Acasă


SE VA ACCEPTA PRIMATUL PAPAL? Incotro merge comisia mixta de dialog ecumenic?


primatul papal, comisie mixta, ecumenismIată ce aflam de pe Radio Vatican, referitor la posibila acceptare a primatului papal si de catre Biserica ortodoxa: Este vorba despre un nou document compromițător semnat la Chieti in Italia, 23 septembrie a.c. Documentul este intitulat: ”Sinodaliate și Primat în primul mileniu. Spre o înțelegere comună în slujirea adusă unității Bisericii”. Pentru o interpretare corecta cerem publicarea integrala a Documentului, spre a evita orice altfel de rastalmacire. Ce se intelege prin primatul papal in primul Mileniu? Primatul papal este o erezie catolică, lucru adeverit de Sinoade si Sfinți Părinți ai Ortodoxiei. In primul Mileniu, intr-adevar primul loc in diptice il detinea Roma, ca fiind capitala Imperiului dar nu in sensul in care s-a format ulterior dogma despre infailibilitatea Papei.
Radio Vatican:

RV 23 sep 2016. Comisia mixtă internațională pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Biserica ortodoxă în ansamblul ei a aprobat un important document intitulat ”Sinodaliate și Primat în primul mileniu. Spre o înțelegere comună în slujirea adusă unității Bisericii”. Sesiunea plenară a Comisiei s-a desfășurat la Chieti, în Italia, de la 16 la 21 septembrie a.c. Lucrările au fost co-prezidate de cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și de arhiepiscopul ortodox Job Getcha, reprezentant al Patriarhatului ecumenic de Constantinopol.

Într-un interviu pentru Radio Vatican, subsecretarul Consiliului Pontifical amintit, mons. Andrea Palmieri, a afirmat că ”documentul reprezintă rezultatul unui drum lung, început cu documentul de la Ravenna din 2007. Atunci s-a afirmat necesitatea unui primat în Biserică la nivel local, regional și universal. Rămânea de specificat în ce fel acest primat ar trebui să fie pus în practică. Prin acest document, care a avut nevoie de multă lucrare, pentru că atinge una din problemele cruciale din contenciosul dintre catolici și ortodocși, avem o explicație a felului în care, în primul mileniu, se articulau primatul și sinodalitatea. Modelul primului mileniu devine o indicație pentru a ajunge la rezolvarea problemelor existente încă între catolici și ortodocși”.

”Din lectura primului mileniu”, participanții la lucrările Comisiei mixte au recunoscut că ”nu există nici o îndoială cu privire la faptul Scaunului Apostolic al Romei îi era recunoscut primul loc în ordinea Bisericilor. Acest primat, în orice caz, era exercitat întotdeauna în contextul sinodalității. Trebuie clarificat, de acum, în următorii pași ai Comisiei, ce înseamnă în mod precis acest primat și cum poate fi exercitat astăzi pentru a fi cu adevărat o slujire de comuniune între Biserici. (…) Dialogul are acum o bază comună de la care se poate continua studierea acelor structuri care în Biserică pot asigura comuniunea între toate Bisericile din Răsărit și din Apus. Documentul fixează o referință comună în experiența primului mileniu și în interpretarea la care au convenit catolicii și ortodocșii. Acest document deschide un drum”, a recunoscut mons. Palmieri, ”dar nu rezolvă în mod clar toate dificultățile. Ne permite, însă, să fim optimiști pentru viitor”.

La lucrările plenarei, desfășurate într-un climat cordial și dialog deschis, au participat din România PS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, membru în Comisia mixtă pentru dialogul teologic, și arhiepiscopul ortodox Iosif, mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, reprezentant al Bisericii ortodoxe române.

(rv – A. Dancă)

Un articol usor de inteles despre erezia primatului papal il putem citi de pe marturieathonita:

După terminarea perioadei persecuţiilor, s-au consolidat cele cinci patriarhii istorice primare – Roma, Constantinopolul, Alexandria, Antiohia şi Ierusalimul, iar Biserica lui Hristos şi-a desfăşurat slujirea şi misiunea ei în chipul cel mai democratic şi unitar cu putinţă. Conducătorii bisericeşti din acea perioadă se considerau între ei fraţi întru Hristos şi fiecare îşi păstorea regiunea încredinţată, cu autoritate deplină, în libertate, fideli Sfintei Scripturi şi îndrumărilor apostolice şi patristice de până atunci.

Din raţiuni de cinstire uşor de înţeles, primul loc a fost ocupat de patriarhia Romei, dat fiind că Roma fusese capitala imperiului şi centrul tuturor autorităţilor oficiale. Astfel, a devenit obligatoriu ca sediul patriarhiei Romei să fie legat de oraşul-capitală. Aceasta nu însemna însă că patriarhul Romei avea vreun drept să se amestece în problemele celorlalte patriarhii, indiferent de natura lor. Fiecare patriarh avea dreptul exclusiv să rezolve chestiunile care ţineau de bisericile lor locale şi doar în cazul apariţiei unor abateri dogmatice majore, care năşteau controverse şi dispute, era dator ca, prin intermediul epistolelor, să înştiinţeze şi celelalte patriarhii, pentru luarea măsurilor necesare. Însă, încă din primele secole creştine, s-a evidenţiat o sete pătimaşă de putere a papilor romani, cu tendinţe de dominare şi expansiune faţă de celelalte patriarhii răsăritene. Fiecare papă s-a considerat pe sine superior celorlalţi episcopi şi conducătorul tuturor. Această iubire de putere a papilor, care a fost cultivată aproape 1500 de ani, a explodat ca o bombă la Sinodul I Vatican din 1870. Atunci, în timpul papei Pius al IX-lea, a fost stabilită ca dogmă oficială a bisericii lor chestiunea primatului papal. Astăzi, toţi catolicii, indiferent de ţara în care trăiesc, sunt obligaţi nu doar să o accepte, ci s-o şi creadă ca pe un adevăr de bază al credinţei, fără de care nu există mântuire. Atât de mult a degenerat această problemă în biserica lor, încât nu doar laicii, ci şi clericii de orice rang, atunci când se prezintă în faţa papei, trebuie să îngenuncheze în faţa lui şi să-i sărute papucul!

Continuarea: aici

 


Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea: Despre rătăcirile Sinodului din Creta… fapte, consecinţe, îndreptare!


Greece Orthodox SynodDespre rătăcirile Sinodului din Creta… fapte, consecinţe, îndreptare!

Cu multă îngrijorare am încercat, de multă vreme, să aduc în conştiinţa tuturor cele mai mari greşeli şi rătăciri pe care le-am găsit în documentul numit „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” [prescurtat, ROF]. Printre multe altele, şi faptul că prevederile – covârşitor neortodoxe – ale acestui „Regulament” distrug eclesiologia ortodoxă, inclusiv prin înfiinţarea unei caste (supra-)episcopale, similare într-un fel cardinalilor din Catolicism.

Această castă, alcătuită din „Întâistătătorii Bisericilor autocefale”, are în „ROF” atribuţii şi drepturi net superioare celorlalte două caste episcopale, inferioare, înfiinţate prin acelaşi document.

Dreptul de veto este unul dintre ele, dar acum, în faţa unor FAPTE dovedite categoric, mă voi opri la alt aspect, extrem de grav. Un aspect pe care l-am subliniat repetat şi public, inclusiv în conferinţa de la Bucureşti, din 31 martie, numită „Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe – ce ştim şi ce nu ştim despre acesta?”.
Este vorba despre lipsa TOTALĂ de control a pleromei Bisericii – inclusiv a episcopilor din oricare Biserică locală autocefală! – asupra purtării întâistătătorului în acest tip de „Mare Sinod” inventat prin amintitul „Regulament” [ROF].
Adică am atras atenţia asupra faptului că aşa-zisul vot al episcopilor unei Biserici locale este strict consultativ şi poate uşor să fie total ignorat de întâistătător, dat fiind că „Regulamentul” [ROF] nu obligă la acest respect şi nu sancţionează ignorarea votului episcopilor.

Mulţi au reacţionat violent, sărind cu o râvnă ruşinoasă pentru orice om cu o urmă de demnitate, să apere „corectitudinea” – după ei, absolută şi dumnezeiască a – întâistătătorilor. Deşi nu o contestase nimeni, se contestase corectitudinea „Regulamentului” [ROF]!
Faţă de aceste reacţii devine cu atât mai cutremurător FAPTUL că Patriarhul Serbiei A VOTAT PENTRU documentele pe care MAJORITATEA EPISCOPILOR SÂRBI LE-A RESPINS!

Să revedem faptele: din 24 de episcopi sârbi, 17 votează împotriva documentelor şi refuză să le semneze, iar 7 – nici 30% – votează pentru şi le semnează; iar Patriarhul Serbiei, din poziţia de castă superioară oferită de „ROF”, VOTEAZĂ PENTRU, ÎN NUMELE BISERICII SÂRBE!

Această flagrantă încălcare a obligaţiilor faţă de Biserica locală al cărei REPREZENTANT (NU conducător!) este întâistătătorul nu a fost pedepsită în niciun fel. Nu a existat nicio reacţie, nimic.
De ce? Cum a fost posibil un asemenea abuz evident şi cutremurător? Cum s-a putut ca episcopii români sau greci să accepte şi să semneze documentele, în situaţia în care Biserica Sârbă le-a respins?
Simplu, pentru că Patriarhul Serbiei le-a votat şi semnat!
Şi pentru că organizatorii i-au sprijinit abuzul!

Se dovedeşte astfel că, din nenorocire, am avut dreptate.
În ciuda furiei unora faţă de semnalele de alarmă pe care le-am tras, în ciuda insultelor şi batjocurilor folosite în loc de argumente, în ciuda linguşelilor nesfârşite pe care aceştia le-au adus întâistătătorilor în special, dar şi organizatorilor Sinodului din Creta şi altora, FAPTELE sunt clare: Patriarhul Serbiei a abuzat de poziţia superioară pe care ROF i-a oferit-o şi şi-a bătut joc de votul episcopilor sârbi.
Dar aceste fapte nu s-ar fi materializat în documentele finale şi semnăturile lor dacă nu exista sprijinul organizatorilor!

Strict ipotetic, după fanteziile care îi văd pe ierarhi supra-umani, adică infailibili şi incoruptibili – în contradicţie cu Învăţătura Bisericii, care subliniază mereu că suntem, toţi, oameni, adică supuşi greşelii- ce ar fi trebuit să se întâmple?
DUPĂ DREPTATE, ar fi trebuit ca Patriarhul Serbiei, în faţa votului episcopilor sârbi, SĂ RESPINGĂ TOATE DOCUMENTELE SINODULUI DIN CRETA!
Ceea ce, conform principiului unanimităţii, atât de clamat de organizatori şi de ROF, ar fi însemnat că toate documentele au fost respinse (în forma prezentă).

REAL, documentele sunt considerate adoptate – inclusiv de către Patriarhia Română – în ciuda FALSULUI direct, ABUZULUI total neortodox pe care Patriarhul Serbiei l-a făcut.

Este de observat un „amănunt” care lămureşte multe: sunt episcopi ce au semnat unele variante lingvistice ale documentelor, dar nu şi pe celelalte. Acest amănunt, adăugat mărturiilor directe, atestă un „haos al semnăturilor” şi un „haos al redactării documentelor”. Un haos pe care îl credem intenţionat. Doar un asemenea haos putea acoperi faptul că un întâistătător a votat PENTRU documente deşi episcopii său au votat, în majoritate covârşitoare, ÎMPOTRIVĂ. Doar un asemenea haos putea face să nu se observe LIPSA semnăturilor imensei majorităţi a episcopilor sârbi, opoziţia lor faţă de ceea ce s-a pretins a fi adoptat.

Avem, ca urmare, drept „documente ortodoxe” ale Sinodului din Creta, nişte documente realizate şi semnate nu doar prin încălcarea sinodalităţi ortodoxe, prin ignorarea eclesiologiei ortodoxe şi inventarea uneia noi, ci şi prin cel mai nedem şi grosolan abuz!

Dacă era vorba despre documente civile, adoptate de un ONG sau de o fundaţie, cu atât mai mult de o instituţie de stat oarecare, un asemenea abuz nu doar că le-a fi lovit de nulitate, ci ar fi avut consecinţe juridice extrem de grave. Pe scurt, este vorba despre cel puţin o infracţiune – abuz de putere -, dacă nu mai multe – fals în acte publice, uz de fals, înşelăciune etc.

O asemenea purtare într-un sinod pare de necrezut.
Mai ales într-un sinod care s-a declarat ba „panortodox” (denumire străină Ortodoxiei), ba „Sfânt şi Mare”, ba „al Biserici Ortodoxe” (in integrum!) etc.
O asemenea purtare aminteşte de Stejar (403), Efes (449), Ferrara-Florenţa (1438-1439) etc., nu de sinoadele ortodoxe pecetluite ca atare de Duhul Sânt.

Faţă de asemenea FAPTE, total neortodoxe, care vor rămâne în istorie pecetluind ruşinea celor care le-au făcut, nu poate exista decât durere; şi, să dea Dumnezeu!, pocăinţă.
Dar, totodată, de vreme ce aceste FAPTE fărădelege au ieşit la iveală, este absolută nevoie de îndreptare!

Pe de-o parte, „ROF” s-a dovedit a fi un regulament neortodox şi incapabil de a asigura o organizare coerentă şi o exprimare adevărată a episcopilor, o adevărată bătaie de joc la adresa sinodalităţii ortodoxe.
Pe de altă parte, nenumăratele încălcări ale „ROF” ce s-au săvârşit în Creta anulează acel sinod chiar şi din punctul de vedere al regulamentului pe care, teoretic, s-a bazat.

Ca urmare, este absolut necesar ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi toate celelalte Biserici locale să respingă Sinodul din Creta, să şteargă orice şansă ca aşa ceva să poată fi privit şi folosit drept precedent.

A admite şi instituţionaliza abuzul, falsul, inovaţia teologică, distrugerea sinodalităţii şi eclesiologiei ortodoxe înseamnă a lupta direct împotriva Bisericii lui Hristos şi a Conducătorului ei.
S-a greşit, dar este loc şi vreme de îndreptare şi pocăinţă, este loc şi vreme să se înveţe din greşeli şi să se pună început bun.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea


Părinții ortodocși din Georgia protestează împotriva vizitei Papei


Sursa: Interfax

Tibilisi, 22 septembrie 2016

Impotriva vizitei Papei in Georgia

 

Câteva zeci de reprezentanți ai organizației publice „Uniunea Părinților Ortodocși” au protestat miercuri în apropierea ambasadei Vaticanului din Tibilisi împotriva vizitei Papei Francisc în Georgia plănuită pentru sfârșitul lunii septembrie.

Protestatarii au declarat reporterilor că „georgienii ortodocși nu au nevoie de binecuvântarea papei.” Ei au ținut în mâini pancarte de protest împotriva vizitei Papei. Unul dintre ei a declarat: „Vaticanul este un agresor spiritual!”

Între timp, Guiseppe Pasotto, episcop al Bisericii Catolice din Georgia, a declarat reporterilor că este neclar pentru el de ce cineva ar trebui să protesteze împotriva vizitei Papei în Georgia.

„Papa vine în Georgia ca un mesager de pace. De ce ar trebui cineva să fie împotrivă? Din câte știu eu, Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei nu este împotriva acestei vizite”, a spus Pasotto.

In timpul vizitei sale din 30 septembrie până în 2 octombrie, Papa se va întâlni cu Ilia al II-lea la Tibilisi, reprezentanți ai diferitelor grupuri religioase și oficiali de vârf din Georgia, și va oficia o adunare într-un stadion, a declarat acesta.


Părintele Justin Pârvu despre catolicism: În crezul rătăcit, catolic, nu este mântuire


Pariuntele Justin Parvu - nu este mantuire in crezul catolic ratacitÎn crezul rătăcit, catolic, nu este mântuire

„Biserica” catolică deţine erezii foarte mari în sânul ei. Noi nu avem ce discuta cu nişte făţarnici care şi-au inventat propria lor „biserică” în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă şi de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îşi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credincioşilor „bisericii” lor porţile Împărăţiei cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge şi pe noi, aruncând în ograda noastră şopârla uniatismului, dar sângele martirilor noştri mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu.

Eu aş crede în botezul lor dacă ar renunţa la primatul papal şi la infailibilitate, dar atâta vreme cât la ei papa este Hristos, deci nu mai este Sfântă Treime, ce valoare mai are botezul lor? Numai la noi e Botez în numele Sfintei Treimi, la ei e botez în numele Papei, chiar dacă ei invocă în mod formal pe Sfânta Treime. Şi astfel creştinismul nostru a operat atât de frumos, dar asta numai prin sacrificiile şi jertfele mamelor.

Îmi amintesc un capitol din Frații Karamazov, din care rămâi foarte uimit de anumite asemănări de doctrine: Papa era reprezentat în roman, grandios, la înălțimea unui balcon, cu fastul de rigoare, iar, jos, pe o margine de stradă, mergea Mântuitorul Iisus Hristos, de-abia ducându-Şi picioarele de slab şi rănit ce era. De la balcon Papa strigă: „Luaţi-L repede şi băgaţi-L la puşcărie! El nu-şi mai are rostul, că mult ne-a încurcat în administraţia noastră. Noi suntem stăpâni, noi dăm pâinea, noi dăm dreptatea, noi dăm fericirea poporului”. Iată cum este văzut Hristos în concepţia papală, de altfel de aici au apărut şi dogmele lor eretice despre infailibilitatea papală, Filioque şi alte inovaţii de ale lor, pentru a crea un sistem autonom şi dictatorial în biserică, până într-acolo încât Îl scoate pe Dumnezeu din lume. Nu mai există Dumnezeu, ci omul, iar omul superior este, bineînţeles, Papa. Nu vedeţi şi dumneavoastră asemănarea izbitoare între doctrina umanistă, nihilistă, papală şi comunistă?

Şi aşa a rămas omul gol goluţ în grijile şi păcatele lui, dezbrăcat de haina luminoasă a harului lui Dumnezeu. Dar el nu mai este nici măcar gol ca Adam în Rai, ci s-a îmbrăcat cu haina întunecată a dumnezeilor mincinoşi de care am pomenit. Acum, că urmează să vină papa în România, mă întreb oare cu ce scopuri politice mai vine? Că aşa s-a jucat istoria asta până acum şi s-au împărţit neamurile, prin vizite şi conferinţe de pace, chipurile. Noi sperăm să rămânem cu Ardealul întreg totuşi. Că dacă nu au reuşit atâţia papi să îl subjuge, nu o reuşi acesta de azi!

Mântuirea este aşadar doar în Biserică şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este mântuire. Dar este vreme de pocăinţă pentru fiecare şi îi aşteptăm cu braţele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toţi cei rătăciţi pe cale.

(Preluat din Părintele Justin Pârvu, Biserica și noile erezii, Fundatia Justin Parvu).


Cuvant miscator al Parintelui Ilarion V. Felea despre Ortodoxie. Crezul şi tăria Ortodoxiei


Ilarion FeleaCrezul şi tăria Ortodoxiei[1]– Preot Ilarion V. Felea

Voi sunteţi Biserica lui Hristos…(1 Corinteni 12:27)

Duminica ortodoxiei, întâia din postul Paştilor este închinată cinstirii deosebi a Bisericii, a credinţei şi a religiei noastre creştine. Sărbătoarea aceasta este o zi de popas şi de reculegere, dar şi de întrebări de conştiinţă la care suntem datori să răspundem. Ce este ortodoxia? Care sunt temeiurile sau bazele credinţei noastre creştine? Care sunt stâlpii crezului nostru şi ale mărturisirii noastre? Care sunt tăriile credinţei ortodoxe?

Ortodoxia, iubiţi creştini, este calea dreaptă, cea mai scurtă dintre om şi Dumnezeu. Orthos (cuvânt grecesc) înseamnă drept; doxa (iarăşi cuvânt grecesc) înseamnă slavă sau mărire. După ştiinţă, linia dreaptă este calea cea mai scurtă, dintre două puncte. Ortodoxia este calea dreaptă, cea mai scurtă, dintre două fiinţe, dintre om şi Dumnezeu. Aceasta este religia noastră. De aceea ne numim creştini „ortodocşi”, adică „dreptcredincioşi”, „dreptmăritori” sau „dreptslăvitori”. Religia aceasta, calea aceasta, credinţa aceasta este adâncă, cât sufletul omului şi înaltă, cât cerul….

Care sunt stâlpii crezului nostru, temeiurile sau bazele credinţei noastre, spre deosebire de alte confesiuni şi secte; sau mai pe scurt, care sunt tăriile de stâncă ale ortodoxiei?

  1. goreme_openair_museum_cappadociaÎntâi de toate Hristos. Ortodoxia este religia lui Hristos, e Biserica lui Hristos, adică creştinismul în forma lui cea mai veche, mai curată, mai simplă, mai adevărată. Ortodoxia nu are întemeietori ca sectele protestante, nici nu a avut cutezanţa să numească vicari ai lui Hristos pe pământ care să-I împrumute atributele dumnezeieşti şi să-L înlocuiască ca la romano-catolici. Ea a rămas la credinţa Evangheliei care ne învaţă că singur Hristos este capul Bisericii şi Biserica este trupul lui Hristos (Efes. 1:22-23; Col. 1:18, 27). În ortodoxie se păstrează unitatea Duhului şi a credinţei prin Hristos şi prin crezul Bisericii. Noi suntem de credinţa că la conducerea Bisericii nimeni nu poate înlocui pe Hristos, capul ei; ortodoxia nu admite şi nu poate admite alt cap sau al doilea cap al Bisericii. Deasupra noastră, deasupra ortodoxiei este numai cupola Bisericii şi cerul liber. Pentru ortodoxie nu există nici vicari ai lui Hristos, nici „scaune sfinte”, în afară de scaunul slavei lui Dumnezeu; de aceea în ţările ei nu este atâta necredinţă ca în ţările care au de stăpân pe „vicarul lui Hristos” (Italia, Franţa, Spania şi Belgia). În ortodoxie capul Bisericii e numai Hristos. El e cu noi până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28:20). Tăria de stâncă a ortodoxiei, prin urmare, întâi de toate şi peste toate, este Hristos.
  2. A doua tărie a ortodoxiei o vădesc sfinţii: îngerii păzitori, patriarhii Vechiului Testament, proorocii, apostolii, martirii, mărturisitorii, marii dascăli şi ierarhi ai lumii creştine, cuvioşii şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi toţi drepţii. Nimeni nu are în Biserică autoritate mai mare decât sfinţii. Nimeni nu a întruchipat mai frumos învăţăturile Evangheliei lui Hristos ca sfinţii. Nicăieri nu vedem mai bine cum s-au lămurit şi au trăit adevărurile religiei creştine, ca în vieţile, predaniile, cântările şi învăţăturile pilduitoare ale sfinţilor. Ortodoxia este «credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna»(Iuda 1:3). Crezul nostru este crezul sfinţilor, de aceea ni-i aşa de scump. Cine se ridică împotriva ortodoxiei, se ridică împotriva sfinţilor care au întruchipat în predaniile şi în vieţile lor cel mai înalt, mai frumos şi mai greu chip de viaţă – sfinţenia. Au şi alte „biserici” cultul sfinţilor, dar şi aici se fac greşeli. Încă din vremea apostolilor, dar şi mai mult în vremea noastră, unii spun că sunt ai lui Petru (catolicism), alţii ai lui Pavel (protestantism), alţii ai lui Ioan (ortodoxism), iar alţii, cei mai noi, ai lui Anton de Padova (care-l cinstesc mai mult pe el decât pe Dumnezeu).

Ortodoxia nu admite acest fel de cult al sfinţilor. Ortodoxia este Biserica tuturor sfinţilor, şi a lui Petru, şi a lui Pavel şi a lui Ioan şi a Martei (creştinismul activ) şi a Mariei (creştinismul contemplativ). Ortodoxia nici nu înlătură cultul sfinţilor (ca protestanţii), nici nu coboară cultul lor la zgomotul necuviincios al reclamei, ca şi când fiecare rugăciune împlinită ar fi o minune datorată oarecărui sfânt, ca romano-catolicismul. Ortodoxia păstrează cultul sfinţilor între marginile cuviinţei şi ale dreptei credinţe, ale firii create şi voite de Dumnezeu. Ortodoxia învaţă şi urmează vieţile, predaniile, învăţăturile şi virtuţile, cântările şi rugăciunile sfinţilor şi, dintr-o cuviincioasă smerenie evanghelică, nu bagatelizează minunile lor. Aceasta, încă, este una din tăriile de granit ale ortodoxiei.

  1. 12-%ce%b1%cf%80%ce%bf%cf%83%cf%84%ce%bf%ce%bb%ce%bf%ce%b9A treia tărie a ortodoxiei este poporul credincios. Ortodoxia este o Biserică a poporului, o Biserică populară, pentru popor, pentru dorurile, durerile, trebuinţele şi mântuirea poporului. În ortodoxie se mântuiesc şi cărturarii şi fariseii (ca Pavel, Iosif, Nicodim şi alţii), şi împăraţii (ca împăraţii Constantin, Iustinian), dar ea nu e pentru cărturarii şi fariseii făţarnici, nici pentru împăraţii tirani. Ortodoxia este pentru Ioan, pentru Simeon, pentru Petru, Iacob, Nicolae, Gheorghe, Dimitrie, Ştefan, Vasile, Grigorie; este pentru Maria Magdalena, Ana, Elena ş.a.m.d. Ortodoxia nu a fost niciodată împotriva poporului; nu a fost şi nu este nici pentru Irozi, nici pentru Pilaţi; ea este pentru păstori şi pescari, pentru plugari ca Simon Cirineanul, pentru muncitori cu mintea şi cu braţele, ca Pavel şi Onisim, ca Tit şi Timotei, ca Acvila şi Priscila. Ortodoxia a trăit solidară cu cerul de sus şi cu poporul de jos şi trăieşte în cea mai strânsă legătură cu poporul credincioşilor: a suferit cu el, a trudit cu el, s-a bucurat şi a biruit cu el. Ortodoxia nu are cetăţi eterne pe pământ – «Că nu avem aici cetate stătătoare»(Evr. 13:14); nu este nici cu Roma papală, nici cu Viena imperială, nici cu Parisul, nici cu Londra, nici cu alte capitale; cu nici o împărăţie lumească şi cu nici o putere pământească trădătoare a lui Hristos. Ortodoxia este cu sine însăşi, adică cu Hristos Dumnezeu, cu Evanghelia, cu sfinţii, cu poporul, cu sufletul tău şi cu Ierusalimul cel ceresc, cu cerul de sus şi cu poporul de jos. În ortodoxie toate cărţile sfinte, rugăciunile şi cântările sunt scrise în limba poporului. În ortodoxie nu există limbi moarte, limbi sfinte, ci fiecare limbă care se roagă lui Dumnezeu, care citeşte cuvântul lui Dumnezeu şi care se împărtăşeşte cu Hristos Dumnezeu, se sfinţeşte – devine limbă sfinţită, sfântă.

Aceasta este ortodoxia: Hristos, cu harurile Bisericii şi cu adevărurile Evangheliei Lui;

Sfinţii, cu vieţile, virtuţile, rugăciunile, cântările, învăţăturile şi predaniile lor; şi

Poporul, cu trebuinţele lui de mântuire, cu dorurile, durerile şi bucuriile lui.

Aceasta este ortodoxia şi acestea sunt tăriile noastre de granit, iubiţi şi binecuvântaţi creştini; acestea sunt bazele sau temeiurile credinţei noastre creştine; aceştia sunt stâlpii crezului nostru, ale mărturisirii şi ale mântuirii noastre: Hristos, capul Bisericii noastre, sfinţii, icoanele noastre de model şi credincioşii, poporul, trupul cel viu al Bisericii lui Hristos. «Voi sunteţi biserica lui Hristos şi (fiecare) mădulare în parte»(1 Cor. 12:27).

Să împrospătăm, deci, în sufletele noastre aceste gânduri despre ortodoxie şi tăriile ei veşnice şi să mărturisim treimea lor, cu aceeaşi credinţă şi iubire, cu care mărturisim Treimea Dumnezeirii, când ne rugăm şi cântăm cu evlavie: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie… mărire ţie, Ortodoxie sfântă – cu Hristos, cu sfinţii şi cu întreg poporul credincioşilor – mărie ţie, în vecii vecilor. Amin.  

 

[1] Text preluat din  „Spre Tabor”, vol. III, Fundatia Justin Pârvu


Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre tulburarile recente din Biserica: „Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”


Revista OrtodoxaMitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Având în vedere faptul că în ultima vreme au avut loc discuții intense legate de Sinodul din Creta, ne-am adresat Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, unul dintre participanții la acest Sinod, care nu a semnat controversatul text „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, pentru a ne răspunde la câteva întrebări legate de frământările iscate în jurul acestui subiect. Îi mulțumim pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, așa cum a făcut-o de fiecare dată, în virtutea relației și colaborării de mai mulți ani pe care redactorii revistei noastre o au cu Înalt-Preasfinția sa.

 – Spun Părinții că pentru a fi cineva mărturisitor în orice vreme – deci și în vremurile de astăzi – trebuie să fi ajuns la treapta luminării minții. Vă rugăm să ne spuneți ce este luminarea minții și care sunt semnele că a ajuns cineva la luminare.

– Mărturia-mărturisirea este strâns legată de martiriu. Mărturia ortodoxă fără martiriu, atunci când nu există condiții pentru martiriu, are valoare, câtă vreme martiriul fără mărturie-mărturisire nu are valoare, pentru că și ereticii pot suferi martiriu fără să aibă mărturie ortodoxă și, prin urmare, nu sunt martiri din punct de vedere ortodox.

Mărturia ortodoxă și martiriul ortodox presupun un om care se află pe treapta luminării minții și a vederii lui Dumnezeu, așa cum bine spuneți în întrebarea dumneavoastră. Starețul Sofronie de la Essex spunea că martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată Fericirile lui Hristos, care încep cu sărăcia duhovnicească, adică cea mai adâncă smerenie, trec prin tânguire, blândețe, milostivire, curăția inimii, pace – și, la sfârșit, prigoana.

Acest lucru se vede și în viața Apostolilor, care le-au părăsit pe toate pentru a-L urma pe Hristos, s-au curățit, au trecut prin durerea Crucii lui Hristos, L-au văzut pe Hristos înviat, au primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, au propovăduit Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în toată lumea și și-au încheiat viața prin moarte martirică, cu excepția Evanghelistului Ioan, care a trăit martiriul Crucii pe Golgotha.

Astfel, mărturisirea lui Hristos presupune comuniunea mărturisitorului cu Hristos în Duhul Sfânt. Însuși Hristos a spus: „Oricine va mărturisi întru Mine[1] înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu întru el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri” Matei 10:32-33.

În acest pasaj trebuie să luam aminte la acest „întru Mine”. Sfințitul Gură de Aur, tâlcuind acest punct, spune că prin aceasta Hristos arată că „mărturisitorul mărturisește nu prin puterea sa proprie, ci ajutat de harul de sus”[2]. Dimpotrivă, pentru cel care Îl tăgăduiește pe Hristos nu folosește „întru Mine”, pentru că, „devenind pustiu de darul lui Dumnezeu, astfel se leapădă [de Hristos]”.

Aceasta înseamnă că mărturisirea lui Hristos nu se face din patimile omenești, ci în comuniune cu Hristos: Hristos adeverește în inimă, iar omul mărturisește, după cuvântul Apostolului Pavel: „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” Romani 10:10. Aceasta înseamnă că omul poate să spună „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” Galateni 2:20, ca drept să învețe[3] cuvântul adevărului. Iar ca să spună aceasta trebuie să aibă o foarte adâncă încredințare că înlăuntrul său lucrează Hristos, în Duhul Sfânt. … Continuare »


Cum Părintele Justin convertește cu dragostea sa un catolic la Ortodoxie


Într-una din serile trecute, printre închinătorii ce veneau la chilia Părintelui Justin, era și un tânăr senin la chip care, aducând niște ulei de măsline cu multă evlavie și recunoștință, ne-a rugat să-l folosim la candelă, ca să lumineze chilia așa cum părintele i-a luminat viața! Astfel, l-am rugat să ne povestească despre experiența întâlnirii sale cu părintele:

„Acum 3 ani de zile, din mila Domnului, am avut ocazia să îl întâlnesc pe părintele Justin. Venisem cu un grup de tineri. Eram catolic pe vremea aceea și nu aveam de gând să-mi schimb credința. Ajunsesem pe la ora 7 seara și primul lucru pe care l-am observat a fost mulțimea de oameni care așteptau cu răbdare să intre pe rând la părintele să-și spună fiecare pasul. Aveam să aflu că era ceva obișnuit. Din cele ce mai avusesem ocazia să aflu despre părintele Justin din alte surse, îmi făcusem impresia că este propovăduitor înflăcărat al Ortodoxiei și aspru cu cei de alte credințe.

În jurul orei 12 noaptea, am intrat și noi la părintele. Eu, fiind mai timid din fire, nu am îndrăznit să-i spun nimic despre mine. Părintele însă, parcă neluând în seamă ora întârziată, ne-a vorbit puțin cu un fel de entuziasm tineresc, după care am trecut pe rând ca să ne binecuvinteze. Am rămas la urmă. M-a binecuvântat ușor pe cap, apoi mi-a zis:  „Ai grijă cu credința!”. „Ce grijă să am, părinte”, i-am răspuns uimit, eu sunt catolic! Nu știam că există diferențe între culte și nici nu mă interesa acest lucru. Atunci părintele s-a uitat la mine cu ochii licărind și cu un zâmbet oarecum poznaș, îmi zice: „Dar te simți bine la noi, nu? Ai putea să te interesezi mai mult despre dreapta credință”. Lucru pe care l-am și făcut.

Întâlnirea cu părintele m-a marcat mult, a stârnit în sufletul meu neliniștea cea bună, a fost un început al căutărilor. După un an și jumătate am cerut să fiu botezat prin afundare conform tradiției ortodoxe și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viață. Primul lucru pe care am simțit nevoia să-l fac după trecerea mea la ortodoxie, a fost să vin la părintele să-i mulțumesc, dar părintele nu mai era în viața aceasta. Dumnezeu a rânduit să-l întâlnesc o singură dată, cu puțin timp înainte de a se muta la cele veșnice, dar a fost de ajuns ca prin el, Dumnezeu să-mi schimbe viața. Mulțumesc pentru tot, Părinte Justin!”.

De atunci, tânărul vine an de an aducând untdelemn, ca o jertfă și „ardere de tot” înaintea Domnului, la chilia celui prin care s-a lucrat mântuirea lui.

(Mărturie relatată de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, articol preluat din Revista ATITUDINI, Nr. 45).


Pr. prof. Teodor Zisis – Marea frământare: Când este momentul intreruperii pomenirii ierarhului? (fragment)


Pr. prof. Teodor ZisisFragment din interviul realizat de Pr. dr. Ciprian Staicu

 

Cum este privit „Sinodul“ din Creta în Grecia, dar și în celelalte țări ortodoxe? Ce spune lumea (poporul) și ce spun preoții?

În Grecia există o foarte mare frământare precum și în Sfântul Munte Athos. În Sfântul Munte am avut după „Sinodul“ din Creta o consfătuire cu monahi, una extinsă, cu monahi chilioți (de la chiliile aghioritice), din păcate mănăstirile de obște sunt rezervate referitor la acest subiect. Nu iau ușor atitudine. Așteaptă mult până să spună ceva. Însă mulți părinți de la chilii, imediat după „Sinod“ au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Pentru că Bartolomeu este episcopul lor, acolo, în Athos. Și până acum îl pomeneau în mod direct. Și acum ei spun: nu mai putem să îl pomenim pe Bartolomeu, care este episcopul nostru și deja mulți au făcut aceasta. Și au făcut deja o scrisoare către Sfânta Chinotită, cum că ar trebui ca aceasta să ia atitudine pentru întreg Sfântul Munte, însă Sfântul Munte încă nu a luat atitudine față de „Sinodul“ din Creta. Oricum, există o mare frământare, 300 de părinți de la chilii au semnat deja un document împotriva „Sinodului“ și printre aceștia sunt și mulți părinți importanți, așa cum este de exemplu Gheronda Gavriil, care de fapt acum este în locul Sfântului Paisie. El mi-a dat telefon și mi-a spus: Părinte, să ducem o luptă împotriva „Sinodului“ din Creta etc.

În urmă cu aproximativ o lună am fost în Sfântul Munte și m-am dus și la Gheronda Gavriil și l-am întrebat: Sfinția voastră, unde mergeți acum la slujbă?Pentru că el este monah (nu poate face singur Sfânta Liturghie). Și el mi-a spus: mă duc aici undeva aproape la un ieromonah care nu îl pomenește pe patriarh. După o săptămână a mers un monah din România și chipurile l-a întrebat pe Gheronda Gavriil dacă îl pomenește pe patriarh. Și apoi acest monah român s-a întors în țară și a spus: Părintele Ciprian a spus minciuni. Gheronda Gavriil îl pomenește acum pe patriarh. Adică, așa zic ei (ecumeniștii).

Sau schimbă ei (ecumeniștii) ceea ce spun alții. Eu o să spun despre Gheronda Gavriil doar faptul că eu în urmă cu 2-3 ani, cu mult timp înainte de „Sinod“, am rămas o noapte la chilia lui și l-am întrebat: Gheronda, ce să fac? Să săvârșesc Sfânta Liturghie? Să îl pomenesc pe Bartolomeu? Părinte, mi-a spus el, fă cum dorești. Nu a vrut să îmi impună. Nu l-am pomenit. Să îl pomenesc direct pe Bartolomeu tocmai aici, la chilia lui Gheronda Gavriil?

În Grecia există o mare frământare și în rândul multor episcopi: de Pireu, de Kythira, în legătură cu „Sinodul“ din Creta și în rândul altor arhierei, dar există o frământare mare și în propria noastră Sinaxă, a clericilor și a monahilor ortodocși și vom avea dificultăți foarte mari, pentru că presupun că la Sinaxă vom avea două tendințe care se vor ciocni între ele, o tendință care spune să întrerupem pomenirea. Dacă în octombrie, depinde de ce se va întâmpla în octombrie, sinodul ierarhiei (Greciei) va confirma hotărârile „Sinodului“ din Creta vom avea o MARE PROBLEMĂ. Pentru că asta înseamnă ierarhia, toți episcopii. Toți episcopii acceptă „Sinodul“ din Creta și vom fi într-o situație dificilă. Desigur există și unii părinți, cealaltă tendință, care spun că chiar dacă ierarhia va accepta „Sinodul“ din Creta, nu trebuie să întrerupem pomenirea (ierarhilor) și argumentul lor este pastoral. Anume, care este argumentul lor? Ei spun că dacă întrerupem pomenirea, aceștia ne vor alunga din biserici, din parohii, ne vor alunga cu multă bucurie. Ecumeniștii își vor freca mâinile de bucurie, pentru că noi vom pierde legătura cu poporul. Nu vom mai avea parohii, nu vom mai avea credincioși, cui vom mai vorbi? Cine ne va mai urma din lume? Prin urmare, ecumeniștii vor curăța locul, antiecumeniștii vom plecat și vor rămâne doar ecumeniștii în biserică. Și nu se va mai auzi cuvântul antiecumenist. Acesta este argumentul. Așa spun cei care zic că nu trebuie să întrerupem pomenirea. Desigur, eu nu îmi însușesc această opinie. Dumnezeu să ne lumineze să facem ce este mai bine. Oricum, această idee are fundament. În Basarabia m-am bucurat pentru că acolo au întrerupt pomenirea deja și episcopii a căror pomenire a fost întreruptă nu i-au alungat pe preoți, i-au lăsat. Le-au spus: BINE AȚI FĂCUT! Și noi dacă am fi putut am fi întrerupt pomenirea lui Chiril.

Dar ne temem.

Da, desigur. Nu i-au pedepsit pe preoții aceia. Eu vreau să scriu lucrul acesta, astfel ca și ai noștri, cei de aici, să facă la fel. Bine. Voi nu îndrăzniți. Iar noi care îndrăznim să întrerupem pomenirea ACEASTA ESTE O FORMĂ DE PROTEST. Nu suntem fiii episcopului?

Pentru că ei pot, acum când în România există multă confuzie și deja au început câțiva să întrerupă pomenirea, putem să spunem că nu facem aceasta din ură, ci că este un protest.

DA, ESTE UN PROTEST. Și așteptăm ca episcopii să înțeleagă acest lucru și să nu înceapă o prigoană împotriva noastră.

Întreruperea pomenirii este schismă?

Nu este schismă. O spune și canonul. Nu este schismă, ci ferește de schismă! ECUMENIȘTII FAC SCHISMĂ, PRIN EREZIA ECUMENISMULUI. Canonul scrie că nu fac schismă cei care întrerup pomenirea, ei apără Biserica de schisma ereziei ecumenismului. Trebuie să spunem aceasta: că și dacă întrerupem pomenirea, aceasta nu este schismă. Noi continuăm și rămânem în Biserică. Ea nu se întinează, nu se întinează toți dacă câțiva episcopi… cad în erezie. Noi rămânem în Biserică. Dar mă tem că lucrul acesta nu se va întâmpla în Grecia. În Grecia ne vor pedepsi. Dacă eu întrerup pomenirea Mitropolitului Antim, acesta mă va alunga. Și oricare alții care vor întrerupe pomenirea arhiereilor, vor fi alungați din biserici și lumea va fi lipsită de cuvântul ortodox antiecumenist, pentru că aceștia vor spune că noi suntem schismatici. Ne vor defăima că suntem ca și stiliștii și ne vor calomnia. Și acolo este acum punctul critic. Vom întrerupe pomenirea? Merită să facem aceasta sau nu merită să facem întreruperea pomenirii?

Adică ce vom câștiga și ce vom pierde?

Da, din punct de vedere pastoral. Toate canoanele ne dau dreptul să întrerupem pomenirea. Dar în final merită să facem aceasta? Aceasta este problema care ne preocupă acum.

 

Toți întreabă: Mitropolitul Serafim de Pireu a întrerupt pomenirea arhiepiscopului?

Nu. Și nu cred că va întrerupe pomenirea. Din câte am înțeles, el mi-a spus în urmă cu un an că „Sinodul“ va fi o limită. Dacă Sinodul va recunoaște eclezialitatea și botezul (ereticilor)… Desigur, „Sinodul“ n-a făcut clar acest lucru, cu toate că au vrut să o facă, să recunoască caracterul de Biserică și botezul ereticilor. Dacă ar face acest lucru ar fi limita inacceptabilului. Așa ceva nici eu nu pot să accept și atunci voi întrerupe și eu pomenirea. Eu comunic de multe ori cu el. Am fost la el. Nu-l văd să fie dispus la aceasta pentru că el crede că (ecumeniștii), nu au reușit pe deplin să pună în texte nici eclezialitatea (ereticilor), nici recunoașterea botezului lor.


Pr. Prof. Teodor Zisis: Din punct de vedere canonic nu este schisma sa intrerupi pomenirea ierarhului, dar din punct de vedere pastoral nu este bine sa intrerupem pomenirea ierarhilor inca.


Un interviu exceptional, cu argumente bine intemeiate canonic si patristic, realizat de pr. dr. Ciprian Staicu.

Pr. Prof. Teodor Zisis atrage atenția că: Din punct de vedere canonic nu este schisma sa intrerupi pomenirea ierarhului (atunci cand episcopul predica erezia cu capul descoperit, adica pe față), dar din punct de vedere pastoral nu este bine sa intrerupem pomenirea ierarhilor inca.

Este o probelma insa: in Grecia cei care au rupt pomenirea nu considera ca nu mai lucreaza harul in bisericile in care se pomeneste ierarhul. Asa cum spunea si vrednicul de pomenire Gheorghios Kapsanis, este schisma in fapta sa consideri ca nu mai este har in bisericile in care se pomeneste, din motive pastorale, ierarhul. Vom reveni cu transcrierea interviului, pentru ca este nevoie de mult discernamant in aceste momente. Da, Sinodul din Creta are multe probleme de ordin eclesial si dogmatic, dar sa vedem cum trebuie luptat, urmand celor pregatiti in domeniu si luminati de Dumnezeu cu harul cunostintei, cum ar fi: IPS Ierotheos Vlachos (care nu a intrerupt pomenirea), IPS Serafim de Pireu (care a oprit de multi ani pomenirea Patriarhului Bartolomeu, dar nu si a Arhiep. Ieronim, participand la slujbe unde se pomeneste Arhiepiscopul Atenei), PS Ieremia de Gortina (care nu a oprit pomenirea) si altii… Este imperios necesar sa luptam uniti si cu arme duhovnicesti, nearuncand cuvinte defaimatoare la adresa celor ce pomenesc sau la adresa celor ce nu pomenesc. Este nevoie de mult discernamant si rugaciune. (Nota Redacției)


A apărut Revista ATITUDINI Nr. 45, dedicată Sfântului Marcu Evghenicul


Coperta mare 1 Revista Crestin Ortodoxa ATITUDINI nr. 45

Revista ATITUDINI Nr. 45, dedicată Sfântului Marcu Evghenicul

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici sau la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com

SUMAR

 

8 SF. MARCU AL EFESULUI – SCUTUL ORTODOXIEI ÎN FAȚA EREZIEI LATINE

21 Î.P.S. TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI, SEMNALEAZĂ NEREGULI PE SEAMA DOCUMENTELOR SINODULUI DIN CRETA
Comunicat de presă în legătură cu reacții ale unor credincioși din M.M.B. față de Sinodul din Creta

25 DE VORBĂ CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU
Sunt vremuri de încercare a ortodoxiei!

30 CUM PĂRINTELE JUSTIN CONVERTEȘTE CU DRAGOSTEA SA UN CATOLIC LA ORTODOXIE

32 MITROPOLITUL IEROTHEOS VLACHOS, UNUL DIN NESEMNATARI:
„ÎN MATERIE DE CREDINȚĂ NU ÎNCAPE DIPLOMAȚIA“
Câteva probleme esențiale ale Sinodului din Creta

42 I.P.S. SERAFIM DE PIREU CONTESTĂ SINODUL DIN CRETA
„De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta?“

47 SINAXA CLERICILOR ȘI MONAHILOR ORTODOCȘI DIN GRECIA:
„Sinodul de la Kolimbari –Creta și însoțirea (împletirea) lui cu ecumenismul

51 DEZAPROBAREA HOTĂRÂRILOR „SINODULUI“ DIN CRETA.
„ESTE UN SINOD AL NOII EPOCI ȘI AL ECUMENISMULUI“
Declarația de la Chișinău

57 ÎNTRUNIREA DIN CRETA. CONCLUZII
„Se impune respingerea Sinodului din Creta“ De preot Mihai-Andrei Aldea

69 INTERVIU CU PĂRINTELE IULIAN DE LA PRODROMU
„Întotdeauna Biserica a ținut strâns cârma sau îndreptarul și nu a lăsat să intre erezii. Si așa trebuie să ținem și noi.“

74 PREOT PROF DR. MIHAI VALICĂ: SĂ NE PĂSTRĂM DREAPTA CREDINȚĂ!
Oameni ai lui Dumnezeu sau „șefi“ la Sinodul din Creta?

80 CUVINTE ALE SFINȚILOR ȘI MARILOR DUHOVNICI CONTEMPORANI DESPRE ECUMENISM ȘI EREZIE
Despre Biserica cea Una și așa-zisele Biserici

90 SINODUL PANORTODOX DE LA ATHENAGORA LA BARTOLOMEU PE CALEA APOSTAZIEI
de ieromonah Eftimie Mitra

99 ZĂDĂRNICIA JOCULUI POKEMON GO ȘI GOANA DUPĂ HIMERE
de Monahia Alexandra

Comenzi sau Abonamente se pot face aici, la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com

sau completând formularul de mai jos.

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Dacă textul nu apare vă rugăm să reîncărcaţi pagina.)

 Coperta mare 2 Revista Ortodoxa ATITUDINI nr 45

Coperta mare interior 3 Revista Ortodoxa ATITUDINI nr 45

Coperta mare interior 4 Revista Ortodoxa ATITUDINI nr 45

Nume *

Email *

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Dacă textul nu apare vă rugăm să reîncărcaţi pagina.)