Sf. Nectarie de Eghina: „Dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici Ortodoxie”


x 6_feb_sf.fotieCare sunt cu adevărat motivele pentru care cei din Biserica Apuseană fierb de mânie împotriva lui Fotie?
Ce rău a lucrat el împotriva Bisericii Apusene, încât de zece secole aceasta să-și stârnească furia împotriva lui? Cum de timpul n-a putut s-o potolească și să aducă uitarea răului? De unde această neputință a timpului? Datorită amintirii puternice și de neiertat a presupuselor nedreptăți sau din cauza mărimii nedreptății?
Cu adevărat, cercetătorul istoriei este pus în încurcătură, neștiind pe care din cele două s-o accepte pentru a putea explica furia apusenilor împotriva lui Fotie. În istorie, în afară de acea faimoasă enciclică a lui Fotie, nu găsim nimic altceva care să le poată stârni mânia împotriva lui. Însă este oare acea Enciclică astfel alcătuită, încât să poată stârni împotriva lui mânia veșnică a apusenilor? Socotim că nu, deoarece datorită ei au fost reluate legăturile dintre Biserici: mai întâi sub Ignatie, când sinodul a validat legăturile dintre cele două Biserici, caterisindu-l pe Fotie, și a doua oară sub Fotie, când legăturile se strâng încă mai mult. Al VIII-lea sinod ecumenic îl dezvinovățește pe Fotie și-l recunoaște ca patriarh legitim și canonic al Constantinopolului și validează punctele de căpătâi ale mai vechiului său protest împotriva inovațiilor Bisericii Apusene, validare prin care întreaga Biserică dă mărturie despre dreptatea lui Fotie. La rândul său, papa Ioan l-a recunoscut în mod sinodal dimpreună cu hotărârile Sinodului Ecumenic. Nimic altceva n-a mai făcut Fotie.
Într-adevăr, nu există un motiv direct care să justifice furia apusenilor împotriva lui Fotie. Există însă un motiv indirect, deosebit de important: consecințele Enciclicei și hotărârile sinodului al VIII-lea Ecumenic. Enciclica lui Fotie, scrisă după cea dintâi urcare pe tronul Constantinopolului, a pus stavilă acțiunilor lui Nicolae în Bulgaria, făcând cunoscut bulgarilor cine este cel care învață credința cea adevărată, dreaptă și deplină; a atras atenția Bisericii de pretutindeni asupra inovațiilor Bisericii Apusene, Fotie fiind cel dintâi care a îndrăznit s-o denunțe ca înclinând spre erezie și s-o condamne; a apărat independența Bisericii Ortodoxe Grecești pe care Papii căutau s-o subjuge.

x agios-nektariosCe s-a stabilit la cel de al VIII-lea Sinod ecumenic
După cea de-a doua urcare pe tron, a reușit să dea o puternică lovitură semeției apusenilor, prin convocarea Sinodului al VIII-lea ecumenic și anatemizarea celor ce îndrăznesc să adauge ceva la Simbolul de Credință. Sinodul acesta i-a arătat Papei și oricărui episcop că este dator să respecte Simbolul de Credință al Sinodului de la Niceea, pe care l-au validat și confirmat și celelalte Sinoade Ecumenice. Sinodul acesta nu s-a mulțumit doar să valideze alegerea lui Fotie, ci doar că nu l-a divinizat arătându-l cu totul superior Arhiereului Romei. Când, în ultima ședință după nesfârșite elogii în favoarea lui Fotie, Procopie al Cezareei a strigat: „Acesta trebuia într-adevăr să fie sortit a sta în fruntea întregii lumi, în chipul arhipăstorului Hristos, Dumnezeul nostru”, locțiitorii Papei au confirmat cuvântul spunând: „și noi auzim acestea, cei ce locuim la capătul pământului”, ceea ce înseamnă că l-au înălțat pe Fotie pe o culme neîndoielnic superioară Arhiereului Romei. Iar în ședința a patra, locțiitorii Papei i-au acordat ei înșiși lui Fotie acel rang superior în lume întrucât, odată ce Sinodul a strigat: „nimeni nu trece cu vederea faptul că Dumnezeu sălășluiește într-însul”, locțiitorii Papei au adăugat următoarele, cuvânt cu cuvânt: „Mila lui Dumnezeu și insuflarea Lui au răspândit o așa lumină în sufletul curat al prea sfințitului Patriarh, încât strălucește și luminează la toată zidirea. Căci precum soarele, prin simplul fapt că străbate cerul, luminează întreaga lume jur împrejur, tot așa și stăpânul nostru, kir Fotie, șade în Constantinopol, însă strălucește și aruncă lumină asupra întregii zidiri”.
La 13 august 880 Papa Ioan al IX-lea, prin răspunsurile adresate împăratului Vasile și lui Fotie, a validat cele hotărâte de Sinod . … Continuare »


Noi pași spre erezia ecumenismului: Papa Francisc si Patriarhul Kiril al Moscovei se vor întâlni în Cuba


erezia ecumenismului

Traducere după – Sursa: (byztex.blogspot.ro)

În timp ce acest lucru nu este un semn al unui posibil sfârșit al schismei (sugerat de NPR), este remarcabil prin faptul că problema greco-catolică ucraineană (descrisă de Moscova ca o „rană deschisă”) nu este încă rezolvată.

(RT) – Capul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, se va întâlni cu omologul său Romano-Catolic, Papa Francis, în timpul unei vizite istorice în America Latină. Întâlnirea revoluționară este planificată la mijlocul lunii Februarie în Cuba.

Întâlnirea dintre șefii celor două biserici creștine mari ar fi o mișcare fără precedent de a repara o ruptură de un mileniu între ramurile vestice și estice ale religiei, care a început cu Marea Schismă din 1054.

Viitoarea reuniune confirmă statutul Rusiei în lumea creștină , în conformitate cu ambasadorul Alexander Avdeev Rusiei la Sfântul Scaun. „În centrul sancțiunilor occidentale, întâlnirea dintre cei doi slujitori este o confirmare a rolului Rusiei în civilizația creștină”, a declarat TASS.

Persecuția creștinilor în lumea modernă este principala problemă pe care o vor aborda cei doi lideri, spune Biserica Ortodoxă Rusă. Creștinii sunt printre minoritățile care suferă fiind în mâinile unor grupuri care aderă la ideologia radicală islamistă în locuri precum Irak, Siria și Somalia.

În plus față de Cuba, turul din America Latină al Patriarhului Kirill din 11-22 februarie mai include Paraguay, Chile și Brazilia. Întâlnirea cu Papa Francis va avea loc pe 12 februarie.

„Intersectarea obiectivelor au permis acestei întâlnire să fie organizate”, a comentat Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului Relații Externe Bisericii Ortodoxe Ruse.

„Situația din Orientul Mijlociu, în Africa de Nord și Centrală și în alte regiuni în care extremiști săvârșesc genocid împotriva creștinilor, necesită o acțiune imediată și o cooperare cât mai strânsă între bisericile creștine.

„În situația actuală, trebuie să punem deoparte neînțelegerile interne și să ne alăturăm eforturilor de a salva creștinismul în regiunile unde este supus la persecuția cea mai severă”, a spus el.

Sergey Brun de la Muzeul de Icoane Rusești a spus RT, că întâlnirea ar putea semnala o posibilă încălzire a relațiilor dintre Rusia și Occident.

„Este un semn că relațiile vor încălzi cel puțin între una dintre părțile bisericii ortodoxe, și anume Biserica Ortodoxă Rusă, și biserica de la Roma … Sper că va influența în mod pozitiv dialogul dintre Rusia și Occident .

„Pontiful va face o oprire in Cuba în drum spre Mexic.

Întâlnirea a fost pregătită timp de două decenii și atât Moscova, cât și Vaticanul au fost de acord că o țară neutră ar fi cel mai potrivit loc pentru aceasta. Austria și Ungaria au fost printre variantele luate în considerare, dar în cele din urmă a fost alesă Cuba. Este de așteptat ca Patriarhul și Papa să semneze o declarație comună după discuții.

Sfântul Scaun a numit viitoarea reuniune „un semn de bună credință” și a solicitat tuturor creștinilor „să se roage la Dumnezeu pentru binecuvântarea întâlnirii”, relatează Vaticanul într-o declarație.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă reuniunea va fi cel mai mare eveniment de afaceri externe de la reuniunea din 2007 cu Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, după un ruptură de 90 de ani.

Marea Schismă formalizează pauza de comuniune între părțile latină și greacă ale creștinismului după ani de acumulare a diferențelor de teologie, competență și ritual. Divizia a îndurat peste secole, anateme reciproce date de Papa și Patriarhul a ceea ce a fost Constantinopol (acum Istanbul) în 1054 și anulate abia în 1965.

Notă: Ridicarea acestor anateme nu este valabilă pentru ca nu este conformă cu dogma Bisericii Ortodoxe. Nimeni nu poate ridica anatemele Sfinților Parinți, ci ele trebuie reînnoite atâta timp cât „biserica” catolică persistă in erezie.


Patriarhia Ierusalimului va proclama canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ


Sf Ioan IacobPatriarhia Ierusalimului va proclama duminică, 31 ianuarie 2016, canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, informează părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. Patriarhia Română va fi reprezentată la eveniment de către o delegaţie a Bisericii noastre condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Ioan Iacob va avea loc la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe de la Hozeva. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu mai mulţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Hotărârea de proclamare a canonizării Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ a fost luată în şedinţa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, din toamna anului 2015.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor în 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, având zi de prăznuire 5 august, data trecerii sale la Domnul.

***

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie s-a dovedit un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.

După şase luni de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin, şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să urmeze Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să devină preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: Nu, eu vreau să mă fac călugăr! După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: Mănăstirea! Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui, şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind la călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Mănăstirii Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea, păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta, îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Ca pustnic, se hrănea doar cu pesmeţi şi puţine fructe. Obişnuia să se roage noaptea, singur, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

Cu aprobarea Patriarhiei Ierusalimului, în anul 1947, la 13 mai, este hirotonit diacon, în biserica Sfântului Mormânt, cu binecuvântarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh din Patriarhia Ierusalimului, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor români, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (sau Horat). După un an se retrage cu ucenicul său într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu săi dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, vieţuia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii, şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. La sărbătorile mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana împreună cu ucenicul său, şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.

În vara anului 1960 era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata Sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, depunând Sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă îl primesc.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul Sfinţilor, la data de 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

(Text preluat de pe www.basilica.ro)


Parintele Justin Parvu despre Basarabia si drama ei: „Basarabenii sunt sufletul nostru, noi respirăm odată cu ei”


Parintele justin ParvuMai mulţi politicieni de primă importanţă, în frunte cu preşedintele României, au tot declarat în ultimii ani că Unirea Basarabiei cu România se va face prin intermediul UE. Sunteţi de aceeaşi părere?

Nu am nicio speranţă în această privinţă, pentru că UE, la rândul său, e subordonată altui for superior, pentru care lucrează şi nu face mai mult decât îi dictează acela. Sunt nişte negustori, care deseori fac panică şi descurajare printre cetăţeni, prin introducerea diverselor „dihonii”. Basarabia este trunchiată, apăsată şi chinuită de Răsăritul care şi-a întins mereu carapacea peste ţara noastră. Eu mi-aş dori să ne unim cu basarabenii prin lupta împotriva păcatelor, a răutăţilor dintre noi. Abia atunci când vom aduce chipul nou al lui Hristos, vom putea să refacem unitatea spirituală.

Dar fiecare om se va mântui cu neamul său, spun cărţile.

Aşa este, dar trăim nişte vremuri, când diavolul are un spaţiu mare de mişcare, a întunecat minţile şi ale celor mari, şi ale celor mici. Cel mai mult suferă poporul.

Aţi adus critici intelectualilor, care s-au distanţat de credinţa ortodoxă, fiind, totodată, prin egoismul lor şi foarte dispersaţi. Aţi spus că ar fi „cuprinşi de o stare materialistă” şi că „ar dărâma până şi temelia casei strămoşeşti, ca să poată supravieţui”. Vina mare e doar în ei?

Cel mai repede trădează şi se corupe un intelectual. Niciodată omul de rând care a dus povara greutăţilor neamului n-a fost capabil să facă asemenea trădări. Intelectualii noştri au făcut-o şi o fac până azi. Şi asta pentru că ei sunt interesaţi foarte mult să se ridice. Nu se mai satură cu o existenţă medie. Vor din ce în ce mai mult. Aceasta a dus şi duce la prăbuşirea noastră. Elita noastră, cu regret, a fost mâncată de „iepuri”.

Cum aţi dori să fie implicaţi politicienii de pe ambele maluri ale Prutului în rezolvarea problemelor naţionale?

Platon a indicat două direcţii – a Cetăţii Pământeşti şi Cetăţii Cereşti. El oferea recomandări clare referitoare la cine ar trebui să conducă un popor. Un popor trebuie condus de cei mai de seamă gânditori. Conform teoriei platoniene, este inacceptabil să existe criterii de influenţă a manevrelor politice sau financiare. Or, pe noi cine ne conduce? Elita? Ea nu poate urca atât de sus. Dacă s-ar întâmpla asta, elita ar fi compromisă în 24 de ore. Or, politicienii de azi nu au nicio calitate – decât să fure şi să mintă.

Republica Moldova ar avea şanse să fie scoasă de sub comunism?

Comunismul nu va muri niciodată, pentru că e „aşezat” de multă vreme acolo. Este foarte activ în Basarabia. Europa Occidentală e o moscovie întreagă şi oricare alegeri din zona noastră sunt doar pentru gloată.

De ce ne faceţi atât de pesimişti?

Trăim realitatea, ca urmare a celor aproape 50 de ani de comunism. Nu avem nicio şansă să scăpăm de el. Unica ce ne rămâne este mântuirea. Trebuie să urmăm şcoala noastră de înnoire moral-spirituală. Iar pentru aceasta ne trebuie preoţi distinşi, mame deosebite, oameni care să ridice poporul prin modelul lor de viaţă.

Este un eroism să-I slujeşti azi lui Dumnezeu?

E un mare eroism, pentru că purtăm o mare luptă împotriva noastră, adică a păcatelor noastre. Dacă noi am face o asemenea curăţire a firii noastre, am deveni îngeri şi, deci, am stăpâni noi lumea.

 Şi, în finalul discuţiei noastre, vă rog să ne ziceţi un cuvânt de învăţătură, cu un mesaj la care adesea vă gândiţi.

Basarabenii sunt sufletul nostru, noi respirăm odată cu ei. M-am născut cu un sentiment nobil faţă de voi. Aş vrea să-i văd odată pe fraţii noştri uniţi.

(Fragment dintr-un interviu realizat de Angelina Olaru, pentru ziarul Jurnalul de Chişinău)


Părintele Justin Pârvu despre Ecumenism și slujirea impreuna cu ereticii


Parintele Justin ParvuEcumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bi­sericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru. Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sf. Justin Popovici. Ecumenismul şi globalizarea reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.

Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ortodoxului cu obişnuinţa de a sluji împreună cu aceşti eretici, până când ajung să se împărtăşească din acelaşi potir. Pentru că ar putea să le dea dreptul de a-şi construi propriile lor biserici. Dar, nu, vor strategic să ne compromită altarele şi preoţii slabi de înger, care sunt grabnici la „supunere”.

Ecumeniştii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poţi rupe de la Hristos, care este calea, adevărul şi viaţa. Ecumeniştii nu vor reuşi nimic. Realitatea nu o poţi schimba în funcţie de interesele omeneşti. Realitatea dumnezeiască rămâne aceeaşi în orice veac. Acest sinod care se urmăreşte nu are scopuri şi intenţii bune. Dacă ar avea un scop bun ar ţine cont de celelalte sino­ade ecumenice statornicite de Sfinţii Părinţi şi care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt şi cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dog­mele Bisericii? Şi cine să schimbe? Nişte oameni erodaţi în nedreptate? Duhul Sfânt grăieşte prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omeneşti. Cum au ei îndrăzneala să modifice hotărârile Sfinţilor Părinţi? … Continuare »