinod se poate constata că textul acesta, dimpreună cu raportul, a fost încredințat arhiereilor membri ai Sinodului Permanent din mandatul respectiv (2014-2015), care au și acceptat câteva propuneri, nesemnificative, ale Comisiei Sinodale pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești, dar nu a fost trimis, așa cum trebuia, tuturor ierarhilor Bisericii Greciei, de vreme ce pentru asemenea probleme doar plenul Sinodului are competența să ia decizii.
De exemplu, în aprilie 2015 au fost aprobate câteva modificări propuse de Comisia Sinodală pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești. Este vorba de adăugarea cuvintelor ”locală”, ”participare la CMB”, ”confesiuni”, ”potrivit Simbolului de Credință Niceo-Contantinopolitan” și înlocuirea cuvântului ”CMB” cu ”acestuia”, a cuvântului ”precum” prin cuvântul ”ca să”, și a cuvântului ”însă” prin cuvântul ”și”.
În plus, în raportul sus-menționat se constată:
”Prezentul text nou și unificat considerăm că exprimă desăvârșit poziția panortodoxă asupra subiectelor respective, în mod echilibrat și în cadrele eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a fost formulată și păstrată de tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. În plus, se conturează clar și se configurează nu istoria, ci prezentul și viitorul mersului relațiilor descrise” .
Asemenea adeveriri există și în alte rapoarte în care se discută celelalte texte, care urmau să fie trimise Sfântului și Marelui Sinod.
E posibil ca această confirmare să-i fi liniștit pe membrii Sinodului Permanent ai mandatului respectiv, care însă, în orice caz, trebuiau să studieze pe larg problema și să o pună în vedere tuturor membrilor Sinodului Elen.
Această încredințare, așa cum s-a văzut ulterior, nu a constituit o evaluare corectă, pentru că mulți sunt cei care au subliniat contradicțiile pe care le cuprindea textul și, desigur, nu exprima conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, nici nu păstra tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și acest lucru s-a dovedit din plin din simplul fapt că însuși Sinodul din Creta a făcut corecturi și adaosuri, fie ele și nefinalizate.
Când am citit pentru prima oară textele, am trimis opiniile mele asupra acestora, pe datele de 18 ianuarie 2016 și 20 ianuarie 2016, înainte de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy, Geneva, din 21-28 ianuarie a.c., dar nu cunosc de ce reprezentanții noștri nu au ținut seama de observațiile pe care le-am formulat în timp util, și nu au pus problema modificării textelor la această Sinaxă. Probabil că nu le-au fost înmânate observațiile mele.
Textele finale, care au fost semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe la Geneva, în ianuarie 2016, ne-au fost trimise de către Sfântul Sinod, iar Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, ca Președinte al Sfântului Sinod, a trimis tuturor ierarhilor Bisericii noastre o scrisoare (755/ 16.02.2016), prin care ne îndemna să formulăm, cei care dorim, observații la aceste texte, așa încât să fie luate hotărârile de rigoare de către Sinodul Bisericii Greciei.
În cadrul Sinodului Permanent al mandatului 2016-2017, după ce am studiat observațiile tuturor arhiereilor care au trimis memorii Sfântului Sinod, am propus în plenul Sinodului Bisericii Greciei din mai 2016 corecturi, modificări, adaosuri și eliminări. Așadar, unii ierarhi sunt răspunzători că ne-au liniștit cum că textele sunt ortodoxe și nu ne-au informat în tot acest răstimp, cu rezultatul ca participarea noastră la Sinodul din Creta să fie deficitară.
Sinodul Permanent al mandatului 2015-2016, așa cum avea obligația să o facă, a convocat de două ori în plen Sinodul Bisericii noastre pentru a dezbate acest subiect serios, anume în martie și în mai 2016, și a discutat în mod exhaustiv aceste subiecte, mai întâi alegerea membrilor care vor reprezenta Biserica noastră la Sinodul din Creta și, în al doilea rând, propunerile pe care le va depune la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod pentru corectarea textelor.
Hotărârile care au fost luate le-am prezentat într-un text al meu, după cum, de asemenea, am consemnat și deznodământul acestora, de aceea aici nu este necesară referirea la acestea.
Pentru că la momentul respectiv exista neliniște în rândul pliromei Bisericii, Sinodul Permanent a trimis o Enciclică, ce a fost citită în toate sfintele biserici, în care scria că Sinodul Bisericii Greciei are ”deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților” și respectă ”regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe”.
(va urma)

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26
Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.


LA MULȚI ANI NEAM ROMÂNESC, urmaș al Sf. Apostol Andrei! Îndemn al Părintelui Justin Pârvu pentru Neamul Românesc!


Sfantul Apostol AndreiDacă ne-am mai mişca noi, românii, şi am crea o unitate aşa, să ştiţi că s-ar face lucruri multe şi bune. Dacă s-ar pune ortodocşii noştri numai o săptămână să se roage, păi întoarcem şi Dunărea înapoi, nu numai Iordanul. De aceea ne-a şi lăsat Domnul în grădina asta, unde a ştiut ce să semene Sf. Andrei. Noi ne adăpăm direct de la izvoarele acestea apostolice. Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii. Dar chiar şi muncitorii din întreprinderile noastre, de exemplu am întrebat într-o brutărie din Piatra, pe cei vreo 40 de muncitori: „Măi, voi mai postiţi din când în când?” Şi au zis toţi într-un glas: „Da, cum să nu, părinte!” Măi, dar acesta e mare lucru.

Acum şi europenii ăştia îşi dau seama şi ei că nu pot exista fără o consistenţă religioasă în popoare, pentru că altfel nu le poţi stăpâni, nu le poţi dirija. Şi atunci e nevoie să se ajungă la starea asta de împăcarea a con­ştiinţei lor, să rămânem totuşi o naţiune duhov­nicească. De aceea ei vor îngădui mereu să existe manifestaţii din acestea religioase ca să poată menţine po­porul într-o ascultare. De bine de rău, pe vremea aceasta dificilă a perioadei comuniste, nu a lipsit totuşi patriarhul şi clerul şi manifestările sărbătoreşti. I-a ţinut acolo, cum i-a ţinut, dar i-a înghiţit cât s-a putut. Ileana i-a bat­jocorit, Nicolae i-a ocrotit. Aşa şi cu Europa asta, chipurile nouă, o Europă nouă nu înseamnă deloc ateism, numai faptul că merge atâta lume şi se îndreaptă spre comu­nitatea asta a Israelului! Ei văd toate aceste mişcări ale popoarelor înspre Mormântul Domnului. De aceea nici nu iau ei nişte măsuri aşa drastice.

Arhimandritul Justin Parvu de la Petru VodaOrtodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creştinismului şi de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincio­şilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită fap­tului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fii fiilor noştri, de noi depinde mân­tuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învă­ţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, ni­ciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii Ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

(Preluat din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol I si II)


Ortodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale de Pr. Mihai Valică


pr. prof dr. Mihai ValicaPreafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

  1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”[1], am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R.  ia act[2] de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”[3]. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă  D-l teolog Mihai Silviu Chirilă[4].

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.[5] sugerează posibilitatea că textele ar putea  fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă[6] și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

 

 

  1. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus[7], în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului și a harului există doar în Biserica Catolică:

 

„…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”[8].

 

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare[9], diminuarea sobornicității eclesiale autentice[10], instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial[11], relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău[12].

 

 

  1. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”[13].

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui „sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul de ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care Sfinții Apostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni  1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”[14]. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu-și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor se conduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră este faptul cum vă rugați în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să-ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași satanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem[15].

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii: „iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

 

  1. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol:

 „[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”[16].

 

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să-i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să-i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, a ajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului ar putea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniune euharistică și de iubire reciprocă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință[17] și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv de conflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României, hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare[18] de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite[19], doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti­biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani.  Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considera răzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai Valică,

în numele unor preoți și credincioși ortodocși

[1] Vezi pe larg: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[2] Vezi: http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[3] http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[4] Ibidem.

[5] http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[6] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/almanah/131-arhiva-revistei/cuprinsd/1079-almanah-2007-03 (27.11.2016).

[7] Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Dominus_Iesus (26.11.2016); http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus-iesus_lt.html (26.11.2016).

[8] http://www.cwrc-rz.org/analysisofdi.html (26.11.2016).

[9] La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

[10] Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

[11] Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

[12] Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen­tru­­-sfan­tul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/ (25.11.2016); https://bucovinaprofunda.word­press.com­/2016/­1­1/01/­mi­hai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri­vi­re-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/ (25.11.2016).

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: Idem, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

[14] John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II‑a,  Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

[15] Vezi: http://ziarullumina.ro/noua-problema-veche-de-2-000-de-ani-82645.html (26.11.2016).

[16] Vezi: Christos Yannaras, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

[17] † Ierόtheos Vlachos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 156-162.

[18] Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.

[19] Vezi: http://www.rostonline.ro/tag/pr-mihai-valica/ (22.10.2016).

 

 

 

 


Părintele Arsenie Boca: Iadul este focul patimilor care se tin de suflet.


arsenie-bocaCOMENTARIU LA AVVA PIMEN(161)
Un frate I-a zis lui Awa Pimen: trupul meu a slăbit, dar patimile mele nu slăbesc. I-a zis lui bătrânul: patimile sunt trandafiri cu spini.
Sfinţii Părinţi au băgat de seamă că trupul îmbătrâneşte, slăbeşte, dar patimile nu. Însemnează că patimile au trecut din trup la suflet, se lipesc de el, încât dacă nu reuşeşti să scapi de ele în viaţa aceasta, te însoţesc şi în viaţa de veci. Acesta-i iadul, nu flăcări de foc, ci focul patimilor care se ţin de suflet şi după moarte şi nemaiavând trup, nu le mai poţi face.
De exemplu: în vis când vrei să fugi, sau vrei să strigi şi nu poţi; acelaşi lucru se întâmplă şi cu sufletul care-i chinuit de patimi, pentru că nu se mai pot face, neavând trup.
Exemplu: curvarii sunt arşi de patimă, sau cum se zice că-l chinuieşte dracul cutare, adică patima este în suflet. Aceasta-i starea de iad, starea de chin, chinul patimilor de care ai fost stăpânit şi ţi-a plăcut să trăieşti în lumea aceasta şi nu ai reuşit să te scapi de ele la vreme, te arde şi te chinuieşte şi în viaţa de dincolo.
La Iisus lucrurile s-au făcut invers, până şi hainele şi faţa străluceau ca soarele, pe când la oameni se revarsă în afară întunericul sufletului. Când a vrut Iisus să încredinţeze pe ucenici de dumnezeirea Sa, a lăsat ca strălucirea sufletului să se reverse şi în afară. Căci faţa Lui strălucea ca soarele şi hainele Lui ca lumina. Deci la Iisus strălucea curăţia sufletului şi s-a răsfrânt şi prin haine. Iisus şi-a ascuns strălucirea Sa, pentru ca oamenii să nu-I slujească de frică. Pe Muntele Taborului şi-a arătat Iisus strălucirea Sa pentru a-i convinge pe ucenici de dumnezeirea Sa. Călugării trebuie să se nevoiască ca să ajungă la o stare, la o asemănare cu Iisus, adică la o curăţie a inimii încât să se răsfrângă această curăţie şi în afară. Călugării adevăraţi caută ani de-a rândul după curăţia inimii, prin care au ajuns unii la curăţia Taborului, cum au fost Avva Sisoe, căruia îi strălucea faţa şi la moartea lui, Avva Pamvo, Sfântul Serafim de Sarov, căruia i-a strălucit faţa timp de un ceas. Cineva îl întreba mereu despre Duhul Sfânt, cum este?, – şi altele… Şi la un moment dat, Sfântul Serafim, în urma unei rugăciuni făcută în ascuns, a zis: uită-te la faţa mea! Şi i-a strălucit faţa timp de un ceas. Iar acela s-a înspăimântat de strălucirea lui. Iar Sfântul a zis, punând mâna pe el: nu te înspăimânta, pentru că ai vrut ca să şti ce este Duhul Sfânt.
Moise încă a strălucit la faţă când a coborât de pe Muntele Sinai cu tablele Legii, pentru că a vorbit cu Dumnezeu, Care e lumină. Strălucirea lui închipuieşte icoana lui Adam din rai înainte de căderea în păcat.
Vă daţi seama la câtă decadenţă a ajuns omenirea!… Noi credem că asta-i viaţa naturală, cu inteligenţa ei, cu disciplina ei.
Strădania călugărului este starea de refacere a omului, adică să-şi refacă chipul cel luminos pe care şi l-a întunecat cu patimile. Dacă nu-şi va reface călugărul chipul cel luminos, nu este rost de intrare în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că acolo eşti întrebat: ce asemănare ai cu Iisus? Şi spre ruşinea noastră mărturisim că noi nu sporim de bunăvoie, ci de silă. Vă daţi seama cât de profund trebuie să ne preocupe pe noi şi cât de sincer îmbunătăţirea?


Rezultatul primei sedinte din cadrul Sinodului Bisericii Greciei. Într-o atmosferă tensionată a avut loc ședința plenară a Sinodului Greciei


sinod-grÎntr-o atmosferă tensionată a avut loc ședința plenară a Sinodului Greciei

Într-o atmosferă extrem de tensionată a avut azi loc ședința plenului Sinodului Greciei, în care s-au discutat subiectele legate de ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta.
Discuția, care a pornit de la comunicarea pe această temă a Mitropolitului de Serres, Theologos, s-a concentrat pe schimbarea poziției Bisericii Greciei privitor la foarte cunoscuta de-acum referire la alte ”Biserici”, din textul al 6-lea cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”. Însuși Arhiepiscopul Atenei, informându-i pe membrii Sinodului, a făcut referire la presiunile exercitate asupra Bisericii Greciei, fără să dea nume. ”Am arătat precauție și răbdare”, a spus Arhiepiscopul, care a spus că evoluțiile și dezbaterile care vor avea loc în timp vor aduce și modificările necesare. ”Multe probleme dogmatice, în istoria Bisericii, au fost soluționate în ani de zile”, a spus Întâi-stătătorul Bisericii Greciei către mitropoliți, susținând că pe parcurs unele lucruri vor fi îmbunătățite, altele revocate.
”Hotărârile acestea nu sunt juridice… este un proces în desfășurare, vor avea loc modificări”, a spus Arhiepiscopul.

Hotărârile din Creta nu sunt negociabile au susținut Mitropolitul Tesalonicului, Antim, și Mitropolitul de Peristeri, Hrisostom, și au cerut să nu mai continue discuția pe tema Sinodului din Creta. Arhiepiscopul Ieronim nu a acceptat, și discuția a continuat potrivit ordinii de zi, prin intervenția Mitropolitului de Nafpaktos, Ierotheos, care s-a dovedit a fi protagonistul ședinței de azi (23 noiembrie 2016), dat fiind că el a exprimat cele mai multe rezerve față de Sinodul din Creta.

Textul al 6-lea nu a fost finalizat
Poziția centrală a Mitropolitului de Nafpaktos a fost aceea că textul în care se face referire la alte ”Biserici” nu a fost finalizat. Și în acest sens a invocat și reținerile față de acest text exprimate de Biserica Serbiei și Biserica României, dar și de Bisericile care nu au participat la Sinodul din Creta.
Pe durata intervenției Mitropolitului de Nafpaktos au existat reacții puternice în sală. Mitropolitul de Nafpaktos i-a cerut Arhiepiscopului Ieronim să respecte regulamentul și, adresându-se mitropoliților care îi cereau să-și schimbe poziția, a spus: ”Dacă vreți să mă intimidați, nu veți reuși”.
Mitropolitul de Nafpaktos și-a susținut poziția de a nu fi semnat textul acesta, insistând asupra faptului că expresia despre acceptarea denumirii istorice a altor ”Biserici” nu are sens, de vreme ce, așa cum a afirmat, nu există denumire fără semnificat.
Tot el a subliniat că modul în care au avut loc anumite referiri în text și mai ales folosirea termenului de ”Biserici eterodoxe” amintesc de abordarea din Mărturisirea lui Chiril Lukaris, care a fost condamnată de Biserică; a evidențiat că termenul ”eterodocși” se referă la cei înșelați, care nu pot constitui Biserică.
A subliniat de asemenea că acceptarea din partea Bisericii Ortodoxe a existenței altor Biserici se aseamănă cu teoria despre Biserica văzută și nevăzută, teorie pe care au dezvoltat-o protestanții.
Mitropolitul Ierotheos a cerut să se facă un studiu pe texte, așa încât la un Sinod viitor să aibă loc îmbunătățirile de rigoare.

Obiecția
La argumentele Mitropolitului Ierotheos au răspuns atât Mitropolitul Halkidei, Hrisostom, cât și Mitropolitul Kastoriei, Serafim, afirmând în esență că în textul Sinodului din Creta cuvântul ”Biserică” a fost folosit ca termen tehnic (terminus tehnicus) și nu presupune acceptarea ca ”Biserici” a eterodocșilor. Cu toate acestea, Mitropolitul de Nafpaktos consideră că nu este posibil să fie folosiți termeni tehnici în texte sinodale de o asemenea greutate.
Sinodul Bisericii Greciei își va continua lucrările în ședință plenară și mâine.

Sursa: http://orthodoxia.info/news/%CF%83%CE%B5-%CE%BA%CE%BB%CE%AF%CE%BC%CE%B1-%CE%AD%CE%BD%CF%84%CE%B1%CF%83%CE%B7%CF%82-%CE%B7-%CF%83%CF%85%CE%BD%CE%B5%CE%B4%CF%81%CE%AF%CE%B1%CF%83%CE%B7-%CF%84%CE%B7%CF%82-%CE%B9%CF%83%CE%B9-%CE%B3/
Traducere: Atitudini.


Fundația Justin Pârvu vă prezintă calendarul de birou cu Părintele Justin Pârvu, 2017


Calendar Ortodox 2017

Calendar Ortodox 2017

Calendar realizat de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă

calendarul este format 120 x 160 mm, preț: 5 LEI (nu include taxele poștale)

Comenzi se pot face completând formularul de aici, la adresa de email: [email protected]

sau completând formularul de mai jos…

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

Calendar Ortodox 2017

 


CATEHEZĂ. Mitropolitul Ierótheos Vlachos: Temelia hristologică a Bisericii. Biserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos (partea a III-a)


3. Iisus HristosBiserica nu este chipul Sfintei Treimi, ci Trupul lui Hristos

Mai înainte s-a menționat că Biserica este Trupul lui Hristos și societatea îndumnezeirii. Ca să nu se creadă însă că în Biserică predomină un anume hristonomism, trebuie să se spună că Logosul lui Dumnezeu este ”unul din Treime” și toate în Dumnezeul Treimic sunt comune, în afară de însușirile ipostatice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: ”Căci cunoaștem un singur Dumnezeu, iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, filialității și purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență” .
Însă a Doua Persoană a Sfintei Treimi S-a întrupat prin bunăvoința Tatălui și împreună-lucrarea Sfântului Duh. Hristos este Capul Bisericii, dar, întrucât este întotdeauna unit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, de aceea prin Hristos Îl slăvim pe Dumnezeul Treimic.
Prin urmare, una este că prin Hristos ne împărtășim de energia-lucrarea necreată a Dumnezeului Treimic, care este [o] învățătură ortodoxă, și alta este să se spună că Biserica este imagine a Dumnezeului Treimic, care este o opinie eretică. Sfântul Ioan Damaschin semnalează: ”Căci este cu neputinţă să se găsească în creație o imagine care să exemplifice în ea însăşi în mod exact modul de existenţă al Sfintei Treimi” . Nu poate cineva să cunoască cele mai dinlăuntru ale Sfintei Treimi și să le socotească drept imagine a lucrurilor create, nici chiar imaginea Bisericii.
În textele teologilor contemporani, care au trecut și în hotărârile Sinodului din Creta, dar și în alte texte aflate în pregătire, în afară de faptul că se scrie că Biserica este Trupul lui Hristos, în același timp se adaugă că Biserica este imaginea Sfintei Treimi. Acest lucru îl susțin pe baza învățăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, și anume pe scrierea sa cu titlul ”Mistagogia”, însă cred că îl răstălmăcesc astfel pe acest mare Părinte al Bisericii din motive pe care le voi arăta în continuare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie în ”Mistagogia” sa:
”Spunea, deci, acel fericit bătrân (în mod evident, se referă la Sfântul Dionisie Areopagitul), că după un prim înțeles al vederii lui dumnezeiești, Sfânta Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu, pentru că imită aceeași energie-lucrare a Aceluia și [împrumută] chipul acestei [lucrări]” .
Folosirea acestui pasaj al Sfântului Maxim Mărturisitorul de către teologii moderni pentru a caracteriza Biserica [drept] imagine a Sfintei Treimi constituie o răstălmăcire a acestui mare Părinte. În această scriere a sa, Sfântul Maxim Mărturisitorul nu vorbește despre cele mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, adică despre modul de existență al Persoanelor Sfintei Treimi ca ”icoană” a celor relațiilor omenești în Biserică, ci despre energia-lucrarea lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu a creat, menține și unește întreaga lume prin energia¬-lucrarea Sa necreată, la fel și Biserica lucrează în mijlocul nostru, îi unește pe oamenii din orice seminție și neam. Arhetip este Dumnezeu și Biserica este imaginea Lui.
Punctul crucial [în acest text] este [precizarea] că Biserica este tip și icoană a lui Dumnezeu ”ca una ce are aceeași lucrare ca El, prin imitare și închipuire”. Punctul care interesează aici este cuvântul ”energie-lucrare”. Aceasta înseamnă că Biserica nu este icoană a celor mai lăuntrice relații dintre Persoanele Sfintei Treimi, ci că Însuși Dumnezeul Treimi, prin energia-lucrarea Sa necreată a adus la existență ființele și, în continuare, ”le susține, le adună, le cuprinde și le strânge întreolaltă si la Sine prin purtarea de grijă, atât pe cele înțelegătoare (noetice), cât și pe cele supuse simțurilor”.
Dumnezeu le păstrează pe toate într-o unitate, fără să existe confuzie, poartă de grijă ființelor și, mai mult chiar, după cum spune Sfântul Maxim, Biserica este cea care îi conduce pe toți la Hristos cu scopul îndumnezeirii lor. Acest lucru este tâlcuit în chip minunat de Sfântul Maxim în continuarea textului său [unde vorbește] despre felul cum Biserica le susține și le adună pe toate într-o unitate. Sfântul Maxim nu vorbește despre relațiile dintre oameni ca icoană a relațiilor Persoanelor Sfintei Treimi. Nu există nici [o cale de] acces la relațiile [dintre Persoanele] Sfintei Treimi.
Recapitulând Sfântul Maxim întreaga învățătură despre Biserică, scrie că Sfânta Biserică este ”tip și icoană a lui Dumnezeu. Căci unirea neamestecată, pe care o întreține Acela prin puterea și înțelepciunea Lui infinită între diferitele ființe ale celor ce sunt, legându-le ca un Făcător în chip suprem cu Sine, o realizează, legând în chip unitar pe credincioși întreolaltă, prin harul și chemarea unică a credinței, pe cei activi și virtuoși prin identitatea voirii celei una, iar pe cei văzători și cunoscători de Dumnezeu prin acordul nesfâșiat și nedivizat al cugetului” .
Desigur, Sfântul Maxim nu rămâne la acest tip, ci merge mi departe, pentru a sublinia că Biserica este ”tip deopotrivă al lumii înțelegătoare și sensibile; simbol al lumii înțelegătoare (noetice) are sfântul altar, iar al celei înțelegătoare naosul” . Mai mult încă, Biserica ”este icoană a omului, deoarece prin sfântul altar este imitat sufletul, iar prin naos pune înainte trupul. Dar este tip și icoană și a sufletului, când este înțeles în sine, pentru că prin sfântul altar prezintă strălucirea vederii lui Dumnezeu, iar prin naos cuviința făptuirii” .
Astfel, pentru Biserică folosește multe tipuri și imagini, între care și pe cea a lui Dumnezeu, în sensul că Biserica îi cuprinde pe toți, precum Dumnezeu cuprinde și se îngrijește de toate ființele prin energia-lucrarea Sa. … Continuare »


Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos


paltin-1COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Sursa: Mănăstirea Paltin Petru Vodă


Mitropolitul Ierotheos Vlachos vorbeste despre Sinodul din Creta la simpozionul organizat la Iasi, in memoria Părintelui Sofronie Saharov


„Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinism fără asceză”

Incepand de la minutul 2.28