Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei


Vino să descoperi colindul care a păstrat trează speranța în temnițele comuniste! Duminică, 17 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Centrul de evenimente Agora.

Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei-Concert de colinde în Iași 17 Decembrie ora 17

 

Ediția din acest an a tradiționalului Concert de colinde este încununarea anului omagial 2017 dedicat sfinților din închisori. Crăciunul acestor oameni, care și-au schimbat viața și au ales să se „nască din nou” mărturisindu-L pe Hristos, a fost o premiză pentru libertatea de după 1990 dar și pentru o libertate lăuntrică a Bisericii ale cărei roade încă le mai culegem la 70 de ani după momentul istoric al mărturiei lor.

Vor concerta: Corul Mănăstirii Diaconești,  Corul „Cuviosul Iosif” de la Mănăstirea Văratec, Corul Mănăstirii Paltin – Petru Vodă, Corul academic „Byzantion”, Corul „Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași.

Intrarea este LIBERĂ în baza locurilor disponibile!

INFO

Centrul Agora

Șoseaua Nicolina 115, Iași

mmb.ro


Colind Basarabean cântat de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă


                                               Versuri Colind Basarabean:

 

Tu ești lumina cea sfântă
Precistă blagoslovită
Că ai născut pre Fiul Sfânt
Oamenilor pre pământu’.

Tu ești cinste îngerească
Și slavă apostolească
Biruința sihăstrească,
Nădejdea călugărească.

La toți sfinții ești cunună
Cu Cocon Fiu împreună
Toți se satură cu tine
De Dumnezeiasca pâine

Tu ești izvor de viață
Adăpi bine cu dulceață
Și ești Maica adevarată
C-ai nascut Fiu făr’de tată.

Mai întai și mai cinstită
Decât soarele mai sfânta
Întru totul ești sfințită
De David ești proroocită

De-nțeleptul Solomon
Și de Sfântul Ghedeon
Ești ieslea sălășluită
Și cartea pecetluită

Cartea ne scrie cu drepții
Unde doresc înțelepții
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie.


Colindul Sfântului Andrei, Apostolul Neamului românesc



Părintele Justin Pârvu: Despre dezvoltarea filocalică a vieții monahale și laice


Justin ParvuDe vorbă cu Părintele Justin Pârvu

Despre dezvoltarea filocalică a vieții monahale și laice

Despre rânduială și categorii de nevoitori

Într-o mănăstire, stareţul şi economul trebuie să dea ascultări fraţilor, după capacitatea, înclinarea şi pregătirea duhovnicească a fiecăruia. Să observi ceea ce Dumnezeu i-a sădit în firea lui şi spre aceea să-l orientezi. Vin, de pildă, în mănăstiri firi mai contemplative care au nevoie de o povăţuire duhovnicească, şi nu doar de muncă. Ei, dacă îl dai pe mâna unui econom, pe mâna unui duhovnic, care n-are oarecum o cultură şi o pregătire duhovnicească, pentru că el este un om practic, un om mai dur, un om mai lipsit de sensibilitate şi nu-l poate înţelege pe omul acesta care a venit după altceva, el se izbeşte aici de o stare de lucruri încât, săracul, îl faci să iasă din mănăstire. Este astfel un suflet pierdut, pentru că băiatul ăsta avea idealul lui: că în mănăstire poate găsi o viaţă de trăire autentică şi de asceză. Ei bine, aici nu găseşte, se retrage din nou în lume, începe să nu mai creadă, şi astfel omul acesta devine un om potrivnic de acum înainte şi vieţii creştine, nu mai vorbesc de viaţa de mănăstire în sine care, chipurile, este locul de desăvârşire a creştinului, că doar asta urmărim: desăvârșirea sufletului.

Şi vine al doilea tip de om, vine omul practic, omul căruia îi place să lucreze pentru mănăstire, se zbate toată ziulica să facă totuşi ceva pentru ataşarea lui în locul în care se găseşte. Ei, pe acesta să-l laşi să-i ofere lui Dumnezeu cu bucurie ceea ce poate el să jertfească. Ştiţi istorisirea aceea cu fratele acrobat care intrase în mănăstire şi care nu ştia să facă decât tumbe în faţa icoanei Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului îi spusese să facă ceea ce ştie el mai bine. Iar Maica Domnului şi Pruncul au primit jertfa lui nevinovată, şi chiar Preacurata îi ştergea broboanele de sudoare de pe faţă cu cinstita ei mahramă.

E bine ca ceea ce facem pentru Dumnezeu să facem cu bucurie. Mai era o pildă, când Dumnezeu aude din adâncurile iadului o cântare, cum cineva Îl slăvea din acele chinuri. Şi-l trimite pe Sf. Arhanghel Gavriil să vadă ce se aude. „Auzi, Gavriile, se aude ceva în adâncuri, se aude o cântare, în vaietele acelea, deosebesc o voce, ia du-te şi vezi, adă sufletul de acolo, ridică-l”. Şi l-a ridicat Gavriil, Sfântul Arhanghel şi l-a adus în faţa Domnului: Dacă birui tu suferinţa prin cântare, treci la locul tău dincoace şi cântă veşnic, lăudând pe Domnul” – şi l-a trecut în rai. … Continuare »


Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa: Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc!


IN MEMORIAM Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

 

Exilat în America. „Socot că Dumnezeu a rânduit așa!”

Eu nu am cerut să plec din țară. În perioada imediat următoare după ce am ieșit din închisoare în ’84, eram păzit cu toată familia. Timp de 24 de ore, cred că se perindau pentru paza noastră, aproape 60 de ofițeri de securitate, civili, jandarmi cu arme, polițiști cu câini și așa mai departe. Într-o bună zi, era pe la începutul lui august 1985, a pătruns în casa noastră un funcționar de la Ambasada americană, însoțit de șoferul lui și care ne-a spus să mergem cu ei la Ambasadă să depunem jurământul pentru că plecăm în America. Am fost foarte surprins și tulburat. Nu cerusem să plec, în cele din urmă am plecat cu ei. Am spus: „Domnule, nu ne vor lăsa polițiștii să plecăm”. Jos la parter era plin de polițiști. „Noi am aranjat cu autoritățile”. Și într-adevăr nu ne-a oprit nimeni. Am plecat, am depus jurământul la Ambasadă, după aceea ne-au dus ei până la biroul de pașapoarte și am primit pașaportul constatând că el fusese eliberat cu un an înainte, în momentul în care am fost eliberat. Deci, cu un an înainte, pașaportul fusese eliberat pentru noi, dar Ceaușescu mă ținea încă drept un ostatic de târguială, de câștig al clauzei. Și la câteva zile, a trebuit să plecăm. Eu am spus: „Vreau să mai stau câteva zile să-mi pregătesc bagajele”. Îmi era frică să plec în necunoscut. Dar mi s-a spus: „Dacă mai întârziați, Ceaușescu își poate schimba gândul”. Și atunci m-am lăsat dus așa. Socot că Dumnezeu a rânduit așa. E un destin pe care l-am urmat. Adeseori în viața mea am făcut trei tentații să scap dintr-o situație. Dacă a treia tentație dădea greș, renunțam. De data aceasta am făcut prima tentație și am plecat.

 

Cum au fost scrise Cele 7 Cuvinte către tineri

Cele șapte predici: Șapte cuvinte către tineri cum le-am intitulat eu, au fost de inspirație divină. Mărturisesc că indiferent de cât foc am avut ulterior, niciodată nu am ajuns la nivelul de exprimare teologică la care am ajuns atunci și pot să vă spun acum, că cu două zile înainte de predică – predica o țineam în fiecare miercuri din săptămânile Postului Mare, deci șapte săptămâni, șapte predici – adică luni nu știam ce trebuie să spun. Marți seara, Dumnezeu îmi trimitea duhul inspirației și miercuri, mă prezentam cu predica. Am ținut predicile la Biserica Radu Vodă, la capela Seminarului Teologic și am avut audiență nu numai studenții de la Teologie, ci și intelectuali și alți studenții – interesant care erau cei mai mulți și cei mai devotați, erau cei de la Politehnică. Ei stăteau cu mine, pentru că predicam noaptea și pe la orele 11 sau chiar 12 se terminau predica și discuțiile. Iar ei mă însoțeau până acasă, pentru că de fiecare dată aproape, eram agresat de diverși tipi beți care voiau să mă agreseze când eram singur, amenințându-mă, numai pentru că eram preot – chipurile nu știau că sunt preotul Calciu, dar mă amenințau pentru că sunt preot și sunt escroc, înșelător de oameni ș.a.m.d. Acești studenți de la Politehnică au fost cei curajoși care m-au însoțit de fiecare dată acasă.

Colegii mei de la Seminar, forțați de ierarhi, la rândul lor forțați de Departamentul Cultelor, au încercat să mă determine să renunț. Argumentele lor nu erau de amenințare, ci de implorare, ca să spun așa: „Gândiți-vă, părinte, ăștia or să ne închidă Seminarul. Știți că ăștia nu au niciun fel de cruțare. Rămânem fără Seminarul Teologic din București. Ce ne facem? Nu o să mai avem preoți tineri”. Eu știam că lucrurile acestea nu se vor întâmpla. Convingerea mea este că ei credeau când afirmau lucrul acesta. Eu însă știam că nu se va întâmpla. Era și un calcul inteligent pe care îl făceam, că ei nu vor avea niciodată curajul să suspende un Seminar. Puteau să alunge profesorii, dar Seminarul nu îl suspendau. Pe de altă parte, cred că era și o încredere în puterea lui Dumnezeu. … Continuare »