Părintele Justin mi-a dat cel mai sintetic, cuprinzător şi plin de esenţă răspuns: „Să nu exişti! Să fii printre oameni ca în pustie!” de Monahul M.


p JustinNu, nu am fost un apropiat al Părintelui Justin. Marea taină este că el mi-a devenit dintr-odată foarte apropiat. Iar această dată este ziua trecerii sale la cele veşnice. Până atunci era acolo. Acum el este aici. Chiar Părintele Justin. Unicul Părinte Justin. Unic ca orice om. Unic ca orice sfânt. Şi nu aş putea spune ce-l defineşte. Aşa cum nu putem spune despre nimeni, deplin. Dar un lucru ştiu, că atunci când era în trup era acolo. Iar acum este aici. Părintele Justin este „mai” Părintele Justin decât atunci.

Să povestesc vreo minune cu părintele Justin? Deja am făcut-o. Să simţi prezenţa unui om trecut la cele veşnice, şi, prin asta, o rană a inimii spre Dumnezeu, un dor după ce e dincolo, acolo unde este el, mi se pare o minune pe care ar vrea Dumnezeu să o înţelegem mai mult decât vindecarea unei boli incurabile. Deci sunt un privilegiat. Şi aceasta DOAR datorită bunătăţii, milei şi îndrăznelii înaintea lui Dumnezeu pe care le are părintele Justin. Nu ştiu de ce a făcut asta. Nu-mi datora nimic. Am fost doar de câteva ori la sfinţia sa şi dacă faţă de mine se poartă aşa, cum se va fi purtând faţă de ucenicii şi apropiaţii săi? … Continuare »


SINAXAR 27 MAI: Gheorghe Jimboiu – inima rugătoare a temnițelor comuniste


gheorghe_jimboiu (2)Cea mai frumoasă figură de la Târgu-Ocna, după Valeriu, a fost Gheorghe [Jimboiu]. Simt că nu am date suficiente pentru a contura acest portret. Venea din Oltenia. Fiu al unei văduve cu mici posibilităţi materiale dar mare la suflet, care s-a chinuit toată viaţa ca să-şi ţină unicul copil în şcoli. Prima oară Gheorghe a intrat în puşcărie în 1941, apoi s-a eliberat şi a revenit în 1949.

La început s-a distins atât prin ţinuta lui demnă, cât şi prin strădaniile sale sufleteşti. Se ruga mult, cerceta cărţile sfinte şi adâncea problematica creştină. Deşi modest, personalitatea lui se impunea de la sine. Era tăcut dar punctul lui de vedere avea mare greutate. Părea un mistic prin excelenţă dar se dovedise deopotrivă dinamic şi bun organizator. Spiritul său de sacrificiu nu avea margini. Ştia să fie prieten şi deschidea uşor inimile oamenilor. Mulţi căutau să şi-l apropie.

După ce s-a eliberat a intrat la facultate şi s-a impus cu autoritate atât printre colegi cât şi printre profesori. Când lua cuvântul la seminarii era ascultat cu luare-aminte. Profesorul Victor Jinga şi-l făcuse amic. Era apropiatul şi altor profesori. Unul dintre ei studiase francmasoneria şi l-a introdus în tainele ei. Marxismul îl descifrase singur, mai bine şi mai cutezător decât profesorii care tindeau în perioada aceea spre compromisuri de conştiinţă. … Continuare »


Părintele Justin Pârvu: „Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă”


P Justin ParvuGeneraţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă

De vorbă cu Părintele Justin Pârvu[1]

 

Cum vă mai simţiţi, părinte?

Apăi, cum să mă mai simt? Ca mazărea lângă drum. Când eram copil, pe la noi, mazărea asta şi bobul se puneau în jurul porumbului. Se punea pe afară şi noi ştiam unde dăm lovitura. La bătrânul acela, la bătrânul cutare, la care ştiam că nu e acasă. Puneam în sân bobul şi mazărea crudă şi ieşeam la un pârâuaş şi mâncam şi noi. Aşa şi cu viaţa mea acum, ca mazărea lângă drum. Acum sunt acuzat de toţi ca am tulburat apele cu actele astea. Nimeni nu vrea să înţeleagă pericolul acesta al cipului şi spun că n-a venit vremea. Dar tu aştepţi să ardă casa de tot? Când ia foc o casă, întâi iese fum, apoi scântei şi apoi arde casa toată. Ei nu înţeleg ce vreau să spun eu, că harul lucrează în raport cu virtutea. Cu cât omul este mai virtuos şi se umple de sfinţenie, cu atât vine har peste har. Dar omul, când este în păcătoşenie şi nu este în virtute, atunci harul se retrage, nu mai conlucrează cu el. Şi aşa omul se duce şi nu mai are nicio legătură cu paza şi cu voia lui Dumnezeu. Dacă este preot, poate oficia şi are lucrarea lui, dar vrednicia lui unde este? Sminteala pe care o face? În viaţa noastră ortodoxă păcatul e păcat, harul e har. Preotul chiar dacă este căzut, poate sfinţi. Noi trebuie să conlucrăm să avem nişte preoţi model, să aibă credincioşii după ce se orienta. După ce să se orienteze? Dacă ce preotul este într-o cădere prăpăstioasă? Îl mai poţi readuce după aceea? Dacă luăm toată viaţa Bisericii noastre, a preoţilor recăsătoriţi, necăsătoriţi care umblă pe la mireni şi fac slujbe. Toată stricăciunea asta este de multă vreme, nu e de acum… Din păcate nu se preocupă nimeni de viaţa morală a preotului, nu îl întreabă nimeni de câte ori se spovedeşte pe an şi auzi de preoţi care nu au duhovnic şi nu s-au spovedit de 15, 17 ani. … Continuare »


FOTO: Parastas la Mormantul Parintelui Justin, mai 2015


Maicile si copiii din orfelinatul m-rii Paltin Petru Voda, ruga la mormantul Parintelui Justin Parvu


Un monument din bronz, ce reprezintă bustul Părintelui Justin Pârvu, a fost înălțat în curtea primăriei comunei Poiana Teiului, din care face parte satul Petru Vodă


 

Părintele Iustin, vesnic în mijlocul poienarilor

• bustul fostului staret de la Mănăstirea Petru Vodă a fost dezvelit de Înăltare, la Primăria Poiana Teiului • „Ne bucurăm că de-acum încolo ne va călăuzi calea întru liniste si întelegere părintele, sfintia-sa fiind un simbol al crestinătătii“, a afirmat primarul Petru Bîia •

Sărbătoarea crestină Înăltarea Domnului a avut pentru locuitorii din Poiana Teiului o semnificatie deosebită . În prezenta oficialitătilor locale si a unui numeros public a fost dezvelit si sfintit bustul părintelui Iustin Pîrvu, operă a sculptorului Ivan Jinaru. „Este o personalitate semnificativă pentru comunitatea noastră si nu numai prin ceea ce a făcut, atît pe tărîm spiritual, cît si-n plan material. A fost un mare duhovnic al ortodoxiei, dar si un om de o mare generozitate, iar cînd afirm asta am în vedere tot ce a ctitorit la Petru Vodă, mănăstirea de călugări, cea de maici si centrul social pentru bătrîni si copii. De aceea, în memoria părintelui Iustin, la initiativa unei asociatii reprezentată prin inginerul Ovidius Mărcutianu, de la Directia Silvică, strîngînd ban cu ban cu sprijinul unor sponsori, într-un an am reusit să realizăm acest bust care a fost dezvelit si sfintit la această mare sărbătoare. Ne bucurăm că de-acum încolo din curtea primăriei ne va călăuzi calea întru liniste si întelegere părintele, sfintia-sa fiind un simbol al crestinătătii“, a afirmat primarul Petru Bîia. Bustul a fost montat pe soclul construit pe cheltuiala primăriei în preziua Înăltării în prezenta autorului, oamenii locului asistînd cu emotie la eveniment. Prezent fiind la rîndu-mi, mi-am amintit unele vorbe de la pomenirea la un an de la trecerea în lumea îngerilor a părintelui.

… Continuare »


Slujbă de pomenire a Părintelui Justin Parvu si a eroilor Neamului la Troița de la Moțca, ultima ctitorie a Părintelui Justin


troita motca 1La praznuirea Inaltarii Domnului si a Sf. Imparati Constantin si Elena, ieri, 21 mai, a avut loc slujba de pomenire a Parintelui Arhimandrit Justin Parvu si a eroilor cazuti pe campul de lupta in aprilie 1944. La slujba au participat, alaturi de credinciosii comunei Motca, un sobor de preoti si maici de la Manastirile Petru Voda si Paltin.

Amintim faptul ca Părintele Justin a ctitorit aceasta troită frumoasă si impunătoare, iar in data de 12 noiembrie 2012 a fost sfintita de I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Troita este lucrata din marmura, are 7 metri inaltime si este pozitionata la intersectia DN 28A cu E85 din localitatea Motca, pe fostul sediu al Politiei.

Parintele Justin insusi a participat in razboi, pe acest front, ca preot militar in cel de-al doilea razboi mondial. Parintele a tinut sa inscriptioneze acest text la piciorul Crucii: 14 Aprilie 1944, in memoria celor cazuti in lupta impotriva comunismului ateu. „Sufletul unei tari parasite de cei in viata, se lasa in voia mortilor, marilor morti, si se reface prin ei”(Ierosch. Daniil Sandu Tudor).

Parintele Justin Parvu despre evenimentele din 14 aprilie 1944 si Troita ctitorita la Motca: … Continuare »


Iulian Capsali, Presedintele Asociatiei pentru Demnitatea Nationala, protesteaza fata de acordarea de catre Universitatea Bucuresti titlului de honoris causa promotorului eutanasierii nou-nascutilor si altor ideologii amorale, Peter Singer


iulian capsaliScrisoare către conducerea Universităţii Bucureşti

Stimați profesori,
Zilele acestea, Peter Singer, susţinător al uciderii copiilor după naştere şi al relaţiilor sexuale dintre oameni şi animale, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti şi va susţine, cu această ocazie, o conferinţă.

Este, din punctul de vedere al sensibilităţii creştine a acestei naţiuni, absolut inacceptabilă această abdicare a Universităţii de la principiile etice care au călăuzit-o şi au normat viaţa acestei instituţii etalon a învăţământului românesc de la înfiinţare şi încurajarea, ba mai mult, acordarea de distincţii academice unor exponenţi ai noilor ideologii care exaltă bestialitatea sexuală şi moartea. peter-singer

Actul de fondare al instituţiei pe care vremnelnic o conduceţi – Academia Domnească „Sf. Sava” – aparţine Domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, a cărui moarte martirică am comemorat-o anul trecut, la 300 de ani de la acest sacrificiu al sau şi al fiilor săi. Acest sacrificiu i-a făcut demni de a fi prezenţi în sinaxarele Bisericii, precum şi pururi în sufletul neamului românesc, care i-a cinstit ca Sfinţi încă înainte de canonizare.
Este de-a dreptul sfidător faptul că acordarea distincţiei de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti aţi hotărât ca să-i fie remisă acestui ideolog al amoralităţii şi al morţii într-o zi de Praznic Împărătesc – Înălţarea Domnului, care este şi Ziua Eroilor Neamului -, pe 21 mai a.c.
Vă rog să vă reconsideraţi acest gest care poate arunca o umbră veşnică asupra unei instituţii care, aşa cum am arătat, a fost fondată de un Domnitor şi Sfânt, şi care poate să deschidă calea unor noi repere academice, ideologice, care nu au nicio legătură cu ethosul românesc şi cu valorile perene ale creştinismului european, acestea fiind baza tuturor universităţilor din Bătrânul Continent.
În caz contrar – şi aici vorbesc în numele celor pe care-i reprezint – ne asumăm dreptul constituţional la protest, desigur în limitele legale şi prin păstrarea cutumelor academice.
Cu firească îngrijorare,
Iulian Capsali – regizor si publicist
Președintele Alianței pentru Demnitate Națională
sursa aici

VALERIU GAFENCU, adevărat cetățean de onoare al neamului românesc. O SCRIERE INEDITĂ DIN CLS. A VI-A: „Colț țărănesc”.


Colţ ţărănesc[1]

„Şi noi, tinere, ca să fie bine, trebuie să fim tari, să nu ne supunem fieştecăruia care vine cu amăgeli să ne sape la rădăcină”

de Valeriu Gafencu, Cls. a VI-a

x saint valery gafencu Pe frumoasa vale a Ciulucului se întinde pitorescul sat Stejaru, sat mare, sat vechiu, românesc, înconjurat de jur împrejur de podgorii şi păduri, sat care-ţi aduce aminte de vremurile de bejenie, când floarea haiducilor se ascundea în desişul Codrului, chinuită de robie.

La fântâna din marginea satului, un moşneag înălbit de ani se odihneşte pe o buturugă.

  • Bună ziua, moşulică!
  • Mânţămăsc, neatale, da’ncotro?
  • La măsurat oile peste deal, la odaie. Da mata?
  • Ia mă’ndrept spre spital că tare mă sgâlţâie frigurile!
  • Apui mergi sănătos şi să ne vedem cu ghine.

Cu capul plecat, sprijinindu’se în toiag, moşneagul îşi urmă drumul până la răscruce. De aici o urmă încet către infirmeria satului. În coridor moşneagul se trezi faţă’n faţă cu o mulţime de bolnavi necăjiţi. Numai arar liniştea era întreruptă de câte-un: Of, Doamne!

– Da ce oftezi aşa di greu, măi frăţioare? întrebă moşneagul pe un tânăr cu înfăţişarea istovită.

– Apoi dă, moşule, ia o dat nişte friguri peste mine şi mă usucă de-au să-mi rămâie numai ciolanele!

–  Şi’apoi ce, numaidecât trebuie să oftezi? … Continuare »


Testamentul Sfinţilor Închisorilor – de Ciprian Voicilă


sfintii inchisorilor 2Putem vorbi despre un testament al Sfinţilor Închisorilor? Şi dacă da, în ce ar consta el? Cu ce ne angajează un asemenea testament pe noi, creştinii, care manifestăm evlavie faţă de ei, noii mărturisitori ai secolului XX?
Eu cred că acest testament transpare explicit într-o carte apărută la editura Bonifaciu, în 2009, intitulată Deţinutul profet. O carte care, prin gravitatea problemelor pe care le aşează în faţa conştiinţei creştinilor trăitori în secolele XX şi XXI, merită o minimă dezbatere. În debutul volumului, Ioan Ianolide, într-o scrisoare adresată Anei Maria Marin (soţia mărturisitorului Vasile Marin, ucis pe frontul de la Majadahonda) îi mărturiseşte că „după toate distilările spirituale provocate de cea mai cumplită şi îndelungată prigonire a creştinătăţii” a dobândit un „autentic creştinism ca şi concepţie integrală despre viaţă. Pe aceasta o mărturisesc acum, în pragul morţii, căci am o tumoare hepatică ce-mi numără zilele” – îşi încheie Ioan Ianolide scrisoarea.
Citind textele adunate în Deţinutul profet, ce par scrise în perioade diferite („Tristeţile unui deţinut”, „Profeţiile unui deţinut”, „Spovedania unui deţinut”), ai sentimentul că te apropii ideatic – cu fiecare pagină parcursă – de esenţa personalităţii Sfinţilor Închisorilor, esenţă care îi defineşte şi care îi individualizează în categoria mai largă a mucenicilor şi mărturisitorilor pentru Hristos, din primele secole şi dintotdeauna. La paginile 26 şi 27 descoperim – după mine – mobilul interior, motivaţia profundă care i-a împins atât de dramatic, însă atât de glorios la sacrificiul de sine, dar şi la unirea în veşnicie cu Hristos. … Continuare »


PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE 14 MAI ÎN ULTIMUL NR. AL REVISTEI ATITUDINI


P. iUSTIN 314 mai 1948
În 1948 au fost cele mai multe arestări. După condamnări, fiecare a fost închis la Gherla, Aiud, Piteşti. Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu Dej au făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră cu scopul să pună pe ruşi în legătură cu noi prin gurile Dunării şi apoi ei să poată ajunge în centrul Europei. Ruşii au adus toată aparatura, dar au venit americanii şi s-a retras toată aparatura. A rămas ca acest canal să se facă manual. Şi a început cu deţinuţii. Şi acolo a fost iadul iadului. Cei cu condamnări de peste 10, 12 ani erau repartizaţi la Mină. Şi eu am plecat la mină. Acum eram foarte înspăimântaţi că nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Câteodată unul dintre noi dispărea şi nu mai ştiai nimic de el. După 6, 7 luni dispărea altul. Fie erau duşi în alte părţi unde nu se mai afla nimic de ei, fie erau executaţi. Aşa au fost foarte mulţi asasinaţi.
Când eram duşi dintr-o închisoare în alta, eram puşi într-o dubă dintr-asta mare în care încăpeau cam 80 de inşi, dar noi eram băgaţi 120. În duba asta se făcea aşa o căldură, de ne încălecam unii pe alţii ca să ajungem la geam să tragem o gură de aer. La un moment dat m-am ridicat şi eu să iau puţin aer. Ieşeam din Ilva Mică şi atunci am ştiut că ne duce la Aiud. Când am ajuns aici, la Aiud, nu se auzea nici pasărea, nici musca. Era numai armată. Am uitat să vă spun că toate deplasările acestea ale deţinuţilor se făceau cu batistă la ochi. Când am intrat în celula 1, era numai generalul Arbore şi ministrul căilor ferate române, Mareş. Când m-au văzut, ca deţinuţii vechi: „De unde vii? Ce faci?”, „Ce informaţii mai aduci?” Foarte curios că atunci când eşti într-o cuşcă ca asta, eşti ahtiat după informaţie. Eu, 12 ani nu am văzut un ziar, foaie de hârtie scrisă, numai fragmente de ici-colo. N-am făcut bine cunoştinţă cu cei doi de acolo, că deschide uşa caraliul: „Hai la baie! Ia-ţi prosopul şi vino!” Hai la baie!… Intrăm într-o cameră şi când s-a dezbrăcat generalul Arbore avea pielea ca un şorţ. Şi mi-am zis: „Dacă acesta a ajuns aşa, apoi eu mor în trei zile”. Generalul Arbore fusese condamnat cu vreo doi ani în urmă, cu criminalii de război la 25 de ani. Dar n-am stat vreo două ore, şi iar intră caraliul: „Care e Mareş?” Mareş, ministrul, îşi trage şi el de sub un pătuc o gentucă şi ne-a zis: „Atâta mi-a mai rămas din toate averile mele. Şi până la închisoare n-am ştiut Tatăl nostru”. … Continuare »