Acasă


A apărut Revista ATITUDINI Nr. 45, dedicată Sfântului Marcu Evghenicul


Coperta mare 1 Revista Crestin Ortodoxa ATITUDINI nr. 45

Revista ATITUDINI Nr. 45, dedicată Sfântului Marcu Evghenicul

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici sau la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com

SUMAR

 

8 SF. MARCU AL EFESULUI – SCUTUL ORTODOXIEI ÎN FAȚA EREZIEI LATINE

21 Î.P.S. TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI, SEMNALEAZĂ NEREGULI PE SEAMA DOCUMENTELOR SINODULUI DIN CRETA
Comunicat de presă în legătură cu reacții ale unor credincioși din M.M.B. față de Sinodul din Creta

25 DE VORBĂ CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU
Sunt vremuri de încercare a ortodoxiei!

30 CUM PĂRINTELE JUSTIN CONVERTEȘTE CU DRAGOSTEA SA UN CATOLIC LA ORTODOXIE

32 MITROPOLITUL IEROTHEOS VLACHOS, UNUL DIN NESEMNATARI:
„ÎN MATERIE DE CREDINȚĂ NU ÎNCAPE DIPLOMAȚIA“
Câteva probleme esențiale ale Sinodului din Creta

42 I.P.S. SERAFIM DE PIREU CONTESTĂ SINODUL DIN CRETA
„De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta?“

47 SINAXA CLERICILOR ȘI MONAHILOR ORTODOCȘI DIN GRECIA:
„Sinodul de la Kolimbari –Creta și însoțirea (împletirea) lui cu ecumenismul

51 DEZAPROBAREA HOTĂRÂRILOR „SINODULUI“ DIN CRETA.
„ESTE UN SINOD AL NOII EPOCI ȘI AL ECUMENISMULUI“
Declarația de la Chișinău

57 ÎNTRUNIREA DIN CRETA. CONCLUZII
„Se impune respingerea Sinodului din Creta“ De preot Mihai-Andrei Aldea

69 INTERVIU CU PĂRINTELE IULIAN DE LA PRODROMU
„Întotdeauna Biserica a ținut strâns cârma sau îndreptarul și nu a lăsat să intre erezii. Si așa trebuie să ținem și noi.“

74 PREOT PROF DR. MIHAI VALICĂ: SĂ NE PĂSTRĂM DREAPTA CREDINȚĂ!
Oameni ai lui Dumnezeu sau „șefi“ la Sinodul din Creta?

80 CUVINTE ALE SFINȚILOR ȘI MARILOR DUHOVNICI CONTEMPORANI DESPRE ECUMENISM ȘI EREZIE
Despre Biserica cea Una și așa-zisele Biserici

90 SINODUL PANORTODOX DE LA ATHENAGORA LA BARTOLOMEU PE CALEA APOSTAZIEI
de ieromonah Eftimie Mitra

99 ZĂDĂRNICIA JOCULUI POKEMON GO ȘI GOANA DUPĂ HIMERE
de Monahia Alexandra

Comenzi sau Abonamente se pot face aici, la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com

sau completând formularul de mai jos.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Dacă textul nu apare vă rugăm să reîncărcaţi pagina.)

 Coperta mare 2 Revista Ortodoxa ATITUDINI nr 45

Coperta mare interior 3 Revista Ortodoxa ATITUDINI nr 45

Coperta mare interior 4 Revista Ortodoxa ATITUDINI nr 45

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Dacă textul nu apare vă rugăm să reîncărcaţi pagina.)


Pr. Eftimie Mitra – Predică despre Sinodul din Creta



Ana Botez îi scrie Mitropolitului Teofan, după răspunsul acestuia la Scrisorile deschise din partea pliromei: „Nădăjduiesc că vă veţi duce intenţia mărturisitoare până la capăt”


PEMPTH-HMERA-2-ROUMANIAS-583x300SCRISOARE DESCHISĂ

Către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Înaltpreasfinţite Părinte,

Cu toate că nu fac parte din turma Înaltpreasfinţiei voastre, locuind în Bucureşti, îmi permit să vă scriu ca să îmi exprim bucuria pentru faptul că nu treceţi cu vederea îngrijorarea credincioşilor din Moldova şi Bucovina cu privire la „Sfântul şi Marele Sinod” întrunit în Creta în luna iunie a anului curent.  Într-adevăr, aşa cum numeroase personalităţi din întreaga lume ortodoxă au arătat, această întrunire nu întruneşte condiţiile pentru a fi considerată un sinod ortodox.  Acest fapt, care este cauza principală a tuturor îngrijorărilor, rămâne adevărat indiferent de numărul de credincioşi care au semnat cu o conştiinţă ortodoxă trează scrisoarea deschisă adresată Înaltpreasfinţiei Voastre şi câţi au semnat fără să citească cu atenţie sau fără să înţeleagă până la capăt argumentele aduse.

Pe lângă faptul că luaţi în serios aceste îngrijorări, mai apreciez pozitiv faptul că adăugaţi, spre liniştirea spiritelor, o mărturisire de credinţă ortodoxă, în care spuneţi, între altele: „Concepţii precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unităţii Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viaţa Bisericii Ortodoxe.”  Din păcate, în Creta au avut loc asemenea împreună-rugăciuni, clericii eterodocşi invitaţi cu statut de observatori fiind filmaţi în lăcaşurile de cult ortodoxe.  De asemenea, în ţara noastră de mai mulţi ani are loc anual o aşa-numită „săptămână de rugăciune ecumenică”, în fapt împreună-rugăciune cu ereticii, condamnată de canoanele Bisericii.  Ar fi minunat dacă, de acum înainte, veţi lua atitudine împotriva acestei practici neortodoxe, care produce sminteală şi confuzie între credincioşi.

De asemenea, este o veste foarte bună faptul că consideraţi că: Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menţinerea calităţii de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecţie şi o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare şi aşteptate de către mulţi credincioşi ortodocşi.”  Acest fapt pozitiv dă naştere şi unor nedumeriri, pentru că semnătura Înaltpreasfinţiei Voastre pe documentele din Creta sugerează că sunteţi de acord cu punctul de vedere exprimat în acele documente, şi anume că participarea în Consiliul Mondial al Bisericilor este indiscutabil un lucru bun, ba chiar o datorie pentru toate Bisericile ortodoxe locale.

Comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor ne dă de înţeles că nu trebuie să ne îngrijorăm, pentru că documentul incriminat, „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” va mai face obiectul unor dezbateri şi analize, fiind „nedefinitivat”.  Cu toate acestea, semnăturile ierarhilor români pe acest document transmit un alt mesaj, şi anume că toţi membrii delegaţiei BOR în Creta, inclusiv Înaltpreasfinţia Voastră, aprobaţi acest document în forma lui actuală.  Aşa funcţionează o semnătură pe un document în lumea seculară şi este de neînţeles de ce aţi considera că ar funcţiona altfel într-un document al Bisericii.  Însuşi Hristos, Domnul nostru, ne spune: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei 5, 37)  Dacă nu aprobaţi conţinutul acestui document, corect ar fi aşadar să vă retrageţi semnătura.  De asemenea, dacă aceasta a fost opinia întregii delegaţii a BOR, ar fi corect ca întreaga delegaţie să-şi retragă semnătura.

Un lucru foarte grav asupra cărora au atras atenţia mai multe personalităţi ortodoxe şi pe care nu-l comentaţi în mărturisirea de credinţă pe care o includeţi în text este numirea comunităţilor eterodoxe ca „biserici”.  Fie că este o exprimare ambiguă neintenţionată, fie că există o intenţie rea ascunsă, acest cuvânt acordă caracter de biserică unor grupuri care sunt de fapt în afara Bisericii.  Faptul că alte formulări mai potrivite, care evitau acest termen problematic, nu au fost acceptate în ciuda unor argumentări susţinute, sugerează că cea de-a doua variantă este cea adevărată.  Dar chiar dacă ar fi vorba de o simplă scăpare, este inadmisibil ca într-un document oficial al Bisericii ortodoxe să existe posibilitatea de interpretare a textului în sensul doctrinei „bisericilor nedepline”.  Chiar şi numai acest cuvânt ar fi fost suficient pentru ca delegaţia BOR să respingă semnarea documentului incriminat, „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”.  După cum ştiţi, cândva numai o singură literă a diferenţiat între termenul ortodox homoousios (deofiinţă, având aceeaşi natură), şi cel eretic semiarian homoioousios (având natură asemănătoare), aşa încât nu trebuie trecut cu vederea nici măcar un singur termen eretic sau care poate fi interpretat în sens eretic.

Având în vedere atât gravitatea problemelor legate de „Sfântul şi Marele Sinod” întrunit în Creta în luna iunie, cât şi marea îngrijorare a credincioşilor, nădăjduiesc că vă veţi duce intenţia mărturisitoare până la capăt, retrăgându-vă semnătura de pe documentele acestei întruniri şi denunând tot ce este problematic din punct de vedere dogmatic şi canonic la acest auto-intitulat „Sfânt şi Mare Sinod”.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi cu fiiască dragoste şi preţuire vă sărut dreapta,

Sfinţii Martiri Brâncoveni (16 august) 2016

Bucureşti

Ana Botez

Sursa: aici


Viața și martirajul Sfinților Brâncoveni, alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru-Vodă


Sfintii Brancoveni IcoanaSfinţii Martiri Brâncoveni – model de domnie şi pildă de vieţuire creştinească

Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

Vlăstar de neam ales

Sfântul Mucenic Constantin s-a născut în anul 1654 din vechiul neam boieresc al Brâncovenilor din Oltenia. Bunicul  său, marele vornic Preda Brâncoveanul, a fost ctitor de vestite aşezăminte monahale, ca Mănăstirea Dintr-un Lemn, zidită de el din temelie la 1634-1635, Mănăstirea Brâncoveni, aşezământ din secolul al XVI-lea, zugrăvit şi înzestrat în 1633 de Preda împreună cu unchiul său, Matei-Voievod Basarab şi Mănăstirea Gura Motrului, în 1653, pe care o va zugrăvi în 1705 nepotul său, Sfântul Constantin.

Pruncul Constantin, rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut în legea ortodoxă a străbunilor şi potrivit vredniciei sale boiereşti, de mama sa, Stanca, din puternicul şi slăvitul neam al Cantacuzinilor, coborâtori din împăraţii Bizanţului.

În biblioteca bunicului său, Postelnicul Constantin Cantacuzino şi a unchiului său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, tânărul Constantin a găsit o comoară de cunoştinţe rară pe atunci în toată Europa răsăriteană. Ea cuprindea multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi, cărţi de filosofie antică şi lucrări ştiinţifice. Din cărţile de filozofie a deprins înţelepciunea omenească, avându-l ca model pe marele filosof Platon, iar din cărţile duhovniceşti, a deprins înţelepciunea cerească şi puterea de jertfă având ca model vieţile sfinţilor şi martirii Bisericii.

Tânărul Constantin se întărea pe calea Ortodoxiei şi prin cercetarea mănăstirilor la hramuri şi în vremea posturilor. Participa la Sfintele Slujbe şi cerea sfaturi duhovnicilor iscusiţi.

Brancoveanu - Alexander - dupa N IorgaMare agă, mare postelnic și mare spătar

Tânărul Constantin avea şi o bună pregătire de dregător şi ostaş. El a fost pe rând postelnic al doilea (vtori postelnic) în 1674 şi vtori logofăt, în 1678. În 1679, după venirea la domnie a unchiului său, Şerban, a fost ridicat în treapta de mare agă, aşadar, comandant de oşti şi răspunzător de paza capitalei ţării. A fost apoi numit ispravnic de scaun, mare postelnic şi, în 1682, mare spătar.

Voievod al Ţării Româneşti

În 1688, de vreme ce a murit Şerban-Vodă, a fost ales domn al Ţării Româneşti. Boierii s-au strâns cu toţii, fiind acolo şi Patriarhul de Constantinopol, Dionisie şi Vlădica Teodosie, Mitropolitul Ţării Româneşti; şi au ales pe logofătul Constantin. Şi îndată ce sosi el acolo, ziseră cu toţii: „Logofete, noi cu toţii poftim să ne fii domn”. Iar el zise: „Dar de ce aş vrea eu domnia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea? Nu-mi trebuieşte să fi”. Însă ei ziseră: „Ne rugăm, nu lăsa ţara să intre alţi oameni, sau răi sau nebuni, să o strice”. Şi-l luară de mâini spre biserică, de i-au citit molitfele de domnie, şi au mers de i-au sărutat toţi mâna, zicându-i „Întru mulţi ani!” Iar boierii au jurat în faţa icoanei că vor fi cu dreptate şi-l vor sprijini pe domnitor. Aşa se rânduiau domnitorii ţării în zilele cele bune ale dreptei credinţe.

Sfântul Constantin a luat cârma Ţării Româneşti în vremuri de mari încercări pentru Europa de Răsărit. Împărăţia turcească intra într-o lungă luptă de supravieţuire. Conducătorii papistaşi ai Veneţiei, Austriei şi Poloniei au încheiat, în 1684, o alianţă numită „Liga Sfântă” care, sub pretextul zdrobirii puterii turceşti, încerca să-i aducă pe creştinii robiţi de turci sub ascultarea lor. Austria ar fi vrut să cotropească toate cele trei Principate române. Polonia s-ar fi mulţumit numai cu Moldova şi Ţara Românească. O rază de speranţă părea să vină doar dinspre Rusia, ţară puternică şi ortodoxă.

Când Sfântul Constantin a venit la Domnie, o solie românească, având în frunte pe aga Constantin Bălăceanu, era deja trimisă la Viena de fostul domnitor Şerban, ca să ceară primirea Ţării Româneşti în „Liga Sfântă”. Această alianţă, fiind primejdioasă, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu i-a trimis lui Bălăceanu porunca să întrerupă tocmelile cu habsburgii, „să vie în ţară şi să se părăsească de cele ce gândeşte”.

Aga Bălăceanu, dorind să-i ia locul domnitorului, n-a ascultat de poruncă, ci s-a alăturat oastei austriece trimisă în Ţara Românească împotriva Sfântului Constantin şi a turcilor, dar în lupta de la Zărneşti, austriecii au fost înfrânţi, aga Bălăceanu şi-a găsit moartea, iar Sfântul Constantin s-a întors cu bine la Bucureşti. … Continuare »


Maica Domnului – Comoara pământească şi Mamă adevărată , de Michel Quenot


MD DecanskaOmule, parcurge în duh întreaga creaţie. Şi vezi dacă este ceva care să egaleze sau care să fie mai măreţ decât Maica Domnului Fecioară.

Cercetează  pământul, străbate marea, străpunge aerul, contemplă cu gândul cerurile, amintindu-ţi de puterile nevăzute, şi vezi dacă există, în întreaga creaţie, o altă minune decât Ea (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia Maicii Domnului).

Un diamant acoperit de praf îşi pierde strălucirea şi frumuseţea. Ce minune, în schimb, să-l contempli proaspăt şlefuit! Expus razelor soarelui, se aprinde şi străluceşte în mii de lumini.

Comoara cea mai pură a omenirii, Fecioara Maria, reflectă lumina din Lumina purtată la sânul său. Poeţi, scriitori, pictori, sculptori, artişti de toate genurile s-au întrecut, de-a lungul timpurilor, să o mărească şi să încerce să exprime frumuseţea sa maternă. Atmosfera de indiferenţă şi de raţionalism, creată de omul modern îndopat de tehnologie şi ancorat în material, goleşte totuşi orice spaţiu de o Fecioară Maică, cu atât mai mult de o femeie considerată Maică a lui Dumnezeu. (…)

Multă cerneală a curs pe tema ei, şi chiar dacă totul pare a fi spus deja, ea depăşeşte într-atât inteligenţa omenească, că proslăvirea ei rămâne inepuizabilă. Nicio limbă omenească nu este de ajuns pentru a enumera minunile sale!

Maică a celor vii

Câte fiinţe umane nu suferă din lipsa unei adevărate mame? Se strică şi se încalcă acest rol vorbind de mame necăsătorite, de mame purtătoare (n. r. care dau naştere prin însămânţare artificială), de mame lesbiene.

Imparateasa Ingerilor, cu ProorociiAdam o numeşte pe însoţitoarea sa „Eva”, ceea ce înseamnă „viaţă”, „pentru că ea este mama tuturor celor vii” (Fac. 3:20). Înălţată la gradul de mamă a creştinilor, urmaşă a lui Avraam care îi asigură paternitatea, Fecioara Maria a crezut, de asemenea, în îndeplinirea promisiunii Domnului (Lc. 1:45), devenind astfel preafericita Maică a celor cu adevărat vii. Importanţa sa în istoria mântuirii şi în viaţa fiecărui om de aici îşi trage izvorul. În felul primei Eve, a cărei căderi priveşte întreaga omenire, „da”-ul său la primirea în ea a Mântuitorului a unit dumnezeiescul şi omenescul.

„De la Eva maică a celor vii,

Maica lui Dumnezeu,

Tu ai fost ridicarea,

Căci tu ai adus pe lume pe Făcătorul vieţii”.[1]

Ne putem imagina un moment durerea sa când asistă, neputincioasă, la picioarele Crucii, la pierderea Fiului său muribund? Prima fiinţă omenească în ordinea sfinţeniei, ea ne reprezintă împotriva laşităţii noastre. Înainte de a muri, Iisus nu-şi încredinţează Mama rudeniei, ci apostolului Ioan, supranumit Teologul pentru că a pus un accent deosebit pe cuvântul Stăpânului în Evanghelia sa, înainte de a deveni el-însuşi cuvântul. Această maternitate îşi găseşte împlinirea în Golgota care o face să se ridice la o maternitate universală către poporul lui Dumnezeu.

În dragostea sa profundă pentru Maica celor vii, Sfântul Siluan Atonitul scrie: „Când sufletul este pătruns în întregime de dragostea lui Dumnezeu, oh!, totul este atât de bine, totul se umple de dulceaţă şi de bucurie! Dar, chiar şi atunci, nu scăpăm mâhnirii adânci, şi cu cât este dragostea mai mare, cu atât mai adâncă este întristarea. Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nici măcar printr-un singur gând, şi nu şi-a pierdut niciodată harul, dar ea de asemenea a avut de îndurat mari mâhniri. Când se afla la picioarele Crucii, durerea sa era vastă cât oceanul. Durerile sufletului său erau incomparabil mai mari decât cele ale lui Adam când a fost gonit din Rai, pentru că dragostea ei era, de asemenea, incomparabil mai mare decât cea a lui Adam. Şi dacă ea a rămas în viaţă, este doar pentru că puterea Domnului a ţinut-o, căci Domnul voia ca ea să vadă Învierea Sa, şi ca după Înălţarea Sa ea să rămână pe pământ pentru a mângâia şi bucura pe Apostoli şi noul popor creştin”.[2]

adormirea MD 1Un văl tainic înconjură sfârşitul pământesc al Maicii lui Iisus. Nici Noul Testament, nici Părinţii Bisericii nu îl menţionează. Între secolul al V-lea şi prima jumătate a secolului al VI-lea, numeroase texte siriene, apoi copte, au răsărit privind ultimele sale clipe. Fragmentul plin de metafore şi semi-legendar al Adormirii sale precede pe cel al ridicării sale la ceruri, fără moarte şi fără îngropare prealabile, altele vorbesc despre o ridicare consecutivă adormirii sale, lăsând corpul fără stricăciune. Adevărul ne face să spunem că trupul Fecioarei Maria n-a lăsat nicio urmă despre acestea.

Preferând termenul de Adormire (celui de Ridicare), Biserica ortodoxă urmează Tradiţiei Bisericii nedivizate de cele şapte mari Sinoade ecumenice, în credinţa sa că Fecioara Maria a trecut prin moarte, ca şi Fiul său dumnezeiesc, înainte de a fi ridicată la cer. Moştenitoare a păcatului originar, ea trebuia să moară, dar unirea sa totală cu Fiul său, Dumnezeu-omul, a făcut-o să scape stricăciunii şi să triumfe morţii, participând imediat la învierea sa, antrenând prin persoana sa o parte din creaţie în propria-i transfigurare.

Sărbătorită începând cu Sinodul de la Efes şi bine fixată spre sfârşitul secolului al VII-lea, sărbătoarea Adormirii sale se bucură de o trecere deosebită. Ea este, printre altele, precedată de un post de cincisprezece zile. Reamintire puternică a menirii noastre, scena Adormirii apare adesea, în alternanţă cu Judecata finală, pe peretele de la uşa de ieşire din biserici. Mâna sa îndreptată spre cer face ecou cuvintelor Îngerului în icoana Înălţării: „Cel care v-a fost luat, acelaşi Iisus, va veni tot în acelaşi fel în care L-aţi văzut ridicându-Se la cer” (FA 1: 11).

În icoană, apostolii înconjură patul său mortuar. Dispunerea lor corespunde celei de fii în jurul mamei, care, privilegiu unic, este printre altele Maica Vieţii. Când Hristos o înalţă la cer, „îngerii şi apostolii în cor privesc cum trece de la viaţă la Viaţă cea care a născut pe Prinţul vieţii”[3]. „Îngerii în cer erau muţi de uimire, văzând în Sion pe Însuşi Domnul lor ţinând un suflet în mâinile sale; căci Femeii care preacurat L-a adus pe lume, El se adresă filial şi declară: vino să împarţi slava Fiului şi Dumnezeului tău”.[4]

dormitionMaică a celor vii, ea este, de asemenea, Maică a celor morţi în aşteptarea învierii finale. Prima care trece de la viaţă la Viaţă, ea ne precede, ne susţine şi ne îndrumă. Maică a lui Dumnezeu-omul, ea este în acelaşi timp Maică a lui Dumnezeu şi Maică a oamenilor, sprijinul lor şi protectoarea lor. Model în timpul vieţii noaste, ea ne îndreaptă prin moartea sa spre sensul morţii noastre. Icoana Adormirii sale schiţează imaginea morţii fiecăruia din discipolii creştini pe care Hristos îi va primi în Împărăţia Sa. Ducând lupta cea bună, renunţând de bună-voie la patimi, ea se odihneşte pe patul său de moarte înconjurată de lumea pământească şi cerească.

În bunăvoinţa sa maternă, ea ne trezeşte la viaţa în Hristos la care ea contribuie să o formeze în noi. După ce a permis naşterea trupească a lui Dumnezeu pe pământ, ea continuă astfel să-L nască în inima omenească, care accede prin ea la Fiul, prin harul Sfântului Duh. Spre deosebire de mama posesivă, ea veghează la nevoile profunde ale fiecărei persoane.

În dezacord cu învăţăturile catolice, creştinii ortodocşi nu o consideră Mamă a Bisericii, ci Maică în sânul Bisericii.

Relaţia dintre bărbat şi femeie

În sânul societăţii noastre, în care confruntarea sexelor ia întorsături subtile, femeia ocupă o poziţie ţintă printr-o serioasă repunere în discuţie a rolului său şi a locului său în raport cu trecutul. Orice căutare de fuziune înlocuieşte iluzia şi nivelează harismele specifice fiecăruia.

Într-o viziune a lumii aţintită pământului, omul tinde să organizeze totul după scheme logice, fără referinţă la persoană. Viaţa cedează atunci locul legilor, şi bărbatul – mai ales în dimensiunea sa masculină, dimensiune câteodată nefavorabil poftită de femeie – riscă în orice moment să cadă tentaţiei puterii, a forţei şi a violenţei. Diferiţi din punct de vedere ontologic, bărbatul şi femeia îşi întemeiază legătura lor pe dragoste, şi nu pe egalitate, cum ni se dă să credem. Femeia dă naştere şi întreţine prin firea sa o relaţie privilegiată cu viaţa. Adevărata sa vocaţie nu se situează în imitarea bărbatului, adesea în luptă pentru putere la toate nivelele societăţii şi, bineînţeles, în Biserică, ci în depăşirea viziunii fixiste masculine care consistă în reducerea vieţii la scheme sterile. Ei îi revine responsabilitatea de a sublinia unicitatea şi plenitudinea vieţii, de a arăta că autenticitatea vieţii rezidă în dragoste, şi nu în sex.

Pentru Jean Vanier, care se bucură de o mare experienţă umană culeasă de-a lungul continentelor şi în comunităţile Arcei, „pericolul la om este de a fugi de vulnerabilitatea inimii sale şi de puterile sale de tandreţe. Uneori, el cere o femeie-mamă, apoi foarte repede, ca un băieţel, el o refuză, dorind propria sa libertate. El se aruncă atunci în lumea eficienţei şi a organizării, negând tandreţea şi adevărata reciprocitate. Dar prin însuşi faptul acesta el se mutilează şi se separă de ceea ce este esenţial în el. Acum idealizează femeia – ea este Fecioara preacurată – acum o aruncă în dizgraţie – ea este marea seducătoare, instrument al diavolului, prostituata, sau încă, el se serveşte de ea ca de o servitoare. În toate cazurile, el nu face altceva decât să-şi respingă propria sa sexualitate, pe care el o consideră rea, sau o neagă. În orice caz, el refuză orice relaţie adevărată cu femeia ca persoană şi nu o mai vede decât ca simbol al păcatului sau al curăţiei, sau ca pe o fiinţă inferioară.

Palermo, biserica Martorana, sec 12 (2) Întreaga creştere a bărbatului este în maturizarea raporturilor sale cu femeia. Atâta timp cât el rămâne la stadiul de raporturi mamă-copil, sau la stadiul de femeie seducţie-repulsie, el nu poate cu adevărat să crească, chiar spiritual.

[…] În aceeaşi manieră, femeia de asemenea trebuie să-şi găsească echilibrul. Ea nu trebuie, prin refuzul feminităţii sale, să caute aceeaşi putere ca bărbatul, nici să privească cruciş cu gelozie la capacităţile sale de organizare, ci ea trebuie să descopere bogăţiile propriei sale feminităţi, puterea care poate fi ascunsă în chiar slăbiciunea ei, lumina şi înţelepciunea propriei sale inteligenţe şi capacităţile de tămăduire şi de compasiune care sunt în ea. Când este lipsită de orice putere, se întâmplă ca ea să aibă o intuiţie cu atât mai limpede şi mai adevărată, mai puţin amestecată cu patimile de orgoliu şi de putere care colorează adesea inteligenţa bărbatului”.[5]

Femeia desăvârşită

În faţa tentaţiei prometeice a femeii moderne, care consistă în a limita feminitatea sa în folosul unei masculinităţi în care ea crede că va găsi forţa şi prestigiul său, Fecioara Maria oferă exemplul unei fiinţe care a integrat armonios masculinul şi femininul până la o depăşire a genului. Ea opune orgoliului o smerenie umplută de vigoare spirituală, aparenţei – fiinţa, măştii – chipul, impudorii – frumuseţea pură, căutării frenetice a provocărilor – odihnirea în Duh, urii – iubirea acestui Dumnezeu al iubirii pe care ea L-a născut. Violenţa sa pacifică este cea a Fericirilor; slava sa, cea a lui Hristos. Femeie împlinită şi personificare a femeii într-o lume dominată de bărbat, ea înalţă forţa Împărăţiei.

 

[1] Duminica tuturor sfinţilor, Orthros, oda 3.

[2] Arhimandritul Sofronie, Stareţul Siluan, monah al Muntelui Athos – viaţa, doctrina, scrierile, op. cit., p. 355.

[3] Adormirea Maicii Domnului, vecernia Mare, Litie.

[4] 15 august, Adormirea Maicii Domnului, Utrenia.

[5] Comunitatea, loc al iertării şi al sărbătorii, Fleurus-Bellarmin, 1989, p. 256-257.

(Traducere de Monahia Teofana, m-rea Paltin Petru-Vodă, articol apărut in Revista ATITUDINI).


Mărturisire curajoasă a Mitropolitului Teofan despre Sinodul din Creta si impotriva Ecumenismului sincretist


DSC_3435În urma comunicatului de pe saitul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei aflam o marturisire de credinta ortodoxa a Mitropolitului Teofan, prilejuită de scrisorile deschise adresate de catre poporul dreptcredincios cu privire la necanonicitatea Sinodului din Creta. Mitropolitul propune, spre surprinderea noastra, iesirea chiar din CMB („Consiliul Mondial al Bisericilor”). Citam:

Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credință ale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționeazădocumentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice aleacestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f.Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.
»

Tot textul : aici


Scrisoare deschisă a obștii Mănăstirii Paltin Petru-Vodă către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în privința Sinodului din Creta. Si răspunsul Mitropoliei Moldovei


Scrisoare deschisăSursa: manastirea Paltin

Către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Înaltpreasfințite Stăpâne,

Cu fiiască supunere și cu adâncă îndurerare vă adresăm această scrisoare noi, cei nevrednici, neluminați cu viețuirea și cei din urmă fii ai celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Neliniștea și îndurerarea noastră sunt pricinuite de convocarea, hotărârile, dar mai ales urmările Sinodului din Creta (2016).

Ştim că Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a dat în Creta o luptă foarte mare pentru mărturisirea Ortodoxiei, luptă în care şi Înaltpreasfinţia Voastră ați avut aport de mare însemnătate. După cum bine știți, cu binecuvântarea și la dorința Înaltpreasfinției Voastre, noi, obștea mănăstirii Paltin Petru Vodă, după smeritele noastre puteri, am întâmpinat acest Sinod cu rânduială duhovnicească de post și rugăciune. Deşi încredinţaţi de imperativul ca întrunirea acestui sinod să fi fost amânată, fiind ridicate uriaşe probleme teologice privitoare chiar la „Regulamentul de organizare şi funcţionare”, nefiind întrunită unanimitatea preconizată pentru documentele pregătitoare şi existând obiecţii ale unor Biserici locale, am făcut deplină ascultare şi ne-am rugat ca lucrările cretane să fie desfășurate în harul și lumina Adevărului, urmând hotărârilor statornicite de Dumnezeieștii și Sfinții noștri Părinți. Ştiam că Atotputernicul Dumnezeu plineşte neputinţele şi lipsurile omeneşti şi poate să schimbe răul în bine. Iar veştile despre lupta pentru Ortodoxie a Delegaţiei Române ne-au dat nădejde şi ne-au întărit în rugăciune şi post.

După cum se vede, nu ne-am grăbit să spunem ceva, odată încheiat Sinodul din Creta (2016). Dimpotrivă, am studiat cu foarte multă atenție şi răbdare documentele și hotărârile luate, pozițiile și relatările ulterioare ale unor ierarhi și teologi de seamă ai Sfintei noastre Biserici, atât pentru, cât şi împotriva organizării și desfăşurării lucrărilor şi documentelor Sinodului din Creta. Ca urmare a acestei cercetări, însoțite de rugăciune, în care am încercat să cumpănim toate spre a cunoaşte cât mai deplin adevărul, glasul conștiinței ne îndeamnă să vă adresăm această scrisoare. Părerea noastră faţă de Sinodul din Creta (2016) nu este singulară și izolată în lumea ortodoxă, ci este împărtășită de multe alte conștiințe, prin mărturisiri de credință publice, argumentate și întemeiate canonic pe învățătura Sfinților Părinți.

Cu dragoste şi frică de Dumnezeu, Făcătorul, Ziditorul şi Mântuitorul lumii, privind către Iisus Hristos, Dumnezeu Fiul şi Capul Bisericii celei vii şi adevărate, trupul Său, Vă mărturisim Înaltpreasfinţite Părinte, următoarele:

 

1) Sinodul din Creta a călcat peste cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care pentru veşnicie a rânduit egalitatea între episcopi (Mt. 20:25-28; Mc. 9:33-35), oprind cu sfânt glasul Său ca vreunul să se facă mai mare peste ceilalţi; aşezarea episcopilor în trei trepte – unii fără dreptul de a veni măcar la sinod, alţii putând să vină şi să vorbească, dar fără vot hotărâtor, şi câţiva cu drepturi depline, ba chiar şi de veto – este, dincolo de orice argumentaţii omeneşti, împotriva poruncii lui Dumnezeu; speranţa noastră că sinodul din Creta va îndrepta greşeala ce i-a fost pusă ca temelie a fost spulberată, această cumplită alunecare din Ortodoxie nefiind nici măcar discutată.

Înaltpreasfinţite Stăpâne, felurite argumentaţii omeneşti au existat în istorie şi pentru păstrarea Legii Vechi după Înviere, şi pentru arianism sau macedonianism, şi pentru Filioque, pentru înfiinţarea papalităţii în formele istorice sau actuale, pentru Inchiziţie şi multe altele asemenea. Şi toate, pentru că au nesocotit poruncile lui Dumnezeu, s-au dovedit a face mai mult rău decât bine, au adus dezbinare în loc de unitate, rătăcire în loc de călăuzire, durere în loc de mângâiere, dărâmare în loc de zidire. Chiar şi numai această cădere din Ortodoxie, adică acceptarea neortodoxelor şi necreştineştilor trepte episcopale, este de ajuns spre a ne face să strigăm cu durere: „Părinte şi Păstor al turmei celei cuvântătoare a lui Dumnezeu, respingeţi Sinodul din Creta!”.

 

2) Sinodul din Creta şi-a încălcat propriul Regulament. S-a ținut, deşi documentele pregătitoare nu au întrunit unanimitatea, ignorând obiecţiile a patru Biserici locale. Simpla opoziţie a celor patru Biserici contravine principiului atât de des amintit al unanimităţii, lovind de nulitate Sinodul din Creta chiar conform propriei metodologii de organizare. Invocarea unor Sinoade Ecumenice la care nu au luat parte toate Bisericile locale este un sofism ruşinos, de vreme ce Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special. Să invoci o regulă care îţi convine dintr-un ansamblu de reguli pe care le-ai sfidat în totalitate este necuviincios şi în afara Ortodoxiei. Chiar şi numai pentru nerespectarea propriilor principii de organizare şi funcţionare aveţi, Înaltpreasfinţite Stăpâne, motiv foarte întemeiat pentru a respinge Sinodul din Creta!

 

3) Discuţiile şi documentele Sinodului din Creta au fost apăsate cumplit de povara unui limbaj teologic neortodox, aparţinând de ceea ce ecumeniştii înșiși au numit „theologia (o)ecumenica”, o teologie neortodoxă, de origine protestantă, infiltrată în Biserică cu precădere în secolele XIX-XX. Chiar Înaltpreasfinţia Voastră şi alţi membri ai Delegaţiei Române aţi luptat împotriva ambiguităţilor şi neclarităţilor, formulărilor ne- şi chiar anti- ortodoxe din ultimele documente. Dar timpul extrem de scurt (altă practică neortodoxă!) şi presiunile foarte mari au lăsat să existe numeroase scăpări, de la ignorarea inacceptabilei inovaţii dogmatice a treptelor clericale până la articole ce se contrazic sau se anulează reciproc, sau lipsa unor precizări esenţiale, fără de care cele mai rătăcite răstălmăciri teologice capătă cale liberă.

 

Despre toate acestea, cu multe amănunte şi informaţii, s-a scris şi s-a publicat în Grecia şi Ucraina, în Bulgaria, Gruzia şi alte părţi ale Bisericii celei Una, precum şi în România. Dacă vom adăuga unele materiale, nu o facem spre a vă învăța ceva, căci suntem încredinţaţi deplin că ştiţi prea bine cât de adevărate sunt cele pe care vi le-am scris, ci doar spre a întări mărturia noastră în faţa istoriei, pentru cei care nu o cunosc, şi a vă pune la îndemână mijloace prin care să susţineţi singura hotărâre posibilă: respingerea categorică a Sinodului din Creta (2016).

 

Înaltpreasfinţite Stăpâne, cunoaşteţi dragostea noastră nestrămutată faţă de Biserica lui Hristos, dragoste pentru care Părintele şi Duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirii Paltin, şi-a dat sângele şi viaţa, petrecând ani de chinuri cumplite, fără şovăire, fără a da înapoi. Sunt vremuri în care exemplul Părintelui Justin Pârvu trebuie să ne stea înainte, alături de pilda strălucitoare a tuturor mărturisitorilor din prigoanele comuniste.

Chiar dacă acum prigoana nu este, sau încă nu este, la asemenea răutate ca atunci, ştim foarte bine că sunt şi acum presiuni foarte mari pentru ca Biserica Ortodoxă Română să primească lucruri ce sunt străine Ortodoxiei. Ştim şi că aţi dat o luptă grea pentru a feri Biserica Românească de asemenea cădere. Şi cu lacrimi vă rugăm: continuaţi lupta, respingeţi Sinodul din Creta. Ceea ce nu aţi putut câştiga acolo, câştigaţi acum! Căci nu este vorba despre vreun interes omenesc, limitat şi meschin, ci despre datoria cea sfântă şi nesfârşit de înaltă a mărturisirii şi propovăduirii Învăţăturii lui Hristos, aşa cum Însuşi Mântuitorul ne-a lăsat-o, tezaur, până dincolo de sfârşitul lumii.

Uitaţi-vă, Preasfinţitul nostru Părinte şi Păstor, la valurile care se ridică: orice rătăcire duce la naşterea unor răspunsuri extreme. Rătăcirile ecumenismului, ultraclericalismului şi etnofiletismului care au condus la felul în care a fost organizat şi desfăşurat Sinodul din Creta, şi care, în ciuda luptei Delegaţiei B.O.R., răzbat din documentele sale, stârnesc reacţii tot mai puternice. Chiar dacă nu se aud până la înălţimea Sfântului Sinod, vocile care cer întreruperea pomenirii ierarhilor sunt multe, foarte multe, şi foarte hotărâte, dar foarte grav este că dincolo de ele se aud deja şi glasuri ale unor grupări centrifuge, unele dorind şi luptând pentru sfâşierea Bisericii, glasuri care pot găsi tot mai mulţi ascultători dacă tulburarea continuă şi se adânceşte. Este limpede că respingerea Sinodului din Creta este cea mai clară şi eficientă vindecare a tuturor acestor valuri şi rătăciri, de fapt singura vindecare cu putinţă.

 

Vă scriem acestea cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Nu ca şi cum am putea să vă învăţăm ceva, căci cum am putea să vă învățăm noi, cei lipsiți de viețuire curată si de cunoștință luminată? Ci venim înaintea Înaltpreasfinţiei voastre, ca înaintea unui Părinte și Păstor preabun, ce își pune sufletul pentru fiii sau oile sale, doar aducându-Vă aminte de cele pe care prea bine le cunoaşteţi şi astfel să risipiți tulburarea apărută în Biserica lui Hristos, aducând pace și lumină prin aplicarea dogmelor și învățăturilor cele sfinte ale înaintașilor noștri, ierarhi sfinți și temători de Dumnezeu, ce și-au apărat credința și turma cu prețul vieții.

Binecunoscând evlavia și dragostea Înaltpreasfinţiei voastre față de Tradiția Bisericii noastre și rânduielile sfinte ale Dumnezeieștilor Părinţi, cât și prețuirea pe care ați manifestat-o de atâtea ori față de mult iubitul nostru Părinte Duhovnicesc, de vrednică pomenire, Arhim. Justin Pârvu, aducem înaintea Înaltpreasfinției Voastre cuvintele purtătoare de duh ale Părintelui nostru, un neostoit luptător pentru dreapta credință, luptător în faptă și în cuvânt, cuvânt plin de dragoste și mângâiere, dar totodată de înțeleaptă mustrare: „Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili curăția ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede… Canoanele Sfinţilor Părinţi nu sunt numai pentru noi, românii, Biserica Ortodoxă, sunt pentru toată lumea creştină. Aşa încât, scopul nostru este, cum am spus şi adineaori, este mântuirea omului. Acestea sunt mijloace de mântuire a omului. Cum noi am început să eliminăm, să facem concesii pe aceste baze, am început să ne destrămăm şi morala şi viaţa noastră creştină. Aşa încât scopul nostru este de a ridica pe om, cu slăbiciunile lui, spre înălţimea, linia Bisericii, linia canonică, nu să scoborâm noi Canoanele şi rânduielile Sfinţilor Părinţi la slăbiciunea şi neputinţa omenească. Că tocmai aici se vrea să se şi ajungă. Să ajungem la desfiinţarea lor şi omul rămâne în toată splendoarea, în toată neputinţa lui ca şi cum peste el nu mai există nimeni. Ori aceste Canoane, aceste rânduieli sunt formate de sfinţi şi rămân sfinte şi noi trebuie să ne conformăm. Neconformarea faţă de ele înseamnă pieirea noastră sufletească şi sufocarea noastră spirituală”[1].

În temeiul celor mărturisite mai sus ,

Vă asigurăm de dragostea noastră fiiască şi de rugăciunile neîncetate pe care le ridicăm pentru ca Dumnezeul Adevărului, cel ce a întărit pe mucenici, să Vă întărească în mărturisirea cea sfântă și Vă cerem cu smerenie să înaintați Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre reanalizare documentele din Creta și respingerea Sinodului care a provocat multă tulburare în sânul Bisericii.

Cu smerenie și fiiască supunere,

Obștea mănăstirii Paltin Petru-Vodă și preoții slujitori

11 August 2016, la prăznuirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

 

Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

[1] Preluat din cartea Părintelui Justin Pârvu, Biserica și noile erezii, Fundația Justin Pârvu, 2016, p. 32.

 

Reactia Mitropoliei Moldovei:

COMUNICAT DE PRESĂ în legătură cu reacții ale unor credincioși din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei față de Sinodul din Creta

13 august 2016

Scrisoare deschisă

În ultima vreme, pe adresa Arhiepiscopiei Iașilor au fost trimise mai multe memorii în care s-au exprimat diverse opinii în legătură cu întrunirea Sfântului și Marelui Sinod din Creta (18-26 iunie 2016).

Răspunzând acestor memorii și dorind a prezenta lămuririle necesare în legătură cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment bisericesc, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor aduce la cunoștința celor interesați următoarele:

1.În cadrul Sinodului din Creta au fost aprobate o serie de documente publicate și în limba română pe site-ul basilica.ro(la http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-marelui-sinod-i…). Pe marginea acestor texte există o serie de reacţii sau analize, atât ale clerului, cât şi ale poporului dreptmăritor.Acest lucru este firesc şi este semn al unei Bisericii vii. Dialogul, dezbaterea, chiar luările de poziţie critice, dacă sunt purtate onest, în duh de pace şi de unitate, pot ajuta la limpezirea unor aspecte problematice. Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan este preocupat de aceste aspecte și receptiv la gândurile exprimate, mai ales de către fiii eparhiei pe care o slujește. De altfel, această preocupare este o constantă în lucrarea Înaltpreasfinției Sale, manifestată atât înaintea, în timpul, cât și după întrunirea sinodală din Creta. Astfel, în timpul întâlnirii din Creta, Părintele Mitropolit Teofan a avut mai multe intervenții făcute în „cuget bisericesc ortodox, bazat pe învățătura Bisericii”, potrivit mărturiei Mitropolitului Ierotheos Vlachos, participant la Sinodul din Creta.

Cele mai multe reacții au loc în legătură cu documentul intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. În acest document se afirmă că:

a) Biserica Ortodoxă este „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 1);
b) „ (…) bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21);
c) Există o „criză profundă prin care trece mișcarea ecumenică” (art. 7);
d) „Biserica Ortodoxă, (…) participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18);
e) „Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19).

Cu toate aceste precizări și altele asemănătoare, documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” este cel mai dezbătut și criticat text dintre toate cele care au fost adoptate în Creta. Trebuie, de asemenea, menționat faptul că nu toți participanții la Sinodul din Cretași-au însușit textul respectiv. Aflându-se în dezbaterea Bisericii și ținând cont de faptul că patru dintre cele 14 Biserici Autocefale nu au fost reprezentate la acest sinod, putem considera acest document în stare de analiză, nedefinitivat.Lipsa unui consens panortodox plasează documentul într-un proces de revizuire totală sau parţială, fiind necesare discuţii, amendamente sau completări în cadrul unei viitoare întruniri a Sfântului şi Marelui Sinod.

2.Regretăm că, în contextul acestor dezbateri firești din Biserică, există și luări de poziție extreme, precum unele care se regăsesc în memoriul intitulat „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta”.Acest memoriu a fost înaintat Centrului Eparhial din Iași în ziua de 11 august 2016 și a fost publicat pe unele pagini de internet. Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credințăale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționeazădocumentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice aleacestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f.Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.
»

3. Este important să menționăm că unele persoane ce se regăsesc pe lista de semnături a memoriului „Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta” au precizat, după ce textul a fost publicat pe internet, că nu au avut știință că în document se propuneîntreruperea pomenirii ierarhului la sfintele slujbe.Prezentăm în anexă,punctul de vedere al Ieroschimonahului Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria, așezat de inițiatorii demersului ca prim semnatar. Această poziție este asumată și de către alți semnatari, precum Ieromonahul Sava Popa de la aceeaşi mănăstire și Preotul Postelnicu Constantin Ciprian din Războieni (Neamţ). Precizările acestor părinți arată maniera nepotrivită prin care cel puțin o parte dintre semnăturile alăturate memoriului menționatau fost colectate.

4.Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan îndeamnă poporul dreptmăritor din Arhiepiscopia Iașilor la rugăciune pentru ca Hristos-Domnul să lumineze şi să înţelepţească pe toţi cei implicaţi în această dezbatere. Este necesar a aborda cu discernământ provocările împreună-vieţuirii în Biserică, în vederea păstrării unităţii întru Adevăr şi a comuniunii de iubire între mădularele acesteia.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Anexa 1: Scrisoarea P.Cuv. Ieroschimonah Simeon Zaharia către I.P.S. Mitropolit Teofan

Anexa 2: Mesajul P.Cuv. Ieroschimonah Simeon Zaharia către fiii săi duhovniceşti


Reactii ale Pliromei la Sinodul din Creta. Scrisoarea deschisa catre Sinod


29D200E5-AEF7-488E-B03A-686D6C9FE45F_mw1024_s_nScrisoare deschisa Episcopului Sofronie Drincec.

La initiativa unor preoti si credinciosi din Bihor, ASTRADROM a demarat campania de strangere de semnaturi pentru sustinerea dreptei credinte ortodoxe si anularea articolelor eretice din documentele finale ale sinodului din Creta. Scrisoarea este adresata personal Episcopului Sofronie de la Oradea, superiorul nostru canonic, cât si intregului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

    Dorim ca in urmatorul Sinod al BOR, ce va avea loc in curand la Bucuresti, sa se tina seama si de cererile noastre. Vrem ca demersul nostru sa se desfasoare in conformitate cu principiile si procedurile canonice ale Bisericii Ortodoxe, astfel incat semnatarii scrisorii noastre sa isi asume liber convingerea si raspunderea pentru marturisirea credintei pe care si-o pune sustinand aceasta scrisoare.

   Mentionam ca printre semnatarii documentelor finale ale sinodului din Creta este si preasfintitul nostru Sofronie al Oradiei. La conceperea textului am fost ajutati de preoti din eparhia Oradiei si, ulterior l-am consultat si cu teologi dogmatisti din cateva centre universitare. (Anca Avram – presedinte ASTRADROM)

Preafericite Parinte Patriarh,

Inaltpreasfintiti Parinti, Preasfintiti Parinti si

Preasfintite Parinte Episcop Sofronie, Episcop al Oradiei,

Ne adresam Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Romania, ca fii si madulare ale celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a Mantuitorului Iisus Hristos. Am citit si noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfantul si Marele Sinod din Creta” asa cum este numit el de catre organizatori.

Aceste texte le-am gasit pe siteul oficial al Patriarhiei Romane basilica.ro[1]. In calitate de membri ai aceluiasi Trup al lui Hristos care este Biserica Ortodoxa, am incercat sa intelegem, punand inainte gandul cel bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta.

In primul rand ne punem intrebarea legitima, daca acest Sinod este unul Panortodox sau este o etapa pentru pregatirea unui Sinod Panortodox, asa cum afirma Patriarhia Rusa, Patriarhia Antiohiei sau personalitati cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de Diokleea si alti ierarhi si teologi; aceasta datorita faptului ca din 15 Biserici Autocefale au participat doar 10, Orthodox Church of America nici macar nu a fost invitata, iar Patriarhia Bulgara, Georgiana, Antiohiana si Rusa au refuzat sa participe.

Domnul profesor de la catedra de Dogmatica Ortodoxa din Salonic, Dimitrie Tselenghidis numeste Sinodul din Creta in Scrisoarea sa catre Sinodul Bisericii Greciei: Conferinta- Congres, nicidecum Sinod[2].

O alta problema a Sinodului este tocmai lipsa de sinodalitate. Inca inainte ca ierarhii sa se intalneasca in Creta s-au tras semnale de alarma asupra organizarii acestei intalniri. Suspiciunile au planat foarte mult asupra felului in care s-a stabilit sa aiba loc votarea documentelor, astfel incat ierarhii participanti sa nu isi poata exprima opinia in intreg sinodul, totul reducandu-se la faptul ca fiecare Biserica Autocefala avea doar un vot. Din acest motiv unii ierarhi si teologi au numit intrunirea din Creta ca fiind o sinaxa largita a patriarhilor prezenti acolo deoarece cei care au ratificat textele au fost doar intaistatatorii (patriarhii), ceilalti chiar daca nu au semnat un text, sau altul, sau au avut comentarii de facut, nu au influentat ratificarea textelor.

Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Herotheos Vlachos (participant la Sinod) care a scris o ampla scrisoare in care explica de ce nu a semnat textul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine” si care numeste acest Sinod: „Sinod largit al Intaistatatorilor”. Tot el afirma: „Vreau să atrag atenția că textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat textul final. Am făcut-o în mod deliberat.”[3] … Continuare »


Sinaxar 5 august. Sf. Ioan Iacob de la Hozeva – Cateva minuni cutremuratoare


Sf. Ioan Iacob

Întâmplări minunate cu Sf. Ioan Iacob

Morți năprasnice pentru cei ce se împotriveau sfințeniei Sf. Ioan

Alături de Sfinții închisorilor, viața și personalitatea Sf. Ioan Iacob Românul reprezintă cea mai puternică mărturie ortodoxă contemporană. Românul sfânt în Ţara Sfântă”, este cea mai vie icoană a monahismului românesc din secolul de curând apus. O dovedesc minunile săvârșite la racla Sfântului, atât cele tămăduitoare de boli, cât și cele de îndreptare a stareților greci de la Hozeva, unii dintre ei căzuți în ispita ignoranței și a necredinței față de sfințenia cuviosului român.

Se știe că după ce moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape la loc pe Sfântul Ioan Iacob zicând că nu este sfânt. Alții au propus să-l mute în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare pe sub scara ce urcă spre clopotniță și mănăstire. Dar aici erau depozitate roabe, lopeți, saci cu ciment și tot felul de scule, pentru că pe atunci se lucra la drumul ce coboară spre mănăstire, așa încât gropnița era plină cu tot felul de materiale. Astfel, Sfântul Ioan Iacob a rămas în biserică deoarece grecii nu găseau un loc potrivit unde să-l pună. După un timp însă, Patriarhul și cei doi episcopi, văzând că se intensifică pelerinajul la moaștele sfântului și că multă lume vorbește despre Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, s-au întrunit din nou într-un consiliu și din nou au hotărât să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob, lucru care nu s-a mai întâmplat pentru că Patriarhul a făcut infarct și a murit, un alt episcop a făcut blocaj renal, iar pe parcursul unui an au murit toți cei trei care au vrut să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob[1].

 

Sf. Ioan Iacob„Pe toți sfinții i-ai tămâiat, dar cu mine ce ai?”

În anul 1965 starețul Amfilohie s-a îmbolnăvit şi a fost internat în spital. La Mănăstirea Hozeva a venit de la Sf. Munte un ieromonah sârb, pe nume Grigorie care nu ştia să citească bine greceşte şi avea grijă de mănăstire şi de Biserică, ceilalți fiind bătrâni. El aprindea candelele, tămâia și slujea Sf. Liturghie în duminici și sărbători. Auzind defăimările care circulau pe seama Sf. Ioan, le-a dat crezare și când ieșea în vremea sfintelor slujbe să tămâieze biserica, trecea cu vederea racla Sfântului. Întrebat de ce nu tămâiază racla cu moaștele Sf. Ioan, părintele Grigorie răspundea: „Știu eu de la Patriarhie că părintele Ioan nu este sfânt și că părintele Ioanichie l-a făcut sfânt”. Într-o dimineață în vremea sfintelor slujbe, tămâind biserica și moaștele Sfinților, l-a văzut pe Sf. Ioan ridicat în picioare, lângă raclă. Cuviosul l-a întrebat pe părintele Grigorie care era cuprins de spaimă: „Pe toți sfinții i-ai tămâiat, dar cu mine ce ai? Cu ce ți-am greșit, de nu mă cădești și mă vorbești de rău?”. După această întâmplare minunată, părintele Grigorie a dobândit multă evlavie la Sf. Ioan Iacob și tot el mărturisește că atunci când a fost ispitit de gândul plecării de la Hozeva, rugându-se la Sf. Ioan, acesta i s-a arătat din nou în biserica mănăstirii și i-a spus cu multă dragoste în glas: „Eu știu că ai plecat din Sf. Munte ca să rămâi aici, în mănăstire”. Mângâiat de această arătare, părintele Grigorie s-a întărit în răbdare și a rămas în continuare pe valea Hozevei.

 

Sf. Ioan Iacob moasteBlagoslovenia Sf. Ioan

În luna septembrie a anului 1988, egumenul Hozevei a plecat în Grecia, iar părintele ieromonah Grigorie a rămas să se îngrijească de pregătirile necesare praznicului Naşterii Maicii Domnului. S-a străduit ca treburile să iasă bine și toată lumea a fost mulţumită.
În a doua noapte după praznic, părintele Grigore a visat că se afla lângă racla cu moaştele Sf. Ioan. Deodată părintele Grigore l-a văzut pe Sfântul Ioan stând în picioare lângă raclă. Părintele Grigorie l-a întrebat: „Ce faci, părinte?”. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Bine”. Atunci Părintele Grigore s-a aplecat, i-a făcut metanie, i-a cerut blagoslovenie și i-a sărutat mâna. Sfântul i-a răspuns: „Domnul să te blagoslovească” și i-a făcut semnul Crucii deasupra capului. Când părintele Grigore s-a ridicat, nu l-a mai văzut și uitându-se în raclă, l-a zărit culcat cum era şi mai înainte.

 

Sf. Ioan Iacob de la Neamt HozevitulCum a mustrat Sf. Ioan pe starețul Sinesie

În anul 1988, Patriarhul Diodor l-a numit stareț la Hozeva pe ieromonahul Sinesie, dându-i ca ajutor pe diaconul Nichiforos. Ambii slujitori nu aveau evlavie la Sf. Ioan Iacob și adeseori îl defăimau. Într-o zi, când în mănăstire au venit mai mulți pelerini români, starețul Sinesie l-a certat pe părintele Ioanichie pentru că i-a dus să se închine la racla Sfântului și pentru că le-a oferit învățăturile și poeziile Sfântului cuprinse în cartea Hrană duhovnicească. Tulburat peste măsură, starețul i-a interzis părintelui Ioanichie să mai scrie ceva despre Sf. Ioan, zicând că trupul îi miroase urât și trebuie îngropat. Părintele Ioanichie a oftat adânc și cu multă mâhnire i-a zis: „Nu se vor împlini nici 40 de zile și împreună cu ucenicul tău Nichiforos veți vedea dacă Sf. Ioan este Sfânt sau nu”. A doua zi dimineață, starețul Sinesie a intrat în biserică, având barba tunsă. Când părintele Ioanichie l-a întrebat de ce și-a tuns barba, el a răspuns: „Astă-noapte a venit un călugăr la mine, m-a bătut cumplit și mi-a dat foc, dar în chilie nu aveam nimic ce putea arde, în afară de barbă”. Vreme de 40 de zile, acel călugăr, care putea intra în chilia starețului prin ușa încuiată, a venit în fiecare noapte și l-a bătut până când părintele Sinesie și-a mărturisit greșeala și a fost iertat de Sfântul. Diaconul Nichiforos, deși cunoștea ce i se întâmpla starețului, a continuat să-l clevetească pe Sf. Ioan. După o vreme a început să meargă pe la beduini, să mănânce și să doarmă prin colibele lor. După șase luni de zile a plecat la Ierihon, s-a dezbrăcat de hainele călugărești și a trecut la musulmani, primind numele de Mustafa și căsătorindu-se cu o femeie arabă care avea doi copii.[2]

 

Sf. Ioan Iacob Hozevitul 5 augustDupă cele petrecute cu starețul Sinesie și cu diaconul Nichiforos, Patriarhia Ierusalimului a numit un nou stareț, pe părintele Antonie de la Mănăstirea Sf. Sava, care nici nu-l defăima pe Sf. Ioan, însă nici nu-l cinstea. Într-o zi, când starețul Antonie a venit în biserică pentru slujba Vecerniei, închinându-se la moaștele Sfinților din biserică, Dumnezeu i-a înmuiat inima și s-a închinat și la moaștele Sf. Ioan. După ce s-a închinat, a mers la strană și i-a întrebat pe părinți cine a stropit cu miresme racla Sf. Ioan. Cum nimeni nu făcuse așa ceva, părintele Ioanichie l-a încredințat că această bună mireasmă este permanentă la racla Sfântului, dar din pricină că starețul nu se închina niciodată la moaște, nici mireasma nu a simțit-o până atunci. Martor al vindecării unui copil demonizat la moaștele Sf. Ioan, starețul Antonie a recunoscut că defăimările pe seama cuviosului erau uneltiri iscate din invidie și rea-credință.

În luna august a anului 1992, după ce Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sf. Ioan Iacob, Patriarhul Diodor al Ierusalimului a hotărât să trimită în România o părticică din sfintele moaște prin doi episcopi greci care participau la o întrunire ortodoxă ce avea loc la Iași. Patriarhul i-a cerut starețului Antonie să-i aducă un deget de al Sfântului de la mâna dreaptă. Grăbindu-se foarte tare, starețul a deschis iute racla și rupând îndată un deget de la mâna dreaptă a Sfântului, a înțepenit pe loc, fiind cuprins de un fior rece, ca de moarte, din creștet până în tălpi. A simțit o mână rece pe cap, apoi un șuvoi rece ca gheața a început să i se prelingă pe șira spinării, după care niște valuri fierbinți îl sufocau, încât credea că-i va fi smuls sufletul din piept. Inima îi bătea cu putere, simțea cum capul îi plesnește, iar urechile îi vuiau cumplit și nu mai auzea și nici nu mai vedea nimic. Ar fi vrut să strige la Sfânt să-l ierte, dar nu avea nici glas. Doar mintea o avea limpede și de aceea a zis în gând: „Sfinte Ioane, am păcătuit mult înaintea ta din neștiință, dar te rog, iartă-mă și nu mă pedepsi pentru neștiința și păcatele mele!”. Îndată, starețul Antonie a fost slobozit de acele legături înfricoșate și a pus degetul Sfântului la loc. A căzut în genunchi lângă racla Sfântului, s-a rugat mult, după care plângând a intrat în altar și a îmbrăcat veșmintele preoțești, a cădit biserica și racla Sf. Ioan cântând în greacă troparul „Întru tine, părinte….”. Apoi a îngenuncheat din nou lângă racla Sfântului, s-a rugat îndelung, a deschis capacul de la raclă, a sărutat mâinile Sfântului și apoi a luat cu evlavia cuvenită degetul Sfântului și l-a pus într-o cutie de argint pe care a dus-o Patriarhului.

 

Arhim. Constantinos

 

 

 

 

 

[1] Cf. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Opere complete, Ed. Doxologia, 2013.

[2] Cf. Viața și minunile Sf. Ioan Iacob, coordonator L.S. Desartovici, pag. 79-90.


PS. Longhin de Banceni – Scrisoare catre Ierarhii ce au semnat in Creta


PS. Longhin de BanceniPreasfințiți Arhierei, сu durere-n suflet aș ruga pe toți frații mei să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Cu orice preț trebuie să ne apărăm și să păstrăm singura noastră credință Ortodoxă Sfântă și mântuitoare, să nu ajungem vânzători ca Iuda.
Nu-i nimic mai presus ca Adevărul în Dumnezeu: nici prietenia, nici pacea, nici viața, nici nimic altceva.
Sinodul din Creta (16 – 27 iunie 2016) este un Sinod al
fărădelegii, tâlhăresc, eretic, mincinos și viclean. Iar voi, frații mei arhierei, cum vă întoarceți înapoi acasă, la Patrie, la Biserică, la neam, la Trupul și Sângele nevinovat al lui Hristos, pe care L-ați vândut?
Cum vă veți apropia de Altarul lui Hristos?Cum veți săvârși tainele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, voi cei fără de har, vânzători și trădători?
Cum vă veți apropia de cele Sfinte, de credința Sfintei noastre Ortodoxii, de Dogme, de Canoane și de hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, care au statornicit tot ce avem nevoie pentru mântuire? Pentru ce apare necesitatea unui Sinod pan-ortodox fără ortodocși? Slujind în duhul Sinodului din Creta, n-ați slujit Adevărului ci duhului mondialismului ocult și dez-bisericirii, care netezesc drumul venirii lui Antihrist! Aceasta ați dorit?!
V-ați făcut vânzători de țară, de neam și de Dumnezeu!
Cum veți privi în fața lui Hristos și a credincioșilor din Sfânta noastră Biserică Ortodoxă? Cât de încercat a fost poporul ortodox și nu a cedat nici ateiștilor, nici comuniștilor, nici ereticilor, prin câte greutăți și încercări a trecut, dar au rămas credincioși Domnului?!
Iar noi astăzi ca niște blestemați ne-am vândut tot ce am avut mai sfânt – credința în Dumnezeu. Nu vă este milă de acest popor pentru care va trebui să dăm răspuns în fața Domnului?!
Cei ce ați lucrat pentru acest Sinod al fărădelegii și ați fost de acord prin semnarea voastră, dar în ultima clipă v-ați oprit, aduceți pocăință în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Lui, în fața Sfinților Părinți și a întregului popor ortodox.
Dacă nu veți renunța la toate temele acestui Sinod va veni mânia lui Dumnezeu peste voi, lucrători ai fărădelegii!
N-aveți mustrare de conștiință chiar cei ce ați tăcut?!
L-ați vândut pe Dumnezeu, adunându-vă cu ecumeniștii și îmbrățișând toate ereziile și învățăturile lor.
Voi, toți cei care ați participat la acest Sinod v-ați întors fără de har!!!
Cine sunteți voi mai departe? Mai degrabă nu v-ați fi născut, decât să ajungeți vânzători de cele Sfinte și lepădați de Duhul Sfânt!
Chiar nu ne mustră conștiința de ceea ce-am făcut?
Nu ne pare rău că după 2000 de ani iarăși devenim Ane și Caiafe și ne vindem Adevărul Sfânt?!
Vă rog și vă îndemn să rămânem copii supuși și ascultători de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, Canoane, Dogme și Tradiția ei, pe care le ştim cu adevărat având mărturia atâtor sfinți care s-au mântuit, și a întregului popor ortodox; de ce căutăm să schimbăm și să ne opunem Sfântului Adevăr?

În Ortodoxie nimic nu este irecuperabil, de aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă în staulul Turmei lui Hristos, în Biserica cea Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Cu dragoste frățească în Hristos,
Episcopul Longhin de Bănceni

sursa: sinodultalharesc