Pr. Justin Pârvu despre Pr. Arsenie Boca și România


 

„NU VĂ ÎMPRĂȘTIAȚI, NU PLECAȚI, CUM SPUNE PĂRINTELE ARSENIE”

Țineți la neamul acesta, țineți la țara aceasta, țineți cu tot dinadinsul! Nu vă împrăștiați, nu plecați, cum spune Părintele Arsenie: ,,Nu vă depărtați de țara aceasta că este sfântă și mântuitoare!”. Nu este un loc mai sfânt decât pământul țării noastre cu atâția mucenici și trăitori de viață creștină! Într-adevăr, întoarcem spatele la aceste valori ortodoxe, dar e mare pierdere! Un creștin care pleacă, un tânăr care se duce de aici … Continuare »


PR. JUSTIN PÂRVU: DESPRE DOBÂNDIREA HARULUI DUHULUI SFÂNT


Omul mereu este, chiar și în păcatele lui, nelipsit de harul lui Dumnezeu, pentru că unde lipsește harul, lipsește și omul și divinitatea. Omul este o ființă care nu poate trăi izolată și fără această bogăție divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu sau nu s-ar numi fiul Tatălui Ceresc. Deci, prin existența aceasta poate să-și ducă viața pe pământ într-o formă de superioritate divină, în care trebuie să se miște toată viața.

Acum, sigur că aici crește și descrește viața omului în măsura în care dobândește virtutea sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea, el se găsește în harul lui Dumnezeu, la înălțimea aceasta dorită de Creator. Dar cu cât omul se lasă scăzut și înjosit prin păcat, atunci harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui pentru că este împiedicat de voința răului.

Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm într-o concordanță cu voința Lui. Dar în momentul în care noi nu mai suntem în concordanță cu voința lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde partea aceasta negativă a răului, care ne depărtează de har. … Continuare »


CONSTANTIN (TACHE) RODAS – MĂRTURISITORUL NEÎNVINS, CU SUFLET DE COPIL ȘI SÂNGE DE MARTIR


„DE MÂNĂ CU MAICA DOMNULUI” PE „DRUMUL CRUCII”

„Eu sunt jumătate grec, jumătate român, tatăl grec și mama româncă, dar eu întotdeauna am trăit și am simțit românește și nu m-am dezis niciodată de crezul meu românesc și de credința ortodoxă”.

„Sunt oameni, sunt chipuri în fața cărora nu putem decât să ne plecăm capul și să ne făgăduim că le vom purta vie amintirea, tocmai pentru ca povestea lor să nu devină povestea celor de mâine. Unul dintre acești oameni a fost Constantin Rodas, neprihănitul supraviețuitor al cumplitei reeducări de la Pitești”[1]. În ziua de praznic a Maicii Domnului, de Intrarea ei în biserică (21 noiembrie 2020), în vreme ce la mănăstirea Petru-Vodă se făcea pomenirea de 14 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, la Aiud pășea triumfător în veșnicie „de mână cu Maica Domnului”, surâzătorul Tache Rodas, neînvinsul mărturisitor al temnițelor comuniste.

Originar din Drăgănești, județul Prahova, Constantin Rodas a văzut lumina zilei la 14 noiembrie 1924, fiind fiul lui Hrisostomos și al Ioanei Rodas. Tatăl, grec de origine, a rămas în România până la emiterea Decretului de repatriere a cetățenilor greci care trecuseră prin închisorile comuniste și va muri în Grecia, nemaiapucând să-și vadă fiul, rămas să pătimească în iadul gulagului românesc. Puterea nebănuită de a răbda cu sufletul senin supliciile detenției, Constantin Rodas o va regăsi atât în mijlocirea Maicii Domnului, cât și în moștenirea de har primită de la unchiul său, mitropolitul Hrisostom de Smirna, trecut în rândul sfinților în calendarul Bisericii Greciei, după cum ne mărturisește Tache Rodas însuși: „În toată perioada pușcăriei am știut că Maica Domnului și rugăciunile unchiului meu sfânt m-au ajutat să rezist, să nu cedez torturilor și reeducării. În chinurile cele mai mari simțeam înlăuntrul meu o forță, o bucurie care mă întăreau și nu simțeam nimic când eram bătut. Mitropolitul Hrisostom de Smirna este fratele bunicului meu și a fost martirizat de către turci în chinuri inimaginabile și apoi trupul batjocorit în mijlocul mulțimii. Eu sunt jumătate grec, jumătate român, tatăl grec și mama româncă, dar eu întotdeauna am trăit și am simțit românește și nu m-am dezis niciodată de crezul meu românesc și de credința ortodoxă”[2]. În lunga detenție pe care o va ispăși cu o maiestuoasă demnitate, va pecetlui chiar cu sângele său această mărturisire de credință. … Continuare »