Calendar ortodox 2015 cu Părintele Justin


Calendar de birou pe 2015, ce cuprinde sărbătorile ortodoxe, imagini inedite cu Părintele Justin şi cuvinte de întărire pentru credincioşi.
Preţ: 5 lei

Pentru comenzi accesaţi această pagină.


CALENDAR 2015 cu Părintele Justin Pârvu şi martiri ai temniţelor comuniste


calendar 2015

 

calendar 2015.coperta

 

Calendar de perete, editat de Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Format A3, color

Preţ: 12 Ron

Pentru comenzi accesati aceasta pagina sau la adresa de mail atitudini.pv@gmail.com


Părintele Justin Pârvu despre România de azi. „România azi nu mai există decât cu numele. Toţi se tem, şi Europa şi Moscova de o Românie unită”.


IMG_1621România azi nu mai există decât cu numele, şi nu numai România, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlată de ele însele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Românie liberă pentru că guvernul României este condus de marile puteri care stau ascunse în spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internaţionale. Democraţia nu există în rea¬litate, ea este numai în aparenţă şi ne dă nouă impresia că suntem liberi. Realitatea este doar în mâinile Comite¬tului Central care dirijează toată viaţa popoarelor. Este o evidentă înăbuşire a voinţei popoarelor şi o tendinţă evidentă de amestecare a neamurilor, ca oamenii să nu îşi mai recunoască mai întâi identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creaţie a lui Dumnezeu. …Naţiunile, la ora actuală, sunt descompuse.
Toţi se tem, şi Europa şi Moscova de o Românie unită. De aceea se şi introduc fel şi fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menţine şi accentua dezbinarea. Toţi au nevoie să fure bunurile şi pământurile României bogate. Şi unii şi alţii au interes să folosească ţara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri. De altfel s-a ajuns la un punct foarte înaintat al globalizării. La ora actuală putem spune că Europa este o moscovie peste tot, comunism.

Noi, românii, am fost tot timpul un piept şi spadă puternică de apărare a Occidentului de-a lungul istoriei. Carpaţii aceştia au fost ziduri de fier ce au pus stavilă tuturor celor ce doreau să cotropească Europa. Dar Occidentul a ştiut mai degrabă să profite de pe urma noastră şi niciodată nu ne-au fost recunoscători, iar acum se întreabă ironic oare de ce a ajuns românul să cerşească? Mai e şi vina conducătorilor noştri şi partidelor româneşti care s-au mâncat între ele şi s-au înghesuit care mai de care să trădeze mai repede şi să primească susţinere din partea marilor puteri. Dar toată această situaţie şi obişnuinţă în a trăda nu a făcut decât să slăbească rezistenţa şi bogăţia ţării. … Continuare »


Părintele Justin Pârvu : EUROPA OCCIDENTALĂ E O MOSCOVIE ÎNTREAGĂ ŞI ORICARE ALEGERI DIN ZONA NOASTRĂ SUNT DOAR PENTRU GLOATĂ


IuParintele Justin PVTinerii au căzut pradă ignoranţei. Situaţia din Moldova de peste Prut nu se va schimba niciodată, din motivul conjuncturii politice. Aşa o Basarabie ne-ar mai trebui… Cum s-o refaci ca să fie cea de altădată? România nu are resurse pentru sine. Dar să mai vină şi cu alte încărcături financiare? Mă impresiona odată naţionalismul şi ideea revenirii la hotarele istorice, însă am ajuns la concluzia că e o zădărnicie totală. Azi nu trebuie să ne mai gândim la hotare şi la naţionalism, ci să ne rezumăm la realizarea omului pentru mântuire. A ne împăca sufletele cu Mântuitorul Hristos este scopul şi rostul nostru.

Funcţionarea celor două mitropolii ortodoxe în R.M a adus dezbinare printre credincioşi. Ruşii au pretenţiile lor asupra bisericilor noastre, invocând chiar drepturi canonice, pe de o parte. Iar Mitropolia Basarabiei, pe de alta, se vrea a românilor şi invocă legislaţia europeană, ce-i permite libertatea activării. Cum vedeţi o rezolvare a acestei situaţii?
Mitropoliile au fost astfel aşezate în faţa lumii ca să compromită Biserica. Noi nu avem două mitropolii în Basarabia. Noi avem nevoie de unitatea creştină. Aceasta nu se face cu dihonia. O soluţionare a acestor chestiuni e posibilă doar în cazul unei situaţii politice europene favorabile, pentru că toate sunt legate de Moscova, fără care nu putem face nicio mişcare. Ce poate face Mitropolia Basarabiei cu drepturile sale, stipulate de legislaţie? Nu trebuie să renunţăm la ea, ci să avem mult calm şi înţelepciune cu care să ne putem ajuta creştinii noştri basarabeni.

De ce e dispersată Biserica Ortodoxă, în general?
Forţa naţiunilor e Biserica. Ai intrat aici şi începi să stăpâneşti „porţile” ei ce dirijează şi nu sunt proprii nici României, nici Bulgariei, nici Rusiei etc. Iudaismul dirijează, de fapt.

Mai mulţi politicieni de primă importanţă, în frunte cu preşedintele României, au tot declarat în ultimii ani că Unirea Basarabiei cu România se va face prin intermediul UE. Sunteţi de aceeaşi părere?
Nu am nicio speranţă în această privinţă, pentru că UE, la rândul său, e subordonată altui for superior, pentru care lucrează şi nu face mai mult decât îi dictează acela. Sunt nişte negustori, care deseori fac panică şi descurajare printre cetăţeni, prin introducerea diverselor „dihonii”. Basarabia este trunchiată, apăsată şi chinuită de Răsăritul care şi-a întins mereu carapacea peste ţara noastră. Eu mi-aş dori să ne unim cu basarabenii prin lupta împotriva păcatelor, a răutăţilor dintre noi. Abia atunci când vom aduce chipul nou al lui Hristos, vom putea să refacem unitatea spirituală. … Continuare »


Părintele Mihai Andrei Aldea: Istoria necunoscută a românilor – între trădare şi eroism



Părintele Arsenie Boca: Sfaturi de mare folos pentru suflet


Comentariu la Pateric al Părintelui Arsenie Boca1

• Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
• Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:
– Când sunt de la diavol, simţi tulburare.
– Când sunt de la fire, ne apărăm.
– Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simţim o pace, bucurie, mulţumire.
• Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
• Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
• Decât ceartă mai bine pagubă.
• Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
• Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
• Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
• Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
• Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
• Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.
• Să vă pregătiţi pentru martiraj.
• În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
• Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
• Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
• Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
• Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
• Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
• Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
• Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
• De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
• Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
• Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.
• Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.
• Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
• Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
• Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi. Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.
• Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
• În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
• Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
• Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.
• Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni. … Continuare »


Părintele Arsenie Boca în dosarele C.N.S.A.S. Autobiografie


4Subsemnatul m-am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul – în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii”, iscălită: „Boca Zianu cl. IV. Lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: o deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i fie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa, de pildă, mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit întrucât tocmai în anul acela, 1929, Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia şi m-am pomenit cu vreo câteva colege. Iar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică – Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistică comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz: prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văz dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale. … Continuare »


Predica Pr. Mihai Andrei Aldea la manastirea Paltin Petru-Voda, despre scoaterea religiei din scoli



„Unica posibilitate de a da chip omului de azi este jertfa, după exemplul contemporan al Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa” – de Sergiu Ciocârlan


p-Calciu-759x1024Părintele Gheorghe Calciu şi cele 7 Cuvinte către tineri – punte între generaţii
A rânduit Domnul să scriu încă o carte! O carte despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, model de bărbăţie duhovnicească şi de rezistenţă a Bisericii în vreme de prigoană. Mă minunez de purtarea Sa de grijă, fiindcă eu însumi aveam mare nevoie de ea. Dl. Costion Nicolescu îmi mărturisea, referitor la o carte publicată în aprilie, anul acesta, Literatura în lumina Ortodoxiei, că este un copil tare reuşit. Păstrând analogia, consider că Mărturisitorul de care vă temeţi este o minune de copil ce se naşte într-un moment foarte important al vieţii mele. Pentru mine este o bucurie, mai mare, cel puţin acum, decât bucuria care m-a însoţit la apariţia celorlalte cărţi. Nu am uitat de ele, ci participăm laolaltă la evenimentul minunat.
Despre ce este vorba mai exact într-o carte de aproape 500 de pagini? Părintele Gheorghe Calciu este surprins într-un decupaj ce vizează perioada martie-aprilie 1978, adică timpul în care îşi redactează cele şapte Cuvinte către tineri şi pe care le susţine în faţa elevilor seminarişti de la Seminarul Radu-Vodă din Bucureşti. Pornesc de la presupunerea că aceste Cuvinte nu vă sunt cunoscute. Ce importanţă au ele? Ce mai pot spune astăzi? Au trecut, iată, aproape patru decenii de când au răsunat aceste predici în biserica mănăstirii Radu-Vodă: la ce bun să le mai auzim şi noi astăzi? Nu trăim cumva alte vremuri? Am încercat să intru în logica unui cititor obişnuit, a unui cititor care vrea să fie lămurit cu privire la Cuvintele acestea. Merită citite? Din punct de vedere istoric, ele par anacronice. Astfel de fapte nu se mai petrec astăzi, în sensul că nu se mai dărâmă bisericile, Securitatea nu mai ameninţă din umbră, există libertate etc. De altfel, suntem tot mai mult şi mai des trimişi spre context. Este adevărat, contextul are un rol important în descifrarea sensului acestor Cuvinte, dar cu o condiţie: contextul să nu devină justificare pentru o gândire reductivă. Pentru a nu se întâmpla lucrul acesta, este nevoie de o delimitare: pe de o parte, există un plan socio-istoric, care poate fi reconstituit (contextul), iar pe de altă parte, este momentul uluitor de curaj şi atitudine care a marcat întreaga istorie ulterioară, iar consecinţele acestui act ajung până la noi şi trec dincolo.
În acest sens, istoria este o unitate, ceva nefragmentat: Duhul întinde punţi şi uneşte. Cuvintele acestea nu sunt nişte simple spuneri. Părintele însuşi mărturiseşte undeva că ele sunt adevărate revelaţii care i se dădeau de sus cu puţin timp înainte de miercuri, atunci când, seara, în timpul Postului Mare din anul 1978, se adresa tinerilor seminarişti. Consider că sub semnul acestor Cuvinte se leagă istoria de atunci cu aceasta de azi. Să stăm puţin şi să medităm asupra sensului profund pe care îl dezvoltă gestul Părintelui Mărturisitor Gheorghe Calciu în lumea noastră, în viaţa noastră. Poate că aceste Cuvinte ar fi trebuit reluate şi analizate atent, fiindcă în ele se găseşte posibilitatea noastră, a românilor, de a fi liberi. Posibilitatea de nu mai fi batjocoriţi de atâţia care zic că noi suntem laşi, că noi nu suntem ca grecii sau ca sârbii, că noi tăcem şi plecăm capul, că noi suntem cuminţi, prea cuminţi şi nu sărim imediat la război. Există în istoria noastră recentă gesturi şi atitudini marcante pentru conştiinţa întregii Românii. Nu zic că sunt uitate, dar sunt neaprofundate. De cei care sunt casapii acestei ţări, sunt marginalizate, banalizate, iar de către cei care suferă într-o Românie încătuşată astăzi, sunt insuficient însuşite. Vorbesc de Cuvintele Părintelui Calciu, vorbesc de testamentul uluitor al lui Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi!”, vorbesc de îndemnul lui Radu Gyr: „Ridică-te, Gheorghe, ridicăte, Ioane!”. Cum să fie înţelese acestea toate? Care să fie atitudinea noastră? Ce vom căuta şi ce vom găsi uitându-ne în adâncul acestor Cuvinte?
Sunt sigur că aceste Cuvinte nu sunt date nouă întâmplător. Există în ele ceva compatibil cu fiinţa noastră, ceva potrivit vieţuirii noastre în dorinţa de a-I urma lui Hristos. Nu mă voi referi la acestea toate, ci doar la Cuvintele Părintelui Calciu, cu toate că, implicit, căutând calea în aceste Cuvinte pătrundem esenţa tuturor răspunsurilor lui Dumnezeu către noi, românii. Istoria noastră este un dialog cu Domnul, dar din puţina dispoziţie de a asculta pe Domnul, nu reuşim să înţelegem istoria. Văicăreala cotidiană, sudalma, cârteala consistentă, toate acestea nu fac decât să confirme abandonul nostru. Şi, totuşi, nu este asta calea. Înţeleg foarte bine dificultatea asumării Cuvintelor astăzi. Este foarte greu să pretinzi după o biată lectură că ai găsit în Cuvinte ceva care te-a ţintuit. Fiindcă în aceste Cuvinte este multă durere, nu se poate atinge frecvenţa lor până când inima ta nu e dispusă să vibreze întru aceeaşi stare. Dispoziţia lăuntrică de a primi Cuvintele poate face dintr-o biată lectură o cale mântuitoare. Dar ai nevoie de multă iubire ca să poţi simţi acea durere şi să strigi Cuvintele în inima ta. Încă o dată spun: este o descoperire de la Dumnezeu ceea ce i s-a întâmplat Părintelui Calciu.

„În Cuvintele Părintelui Calciu am văzut că această cale a răstignirii este în vâna poporului român”
Atunci când Părintele era gata să renunţe, pentru că aceasta este atitudinea omenească, Dumnezeu i-a trimis pe acei tineri care l-au întărit şi l-au convins să poarte lupta mai departe. Încerc să pătrund sensul adânc al curajului Părintelui, un sens care s-a ascuns multora astăzi. De aceea şi Cuvintele li se par vagi, nedepline. Lucrurile stau în felul următor: Părintele a reuşit să depăşească în sus noianul de atitudini omeneşti într-un moment în care de peste tot veneau ameninţări, îndemnuri la cuminţenie, smerenie, ascultare. A rezista într-un astfel de context, total defavorabil luării unei decizii răscumpărătoare, ţine de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Curajul său nu este memorabil – ar fi prea puţin spus –, ci este o trăsătură definitorie a poporului român. Clătinându-se conştiinţele, Domnul a trimis semn că aceasta este calea.
Să vedem clar acest parcurs al nostru într-o lume încurcată şi întârziată în atitudini omeneşti. Suntem educaţi să primim gândul că timpul nostru nu mai suportă o astfel de atitudine. Dimpotrivă, îi este mai necesară ca oricând. Să legăm firul istoriei şi să vedem că lumea noastră s-a configurat datorită jertfelor, a curajului martirilor de a-şi pune viaţa pentru noi. Consecinţele actelor martirice se prelungesc în noi, în fiinţa noastră. Nu trebuie să curmăm aceste consecinţe, ci să ne lăsăm călăuziţi de ele. În Cuvintele Părintelui Calciu am văzut că această cale a răstignirii este în vâna poporului român: curajul de a spune cuvântul care ţine în sine curajul de a te lăsa oricând răstignit pentru ca viaţa cuvântului să nu piară. Puţini au înţeles la vremea respectivă forţa de pătrundere a acestor Cuvinte. Notele informative relevă faptul că setea de libertate care sălăşluia în Cuvinte i-a făcut să scape situaţia de sub control. Urmările atitudinii Părintelui Calciu nu au putut fi apreciate just de către autorităţile care controlau absolut orice. Deşi Părintele Calciu era în închisoare, afară, în colivia mare, se produceau anomalii. Cuvintele lucrau. Gestul de curaj dospea.
Dar consecinţele Cuvintelor nu se limitează la contextul acela. Noi înşine devenim oameni în contextul lor, deoarece contextul duhovnicesc al Cuvintelor este mai generos decât orice context istoric. Nu gândesc separat segmentele de istorie, ci, cuprinzând în mine însumi sensul Cuvintelor, străbat prin toate acele contexte unificându-le, fapt imposibil din punct de vedere logic. Avem, totuşi, un singur Domn, şi credem Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu. El este Cel Care a i-a dat Părintelui Calciu puterea Cuvintelor. Puterea mărturisitoare este inconfundabilă: ne adună de peste tot de pe unde ne-au risipit laşităţile noastre, fricile, slăbiciunile, nesinceritatea, amânarea. Nu trebuie interpretate ca fapt istoric izolat, ci ca paradigmă duhovnicească. Tot ce-i duhovnicesc este ieşit din comun, miră, surprinde. Curajul Părintelui nu este bravură, ci partea nobilă din noi care se revoltă împotriva a ceea ce este urât, încătuşat, prihănit, autosuficient.
Ar trebui să înţelegem fiecare cât de importante sunt Cuvintele astăzi. Simt în mine însumi că, dacă aceste Cuvinte n-ar fi fost spuse, tragedia României ar fi fost fără ieşire. Cu mucenicia Sfinţilor Brâncoveni e la fel. Cu fiecare Sfânt reuşim să ne închipuim pe noi înşine. Cine suntem noi? Am fi putut oare să ştim fără aceste răspunsuri minunate? Este firesc să cred că eu sunt ceea ce sunt datorită acestor Sfinţi, acestor Mărturisitori întru care Domnul a binevoit. A sosit vremea să pătrundem sensul adânc al Cuvintelor, să intrăm în contextul lor: un teritoriu aspru, plin de lupte şi de răni. Poate că suntem mai puţin pregătiţi ca niciodată să rezonăm la aceste Cuvinte, dar ne vom proba în focul lor. Vine timpul – şi a început deja – să mulţumim Domnului că ne-a dat, prin Mărturisitorul Gheorghe Calciu, Cuvinte vii.
Am scris cartea Mărturisitorul de care vă temeţi, fascinat de aceste Cuvinte, în care am văzut un curaj rar şi preţios: curajul de a nu tăcea atunci când de peste tot apasă teama. Nu am cum să nu mă gândesc la faptul că această carte ar fi fost imposibil de gândit în spaţiul cultural românesc din perioada de dinainte de ’89, din cauza fricii care era sistematic inoculată cetăţenilor RSR. Astăzi, paradoxal, pare şi mai greu de imaginat, fiindcă maladia aceasta a fricii a degenerat într-o puzderie de frici şi angoase care mişcă prin fire invizibile păpuşile gândurilor noastre, sugerându-le sensuri ce par a fi normale, fireşti, propunând o identitate-mutant: cea a omului fără chip. În mod real, unica posibilitate de a da chip omului de azi este jertfa, după exemplul contemporan al Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Cartea aceasta vine în ajutorul tinerilor de acum (pe umerii cărora este îngrămădit în mod furibund compromisul) prin restituirea imaginii unui Preot Mărturisitor care a spus NU compromisului, refuzând „tăcerea”, „cuminţenia”, „ascultarea”, „smerenia” pe care le-a denunţat ca slugărnicie, servilism şi obedienţă, adică tocmai neajunsurile societăţii româneşti de astăzi care are nevoie să fie primenită cu o atitudine demnă, curajoasă, de către o generaţie tânără pe care Hristos o aşteaptă să fie gata să sufere pentru Adevăr.

„Anii de comunism au germinat acest flagel al gheboşeniei”
Cititorul este pus în situaţia de a alege în ce sens poate să-şi edifice gândul, lumea lăuntrică, viaţa. Poate să fie un om, un erou, un mărturisitor al Adevărului, al libertăţii, un sfânt; sau poate să fie un ipocrit, un laş, un defector, o slugă. De fapt, aici este cheia înţelegerii situaţiei în care ne găsim astăzi noi, românii. Anii de comunism au germinat acest flagel al gheboşeniei care s-a răspândit neverosimil de eficace în societate, dictând realitatea zilei, actualitatea aceasta insuportabilă. După 1989, programul de pauperizare a ţării a fost atât de bine articulat, încât verticalitatea şi-a rupt spinarea în chingile lui. Stăpânii recenţi ai României sunt asiguraţi tot timpul de sociopsihologi (plătiţi cu sume de neimaginat pentru omul de rând) că sărăcia demoralizează, debilizează, dospeşte aluatul acru şi stătut al laşităţii, al poltroneriei. Îmi amintesc de felul în care mergea Mara, celebrul personaj al lui Slavici din romanul cu acelaşi nume, când n-avea bani: cu capul în jos, privirea plecată, adusă de spate şi cum mergea Mara atunci când a dobândit stabilitate financiară: călcând mai rar şi ţinându-se drept.
Astăzi, noi, românii, suferim mai mult decât oricând bătaia de joc făţişă a celor ce se cred şi s-au înfiinţat aici ca stăpâni ai noştri. Eu nu-i cunosc pe aceştia şi nu ştiu de unde vin! Durerea este că oamenii devin docili şi acceptă compromis după compromis, temându-se de izolare. Vor să fie cu cei mulţi. Dar cei mulţi, iată, sunt mânaţi cu biciul către staulul concentraţionar şi România e cu capul pe masă. Aşa se negociază cu noi: ca şi cu nişte câini, ca şi cu nişte animale. Ni se trânteşte bocancul pe grumaz şi dialogăm. Ei se răstesc la noi şi noi horcăim agonic. Speculând cuminţenia şi echilibrul acestui popor, îşi permit să fie legiuitori. Este o inflaţie de smerenie, o smerenie prost înţeleasă, prin care suntem siliţi să ne încovoiem tot mai mult. Biserica este atacată sistematic şi i se porunceşte să se integreze cât mai rapid într-o societate guvernată de minorităţi. Şcoala este îngropată efectiv în dosare, tabele şi analize şi profesorii sunt umiliţi printr-un plan de remunerare mizerabil. Sistemul de educaţie este solicitat agresiv şi profesorul se transformă din zi în zi într-un sclav pe plantaţie, înrobit de tot felul de dispoziţii aberante. Sistemul de sănătate a fost vândut şi noi trebuie să suportăm înregimentarea într-un nou sistem, pe cât de electronic, pe atât de parşiv. De ce? Cunosc mulţi oameni care refuză această îndobitocire, această înrolare nesilită în rândul celor ce vor trage la galere până la ultima suflare.

„Nu mai poţi fi om după ce ai anchilozat cu întreaga fiinţă în poziţie patrupedă”
N-avem ce face??? Ba da. Cu siguranţă avem de dat un răspuns mai devreme sau mai târziu. E timpul să învăţăm să pierdem. Să avem curajul să pierdem în ordinea aceasta pământească, lumească şi să câştigăm în planul conştiinţei. Nu suntem slugile nimănui! Cine are de gând să slugărească şi să se umilească la nesfârşit în faţa vremurilor ce vin tăvălug peste noi, s-o facă ţinând seama că umanitatea nu este o joacă: nu mai poţi fi om după ce ai anchilozat cu întreaga fiinţă în poziţie patrupedă. Sunt perfect conştient că Părintele Gheorghe Calciu ne învaţă să intrăm de-a dreptul în război, fără timorări, fără ezitări, fără regrete, ci cu bărbăţie, privind moartea în faţă, căci asta învăţăm din cartea aceasta: să murim nouă, adică visurilor noastre de ţărână, gândurilor slabe şi lesne de clătinat, lumilor noastre populate de temeri şi frici. Eu vreau să fiu liber, indiferent de consecinţele pe care le implică gestul meu. Nu vreau să tremur pentru un biet serviciu sau pentru că nu mai exist ca asigurat al CAS. Fiecare acţionează potrivit conştiinţei sale. Înţeleg libertatea ca luptă neîncetată cu propriile-mi patimi. Înţeleg libertatea ca luptă aprigă pentru cuvântul viu. Înţeleg libertatea ca delimitare clară de toate ameninţările acestei lumi, murind ei.
Nu poate să nu mă doară faptul că li s-a dat voie ucigaşilor să intre la noi în ţară şi să ne căsăpească. De aceea nu pot tăcea, de aceea mă rog, de aceea scriu. Şi eu, citind un cuvânt, un rând, o pagină, pot duce viaţa asta mai departe. Nimic nu-i uşor, fiecare pas e-o suferinţă. Dar, citind, poţi purta povara încă o zi, încă o săptămână, toată viaţa. Consider că Părintele Gheorghe Calciu este o tipologie vie, o definiţie a gândirii şi a rostirii româneşti tot mai urgisită, tot mai condamnată la dispariţie, deoarece există în ea o putere răscumpărătoare, un duh de restaurare a fiinţei româneşti care nu convine stăpânilor de azi. Războiul întru cuvânt îi înciudează pe cei ce produc subcultură a Duhului în serie. Oameni fără nume, fără atitudine, fără conştiinţă. Orice atitudine, orice împotrivire sau nealiniere se converteşte pentru stăpânii recenţi ai României într-un semnal de alarmă: nu cumva sclavul să se răscoale.
Închei, mărturisind că port deschis o luptă care nu are cum să se sfârşească până când toţi aceşti pretinşi stăpâni ai sufletului românesc nu vor abandona agenda lor mârşavă şi nu ne vor vorbi aşa cum merităm. Ne vor vorbi ca unor oameni, îi vom respecta şi le vom arăta bunăvoinţă. Ne vor porunci ca unor sclavi, îi vom ameninţa şi noi: în cuvânt şi în faptă.


MEMORIU CĂTRE CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE (C.N.A.S.)


Prin acest memoriu noi, obştea Sfintei Mănăstiri Paltin – Petru Vodă, respingem cardurile de sănătate în temeiul următoarelor motive:

1. Toate documentele pentru „Dosarul Electronic de Sănătate” (D.E.S.) arată că acceptarea cardului de sănătate se face prin acordul persoanei asigurate. În virtutea dreptului nostru de cetăţeni refuzăm să ne dăm acordul pentru acest card.

2. Toate documentele pentru D.E.S. arată că există posibilitatea legală a autentificării pacientului pe baza codului numeric personal (CNP) sau a codului de asigurat. Drept urmare, cardul de sănătate nu este necesar în mod real pentru funcţionalitatea sistemului D.E.S. Din punctul nostru de vedere cardul de sănătate se prezintă în clipa de faţă ca o formă de fraudare a cetăţenilor români prin una din cele două variante prezentate mai jos ori prin amândouă.

3. Respingerea de către noi a cardului de sănătate este în primul rând un protest al nostru faţă de sistemul de supraveghere electronică generală din România!
Acest sistem încalcă libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare. Hitler, Stalin sau Horthy ar fi fost fericiţi să dispună de o asemenea putere asupra cetăţenilor, de asemenea mijloace de supraveghere ce distrug orice intimitate a persoanei şi o transformă în individ controlat de autorităţi. Diferenţa tehnologică între tatuajele şi filtrele organizate de nazişti sau bolşevici şi sistemul actual de supraveghere electronică se suprapune peste aceeaşi patologie a controlului total asupra cetăţenilor.

4. Trebuie arătat că înfiinţarea D.E.S. încalcă legea protecţiei datelor personale şi constituie un abuz extrem de grav faţă de intimitatea cetăţenilor români. În fapt, putem spune, fără a exagera, că se constituie într-un act de trădare naţională. Existenţa unei baze de date online cu toate informaţiile despre starea de sănătate a cetăţenilor României echivalează cu oferirea acestor informaţii oricărui stat străin, oricărei puteri străine. Doar un om total lipsit de discernământ– medical vorbind! – poate crede că o asemenea bază de date poate fi securizată real, câtă vreme nu au putut obţine o asemenea securizare, instituţii mult mai competente decât autorităţile române. Autorităţi care, chiar în această campanie electorală, dar şi în multe alte împrejurări, au fost descrise de către parlamentari, foşti parlamentari şi alţi politicieni de frunte, ca fiind corupte şi incapabile! Cum s-ar putea avea încredere în autorităţile a căror corectitudine şi competenţă este negată chiar de către cei care le conduc? Este de amintit faptul că elevi de liceu din România şi alte ţări au spart firewall-urile unor organizaţii de mare prestigiu ca N.A.S.A. ori N.A.T.O. Este de amintit că ţări ca Marea Britanie sau Japonia au înregistrat pierderi de informaţii din bazele lor de date, uneori la dimensiuni uriaşe. Este de amintit că informaţiile medicale ale unei ţări au o uriaşă importanţă strategică şi dezvăluie nenumărate puncte vulnerabile atât ale unor persoane importante cât şi ale populaţiei, în general. Mai mult, datele medicale ale populaţiei sunt de maxim interes pentru corporaţii farmaceutice şi alte organizaţii medicale, pentru grupările ce se ocupă cu traficul de organe, traficul de droguri, traficul de medicamente etc. În faţa unui asemenea bloc de interese este evident că potenţialul real de securizare al D.E.S este practic nul. Simplul fapt că D.E.S. enumără de la punctul 1.1 (Descrierea generală a sistemului) nu mai puţin de 5 (cinci) categorii de persoane care pot accesa sistemul (medici, pacienţi, C.N.A.S., „instituţii medicale” şi Ministerul Sănătăţii) arată că breşele prin care informaţiile medicale să se scurgă spre terţi, au fost deja create. Lăsând la o parte problemele generale de corupţie şi securitate ale României, observăm uşor că o organizaţie interesată poate oricând folosi ca paravan statutul de „instituţie medicală” spre a ajunge în posesia dosarelor electronice. Este evident că aceste informaţii publice sunt binecunoscute specialiştilor, ceea ce înseamnă că autorităţile au expus conştient ţara unei vulnerabilităţi fără precedent.
Faţă de care protestăm prin respingerea cardurilor de sănătate şi prin memoriul de faţă!

5. Respingerea de către noi a cardului de sănătate este de asemenea un protest faţă de corupţia arogantă şi nemărginită a clasei politice, corupţie care produce înrobirea totală a celorlalte clase sociale şi distrugerea tuturor libertăţilor şi valorilor naţionale şi cetăţeneşti. Din acest punct de vedere este mai mult decât evidentă inutilitatea cardului de sănătate pentru un sistem onest! Datele medicale din acest card nu pot fi accesate în caz de urgenţă, deoarece într-un asemenea caz, posesorul nu mai poate spune parola cardului. Dacă medicii pot trece totuşi de parolă, cardul devine o primejdie directă pentru purtător, putând fi uşor accesat de oricine are puţine cunoştinţe tehnice. Mai mult, câtă vreme există D.E.S. ca sistem centralizat de date medicale ce poate fi accesat de către orice medic pe baza CNP-ului sau codului de asigurat, cardul de sănătate devine perfect inutil, medicul putând oricând obţine prin internet – prin cablu sau wireless – informaţii mult mai bogate şi mult mai complete decât cele câteva care pot fi înscrise pe card. Cardul este astfel un obiect cu totul inutil cetăţeanului! Cardul este de fapt o fraudă, având două scopuri posibile, eventual simultan: (a) obţinerea unor profituri necinstite de la bugetul de stat de către politicienii şi funcţionarii care implementează sistemul şi de firma/firmele producătoare (şi de întreţinere) şi (b) vulnerabilizarea cetăţenilor faţă de sistemul de supraveghere (prin obişnuirea lui cu actele şi controalele electronice).

6. Respingem cardul de sănătate deoarece introducerea lui reprezintă o fariseică batjocorire a libertăţilor cetăţeneşti. În documentele D.E.S. revine de mai multe ori afirmaţia „acord”. Acord pentru activarea cardului, acord pentru organizarea dosarului, acord pentru date suplimentare înscrise pe card… S-ar părea că totul se face cu acordul cetăţeanului, dar apoi se spune că în lipsa cardului de sănătate „nu puteţi primi servicii medicale plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale!”.
Această ultimă afirmaţie constituie un şantaj, având ca miză chiar sănătatea şi viaţa asiguratului care, chiar dacă plăteşte asigurările de sănătate nu poate beneficia de ele decât prin acceptarea cardului de sănătate… cu acordul său exprimat în scris! Se merge chiar până la a-l sili pe asigurat să declare că „a fost informat corect, complet şi accesibil ca limbaj privitor la diagnosticele, datele medicale care doresc a fi înscrise pe cipul cardului”. Desigur, fără a avea nicio alternativă la această declaraţie! Asemănarea cu sistemele nazist sau comunist este profundă, izbitoare şi revoltătoare! Şi acolo cetăţeanul trebuia să îşi „declare liber” adeziunea la sistem şi admiraţia faţă de Hitler, Stalin, Pol Pot etc., în caz contrar fiind, de asemenea, supus unor consecinţe directe care îi afectau sănătatea şi viaţa.

7. Este de observat că imensa majoritate a avantajelor D.ES., aşa cum sunt descrise ele în „Dosarul Electronic de Sănătate – informaţii generale”– sunt false, contradictorii şi exprimate într-un limbaj strict publicitar, lipsit de substanţă şi coerenţă. Pretenţia de „limitare a accesului la datele medicale” este strict publicitară, câtă vreme numărul căilor de acces este extrem de mare, după cum se vede chiar din posibilităţile de accesare exprimate în paragraful „…accesul îmbunătăţit la servicii, într-un mod securizat”. Oricine a lucrat într-o instituţie ştie cât de securizat este un calculator sau un program la care trebuie să apeleze frecvent mulţi operatori. În acest caz, foarte mulţi operatori. Inclusiv sub forma de „colaborare şi consultare a datelor clinice în timp real”, adică printr-o conexiune activă la internet cu securitate reală zero (singurele baze de date relativ sigure sunt cele la care nu se poate ajunge online). Alt exemplu de falsitate şi exprimare strict publicitară – spre a nu o numi înşelătorie – este „avantajul” exprimat prin „reducerea numărului de reexaminări, ale unui pacient, care nu sunt necesare”. Este evident că starea unui pacient se poate schimba foarte rapid şi orice medic responsabil va efectua reexaminări la fiecare revedere a pacientului şi chiar în condiţiile în care acesta a fost recent examinat de alt medic. Afirmaţia este goală de sens şi, din punct de vedere medical, îndeamnă la o superficialitate a tratării pacienţilor ce pune în primejdie viaţa acestora. Sunt doar câteva exemple din multele care arată că D.E.S. este un proiect implementat exclusiv din interese incorecte.
Drept pentru care protestăm împotriva lui şi îl respingem.

8. Un punct extrem de grav îl constituie uşurinţa cu care se pot modifica unele date din D.E.S., inclusiv acordul pentru donarea de organe. Deşi se pretinde că asemenea modificări trebuie făcute cu acordul scris al asiguratului, în realitate nu există mijloc de verificare a existenţei acordului scris! Altfel spus, dacă cineva modifică dosarul, orice medic sau instituţie care îl accesează are obligaţia legală să se conformeze dosarului electronic, fără a putea verifica autentificările scrise. Există aici o dilemă a autorităţilor peste care nu se poate trece: ori se dă un nivel ridicat de prioritate documentelor scrise şi atunci dosarul electronic devine inutil, ori se dă prioritate dosarului electronic şi modificările incorecte devin atotputernice! În forma de faţă orice hacker poate bifa opţiunea „Pacientul este de acord cu donarea” şi persoana devine client pentru traficul de organe. Persoana putând fi copilul oricărui cetăţean, fratele, sora, ruda sau prietenul oricăruia dintre noi. Zilnic dispar copii fără urmă, nemaifiind găsiţi vreodată. Zilnic sunt jafuri pentru valori de câţiva dolari. Ori, în funcţie de grupa sanguină şi alte caracteristici valoarea organelor interne ale unui copil sau adult – de la inimă sau rinichi la măduvă sau sânge – poate trece pe piaţa neagră a traficului de organe şi peste suma de 500.000 de dolari. Angajarea unui hacker, găsirea şi, dacă e nevoie, modificarea unui dosar, şi răpirea unei persoane se amortizează rapid cu sume mult mai mici. Prin urmare, în loc să protejeze asiguratul şi să îi dea şanse mai bune de sănătate şi de viaţă, D.E.S. îl expune pe asigurat, transformându-l în ţintă.
Fapt pentru care protestăm faţă de acest sistem şi îl respingem.

9. Precizăm în final că am trecut peste multe alte aspecte negative ale D.E.S., cardului de sănătate şi documentelor însoţitoare, ale felului în care acestea au fost realizate şi impuse cetăţenilor români. Şi încheiem prin a vă reaminti poziţia duhovnicului nostru, de veşnic amintire, Părintele Justin Pârvu:

Părintele Justin Pârvu, erou al rezistenţei împotriva sistemului totalitarist bolşevic, a văzut zorii unui alt sistem totalitarist, manifestat în primul rând prin eforturile uriaşe de îndosariere electronică şi supraveghere electronică a cetăţeanului. Având experienţa unui sistem totalitarist şi înţelegând viclenia „paşilor mărunţi” prin care asemenea sisteme s-au instalat în multe ţări de-a lungul istoriei, părintele Justin Pârvu s-a ridicat la luptă şi împotriva noului sistem. El a izbutit să obţină recunoaşterea oficială de facto a dreptului cetăţenilor la alternative faţă de actele electronice. Noi, ducând mai departe aceeaşi luptă pentru libertatea omului, libertate pentru care Domnul nostru Iisus Hristos şi nenumăraţi ucenici ai Lui s-au jertfit, cerem aici o alternativă la dosarul electronic de sănătate şi aşa-numitul card de sănătate. În cazul în care statul declară că nu poate asigura o astfel de alternativă cerem să se dea cetăţenilor libertatea elementară de a-şi îndrepta taxele medicale către instituţiile particulare care pot asigura alternative convenabile pentru ei.
Obştea Mănăstirii Paltin – Petru Vodă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”

preluat de pe http://www.paltin-petruvoda.ro/memoriu-catre-casa-nationala-de-asigurari-de-sanatate-c-n-a-s/